LA ALBOTA

CONCEDIUL LA ALBOTA SIBIU – PRIMA ZI

Dupa o perioada destul de grea, atat eu si sotul meu, am simtit nevoia unei perioade de relaxare, chiar daca numai de cateva zile. Ne-am gandit ca avem nevoie de liniste si odihna, fara multe locuri de vizitat, fara zeci de kilometri facuti in fiecare zi, doar stat la aer si lenevit. Astfel, am ales ca locatie de odihna – Pastravaria Albota Sibiu situata in localitatea Arpasu de Sus.

Duminica, in momentul cand am ajuns la destinatie, am avut un soc. Parcarea era plina de masini, parcarea de rezerva era si ea destul de aglomerata. Peste tot erau turisti: la gradina de vara, la pescuit, la terasele restaurantului. Ne gandeam ca nu am gasit acel coltisor de liniste la care am visat. Numai ca lucrurile nu au stat chiar asa. Am primit o camera cu vedere la lacurile cu pastravi, care erau destul de departe de agitatie, in zare putand fi admirata valea Arpaselului. Desi in fiecare zi fluxul de turisti era destul de mare, nici un moment nu am simtit starea de aglomeratie, ceea ce ne-a demonstrat ca proprietarii Complexului stiu sa faca turism, si nu un turism oarecare ci un turism care sa imbine cele mai deverse cerinte.

Astfel, cat am stat acolo, am realizat ca in ceea ce priveste cazarea oferta lor este foarte diversificata si in continua extindere. Oferta de cazare este pentru toate categoriile de turisti, pentru toate buzunarele: vile, cabane, casute individuale, locuri pentru rulote si corturi.

In ceea ce priveste servirea mesei, si aici au excelat. Multe locuri amenajate, astfel incat nimeni sa un fie refuzat, dar nici sa astepte o groaza de timp pana cand este servit. Servirea era asigurata de ospatari tineri, marea lor majoritate studenti, angajati pe perioada de vara sau chiar pe perioada nelimitata, acestia venind la lucru in functie de programul de la facultate. Zambetul lor, modul amabil de adresare si viteza cu care se miscau printre mese dadea un aer tineresc intregii atmosfere. Este primul proprietar de pensiune unde am vazut ca ajuta si promoveaza tinerii. Din acest motiv, ma inclin in fata lui.

Dar, nu v-am spus nimic despre preparatele oferite. Nimic mai simplu: aproape totul vine din gospodaria proprie: carne de vita Angus si carne de ovine de la ferma din Cartisoara, peste de la pastravaria proprie, painea de la brutaria proprie. Cred ca si o parte de legume erau tot din productie proprie.

Modul de preparare:TOTUL DELICIOS. Daca ajungeti acolo, si va recomand sa ajungeti, nu ezitati sa alegeti pastrama de berbecut cu mamaliguta si mujdei, pulpa de ied la gratar sau preparatele din pastrav. Extrem de bun este si platoul cu diferite branzeturi produse acolo: pecorino de oaie, tilsit de capra si cascaval. Tototdata, aveti grija cand comandati, pentru ca portiile sunt foarte consistente si e pacat sa nu ramana un locsor si pentru deliciosii papanasi sau clatitele cu dulceata de afine. Ca sa va racoriti, va recomand socata de casa oferita.

La intrarea in locatie, in partea stanga, se afla un cochet magazinas, de unde se pot achizitiona produsele proprii: branzeturi de toate tipurile, carnaciori de porc, sau vita cu oaie, salamuri diverse, ca delicatesa recomand borcanelele cu pate de ficat. La toate acestea se adauga numeroase tipuri de dulceata. Majoritatea produselor sunt ambalate in pungi vidate.

Nici relaxarea sau ocuparea timpului liber nu a fost uitata. Contra sumei modice de 5 lei/ora, se poate pescui in bazinele special amenajate. Pastravarii ofera undite, momeala si galeti, iar turistii, incepatori sau nu, se delecteaza prinzand peste. Pestel prins se preda la pastravari. Exista si posibilitatea cumpararii acestuia.

De asemenea, se pot inchiria biciclete pentru drumetii prin apropiere, timpul se poate petrece si la piscina sau in balansoarele amplasate in cele mai linistite locuri. Nu au fost uitati nici iubitorii de fotbal sau tenis. Pentru acestia este amenajat un foarte frumos teren. Cei mai temerari si care stau foarte bine cu sanatatea pot face si sedinte de hidroterapie. Pentru copii sunt amenajate locuri de joaca.

Desi da senzatia de aglomeratie, Complexul Pastravaria Albota Sibiu, va poate asigura un concediu de vis.

            Iata un alt exemplu ca si la noi se poate, totul este ca ceea ce faci sa faci cu pasiune si respect fata de client, respectiv turist.

Cand cei doi devin una (I) – fragment

……….“Am sa va povestesc o istorioara despre o pereche, sot si sotie, pe care i-am cunoscut in urma cu multi ani. Intotdeauna le dau acest exemplu oamenilor care se gandesc la casatorie. Asadar, intr-o zi am plecat la un azil ortodox de batrani, unde se afla una dintre enoriasele mele. In vecinatatea ei locuia o familie. Pe hol am intalnit un barbat in varsta care m-a rugat sa intru si sa stau de vorba cu el si cu sotia lui. L-am intrebat:

-Stati aici amandoi?

Batranul mi-a raspuns:

-Sotia mea s-a imbolnavit, nu mai putea sa mearga, iar eu sunt prea batran si neputincios pentru a avea grija de ea. De aceea am fost nevoit sa o plasez intr-un azil de batrani si m-am mutat si eu aici. Stiti, problema nu este ca nu as putea sa am grija singur de gospodarie. Pur si simplunu voiam sa traiesc fara ea.

-Este minunat, i-am spus, ca va iubiti atat de mult. De cati ani sunteti casatoriti?

-De 74 de ani, a raspuns el.

-74?

-Da, eu am 100 de ani, iar ea – 98.

Am fot impresionat!

-Cum ati reusit sa traiti impreuna atat de mult tim? l-am intrebat.

-O, parinte! Am sa va spun ca primii zece ani de viata impreuna au fost un adevarat iad. Ne exasperam unul pe celalalt, bine ca nu s-a ajuns la omor. Deja la un dupa nunta voiam sa divortam. Au venit copiii si grijile legate de ei, facturle neplatite…. Seara nu voiam sa ma intorc acasa. Nu-mi reusea nimic! Sotia se vaicarea neintrerupt. Efectiv, m-am dat batut si eram gata sa plec. Singurul lucru care ne tinea impreuna erau copiii. Copiii insa cresteau cu nervii zdruncinati, fiindca erau martorii certurilor noastre interminabile…. Abia ce veneam acasa, ca si incepeam sa ne certam, iar copiii sa planga.

            Sunt convins ca fiecare dintre voi a auzit istorioare asemanatoare. Si iata ca acest batran a continuat:

-Sora sotiei mele a fost o femeie foarte credincioasa. Ea ne-a sfatuita sa vorbim cu preotul la care se spovedea si pe care il respecta. Eu nu voiam sa merg, deoarece ma asteptam ca el sa fie intru totul de acord cu sotia mea si sa ma invinuiasca pentru tot pe mine. Apoi insa m-am gandit ca nu am nimic de pierdut, iar o asemenea discutie da totusi o oarecare nadajde. Preotul era un om care Il cunostea pe Dumnezeu si nu facea filozofie, ci vedeau in oamenii care veneau la el zidirea lui Dumnezeu. El a spus:”Daca in casnicie nu Il veti pune pe Domnul mai presus de orice, familia voastra va pieri.”

            Auzind asa, barbatul i-a spus preotului acelasi lucru pe care mi l-ati spus mie astazi:

-Bine, bine! Dati-mi un sfat practic. Cum sa fac in asa fel, incat Domnul sa fie pe primul loc in viata mea?

            Preotul i-a raspuns foarte simplu:

-Singurul Izvor al iubirii este Dumnezeu. Iar intre voi nu exista iubire; daca ar exista, nu v-ati certa. Dar Dumnezeu, nu altceva, trebuie sa fie pe primul loc. Nu tu, nici sotia, ci Dumnezeu. Dumnezeu – pe locul intai. Pe locul al doilea pentru sot trebuie sa fie sotia lui. Iar pentru sotie urmatorul dupa Dumnezeu trebuie sa fie sotul. Deci pe primul loc la tine trebuie sa fie Dumnezeu, pe al doilea loc – sotia, iar tu insuti – abia pe al treilea. Nu pe primul, nu pe al doilea, ci pe al treilea!

            Oare ne cladim noi relatiile conform acestui principiu? Nu! Ne dorim intotdeauna sa fim primii. In cel mai bun caz, pe primul loc mai avem un om. Insa niciodata nu ne dorim sa fim ultimii.

-In momentul in care eu si sotia mea am inteles asta, am realizat ca parintele avea dreptate, a continuat batranelul. Am vazut cate vom avea de schimbat in noi si i-am spus asta parintelui. El ne-a raspuns:”Va trebui sa va schimbati, altfel va veti ucide unul pe altul! Ori sa va schimbati, ori sa continuati a va dusmani reciproc. Deci schimbati-va, altfel veti distruge viata copiiilor vostri! Schimbati-va sau nu Il veti vedea niciodata pe Dumnezeu”.

Sursa: “Cand cei doi devin una” – Schiarhimandritul Ioachim Parr

NOI RETETE DE SIROPURI

NOI RETETE DE SIROPURI – O POSTARE INTARZIATA

            Asa cum v-am obisnuit, in fiecare primavara, dam startul conservelor. Primele care isi gasesc locul in camara sunt siropurile, gemurile si compoturile.

            Anul acesta am diversificat gama de siropuri cu siropul din flori de salcam si siropul din flori de tei.

O sa spuneti ca si anul trecut am facut sirop din flori de salcam. Aveti dreptate, numai ca ni s-a parut ca siropul obtinut nu a fost suficient de aromat, asa ca anul acesta am schimbat reteta si am folosit o reteta noua ce ne-a rasplatit cu un sirop mai delicat si mai parfumat. Astfel ca, nu am mai fiert florile de salcam ca pe ceai, ci le-am lasat la macerat doua-trei zile, impreuna cu apa si lamai feliate. Acest ceai obtinut la rece l-am fiert cu zahar si asa am obtinut deliciosul sirop.

Siropul din flori de tei l-am facut pentru prima data, insa a iesit atat de parfumat, incat de anul viitor va face parte din produsele pe care vi el vom oferi.

Tot ca noutate, anul acesta am incercat gem de coacaze. Nu va pot spune decat ca este delicios, parfumat, usor acrisor si are o culoare extraordinara. Si el va fi introdus in oferta de produse de anul viitor.

Asteptam cu drag comenzile dumneavoastra.

TARG MEDIEVAL

TARGUL MEDIEVAL DE LA PLOIESTI

            In miez de vara, batranul Bulevard cu Castani din Ploiesti a fost gazda Targului Domnesc. Standurile ce evocau o perioada demult apusa, cunoscuta doar din carti – epoca medievala - au constituit principalul punct de atractie al targului. Aici, copiii si nu numai, au facut cunostinta cu portul specific perioadei, cu armele de lupta, precum si cu modul de  organizare a taberelor de lupta. Iar cand mai ai ocazia de a trage cu arcul, de a vedea si “manui” pusti si baionete, distractia este asigurata.

            Continuand plimbarea, au putut fi admirate lucrari ale artizanilor si mesterilor populari.

            Lemnul, atat de folosit in perioada medievala, a fost prezentat foarte frumos de un batran artizan. Acesta, prin talentul lui, a pus in valoare, in mod elegant, diverse obiecte.

.

            Lumanarile, ce reprezentau seara principala sursa de lumina, au fost si ele prezente, in numeroase forme, culori si arome.

            Intotodeauna plimbarile fac pofta de mancare, asa ca vizitatorii targului au fost intampinati de carciumarii ce au oferit din plin mancaruri traditionale (sarmale, tocanita ardeleneasca, gulas, saramura de peste, ciolan la gratar si multe alte bunatati)

sau mai putin (midii, creveti si scoici), ce au oferit un spectacol minunat ochiului la cat de apetisant aratau, nasului-cu mirosurile imbietoare, iar pentru cele gustate nu pot sa spun decat ca au produs un curcubeu de arome pe cerul gurii.

Si pentru ca de la o masa copioasa nu pot lipsi dulciurile, ele au fost prezente si la targ si ne-au atras prin varietatea, prospetimea si gustul lor. 

Nu puteai sa pleci fara sa savurezi o cafeluta la nisip.

  

A fost o idee interesanta, ce a oferit o diversificare in programul de week-end al ploiestenilor.

Sa lasam o traditie buna

            -Parinte, cum se intampla ca unele locuri au oameni buni?

            -Pentru ca au existat acolo oameni buni care au lasat o randuiala buna, iar acum ea se continua acolo. Nu pamantul este cel ce scoate oamenii buni. Atunci cand un loc are o traditie buna sau rea, ea se continua, In Epir era un sat oarecare, la granita cu Albania, in care locuitorii lui mergeau la Vecernie, la Sfanta Liturghie si chiar la Pavecernita, atunci cand se facea. Traiau Raiul inca din aceasta viata, iar in cealalta vor merge in el. Acestia s-au folosit pe ei insisi, au ajutat si urmatoarea generatie si au creat o continuitate buna. Iar atunci cand oamenii se afla intr-o traditie buna, ea se continua. In satul vecin toti furau. Unul dintre locuitorii satului a ajuns preot, dar si acesta fura icoane din biserica. Aceasta nu inseamna ca in acest sat pamantul era altfel, ci oamenii aveau acel obicei rau. Astfel au lasat un obicei rau care se continua si acum. Este trebuinta de multa osteneala ca sa se introduca acolo o traditie buna. Si uita-te, atunci cand cineva este rau, toti incearca sa dovedeasca ca nu este din partile lor si ii cauta originea. Iar cand cineva este sfant, fiecare cauta sa apuce mai intaisi sa-l faca al lui. Ca pe Sfantul Cosma Etolianul. Desi este din Grecia continentala, l-au pus printre Sfintii epiroti, deoarece tatal lui era din Gramenohoria Epirului. Iar aceasta chiar si fara voia Sfantului.

            Am cunoscut un crestin care atunci cand vorbea isi misca degetul cu nervozitate. Dupa aceea si copiii lui isi miscau degetul cu nervozitate atunci cand vorbeau, pentru ca si copiii imprumuta toate obiceiurile tatalui lor. Le copiaza intocmai. Dar scopul este sa ia cineva numai binele, caci altfel se invesniceste raul. Imi aduc aminte de unul care a mers la o manastire de sine, dar acolo nu se simtea multumit sufleteste si voia sa plece. Atunci staretul i-a spus:”Mai fa putina rabdare, caci lucrurile se vor schimba”. Insa el i-a raspuns:”Parinte, dar cum se vor schimba lucrurile? Caci ucenicul Batranului cutare este intocmai ca si el. Ucenicul cutaruia este exact ca acela. Atunci cum se vor schimba lucrurile?”. Cand intr-o manastire sau intr-o obste exista un obicei rau invechit, iar ucenicii nu au nelinistea cea buna si copiaza tot ceea ce se afla, atunci se invesniceste o stare rea. Dar daca exista nelinistea cea buna la ucenici, atunci se poate schimba o stare rea si sa se faca buna. In felul acesta se pot invesnici si binele si raul.

            Ceea ce am inteles este ca toatea acestea pe care le avem astazi, fie carti patristice, fie tipice, sunt ceva de foarte mica insemnatate, adica asemenea ramasiteor care raman dupa culesul strugurilor. De aceea trebuie sa luam aminte ca sa se pastreze putin aluat. Si fiindca suntem crestini, suntem foarte indatorati si nu avem dreptul sa lasam o traditie rea.

            Cu cativa ani inainte s-au adunat la Geneva cativa teologi, profesori universitari, etc si au facut un presinod. Au propus sa se desfiinteze Postul Nasterii Domnului si al Sfintilor Apostoli, iar din Postul Mare sa taie vreo doua saptamani, caci si asa lumea nu posteste. Au mers acolo si unii profesori de aici. Atat de mult m-am suparat atunci cand au venit si mi-au spus acestea, incat am strigat la ei:”Va dati seama ce faceti? Daca unul este bolnav, este indreptatit sa manance, nu este sub canon. Daca insa unul nu este bolnav, dar a mancat din slabiciune, sa se smereasca si sa spuna: “Dumnezeule, iarta-ma ca am gesit!”. Nu-l va spanzura Hristos. Dar daca nu este bolnav, atunci ca tina postul. Cel indiferent mananca orice si nu-l intereseaza. Asadar lucrurile merg normal. Daca cei mai multi nu tin posturile, mai ales fara un motiv serios, si mergem sa-I odihnim pe acestia si sa desfiintam posturile, de unde vom sti cum va fi generatia urmatoare? Se poate sa fie mai buna si sa poata tine o astfel de scumpatate. Cu ce drept sa le desfiintam pe toate acestea, daca lucrurile sunt simple?”. Apusenii au o ora de post inainte de Sfanta Impartasanie. Sa ne lasam si noi stapaniti de duhul acesta? Sa ne binecuvantam slabiciunile si caderile noastre? Nu avem dreptul ca din pricina slabiciunilor noastre sa facem un Crestinism dupa masura noastra. Chiar si putini de ar fi cei ce pot, trebuie ca pentru ei sa se tina randuiala. Daca cel bolnav se afla intr-un mediu strain, sa manance fara sa-l vada ceilalti ca sa nu sminteasca. Sa-si ia, de pilda, iaurtul sau si sa-l manance acasa. Cineva mi-a spus:”Dar aceasta este fatarnicie. “De ce nu te duci in piata sa pacatuiesti, ii spun, ca sa fii mai sincer?”. Cum le mai infatiseaza diavolul pe toate! Facem o Ortodoxie a noastra si explicam in felul acesta pe Sfintii Parinti si Evanghelia. In vremea noastra, cand exista atatia oameni culti, ar trebui sa straluceasca Ortodoxia. Vedeti un singur sfant, precum Nicodim Aghioritul, cate a facut! Cate cuvinte nu a scris, cate carti…. toate sinaxarele! Stia toate bibliotecile pe de rost. Si nu avea nici multiplicator, nici computer.

            Pe cat poate cineva, sa se straduiasca sa devina un crestin corect. Atunci va avea simtire duhovniceasca. Mult-putin, il va durea si de Ortodoxie si de Patria sa si va simti datoria ce o are ca grec, iar daca va afla ceva, se va interesa, se va nelinisti, se va ruga. Dar daca ve trebui sa i se spuna mereu:”Intereseaza-te de aceasta!”, “Intereseaza-te de cealalta!”, va fi ca o roata patrata care trebie mereu impinsa ca sa mearga inainte. Scopul este ca omul sa se impinga singur dinlauntru. Atunci se va rostogoli usor, ca roata cea rotunda. Iar daca cineva devine un crestin adevarat, este impins dinlauntru, dupa care Dumnezeu il va lumina si va cunoaste mai mult si va cunoaste mai mult despre un anumit lucru decat cel pe care il studiaza. Si nu numai atat, ci va cunoaste mult mai multe lucruri. Unul ca acesta stie nu numai pe cele scrise, ci si pe cele pe care se gandesc sa le scrie. Ati inteles? Vine luminarea dumnezeiasca si atunci toate lucrurile lui sunt luminate.

            Mostenirea atat de pretioasa pe care ne-a lasat-o Hristos nu avem dreptul sa o facem sa dispara in zilele noastre. Vom da raspuns inaintea lui Dumnezeu de aceasta. Noi, acest neam mic, am crezut in Mesia si ni s-a dat binecuvantarea sa luminam toata lumea. Vechiul Testament s-a tradus in limba greaca cu mai bine de o suta de ani inainte de venirea lui Hristos. Cate au tras primii crestini! Viata lor se primejduia mereu. Cata nepasare exista astazi!... Tocmai astazi, cand putem lumina neamurile fara sa simtim durere si fara sa ni se primejduiasca viata noastra, sa devenim mai nepasatori?

            Astazi avem putina pace, dar stii cate au tras cei de demult pentru a ne bucura de ea? Cati nu s-au jertfit! Astazi n-am fi avut nimic daca nu s-ar fi jertfit aceia. Si ma intreb cum au putut atunci sa pastreze credinta, desi li se primejduia viata, in timp ce astazi fara nici o silire, pe toate le niveleaza. Toti cei care nu si-au pierdut libertatea lor nationala nu inteleg aceasta. Eu le spun:”Dumnezeu sa pazeasca sa nu vina barbarii si sa ne necinsteasca!”, iar ei imi spun:”Si ce vom pati?”. Auzi vorba?.... Oameni de nimic! Astfel de oameni sunt astazi. Daca au bani si masini, nu-I intereseaza nici de credinta, nici de cinste, nici de libertate.

            Ca greci, Ortodoxia noastra o datoram lui Hristos si Sfintilor Mucenici si Parinti ai Bisericii noastre, iar libertatea noastr o datoram eroilor Patriei care si-au varsat sangele pentru noi. Suntem datori sa cinstim si sa pastram aceasta mostenire sfanta, iar nu s-o facem sa dispara in zilele noastre. Este pacat sa se piarda un astfel neam! Si vedem ca precum inainte de incepe un razboi se face mobilizarea rezervistilor prin scrisori personale, tot astfel si Dumnezeu prin chemari personale Isi aduna oamenii Sai ca sa se pastreze ceva aluat si sa se mantuiasca faptura Sa. Nu va lasa Dumnezeu, dar trebuie ca si noi sa facem tot ceea ce putem omeneste, iar pentru ceea ce nu putem face omeneste, sa facem rugaciune ca sa ajute Dumnezeu.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

P.S. Si iata ca, incet-incet, am citit impreuna cartea Parintelui Paisie Aghioritul.