PARINTELE PORFIRIE

Harismele Parintelui Porfirie (V)

1.    Vedea intreaga zidire

           Harismele parintelui Porfirie erau multe. Un fiu duhovnicesc al sau descrie urmatoarele: „Parintele avea harisma cuvantului.vorbea rar si clar, colora si accentua cuvintele, ca sa fie intelese de toti. Cand vorbea cu oamenii de stiinta, avea harisma de a folosi termeni stiintifici, care-i uimea pe intelectuali. Avea harisma diagnosticarii bolilor, adica vedea cat de sanatos era cineva. Cunoastem oameni stravazatori, asa cum se mentioneaza in Paterice, la care harisma se limita in a vedea, de exemplu, la doua ore distanta cine avea sa-i viziteze, dupa cum scrie si avva Isaac Sirul in cartea lui, Cuvinte ascetice. Insa parintele avea harisma de a vedea cetele duhurilor, ale demonilor, ale ingerilor, vizita harului dumnezeiesc, duhurile celor vii, dar si pe ale celor morti. Vedea intreaga zidire. I se descoperea inaintea ochilor, intocmai cum cerea de la Dumnezeu, facand doar o rugaciune scurta sau doar semnul crucii.”

2.    Te cunostea in adancime

      Cineva i-a spus parintelui Porfirie:
     -Ingaduiti-mi sa va arat cum sunt in adancime.
      Iar parintele i-a zis:
     -Cum sa-mi arati cum esti in adancime, cand eu stiu asta mai bine decat tine!

3.    Ca un fulger in noapte

      Deseori parintele Porfirie privea in sufletele fiilor lui duhovnicesti, lucru care-i cutremura atat pe acestia, cat si pe cei ce auzeau acestea. Este interesanta urmatoarea marturie:”La inceputul relatiei duhovnicesti cu parintele eram impresionat, fiindca acesta imi arata cu mare usurinta adevaruri despre mine, pe care doar eu le cunoasteam. Parintele era un cunoscator desavarsit al partii constiente al sufletului meu, si acolo, prin harisma lui, ca un fulger in noapte, lumina pentru o clipa ungherele nevazute pana atunci ale sufletului meu. Nevazute, dar atat de hotartoare pentru drumul meu dhovnicesc.”

 4.    Adormirea parintelui

       Adormirea intru Domnul a parintelui porfirie a fost cuvioasa. Un fiu duhovnicesc al lui scrie despre aceasta: „Cuviosul parinte, incet-incet s-a retras in chip tacut din Oropos, in lacasul lui iubit din Sfantul Munte. Dorinta lui arzatoare era sa-si dea ultima suflare in locul unde a fost tuns monah. La fel ca toti Sfintii, s-a invrednicit sa aiba un sfarsit cuvios. Prin ingaduinta lui Dumnezeu, si-a presimtit ceasul sfarsitului. I-a rugat pe fiii lui duhovnicesti sa faca priveghere, sa se impartaseasca si sa se pregateasca astfel sa-l conduca in marea sa calatorie. Peste putin timp avea sa plece. A poruncit sa nu fie anuntat niciunul dintre fiii lui duhovnicesti din Atena. In zorii zilei de 2 decembrie 1991, in vreme ce o furtuna cumplita se starnise pe mare, a plecat spre ceruri. Mult-nevoitorul si bolnaviciosul sau trup a fost ingropat in pamantul Kavsokaliviei. Peste el au pus doar pamant, frunze uscate de castan si o cruce de lemn, pe care scria:”Ieromonahul Porfirie, adormit intru Domnul la 19 noiembrei 1991” (Data este pe stilul vechi, care se tine in Sfantul Munte).

Sursa: „Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – Presb. Dionisie Tatsis

 

„Toate intru intelepciune le-ai facut.....”

 

 

            -Parinte, oare sa stricam cuiburile randunelelor? Randunelele murdaresc si aduna plosnite.

            -Tu poti face un cuib de randunica? Ce a facut Dumnezeu cu un singur cuvant al Sau! Cata armonie, cata diversitate! Ori in ce parte s-ar intoarce cineva, vede intelpciunea si maretia lui Dumnezeu. Uita-te la luminile cerresti, la stele, cu cata simplitate le-a imprastiat mana lui Dumnezeu fara sa foloseasca firul si coltarul. Cat de mult odihnesc ele pe oameni! In timp ce luminile ceresti insiruite sunt foarte obositoare. Cu cata armonie le-a facut Dumnezeu pe toate! Vezi si copacii unei paduri pe care i-au plantat oamenii sunt ca o armata, ca o companie. In timp ce padurile naturale ce molut odihnesc! Unii copaci sunt mici, altii sunt mari, fiecare cu culoarea lui. O floare mica a lui Dumnezeu are mai mult har decat o gramada de flori false de hartie; se deosebesc intre ele precum imaterialul de material.

            Toate cele pe care le-a facut Dumnezeu sunt minunatwe. Organismul omului este o adevarata fabrica. Inima, ficatul, plamanii, pe toate le-a randuit Dumnezeu cu intelepciune. Dar si plantele, cu cata intelepciune le-a facut! Atunci, in timpul ocupatiei germane am pus cinci pogoane de pepeni. Odata am rupt frunzele mari ce erau langa radacina. Am facut-o cu un scop bun, ca sa ii curat. Dar acele frunze mari de jos sunt ca un filtru, sunt “rinichii” care trag toata amareala. Si pepenii au devenit…….de mancai un pepene, ti se facea gura punga.

            -Parinte, Sfintia Voastra pe toate le observati.

            -Da, in toate Il aflu pe Dumnezeu! Si in plante, si in animale, in toate. Cum sa nu te minunezi? Vezi, o pasarica atat de mica cum calatoreste, cum merge in Africa si se intoarce fara busola si isi gaseste cuibul ei! Iar oamenii se ratacesc cu harti si cu indicatoare. Pasarile nu merg pe uscat si nu isi pun semne, ci zboara in vazduh, pe deasupra marii. Unde sa-si puna semne? Unele pasarele mici se aseaza pe pescarusi, pe “avioane”. Adica merg……”par avion”. Cand pasarile zboara deasupra marii, se aseaza in vreo insula sa se odihneasca. Odata, cand eram la Coliba Cinstitei Cruci, am vazut venind din partile rasaritului niste pasari ca vrabiile, dar mai mari si mai frumoase. Era un stol mare. Dar se vede ca vreo patru-cinci obosisera si nu mai puteau zbura. Atunci s-au mai desprins din stol inca vreo cincisprezece – celelalte au continuat zborul – si au stat putin pe un copac, sa se odihneasca, dupa care s-au ridicat si au plecat impreuna. S-au urcat foarte sus ca sa se orienteze si sa-si afle iarasi stolul lor. M-a impresionat cum pe cele patru-cinci ce obosisera nu le-au lasat singure, ci s-au desprins inca cincisprezece din acelasi stol ca sa le insoteasca.

            Cat de frumoase le-a facut Dumnezeu pe toate! Vezi unele [pisici colorate. Ce pardesie frumoase au! Noi, oamenii, invidiem hainele animalelor! Nici imparateasa n-a purtat un astfel de pardesiu!..... Oriunde te-ai intoarce, vezi intelepciunea lui Dumnezeu. Mai demult, cand toate erau naturale, ce frumos era! Iata, cocosul, atunci cand canta, nu o face pentru ca vrea sa arate timpul, ci sta intr-un picior, iar cand acesta ii amorteste, striga:”Cucurigu!”. Ca si cum ti-ar spune:”Atatea ore au trecut de cand stau intr-un picior”. Apoi isi schimba piciorul, dar cand ii amorteste si acesta, striga iarasi:”Cucurigu!”. Si uita-te cum canta la ora 12, la ora 3, la ora 6. Este exact. La fiecare trei ore. Si nu are ceas, nici baterie si nici nu are nevoie de a fi intors!...

            Tot ce vedeti, tot ce auziti, pe toate sa le folositi pentru calatoria inspre cele de sus. Toate sa va inalte catre cele de sus. In felul acesta se poate urca de la creaturi la Creator. Americanii au mers pe Luna si cel putin au pus o tablita pe care scria:”Cerurile spun slava lui Dumnezeu!”. Au mers si rusii in spatiu, dar Gagarin a spus ca nu L-a aflat pe Dumnezeu. Ei, dar cum sa-L afle daca a mers cu picioarele in sus, iar nu cu mainile? In felul acesta ajung dupa aceea sa spuna:”natura a facut Universul”. Ei, chiar intreg Universul? Un motor vechi se strica si se aduna o gramada de mesteri, tehnicieni, etc., care sa-l repare. Se gandesc, incearca…Si este doar un motor vechi. In timp ce un intreg glob pamantesc Dumnezeu il invarte fara curent si nici bateria nu se termina, nici motorul nu se opreste. Cu ce viteza se invarte si omul nici nu isi da seama!Uimitor! Daca pamantul s-ar misca cu o viteza mai mica, omul ar face tumbe. Marea cu atata apa nu se varsa, desi pamantul se roteste cu atata viteza! Si stelele, care au atata volum, se rotesc ametitor de tare, dar nu se ating una de alta, ci se tin departe una de alta. Iar omul face un avion si se minuneaza si se mandreste pentru aceasta. Iar daca i se suceste putin mintea, spune prostii; nu mai pricepe ce face.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv. Paisie Aghioritul)

PARINTELE PORFIRIE

Harismele Parintelui Porfirie (IV)

1.    Interventie medicala

      Parintele Porfirie avea harisma diagnosticarii bolilor, prin care ii ajuta pe semenii lui. De bolile sale rareori se preocupa. Insa avem un caz exemplificator, cand si-a rupt piciorul stang si doctorii nu i l-au pus bine in ghips. Parintele povesteste:” Odata m-am lovit la picior. Mi-am spart tibia si peroneul. Piciorul s-a rupt de la jumatate, ca un bat. M-au dus la spital si tipam de durere. S-au adunat acolo profesorul chirurg si toti cei de la chirurgie si mi l-au pus in ghips. Au trecut vreo zece zile. Am inceput sa ma uit la picior asa, cu har, si am vazut ca nu l-au pus bine. Am facut rugaciune. Cum sa le spun? I-am spus unui doctor mic, care era foarte cumsecade si serviabil. „Ei, nu se poate. Noi, atatia medici, l-am vazut la radiografie.”. Imi trasesera de picior, profesorul era si el acolo. Au vazut ca l-au asezat bine si l-au pus in ghips. Dar se pare ca atunci cand l-au pus in ghips, piciorul s-a strambat. Medicul le-a spus si celorlalti, iar ei mi-au zis sa-mi vad de treburile mele, ca stiu ei ce fac.” Parintele a incercat iarasi sa-i convinga pe doctori, si i-au pus din nou piciorul la raze. In cele din urma diagonsticul parintelui s-a dovedit corect si medicii se mirau cum de a stiut asta.

2.    Discuta cu strainii

      Odata, parintele Porfirie a fost vizitat de un irlandez, ca sa-i ceara sfat intr-o problema serioasa care-l preocupa. Avea cu el si un interpret, care insa a ramas afara. Cand a iesit irlandezul din chilie i-a spus ca parintele stie irlandeza.

3.    Calatorea in trecut

      In anul 1986, parintele Porfirie, insotit de cativa fii duhovnicesti, au vizitat manastirea proorocului Ilie din Amfissa, unde a fost foarte emotionat si a descoperit urmatoarele:”Dumnezeu mi-a ingaduit sa calatoresc in trecut, cu harul Sau. Am vazut cum aici in biserica s-au savarsit liturghii marete. Am vazut diferite intamplari, de aceea am patruns si mai inapoi in trecut. Insa mergand acolo, am vazut o liturghie speciala. Era o priveliste minunata, emotionanta. Mi-a placut mult. In jurul Sfintei Mese se aflau ierarhi si preoti, care liturghiseau cu ochii plini de lacrimi. Parea ca se apropie o nenorocire. Liturghia aceea m-a impresionat mul.”

       4.    „Avea televizor in culori”

        Parintele Paisie spunea despre parintele Porfirie, care avea harisma stravederii si inainte-vederii:”Eu am televizor alb-negru, pe cand parintele Porfirie are televizor in culori.” Voia sa spuna ca parintele Porfirie vedea pe deplin intamplari si stari sufletesti. Totodata ne-a incredintat si hraisma lui, pe care vizitatorii care mergeau in Sfantul Munte au constatat-o deseori.

5.    De mic avea har

      Parintele Porfirie a spus:”Harul pe care-l are parintele Paisie are valoare mai mare decat al meu, caci el l-a dobandit prin nevointe, pe cand mie mi l-a dat Dumnezeu in dar si la o varsta foarte mica.”

 Sursa: „Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – Presb. Dionisie Tatsis

Delicii culinare

 

            Cu ceva timp in urma mi-am cumparat o covata de framantat (v-m mai spus eu despre ea). Ei bine, am cumparat-o si am pus-o la loc sigur. Aseara insa, m-am hotarat sa o folosesc. Initial, am vrut sa framant gogosi, insa m-am razgandit si am framantat cozonac. A iesit atat de delicios, incat s-a terminat inainte de a se raci.

Ingredientele pregatite:

Maiaua si galbenusurile pregatite pentru a fi framantate.

Aluatul care asteapta sa se odihneasca si sa creasca la caldura

Aluatul odihnit si frumos crescut ce asteapta sa fie copt.

Sii......cozonacul pregatit spre degustare.

 

Cat timp am asteptat cozonacul sa creasca frumos, am facut si o pizza.

Ingredientele pregatite:

Pizza pregatita pentru a merge la cuptor

Din pacate, nu am reusit sa fotografiez si pizza scoasa din cuptor, intrucat toti erau infometati.

Dumnezeu sa dea pocainta

            O, de am intelege indelunga rabdare a lui Dumnezeu! O suta de ani a trebuit sa treaca pana sa se faca corabia lui Noe. Oare nu putea dumnezeu sa faca repede o corabie?insa a lasat pe Noe sa se osteneasca o suta de ani ca sa inteleaga si ceilalti si sa se pocaiasca. Acela spunea:”vedeti ca va fi potop! Pocaiti-va!” Aceia insa il luau in ras. „Face o clocitoare.”, spuneau ei, si isi vedeau de ale lor. Chiar si acum, in doua minute, Dumnezeu ar putea misca toata lumea si s-o faca sa se schimbe, sa devina toti credinciosi, super-credinciosi. Cum? Daca ar roti butonul la cutremur, incet-incet, de la 5 la 6 grade Richter....la 7.....La 8 blocurile ar incepe sa se miste ca oamenii beti; la 9 ar incepe unul sa se bata cu celalalt. La 10 toti ar spune:”Am gresit!Te rugam, mantuieste-ne!”. Poate ca toti vor spune:”Calugari ne vom face!”. Dar de indata ce se va sfarsi cutremurul, inca miscandu-se putin blocurile, dar necaznd, iarasi se vor intoarce la distractii. Dar aceasta intoarcere a lor nu va fi adevarata, ci vor spune asa ca sa scape de rau.

            -Parinte, daca ar veni, de plida, o pedeapsa de la Dumnezeu si s-ar ruga cei drepti, nu ar fi, oare, auziti?

            -Atunci cand sunt auziti dreptii, nu inseamna ca lumea are pocainta. Altceva este atunci cand Il intaratam pe Dumnezeu si recunoastem aceasta. Atunci I se face mila lui Dumnezeu si ne ajuta. Dar cand cineva nu recunoaste ca supara pe Dumnezeu si isi continua tipicul, atunci cum sa auda Dumnezeu rugaciunea Dreptilor? Greseste omul? Trebuie sa inteleaga ca greseste, ca sa-l ierte Dumnezeu. Apoi, vedeti, cand oamenii duhovnicesti fac vreo greseala, nu au scuze. „Pentru pacatele noastre si pentru cele din nestiinta ale poporului”, spune o rugaciune. Pentru sarmana lume greselile sunt ‚din nestiinta”, in timp ce pentru oamenii duhovnicesti, acestea sunt pacate. Anul acesta (noiembrie 1990) in postul Sfintei Marii, cand a luat foc in Sfantul Munte, a fost ceva infricosator. Au venit toti cei specializati, dar n-au putut face nimic. Toti se uitau la foc. Avioanele parca intareau si inlesneau intinderea focului. La o manastire au facut centuri de siguranta ca s-o apere de foc, dar focul a sarit sus, in arhondaric, acolo unde nu se asteptau. Cincisprezece zile a ars Sfantul Munte. In a cincisprezecea zi, s-a stins singur. Unii spuneau:” De ce Maica Domnului nu il stinge?”. Ajungem in punctul sa hulim numele lui Dumnezeu. Dupa sase zile s-a aprins iarasi foc in alt punct, dar a cazut o ploaie si s-a stins indata. Ei nu inteleg de ce acest foc s-a stins, iar celalalt nu.

            Unii, fara sa cunoasca legile duhovnicesti care actioneaza, se roaga cu durere, dar nu sunt auziti, pentru ca ceea ce se face este urgia lui Dumnezeu. Altii iarasi nu se roaga, nu fac nici un sirag de „Doamne Iisuse....”, pentru ca sunt de acord cu urgia cea dreapta a lui Dumnezeu, care are ca scop sa cuminteasca pe oameni. Dumnezeu sa ne lumineze mai mult pe noi, monahii, pentru ca cei mai multi suntem fecioare nebune si opaitele noastre au apa cu putin untdelemn in fitil. Mirenii asteapta de la noi sa le luminam calea ca sa nu se poticneasca.

            Sa ne rugam lui Dumnezeu sa dea pocainta lumii, ca sa scapam de urgia cea dreapta a Lui. Urgia viitoare a lui Dumnezeu nu se poate infrunta altfel decat numai prin pocainta si prin pazirea poruncilor Lui.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv. Paisie Aghioritul)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A CINCEA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Luni, 11.05.2015, orele 14.00

Afara:

Este o vreme placuta, nici foarte cald, nici racoare. Cerul este acoperit de nori, care parca ne anunta o posibila ploaie.

 Mă gândesc:

La ziua de ieri, petrecuta in cel mai placut mod posibil, alaturi de prieteni dragi.

Am invatat:

Sa apreciez fiecare clipa daruita de Dumnezeu.

Sunt recunoscătoare pentru:
Pentru tot ceea ce mi se intampla.

Din bucătărie:

Cand ajung acasa de la serviciu, va mirosi a cozonac proaspat, pentru ca mi-e pofta de cozonac pufos si rumen.

Ce mai mesteresc:

Finisez puloverul tricotat pentru mine.

Intentionez sa:

Ca la sfarsitul saptamanii sa merg la cules de flori de salcam, traiasta ciobanului si pelin.

Ceea ce astept (sper):

Sper sa reusesc sa duc la bun sfarsit toate planurile facute pentru aceasta saptamana

Citesc:

Deocamdata nimic

Ascult:

In fiecare dimineata ascult un colaj de melodii din anii 80-90.

In casa:

Azi vreau sa fac ordine in sifonier si sa pregatesc lucrurile de vara.

 In gradina:

Avand in vedere ca am trecut printr-o perioada grea, anul acesta nu am facut nimic in gradina, asa ca ne-am lasat pagubasi.

Ce-mi place:

Sa lucrez

Ce planuri am:

Muuulte planuri

O fotografie:

 Desi am avut bucuria de a ma intalni anul acesta cu prietena mea – MAREA NEAGRA – totusi, mi-e dor de ea, de glasul valurilor.

PRIN DOBROGEA

Primavara in Dobrogea-o frumoasa plimbare (II)

 

            Acum cateva zile, v-am povestit despre calatoria noastra in Dobrogea. Am revenit, asa cum v-am promis, cu fotografii, chiar daca o parte din acestea nu sunt recente.

 Manastirea Sfantul Andrei

 

 

 

 

 

Mangalia- portul turistic

 

 

 

 

 

(nu luati in considerare data, pozele au fost facute anul trecut)

 

 

Manastirea Sfanta Elena

 

 



 

Manastirea Techirghiol





 

 

PARINTELE PORFIRIE

Harismele Parintelui Porfirie (III)

1.    Vedea in spatele muntelui

          Parintele Porfirie a devenit monah la varsta de paisprezece ani. La chilie facea ascultare oarba celor doi parinti duhovnicesti, pe care-i iubea mult. Din primii ani ai vietii lui duhovnicesti dobandise harisma stravederii si inainte-vederii, prin care depasea obstacolele materiale si comunica cu alti oameni, descoperindu-le intamplari minunate din viata lor, dar si ce avea sa li se intample.
        Chiar parintele i-a povestit odata unui fiu duhovnicesc o intamplare personala, care arata ca inca de mic fusese inzestrat cu harisme. Asadar, parintele si-a amintit:”Odata parintii mei au plecat de la chilie si au iesit afara, in lume, ca sa spovedeasca oameni. Mi-au spus, deci, ca duminica sa merg la biserica sa ma impartasesc. Si asa am facut, duminica m-a dus la biserica si m-am impartasit. Plecand de acolo sa ma intorc la chilia noastra, eram atat de emotionat, atat de bucuros ca L-am primit in mine pe Hristos, incat am strigat:” Slava Tie, Doamne, Slava Tie! Tu Preasfinte, a doua Persoana a Sfintei Treimi, ai venit iarasi si ai intrat pe de-a-ntregul in mine, ticalosul.”
         La un moment dat am simtit ca nu merg, cum se merge aici pe pamant, ci cum merg astronautii. Calcam aici si ma duceam pana departe, la zece metri departare. Simteam ca si cand n-as fi mai avut greutate, ca si cand as fi fost din bumbac. M-am speriat. Si asa cum stateam, am privit spre munte si am constatat cutremurat ca pot vedea prin munte. I-am vazut pe parintii mei, care se intorceau pe o carare. Ii vedeam, desi se aflau in spatele muntelui. Mi-am zis:”Ce lucruri ciudate sunt astea, Dumnezeule?”, si am asteptat sa vad daca intr-adevar parintii mei vin. Voiam sa ma incredintez ca i-am vazut cu adevarat in spatele muntelui. Si iata ca la un moment dat i-am vazut trecand de curbura aceea de unde puteau fi vazuti de oricine.”

2.    Diagnostica bolile

        Remarcabila este marturia unui profesor, care spune:”Parintele Porfirie putea sa diagnosticheze de ce boala sufera cineva, facand o „radiografie” speciala. De pilda sotia mea avea o problema de sanatate si ne-am dus la parinte, care a atins-o pe cap si a diagnosticat-o corect. Si in unele cazuri nu numai ca diagnostica, ci indica si ce trebuie sa faca bolnavul sau ce sa evite in timpul tratamentului.”

3.    Descira locuri pe care nu le vizitase

         Parintele Porfirie descria deseori regiuni in care existau manastiri, cunostea situatia lor si mediul in care se aflau, dar si caracterele celor ce se nevoiau in ele. Dadea amanunte despre toate, fara sa fi vizitat vreodata acele locuri. Calatorea prin harismele lui si avea experienta directa, cu care-i ajuta pe multi oameni.

4.    Rau de harisma inainte-vazatoare

         Parintele Porfirie „proorocea fara nici o greutate. Era un rau de harisma inainte-vazatoare.” Si aceasta harisma i-a fost data fiindca era un mare ascet. Vreme de multe decenii, inainte de a se imbolnavi, n-a dormit in pat. Cele mai multe ceasuri ale zilei le dedica rugaciunii. Era un campion al harului.

5.    Talcuitor al Scripturii

        Parintele Porfirie „traia Scriptura, era omul Scripturii”. Deseori comenta diferite fragmente din Scriptura in chip minunat, incat si profesorii specializati se mirau de vastitatea si de adancimea gandirii sale. Era un om luminat, care vedea mult mai departe decat vedeau teologii.

6.    Glasul Duhului Sfant

         Cineva l-a rugat pe Parintele Porfirie sa-i spuna cum cunoaste pricinile lucrurilor, iar acela i-a rapsuns:”Nu le cunosc eu, Sfantul Duh le cunoaste.”

7.    Prietenul anarhistilor

       Odata pe parintele Porfirie l-au vizitat cativa anarhisti, care au ajuns la chilia lui cu motocicleta. Au intrat direct inauntru, fara sa tina cont de ceilalti care asteptau. Unul din ei a cerut sa-i vorbeasca. Si parintele i-a spus:”Ce sa-ti spun, Dimitrie? Ca motocicleta ta este marca cutare?” Din aceasta descoperire a numelui si a marcii motocicletei, Dimitrie si prietenii lui s-au incredintat parintelui si-l vizitau deseori ca sa asculte povetele sale.

Sursa: „Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – Presb. Dionisie Tatsis

Sa I se faca lui Dumnezeu mila de lume si sa slobozeasca ploaie

 

            Cum le-a randuit Dumnezeu pe toate! Se topesc zapezile si se umplu izvoarele. Acum, nici zapada, nici ploi. Ce se va intampla? Ce va bea lumea? Sa I se faca mila lui Dumnezeu de lume si sa slobozeasca ploaie, pentru ca de va continua seceta, incet-incet se vor usca si frunzele copacilor si nu vom vedea nu numai maslina verde, dar nici macar frunza verde. Orice ar semana omul, daca Dumnezeu nu arunca de sus agheazma, adica ploaie, nimic nu se face. Ploaia este agheazma.

            Sarmana lume, asa cum s-a invatat sa foloseasca multa apa, ce va face atunci cand nu va mai fi? Pe langa faptul ca Dumnezeu nu da ploaie din pricina pacatului, cum va ajunge apa care este asa cum o folosesc oamenii? Ma gandesc ce se va intampla in orase. Numai pentru cazanelul (de la toaleta) trebuie o tinichea (cam 10 litri) de apa. Se vor umple toate de microbi, apoi holera. Vor muri oameni si ii vor lasa neingropati, arunvad peste ei praf pentru dezinfectare. Din fericire, Bunul Dumnezeu inca mai iconomiseste putin lumea.
            Traim in anii Apocalipsei. Seceta de atatia ani, oare ce este? S-a mai aratat vreodata o astfel de seceta? Iata si aici in Halkidiki a secat un rau, au murit pestii, s-a umplut locul de miros greu. In Tesalonic au probleme. Apa lacului Maraton a scazut mult si se vad insulite. Nivelul raului Pinios a scazut si el. Raul Evros a avut putina apa, iar bulgarii l-au barat si acum s-a uscat. Si in Cipru, daca nu va ploua anul acesta, vor avea mari probleme din p;ricina apei. Si, oare, numai acestea se intampla? Atatea altele!...Copacii, unii ard, altii se usuca. Oamenii se imbolnavesc si mor. Cand lumea nu se pocaieste, ce ploaie sa dea Dumnezeu? Daca cineva are incredere in Dumnezeu, stiti ce se poate face? Oare este un lucru mic sa aiba cineva impreuna luptator pe Dumnezeu? Pentru El nu exista nici o problema grea, nici rezolvare grea. Pentru Dumnezeu toate sunt simple. Nu foloseste o putere mai mare pentru cele mai presus de fire si una mai mica pentru cele firesti, ci aceeasi putere pentru toate. Lucrul cel mai important este ca omul sa ceara ajutorul lui Dumnezeu.
            Voi faceti rugaciune ca sa ploua sau nu va preocupa subiectul acesta? Acum este vremea ca lumea sa are, penreu a putea semana. Ogoarele trebuia sa fi fost deja  semanate, iar ei nici macar nu pot ara. Aceasta seceta este o incercare de la Dumnezeu. Lucrarea monahului aceasta este: sa faca rugaciune in astfel de cazuri. Dar fata de voi am o nemultumire. Cealalta data, in timp ce lumea secera graul si il facea furaje, deoarece nu plouase, voi n-ati facut din aceasta un subiect de rugaciune. De ce? Pentru ca voi ati udat cu furtunul? Asadar, aceasta va fi pentru ultima data. Alta data va trebui sa va doara pentru lume. Invatati-va sa faceti rugaciune! Sa-mi scrieti si mie! Veti da examene. Daca veti trece, adica daca va ploua, va voi face asociati la rugaciune si orice vom lua de la Pronia dumnezeiasca, vom imparti….
            Cand fac rugaciune pentru ploaie si vad chiar si un nor pe cer (desi nu slobozeste ploaie), slavesc pe Dumnezeu ca a aratat macar si un nor, dar totusi constiinta ma mustra ca inaluntrul meu exista multi nori, care alunga norii lui Dumnezeu. El va ajuta. Rugaciunea celui smerit aduna nori atunci cand este seceta. Si intotdeauna sa ne rugam ca ploaia ce-o va slobozi Dumnezeu sa aiba si putere duhovniceasca, astfel incat ea sa stinga focul patimilor pe care diavolul cel rau l-a aprins in lume ca sa arda sufletele.
            M-am bucurat de unii pe care i-am auzit spunand: “Nu suntem vrednici, dar lui Dumnezeu iarasi i-a fost mila de noi. A dat putina ploaie si putina zapada.”Daca vom avea astfel de ganduri smerite, Dumnezeu va trimite mai mult. Si recunoasterea este pocainta. Bine ca este putin aluat. Sa rugati pe Dumnezeu ca sa stranga putin cu surubelnita mintea oamenilor. Vad o dispozitie buna la unii din cei mari. Inteleg incoptro mergem.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv. Paisie Aghioritul)

Astazi il marginalizeaza pe Dumnezeu

            Bunul Dumnezeu ne da binecuvantarile Sale cele bogate. Sa nu fim nemultumitori si sa nu-l Intaratam, pentru ca „vine mania lui Dumnezeu peste fii neascultarii”. Sa nu fie! In epoca noastra oamenii nu stiu nici de rayboi, nici de foamete si mai spun ca nu au nevoie de Dumnezeu. Le au pe toate si de aceea nu pretuiesc nimic. Dar daca va veni o vreme grea, foamete, etc., si nu vor avea ce manca, atunci vor pretui si painea si marmelada si pe toate cele de care vor duce lipsa. Daca nu slavim pe Dumnezeu, atunci El ingaduie sa vina o incercare, ca sa pretuim lucrurile. Iar daca le pretuim, atunci Dumnezeu nu ingaduie sa se intample vreun rau.

            Mai demult, cand nu existau aceste mari inlesniri si stiinta nu progresase atat de mult, oamenii erau nevoiti ca in toate greutatile sa scape la Dumnezeu si El ii ajuta. Acum, fiindca stiinta a progresat, pe Dumnezeu Il dau la margine. Astazi merg fara Dumnezeu spunand:”Vom facea aceasta, vom face aceea”. Se gandesc la stingerea incendiilor cu mijloace moderne, la forari pentru a afla apa, etc…dar fara Dumnezeu ce vor face oamenii? Vor atrage urgia Lui. Vezi, cand nu ploua, nu spun:”Vom face rugaciune”, ci “Vom face forare pentru a afla apa”. Dar raul este ca prin aceste mijloace ce exista, incet-incet nu numai necredinciosii gandesc asa, dar chiar si credinciosii incep sa uite puterea lui Dumnezeu. Dar oamenii nici macar nu mai pricep purtarea de grija a lui Dumnezeu.

            Un grup zicea: “Nu avem nevoie de Dumnezeu, caci avem apa din forari.”Dar acum ar trebui sa rugam mai mult pe Dumnezeu ca sa faca o indoita minune, pentru ca oamenii au schimbat natura prin cele ce fac. De multe ori priveam norii; mergeau inainte si inapoi. Se adunau dintr-o parte, mergeau in alta parte; in sus, in jos. Sufla vantul si-I imprastie si oamenii in loc sa spuna: “Acum Dumnezeu trebuie sa faca o minune indoita, ca sa tina norii”, spun:”Nu avem nevoie de Dumnezeu”. Din fericire, Dumnezeu nu ia in seama ceea ce spunem, caci altfel ne-ar fi facut….

            Sapa in adancime 100-150m si nu afla apa. In Navplio au sapat pana la 180 m si au scoc apa de mare. Altii au spus ca sa duca raul Eleno in Atena. Zece ani le trebuie sa-l duca la Atena si cu ce cheltuieli. Si tot se va termina apa. Oamenii nu spun nici macar o data :”Am gresti”. Intr-un catun acum, cu seceta, a mers un politician si le-a spus ca printr-un anumit sistem vor curata apa din haznale ca sa aiba apa de baut. Si au considerat-o o idee deosebita! Dar lucrul acesta nici ca gand nu poate fi luat in considerare. Vedeti pana unde ajung oamenii! Sa-si bea – ma iertati! – urina lor!. Sa faca lucrul acesta intr-un oras unde oamenii au luat-o razna se justifica oarecum, pentru ca au fost atrasi de duhul lumesc. Dar intr-un catun, unul sa le gaseasca drept solutie curatarea urinei lor si sa o bea si sa considere aceasta o idee importanta, in loc sa-si intoarca putin privirea spre Dumnezeu ca sa spuna un “Am gresit”, iar El sa dea ploaie….Lucrul acesta este infricosator!

            Si in Sfantul Munte au mers la o manastire sa planteze pini ca sa-I exploateze si dupa aceea sa faca hartie. S-au uscat toti. A venit pedeapsa lui Dumnezeu. Bine, mai copile, Sfantul Munte sa produca servetele si hartie igienica? Ati inteles? S-au ostenit sa planteze si cati au plantat – urgia lui Dumnezeu – toti s-au uscat.

            -Parinte, au inteles ca nu a fost bine?

            -Ah, cum sa inteleaga? Dupa aceea au adus masini din Germania sa faca forari adanci, ca sa scoata apa. S-a pierdut si apa ce exista. Vezi, daca dispare sensibilitatea duhovniceasca, unde duce modul comercial de a infrunta lucrurile? De aceea incet-incet se pierde din monahism aceasta evlavie. Nu inteleg ca, daca nu ploua, vor disparea si apele ce exista. Folosesc numai logica, iar pe Dumnezeu Il dau deoparte.

            In Vechiul Testament se spune ca la un asediu al Samariei de catre sirieni li s-a terminat evreilor si apa. Mureau animalele, iar mamele au ajuns sa-si manance copiii lor. Atunci Proorocul Elisei merge la economul imparatului ioram si ii spune:”Animalele au pierit, oamenii mor de foame, dar Dumnezeu va ajuta.” Economul, care pe toate le aranja cu logica, ii spune:”Cum va ajuta? Din Cer va trimite Dumnezeu?”Atunci Proorocul a spus:”Maine Dumnezeu va trimite ajutor, dar tu nu te vei bucura de el.” Si intr-adevar, in ziua urmatoare Dumnezeu a adus o astfel de panica in tabara vrajmasa – auzeau vrajmasii tropote de cai, zgomot de ostasi; le sunau urechile si credeau ca au venit egiptenii s-ai ajute (pe evrei) - , incat au luat-o la fuga, lasand corturile, alimentele, armele si orice aveau. Iar cand au ajuns in tara lor, li s-a starnit atata zapaceala, incat s-au omorat intre ei 180.000 de oameni. Intre timp patru israeliti leprosi, ce erau afara de cetate au spus:”Sa mergem in tabara vrajmasa, poate gasim ceva de mancare. Si asa vom muri de foame.” S-au apropiat de un cort, era gol. S-au apropiat de altul, la fel. Vrajmasii nicaieri. Au luat alimente si lucruri in traistele lor. Au instiintat de retragerea vrajmasilor, dar israelitii credeau ca e un plan de-al lor:”Vrajmasii s-au ascuns, spuneau, ca sa deschidem portile si sa intre inauntru”. Atunci un ofiter a spus:”Ne-au mai ramas doar cinci animale. Nu trimitem ostasi sa vedem ce se intampla”? Fiecare ostas a mers intr-o directie diferita, iar cand s-au intros au spus:”Vrajmasii au plecat infricosati si au lasat tot ce aveau”. Atunci toti israelitii au iesit din cetate alergand, ca sa ia alimente. Si asa cum ieseau, au calcat in picioare pe econo9m, care incerca sa faca randuiala. Astfel, asa cum spusese Proorocul Elisei, economul a vazut ajutorul lui Dumnezeu, dar nu s-a bucurat de el. Vedeti cum Dumnezeu le randuieste pe toate?

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv. Paisie Aghioritul)