Dumnezeu sa dea pocainta

            O, de am intelege indelunga rabdare a lui Dumnezeu! O suta de ani a trebuit sa treaca pana sa se faca corabia lui Noe. Oare nu putea dumnezeu sa faca repede o corabie?insa a lasat pe Noe sa se osteneasca o suta de ani ca sa inteleaga si ceilalti si sa se pocaiasca. Acela spunea:”vedeti ca va fi potop! Pocaiti-va!” Aceia insa il luau in ras. „Face o clocitoare.”, spuneau ei, si isi vedeau de ale lor. Chiar si acum, in doua minute, Dumnezeu ar putea misca toata lumea si s-o faca sa se schimbe, sa devina toti credinciosi, super-credinciosi. Cum? Daca ar roti butonul la cutremur, incet-incet, de la 5 la 6 grade Richter....la 7.....La 8 blocurile ar incepe sa se miste ca oamenii beti; la 9 ar incepe unul sa se bata cu celalalt. La 10 toti ar spune:”Am gresit!Te rugam, mantuieste-ne!”. Poate ca toti vor spune:”Calugari ne vom face!”. Dar de indata ce se va sfarsi cutremurul, inca miscandu-se putin blocurile, dar necaznd, iarasi se vor intoarce la distractii. Dar aceasta intoarcere a lor nu va fi adevarata, ci vor spune asa ca sa scape de rau.

            -Parinte, daca ar veni, de plida, o pedeapsa de la Dumnezeu si s-ar ruga cei drepti, nu ar fi, oare, auziti?

            -Atunci cand sunt auziti dreptii, nu inseamna ca lumea are pocainta. Altceva este atunci cand Il intaratam pe Dumnezeu si recunoastem aceasta. Atunci I se face mila lui Dumnezeu si ne ajuta. Dar cand cineva nu recunoaste ca supara pe Dumnezeu si isi continua tipicul, atunci cum sa auda Dumnezeu rugaciunea Dreptilor? Greseste omul? Trebuie sa inteleaga ca greseste, ca sa-l ierte Dumnezeu. Apoi, vedeti, cand oamenii duhovnicesti fac vreo greseala, nu au scuze. „Pentru pacatele noastre si pentru cele din nestiinta ale poporului”, spune o rugaciune. Pentru sarmana lume greselile sunt ‚din nestiinta”, in timp ce pentru oamenii duhovnicesti, acestea sunt pacate. Anul acesta (noiembrie 1990) in postul Sfintei Marii, cand a luat foc in Sfantul Munte, a fost ceva infricosator. Au venit toti cei specializati, dar n-au putut face nimic. Toti se uitau la foc. Avioanele parca intareau si inlesneau intinderea focului. La o manastire au facut centuri de siguranta ca s-o apere de foc, dar focul a sarit sus, in arhondaric, acolo unde nu se asteptau. Cincisprezece zile a ars Sfantul Munte. In a cincisprezecea zi, s-a stins singur. Unii spuneau:” De ce Maica Domnului nu il stinge?”. Ajungem in punctul sa hulim numele lui Dumnezeu. Dupa sase zile s-a aprins iarasi foc in alt punct, dar a cazut o ploaie si s-a stins indata. Ei nu inteleg de ce acest foc s-a stins, iar celalalt nu.

            Unii, fara sa cunoasca legile duhovnicesti care actioneaza, se roaga cu durere, dar nu sunt auziti, pentru ca ceea ce se face este urgia lui Dumnezeu. Altii iarasi nu se roaga, nu fac nici un sirag de „Doamne Iisuse....”, pentru ca sunt de acord cu urgia cea dreapta a lui Dumnezeu, care are ca scop sa cuminteasca pe oameni. Dumnezeu sa ne lumineze mai mult pe noi, monahii, pentru ca cei mai multi suntem fecioare nebune si opaitele noastre au apa cu putin untdelemn in fitil. Mirenii asteapta de la noi sa le luminam calea ca sa nu se poticneasca.

            Sa ne rugam lui Dumnezeu sa dea pocainta lumii, ca sa scapam de urgia cea dreapta a Lui. Urgia viitoare a lui Dumnezeu nu se poate infrunta altfel decat numai prin pocainta si prin pazirea poruncilor Lui.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Cuv. Paisie Aghioritul)