Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului da intelepciune celor ce se roaga ei

Maica Domnului dăruieşte înţelepciune unui copil nepriceput, care ajunge Episcop

În ţara Saxoniei, într-o cetate care se numea Magdenburg, era un copilandru cu numele Odon, care învăţa la şcoală. Dascălii lui totdeauna îl pedepseau, căci era nechibzuit şi nepriceput din fire. Odată, dascălul său l-a bătut foarte tare. Odon ieşind de la şcoală, a mers cu alţi copii la biserică, unde şezând cu faţa la pământ s-a rugat Maicii Domnului, ca să-i ajute la învăţătură. Seara adormind el, i s-a arătat Maica Precista în vis şi i-a zis: „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut supărarea ta, iată îţi dau nu numai darul ştiinţei, ci încă, după moartea Episcopului, care este acum la biserica slugii Mele, Sfântul Mavrichie, îţi dau ţie locul, care rânduială de nu o vei chibzui şi chivernisi bine, vei pieri”. Şi zicând aceste cuvinte, Maica Precista s-a făcut nevăzută. A doua zi, Odon mergând la şcoală, s-a arătat atât de ager la minte, încât a întrecut pe toţi ceilalţi copii la învăţătură, spre uimirea şi nedumerirea dascălului său. Apoi, învăţând mai departe, a devenit un om foarte înţelept şi cu comportări alese, atrăgând respectul şi preţuirea cetăţenilor din oraşul său. De aceea mai târziu, repauzând Episcopul Magdenburgului, clerul şi poporul cetăţii au ales în locul lui pe Odon, ca să le fie Episcop, la biserica-catedrală a Sfântului Mavrichie.

După ce Odon a luat vrednicia de Episcop, n-a mai petrecut cuviincios, după plăcerea lui Dumnezeu, ca mai înainte. Uitând de darul cel mare pe care l-a primit de la Dumnezeu, nemulţumitorul nu păzea rânduiala şi canonul bisericesc; ci îşi făcea toate voile trupului. Şi ce era mai rău, că îndrăznea a sluji fără mustrare de conştiinţă şi hirotonisea pe alţii, fiind desfrânat şi necurat.

Dumnezeu însă, aştepta întoarcerea şi îndreptarea lui. Îi punea la îndemână felurite mijloace, pentru a se îndrepta şi mântui. Într-o noapte, după o petrecere păcătoasă, a auzit de sus un glas straşnic, zicându-i: „Odoane, Odoane, conteneşte de a mai cădea în păcate”, dar el a socotit aceasta a fi o nălucire. Acelaşi glas cu aceleaşi cuvinte i-au fost adresate lui a doua noapte şi a treia noapte, însă el n-a vrut să ia aminte şi să se pocăiască.

Dumnezeiasca judecată însă nu a mai răbdat acea neruşinare; ci l-a pedepsit aspru, spre îngrozirea celor asemenea lui, pentru a nu mai cuteza a se mai atinge de cele Sfinte, sau a le nesocoti.

Peste vreo trei luni de la această înştiinţare, un Preot s-a închis în biserica Sfântului Mavrichie, pentru a se pregăti (făcându-şi pravila) ca să slujească a doua zi. Pe când sta el noaptea la rugăciune în biserică, a venit un vânt vijelios, pe la miezul nopţii, care a stins toate candelele din biserică. Atunci au venit doi tineri străluciţi, care ţineau în mâini două felinare cu lumini. Ei stătură înaintea Altarului: unul de o parte şi altul de cealaltă parte. După aceea veniră alţi tineri străluciţi, unii aşternură două covoare mari înaintea Altarului. Ceilalţi puse pe covoare două Tronuri strălucite, de aur. Acolo a venit Hristos Dumnezeu-Omul, îmbrăcat în haine arhiereşti, cu coroană împărătească pe cap, însoţit de mulţi îngeri şi de cei 12 Apostoli. Hristos a şezut pe tronul cel preaînalt, iar Apostolii stătură pe 12 scaune de domnie. După aceea a venit şi Maica Domnului cu o mulţime de fecioare. Hristos a poftit-o pe celălalt tron de aur, unde a şezut.

Hristos - Dreptul Judecător - stând pe Tronul slavei Sale, a poruncit îngerilor Săi ca să aducă pe Episcopul Odon, legat la mâini şi de picioare, ca pe un osândit. Când a fost adus înaintea Dreptului Judecător, Sfântul Mavrichie, patronul acelui Sfânt lăcaş şi cei împreună ostenitori, venind, se închinară Domnului, zicând: „Judecătorule, preadrepte, Te rugăm, pedepseşte pe acest rău-credincios şi călcător de lege, care nu este păstor ci lup răpitor. Iată, venitul bisericii mele îl cheltuieşte în petrecerile şi voile sale trupeşti”. Acestea zicând Sfântul Mavrichie, osânditul cerea vreme ca să se pocăiască. Domnul atunci i-a zis: „Acum când a sosit sfârşitul tău, cauţi vreme să te pocăieşti? Ce ai făcut înainte? Ai avut timp destul pentru îndreptare şi mântuire. De ce l-ai întrebuinţat rău?”. În acel timp Maica Precista, sculându-se de pe tronul Său, a zis Fiului Ei iubit: „Rogu-mă, Ţie, Dreptule Judecător şi Fiul Meu preadulce, nu milui pe acest nemulţumitor; ci pedepseşte-l după păcatele lui”.

Atunci Împăratul Slavei, Dreptul Judecător, a poruncit unui înger să-i taie capul. Îndată după acestea, tot Soborul acela ceresc dimpreună cu Împăratul Slavei, s-a făcut nevăzut. Biserica a rămas în întuneric, ca mai-nainte de vedenie.

Preotul încremenit de frică, a căzut la pământ şi zăcea ca un mort. A doua zi după ce s-a luminat de ziuă, l-au găsit încă zăcând pe jos la pământ şi nu putea să se scoale. Mai târziu, venindu-şi în fire, a spus toate câte le văzuse. Clerul şi poporul adunat în biserică, plini de uimire şi groază, ascultară toate acestea. Unii dintre dânşii se duseră în casa arhiereului. Acolo, într-adevăr îl găsiră cu capul tăiat, zăcând într-un lac de sânge şi toţi s-au înspăimântat groaznic.

Nefericitul Ierarh a căzut în pedeapsa Domnului care zice: „De va zice sluga aceea rea, în inima sa: Stăpânul meu va întârzia a veni, şi va începe a bate pe tovarăşi şi va mânca şi bea cu beţivii, veni-va Stăpânul slugii aceleia în ziua în care ea nu se aşteaptă şi în ceasul în care nu se gândeşte. El o va tăia din dregătorie şi o va face părtaşă cu făţarnicii: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 24, 48-51). De aici să ia învăţătură, pe lângă Păstorii sufleteşti şi părinţii, naşii de botez şi călugării, care-s răspunzători în ziua judecăţii, de fii lor sufleteşti şi trupeşti.

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)