miercuri, 5 noiembrie 2025

Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului cu cei cei care se roaga ei (VI)

Rugată fiind, Maica Domnului se arată şi salvează corabia primejduită de furtună

Un bun creştin care se chema Petru, din Alaba, călătorea cu corabia pe mare Mergând spre Olanda, la o cetate numită Ruan. Pe când călătorea astfel pe mare, deodată s-a ridicat o furtună groaznică, încât toţi se speriaseră şi credeau că nu vor mai scăpa cu viaţă. Atunci, acel bun creştin, Petru, a zis tuturor celor din corabie: „Să ne rugăm cu toţii Maicii Preacurate, să ne vină acum în ajutor”. Şi aşa, după cuvântul lui, au început a se ruga din toată inima, cu lacrimi fierbinţi, Domnului Dumnezeu şi Maicii Sale.

În acel timp, s-a arătat înaintea corabiei, pe mare, o Fecioară foarte frumoasă şi luminoasă, cu nişte faruri aprinse, luminătoare. Îndată după acea arătare minunată, furtuna s-a potolit şi marea s-a liniştit (141, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Niciun comentariu: