Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului da intelepciune celor ce se roaga ei

Cel simplu, cu mintea rostind rugăciunea „Bucură-te Marie”, proslăvit după moarte

În cetatea Romei era un om cu numele Ioan, foarte evlavios şi bogat, dar avea mintea lui atât de greoaie, că nu putea să înveţe carte nicidecum şi nici măcar o rugăciune pe care să o zică după rânduiala creştinilor. Pentru aceasta s-a dus într-o mănăstire şi, dăruind acolo toate câte erau ale lui, s-a făcut monah pentru ca să-l înveţe fraţii carte. Pentru dragostea şi pentru bogăţia pe care o avea, l-au primit cu dragoste şi toţi îi spuneau Psalmi şi rugăciuni, însa el nu putea să înveţe nimic.

Atunci un frate iscusit şi cu fapte bune, citindu-i lui toate rugăciunile, una câte una, l-a întrebat care din toate i s-a părut mai frumoasă, ca să-l înveţe, el a zis că aceea: „Bucură-te Marie” i-a plăcut mai mult. Punând multă osteneală, după multă vreme a învăţat închinăciunea îngerească, adică aceasta: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”.

Şi s-a umplut de multă bucurie şi veselie că a învăţat această închinăciune îngerească, încât se părea că a găsit o comoară de mult preţ. Şi în toată vremea alt cuvânt nu zicea, decât numai acesta: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Marie”. Pentru aceasta toţi fraţii i-au scos poreclă, zicându-i: „Bucură-te Marie”, de care el însă mult se veselea şi totdeauna se ruga către pururea Fecioara, zicând această închinăciune îngerească cu bucurie şi veselie neasemănată. Şi aceasta a zis-o pururea pomenitul, până în ceasul în care i-a ieşit fericitul lui suflet.

Iar după ce i-au cântat prohodul după rânduială, l-au îngropat într-un loc deosebit, pentru că sfinţitele lui moaşte au răspândit bună mireasmă, care nu s-a împuţinat după ce l-au acoperit, ci încă mai mult creştea în fiecare zi. Şi simţeau fraţii un miros de negrăită bună mireasmă. Când i-au făcut pomenirea cea de nouă zile, au văzut o minune preaslăvită şi s-au înspăimântat. Şi anume: a răsărit din mormântul lui un crin preafrumos, şi pe fiecare frunză erau scrise aceste cuvinte cu slove de aur: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Marie”. Şi buna mireasmă a crinului aceluia nu se asemăna cu nici o floare pământească.

Iar egumenul a zis fraţilor: „Iubiţii mei! Din lucrul acesta minunat putem cunoaşte ce mare sfinţenie a avut fericitul acesta şi cât de multă dragoste către Doamna noastră! Cu cuviinţă este să vedem şi rădăcina acestui crin, pentru ca să înţelegem cu ce daruri se răsplăteşte acel care iubeşte din toată inima pe pururea Fecioara Maria”. Şi săpând mormântul, au văzut cum că crinul a crecut din gura Cuvinciosului şi s-au înspăimântat. Iar poruncind egumenul ca să se desfacă sfintele moaşte, au văzut cum pe inima lui era icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi mult s-au înspăimântat. Luând cu litanie şi cu tămâieri acel sfinţit crin, l-au aşezat la loc de cinste, împreună cu sfintele moaşte. Şi toţi îl cinsteau şi se cucerniceau de el, pentru dragostea Maicii lui Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni, să dea Dumnezeu să ne învrednicim şi noi de fericirea cea cerească. Amin (29, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)