duminică, 28 noiembrie 2021

POSTARE DE DIMINEATA

 

Acatistul zilei – 28 noiembrie

 Pentru rugaciunile Sfantului Mucenic Irinarh, ale Sfantului Cuvios Mucenic Stefan cel Nou si ale Sfantului Teodor, Arhiepiscop de Rostov, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

  

Acatistul Preacuviosului Arsenie Boca - 28 Noiembrie

(Protector al familiei)

 

(sursa: basilica.ro)

Tropar glas al 8-lea

Întru tine, Părinte cu osârdie s-a mântuit cel după chip, căci luând Crucea ai urmat lui Hristos şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup căci este trecător, ci să poarte grijă de suflet de lucrul cel nemuritor. Pentru acestea şi cu îngerii împreună se bucură, Prea cuvioase Părinte Aresnie, duhul tău.

 Condacul 1

Prea cuviosului Parintelui nostru şi a multora luminător şi îndreptător de suflete, veniţi fraţilor să-i aducem laude cu mulţumire şi să-i cântăm zicându-i: Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Icosul 1

Din părinţi binecredincioşi ai răsărit părinte şi ca un soare ai luminat şi multe suflete necăjite şi rătăcite le-ai îndreptat pe calea mântuirii pentru acestea toate noi îţi aducem laude zicând:

Bucură-te că Iosif şi Cristina s-au numit.
Bucură-te că maica ta Cristina soare şi lună a visat că are în pântece după ce te-ai zămislit.
Bucură-te căci cu adevărat soare pentru noi ai fost.
Bucură-te căci ca soarele şi luna în viaţă ai luminat.
Bucură-te al multora şi al nostru luminător.
Bucură-te că pentru noi şi pentru mulţi ai fost scump şi sfânt odor;
Bucură-te soare din munţii Apuseni apărut;
Bucură-te luceafăr apărut în mănăstirea Brâncoveanu;
Bucură-te că multe suflete ai adus la Domnul;
Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 2-lea

Din copilărie te-ai arătat odor luminat de Duhul Sfânt şi părinţii văzându-te copil ales te-au dat la școală mai înaltă ca să înveţi a cânta Aliluia!

 Icosul al 2-lea

Terminând Teologia ai fost chemat la Mănăstirea Brâncoveanu de mitropolitul Nicolae Bălan şi fiind călugărit la Muntele Athos ai fost trimis undeva, şi într-o pădure Maicii Domnului te-ai rugat să te dea în seama unui povăţuitor înduhovnicit. Cu adevărat ai fost ascultat şi după cum numai odată pentru smerenie ai spus aceasta, iar noi îţi aducem laude zicând:

Bucură-te părinte că Maica Domnului te-a ascultat;
Bucură-te că Maica Domnului la tine a venit;
Bucură-te că Ea de mână te-a luat;
Bucură-te căci pe munte înalt de mână te-a dus
Bucură-te că te-a urcat până sus;
Bucură-te că acolo în grija sfântului (Serafim de Sarov) ce trăise pe pământ înainte cu două sute de ani te-a dat.
Bucură-te că apoi Maica Domnului s-a făcut nevăzută;
Bucură-te că muntele între două prăpăstii era
Bucură-te că mare dar ai primit;
Bucură-te că dar de protecţie ai luat;
Bucură-te că pe mulţi i-ai luminat;
Bucură-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

Condacul al 3-lea

Ai spus părinte că Domnului Iisus, în pădure mult te-ai rugat să-ţi trimită în cale un bun povăţuitor, dar n-ai fost ascultat, după un timp ţi-ai dat seama că el are o mamă bună care mijloceşte pentru noi şi cu lacrimi te-ai rugat ei şi atunci de mână te-a luat şi sfântului din vârful muntelui în grijă te-a dat, iar noi minunindu-ne de aşa mare dar îţi cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea

După un an ai venit de la Muntele Athos la mănăstirea Brâncoveanu şi începând munca de duhovnic, înfricoşat te-ai arătat nouă şi multora care veneau la mărturisit, căci mai dinainte le ştiai faptele, iar noi de darul ce-l aveai îţi cântăm acestea:

Bucură-te ucenicul Maicii Sfinte;
Bucură-te că de la ea ai primit cinste;
Bucură-te că dar de la prooroci ai primit;
Bucură-te că multora pe nume le spuneai;
Bucură-te că faptele şi păcatele le descopereai;
Bucură-te că şi sfârşitul unei fete ai spus
Bucură-te că ea venise să te ispitească;
Bucură-te că i-ai spus să se pregătească ;
Bucură-te că moartea, după puţin timp s-a adus
Bucură-te că multă lume te-a lăudat;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 4-lea

Făcându-te preot şi duhovnic şi începând lumea a mărturisi, şi doar pe unii a-i împărtăşi, povăţuindu-i să nu mai păcătuiască ci să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 4-lea

Mulţi dintre credincioşi s-au dat iarăşi la răutăţi după ce i-ai împărtăşit, iar tu părinte simţind cu duhul răutăţile lor, te-ai rugat lui Dumnezeu să-ţi descopere pricina pentru care nu se lasă de păcate, şi acestea ţi s-au arătat şi nouă ni le-ai spus pentru care te lăudăm:

Bucură-te, că în grădina mănăstirii stând în amiaza mare nor negru ai văzut pe munte;
Bucură-te, că în nor mare gălăgie ai auzit;
Bucură-te, căci cu mare atenţie ai privit;
Bucură-te, că norul în două s-a despărţit;
Bucură-te, că în mijlocul norului pe un scaun înfricoşat pe satana, în ceata drăcească l-ai văzut înfricoşat;
Bucură-te, că ai auzit că ordin dracilor, satana le-a dat;
Bucură-te, că vicleşugul lor l-ai auzit, adică să şoptească oamenilor că nu este Dumnezeu;
Bucură-te, că şi al doilea vicleşug al lor ai auzit, cum că nu ar fi rai şi nici altă viaţă;
Bucură-te, că şi al treilea vicleşug l-ai auzit, de-a lăsa oamenii pocăinţă pînă la batrâneţe;
Bucură-te, că prin această vedenie multe ai aflat;
Bucură-te, că acestea toate, oamenilor, în predică le-ai spus;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 5-lea

Auzind multă lume de darul tău părinte, venea să-ţi audă cuvântul şi învăţături şi sfaturi de mântuire le dădeai, iar noi te lăudăm cântând: Aliluia!

 Icosul al 5-lea

Pe aceia ce nu se potriveau în căsătorie îi opreai, celor ce li se fura, pe hoţi îi descopereai, când era secetă, ploaie de la Dumnezeu cereai pentru acestea toate îţi cântăm:

Bucură-te, că celor căsătoriţi de folos cuvinte le spuneai;
Bucură-te, că de la căsătorie nepotrivită opreai;
Bucură-te, că pe cei ce furau îi descopereai;
Bucură-te, că pe hoţi cu blândeţe îi dojeneai să întoarcă cele furate;
Bucură-te, că fiind secetă mare pe munte te-ai suit, rugându-te să plouă;
Bucură-te, căci cuvânt ai auzit de la Dumnezeu, ca să te rogi de oameni să-şi îndrepte viaţa;
Bucură-te, că ploaie mare a venit;
Bucură-te, că lumea s-a înveselit;
Bucură-te, că pe săraci i-ai miluit;
Bucură-te, că ai spus cele ce vor să fie;
Bucură-te, luminat propovăduitor;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 6-lea

Cei ce voiau să se facă preoţi şi veneau la tine, le dădeai sfaturi şi poveţe, mirându-se şi cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 6-lea

Fiind întrebat Prea Cuvioase Părinte de cei ce doreau să fie preoţi, cu ce pot dovedi la cei care nu îi cred că este Dumnedeu, le-ai spus foarte înţelept şi adevărat, că prin viaţă şi felul lor de trăire duhovnicească, pot dovedi că Dumnezeu există, pentru care noi ne minunăm şi cântăm acestea:

Bucură-te, dumnezeiesc în trup pământesc;
Bucură-te, că ai fost înger în trup;
Bucură-te, că numai la faţă dacă te priveam ne minunam;
Bucură-te, că viitorul multora le-ai spus;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai îndemnat să urmeze pe Iisus;
Bucură-te, că pe mulţi, călugări i-ai făcut;
Bucură-te, că obşte de călugări ai strâns;
Bucură-te, că și obște de maici ai format;
Bucură-te, că prin multe încercări ai trecut;
Bucură-te, că ispite de tot felul ai răbdat;
Bucură-te, că și la închisoare și la munci grele ai fost pus;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 7-lea

Ai voit părinte după cum ţi s-a arătat să faci chipul lui Hristos şi apucându-te de lucru ai auzit un glas: De acum să mă pictezi în sufletele oamenilor că să-mi cânte mie: Aliluia!

 Icosul al 7-lea

Ai spus părinte căci cunoşteai pe faţă care se mântuiesc, că cei ce duc o viaţă de rugăciune, fiind tot timpul cu gândul la Dumnezeu, li se zugrăveşte în lumina ochilor chipul lui Hristos, şi tu părinte cu darul Duhului ce aveai, vedeai acestea, noi te lăudăm zicând:

Bucură-te, căci cunoşteai cele ascunse oamenilor
Bucură-te, că ştiai dacă se mântuiesc;
Bucură-te, că le spuneai ce să facă în viaţă;
Bucură-te, că tinerii veneau să-i povăţuieşti;
Bucură-te, că unii veneau să-i binecuvântezi;
Bucură-te, că pe morari de la lăcomie îi opreai;
Bucură-te, învăţător de cele sfinte;
Bucură-te, văzătorul al celor nevăzute;
Bucură-te, că acum în cer te odihneşti;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 8-lea

Fiind război mare veneau la tine părinte, tinerii care să plece la război, ca să te rogi pentru ei, iar tu cunoşteai care scăpau cu viaţă şi noi ne minunăm cântându-ţi: Aliluia!

 Icosul al 8-lea

Părinte, la cei ce ştiau că vor muri în război le dădeai mâna de o sărutau, iar celor care ştiau că rămân în viaţă nu le dădeai mîna, iar ei întristându-se te întrebau de ce lor nu le dai mâna, tu părinte le spuneai căci cu voi mă mai întâlnesc, iar cu aceia nu, pentru aceasta te lăudau zicând:

Bucură-te, văzător al voinţei lui Dumnezeu;
Bucură-te, văzătorul al celor viitoare;
Bucură-te, că ştiai sfârşitul vieţii lor;
Bucură-te, că noi mult ne minunăm;
Bucură-te, că pe Domnul, pentru tine îl lăudăm
Bucură-te, că acum în ceruri dănţuieşti;
Bucură-te, căci cu heruvimii acum slujeşti;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 9-lea

Venită, părinte la mănăstire într-o zi de Rusalii, oastea Domnului şi o unitate militară, iar tu părinte ai zis: iată că s-a întâlnit oastea Domnului cu oastea ţării ca să cânte Lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 9-lea

Făcându-se utrenie în biserică, ai ieşit parinte cu cântăreţii şi cu toţi creştinii ca să săvârşeşti Sfânta Liturghie pe altarul din faţa mănăstirii şi fiind lângă tine cântăreţul care era îndoit cu credinţa, te-a văzut înconjurat de flăcări de foc care erau darul Sfântului Duh, atunci el s-a spăimântat şi a strigat, iar tu l-ai oprit să nu spună, că simţeai că te arde ceva, de aceia noi te lăudăm zicând:

Bucură-te, locaşul Duhului Sfânt;
Bucură-te, că în trup fiind pe pământ ai fost înconjurat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, că prin acest Duh Sfânt ai proorocit;
Bucură-te, căci cu duhul pe oameni ai povăţuit;
Bucură-te, căci cu Duhul Sfânt, stâlp al bisericii ai fost;
Bucură-te, căci cu duhul ca o trâmbiţă ai răsunat;
Bucură-te, căci cu trâmbiţa duhului pe mulţi i-ai adunat;
Bucură-te, vioară care cântai cu duhul;
Bucură-te, că prin tine s-a veselit văzduhul;
Bucură-te, că turmă de oi cuvântătoare ai adunat;
Bucură-te, părinte de Duh Sfânt înţelepţit;
Bucură-te, Sfinte prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 10-lea

Venită părinte, în timpul unei Sfinte Liturghii o femeie să-ţi spună necazul ce îl avea, şi te tulbura cu nerăbdarea ei, tu părinte simţind din sfântul altar, ai oprit slujba şi ai strigat la ea să înceteze cu nerăbdarea, şi ai spus la toţi de ce a venit, pentru aceasta îţi cântăm: Aliluia!

 Icosul al 10-lea

Ai spus că femeia a venit deoarece a pierdut... zeci de mii de lei, tu ai spus că acei bani i-a pierdut pentru că cele două fete ale ei trebuiau să-şi crească copii pe care n-au voit să-i nască şi i-au avortat, de aceea spor în casă nu vor mai avea, căci sufletele copiilor strigă răzbunare asupra părinţilor, iar noi ne minunăm de darul tău zicând:

Bucură-te, văzătorul păcatelor omeneşti;
Bucură-te, mustrătorul celor nelegiuiţi;
Bucură-te, îndreptătorul celor rătăciţi;
Bucură-te, luminătorul celor de rea credinţă;
Bucură-te, că ai descoperit cele ascunse;
Bucură-te, luminătorul multor depărtaţi de credinţă;
Bucură-te, alinătorul multora în suferinţă;
Bucură-te, păstorule al turmei lui Hristos;
Bucură-te, să ne fii şi nouă de folos;
Bucură-te, părinte cu chip luminos;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 11-lea

Înzestrat ai fost cu multe daruri părinte, de la Dumnezeu, căci şi apă ca Moise ai făcut să izvorască din stâncă, cu preoţia ai fost încununat, cu darul proorociei, cu milostivire, blândeţe şi bun povăţuitor, de aceea noi te lăudăm cântând Lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 11-lea

Ai avut părinte, dar de a predica şi de a tâlcui Sfânta Evanghelie a lui Hristos, luminând multe suflete, aducându-le la calea mântuirii, pentru toate acestea laude îţi aducem noi zicând:

Bucură-te, predicator bun al lui Hristos;
Bucură-te, că multora ai fost folositor;
Bucură-te, că de la răutăţi pe mulţi i-ai oprit;
Bucură-te, că pe unii căsătoriţi, la naştere de copii i-ai îndemnat;
Bucură-te, că i-ai îndemnat să stăruiască în rugăciuni;
Bucură-te, că la milostenie i-ai povăţuit;
Bucură-te, că şi biserica le-ai spus să cerceteze;
Bucură-te, că la sărbători le-ai spus să nu lucreze;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 12-lea

Minunat pictor ai fost de icoane şi de suflete, că biserică nespus de frumoasă ai pictat, unde multă lume merge să o vadă, iar de frumuseţea ei se minuneaza cântând: Aliluia!

 Icosul al 12-lea

În satul Drăgănescu de lângă Bucureşti ai pictat biserica, căci cei ce o vizitează se miră de talentul cel ce l-ai avut, căci privind pe sfinţi se pare că sunt vii, de aceia, cu toţii ne minunăm şi te lăudăm, zicând:

Bucură-te, iscusit pictor de biserică;
Bucură-te, pictor foarte minunat;
Bucură-te, că şi în suflete pe Hristos ai pictat;
Bucură-te, căci glas de la Domnul ai avut ca să pictezi şi-n suflete;
Bucură-te, căci nouă şi multora pildă te-ai făcut;
Bucură-te, că ai primit veste că viaţa îţi este pe sfârşite;
Bucură-te, că ne-ai spus acestea mai înainte;
Bucură-te, că ziceai că mai ai trei calendare;
Bucură-te, că ne-ai dat pildă de răbdare;
Bucură-te, căci în ceasul morţii ai ştiut unde te duci;
Bucură-te, Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie!

 Condacul al 13-lea

O, preaminunate părintele nostru Arsenie, primeşte aceste laude şi mulţumiri de la noi, nevrednicii fiii tăi, rugându-te să fii milostiv pentru noi înaintea Domnului Hristos, ca să ne învrednicească şi pe noi vieţii celei fericite şi împreună, cu tine să cântăm în veci: Aliluia! (de 3 ori).

 RUGĂCIUNE

Doamne Iisuse Hristoase primeşte ostenelile, slujbele şi sfintele rugăciuni ale robului Tău, părintele Arsenie, care mult s-a ostenit şi a slujit Ţie ca să-ţi câştige sufletele, întorcându-le de la viaţa şi faptele cele păcătoase ale lor (că şi de la moarte de câteva ori a surprins şi a scăpat o tânără în momentele când vroia să se sinucidă ) şi pildă de răbdare şi dragoste părintească ne-a dat. Te rugăm Stăpâne ajută-ne să slujim şi noi cu dragoste, în curăţie trupească şi sufletească, prin rugăciuni neîncetate să Te mărim, să Te binecuvântăm şi să urmăm sfaturile robului Tău, părintele nostru Arsenie pe care îl rugăm: Roagă-te Sfinte Prea Cuvioase Părinte Arsenie că şi noi în viaţa ce ne-o petrecem să împlinim poruncile Domnului şi sfaturile ce ni le-ai dat şi învăţăturile din multele şi minunatele predici pe care le-ai spus. Pomeneşte-ne acum din Împărăţia cerurilor unde te veseleşti cu toţi sfinţii şi cu Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu, care te-a încredinţat în muntele Athos sfântului ce trăise acolo cu 200 de ani în urmă şi cu tine să ne veselim în veci. Amin.

(sursa: manastirea sfintei cruci oradea)

 

 

Niciun comentariu: