joi, 23 aprilie 2020

VIS DE IUBIRE-FILM


“Vis de iubire” – serial turcesc

Este un serial turcesc ce se difuzeaza pe Happy Chanel miercurea si joia, de la ora 20. Dar, acest serial il ptuteti viziona si pe site-ul “Despre seriale”, cautand, de data aceasta numele de “Pasarea matinala”.

sursa: internet.

Nu sunt un fan al filmelor turcesti, multe dintre ele tratand subiecte destul de dure, bazate pe razbunare, violenta si foarte multa suferinta. Insa, intr-o seara, urmarind o comedie romantica pe acest canal, ne-a atras atentia reclama serialului ce urma sa fie difuzat in curand :”Vis de iubire”. Ne-a atras frumusetea actorilor, denumirea serialului si melodia  acestuia, asa incat ne-am hotarat sa incercam sa il vizionam. Nu pot sa va spun decat ca a fost o decizie extraordinara.

Si, pe de o parte pentru ca este difuzat doar 2 zile pe saptamana, iar filmul este din ce in ce mai frumos, iar pe de alta parte suntem in izolare, l-am cautat pe internet si l-am gasit. Vreau sa va spun ca a fost bucuria noastra in aceste zile ceva mai grele. Uneori l-am vizionat pana tarziu in noapte. 😊.

Este un film care te trece prin tot felul de stari: de la bucurie si extaz, la durere, suferinta si multe emotii, totul presarat cu numeoase situatii comice. Fara sa vrei, traiesti alaturi de protagonisti starile lor. Si totul a pornit de la……un sarut in noapte.


Dar, cel mai mult mi s-a parut un film educativ atat pentru tineri, cat si pentru parintii tinerilor. Poate o sa zambiti sau o sa spuneti ca exagerez. Nu cred ca este asa.

Pentru tineri, filmul scoate in evidenta, de fapt, ceea ce inseamna dragostea adevarata, profunda: frumusetea si delicatetea cu care este marturisita si primita dragostea, puterea de a iubi cu toata fiinta, de a oferi celui pe care il iubesti cat mai multe momente frumoase, dar si de a te sacrifica pentru cel pe care il iubesti, de a avea puterea sa treci peste momentele grele cu speranta neclintita in suflet ca totul se va rezolva, ca in final totul va fi bine. Oare cati dintre tinerii de azi, mai traiesc astazi sentimente de o astfel de profunzime? Pentru ca ele stau la baza unei casnicii trainice.

O astfel de dragoste traiesc in film Can si Sanem. El, Can, un tip rebel, cu o mare pasiune pentru fotografie, chiar un fotograf renumit, care vine sa preia agentia de publicitate a tatalui. Ea, Sanem, o fata frumoasa, vesela si inteligenta, dintr-un cartier obisnuit, care lucreaza la bacania tatalui, cu visul de a deveni o mare scriitoare si de a calatori in Galapagaos. Pentru ca parintii vad potentialul ei, recurg la un siretlic: ori isi cauta un serviciu, ori o vor casatori obligat cu un baiat de conditie medie. Asa, ea ajunge sa lucreze la agentia de publicitate ca si curier, cei doi se intalnesc si incepe povestea de dragoste.




sursa: internet

Pe de alta parte, este dragostea neimpartasita o perioada lunga de timp, insa cand atunci cand ea devine impartasita, se manifesta cu o putere extraordinara si da nastere unei casnicii plina de bucurii. Asa s-a intamplat in cazul Lui Emre (fratele lui Can), director economic la agentia de publicitate si al Leylei (sora lui Sanem), asistenta acestuia.

sursa: internet

Pentru cei care suntem parinti de tineri, filmul arata atat genul de parinti grijulii, pentru care familia, traditiile, dar mai ales fetele reprezinta totul. Parinti care se bucura de bucuria copiilor, de fericirea lor si sufera alaturi de ei in momente grele, insa ii sustin si respecta deciziile lor. Asa sunt Mevkibe si Nihat, parintii celor doua surori.

sursa: internet

Pe de alta parte, sunt parintii pentru care orgoliile proprii, ambitiile, frustarile sunt mai importante decat fericirea copiiilor. Este foarte bine evidentiat acest tip de parinti (in special mame), de dna Huma, mama celor doi frati. Din pacate, sunt multe astfel de mame care pun mai presus de fericirea copiiilor, orice alte motive, sau care intervin in casnicie, sub pretextul grijii pentru soti, asa incat astfel de casnicii ajung sa se destrame.

Un film extraordinar, in care regizorul si scenaristul s-au intrecut pe ei in crearea momentelor frumoase, de bucurie, de fericire, dar si a momentelor de suspans, de tristete, in care talentul actorilor te face sa uiti ca urmaresti un film.



sursa: internet


Il recomand din tot sufletul.

Niciun comentariu: