Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului cu cei curati si nevinovati

Maica Domnului salvează pe un tânăr nevinovat, din primejdie de moarte

În zilele împăratului Teodosie cel Mare, era în Constantinopol un oarecare Iulian, îmbunătăţit cu viaţa, care avea un singur fiu, cu numele Teofil. Acest Iulian în tinereţile lui a fost foarte bogat, iar la bătrâneţe sărăcind desăvârşit şi neavând nici cele mai de nevoie ale trupului, a zis fiului său: „Fiul meu, iată, după cum vezi, eu sunt neputincios şi aşa de sărac, încât nu am cu ce să-mi trăiesc viaţa. Te rog şi eu, să-mi împlineşti o dorinţă a mea, ca eu smeritul să mă mântuiesc la bătrâneţele mele; iar tu să te învredniceşti de cereasca fericire, pentru ascultarea cea către părintele tău”.

Atunci, feciorul i-a răspuns: „Spune-mi tată orice pofteşti şi eu te voi asculta la lucrurile cele cuviincioase”. Bătrânul i-a zis: „Fericitul Avraam avea un fiu din făgăduinţă, pe care ducându-l în munte să-l junghie şi să-l ardă spre jertfă, acela nu a fugit, el încă şi lemnele cu bucurie le ducea, cu osârdie urmând tatălui său. Şi nu numai acesta, ci şi alţii mulţi au ascultat pe părinţii lor. Aşa să faci şi tu acum, fătul meu preaiubit: ascultă porunca mea şi nădăjduiesc la Dumnezeul cel iubitor de oameni, că nu te vei mâhni de aceasta”. Atunci a zis Teofil: „Oare, voieşti şi tu ca să mă omori?”. Răspuns-a tatăl său: „Să mă ferească Bunul Dumnezeu, fiule, de o fărădelege ca aceasta. Eu doresc numai o voie să-mi faci: Să primeşti ca să te vând ca pe un rob al meu, pentru ca să am cu ce trăi la bătrâneţile mele şi să nu umblu cerând ca un sărac şi lipsit. Milostivul Dumnezeu va face milă cu tine pentru bunătatea aceasta, şi-ţi va da bogăţie nenumărată în această lume, iar în cealaltă, va aşeza sufletul tău spre odihnă, în sânul lui Avraam. Dar o poruncă am să-ţi dau, pe care s-o păzeşti, până în ceasul morţii tale: De te va trimite stăpânul tău la vreun lucru sau la vreo slujbă oarecare, să-ţi aduci aminte ca să te duci întotdeauna mai întâi la Sfânta Liturghie, când este vremea ei, şi numai după sfârşitul serviciului sfânt să te îndrepţi spre slujba ta. De asemenea, să te sârguieşti să ai către Preasfânta Fecioară multă evlavie. Dacă vei face aşa, te va izbăvi Domnul de o mare şi năpraznică primejdie”.

Fiul a răspuns: „Părintele meu, fă cu mine cum îţi este voia ta”. A doua zi a vândut Iulian pe fiul său Teofil, la un boier, Patriciu al palatului, cu numele Constantin, care a iubit mult pe tânăr, pentru supunerea, ascultarea şi frumoasa lui înţelepciune, pentru smerenia şi păzirea curăţie sale, pentru frumuseţea feţei lui, cum şi pentru învăţătura şi cunoştinţele pe care le avea. Îl lua la plimbare cu el, oriunde se ducea, cum şi la masă pentru ca să-l slujească cu sârguinţă.

Într-una din zile ducându-se boierul la palatul împărătesc, a uitat samandrionul, adică buchelarul în care avea poruncile; şi a trimis înapoi acasă pe Teofil, în grabă ca să-l aducă. Tânărul alergând acasă, a intrat în camera Patriciului fără nici o teamă şi a luat buchelarul. În ceasul acela s-a întâmplat că femeia Patriciului şezând în pat, păcătuia cu un rob al ei. Tofil din preamulta grăbire, nu s-a uitat spre ei şi şi-a căutat de drumul lui.

Ticăloşii aceia care păcătuiau, temându-se că el va spune domnului său, au plăsmuit asupa lui viclenie şi mărturii mincinoase. Venind patriciul, i-a zis lui femeia: „De asta ai cumpărat pe robul acesta, ca să vină la mine în pat şi să mă silească la păcat, neruşinatul? Căci dacă n-aş fi strigat şi n-ar fi venit cutare ca să mă scape, îmi pângărea cinstea, prea îndrăzneţul acesta. Ce, sunt de neam prost şi nefericit ca să mă dispreţuieşti aşa? Mă jur pe rugăciunea părinţilor mei şi pe mântuirea sufletului meu, că de nu voi vedea mâine capul îndrăzneţului şi obraznicului rob tăiat, nu mai stau nici un ceas în casa ta, ci mă despart de tine şi-mi iau zestrea mea”.

Patriciul, auzind acestea, s-a mâniat foarte mult asupa robului şi a făgăduit cu hotărâre să-i facă voia ei. A doua zi, întâlnindu-se la palat cu Eparhul, i-a zis: „Mâine de dimineaţă am să-ţi trimit pe un rob al meu, căruia ai să-i tai capul, să-l pui într-o bucată de pânză, să-l pecetluieşti şi să mi-l trimiţi”. Eparhul i-a răspuns: „Eu nu pot să fac judecată fără dovadă; dacă însă mărturisesc de el trei oameni în scris, cum că este vinovat de moarte, îl omor”.

Atunci Patriciul a spus înainte a trei martori, cum că a cumpărat un rob tânăr, care a vrut să necinstească cu sila pe soţia lui şi a scris hotărâre de moarte chiar cu mâna sa. După aceea, Eparhul a primit să-l omoare.

Când s-a făcut ziuă, a chemat pe nevinovatul acela şi i-a zis lui: „Du-te la Eparhul şi-i spune cum că-l heretisesc şi să-mi trimită răspunsul”. Robul cel bun plecând, a trecut pe lângă o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în care se slujea şi aducându-şi aminte de porunca părintească, a intrat înăuntru tocmai când se citea Apostolul şi a rămăs în biserică până la sfârşit. În timpul acesta, robul cel cu adevătat vinovat, văzând că Eparhul întârzie de a trimite capul, a zis Patriciului: „Să mă duc eu să-l aduc, dacă porunciţi”. Patriciul a zis: „Du-te”. Atunci el alergând cu grăbire, ca şi cum s-ar fi dus să primească o comoară de mult preţ, a ajuns la casa Eparhului şi intrând înăuntru, l-a heretisit (salutat) pe el în numele Patriciului. Atunci un gealat cu sabia ascuţită ce sta ascuns, i-a tăiat îndată capul lui, pe care punându-l într-un lighean şi spălându-l, l-a împachetat. Tocmai când voia să-l pecetluiască, săvârşindu-se Sfânta Liturghie la biserica aceea, a sosit şi robul cel credincios şi fără de vicleşug, heretisând pe Eparhul, a primit pachetul cu capul pecetluit fără să ştie ce este înăuntru. Ajungând acasă la Patriciu şi văzându-l pe el, toţi s-au minunat, mai ales doamna lui, pentru că ştia că l-a trimis să-i taie capul, iar el s-a întors sănătos. Întrebându-l pe dânsul ce a adus, el a răspuns zicând: „După cum mi-aţi poruncit, stăpâne al meu, m-am dus şi, heretisând pe Eparhul, îndată mi-a dat lucrul acesta să ţi-l aduc; eu însă nu ştiu ce este înăuntru”.

Atunci ea luând pachetul şi despecetluindu-l, a aflat capul robului necredincios, pentru care îngrozindu-se foarte, a rămas fără grai multă vreme, preapăcătoasa. Apoi venind în starea cea mai dinainte, a înţeles judecata lui Dumnezeu cea dreaptă. Şi fiindu-i frică să nu pătimească şi ea asemenea, ca o pricinuitoarea a răutăţii aceleia, a plâns din toată inima şi a spus soţului ei cu îndrăzneală, fărădelegea ei, zicând: „Domnul meu! Eu ticăloasa şi nefericita sunt pricinuitoarea răului acestuia şi mă tem să nu pătimesc după faptele mele, căci nu este lucru ascuns (după cum zice glasul Domnului) care să nu se vădească. Iată, azi se împlinesc trei ani şi jumătate, de când eu păcătuiesc cu robul cel omorât, înşelându-te, fără ca tu să fi ştiut aceasta. Însă robul acesta tânăr, este curat despre mine, că nici un păcat n-a făcut şi cu nedeptate l-am învinovăţit, ticăloasa de mine. Pentru aceasta, Dumnezeu cel drept, care iubeşte dreptatea, a răsplătit fiecăruia după lucrurile lui. Te rog, iartă-mă pe mine, domnul meu, pentru îndurările lui Dumnezeu şi mă făgăduiesc ca de azi înainte să nu-ţi mai greşesc ţie”. Acestea zicând, toţi s-au înfricoşat şi s-au înspăimântat, mărind pe Domnul cel iubitor de oameni, care niciodată nu trece cu vederea pe cel ce face voia Lui.

Atunci Patriciul întrebând şi cercetând pe tânărul să-i spună viaţa şi faptele lui cele dinaite, el a mărturisit totul, arătându-i bunul neam din care se trage, sărăcia în care tatăl său a ajuns la bătrâneţe, ascultatea pe care i-a făcut-o, primind să fie vândut lui ca un rob, spre a avea cu ce-l întreţine, porunca pe care i-a dat-o să se ducă la Sfânta Liturghie şi celelalte. Patriciul auzind acestea, din acel ceas nu l-a mai ţinut pe dânsul ca rob, ci ca pe un adevărat fiu al lui, mâncând împreună cu dânsul şi petrecând împreună. Și nu numai de această cinste s-a învrednicit Teofil, ci ca și moştenitor a fost făcut de boierul acela, peste toată avuţia lui.

Pentru aceasta şi noi, iubiţilor, să ne temem de judecata lui Dumnezeu. Să ne ducem totdeauna la Biserică şi să stăm cu frică şi cu cutremur până la sfârşitul Sfintei Liturghii, ca şi cum am vedea cu ochii pe Stăpânul Hristos, Cel care ne va judeca pe noi în ziua cea înfricoşată a învierii celei de obşte. Să nu ieşim afară din biserică înainte de terminarea slujbei şi mai ales să nu îndrăznească nimeni a vorbi înăuntru, pentru că cel ce iese afară din biserică în timpul slujbei, fără de mare nevoie, se aseamănă cu Iuda, cel ce s-a sculat de la Cina cea de Taină şi, ducându-se, a vândut pe Domnul nostru Iisus Hristos (65, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)