Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului cu cei curati si nevinovati

Maica Domnului încununează din cer pe două fecioare curate, clevetite de lumea rea

O femeie creştină de bun neam, foarte îmbunătăţită, avea două fiice foarte frumoase. Ea le sfătuia să-i urmeze ei la petrecerea cea după Dumnezeu, şi mai ales la multa evlavie pe care o avea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. După moartea bărbatului ei, a sărăcit aşa de mult, încât nu avea cu ce să-şi mărite fetele ei. Astfel se amăra temându-se, ca nu cumva să-şi vândă cinstea lor, din pricina sărăciei. Având ea multă credinţă către Dumnezeu, s-a dus cu dânsele la biserică. Acolo, stând înaintea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, s-a rugat zicând cu lacrimi: „Stăpâna îngerilor, Maica sărmanilor şi ajutătoarea săracilor, în îngrijirea şi sub acoperământul tău dau din tot sufletul meu pe aceste două sărmane, ca să le chiverniseşti; pentru că nu pot eu să le păzesc fără de paguba sufletului şi a trupului, din cauza sărăciei şi neajungerii mele. Tu, cu mai-nainte şi Dumnezeiasca ta purtare de grijă, după nemărginita ta milostivire, să le acoperi şi să le păzeşti, ca să nu-şi întineze fecioria lor”.

Acestea zicând mama cea evlavioasă, a apucat mâinile fiicelor ei şi le-a apropiat de sfânta icoană, spre semn de legătură, ca să fie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mama lor, din ceasul acela, şi ea mai mult nu. Aceasta făcând, s-au întors la casa lor. Când s-au apropiat de uşă, iată un tânăr, în chipul fulgerului, care ţinând o pungă plină de arginţi, i-a zis ei: „Împărăteasa cea cerească îţi trimite banii aceştia, ca să chiverniseşti fiicele tale”. Luând banii, acela s-a suit la ceruri. Femeia a căzut cu faţa la pământ, mulţumind cu lacrimi Făcătoarei de bine, celei bogat dăruitoare, pentru grabnicul ajutor şi grabnica sprijinire. Apoi, cheltuind, le-a îmbrăcat pe dânsele şi le-a cumpărat cele de nevoie ale vieţii lor. Vecinii cei răi, ştiind sărăcia lor cea dinainte, le grăiau rău şi le huleau pe dânsele cu nedreptate şi cu ruşine, osândindu-le şi zicând cum că maica lor le-a vândut cinstea lor, vreunuia din cei bogaţi şi a luat bani. Clevetirea aceasta cumplită, auzindu-o evlavioasa femeie, socotească fiecare câtă scârbă şi necaz a suferit! Şi pe cât timpul trecea, pe atâta şi osândirea creştea, încât s-a înştiinţat de aceasta toată cetatea. Biata mamă, neputând să mai sufere ponegririle oamenilor, a zis fiicelor sale: „Duceţi-vă la Maica voastră cea milostivă, şi vă rugaţi bunătăţii ei cu lacrimi şi cu inima smerită, ca să vă ajute să vă izbăviţi de gurile oamenilor şi dacă cu neîndoită credinţă vă veţi ruga, vă va auzi pe voi Maica înduratului Dumnezeu, Cea mult-milostivă, după cum şi mai-nainte ne-a auzit şi ajutat”. Fecioarele ascultând învăţătura macii lor, s-au dus la Dumnezeiasca biserică, şi au făcut după cum le-a învăţat. După ce s-au rugat destul, vărsând lacrimi cu credinţă fierbinte, s-au întors la casa lor, nădăjduind la împărăteasa cea Puternică, cum că le va trimite ajutor din cer, precum s-a şi făcut. Împărăteasa, hrănitoarea săracilor, primind smerita rugăciune şi lacrimile nevinovatelor tinere, le-a ascultat pe dânsele şi cu minune le-a ajutat într-acest chip: La un mare praznic, la care era adunat tot poporul cetăţii în Mitropolie, şi dădea învăţătură un Duhovnic, era şi femeia cea mai sus amintită, cu fetele ei. Pe la mijlocul învăţăturii Duhovnicului care se ostenea cu bună chibzuială a învăţa şi lumina adunarea credincioşilor din Biserică, au văzut toţi un înger preafrumos, că a intrat pe o fereastră, ţinând în mâini două cununi frumoase şi minunate, alcătuite din flori din trandafir alb şi din alte flori bine mirositoare. El a zis către cele două copile aceste cuvinte în auzul tuturor: „Aceste două cununi de flori albe, vi le-a trimis din ceruri, împărăteasa, pentru semnul fecioriei voastre”. Acestea zicând, a pus pe capetele lor cununile şi îndată s-a făcut nevăzut. Câtă veselie socotiţi o! ascultătorilor, că au luat fecioarele şi câtă înspăimântare, cei ce stăteau împrejur? A rămas învăţătura neisprăvită, Arhiereul şi boierii au alergat să sărute cununile cele cereşti şi în scurt tot poporul se întrecea, cine să cinstească pe fecioare mai mult. Mai pe urmă le-au petrecut până la casa lor. Ele însă nu s-au mândrit în deşert pentru această cinste ce li s-a făcut; ci cu multă smerenie au mulţumit împărătesei celei vrednice de cinste. Arhiereul şi cei mai mari boieri au cheltuit avere nenumărată, zidind două mănăstiri preafrumoase în numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Apoi au hotărât pe o fecioară stareţă într-o mănăstire şi pe alta, în cealaltă mănăstire. Acolo ele petreceau cu aşa fapte bune şi viaţă minunată încât multe fecioare de bun neam ale boierilor, nu numai din acea cetate, ci şi din alte cetăţi, auzind de vestea cea bună şi de petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu, au lăsat bogăţia cea curgătoare precum şi slava cea deşartă, si au venit la ascultarea lor. Și atâta au crescut aceste două mănăstiri, avându-le toţi în mare evlavie încât cineva socotea o mare fericire dacă s-ar fi învrednicit să se numere împreună cu această tagmă binecuvântată. Cele două minunate proiestoase s-au săvârşit în sfinţenie şi sfintele lor moaşte bine au mirosit, iar fericitele lor suflete, s-au dus în împărăţia cea cerească, pe care să dea Dumnezeu ca şi noi toţi să o dobândim. Amin (14, Minunile Maicii Domnului

de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)