BUCURIILE LUNII IUNIE
Ce repede trece
impul. Iata ca s-a terminat si prima luna de vara, o luna in care vremea a fost
placuta, au fost zile calduroase, dar si zile cu ploaie. Pentru noi luna iunie
a fost o luna plina de bucurii, dar si cu zile mai putin bune, care au trecut
repede. Dam Slava lui Dumnezeu pentru toate!
-am inceput luna sarbatorind Ziua Copilului. Impreuna cu parintii ne-am mobilizat si am organizat copiiilor de la Centru o petrecere pe care copiii cu greu o vor uita;
-tot alaturi de copiii de la Centru am petrecut o zi frumoasa la Gradina Zoologica de la Bucov (de langa Ploiesti), dar si in parcul Constantin Stere;
-micului
strengar Alexandru i-a fost taiat motul, astfel ca am petrecut o frumoasa zi in
familie;
-la Centrul
Educational, pe timpul vacantei am promis copiiilor ca vom face ateliere de
gatit. Ei bine, am inceput atelierele;
-si, pentru ca
a fost o luna a copilariei, am incheiat-o ca voluntari la “Festivalul
Copilariei de la Schiulesti, jud. Prahova”;
-Rusaliile
le-am petrecut la Iasi, unde am vazut o alta fata frumoasa a orasului;
-am fost la
Grill Fest, organizat anul acesta la Arenele Nationale din Bucuresti;
-de Sfintii
Apotoli Petru si Pavel am reusit sa ne spovedim si sa ne impartasim;
-am petrecut mai
mult timp impreuna cu parintii, dar si cu socrii;
-am reusit sa curatam peretii de vopsea si var la camera pe care urmeaza sa o transformam in camara;
-invat, in continuare, sa gatesc fara gluten.
Un comentariu:
Ce luna bogata! Felicitari, Ioana draga, minunate activitati!
Frumoasa fiica ai, dragalas si nepoțelul, sa fiti sanatosi si sa ba bucurați multi multi ani împreună!
Trimiteți un comentariu