Cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Atanasie Athonitul si ale Sfantului Cuvios Lampadie, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, despre cei răzvrătiti si nemultumitori.

Vreti oare, să vă arăt vouă, din Scripturi, de câte bunătăti s-a îndulcit poporul ales de la Dumnezeu? Oare, nu toată făptura, cea văzută, era pregătită pentru primirea acestor bunătăti? Că minunat era si felul vietii lor; nici la târg nu umblau, nici nu cumpărau si din toate se îndulceau, că nici cu plugul nu arau pământul, nici seminte nu semănau, nici de ploi nu aveau trebuintă, nici la arie nu vânturau grâu, nici la moară nu măcinau, nici cuptoare nu zideau, nici foc, nici lemne nu aduceau în casele lor, nici pâine nu coceau, nici haine nu teseau, ci, toate, se făceau lor, prin cuvântul lui Dumnezeu si aveau masa îndestulată, fără de nici o osteneală. Pentru că asa îi hrănea pe ei Dumnezeu, cu mană, si nu le cerea lor nici o osteneală. Iar hainele si încăltămintea nu li se învecheau, nici nu se rupeau, nici firea cea trupească nu stia de boală. Si picioarele lor nu se vătămau, măcar că atât de lungă vreme au umblat. Iar de doctori si de buruieni, nu se pomenea, fiindcă orice boală se luase de la ei. „Si i-a scos pe ei, zice Psalmistul, cu argint si cu aur, si nu era, în semintiile lor, bolnav.” (Ps. 104, 36). Fiindcă, după ce au plecat din Egipt, nu au simtit osteneala, nici zăduful soarelui nu a ars capetele lor, pentru că norii apărau tot poporul. Iar noaptea, nu aveau trebuintă de lumânare, ci aveau stâlpul de foc, care vărsa lumină fără de măsură, si le arăta lor calea si, ca un povătuitor iscusit, îi ducea pe ei prin pustia cea mare. Si a umblat poporul, nu numai pe pământ, ci si pe mare, ca pe uscat, si ca pe o piatră tare a umblat. Iar, când au intrat vrăjmasii lor în mare, ceea ce stia să facă apa, aceea a făcut: poporului ales, i-a fost marea, ca o cale curată, iar vrăjmasilor, mormânt. Pe aceia i-a trecut bine, iar, pe egipteni, rău i-a înecat. Că apa, fiind fără de pricepere, a împlinit porunca, ca un om cuminte. Unora, ca un străjer, iar, altora, ca un pierzător le-a fost; în acea zi, două lucruri potrivnice a împlinit. Si ce ar putea să mai zică cineva? Că piatra, râuri de apă slobozea, si păsările, ca niste nori, acopereau pământul, pentru ei. Si, iarăsi, ce să zică, apoi, de minunile din Egipt, si de faptele cele preaslăvite din pustie! Că, fără de sânge, ca si cum s-ar fi judecat, biruiau potrivnici cu puterea Dumnezeului lor, supunându-i fără de arme. Si, iarăsi, trâmbitând si cântând, au învins pe împăratii vrăjmasi. Că aveau învătătură, iar nu arme. Si, era pentru ei doar ca o dăntuire, mai mult decât război, cele ce făceau. Că toate aceste minuni nu le făcea Dumnezeu, numai pentru trebuinta lor si, prin aceasta, numai să se laude, ci, le făcea, mai ales, pentru ca ceea ce îi învăta Moise, să împlinească. Si toată făptura, de pretutindeni, le era lor ajutătoare, fiindcă, iată, si marea striga, pe unii, adică, trecându-i ca pe uscat, iar, pe altii, înecându-i cu apa. Si apele Nilului, acelasi glas îi slobozeau, prefăcându-le pe toate în sânge, în multime de broaste, în lăcuste, omizi si pucioasă. Si toate aceste proslăvite minuni, ale lui Dumnezeu, tineau loc de cărti, care niciodată nu se sterg, ci, în toate zilele, înnoită aducere aminte erau. Si, după atâtea daruri si după atât de mari minuni, si după mila cea negrăită si după atâtea învătături date lui Moise si după acele biruinte, după masa cea mare si după îndestulata băutură de vin si după negrăita slavă, pe care au avut-o, mai presus decât toti oamenii, deci după toate acestea, fiindcă erau nesupusi si neascultători, si-au făcut un vitel si s-au închinat capului de bou, dorind să-si facă lor dumnezei si voiau să aibă lege nouă, uitând toate binefacerile de la Dumnezeu. Si la nimic nu le-a folosit lor învătătura lui Moise, fiind ei însisi necredinciosi. Drept aceea, vă rog, pe voi, fiilor, să nu fim slabi în credintă, pentru ca, rătăcind de la calea cea dreaptă, să nu cădem în răutate. Dumnezeului nostru, slavă!

 

 

(Proloage)