Pentru asezarea Vesmantului Nascatoarei de Dumnezeu in biserica Vlaherne si pentru rugaciunile Sfantului Voievod Stefan cel Mare, ale Sfantului Ierarh Iuvenalie, arhiepiscopul Ierusalimului si ale Sfantului Ierarh Ioan Maximovici, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru
această zi, învătătură, ca nimeni să nu nădăjduiască în oameni, ci în Dumnezeu.
Fericit este, fratilor,
omul acela, care nădăjduieste, întru toate, în Dumnezeu, mai mult decât în
oameni. Căutati la neamurile, cele de la început, si vedeti cum au crezut în
Domnul si n-au fost rusinati. Că cine, petrecând întru frica Lui, a fost
părăsit de El? Sau cine, chemându-l pe El, a fost trecut cu vederea? Milostiv
si îndurat este Domnul, că iartă păcatele si mântuieste, în vreme de necaz.
Drept aceea, să nu ne luăm după gândul inimii noastre, nici să zicem, cine ne
va izbăvi pe noi de răutăti, că Domnul Dumnezeul va da izbândă celui asuprit.
Deci, bine este a nădăjdui în Domnul Dumnezeu, mai mult decât în om.
(Proloage)