Adormirea Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului la adormirea ei

 Îngerul aduce vestea Adormirii

Într-o zi, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu era tristă, pentru că nu mai vedea pe Hristos Fiul său, şi plângea cu dor ca să poată vedea faţa Lui. Într-acel ceas i s-a arătat îngerul într-o lumină mare şi i-a zis: „De astăzi în trei zile vei fi luată din trup, căci Fiul tău te aşteaptă cu dor, pe tine Maica Lui” (44, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

Îngerii cu stâlpări de finic

Când a venit vremea să moară Precista, s-au arătat îngerii cu stâlpări de finic pe care le-au adus din Rai. Precista a poruncit ca acele stâlpări să se poarte la îngropare înaintea ei, întrucât stâlparea înflorită însemna încoronarea fecioarei (45, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

Certarea și miluirea iudeilor necredincioşi la Adormirea Maicii Domnului.

În vremea în care a voit Domnul nostru Iisus Hristos să mute din lumea aceasta pe Maica Sa cea cu totul Preasfântă, la viaţa cea cerească şi preafericită, ca să împărăţească cu Dânsul veşnic după cum i se cuvenea, a poruncit ca să se adune Apostolii - din toată lumea de pe unde erau risipiţi, propovăduind cuvântul cel de mântuire - în satul Ghetsimani, unde era Preasfânta, ca s-o înmormânteze. Atunci dar, cu Dumnezeiasca voie şi chemare, i-au răpit norii şi s-au aflat toţi într-un minut de ceas înaintea pururea Fecioarei care, văzându-i pe dânşii, s-a bucurat foarte. Şi a spus lor cum că s-a apropiat vremea ca să se ducă, să se veselească cu Fiul ei şi Stăpânul. Şi, după ce a grăit câte a avut de grăit, sfătuindu-i şi învăţându-i, i-a mângâiat, după cum se vede la povestirea cea pentru adormirea ei, aşezându-se cu trupul ei cel preaslăvit şi cu totul preacinstit pe patul de moarte, i-a binecuvântat pe dânşii şi şi-a dat preasfântul ei suflet în mâinile cele preacurate ale veşnicului Dumnezeu. Atunci, după porunca ei, Apostolii au luat acel preasfânt pat şi, mergând cu bună rânduială şi evlavie, cântau într-un glas cântarea cea de ieşire. De asemenea şi sfinţii îngeri împreună o petreceau pe Doamna şi Împărăteasa lor, şi cântau nevăzut, şi o lăudau minunat cu glasuri preadulci, care se auzeau în văzduh.

Iar iudeii cei zavistnici şi necredincioşi, arătând ca întotdeauna urâciunea pe care au avut-o către Domnul şi răutatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începător de viaţă al Născătoarei de Dumnezeu, gândind în mintea lor să-l arunce la pământ şi să necinstească lăcaşul cel cu totul cinstit şi dumnezeiesc. Dar îndată i-a ajuns dumnezeiasca osândă pe îndrăzneţii aceia căci, când s-au apropiat, au orbit cu toţii, iar unul dintre dânşii, mai obraznic, a îndrăznit cu neruşinare, nepriceputul, de a apucat acel sfinţit pat, vrând să-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însă sfinţii îngeri n-au suferit ca să se facă o ocară ca aceasta cortului celui împărătesc, ci au pedepsit cu dreptate neruşinarea şi obrăznicia lui, tăindu-i nevăzut mâinile, care au rămas spânzurate de pat, în privirea preaînfricoşată şi jalnică a tuturor celor de faţă. Iar cel ce a pătimit aceasta, plângea tânguindu-se cu amar.

Petru, ca un următor al învăţătorului său, s-a milostivit şi s-a întristat pentru lacrimile acestuia şi, apropiindu-se, i-a zis lui: „Crede cu toată inima ta, că aceasta este cu adevărat Maica Fiului lui Dumnezeu, Care S-a născut dintr-însa fără de sămânţă, şi atunci vei cunoaşte puterea ei, ca să-ţi iei iarăşi mâinile tale”. Iar el cu lacrimi a strigat, zicând: „Cred, Doamna mea, şi mărturisesc căci cu adevărat şi fără de stricăciune ai născut pe Stăpânul şi Mântuitorul meu Iisus Hristos, Fiul adevăratului Dumnezeu şi Părintelui”. Atunci, sfinţitul Petru l-a apropiat la mâinile cele tăiate şi, punându-le pe dânsele la locurile lor, s-au lipit mai presus de fire, după cum şi mai înainte cu minune au fost tăiate şi toţi au slăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Stăpână.

Iar ceilalţi care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, deşi erau aspri şi vârtoşi la inimă, însă ca să-şi ia vederile au mărturisit cu lacrimi păcatul lor, şi au crezut în Domnul. După care Petru a zis lor: Apropiaţi-vă şi voi cu ochii voştri de haina ei, şi ca o Maică a milei se va milostivi ca să vă vindece.

După ce au făcut aşa, şi ei de asemenea au văzut. Şi cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, mulţumirea către Fecioară? Toţi o lăudau, până ce au ajuns în Ghetsimani şi, îngropând trupul cel preacurat, au rămas acolo trei zile auzind laudele îngereşti. Până ce s-a luat trupul său şi s-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a drepta Fiului Ei şi Mântuitorului nostru.

Şi, să nu i se pară cuiva de mirare, cum că trupul acela primitor de Dumnezeu a murit şi a fost pus în mormânt, căci dacă Fiul ei a primit a se îngropa, cum să nu pătimească asemenea şi Preasfânta lui Maică? Cu cuviinţă era dar să intre şi ea în mormânt, şi de acolo să se ducă în Rai, pentru ca să credem şi noi cum că din pământ avem să ne sculăm când va veni Domnul. Dar pe când noi intrăm în mormânt spre dezlegarea trupului şi spre stricăciune, pentru ca să se dezrădăcineze păcatul din el, trupul cel preacurat şi Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zămislire sfinţit de Duhul Sfânt, nimic n-a pătimit în mormânt, ci îndată s-a ridicat de Fiul ei la ceruri şi împărăţeşte cu Dânsul veşnic, în slava aceea negrăită şi netâlcuită veselie de care, o! de ne-am învrednici şi noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugăciuni. Amin (1, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

Arătarea Maicii Domnului după Adormirea sa

După învierea lui Hristos şi după ce s-a înălţat la cer şi s-a pogorât Duhul Sfânt, până s-au împărţit Apostolii la propovăduire, erau toţi dimpreună într-un gând. Când stăteau la prânz, lăsau un loc de stat şi puneau acolo o pernă, şi pe pernă puneau o parte din acea pâine, întru cinstea lui Hristos. Apoi, sculându-se de la masă, luau acea parte de pâine, pe care o puneau în cinstea lui Hristos - şi o ridicau în sus şi mulţumeau, zicând: „Slavă ţie Dumnezeul nostru, slavă ţie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, iar în locul acelor cuvinte, până la înălţarea lui Hristos, ei ziceau: „Hristos a înviat”, iar după înălţarea lui Hristos, ziceau numele Sfintei Treimi, adică: „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”, apoi: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne nouă”.

Acest lucru îl făcea Apostolii şi când erau laolaltă şi îndeosebi fiecare dintre dânşii, până la adormirea Maicii Domnului.

Iar când s-au adunat Apostolii pe nori la îngroparea Precistei, după îngroparea ei, a treia zi, sculându-se la prânz, după prăznuire, au înălţat partea de pâine în cinstea lui Hristos, după obicei, zicând: „Mare este”. În acea vreme, Maica Domnului s-a arătat în nor, cu o ceată de îngeri luminaţi, şi le-a zis lor: „Bucuraţi-vă, căci eu sunt cu voi în toate zilele”.

Acum Apostolii, în locul cuvintelor ce ziceau de obicei: „Doamne Iisuse Hristoase”, au strigat: „Preasfântă Născătoare a lui Dumnezeu, ajută-ne nouă”. După aceea au mers la mormântul ei şi nu au mai aflat-o pe dânsa în mormânt, şi aşa au crezut că s-a sculat şi ea din morţi a treia zi, ca şi Fiul ei, şi că este luată la Cer şi cu trupul şi cu sufletul (53, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Maica Domnului

 Cercetarea Maicii Domnului (IV)

Parintele Augustin s-a nascut in Rusia in 1882. O intamplare neplacuta l-a obligat sa paraseasca manastirea din patria sa, unde era incepator, si sa vina in Sfantul Munte. Ramanand singur la pescuit doar cu fata unui argat de-al manastirii, aceasta a inceput sa-l imbie catre pacat, precum odinioara femeia lui Putifar. Insa el, nevoind sa pacatuiasca, si-a facut cruce si s-a rugat:

-Hristoase al meu, mai bine ma ince decat sa pacatuiesc!

Si indata s-a aruncat in rau. Dar Bunul Dumnezeu, vazand marirea de suflet a neprihanitului tanar, care se impotrivise ca un alt Sfant Martinian, pentru a se pastra curat, l-a tinut deasupra apei, nelasandu-l sa se scufunde. Statea precum Petru deasupra apelor Marii Tiberiadei. Nimanui insa nu i s-a descoperit aceasta.

In 1908 a plecat la Sfantul Munte si a gasit mangaiere si odihna sufleteasca la Chilia Sfintei Cruci care tine de Manastirea Karakalu. In 1910 a devenit monah cu numele de Augustin. In 1943 a plecat pentru mai multa liniste la Chilia “Intrarea Maicii Domnului in Biserica”, care tine de manastirea Filotheu, unde a ramas pana la moartea lui, fara a mai iesi vreodata in lume.

Toate viata a fost mort pentru lume. Isi omora trupul, isi omora voia proprie, isi tinea mintea neraspandita, isi omora pantecele si toate simturile, de unde navaleau ispitele. Era un adevarat ostas al Imparatului Ceresc, care isi ridica crucea cu deplina lepadare de sine, indurand suferintele, lipsurile, ispitele, posturile si privegherile, si urca pe Golgota, mergand pe urmele insangerate ale Domnului. Era unul dintre cei rastigniti pentru lume, care se ingropase in mormantul smereniei pentru a invia in Domnul prin nepatimire. Smerenia lui era pilduitoare. Tuturor le facea metanie, chiar si mirenilor. Despre aceasta el spunea:

-Da, fac metanie si mirenilor, pentru ca au Harul Sfantului Botez.

Prin multele jertfe trupesti si duhovnicesti pe care le facea a devenit inger pamantesc inzestrat cu harisma inainte-vederii. Iar pentru viata lui cea sfanta s-a invrednicit sa fie cercetat de insasi Maica Domnului.

Cand a imbatranit, parintii manastirii Filotheu l-au luat la bolnita manastirii. Intr-o zi l-a cercetat acolo Maica Domnului impodobita cu stralucire dumnezeiasca, in toata slava ei. Atunci a strigat:

-Maica Domnului! Sculati-va sa o primiti cum se cuvine!

Indata s-au sculat cu totii in picioare, cinstind astfel prezenta Maicii Domnului. Maica Domnului i s-a mai aratat si in alte dati.

 

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre icoana Maicii Domnului "Portarita"

 Cercetarea Maicii Domnului (III)

In Sfanta Manastire a “Portaritei”, adica in vechea Manastire a Ivirilor, privirea inchinatorilor este atrasa in fata Usilor Imparatesti ale bisericii de mareata candela facuta din argint aurit, care are o greutate de aproape trei kilograme. Artistul a lucrat-o cu migala si fara graba. Pare facuta pentru vesnicie. Este prinosul evlaviei unor inchinatori credinciosi. Ea seamana cu un strajer care, stand in fata Usilor Imparatesti, pazeste Sfantul Altar si nu ingaduie intrarea in “Sfanta Sfintelor” si nici privirea profanatoare a credinciosilor.

Candela aceasta este vocea netrupeasca si solul dumnezeiesc al Maicii Domnului care vesteste intamplarile fericite sau nefericite ce urmeaza sa aiba loc. Din cand in cand se intampla un fenomen neobisnuit, o minune vazuta care se petrece timp de mai multe zile: candela, datorita energiei Puterilor Ceresti, se misca singura sub forma de oscilatii sau elipsoidal, ca un pendul ceresc. Aceasta candela care se misca singura, pentru un timp nu mai respecta legea gravitatiei.

Candela se mai misca uneori la praznicul “Adormirii Maicii Domnului”, la Praznicele Imparatesti si foarte rar la slujbele din zilele obisnuite. Aceasta minune se petrece de obicei la privegherile de toata noaptea si este vazuta de catre toti cei aflati in biserica. Atunci monahii si inchinatorii sunt cuprinsi de emotie si de teama. Inchinatorii care vin din lumea amagitoare si tulburata a oraselor si pentru prima data in viata lor devin martorii unui astfel de fenomen, sunt stapaniti de sentimente negraite. Unii sunt cuprinsi de mustrari de constiinta pentru toate faptele bune pe care nu le-au facut si pentru toate cele rele pe care le-au facut impotriva clericilor, a monahilor si a bisericii lui Iisus Hristos Cel Rastignit. Miscarea candelei invata mult mai multe decat mii de predici si mii de carti.

Dupa vechea traditie, care este pastrata cu evlavie pana astazi de batranii manastirii, prin miscarea candelei Maica Domnului transmite cateva mesaje:

“Miscarea candelei este socotita o dovada de netagaduit a prezentei Maicii Domnului in biserica in acele clipe, care le vorbeste celor de fata:

“Iata semnul! Il vedeti. Sunt alaturi de voi, particip si eu la sarbatoare si impreuna-praznuiesc cu monahii si cu prietenii Fiului meu si cu ceilalti credinciosi care au venit de departe pentru a sarbatori impreuna marele praznic, aceasta sarbatoare. Fiii praznuiesc impreuna cu Mama si Mama impreuna cu fii! Ii binecuvantez pe cei ce iubesc virtutea si pe cei care se sarguiesc catre faptele bune, iar celor nepasatori le dau sfatul matern de a se indrepta, deoarece cu toata milostivirea mea catre ei, nu pot sa ajut la mantuirea celor care sunt nepasatori fata de sufletele lor” (I. Hagifatis).

Prin acest semn dumnezeiesc al candelei, care prevesteste intamplarile care urmeaza sa vina, Nascatoarea de Dumnezeu ne arata deosebita purtare de grija pentru “mostenirea” ei, care este Sfantul Munte, si cat de mult se ingrijeste pentru mantuirea si pregatirea monahilor.cu aceasta candela de sine-miscatoare din fata Usilor Imparatesti ale bisericii mari din Manastirea Iviru s-a petrecut si urmatoarea minune pe care vazut-o tanarul care aprindea candelele, pentru a-l invata cat de curat trebuie sa-si pazeasca sufletul in acest loc sfant care este Muntele Athos, unde a venit sa se afieroseasca. Pentru ca in locul acesta se simte pretutindeni prezenta Nascatoarei de Dumnezeu, care savarseste lucruri minunate.

Candva un tanar care aprindea candelele in biserica mare din Manastire Iviru si care nu stia nimic despre minunea savarsita din cand in cand de candela agatata in fata Sfintelor Usi, a vazut-o miscandu-se si a crezut ca aceasta se intampla fiindca se facuse curent prin biserica. Pentru a opri miscarea ei continua, s-a gandit sa umple candela cu nisip, ca sa se faca mai grea, si astfel sa ramana nemiscata.

In ziua urmatoare, la ivitul zorilor, cand a coborat in biserica sa aprinda candelele, uimit si infricosat a vazut acest lucru minunat:

Candela se desprinsese de agatatoarea ei, cazuse, dar statea dreapta, cu toate ca forma ei se termina jos intr-un varf ascutit. Iar flacara ei ardea ca inainte, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Cuprins de frica, a golit nisipul si a asezat din nou candela la locul ei, dupa care a alergat plangand sa-si marturiseasca pacatul sau. In acelasi timp propovaduia noua minune si o slavea pe Maica Domnului “Portarita”, pentru ca ea insasi gasise de cuviinta sa-i arate un astfel de lucru minunat, care i-a alungat indoiala si l-a invatat ca “acolo unde vrea Dumnezeu, se biruieste randuiala firii”. De atunci a inceput sa-si implineasca cu mai multa ravna indatoririle sale duhovnicesti, stiind ca aceasta este placut inaintea ocrotitoarei Sfantului Munte.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Icoana "Maica Domnului Portarita"

 Cercetarea Maicii Domnului (II)

La Schitul Cinstitului Inaintemergagtor, care tine de Manastirea Iviru, traiaun monah numit Antim, care era orb din nastere.sta ii auzea adeseori pe fratii Schitului si pe inchinatori povestind cu uimire minunile icoanei “Portarita” a binecuvantatei Maicii-Fecioare, Nascatoarea de Dumnezeu, ce se savarseau in toata lumea. Suferea si il durea, pentru ca el nu putea sa vada chipul Maicii Domnului zugravit in cinstita ei icoana cea facuta cu minune. De aceea se ruga cu caldura ca sa-l vindece Maica Domnului si sa poata vedea.

Din multa evlavie pe care o acvea fata de sfanta icoana a Portaritei a ceurt unui pictor, un monah evlavios, sa-i picteze o icoanafrumoasa a Stapanei noastra de Dumnexeu Nascatoare, asemenea cu Portarita.

Pictorul a primit lucrarea cu multa bunavointa. A pregatit lemnul, culorile si pensulele si s-a pregatit sa schiteze chipul dumnezeiesc al Maicii Domnului. Cand insa a luat condeiul sa graveze schita, mana lui a intepenit. Uimit, pictorul s-a vazut neputincios si, plin de mirare, a asteptat sa se intample ceva ceresc si minunat cu aceasta icoana. Se invinuia pe sine insusi ca Maica Domnului din cauza pacatoseniei lui nu-i ingaduie lui, “nevrednicului” si “netrebnicului”, sa-i reproduca icoana. Insa Nascatoarea de Dumnezeu, pentru a rasplati marea dragoste pentru ea si dumnezeiasca iubire a bunului si simplului monah Antim, hotarase altceva.

Dupa cateva zile de framantare si de asteptare sfanta, parintele Antim s-a indreptat incet spre atelierul de pictura gandindu-se ca icoana lui era terminata. Pasea pe drum cu mainile intinse in fata, ca si cum incerca sa cerceteze “infinitul”, asa cum facea Kalhas, vrajitorul orb din anticihtate.

Pictorul ii spuse cu durere ca atunci cand incepea sa lucreze schita, mainile lui ingtepeneau. De aceea icoana lui nu numai ca nu era gata, dar nici macar nu era schitata.

Parintele Antim cand a auzit aceste cuvinte, a ingenuncheat si l-au podidit lacrimile. Insa nu si-a pierdut increderea in bunatatea Portaritei. Ingenuncheat fiind, o ruga pe Maica Domnului, care este aparatoarea si ocrotitoarea Sfantului Munte, sa-i ingaduie pictorului sa reproduca chipul ei cel vrednic de cinstire.

Maica Domnului nu a trecut cu vederea dorinta parintelui Antim. I-a pus la incercare numai pentru moment credinta pe care era dator sa o arate cu caldura si cu dorinta aprinsa, pentru a-i da mai multe decat ceruse, asa cum a facut Domnul femeii cananeence. Mai intai i-a deschis ochii cei orbi si apoi a iconomisit astfel lucrurile, incat sa fie zugravita fara mana omeneasca, ci intr-un chip minunat cinstita Ei icoana pe scandura pictorului, ca sa vada staretul Antim chipul ei cel adevarat, asa cum este in Ceruri, cu toata frumusetea, stralucirea si maretia lui, dar si ca sa se propovaduiasca si aceasta intamplare in toata lumea.

Parintele Antim, cu ochii sai vindecati si luminosi, a vazut chipul Sfintei Fecioare cel zugravit de Dumnezeu, s-a desfatat de el cu nesat, dupa care iarasi si-a pierdut lumina ochilor si a devenit orb ca si mai inainte.

A vazut-o insa pe Maica Domnului cea preafrumoasa, cu chipul ei cel ingeresc, impodobita cu stralucire si zugravita cu pensulele Sfantului Duh.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Maica Domnului

 Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (IX)

 Duhul Sfânt S-a pogorât şi peste Maica Domnului

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, împreună cu Sfinţii Apostoli şi cu ceilalţi fraţi, au luat parte la înălţarea Domnului, pe muntele Eleonului, unde li s-au arătat doi îngeri îmbrăcaţi în haine albe, care le-au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”. Atunci ei s-au întors la Ierusalim... şi când au intrat, s-au suit în camera de sus, unde locuiau: Petru şi Ioan şi Iacob, şi Andrei, Filip şi Toma, Vartolomeu şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacob. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui” (Faptele Apostolilor 1, 11-14).

În dimineaţa duminicii, când s-au împlinit 50 de zile de la învierea Domnului şi zece zile de la înălţarea Sa, Maica Domnului era împreună cu Sfinţii Apostoli şi mulţi credincioşi, în aceeaşi casă unde s-a făcut Cina cea de Taină, atunci deodată, din cer, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (Faptele Apostolilor 2, 1-4).

Maica Domnului a făcut apostolat

Sfinţii Apostoli au lucrat în Ierusalim vreo 12 ani, având în mijlocul lor şi în sfatul lor pe Preacurata Maică. Pentru împlinirea poruncii Mântuitorului: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată zidirea”, Sfinţii Apostoli adunaţi în sobor, dimpreună cu Preacurata Maică, au tras la sorţi, pentru a vedea ce laturi ale lumii le va rândui Domnul fiecăruia, să propovăduiască Sf. Evanghelie. Ei i-a căzut Ivirul sau Georgia. Dar, primind mai apoi vestire de la îngerul Domnului, i-a făcut cunoscut, că această latură rămâne sub protecţia Ei, dar voia lui Dumnezeu este să meargă să lumineze mai întâi altă latură a pământului. Lazăr cel mort şi înviat a patra zi de Domnul, fiind urmărit de vrăjmaşii Domnului spre a fi omorât, a fugit în Cipru. Pavel şi Varnava având mare dragoste, şi dorind să o mai vadă pe Maica Domnului, Lazăr i-a scris şi a rugat-o să vină Dânsa la Cipru, căci el nu putea să vină din cauza celor ce-l urau de moarte. Maica Preasfântă i-a răspuns că va veni, dar să-i trimită o corabie, lucru pe care Lazăr l-a şi făcut. Pregătindu-se de plecare şi luând şi pe Sf. Ioan Evanghelistul, şi alţi ucenici credincioşi împreună cu sine, au plecat spre Cipru, călătorind în linişte. Dar după un timp oarecare, prin voia lui Dumnezeu, s-a pornit o furtună puternică care i-a înspăimântat pe toţi, şi care furtună a abătut corabia, peste voia lor, spre poalele muntelui Ascalon, adică Athosul de astăzi.

Acest munte era plin de capişti idoleşti, având pe cea mai mare înălţime, capiştea idolului Apolon. Diavolii care locuiau în acest idol, făceau tot felul de năluciri, care păreau minuni, pentru a înşela poporul, şi vesteau ghicitoreşte multe lucruri ce se întâmplau în viitor. Pe măsură ce corabia se apropia de ţărmuri, diavolii care locuiau în idoli au început să cunoască şi să simtă apropierea Maicii lui Dumnezeu de aceste locuri, şi izgonirea şi pedepsirea lor, pentru care ei au început, de năprasnă, să răcnească înfiorător. Diavolul cel mare care locuia în idolul Apolon, fiind silit de Dumnezeu, a strigat în gura mare cu glas omenesc: „Oamenilor! Popoarelor! Bătrâni, bărbaţi şi copii! Alergaţi la limanul lui Climent şi primiţi pe Maria, Maica Marelui Împărat Iisus Hristos, Dumnezeu-Cuvântul”. Astfel, demonii care erau în idoli, fiind siliţi de puterea lui Dumnezeu, contrar voinţei lor, mărturiseau adevărul înaintea lumii. După cuvintele acestea ale demonilor, idolul Apolon s-a rupt din înălţimea locului său, şi cu diavolul cel mare ce locuia într-însul, dimpreună cu o coamă de piatră din munte, s-au prăbuşit în mare. Poporul, auzind şi văzând acestea, a venit la ţărmul mării şi aici a întâmpinat pe Maica Domnului, căreia cu toţii i s-au închinat, şi au rugat-o să le spună despre Fiul său, şi despre răscumpărarea neamului omenesc ce s-a făcut prin El. Atunci, Maica Precista povestindu-le cu multă dragoste toate cu deamănuntul, au crezut cu toţii în răscumpărarea şi iertarea ce ne-a fost adusă prin Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, şi s-au botezat cu toţii în numele: Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh, punându-le păstor sufletesc pe unul din ucenicii care se aflau cu Dânsa pe corabie. Iar la despărţire, Maica Preasfântă a rostit cu faţă luminată aceste cuvinte: „Darul lui Dumnezeu să fie peste locul acesta şi asupra celor ce vor vieţui aici cu credinţă, cu evlavie şi cu dragoste, păzind poruncile Fiului şi Dumnezeului meu. Şi toate cele trebuincioase vieţii pământeşti le vor avea cu îndestulare şi puţine osteneli, vieţuitorii pioşi ai acestui loc; viaţă cerească li se va dărui şi mila Fiului nu se va ridica de la dânşii până la sfârşitul veacurilor. Locului acestuia Eu îi voi fi apărătoare şi fierbinte mijlocitoare pentru dânsul către Dumnezeu, şi pentru cei ce vor petrece aici după voia şi plăcerea Fiului meu, Hristos Dumnezeu-Cuvântul” (Proschi. al sfântului Munte Athos, ediția 1856, București).

  

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Jurnal

 Jurnal... ocazional

Afara: suntem la Arieseni, in Tara Motilor, o zona a tarii in care nu am reusit sa ajungem pana acum. Azi a fost o zi placuta de toamna, cu o temperatura de doar 23 grade, dar si cu cateva reprize de ploaie zdravana asa, ca la munte.

Sunt recunoscătoare pentru:

-tanti Ica, intre timp “a reusit” sa isi fractureze soldul. Statea in pat, i-a cazut telefonul, s-a aplecat sa il ia siii….a cazut. Draga de ea, a stat cateva ore bune jos, pentru ca nu a mai putut sa se ridice. Am sunat-o si, vazand ca nu raspunde la telefon, l-am chemat pe sotul meu sa vina de la tara si s-a dus la ea. Impreuna cu ginerele dansei (anuntat de al meu sot) au decis sa cheme salvarea. A fost internata si azi au reusit sa o opereze. Operatia a decurs foarte bine, motiv pentru care dau Slava lui Dumnezeu.

-ca pregatirea primului proiect al tinerilor de la Centrul Educational- “Bucurie in parohie” - a mers foarte bine, tinerii s-au implicat mult si acum suntem….in linie dreapta, intrucat pe data de 20 septembrie este evenimentul. Pentru ca tinerii sunt putini, am apelat si la ajutorul parintilor si al altor oameni din parohie dornici sa ajute. Sunt recunoscatoare pentru implicarea tuturor.

-ca am inceput activitatile si cu copiii de la Centrul Educational cu activitati atat vechi (tehnica nodurilor), cat si altele noi (pictura pe sticla). Toti intreaba insa, cand vom mai gati😂😂.

-ca am reusit sa ajungem la Manastirea Izbuc;

Bucatarie – doar sunt servita cu bunatati facute “ca la mama acasa”: supa de pui cu galuste mari si frumoase; ciorbita de vacuta,pulpa de pui la cuptor (m-a dus gandul la pulpele de pui rumenite la cuptor, cu care mama ne asteapta mereu); clatite delicioase si papanasi adevarati cu aluat ce are multa branza dulce, etc.

Meșteresc – in masina am continuat sa lucrez la vesta tricotata. Am terminat partea stanga a fetei si am inceput la cea dreapta. In camera crosetez la bluzita din bumbac.

Citesc – “Invataturi de la Muntele Athos” de Parintele Pimen, o carte achizitionate de curand, de la Manastirea Techirghiol.

Urmăresc – cand am timp, un serial turcesc “Curajul de a renaste”.

Sper si ma rog

-ca tanti Ica sa isi doreasca sa mearga la Centrul de recuperare pentru seniori, pe care ni l-a recomandat fiul nostru. De fapt, proprietara acestui centru este o buna prietena de-a lui. Mihai a fost impreuna cu fiica lui tanti Ica si le-a placut mult cum sunt ingrijiti acolo bunicii si bunicutele. Altfel, pentru tanti Ica va fi foarte greu, pentru ca nu are cine sta cu ea, nu are cine sa faca cu ea recuperare.

In casa (camera de la Pensiunea Casa Motului)) – admiram brazii mangaiati de soarele ce se pregateste sa apuna, este racoare si aer curat.

O fotografie –

Frumusețea Apusenilor

Maica Preasfanta

 Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (VIII)

 Maica Preasfântă cu sfintele femei la moartea Fiului său

Maica Domnului a reprezentat cel mai sublim dar pe care l-a putut oferi omenirea lui Dumnezeu şi prin care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la noi, şi S-a făcut Om, iar Ea a devenit Născătoare de Dumnezeu, rămânând pururea Fecioară. Dar pentru această cinste şi plinătate a darurilor de care s-a bucurat Maica Preasfântă, a trebuit să treacă prin cea mai cumplită şi arzătoare durere, pe care a putut să încerce şi să guste vreo fiinţă omenească, în existenţa sa. Datorită iubirii şi sensibilităţii sale fecioreşti, şi de Maică totodată, a simţit şi a trăit întrega suferinţă a scumpului său Fiu, pe tot parcursul calvarului şi al răstignirii pe Cruce, până în clipa când a încredinţat-o protecţiei şi purtării de grijă a ucenicului Său iubit, feciorelnicului Ioan. Dar în aceste clipe atât de grele pentru Maica Preasfântă, de nepreţuită valoare a fost prezenţa şi dragostea femeilor mironosiţe, care au sprijinit-o şi mângâiat-o neîncetat.

Maica Preasfântă şi cu mironosiţele la pogorârea de pe Cruce a Domnului

După ce Mântuitorul şi-a dat duhul pe Cruce, Vineri la ceasul al nouălea, Iosif din Arimateia, a mers şi a cerut de la Pilat trupul Domnului spre îngropare. Pilat i-a aprobat cu uşurinţă şi, întorcându-se pe Golgota, ajutat de Nicodim şi de alţi credincioşi, împreună cu sfintele femei, au coborât cu grijă trupul Domnului de pe Cruce. Pregătirea s-a făcut în mare grabă, căci ziua era pe sfârşite şi a doua zi erau Paștile, care interziceau orice lucru după apusul soarelui. În acest timp, Maica Preacurată primind şi sărutând pe Preadulcele său Fiu, vărsa pâraie de lacrimi, tânguindu-se astfel: „Vai mie, Preadulcele meu Fiu, Iisuse, cum mă voi atinge de Trupul Tău cel nestricăcios? Şi cu ce mâini Te voi pune în mormânt? Fiul meu iubit! O nădejde şi o viaţă Te aveam pe Tine, Stăpâne, şi acum, vai mie, Lumina mea, că mă văd lipsită de Tine. Vai mie, Fiul meu! Dureri şi necazuri covârşitoare m-au aflat, văzându-Te mort pe Tine, Care ai înviat pe cei morţi! Aş fi vrut mai bine să mor eu înaintea Ta! Vai mie, dulcele meu Fiu! Căci rău mi se răneşte inima şi toate cele dinăuntru meu, pentru că nu Te mai pot vedea aşa mort. Acum când Te văd pe Tine, blândule Fiu, bunule Dumnezeu şi milostive Doamne, fără mărire, fără suflare şi fără de chip, mă mir, plâng şi mă tânguiesc, ţinându-Te aşa, cum n-am gândit niciodată să Te văd! Vai mie, Fiul meu şi Dumnezeule, pentru ce ai apus de la ochii mei?’’. Acestea şi altele multe zicea Maica Sfântă, plângând cu amar.

Maica Preacurată și cu mironosiţele la îngroparea Domnului

După ce au făcut pregătirea impusă de lege şi de respectul şi dragostea ce-o aveau cu toţii faţă de Domnul, vărsând lacrimi din destul, au ridicat şi condus trupul neînsufleţit, spre o grădină apropiată, unde se afla un mormânt nou, ce aparţinea lui Iosif, şi care l-a dăruit pentru îngroparea Domnului. După ce L-au aşezat aici cu grijă şi cu nespusă dragoste şi întristare, cu greu s-au despărţit de El. Au prăvălit o piatră mare peste uşa mormântului, iar cărturarii şi fariseii, de frică să nu fie furat Trupul Domnului din mormânt, au sigilat intrarea şi au pus de pază o sută de ostaşi.

Bucuria Maicii Sfinte la învierea Fiului său

După aceste trei zile de cumplită suferinţă pentru Maica Preasfântă, iată că în zorii zilei a treia, Fiul său Preaiubit, Domnul nostru Iisus Hristos, înviază din morţi, şi iese afară din mormânt fără să dea piatra la o parte, sau să strice sigiliul precum, când a venit în lume, născându-se din Preacurata Sa Maică, i-a păzit nestricată fecioria.

În acel timp, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomia, au cumpărat miresme, şi veneau ca să-l ungă (Marcu 16, 1). „Dar iată s-a făcut cutremur mare, căci îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcut ca morţii. Iar îngerul răspunzând, a zis femeilor: „Nu vă temeţi, pentru că ştiu că pe Hristos Cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată, v-am spus vouă”. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând; „Bucuraţi-vă!”. Iar ele apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui şi I S-au închinat. Atunci Iisus le-a zis: „Nu vă temeţi. Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei ca să meargă în Galileea, şi acolo Mă vor vedea” (Matei 28, 1-10). Vestea învierii Domnului, adusă de femeile mironosiţe, a umplut de o negrăită bucurie pe Maica Preacurată.

 

 

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Maica Domnului cu Fiul

 Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (VII)

 Iisus la 12 ani la Ierusalim

Părinţii Lui, în fiecare an, se duceau la sărbătoarea Paştilor, la Ierusalim. Iar când a fost El de 12 ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul sărbătorii. Şi sfârşindu-se zilele, pe când se întorceau ei, Copilul Iisus a rămas în Ierusalim şi părinţii Lui nu ştiau. Şi socotind că este împreună cu tovarăşii lor de drum, au venit cale de o zi, căutându-L printre rude şi printre cunoscuţi. Şi negăsindu-L, s-au întors la Ierusalim, căutându-L. Iar după trei zile L-au aflat în Templu, şezând în mijlocul învăţătorilor, ascultându-i şi întrebându-i. Şi toţi care îl auzeau, se minunau de priceperea şi de răspunsurile Lui. Şi, văzându-L, rămaseră uimiţi, iar mama Lui a zis către El: „Fiule, de ce ne-ai făcut nouă aşa? Iată, tatăl Tău şi eu Te căutam îngrijoraţi”. Şi El a zis către ei: „De ce era să Mă căutaţi? Oare nu ştiaţi că în cele ale Tatălui Meu trebuie să fiu?”. Dar ei n-au înţeles cuvântul pe care Le-a spus lor. Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret şi le era supus. Iar mama Lui păstra în inima ei toate aceste cuvinte. Şi Iisus sporea cu înţelepciunea şi cu vârsta, şi cu harul la Dumnezeu şi la oameni (Luca 2, 41-52).

Maica Sfântă cu Fiul ei la nunta din Cana

Făcându-se nuntă în Cana Galileii, era şi mama lui Iisus acolo. Și a fost chemat și Iisus și ucenicii Săi la nuntă. Și sfârșindu-se vinul, a zis mama lui Iisus către El: „Nu mai au vin”. A zis către ea Iisus: „Ce este Mie şi ţie, femeie? Încă n-a venit ceasul Meu”. Mama Lui a zis celor ce slujeau: „Faceţi orice vă va spune”. Şi erau acolo şase vase de piatră, puse pentru curăţirea Iudeilor, care luau câte două sau trei vedre. Zisa lor Iisus: „Umpleţi vasele cu apă”. Şi le-au umplut până sus. Şi le-a zis lor: „Scoateţi acum şi aduceţi nunului”. Iar ei i-au dus. Şi când nunul a gustat apa care se făcuse vin şi nu ştia de unde este, ci numai slujitorii care scoaseră apa ştiau, a chemat nunul pe mire şi i-a zis: „Orice om pune întâi vinul cel bun, şi când se ameţesc, pune pe cel mai slab. Dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum”. Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El (Ioan 2, 1-11)

Maica Preacurată și fraţii Domnului

Maica Domnului, văzând răutatea şi ura cărturarilor şi fariseilor, era copleşită de iubire şi de îngrijorare pentru soarta iubitului său Fiu, Iisus Hristos. Fraţii Domnului, care se numeau: Iacob, Simeon, Iuda şi Iosif logodnicul, născuţi din căsătoria cu Salomia, fiica lui Agheu, fratele lui Zaharia Preotul, nu vedeau cu ochi buni activitatea şi minunile Domnului Iisus Hristos. De aceea, considerând că a depăşit limita, stăruiesc pe lângă Maica Domnului, şi vin împreună spre a încerca să-L convingă ca El să-şi schimbe comportarea. Şi încă vorbind El mulţimilor, iată mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. Cineva i-a zis: „Iată mama şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-ți vorbească. Iar El i-a zis: „Cine este mama mea şi cine sunt fraţii Mei?”. Şi întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: „Iată mama Mea şi fraţii Mei. Căci oricine va face voia Tatălui Meu celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă” (Matei 12, 46-50).

Domnul cunoscând mai-nainte gândurile şi intenţiile cu care ei au venit, mai-nainte de a încerca, le-a dat următorul răspuns: „Cine face voia Tatălui Meu celui din ceruri, îmi este frate şi soră şi mamă, iar cine nu face voia Lui, cu nimic nu se foloseşte de această calitate” (vezi Tâlcuirea lui Teofilact, şi Viețile sfinților la 19 iunie).

Maica Precistă urmează Fiului său până la moarte

Maica Sfântă auzind şi văzând pe căpeteniile Iudeilor făcând sfat să-L piardă, şi când Îl aude chiar pe însuşi Fiul ei iubit prevestindu-şi moartea Sa, se umple de mai multă îngrijorare. Aceasta o silea a merge după el şi a face tot ce-i stă în putinţă spre a nu-L lăsa să cadă în mâinile mânjite de sânge ale căpeteniilor poporului său. Sabia prezisă de dreptul Simeon începe, încet dar dureros, să-i străpungă inima ei, cea plină de negrăită iubire.

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Nasterea Domnului (II)

 Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (VI)

 Sabia îndurerărilor

Iar Iosif şi mama Lui se mirau de ceea ce se vorbea despre Prunc. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri, şi prin sufletul Tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 33-35). Această proorocie a sabiei care-i va străpunge inima, s-a împlinit în mod deosebit, în timpul când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria a văzut patima, răstignirea, moartea şi îngroparea Preadulcelui său Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos.

Maica Domnului şi Magii

După naşterea Pruncului Iisus, pe cer, deasupra peşterii, s-a arătat o stea strălucitoare care lumina şi ziua, arătând locul unde S-a născut Mesia. Această stea a fost văzută şi în ţările păgâne dinspre răsărit. Cei trei Magi din acele părţi, cunoscând şi înţelegând că această stea minunată vesteşte naşterea unui mare împărat, Izbăvitorul lumii, Mesia cel vestit de Prooroci, pregătindu-se de drum şi luând cu ei daruri scumpe, pornesc într-o lungă şi anevoioasă călătorie, pentru a afla şi a se închina acestui Prunc minunat. Ajungând la Ierusalim, ei au întrebat: „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul cu el. Şi, adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, i-a întrebat: „Unde este să se nască Hristos?”. Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de proorocul: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul meu Israel”. Atunci Irod a chemat în ascuns pe Magi şi a aflat de la ei lămurit, în ce vreme s-a arătat steaua. Şi, trimiţându-i la Betleem, le-a zis: „Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui”. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi stătea deasupra, unde era Pruncul. Şi, văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Şi, intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui şi, căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor (Matei 2, 2-12).

Uciderea pruncilor

Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la Magi. Atunci s-a împlinit cuvântul spus de la Ieremia Proorocul: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahila plângea pe fii săi şi nu voia să se mângâie, pentru că nu mai sunt” (Matei 2, 16-18).

Fuga în Egipt

După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă”. Şi Iosif sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod; ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”.

După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei care căutau să ia viaţa Pruncului”. Iosif sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi, auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi a venit şi a locuit în oraşul Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean se va chema (Matei 2, 13-15, 19-23).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Nasterea Domnului (I)

 Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (V)

Naşterea Domnului

În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August, ca să se înscrie toată lumea, fiecare în cetatea sa. Atunci au plecat şi Iosif împreună cu Preasfânta Fecioară Maria, din Nazaret, în Betleemul Iudeii ca să se înscrie acolo. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca să nască, şi a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc pentru ei, în casa de oaspeţi (Luca 2, 1-7). Pentru că zămislirea a fost de la Duhul Sfânt, naşterea a fost fără de durere şi fără pierderea fecioriei.

Îngerul Domnului se arată păstorilor

În acea vreme, în ţinutul acela erau păstori stând pe câmp şi făcând de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare. Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul; că vi s-a născut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul, în cetatea lui David. Și acesta va fi semnul: Veți găsi un Prunc înfăşat, culcat în iesle”. Şi deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Iar după ce îngerii au plecat de la ei la cer, păstorii vorbeau unii către alţii: „Să mergem dar până la Betleem, să vedem cuvântul acesta ce s-a făcut şi pe care Domnul ni l-a făcut cunoscut”. Şi, grăbindu-se, au venit şi au aflat pe Maria şi pe Iosif şi pe Prunc, culcat în iesle. Şi văzându-L, au vestit cuvântul grăit lor despre acest Copil. Şi toţi câţi auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Iar Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa. Şi s-au întors păstorii, slăvind şi lăudând pe Dumnezeu, pentru toate câte auziseră şi văzuseră, precum li se spusese” (Luca 2, 8-20).

Întâmpinarea Domnului

La opt zile, după obiceiul evreiesc, Pruncul a fost tăiat împrejur şi i s-a pus numele Iisus, aşa cum a vestit îngerul Domnului.

După aceea la 40 de zile, Pruncul a fost adus la Templul din Ierusalim pentru a fi închinat Domnului ca întâi-născut. Şi în acel timp, iată, era un om în Ierusalim, anume Simeon. Omul acela era drept şi temător de Dumnezeu, aşteptând mângâierea lui Dumnezeu, şi Duhul Sfânt era într-însul. Şi îi era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce nu va vedea pe Hristosul Domnului. Acesta a venit în Biserică. Şi când au adus părinţii pe Iisus Pruncul să facă ei după obiceiul legii pentru Dânsul, el L-a luat în braţele sale şi a binecuvântat pe Dumnezeu, zicând: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după Cuvântul Tău în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, Lumină spre luminarea tuturor neamurilor şi slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 25-32).

Taina făgăduinţei bătrânului Simeon

Ptolomeu, împăratul Egiptului, vrând a-şi face renume nemuritor prin construirea unui grajd de cristal, filozofii săi l-au sfătuit ca în locul acelui grajd stricăcios, să tălmăcească din cărţile evreieşti: Legea lui Moise şi proorociile, care sunt veşnice. Împăratul s-a învoit bucuros şi a adus cărţile sfinte şi 70 de bărbaţi, cărturari înţelepţi, din Israel, între care era şi dreptul Simeon. Ptolomeu le-a dat 70 de case, băgând în fiecare casă câte un învăţat elin, ca să lucreze la tălmăcirea cărţilor sfinte, din limba evreiască, în limba elină, fără a se vedea unii cu alţii până la terminare.

După ce au isprăvit, împăratul dându-le bani şi daruri multe, le-a îngăduit a se duce în Palestina. Mergând ei pe cale, se întrebau unii pe alţii despre ce au văzut şi cunoscut în Scripturile pe care le-a tălmăcit şi scris. Unii spuneau unele, alţii altele. Dreptul Simeon le-a spus: „Eu am aflat în cartea Proorocului Isaia un loc unde zicea: „Iată, Fecioara în pântece va avea şi va naşte Fiu şi vor chema numele lui Emanoil”. Eu însă m-am îndoit, cum poate zămisli şi naşte o fecioară neştiind de bărbat? Am vrut să rad cu cuţitaşul cuvintele acelea prooroceşti, dar îngerul Domnului mi s-a arătat şi m-a împiedicat a le rade şi, ţinându-mă de mână, mi-a zis: „Simeoane, nu fii necredincios faţă de cele scrise, a căror împlinire o vei vedea. Tu nu vei muri până ce nu vei vedea pe Hristosul Domnului, care se va naşte din Fecioara aceasta proorocită”. Îngerul s-a făcut nevăzut. Încă îndoindu-mă şi pricindu-mă cu adevărul acesta proorocesc, o palmă nevăzută (Daniel 5) mă loveşte peste obraz, şi am auzit pe cineva, zicându-mi: „Pentru că n-ai crezut Scripturii, nu vei gusta moartea până nu vei vedea şi lua în braţe pe Hristosul Domnului”. Și iată că am fost silit a lăsa să se scrie, așa cum l-am aflat, acest cuvânt proorocesc. Eu însă tot mă îndoiesc de cuvântul acesta...”.

Mergând ei cu toţii înainte pe cale şi trecând pe marginea unei ape mari, dreptul Simeon şi-a scos inelul din deget şi aruncându-l cât a putut mai departe în largul mării a zis: „De va fi adevărat că o Fecioară fără de bărbat va zămisli, întrupa şi naşte prunc, să mai vină iarăşi inelul acesta în mâna mea”.

Călătorind ei înainte, foarte mult, când s-a înserat au aflat pe marginea apei aceleia, nişte pescari vânzând peşte. Toţi dascălii aceia şi-au cumpărat peşte pentru gătit, aşijderea şi Simeon. Spintecându-şi şi el peştele cumpărat, a aflat inelul său în interiorul peştelui. Aceasta văzând-o el, s-a spăimântat şi, povestind cu de-amănuntul toate, a crezut din toată inima şi cu tot sufletul, cuvintele prooroceşti. Trecând peste vârsta vieţii sale, gârbovit de mulţimea celor 360 de ani, venea des înaintea Domnului şi sta mult în Biserică, rugându-se lui Dumnezeu ca să miluiască lumea, izbăvind-o de tirania vicleanului diavol.

Vedeţi? Măcar că-l certase cu palma aceea nevăzută, el totuşi, nu s-a depărtat de Sfânta Biserică; ci întotdeauna venea şi se ruga cu credincioşie pioasă lui Dumnezeu, aşteptând cu ardoare mângâierea lui Israel prin împlinirea acelei proorociri.

 

 

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Buna-Vestire

 Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (IV)

Părăsirea Templului

După împlinirea a 12 ani de petrecere în Biserica lui Dumnezeu, Preasfintei Fecioare, împreună cu celelalte fecioare de vârsta Ei, i se cere să părăsească Templul pentru a se căsători. Preasfânta Fecioară le face cunoscut Preoţilor că ea nu poate să se căsătorească, fiindcă mai-nainte de naştere a fost închinată lui Dumnezeu de părinţii săi, de asemeni şi ea a făgăduit lui Dumnezeu că va trăi toată viaţa în feciorie curată şi sfântă. Arhiereul şi Preoţii fiind puşi la mare încurcătură, neştiind ce să facă, se roagă lui Dumnezeu la Chivotul Sfânt, şi li se răspunde de la Domnul ca să caute un bărbat vrednic, căruia să-i încredinţeze pe Sfânta Fecioară, sub rânduiala şi chipul însoţirii (prin logodire) pentru păzirea fecioriei.

Alegerea logodnicului Preasfintei Fecioare

Pentru aflarea unui astfel de bărbat vrednic, demn şi de încredere, drept şi temător de Dumnezeu, Sfatul Domnului a rânduit ca din casa şi seminţia lui David să aleagă 12 bărbaţi fără femei. Să li se ia toiegele acestora şi să le pună în Sfântul Altar, şi bărbatul al cărui toiag va înverzi, acela este ales pentru a i se da Fecioara în pază. Arhiereul Zaharia alegând 12 bărbaţi printre care era şi Iosif, bărbat drept şi temător de Dumnezeu, bătrân (la 84 de ani), le-a luat toiegele şi le-a dus în Sfântul Altar, rostind: „Arată, Doamne, pe bărbatul vrednic, căruia se cuvine a logodi pe Fecioara”. A doua zi scoţând toiegele din Sfântul Altar în prezenţa celor 12 bărbaţi, au găsit toiagul lui Iosif înverzit, în care timp şi o porumbiţă albă zburând de sus în jos s-a aşezat pe toiagul înverzit. Atunci Fecioara, care acum era şi orfană de amândoi părinţii, s-a încredinţat spre pază, prin logodire, bătrânului Iosif, care a dus-o la casa sa din Nazaret.

Buna-Vestire

Pe când Sfânta Fecioară se afla în casa logodnicului său, bătrânul Iosif, iar Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul se afla însărcinată în luna a şasea, a fost trimis de la Dumnezeu Arhanghelul Gavriil către dânsa cu următoarea veste bună: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de Dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei”. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: „Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?”. Şi îngerul i-a zis: „Nu te teme Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele lui, Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui preaînalt se va chema, şi Domnul Dumnezeu îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia lui nu va avea sfârşit”. Şi a zis Maria către înger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?”. Şi răspunzând, îngerul i-a zis: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri, pentru aceea şi Sfântul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”. Şi a zis Maria: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!”. Şi îngerul a plecat de la ea (Luca 1, 26-38).

Preasfânta Fecioară Maria în vizită la Elisabeta

Şi în acele zile, sculându-se Maria, s-a dus în grabă în ţinutul muntos, într-o cetate a seminţiei lui Iuda. Și a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat pe Elisabeta. Iar când a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pântecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfânt, şi cu glas mare a strigat şi a zis: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Că iată cum a venit la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul”. Şi a zis Maria: „Măreşte sufletul meu pe Domnul, şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfânt este numele Lui. Şi mila Lui în neam şi în neam, spre cei ce se tem de El. Făcut-a tărie cu braţul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor, coborât-a pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară, deşerţi. A sprijinit pe Israel, slujitorul Său, şi şi-a adus aminte de mila Sa. Precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui, în veac”. Şi a rămas Maria împreună cu ea ca la trei luni; şi s-a înapoiat la casa sa (Luca 1, 39-56).

Iosif, logodnicul, tulburat de gânduri necredincioase

Preasfânta Fecioara Maria, întorcându-se acasă după trei luni, de la Elisabeta, bătrânul Iosif a observat că este însărcinată, şi a început să fie chinuit de gânduri necredincioase şi necuvioase, asupra ei. Dar el „drept fiind şi nevrând să o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, pentru că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele lui: Iisus, căci El va mântui poporul său de păcate. Acestea toate s-au făcut ca să se plinească ceea ce s-a zis prin proorocul care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi va chema numele lui Emanoil, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. Deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa” (Matei 1, 19-24).

Preasfânta Fecioară învinuită

Ajungând vestea la Templul Sfânt, cum că Fecioara Maria, cea care făgăduise că îşi va păzi până la moarte fecioria, şi care pentru aceasta a fost încredinţată bătrânului Iosif, şi-a călcat făgăduinţa, au fost chemaţi amândoi la judecată în faţa Soborului Judecătoresc. Convingându-se că cele auzite sunt confirmate de ceea ce se vede, judecătorii au certat pe Preasfânta Fecioară Maria şi pe Iosif logodnicul, considerând că s-au făcut vinovaţi înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii, prin călcarea făgăduinţei. La aceste învinuiri, Preasfânta Fecioară a răspuns, plângând: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, căci sunt Fecioară curată şi de bărbat nu ştiu”. De asemeni şi bătrânul Iosif cu tot dreptul dezvinovăţindu-se, a răspuns: „Viu este Domnul Dumnezeu, că eu sunt cu totul curat, neatins şi nevinovat despre toate cele ce se aud şi se văd la logodnica mea Maria”. Atunci Arhiereul văzând că tăgăduiesc a recunoaşte vinovăţia lor, a hotărât să le dea să bea apa certării, sperând că după aceea se va vădi vinovăţia lor. Dar ei bând apa certării, precum era prescris în lege, nu au păţit nimic. Atunci Arhiereul şi Soborul mirându-se şi minunându-se de cele văzute, cum că vinovaţi fiind, nu au păţit nimic rău, i-au slobozit, zicând: „Deoarece Domnul Dumnezeu n-a arătat păcatul vostru, mergeţi în pace la casa voastră” (Numeri 5, 11- 31).

 

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

MFC-ASTEPTARE

 Vine sau nu vine......

sursa foto: arhiva proprie.

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate"

Intrarea in biserica a Maicii Domnului

 Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (III)

Intrarea în biserică a Preasfintei Fecioare

La împlinirea vârstei de trei ani, Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana, aduc la templu pe fiica lor ca să o închine lui Dumnezeu, după făgăduinţa dată. În acel moment, Preasfânta Pruncă a urcat cu grăbire, singură, cele 15 trepte de la intrarea Templului, neoprindu-se până sus, lucrul acesta uimind pe toată lumea.

Primirea ei de către Proorocul Zaharia

Arhiereu al anului aceluia era Proorocul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, care, văzând pe Preasfânta Fecioară Maria, a recunoscut-o că Ea este cea care va deveni Maica Fiului lui Dumnezeu, şi pe care a primit-o cu următoarele cuvinte: „Vino, împlinirea proorociei mele! Vino, împlinirea făgăduinţelor Domnului! Vino, pecetea aşezământului Lui! Vino, împlinirea Tainelor Lui! Vino, oglinda tuturor proorocilor! Vino, înnoirea celor învechite! Vino, lumina celor ce zac în întuneric şi în umbra morţii! Vino, Dar Nou şi prea Dumnezeiesc, de intră cu bucurie în Biserica Domnului tău; acum într-aceasta de jos; iar puţin mai pe urmă, în cea de sus şi neapropiată”.

Introducerea Preasfintei Fecioarei în Sfânta Sfintelor

În Altarul Templului Sfânt, numit Sfânta Sfintelor, nu avea voie să intre nimeni, niciodată, decât Arhiereul o singură dată în an, şi atunci cu pregătiri speciale şi într-un nor de fum de tămâie. Îndrăzneala de a călca acest aşezământ se pedepsea cu moartea de Însuşi Dumnezeu. Arhiereul Zaharia, după ce a primit pe Preasfânta Pruncă Maria, din îndemn Dumnezeiesc, a mers cu Ea şi a introdus-o în Sfânta Sfintelor, spre uimirea tuturor celor care erau de faţă.

Petrecerea la Templul Sfânt a Preasfintei Fecioarei Maria

Fiind adusă la Templu, Preasfânta Fecioară a petrecut aici 12 ani, fiind rânduită să locuiască la chiliile destinate pentru fecioare, unde a învăţat să lucreze, în timpul liber, îmbrăcăminte şi veşminte preoţeşti şi arhiereşti. Aici primeau şi porţia de hrană ce se cuvenea fiecăreia. Preasfânta Fecioară Maria însă, tot timpul rânduit pentru rugăciune şi citirea Sfintelor Scripturi, îl petrecea numai în Sfânta Sfintelor, unde i se arătau îngerii, cu care vorbea, şi de la care primea în fiecare zi spre seară, hrană îngerească.

O descoperire minunată

Odinioară, Preasfânta Fecioară Maria citind în cartea Proorocului Isaia, a ajuns la locul care zice: „Iată, Fecioara în pântece va avea şi va naşte Fiu şi vor chema Numele lui „Emanoil” (cu noi Dumnezeu) (Isaia 7, 14). Atunci, aprinzându-se de focul sfânt al dragostei de Dumnezeu, s-a oprit din citit şi aruncându-se cu faţa la pământ s-a rugat cu lacrimi fierbinţi, zicând: „Doamne Dumnezeul cerului şi al pământului, ce fericită şi mult slăvită va fi fecioara aceea care se va învrednici de acest Mare Dar. Cât de slăvit va fi numele acelei Fecioare-Maică a lui Dumnezeu! O, Doamne! Cât de fericită m-aş simţi, dacă m-ai învrednici şi pe mine să fiu măcar cea mai umilă slujnică a acelei Fecioare preaslăvite! Oare când va veni acea vreme preaslăvită şi binecuvântată, în care Ziditorul meu va coborî pe treptele cerului şi va veni pe pământ, spre a se întrupa şi naşte

din Fecioara aceea preaslăvită? Ajunge-voi eu oare acele zile fericite ca să văd pe acel Fiu al lui Dumnezeu, întrupat Om pentru mântuirea noastră? O, vreme binecuvântată de Dumnezeu pentru mântuirea noastră, apropie-te degrabă, căci tare doresc a te vedea!”.

Atunci i s-a arătat o lumină mare şi din mijlocul ei a auzit un glas, zicând: „Tu vei naşte pe Fiul Meu, pentru aceea alţii vor sluji ţie, fiindcă tu, iubindu-Mă pe Mine, ai dorit să slujeşti altora”. Aceasta a destăinuit-o preasfânta Fecioara Maria, Elisabetei, după Buna-Vestire (Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)