Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului cu cei curati si nevinovati

Maica Domnului încununează din cer pe două fecioare curate, clevetite de lumea rea

O femeie creştină de bun neam, foarte îmbunătăţită, avea două fiice foarte frumoase. Ea le sfătuia să-i urmeze ei la petrecerea cea după Dumnezeu, şi mai ales la multa evlavie pe care o avea către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. După moartea bărbatului ei, a sărăcit aşa de mult, încât nu avea cu ce să-şi mărite fetele ei. Astfel se amăra temându-se, ca nu cumva să-şi vândă cinstea lor, din pricina sărăciei. Având ea multă credinţă către Dumnezeu, s-a dus cu dânsele la biserică. Acolo, stând înaintea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, s-a rugat zicând cu lacrimi: „Stăpâna îngerilor, Maica sărmanilor şi ajutătoarea săracilor, în îngrijirea şi sub acoperământul tău dau din tot sufletul meu pe aceste două sărmane, ca să le chiverniseşti; pentru că nu pot eu să le păzesc fără de paguba sufletului şi a trupului, din cauza sărăciei şi neajungerii mele. Tu, cu mai-nainte şi Dumnezeiasca ta purtare de grijă, după nemărginita ta milostivire, să le acoperi şi să le păzeşti, ca să nu-şi întineze fecioria lor”.

Acestea zicând mama cea evlavioasă, a apucat mâinile fiicelor ei şi le-a apropiat de sfânta icoană, spre semn de legătură, ca să fie Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, mama lor, din ceasul acela, şi ea mai mult nu. Aceasta făcând, s-au întors la casa lor. Când s-au apropiat de uşă, iată un tânăr, în chipul fulgerului, care ţinând o pungă plină de arginţi, i-a zis ei: „Împărăteasa cea cerească îţi trimite banii aceştia, ca să chiverniseşti fiicele tale”. Luând banii, acela s-a suit la ceruri. Femeia a căzut cu faţa la pământ, mulţumind cu lacrimi Făcătoarei de bine, celei bogat dăruitoare, pentru grabnicul ajutor şi grabnica sprijinire. Apoi, cheltuind, le-a îmbrăcat pe dânsele şi le-a cumpărat cele de nevoie ale vieţii lor. Vecinii cei răi, ştiind sărăcia lor cea dinainte, le grăiau rău şi le huleau pe dânsele cu nedreptate şi cu ruşine, osândindu-le şi zicând cum că maica lor le-a vândut cinstea lor, vreunuia din cei bogaţi şi a luat bani. Clevetirea aceasta cumplită, auzindu-o evlavioasa femeie, socotească fiecare câtă scârbă şi necaz a suferit! Şi pe cât timpul trecea, pe atâta şi osândirea creştea, încât s-a înştiinţat de aceasta toată cetatea. Biata mamă, neputând să mai sufere ponegririle oamenilor, a zis fiicelor sale: „Duceţi-vă la Maica voastră cea milostivă, şi vă rugaţi bunătăţii ei cu lacrimi şi cu inima smerită, ca să vă ajute să vă izbăviţi de gurile oamenilor şi dacă cu neîndoită credinţă vă veţi ruga, vă va auzi pe voi Maica înduratului Dumnezeu, Cea mult-milostivă, după cum şi mai-nainte ne-a auzit şi ajutat”. Fecioarele ascultând învăţătura macii lor, s-au dus la Dumnezeiasca biserică, şi au făcut după cum le-a învăţat. După ce s-au rugat destul, vărsând lacrimi cu credinţă fierbinte, s-au întors la casa lor, nădăjduind la împărăteasa cea Puternică, cum că le va trimite ajutor din cer, precum s-a şi făcut. Împărăteasa, hrănitoarea săracilor, primind smerita rugăciune şi lacrimile nevinovatelor tinere, le-a ascultat pe dânsele şi cu minune le-a ajutat într-acest chip: La un mare praznic, la care era adunat tot poporul cetăţii în Mitropolie, şi dădea învăţătură un Duhovnic, era şi femeia cea mai sus amintită, cu fetele ei. Pe la mijlocul învăţăturii Duhovnicului care se ostenea cu bună chibzuială a învăţa şi lumina adunarea credincioşilor din Biserică, au văzut toţi un înger preafrumos, că a intrat pe o fereastră, ţinând în mâini două cununi frumoase şi minunate, alcătuite din flori din trandafir alb şi din alte flori bine mirositoare. El a zis către cele două copile aceste cuvinte în auzul tuturor: „Aceste două cununi de flori albe, vi le-a trimis din ceruri, împărăteasa, pentru semnul fecioriei voastre”. Acestea zicând, a pus pe capetele lor cununile şi îndată s-a făcut nevăzut. Câtă veselie socotiţi o! ascultătorilor, că au luat fecioarele şi câtă înspăimântare, cei ce stăteau împrejur? A rămas învăţătura neisprăvită, Arhiereul şi boierii au alergat să sărute cununile cele cereşti şi în scurt tot poporul se întrecea, cine să cinstească pe fecioare mai mult. Mai pe urmă le-au petrecut până la casa lor. Ele însă nu s-au mândrit în deşert pentru această cinste ce li s-a făcut; ci cu multă smerenie au mulţumit împărătesei celei vrednice de cinste. Arhiereul şi cei mai mari boieri au cheltuit avere nenumărată, zidind două mănăstiri preafrumoase în numele Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu. Apoi au hotărât pe o fecioară stareţă într-o mănăstire şi pe alta, în cealaltă mănăstire. Acolo ele petreceau cu aşa fapte bune şi viaţă minunată încât multe fecioare de bun neam ale boierilor, nu numai din acea cetate, ci şi din alte cetăţi, auzind de vestea cea bună şi de petrecerea cea plăcută lui Dumnezeu, au lăsat bogăţia cea curgătoare precum şi slava cea deşartă, si au venit la ascultarea lor. Și atâta au crescut aceste două mănăstiri, avându-le toţi în mare evlavie încât cineva socotea o mare fericire dacă s-ar fi învrednicit să se numere împreună cu această tagmă binecuvântată. Cele două minunate proiestoase s-au săvârşit în sfinţenie şi sfintele lor moaşte bine au mirosit, iar fericitele lor suflete, s-au dus în împărăţia cea cerească, pe care să dea Dumnezeu ca şi noi toţi să o dobândim. Amin (14, Minunile Maicii Domnului

de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului cu cei curati si nevinovati

Maica Domnului vindecă mâinile tăiate, ale nevinovatei împărătese a Franţei

În Franţa era un împărat văduv de întâia soţie, cu care făcuse o fetiţă preafrumoasă, pe care a numit-o Maria. Mai pe urmă, el a făcut a doua nuntă şi a luat o femeie mai frumoasă, cum nu se afla în părţile acelea, dar care, pe cât era de frumoasa la trup, pe atât de grozavă la suflet. Şi mai ales era stăpânită de atâta zavistie, încât nici întru-un chip nu vroia să audă cum că ar fi fost alta cândva, mai frumoasă decât ea. Văzând pe fiica cea întâi născută, cum că avea frumuseţe minunată, a zămislit în inima ei pe diavolul ucigător de oameni şi căuta împrejurări potrivite ca să o omoare, din zavistie, pe fecioara cea nevinovată, pentru ca să nu se facă mai frumoasă decât ea.

Într-o zi oarecare, împăratul s-a dus într-o ţară îndepărtată, pentru anumite trebuinţe ale împărăţiei. În acel timp, zavistnica împărăteasă şi-a pus în minte să săvârşească planul ei infernal, să ucidă pe fiica împăratului. În acel scop criminal, ea a vorbit cu un rob al ei credincios. Având mare îndrăzneală şi încredere în el, i-a zis: „Un lucru voiesc să-mi faci în ascuns, aşa fel ca nimeni să nu ştie şi eu îţi voi da multe daruri, cu care să devii cel întâi în palatele împărăteşti”.

Acel om împărătesc a făgăduit cu jurământ că va face orice îi va porunci. Atunci împărăteasa i-a zis: „Femeia dintâi pe care a avut-o împăratul, a făcut fiica aceasta, dar nu cu el; ci cu oarecare om cu nărav rău. Fata aceasta născută din preacurvie, face lucruri necuviincioase, pline de ruşine. Şi dacă va trăi mai mult astfel, are să se umple palatul împărătesc de ruşine. Te rog, ia-o dimineaţă şi spune-i că te duci cu ea prin grădini să o plimbi. Apoi când îţi va veni mai bine, omoar-o în locul cel mai pustiu. Acolo ascunde-o bine, să nu audă cineva de aceasta. Ca drept semn al nemincinoasei mărturii, să-i tai mâinile ei şi să mi le aduci”.

Servitorul acela a făgăduit că-i va împlini dorinţa ei. În acel scop criminal, s-a pregătit de cu seară, dimpreună cu o rudenie a lui şi prieten credincios. S-au pus toate la cale. Sculându-se la miezul nopţii, a deşteptat împărăteasa pe fecioară şi i-a zis: „Maria mea, du-te cu oamenii aceştia în cutare loc, în care vin şi eu curând, ca să ne plimbăm”. Aşa au luat pe biata fecioară din palatul împărătesc şi au dus-o într-un loc îndepărtat şi pustiu. Fecioara, fiind din fire înţeleaptă, le-a înţeles vicleşugul criminal. Îndată şi-a ridicat ochii către cer şi s-a rugat cu lacrimi, zicând: „Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, altă nădejde şi ajutor nu am, fără numai Darul Tău. Tu răsplăteşti celor ce mă vrăjmăşuiesc şi mă nedreptăţesc pe mine”. Slugile apropiindu-se de ea, o încurajau, zicând: „Nu plânge şi nu te teme că vei pătimi ceva de la noi”. Fecioara privindu-i drept în ochi le-a zis: „Pentru ce minţiţi? Maica mea cea vitregă m-a înşelat pe mine şi m-a dat în mâinile voastre, ca să mă omorâţi! Dar nădăjduiesc spre Nădejdea celor deznădăjduiţi, că are să vă răsplătească fărădelegea voastră. Ce voiţi de acum înainte? Locul este pustiu! Faceţi porunca doamnei voastre. Numai vă rog, să nu mă ucideţi fără de veste, ci mărturisiţi ceea ce voiţi să faceţi, ca să-mi dau prin rugăciune sufletul meu la Dumnezeu”.

Slugile văzând că cunoaşte ceea ce vor ei să-i facă, i-au zis: „Bine că ai cunoscut ceea ce are să urmeze. Iată, aşa ne-a poruncit împărăteasa. Şi noi i-am făgăduit că te vom omorî”. Fecioara auzind acestea, le-a zis lor: „Dar, oare, voi nu vă temeţi de Dumnezeu, de voiţi să mă ucideţi cu nedreptate? Oare nu ştiţi că Dumnezeu, ca drept udecător ce este, nu lasă ascunsă şi nepedepsită o faptă ca aceasta? El va izbândi asupra voastră şi împietritei aceleia, pentru că eu nu v-am nedreptăţit vreodată cu ceva. Aşadar, dacă voiţi să vă lăsaţi de o fărădelege ca aceasta, lăsaţi-mă pe mine în locul acesta pustiu, şi spuneţi ei, cum că m-aţi omorât. Aici nu este nimenea ca să mă caute cu cele trebuincioase şi voi muri de foame; iar voi nu vă veţi pângări mâinile voastre într-acest fel de spurcată ucidere”. Acestea şi multe altele zicându-le ea cu lacrimi, le-a părut rău pentru dânsa şi i-au zis: „Nouă ne pare rău pentru tine şi te lăsăm vie, dar aceea ne-a zis să-i ducem mâinile tale ca să se încredinţeze de moartea ta şi dacă nu vom împlini cuvântul ei, ne va face rău. Şi chiar dacă te vom lăsa vie, fiarele te vor mânca”. Fecioara le-a răspuns: „Amară-mi este şi o moarte şi alta; cu toate acestea voi avea puţină mângâire, cum că m-au mâncat fiarele şi nu oamenii şi veţi fi nevinovaţi voi, de fărădelegea aceasta. Faceţi aşa pentru numele Preasfintei, care a născut pe adevăratul Dumnezeu şi Judecătorul tuturor, ca să nu mă ucideţi. Fiindcă ziceţi, cum că v-aţi făgăduit ei ca să-i duceţi mâinile mele, tăiaţi-le, ca să le vadă şi să se bucure şi pe mine lăsaţi-mă aici să mor de durere”. Ei au primit să o lase vie. Atunci sărmana, pentru ca să scape de moarte, a pus mâinile ei pe o cracă şi i le-a tăiat din încheieturi cu un chip îndemânatic şi le-au dus la împărăteasa, care le-au dat daruri şi dăruiri nenumărate. Sărmana fecioară, a rămas într-o durere şi chinuire neasemănată. Ea nu avea altă mângâiere la durerile cele prea usturătoare, decât numele Preasfintei, a cărei ajutor îl chema cu lacrimi şi cu credinţă. Pentru aceasta nu s-a lipsit de cerere, ci cu ocrotirea preabunului Dumnezeu, a dobândit ajutor într-acest chip. Un tânăr de bun neam, fiul unui domn bogat, vâna într-acele părţi şi, cu povăţuirea lui Dumnezeu, s-a dus aproape de pădurea aceea, unde auzind plânsul cel nemângâiat, au căutat până ce au aflat-o. Şi minunându-se de primejdie şi de frumuseţea ei, a întrebat-o să-i spună pricina, iar ea n-a răspuns nimic, numai plângea cerând ajutor. Domnul acela a zis slugilor: „Vreme nu este ca s-o întrebăm, ci fiindcă Dumnezeu ne-a povăţuit aici pentru ea, luaţi-o binişor ca s-o ducem în oraşul nostru”. Aşa făcând, au ajutat-o cu sârguinţă, cu buruieni şi cu felurite doctorii, de i-au încetat desăvârşit durerile. Şi se minunau toţi ai palatului de înţelepciunea pe care o avea şi de frumuseţea ei. O întrebau pe ea de multe ori, a cui fiică este şi pentru ce i-au tăiat mâinile ei, şi n-a vrut să spună. Dar pentru bunele ei obiceiuri şi pentru faţa ei cea de bun neam şi frumoasă, a iubit-o tânărul din toata inima lui şi a zis ducelui într-o zi: „Părintele meu, cunosc cum că mă iubeşti şi te rog să-mi faci darul acesta: Noi suntem bogaţi şi nu aveam trebuinţă de lucruri. Când voieşte cel bogat să se însoare, trebuie să nu caute alta fără numai femeia să-i placă. Acestea voiesc şi eu să-mi facă stăpânirea ta, ca să iau pe fecioara pe care am aflat-o în pustie şi n-am trebuinţă pentru slujirea mâinilor ei”. Tatăl a răspuns: „Noi putem să luăm o fiică a unui domn asemenea nouă, şi tu voieşti să o iei pe aceasta? Nu este atât că este fără mâini, pe cât că nu o ştim dacă nu este copil al vreunui ţăran prost şi ne va fi ruşine nouă”. Iar acela a zis: „Părintele meu, aceasta nu poate să fie, căci frumuseţea, cunoştinţa, învăţătura şi rânduielile ei o mărturisesc din sânge împărătesc. Şi dacă ar fi copil al unui om mic, eu o voiesc, şi dacă nu o voi lua pe dânsa, întru adevăr îţi spun, alta nu iau şi voi petrece viaţa mea cu tristeţe neasemănată”.

Văzând ducele dorul tânărului, s-a înduplecat, şi au făcut nuntă cu bucurii preabogate. Iar împăratul, tatăl ei, era în durere nemângâiată, neştiind unde să fie fiica lui, pentru că împărăteasa i-a spus cum că a fugit pe ascuns într-o noapte, şi nu ştie ce s-a făcut. Şi plângea nemângâiat, având prepus către împărăteasa, dar nu i-a arătat bănuiala lui până ce va cunoaşte adevărul. A trimis oameni în diferite locuri ca să cerceteze, a scris şi a poruncit să se adune domnii şi boierii împărăţiei lui, să facă alergare de cai, pentru ca să ia puţină bucurie, ca să nu-l omoare durerea. S-a dus vestea aceasta si în locul unde era fiica lui. Și vrând ducele să încalece, nu l-a lăsat fiul lui, ci i-a zis: „Părintele meu, nu este cu cuviinţă să te osteneşti atâta călătorie, fiind bătrân; odihneşte-te, şi eu mă voi duce în locul tău, iubeşte pe soţia mea ca şi pe mine, şi dacă va naşte mai înainte de a mă întoarce eu, poartă grijă de ea”. Ducându-se, a făcut cu dumnezeiască putere atâtea fapte vitejeşti şi lupte eroice la acea alergare de cai, încât toţi vorbeau de dânsul, lăudându-l şi fericindu-l. Iar împărăteasa cea vicleană l-a poftit şi, chemând pe sluga lui, l-a întrebat de unde este domnul lui, dacă are femeie şi altele asemenea. Iar sluga i-a spus ei toate cu de-amănuntul, cum că au aflat-o într-o pădure deasă una fără mâini, că au luat-o şi celelalte. Mai pe urmă i-a spus ei cum că întru acel ceas a venit de la tatăl lui scrisoare, cum că femeia sa a născut doi copii parte bărbătească şi ca să nu aibă vreun gând rău. Atunci vicleana aceea a zămislit durere şi a născut fărădelege, a dăruit cu daruri multe pe omul acela şi l-a rugat când va scrie domnul lui ducelui, să-l aducă acolo pe ducătorul de scrisoare ca să-i poruncească şi ea ceva, iar acela s-a făgăduit să o facă. Şi după ce a scris tânărul răspuns tatălui său, ca sa aibă grijă de femeie şi altele asemenea, pecetluind scrisoarea, a trimis-o prin sluga aceea.

Iar acesta, necunoscând vicleana meşteşugire, s-a dus la împărăteasă, care l-a ospătat cu multă îndestulare. Şi luând scrisoarea pe ascuns, a scris acestea: „Părintele meu, cunoaşte că această noră a ta, este fiica unui om făcător rele şi pentru răutăţile ei i s-au taiat mâinile. Şi copiii nu sunt ai mei; mă rog ţie, cum vei citi scrisoarea mea, să o omori cu copii ei; şi până nu voi auzi de moartea ei, nu vin acolo”. Și această vicleană scrisoare a dat-o vipera aducătorului, de a dus-o ducelui care, văzând cele scrise, s-a întristat şi nu se dumirea ce să facă în această împrejurare. Aşa gândind, s-a sfătuit cu o slugă credincioasă, cum ar face. Iar acela i-a zis lui: „Să nu faci o fărădelege ca aceasta, ca să o omori, ci dă-mi-o mie, ca să o duc în locul în care am aflat-o, să o las acolo şi Dumnezeu o va chivernisi cum va voi. Iar pe urmă mă voi duce să spun domnului meu, cum că am făcut ce ne-a scris. Cuvântul acesta a plăcut ducelui.

Luând sluga pe Maria şi copiii ei, a lăsat-o pe dânsa în pustie şi s-a dus ca să afle pe bărbatul ei. Iar săraca şi sărmana aceea a rămas în locul acela neumblat, cu multă durere şi întristare nemângâiată, aşteptând moartea. Plângând dar şi tânguindu-se, a văzut o potecă şi luând copiii în braţele sale, după cum putea, umbla împrejur pe drumul acela, până ce a ajuns la o peşteră, în care locuia un pustnic. Acesta văzând-o pe dânsa, a socotit cum că ar fi o nălucire a vrăjmaşului, dar când a auzit patimile ei, s-a întristat şi lăsând-o pe dânsa în peşteră, s-a dus în alt loc. Şi în fiecare zi aduna rădăcinile şi buruienile care mânca el şi îi aducea şi ei de o hrănea cu acelea, sau mai bine să zic, cu dumnezeiasca putere.

Au trecut aşa multe zile, până ce s-a întors bărbatul ei în ţara lui şi înştiinţându-se de cele făcute, a plâns cu amar. Apoi, luând slugile, a zis: „Să mergem să căutăm locul acela, şi nădăjduiesc către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, pe care săraca o chema în ajutor totdeauna că, după cum întâi i-a ajutat, şi acum va fi având-o în pază”. În acea noapte s-a arătat Preasfânta în somn Mariei, şi i-a zis: „Mâine vine credinciosul tău bărbat ca să te ia; şi mai multă muncă şi durere nu se va mai apropia de tine de acum înainte. Iar pentru răbdarea ta şi pentru credinţa pe care o ai către Mine, că mă strigi întru ajutor la patimile tale, să înceteze durerile şi întristările tale, şi să se întoarcă întru bucurie”. Maria a răspuns Preacuratei: „Îţi mulţumesc şi mă închin ţie, Doamna mea, pentru că nu mă laşi. Dar cum să văd desăvârşită bucurie, până mă aflu fără de mâini? Însă nu mă deznădăjduiesc, păcătoasa, şi îndrăznesc la mila Ta, să-mi dai şi mai mult ajutor”. Acestea zicând cu chip smerit, a auzit pe împărăteasa îngerilor, că îi zicea ei: „Ia-ţi mâinile tale, cu darul Fiului Meu şi Dumnezeu. Căci cei ce mă iubesc pe mine şi nădăjduiesc sub acoperământul Meu, nu se vor lipsi de tot binele”. Acestea zicând, s-a aflat femeia vindecată, pentru care de bucurie deşteptându-se, a văzut că era vedenia adevărată. Cine ar putea să spună veselia pe care a luat-o şi mulţumirile pe care le-a făcut către Preasfânta? Căci toată noaptea aceea a petrecut-o în rugăciune şi în plecarea genunchilor, zicând heretisirea îngerului, după cum avea totdeauna obişnuinţa să zică, cu evlavie şi cu umilinţă. Iar după ce s-a făcut ziuă, a auzit glasuri de oameni. Şi ieşind afară a văzut pe bărbatul ei, care, aflând-o, a plâns de bucurie. Şi a spus lui facerea de minune, arătându-i mâinile ei, pe care văzându-le el, s-a înspăimântat. Şi slăvind pe Făcătoarea de bine, s-a întors în oraş, unde a poruncit să se prăznuiască Preasfânta Născătoare de Dumnezeu opt zile cu veselie. Şi câţi au auzit de această minune, s-au înspăimânat.

După aceea cercetând ducele despre acea scrisoare vicleană, cine a scris-o, ca să-i omoare, i-a zis lui Maria: „Până acum am ascuns şi nu am vrut ca să arăt cine sunt, dar fiindcă este voia lui Dumnezeu, vă spun: să ştiţi că eu sunt fiică a împăratului vostru şi câte am primit, mi le-a făcut împărăteasa. Însă Maica sărmanilor, împărăteasa cea cerească, m-a izbăvit de toate durerile. Nu v-am spus mai înainte, pentru ca să nu mă vadă pe mine tatăl meu şi să moară de durere. Dar acum, fiindcă mi-a făcut atâta milostivire Maica milostivirii, trimiteţi scrisoare până ce ne gătim şi noi să ne ducem”. Acestea auzindu-le ducele, care avea supărare că nu ştia pe tatăl ei, a luat multă veselie, împreună cu toţi ai palatului. Iar mai ales bărbatul ei a înălţat mâinile către cer, zicând: „Binecuvântat este Dumnezeu, care m-a învrednicit sa iau de soţie pe Doamna mea!”. Atunci i s-au închinat ei toţi ca unei împărătese şi trimiţând scrisoare tatălui ei, s-au pornit a treia zi la drum. Ajungând în Franţa, i-a întâmpinat pe dânşii împăratul care, alergând, a căzut pe grumazul ei, sărutând-o cu lacrimi.

Blestemata lui femeie însă s-a ascuns, pentru ca să nu o afle împăratul, dar el a cercetat cu de-amănuntul până ce a găsit-o şi aprinzând foc mare în mijlocul cetăţii, au ars-o de tot, încât nici os n-a mai rămas. Iar a doua zi a încoronat pe ginerele său ca împărat. Şi venind ducele la bucuria fiului său, cum şi toate rudeniile şi prietenii lui, au săvârşit praznic de bucurie şi veselie, pururea Fecioarei Născătoarei de Dumnezeu. Zidind încă şi o biserică slăvită în numele Ei, prăznuia toate praznicile Ei; iar mai ales în ziua în care a vindecat mâinile împărătesei, făcea multe milostenii săracilor, cum şi multe alte faceri de bine, aducându-şi aminte totdeauna, de prea marea facere de bine pe care i-a făcut-o Preacurata. Şi mai mult decât alte fapte bune, făcea multă milostenie. Nu se ostenea niciodată a da milostenie celor ce aveau trebuinţă, nici lăsa o slujnică a lor ca să dea cele ce erau de trebuinţă celor săraci, ci ea singură cu mâinile sale dădea, zicând: „Fiindcă mâinile acestea nu sunt ale mele, ci ale împărătesei celei cereşti, pe care pentru multa ei milostivire mi le-a dăruit, nu este de cuviinţă să se lenevească cândva la facerea de bine a robilor ei şi la milosteniile săracilor. Iar mai ales că şi bunătăţile acestea nu sunt ale mele, ci daruri ale lui Hristos, Preabunul Stăpân, trebuie să le împart la fraţii mei cu îndestulare”. Aşadar, împărăteasa cea bine cunoscătoare şi recunoscătoare, s-a bucurat multă vreme de împărăţia cea pământească şi, sfârşindu-se cu pace, s-a dus la Împărăţia cea cerească, pe care să dea Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim. Amin. (11, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului cu cei pacatosi care s-au pocait

Vătaful de tâlhari prin pocăinţă a câştigat mila Maicii Domnului

Chesarie scrie în cartea sa numită a Dialogurilor cum că în oraşul Trenta din Italia era un vătaf de tâlhari vestit, care stătea cu oarecare tovarăşi într-o pădure, aproape de oraş şi dezbrăca pe toţi câţi ar fi trecut pe lângă locul acela, iar pe unii desăvârşit îi ucidea.

Din iconomia lui Dumnezeu, a trecut pe acolo şi un duhovnic, pe care văzându-l tâlharul şi socotind că ar fi avut bani, a trimis pe slujitorul lui ca să-l aducă. Iar duhovnicul, ca un om înţelept ce era, înfăţişându-se, a vânat pe tâlharul acela cu cuvinte frumoase, aducându-i aminte de munca cea veşnică, şi atât l-a umilit, încât a primit să i se mărturisească lui. Dar după ce a auzit toată spovedania lui, doctorul cel cunoscător de suflete a văzut cum că era nevoie de multă iscusinţă pentru a-l putea întoarce la calea cea bună, pe un înrăutăţit ca acela. Nu l-a canonisit să lase hoţia desăvârşit, ştiind că nu-i va da ascultare, ci i-a zis: „Să te făgăduieşti, fiul meu, ca de acum înainte să păzeşti două zile în săptămână, miercurea şi vinerea, să nu faci rău nimănui şi să posteşti aceste zile întru amintirea şi cinstirea mântuitoarelor patimi ale Stăpânului Hristos, Care S-a răstignit pentru păcatele noastre; tot asemenea şi pentru dragostea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu să te înfrânezi în toate praznicile Ei, să nu păgubeşti pe cineva în aceste zile. Şi dacă vei face aşa, nădăjduiesc la milostivirea Ei şi mă pun chezaş că te vei mântui prin înfrânarea aceasta”.

Iar tâlharul, umilindu-se cu inima, s-a făgăduit fără de îndoire a păzi acest canon, şi i-a zis lui: „Mulţumescu-ţi, părinte al meu, că m-ai povăţuit la pocăinţă şi sunt gata pentru dragostea Stăpânului Hristos şi a Preacuratei Maicii Lui să păzesc zilele în care mi-ai zis să nu mănânc nimic, nici să fac rău cuiva, nici arme să iau în mâini, măcar de-ar veni şi cel mai mare vrăjmaş al meu ca să mă omoare”. Aşadar, după ce s-a făgăduit, a păzit canonul neclintit. Și nu numai că n-a făcut nici un rău în acele zile, ci chiar dacă tovarăşii lui ar fi prins pe vreun călător, el îl scăpa pe acela nesupărat din mâinile lor.

Într-unul din praznicile Preasfintei, umblând prin pădure dezarmat, după cuvântul duhovnicului, l-au înconjurat nişte ostaşi trimişi de comandantul cetăţii, ca să-l prindă. Iar el, cu toate că ar fi putut să se împotrivească, ca un voinic ce era, să ia o sabie de la unul din ai lor şi să omoare pe mulţi din ei, sau măcar să fugă ca să nu-l lege, a stat ca un miel şi l-au dus la comandant, care a dat asupra lui hotărârea să-l omoare. În urmă însă, cugetând că ar fi păcat să moară un astfel de bărbat voinic şi frumos, i-a părut rău deel. Trimiţând să-l cheme la sine, i-a zis lui: „Îţi dăruiesc viaţa ta, dacă te juri să nu ataci niciodată pe cineva dintre locuitorii cetăţii mele, şi mai ales dacă te făgăduieşti să ne ajuţi în război cu vrăjmaşii care ar veni asupra noastră”. Iar el a răspuns: „Îţi mulţumesc pentru dragostea ta, însă eu de viaţă n-am trebuinţă, căci am săvârşit multe păcate şi doresc mai bine să mor vremelnic - cum au murit alţii de mâna mea - decât să mă muncesc fără de sfârşit. Te rog numai, dacă voieşti, dă-mi vreme de câteva zile, ca să-mi plâng fărădelegile pe care ca un ticălos le-am făcut”.

Primind îngăduire de opt zile, s-a mărturisit de toate păcatele lui, cu multă zdrobire de inimă şi cu multe lacrimi; şi toţi au slăvit pe Dumnezeu care i-a dat un dar ca acesta de mult preţ. Iar de aceasta, o! Ascultătorilor, s-a învrednicit prin rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fiindcă a avut atâta evlavie către dânsa, încât pentru dragostea Ei s-a dat de bunăvoie la moarte. Și nu numai acest dar i-a făcut lui Prealăudata, ci încă și altul mai minunat, despre care vom vorbi mai jos ca să înţeleagă fiecare păcătos ce mare putere are Ea şi cât de folositoare este pocăinţa.

După ce a căutat îngăduire de la comandant, în acele opt zile a plâns neîncetat, apoi ducându-se de bună voie la locul osândei, s-a iertat cu tot poporul, după rânduială şi, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul de i l-au tăiat, îngropându-l pe dânsul în locul destinat pentru cei osândiţi.

Iar în miezul nopţii, a văzut oarecine lumini care veniseră din cer la mormântul lui şi cinci fecioare frumoase ca fulgerul, l-au scos din mormânt şi l-au luat sus pe un pat acoperit cu o plapumă ţesută din aur, preafrumoasă. Şi patru din acele fecioare l-au ridicat, iar a cincea care se arăta ca o împărăteasă, mergea în urma lor cu o făclie prealuminoasă. Ajungând la poarta cetăţii, străjerii s-au temut, socotind că este nălucire ceea ce vedeau. Atunci fecioarele, lăsând patul pe pământ, Doamna lor a zis străjerilor: „Duceţi-vă de spuneţi Episcopului, că Maica lui Hristos a poruncit să îngroape pe omul acesta cu evlavie în loc cinstit”.

Arhiereul fiind vestit dimineaţa de străjeri, s-a dus la poarta cetăţii cu tot poporul şi văzând moaştele acoperite cu plapuma aceea de porfiră, neasemănat de frumoasă, cum ei nu mai văzuseră, s-au înspăimântat, iar mai ales dacă au văzut ei şi capul la trup lipit, au crezut toate cele spuse de străjeri. Au îngropat acel fericit trup nu ca pe al unui tâlhar osândit, ci ca pe al unui mucenic, cu toată cucernicia şi evlavia întru mărirea lui Dumnezeu celui Atotmilostiv şi a Prealăudatei şi Preanevinovatei Maicii Lui, pentru ale cărei rugăciuni să ne învrednicim şi noi a dobândi fericirea cerească. Amin (51, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului in ostiri

Maica Domnului, prin Sfânta sa icoană ajută pe ruşi în lupta lor cu tătarii

Temerlic, împăratul tătarilor, a vrut să meargă în Rusia mare, să o prade. În acea vreme, preoţii au adus la Moscova Sfânta icoană a Maicii Domnului, de la Vladimir. În întâmpinarea ei a ieşit Preasfinţitul Mitropolit, cu tot soborul rânduielii duhovniceşti şi cu mulţime de popor. Când au văzut Sfânta icoană, au căzut cu toţii la pământ şi s-au închinat ca însăşi Maicii lui Dumnezeu, Ceea ce venise la dânşii, şi cu negrăită bucurie au primit-o, şi multe lacrimi vărsau privind spre dânsa, rugându-se ca să se izbăvească de năvălirea păgânilor. Şi nu le-au fost în zadar rugăciunile lor, cele cu dinadinsul făcute, căci în aceeaşi zi în care s-a dus în Moscova, cinstita icoană a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, păgânul împărat îngrozindu-se de o vedenie înfricoşată pe care a avut în vis, s-a tulburat şi a fugit înapoi cu toată puterea sa, nefiind alungat de nimeni.

Vedenia ce a avut-o a fost aşa: se făcea înaintea sa un munte preaînalt, pe al cărui vârf mergeau arhiereii împotriva lui, având toiege de aur în mâini şi îngrozindu-l pe el. Iar deasupra arhiereilor, în văzduh, au văzut o strălucire neobişnuită şi o împărăteasă stând în mijloc, în slavă negrăită, îmbrăcată în haine de porfiră, înconjurată cu raze ca de fulger şi strălucind mai mult decât soarele. Împrejurul ei era mulţime nenumărată de ostaşi înarmaţi, slujindu-i şi pregătindu-se ca de război. Împărăteasa îşi avea mâinile sale întinse în sus, ca o rugătoare fierbinte către Dumnezeu. Apoi a văzut-o pe ea cum îl înfricoşa cu groază, ca să se ducă din hotarele pământului Rusiei, ca şi cum poruncind ostaşilor săi ca să se pornească asupra lui. De acea înfricoşată vedenie s-a cutremurat păgânul împărat, şi sărind de pe pat, a răcnit înfricoşat: „Oh, vai mie, ce este această vedenie înfricoşată?”. Tremura şi se temea suspinând, şi era în mare nepricepere.

După un ceas, venindu-şi în sine, a chemat pe domnii şi voievozii lui, şi a început a le spune lor ceea ce văzuse, încă tremurând de frică. Aceia auzind ceea ce li se spunea, şi văzând pe împăratul lor tremurând, s-au înspăimântat şi ei asemenea, şi ziceau unul către altul: „Ce să fie aceasta?”. Unii au zis: „Împărăteasa ce s-a văzut, este Maica Dumnezeului creştinesc, Iisus Hristos, şi se cunoaşte că voieşte să apere pe Creştini; pentru că Aceea le este lor Ajutătoare şi Purtătoare de grijă”. Temerlic a zis: „Dacă Creştinii au o Ajutătoare ca Aceasta, apoi în zadar ne-am pornit noi asupra lor şi fără de spor ne ostenim. Căci de ar trimite asupra noastră măcar pe unul din cei ce stau înaintea Ei, atunci, pe noi pe toţi ne va birui, şi nici loc nu vom putea afla unde să fugim”. Şi aşa, păgânul împărat s-a întors înapoi cu toată oştirea lui, fugind cu ruşine. Părându-li-se păgânilor, cum că ar fugi în urma lor multe cete de ostaşi din pământul Rusiei, erau cuprinşi de frică mare, încât, unul pe altul se călcau, şi îşi aruncau armele şi prăzile lor. Şi aşa au câştigat cei drept-credincioşi biruinţa asupra vrăjmaşilor, fără de război şi fără de sânge, cu rugăciunile Preacuratei Fecioarei Născătoarei de Dumnezeu, căreia şi Celui Născut dintru Dânsa, Hristos Dumnezeu, să-I fie de la noi cinste, mulţumire şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului in ostiri

Maica Domnului izbăveşte cetatea de împresurarea Perşilor şi Tătarilor

În vremea lui Ieraclie, împăratul grecilor, Sarvar, voievodul perşilor şi hanul tătarilor, au venit cu oștile pe mare şi pe uscat până sub Ţarigrad şi îl băteau. Într-acea vreme, toţi oamenii s-au rugat Maicii Domnului. Luând icoana lui Hristos cea nefăcută de mână omenească şi veşmântul Precistei, de asemeni şi lemnul Făcătoarei de viaţă Crucii Domnului, au făcut litie pe zidurile cetăţii, rugându-se lui Dumnezeu să le ajute. Atunci, Precista de la icoana din biserica Vlahernei, a pornit în mare, valuri năvalnice, încât a înecat în mare corăbiile cu aceşti păgâni. Tot atunci, cu ajutorul Sfinţiei sale, oștile greceşti, care erau lângă biserica sa, ce se chema Peghia, au ucis pe mulţi tătari. Hanul s-a speriat atât de mult, încât nu mai ştia ce să facă. Acest lucru a fost în zilele lui Eraclie împăratul (125, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Mos Nicolae

 Zâmbet de copil

Bucuria si emoțiile trăite azi la parohia Cerasu din satul cu același nume din Prahova, alaturi de copiii si tinerii de la Centrul Educational, par desprinse dintr-o fila de poveste.

A fost odată, la sfarsit de octombrie, o mămică ce imi spunea necajita ca fiica ei nu renunță la nimic: nici hăinuțe, nici jucării, deși nu le mai folosește.  Atunci mi-a venit ideea si le-am spus copiiilor: vin sărbătorile si sunt multi copii necajiti, asa ca va invit ca, impreuna,  sa aducem bucurie în sufletele lor. Ceea ce aveți voi de facut este sa faceți ordine la hăinuțe si jucării si ceea ce nu vi se mai potrivește sau nu va mai place, le aduceți la sediul Centrului si le vom darui.

Copiii au trecut la treaba si, incet-incet, mai intai timid, cate unul-doi, apoi, in săptămânile care au urmat, din ce in ce mai multi, au venit încărcați cu de toate. Impreuna cu parintii si bunicii, le-am luat si le-am sortat, pe vârste si categorii.

Vazand dorinta copiilor de a darui, părinții, dar si oamenii cu suflet mare din parohia Sfantul Gheorghe Nou din Ploiești, s-au alaturat și ei acestei frumoase actiuni, completand darurile cu dulciuri si alimente neperisabile. 

Ei bine, am primit cu drag donațiile, insa nu știam unde sa le ducem, asa ca am pus genunchiul la rugăciune ca Bunul Dumnezeu sa ne îndrepte pașii către cei care au nevoie de ele.  Si Dumnezeu ne-a răspuns. Zona Văleni, cu parohiile Drajna, Pantesti si celelalte, este o zona draga sufletului nostru unde ajungem destul de des. Asa ne-am adus aminte de părintele Georgian de la parohia Cerasu, tot din zona, un părinte pe care l-am cunoscut cu ceva timp in urma si de care ne-am "lipit" sufletește.

Am vorbit cu dansul, s-a bucurat mult afland de dorința noastra si ne-a invitat la hramul bisericii din Cerasu - Sfantul Nicolae, - pentru a discuta detaliile impreuna cu părintele paroh Adrian.

Impreuna cu cei doi preoti, am stabilit sa revenim la parohie azi, de ziua Sfintei Filofteia, o copila de 12 ani ce a fost omorâtă de tatăl ei tocmai pentru faptul ca daruia si ajuta pe cei necajiti.

Dis de dimineața,  dupa rugaciunea de binecuvântare rostita de parintele Gabriel de la parohia noastra, cu mic, cu mare, am pornit spre Cerasu, unde am participat la slujba Sfintei Liturghii. 

La final, ajutați de cei doi preoți minunați, am împărțit darurile duse cu dragoste. Nu pot exprima in cuvinte bucuria de care s-a umplut întreaga biserica, bucurie pornita atat din sufletelele celor care dăruiau, dar si din sufletelele celor care primeau. Am văzut lacrimi in ochi si de o parte si de cealaltă.

Preotii nu ne-au lăsat sa plecam spre casa pana când nu au făcut un mic dar copiiilor de la parohia noastra.

Cat de frumos lucrează Dumnezeu prin Sfintii Sai. Iată că, Sfantul Nicolae, iubitor de copii si ajutătorul lor, si Sfânta Filofteia, o copila cu suflet mare, ne-au calauzit pașii la aceasta parohie pentru a aduce bucurie. Asa cum a spus la predica părintele Adrian: "Slava lui Dumnezeu intru Sfintii Sai".

Le multumim pentru dragostea cu care ne-au primit si suntem siguri ca vom reveni in aceasta frumoasa parohie si pentru alte acțiuni pornite din inimi pentru inimi.

Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului in ostiri

Maica Domnului trimite pe Sfântul Teodor să ajute unui Împărat

Ioan Zimiska, împăratul grecilor, odată când avea să se bată cu tătarii, mai înainte de a porni cu oastea din Ţarigrad, a văzut în vis pe Precista care a zis către un ostaş: „Teodore, Ioan al meu şi al tău se află îngrijorat. Du-te degrab şi să-i fii lui întrajutor”. Iar când s-a bătut Zimiska cu tătarii, s-a arătat venind de sus un ostaş pe un cal alb, care a bătut oastea tătarilor. Ei, amestecându-se cu tătarii, le spărgeau hoardele şi-I nimicea, şi aşa Ioan Zimiska, cu ajutorul Precistei şi a Sfântului Teodor, a biruit pe tătari (90, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului in ostiri

Recunoştinţa împăratului Ioan Comnenul

Ioan Comnenul, împăratul grecilor, a biruit la apa Dunării pe tătari care, trecând, prădaseră ţara sârbească. Împăratul avea cu sine icoanele Precistei şi se ruga Sfinţiei sale să le fie într-ajutor. Când împăratul s-a întors în Ţarigrad, a făcut mare cinste Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, căci a făcut un rădvan (trăsură) de aur, l-a împodobit cu pietre scumpe şi a pus într-însul chipul Precistei. Apoi, la rădvan a înhămat şase cai albi şi împăratul mergea umil pe jos, cu Crucea în mână, iar boierii şi oamenii săi de casă, erau înşiraţi de jur-împrejurul rădvanului şi astfel au venit până la Sfânta Sofia. În acest chip împăratul Ioan Comnenul a mulţumit lui Dumnezeu şi Precistei înaintea tuturor oamenilor (88, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Vin sărbătorile

O brad frumos,

Numai mâine nu-i poimâine si vine Sfantul Nicolae, iar noi trebuie sa îl primim asa cum se cuvine, cu multa bucurie.

Dacă acasă cei mici își pregătesc ghetuțele,  la biserica, in aceasta seara, cu mic, cu mare am pregatit bradul, impodobindu-l cu instalații si globulețe.

La final, ne-am "ospatat" cu covrigi si dulciuri.

Si, ce poate fi mai frumos atunci când totul este însoțit de colinde?

Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului in ostiri

Maica Domnului ajută în războaie pe voievozii evlavioşi

Narcis, vizirul grecesc, era foarte evlavios către Maica Precista. Cu ajutorul ei a biruit pe Etatel, craiul Goţilor, ucigându-l şi sfărâmându-i oastea. Aceasta s-a făcut, căci s-a arătat lui Precista şi i-a spus vremea când va lovi vrăjmaşul.

Artur, craiul Angliei, când mergea cu oastea, purta înainte un semn de aur pe care era zugrăvit chipul Precistei şi, cu ajutorul ei la oaste, totdeauna biruia pe vrăjmaşi.

Pelaghie, craiul Spaniei, ascunzându-se în munţi din calea saracinilor, s-a dat în seama Precistei, care l-a apărat, căci dacă au început saracinii a arunca cu pietre în prăpastie, unde se ascunsese Palaghie, pietrele, cu puterea Preacuratei Fecioare, se întorceau înapoi şi-i ucideau pe ei.

Teodor, fratele lui Eraclie, împăratul grecilor, când s-a bătut cu perşii, Preacurata Fecioară a făcut mare dezastru perşilor. Pentru rugăciunile Sfinţiei sale, a căzut asupra necredincioşilor grindină foarte mare şi a ucis multă oaste dintr-înşii. Şi aşa Teodor, cu ajutorul Precistei, a bătut pe Perşi (84; 87; 89; 92, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

MFC-RAURI

 Când ploua mult...

sursa foto: arhiva proprie.

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului da intelepciune celor ce se roaga ei

Mântuitorul Hristos şi Maica Sa îi întorc Sfântului Nicolae Sfânta Evanghelie şi Omoforul

La Soborul din Niceea (anul 325), Sfântul Nicolae, cuprins de râvnă Dumnezeiască, a lovit pe Arie peste obraz cu palma, pentru aceea că el hulea pe Hristos, zicând că este făptură, nu Dumnezeu, şi pe Maica Sa pe care o numea născătoare de om şi nu Născătoare de Dumnezeu, după adevăr. Sfinţii Părinţi, pentru acea lovitură, au vrut să-l lepede pe Sfântul Nicolae din rânduiala Arhierească, pentru care a fost băgat în temniţă.

Dar i s-a arătat lui Domnul nostru Iisus Hristos şi Maica Sa Preacurată, care i-au restituit Sfânta Evanghelie şi Omoforul arhieresc. Văzând Sfinţii Părinţi această minune, nu l-au mai depus din treapta arhieriei pe Sfântul Nicolae, care s-a bucurat de multă cinstire din partea tuturor (226, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Final de noiembrie

 BUCURIILE LUNII NOIEMBRIE

 S-a incheiat si ultima luna de toamna. O luna bogata in evenimente, o luna plina de bucurii:

-Am inceput luna cu actiunea tinerilor de la Centrul Educationala - “Bucurie in parohie - intalnire cu doamne deosebite”, care s-au bucurat mult de invitatie. A fost o seara frumoasa, pe care o vom relua incepand cu luna ianuarie. Bineinteles ca vom invita alte doamne.

-Ne-am dorit foarte mult sa ajungem sa trecem si noi prin Sfantul Altar la Catedrala Mantuirii Neamului. Si, cu ajutoul lui Dumnezeu, chiar am ajuns. Bucuria a fost si mai mare cand Andreea, fiica noastra, ne-a spus ca a ajuns si ea cu sotul si cu princhindeii.

-Participarea la hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril la biserica de la Malaiesti;

-Desi in luna noiembrie mi-am propus sa scriu zilnic postarea de seara raspunzand astfel la o provocare, nu am reusit, insa ma bucur pentru atat cat am reusit.

-Ziua de Sfintii Mihail si Gavriil am petrecut-o alaturi de Mihai (ginerele nostru) si de Anduta si copii. Din pacate, Mihai (fiul nostru) a fost in deplasare si nu ni s-a putut alatura.

-Un alt motiv de bucurie a fost implinirea a 35 de ani de casatorie.

-Surpriza sotului, cu ocazia celor 35 de ani de casatorie: concertul Andre Rieu la Cluj;

-Vizitarea Targului de Craciun de la Sibiu, pe drumul de intoarcere spre casa;

-Participarea la Hramul Sfantul Dumitru, la biserica de la Faget;

- Sarbatorirea zilei de nastere a nurorii noastre Denisa, alaturi de toti dragi;

- Pregatirea si participarea, impreuna cu copiii si tinerii de la Centrul Educational, la hramul Sfantului Cuvios Arsenie de la Prislop;

- sarbatorirea celor doi anisori pe care Alex i-a implinit la sfarsit de noiembrie;

-sarbatorirea fetelor noastre de Sfantul Andrei (fiica si nora) - o seara minunata petrecuta toti impreuna.

-Participarea la Hramul Sfantului Andrei la biserica de la Provita;

-Impreuna cu copiii de la Centrul Educational am facut ciocolata Dubai, dar si fete vesele cu grau.

-Ne-am pregatit pentru a dona imbracaminte si incaltaminte copiiilor necajiti din alta parohie.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului da intelepciune celor ce se roaga ei

Rugându-se Maicii Domnului, au dobândit fiu binecuvântat care a pătimit pentru credinta

Sfântul mucenic Ştefan, numit cel tânăr (764), care a pătimit pentru cinstirea Sfintelor icoane, sub împăratul iconoclast Constantin Copronim, s-a născut la anul 714 în cetatea Constantinopolului, din părinţi drept-credincioşi, bogaţi în averi, dar mai bogaţi în virtuţi. Mai înainte de a se naşte el, părinţii lui erau foarte întristaţi pentru că nu năşteau fii. Pentru aceasta, ei s-au rugat foarte mult Maicii Domnului, în biserica din Vlaherne, să le dăruiască lor odraslă. Ei au făgăduit că orice vor avea, fiu sau fiică, îl vor închina slujirii lui Dumnezeu.

Odinioară rugându-se lui Dumnezeu şi Maicii Sale, noaptea, i s-a arătat în vis Maica Precista înconjurată de multă lumină, care i-a zis: „Mergi cu pace căci vei naşte fiu, după rugăciunea ta”. Aflându-se în acel timp în biserica din Vlaherne, deşteptându-se din acea uşoară aţipire, s-a dus fericită la casa sa, şi în scurt timp a zămislit în pântece fiu, care la timpul cuvenit născându-se, din Sfântul Botez i-au pus numele Ştefan. Acesta făcându-se mare, după făgăduinţa părinţilor, şi-a închinat viaţă lui Dumnezeu întru petrecere călugărească şi la timpul cuvenit şi-a vărsat şi sângele pentru apărarea drepteicredinţe şi a sfintelor icoane (379Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

  

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului da intelepciune celor ce se roaga ei

Maica Domnului înţelepţeşte pe cel ce din simplitate se îndoia de fecioria Ei

După 700 de ani de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, era un pustnic, atenian de neam, înţelept în scripturi, dar în fapta bună şi mai înţelept, cu numele Eghidie care, după moartea părinţilor săi, împărţind la săraci averile sale, a plecat din patria sa. Călătorind el la Ierusalim, după ce s-a închinat Sfintelor Locuri, s-a dus în părţile cele mai dinăuntru. Iar acolo, găsind o peşteră cu un izvor limpede şi cu vreo câţiva copaci, i-a plăcut mult liniştea locului aceluia. Şi rămânând acolo, petrecea pustniceşte, fiind hrănit de o cerboaică, care cu dumnezeiască voie se ducea la el de o mulgea şi cu laptele ei şi cu buruieni se hrănea.

Prin apropierea acelui loc, într-o cetate oarecare se afla un dascăl, întru a cărei minte, diavolul cel ucigător de oameni semănase neghina îndoirii despre fecioria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, căci îşi zicea în mintea lui: Cum poate să fie Maică şi Fecioară? Și se silea sărmanul dascăl să scoată această drăcească gândire din mintea sa, dar nu izbutea.

Auzind că pustnicul cel mai sus zis avea darul lui Dumnezeu şi înţelepciunea omenească, s-a dus la dânsul, pentru ca sa vadă, de l-ar putea izbăvi cumva de hula aceea pe care o avea în mintea lui.

Iar când era aproape de chilia Avvei Eghidie ca la trei stadii (ca din dumnezeiescul dar), a ieşit Cuviosul întru întâmpinarea lui, pentru că a cunoscut venirea dascălului şi gândul inimii lui.

Când s-au apropiat unul de altul, dascălul heretisindu-l (salutându-l) pe sfântul, i-a făcut metanie până la pământ, însă cuviosul, drept răspuns, lovind cu toiagul într-o piatră, a zis cu mare glas: „Fecioară mai înainte de naştere”. Şi îndată a răsărit dintr-acea piatră un crin foarte frumos la vedere, iar la miros cu neasemănată bună mireasmă. Atunci lovind a doua oară în piatră, a zis: „Fecioară în naştere”. Şi a răsărit un alt crin asemenea celui de mai înainte. Apoi, lovind a treia oară cu toiagul în piatră şi zicând: „Şi după naştere fecioară a rămas”, îndată a răsărit alt crin asemenea preaminunat. După care Cuviosul s-a întors la chilia sa, nemaivorbind nicidecum alt cuvânt.

Înspăimântându-se dascălul de o facere de minuni ca aceasta, s-a izbăvit de ispită. Şi a propovăduit tuturor minunea, pentru ca să se proslăvească Preacurata Fecioară, Maica lui Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni să dobândim şi noi împărăţia Cerului! Amin (41, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

De Sfântul Andrei

 Serbam Sfântul Andrei 

În calendarul ortodox, azi se serbeaza Sfântul Andrei care, asa cum spunea părintele la predica, poate fi considerat "nasul de botez" al tuturor romanilor. El este, totodată ocrotitorul acestei frumoase tari si a locuitorilor ei.

Dar azi este si ziua Andreelor noastre dragi: fiica si nora, asa ca aseară ne-am întâlnit cu toți sa le serbam. Inițial, ne-am gandit sa mergem la un restaurant, însă ne-am dat seama ca micii spiriduși s-ar fi plictisit.

Am schimbat ideea de restaurant cu o seara petrecuta în familie, cu râsete și multa bucurie, asezonata cu un peste la cuptor si salata verde.

Jocurile, râsetele, bucuria tuturor au transformat o seara obișnuită de sâmbătă, intr-o seara minunata.

La mulți ani dragele mele. Sa fiți sănătoase si voioasa, viata sa va fie plina de bucurii.

sursa foto: internet

La mulți ani tuturor celor de purtați numele Sfântului Andrei!

Minunile Maicii Domnului

 Maica Domnului da intelepciune celor ce se roaga ei

Cel simplu, cu mintea rostind rugăciunea „Bucură-te Marie”, proslăvit după moarte

În cetatea Romei era un om cu numele Ioan, foarte evlavios şi bogat, dar avea mintea lui atât de greoaie, că nu putea să înveţe carte nicidecum şi nici măcar o rugăciune pe care să o zică după rânduiala creştinilor. Pentru aceasta s-a dus într-o mănăstire şi, dăruind acolo toate câte erau ale lui, s-a făcut monah pentru ca să-l înveţe fraţii carte. Pentru dragostea şi pentru bogăţia pe care o avea, l-au primit cu dragoste şi toţi îi spuneau Psalmi şi rugăciuni, însa el nu putea să înveţe nimic.

Atunci un frate iscusit şi cu fapte bune, citindu-i lui toate rugăciunile, una câte una, l-a întrebat care din toate i s-a părut mai frumoasă, ca să-l înveţe, el a zis că aceea: „Bucură-te Marie” i-a plăcut mai mult. Punând multă osteneală, după multă vreme a învăţat închinăciunea îngerească, adică aceasta: „Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre”.

Şi s-a umplut de multă bucurie şi veselie că a învăţat această închinăciune îngerească, încât se părea că a găsit o comoară de mult preţ. Şi în toată vremea alt cuvânt nu zicea, decât numai acesta: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Marie”. Pentru aceasta toţi fraţii i-au scos poreclă, zicându-i: „Bucură-te Marie”, de care el însă mult se veselea şi totdeauna se ruga către pururea Fecioara, zicând această închinăciune îngerească cu bucurie şi veselie neasemănată. Şi aceasta a zis-o pururea pomenitul, până în ceasul în care i-a ieşit fericitul lui suflet.

Iar după ce i-au cântat prohodul după rânduială, l-au îngropat într-un loc deosebit, pentru că sfinţitele lui moaşte au răspândit bună mireasmă, care nu s-a împuţinat după ce l-au acoperit, ci încă mai mult creştea în fiecare zi. Şi simţeau fraţii un miros de negrăită bună mireasmă. Când i-au făcut pomenirea cea de nouă zile, au văzut o minune preaslăvită şi s-au înspăimântat. Şi anume: a răsărit din mormântul lui un crin preafrumos, şi pe fiecare frunză erau scrise aceste cuvinte cu slove de aur: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar, Marie”. Şi buna mireasmă a crinului aceluia nu se asemăna cu nici o floare pământească.

Iar egumenul a zis fraţilor: „Iubiţii mei! Din lucrul acesta minunat putem cunoaşte ce mare sfinţenie a avut fericitul acesta şi cât de multă dragoste către Doamna noastră! Cu cuviinţă este să vedem şi rădăcina acestui crin, pentru ca să înţelegem cu ce daruri se răsplăteşte acel care iubeşte din toată inima pe pururea Fecioara Maria”. Şi săpând mormântul, au văzut cum că crinul a crecut din gura Cuvinciosului şi s-au înspăimântat. Iar poruncind egumenul ca să se desfacă sfintele moaşte, au văzut cum pe inima lui era icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi mult s-au înspăimântat. Luând cu litanie şi cu tămâieri acel sfinţit crin, l-au aşezat la loc de cinste, împreună cu sfintele moaşte. Şi toţi îl cinsteau şi se cucerniceau de el, pentru dragostea Maicii lui Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni, să dea Dumnezeu să ne învrednicim şi noi de fericirea cea cerească. Amin (29, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)