miercuri, 16 februarie 2022

POSTAREA DE SEARA

 

Acatistul zilei – 16 februarie

 Pentru rugaciunile Sfantului Mucenic Valent diaconul, ale Sfantului Mucenic Pamfil preotul si ale Sfantului Ierarh Flavian, Arhiepiscopul Constantinopolului, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

Nota: Deoarece azi nu este acatist, am ales sa postez acatistul restant din data de 1 ianuarie

.

Acatistul Sfântului Ierarh Vasile cel Mare



Condacul 1:

Pe tine trâmbiţa cea cu dumnezeiască glăsuire şi cerească albină, care din florile învăţăturilor ai adunat mierea cea făcătoare de viaţă a dogmelor Treimii şi o ai lăsat Bisericii lui Hristos bogăţie neîmpuţinată, din care gustăm noi toţi, cu dulce cântare te lăudăm, cântând ţie: Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Icosul 1:

Cel ce prin curăţia vieţii tale cea asemenea cu îngerii te-ai ridicat la dumnezeieştile înălţimi şi, străbătând printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lăsat Bisericii comoară nejefuită, Sfinte Vasile, primeşte de la noi nevrednicii laudele acestea:

Bucură-te, lauda cea strălucită a arhiereilor;

Bucură-te, dumnezeiescule învăţător al dogmelor;

Bucură-te, următorul apostolilor cel credincios;

Bucură-te, stâlpul Bisericii cel prealuminos;

Bucură-te, al treimii apărătorule;

Bucură-te, de cele cereşti arătătorule;

Bucură-te, ocârmuitorul corăbiei celei duhovniceşti;

Bucură-te, îndreptătorul vredniciei arhiereşti;

Bucură-te, luminătorul ceresc al preoţiei;

Bucură-te, povăţuitorul preaînţelept al pustniciei;

Bucură-te, deşteptătorul păcătoşilor către pocăinţă;

Bucură-te, mângâietorul celor ce adorm întru dreapta credinţă;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Condacul al 2-lea:

Al Păstorului păstorilor de aproape slugă făcându-te, Sfinte Vasile, ai îmbogăţit Biserica cu înţeleptele tale învăţături; pentru care cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 2-lea:

Ai fost, preasfinte părinte, totdeauna la înălţimile vredniciei arhiereşti şi întru adâncul smereniei; pentru care noi minunându-ne cântăm ţie:

Bucură-te, cel ce te veseleşti în Biserica biruitoare;

Bucură-te, cel ce de la împăratul Hristos primeşti binecuvântare;

Bucură-te, turn preaînalt al privirilor cereşti;

Bucură-te, înţeleptul tâlcuitor al celor teologiceşti;

Bucură-te, magistrul ştiinţelor frumoase;

Bucură-te, că ţi-ai ales pe cele nemincinoase;

Bucură-te, cu serafimii liturghisitorule;

Bucură-te, cu heruvimii de Dumnezeu văzătorule;

Bucură-te, prietenul apostolilor;

Bucură-te, întâistătătorul arhiereilor;

Bucură-te, cu mucenicii împreună-şezătorule;

Bucură-te, cu proorocii bine-vorbitorule;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Condacul al 3-lea:

Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvântul, tărie bună Bisericii sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amuţeşti gurile ereticilor; iar noi credincioşii, bucurându-ne, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 3-lea:

Împotrivindu-te, părinte, lui Iulian prea păgânul împărat şi mărturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai ruşinat păgânătatea lui, făcându-te mucenic de bunăvoie; pentru care auzi de la noi:

Bucură-te, sabie ascuţită cu focul Duhului;

Bucură-te, mărturisitor fără de frică al adevărului;

Bucură-te, propovăduire puternică a Treimii;

Bucură-te, luptător tare împotriva nedumnezeirii;

Bucură-te, predicator mare al Dumnezeirii;

Bucură-te, gură adânc-grăitoare a Treimii;

Bucură-te, către Sfânta Treime al credincioşilor mijlocitor;

Bucură-te, al Bisericii a toată lumea luminător;

Bucură-te, că pe cei zgârciţi, spre îndurare i-ai plecat;

Bucură-te, cel ce pe popor de foame l-ai scăpat;

Bucură-te, al iubirii de argint săgetătorule;

Bucură-te, la milostenie îndemnătorule;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Condacul al 4-lea:

Văzut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Născătoarea de Dumnezeu înconjurată de cetele îngereşti şi poruncind mucenicului Mercurie să nimicească pe păgânul Iulian, vrăjmaşul Fiului său; iar după ce te-ai încredinţat că ai fost ascultat, îndată ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 4-lea:

Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multă bărbăţie l-ai mustrat, preaînţelepte părinte; pentru care te lăudăm pe tine zicând:

Bucură-te, ochiul Bisericii cel pătrunzător;

Bucură-te, de pleava clevetirilor vânturător;

Bucură-te, al viei lui Hristos înţelept lucrătorule;

Bucură-te, al tainelor mare învăţătorule;

Bucură-te, munte aspru al pocăinţei;

Bucură-te, cetate nejefuită a credinţei;

Bucură-te, privighetoarea Bisericii cea dulce glăsuire;

Bucură-te, vulturul teologiei, cel cu înaltă suire;

Bucură-te, al preoţiei povăţuitorule;

Bucură-te, al dascălilor învăţătorule;

Bucură-te, mare învăţător al fecioriei;

Bucură-te, grădina cea împodobită a curăţiei;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Condacul al 5-lea:

Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptăţită de eparhul cetăţii, cerând de la tine a-i face mijlocire; iar tu, înfricoşându-l cu judecata lui Dumnezeu, l-ai plecat ai face dreptate; de care ea, bucurându-se, ţi-a adus mulţumire, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 5-lea:

Următor făcându-te Mântuitorului, preaînţelepte părinte, te-ai arătat mare apărător celor nedreptăţiţi; pentru care zicem:

Bucură-te, apărătorul văduvelor;

Bucură-te, părintele săracilor;

Bucură-te, sprijinitorul celor nedreptăţiţi;

Bucură-te, bogăţia celor lipsiţi;

Bucură-te, cel ce pe împăraţii cei fără de lege i-ai mustrat;

Bucură-te, că pe eparhul spre milă l-ai plecat;

Bucură-te, cel ce cunună mucenicească ai dorit;

Bucură-te, că mărturisitor a fi te-ai învrednicit;

Bucură-te, cel ce bogăţie pierzătoare n-ai adunat;

Bucură-te, că întru sărăcie lui Hristos ai urmat;

Bucură-te, asemenea lui Ilie râvnitor;

Bucură-te, ca Isaia mare glăsuitor;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 6-lea:

Primit-ai, mare arhipăstrătorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, încât l-ai silit a trimite prin văzduh tânărului prin care se vându-se; de care minune spăimântându-ne, cântăm lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamărit pe tine, cântare: Aliluia!

 Icosul al 6-lea:

Se îngrozesc mulţimile diavolilor numai auzind de numirea ta, părinte al părinţilor Vasile; iar noi credincioşii cântând, aducem ţie laudele acestea:

Bucură-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;

Bucură-te, tunetul care risipeşti sfaturile cele necurate;

Bucură-te, cel ce cu armele duhului te-ai îmbrăcat;

Bucură-te, că prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfărâmat;

Bucură-te, cel ce pe fiul împăratului l-ai vindecat;

Bucură-te, că pe mulţi din adâncul păcatului ai ridicat;

Bucură-te, că pe cel lepros l-ai tămăduit;

Bucură-te, că pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;

Bucură-te, îngerul cel pământesc;

Bucură-te, omul cel ceresc;

Bucură-te, sare tainică a învăţăturii;

Bucură-te, luminat povăţuitor al mântuirii;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Condacul al 7-lea:

Descoperindu-i Dumnezeu viaţa ta cea plină de sfinţire, părinte Vasile, cuviosul Efrem în pustie vedea un stâlp de foc care se înălţa la cer şi a auzit glas zicând: "Ân acest fel este Vasile". De care minunându-se, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 7-lea:

Avut-ai, preasfinte părinte, inima ta din pruncie locaş curat Sfântului Duh, prin care te-ai făcut mare între aleşii lui Dumnezeu; pentru care cântăm ţie:

Bucură-te, sfeşnicul luminii celei neînserate;

Bucură-te, fântâna scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;

Bucură-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;

Bucură-te, al teologului Grigorie prietene iubite;

Bucură-te, cu Gură de Aur întru Dumnezeu unire;

Bucură-te, cu amândoi a lor pecetluire;

Bucură-te, muză de credinţă învăţătoare;

Bucură-te, înţelepciunea Bisericii trebuitoare;

Bucură-te, că de înţelepciunea ta s-au mirat împăraţii;

Bucură-te, că de frumoasa ta grăire au amuţit ereticii;

Bucură-te, râu de apele vieţii revărsător;

Bucură-te, crin ca de mireasă împodobitor;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Condacul al 8-lea:

Precum când erai în viaţa aceasta aduceai jertfa cea fără de sânge pentru păcatele poporului, aşa acum, prealăudate ierarhe, stând lângă scaunul Dumnezeirii, înalţă ca o jertfă rugăciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te lăudăm pe tine cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 8-lea:

Stâlp luminător ai fost pe pământ Bisericii lui Hristos, Vasile, şi îndrăzneala ta către Hristos o ai dovedit şi după moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem ţie:

Bucură-te, cu numele împărăţiei numite;

Bucură-te, al Bisericii mare părinte;

Bucură-te, diamantul credinţei cel nezdrobit;

Bucură-te, apărătorul dogmelor cel nebiruit;

Bucură-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeieşti;

Bucură-te, paharul tainelor celor cereşti;

Bucură-te, cerb la izvorul nemuririi alergător;

Bucură-te, celor credincioşi către aceea povăţuitor;

Bucură-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiască mirosire;

Bucură-te, făclia cuvântătorilor de Dumnezeu cea cu cerească strălucire;

Bucură-te, seceră apostolească, de neghinele eresurilor tăietoare;

Bucură-te, rouă cerească de arşiţa păcatelor răcoritoare;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Condacul al 9-lea:

Zis-ai preaînţelepte părinte, că "filosofia cea adevărată este gândirea la moarte". dă-ne deci nouă cu rugăciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu să trecem fără primejdie prin porţile morţii şi, ajungând la viaţa cea fericită, să cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu cântare: Aliluia!

 Icosul al 9-lea:

Împodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu înţelepciunea ta preaînaltă şi cu dumnezeiasca sfinţenie; pentru care aducem ţie laudele acestea:

Bucură-te, ostaşul cel ager al armelor celor duhovniceşti;

Bucură-te, slujitorule cu puterile cele cereşti;

Bucură-te, cel ce întru împodobirea Bisericii pe mulţi ai întrecut;

Bucură-te, că vestirea ta la margini a străbătut;

Bucură-te, cel ce în norul privirilor ai intrat;

Bucură-te, că teologului Ioan ai urmat;

Bucură-te, piatra cea scumpă a arhieriei;

Bucură-te, podoaba cea luminoasă a preoţiei;

Bucură-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;

Bucură-te, că prin uşa oilor în staul ai intrat;

Bucură-te, cel ce turma la verdeaţa Scripturilor o ai păscut;

Bucură-te, că a păstoriei icoană vie te-ai văzut;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Condacul al 10-lea:

Venit-a la tine, părinte, femeia cea păcătoasă şi dându-ţi hârtia cea pecetluită în care erau scrise păcatele sale, pe care se ruşina a le mărturisi, tu degrab, alergând la rugăciune către Dumnezeu, ai făcut prin minune a se şterge păcatele ei. Pentru aceea noi, minunându-ne de îndrăzneala ta cea mare către Dumnezeu, cântăm: Aliluia!

 Icosul al 10-lea:

Te-ai arătat lui Hristos, prealuminate părinte, zid nebiruit ridicat prin înţelepciunea Lui la înălţime; pentru care cu laude ca şi cu nişte flori te încununează pe tine, zicând:

Bucură-te, vioara Duhului cea dulce răsunătoare;

Bucură-te, albina raiului cea de viaţă adunătoare;

Bucură-te, muză de cele cereşti cântătoare;

Bucură-te, grădina Scripturilor cea veselitoare;

Bucură-te, al doilea Moise care marea eresurilor despărţeşti;

Bucură-te, că a trece prin aceasta pe noul Israel îl povăţuieşti;

Bucură-te, stâlpul credinţei cel de viaţă purtător;

Bucură-te, fagure de miere din izvorul cel începător;

Bucură-te, hrănitorul celor săraci de cunoştinţă;

Bucură-te, ajutătorul grabnic celor ce te cheamă cu credinţă;

Bucură-te, cel întâi în treimea arhiereilor;

Bucură-te, că împodobeşti ceata păstorilor;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul al 11-lea:

Avut-ai, Sfinte Părinte Vasile, semn minunat văzut de venirea Sfântului Duh, în sfinţirea dumnezeieştilor Taine. Pentru aceasta, înfruntând neluarea aminte a diaconului, ai făcut a se despărţi prin perdele altarul de adunarea credincioşilor; de care minunându-ne cântăm lui Dumnezeu Celui minunat întru sfinţii Săi: Aliluia!

 Icosul al 11-lea:

Minune mare s-a văzut la trecerea ta din viaţa aceasta, bine-plăcutule al lui Dumnezeu Vasile, căci sculându-te de pe patul morţii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu toată casa lui, pentru care te lăudăm, zicând:

Bucură-te, că după a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ţi prelungi viaţa;

Bucură-te, că ţi s-a încredinţat ca evreul să dobândească credinţa;

Bucură-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;

Bucură-te, că pe aceasta prin ostenelile arhiereşti o ai scăpat;

Bucură-te, cerbul cel sprinten al munţilor cereşti;

Bucură-te, înger iubit al puterilor îngereşti;

Bucură-te, cela ce haina cea de nuntă prin înfrânare ţi-ai împodobit;

Bucură-te, că vezi pe Acela pe care L-ai dorit;

Bucură-te, că acum auzi cântările ce nu se pot grăi cu limbi omeneşti;

Bucură-te, că acum te desfătezi în cântări dumnezeieşti;

Bucură-te, spic ceresc cel cu însutită rodire;

Bucură-te, cel ce însetezi de a noastră mântuire;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Condacul al 12-lea:

Prealuminate ierarhe Vasile, caută cu milostivire din înălţimea munţilor cereşti spre noi care luptăm cu multe necazuri în marea acestei vieţi şi, primind micile noastre laude, dă-ne ajutor cu rugăciunile tale, ca, mântuindu-ne, să ne învrednicim a cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 12-lea:

Arătându-ţi-Se însuşi Mântuitorul cu Sfinţii Apostoli, vrednicule de laude părinte, te-a învăţat lucrarea dumnezeieştii Liturghii, pe care o ai lăsat Bisericii podoabă de mare cuviinţă; pentru care, cu smerenie lăudându-te, zicem ţie:

Bucură-te, al altarului diamant nepreţuit;

Bucură-te, al păstorului fluier aurit;

Bucură-te, cunoscătorul dogmelor şi al canoanelor;

Bucură-te, luminătorul păstorilor şi al soboarelor;

Bucură-te, smirna cea cu dumnezeiască mireasmă a Liturghiei;

Bucură-te, vrednicia cea îngerească a preoţiei;

Bucură-te, a Bisericii făclie luminătoare;

Bucură-te, a celor leneşi trâmbiţă deşteptătoare;

Bucură-te, ca Pavel Bisericii luminător;

Bucură-te, ca Petru de cerească împărăţie descuietor;

Bucură-te, gura Cuvântului din cer tunătoare;

Bucură-te, văpaia Duhului de eretici mistuitoare;

Bucură-te, mare ierarhe Vasile!

 Condacul al 13-lea:

O, preaminunate părinte al părinţilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind puţina noastră cântare, precum Mântuitorul banii văduvei, soleşte pentru noi trecere fără primejdii în ceasul morţii, ca învrednicindu-ne a intra în cămara dumnezeieştii împărăţii, să cântăm cu tine împreună cântare lui Dumnezeu: Aliluia! (de 3 ori).

(sursa: doxologia)

 

Niciun comentariu: