marți, 27 aprilie 2021

TREZVIRE DUHOVNICEASCA

 

Diavolul se straduieste sa-l netrebniceasca pe nevoitor

 

-Parinte, uneori ispitele vin una dupa alta si nu le mai pot rabda.

-Vrei sa-ti dau o solutie ca sa le eviti? O vei primi?

-Da.

-Singura solutie ca sa eviti ispitele este sa…..te lupti cu diavolul!.....De ce razi?Nu-ti place aceasta solutie?Asculta! Cu cat se nevoieste cineva, cu atat va avea mai multe ispite si greutati.dar cu cat va incerca sa evite ispita, cu atat diavolul ii va sta impotriva. Insa prin ispite, daca le punem in valoare in chip corect, ni se da ocazia ca viata noastra, care uneori este antievanghelica, sa devina evanghelica.

-Parinte, ma poticnesc de unele lucruri neinsemnate si dupa aceea nu mai am dispozitie sa ma nevoiesc pentru ceva mai inalt.

-Acestea sunt ca si minele pe care le pune dusmanul ca sa netrebniceasca armata. Cand vede ca nu poate pricinui alta paguba nevoitorului,aghiuta cauta cum sa-l netrebniceasca prin lucruri neinsemnate. De aceea sa stii ca exista si dracusori mici, care stiu insa, sa faca mare vatamare. Odata am intrebat pe un dracusor de acesta:”Oare tu ce poti face?”. “Ce pot face eu? Ma duc si incurc atele la croitorese, la cizmari”, a raspuns, “si ii fac sa se manie”. Scandalurile cele mai mari izbucnesc de la lucruri de nimic, iar aceasta se intampla nu numai intre noi, ci uneori chiar si intre state. La oamenii duhovnicesti nu exista pricini serioase pentru scandaluri, de aceea diavolul ia pricina de la cele mici. Il loveste pe om sufleteste cu ceva neinsemnat, lucruri copilaresti, dupa care ii face inima dupa cum acela voieste, facandu-l dupa aceea ca o buturuga.

-Parinte, oare de ce, desi imi impun un program, o randuiala in nevointa mea si incep cu dispozitie de a ma nevoi, uit repede de aceasta?

-Nu stii de ce? Cand aghiuta prinde de veste ca voim sa facem treaba duhovniceasca, intoarce butonul in alta parte. Desi ne punem un program, o randuiala anumita, ne aflam in alta si, daca nu luam aminte, pricepem aceasta doar dupa cateva zile. De aceea nevoitorul trebuie sa mearga numai impotriva diavolului-fireste, cu discernamant-si sa fie supravegheat de un duhovnic experimentat.

-Satana il lupta oare pe omul care nu face o lucrare fina intru sine?

-satana nu se duce la un om netrebnic, ci se duce la un nevoitor pentru ca sa-l ispiteasca si sa-l netrebniceasca. Nu pierde timpul sa faca lucrare fina in unul care nu are nici el o lucrare fina. La cel care coase cu acul de cusut saci, trimite un diavol cu ace mari. La cel care face lucrare de mana fina, trimite un diavol care face lucru de mana fin. La cel care face broderie foarte fina, trimite un diavol care face lucrare foarte fina. La cei care fac lucrare bruta in ei insisi, trimite un diavol grosolan. La incepatori le trimite diavoli incepatori.

Oamenii care au unnsuflet sensibil si au multa marime de suflet, trebuie sa ia aminte, pentru ca diavolul isi baga coada si-I face si mai sensibili, putand sa-I aduca la melancolie sau chiar-fereasca Dumnezeu!-chiar la sinucidere. Diavolul niciodata nu merge contra, desi pe noi, oamenii, ne pune sa megem impotriva semenilor nostri si sa ne certam. Pe cel trandav il face mai trandav. Il odihneste cu gandul:”Te doare capul, n-ai dispozitie. Nu-I nimic daca nu ai dispozitie sa te rogi”. Pe cel evlavios il face mai evlavios, ca sa-l arunce in mandrie, sau il imbranceste sa se nevoiasca mai presus de puterile sale, astfel incat sa-l istoveasca si sa-l faca sa lase dupa aceea toate armele lui duhovnicesti, pentru ca mult-nevoitorul de mai inainte sa se predea. Pe cel cu inima aspra il face si mai aspru, iar pe cel sensibil, exagerat de sensibil.

Si vezi atatia oameni care se chinuiesc din pricina insomniilor si iau medicamente, unii pentru ca au o oarecare sensibilitate, altii pentru ca si-au zdruncinat nervii lor. Rar poti vedea un om echilibrat. Oamenii au devenit baterii. Cei mai multi sunt ca si cum ar avea electricitate. Cei care nu se marturisesc, primesc influentele diavolesti, au un magnetism diavolesc, pentru ca diavolul are stapanire peste ei. Putini sunt oamenii, fie ei baieti ori fete, ori varstnici, care au o privire curata. Demonizare! Stii ce inseamna demonizare? Sa nu te poti intelege cu lumea.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

4 comentarii:

Andreea spunea...

Foarte frumos si de folos! Multumim!

din casuta noastra spunea...

Cu drag

Andreea spunea...

Hristos a înviat! 🌼🌼🌼

din casuta noastra spunea...

Adevarat a Inviat!🌹🌹