TARG MEDIEVAL

TARGUL MEDIEVAL DE LA PLOIESTI

            In miez de vara, batranul Bulevard cu Castani din Ploiesti a fost gazda Targului Domnesc. Standurile ce evocau o perioada demult apusa, cunoscuta doar din carti – epoca medievala - au constituit principalul punct de atractie al targului. Aici, copiii si nu numai, au facut cunostinta cu portul specific perioadei, cu armele de lupta, precum si cu modul de  organizare a taberelor de lupta. Iar cand mai ai ocazia de a trage cu arcul, de a vedea si “manui” pusti si baionete, distractia este asigurata.

            Continuand plimbarea, au putut fi admirate lucrari ale artizanilor si mesterilor populari.

            Lemnul, atat de folosit in perioada medievala, a fost prezentat foarte frumos de un batran artizan. Acesta, prin talentul lui, a pus in valoare, in mod elegant, diverse obiecte.

.

            Lumanarile, ce reprezentau seara principala sursa de lumina, au fost si ele prezente, in numeroase forme, culori si arome.

            Intotodeauna plimbarile fac pofta de mancare, asa ca vizitatorii targului au fost intampinati de carciumarii ce au oferit din plin mancaruri traditionale (sarmale, tocanita ardeleneasca, gulas, saramura de peste, ciolan la gratar si multe alte bunatati)

sau mai putin (midii, creveti si scoici), ce au oferit un spectacol minunat ochiului la cat de apetisant aratau, nasului-cu mirosurile imbietoare, iar pentru cele gustate nu pot sa spun decat ca au produs un curcubeu de arome pe cerul gurii.

Si pentru ca de la o masa copioasa nu pot lipsi dulciurile, ele au fost prezente si la targ si ne-au atras prin varietatea, prospetimea si gustul lor. 

Nu puteai sa pleci fara sa savurezi o cafeluta la nisip.

  

A fost o idee interesanta, ce a oferit o diversificare in programul de week-end al ploiestenilor.

Sa lasam o traditie buna

            -Parinte, cum se intampla ca unele locuri au oameni buni?

            -Pentru ca au existat acolo oameni buni care au lasat o randuiala buna, iar acum ea se continua acolo. Nu pamantul este cel ce scoate oamenii buni. Atunci cand un loc are o traditie buna sau rea, ea se continua, In Epir era un sat oarecare, la granita cu Albania, in care locuitorii lui mergeau la Vecernie, la Sfanta Liturghie si chiar la Pavecernita, atunci cand se facea. Traiau Raiul inca din aceasta viata, iar in cealalta vor merge in el. Acestia s-au folosit pe ei insisi, au ajutat si urmatoarea generatie si au creat o continuitate buna. Iar atunci cand oamenii se afla intr-o traditie buna, ea se continua. In satul vecin toti furau. Unul dintre locuitorii satului a ajuns preot, dar si acesta fura icoane din biserica. Aceasta nu inseamna ca in acest sat pamantul era altfel, ci oamenii aveau acel obicei rau. Astfel au lasat un obicei rau care se continua si acum. Este trebuinta de multa osteneala ca sa se introduca acolo o traditie buna. Si uita-te, atunci cand cineva este rau, toti incearca sa dovedeasca ca nu este din partile lor si ii cauta originea. Iar cand cineva este sfant, fiecare cauta sa apuce mai intaisi sa-l faca al lui. Ca pe Sfantul Cosma Etolianul. Desi este din Grecia continentala, l-au pus printre Sfintii epiroti, deoarece tatal lui era din Gramenohoria Epirului. Iar aceasta chiar si fara voia Sfantului.

            Am cunoscut un crestin care atunci cand vorbea isi misca degetul cu nervozitate. Dupa aceea si copiii lui isi miscau degetul cu nervozitate atunci cand vorbeau, pentru ca si copiii imprumuta toate obiceiurile tatalui lor. Le copiaza intocmai. Dar scopul este sa ia cineva numai binele, caci altfel se invesniceste raul. Imi aduc aminte de unul care a mers la o manastire de sine, dar acolo nu se simtea multumit sufleteste si voia sa plece. Atunci staretul i-a spus:”Mai fa putina rabdare, caci lucrurile se vor schimba”. Insa el i-a raspuns:”Parinte, dar cum se vor schimba lucrurile? Caci ucenicul Batranului cutare este intocmai ca si el. Ucenicul cutaruia este exact ca acela. Atunci cum se vor schimba lucrurile?”. Cand intr-o manastire sau intr-o obste exista un obicei rau invechit, iar ucenicii nu au nelinistea cea buna si copiaza tot ceea ce se afla, atunci se invesniceste o stare rea. Dar daca exista nelinistea cea buna la ucenici, atunci se poate schimba o stare rea si sa se faca buna. In felul acesta se pot invesnici si binele si raul.

            Ceea ce am inteles este ca toatea acestea pe care le avem astazi, fie carti patristice, fie tipice, sunt ceva de foarte mica insemnatate, adica asemenea ramasiteor care raman dupa culesul strugurilor. De aceea trebuie sa luam aminte ca sa se pastreze putin aluat. Si fiindca suntem crestini, suntem foarte indatorati si nu avem dreptul sa lasam o traditie rea.

            Cu cativa ani inainte s-au adunat la Geneva cativa teologi, profesori universitari, etc si au facut un presinod. Au propus sa se desfiinteze Postul Nasterii Domnului si al Sfintilor Apostoli, iar din Postul Mare sa taie vreo doua saptamani, caci si asa lumea nu posteste. Au mers acolo si unii profesori de aici. Atat de mult m-am suparat atunci cand au venit si mi-au spus acestea, incat am strigat la ei:”Va dati seama ce faceti? Daca unul este bolnav, este indreptatit sa manance, nu este sub canon. Daca insa unul nu este bolnav, dar a mancat din slabiciune, sa se smereasca si sa spuna: “Dumnezeule, iarta-ma ca am gesit!”. Nu-l va spanzura Hristos. Dar daca nu este bolnav, atunci ca tina postul. Cel indiferent mananca orice si nu-l intereseaza. Asadar lucrurile merg normal. Daca cei mai multi nu tin posturile, mai ales fara un motiv serios, si mergem sa-I odihnim pe acestia si sa desfiintam posturile, de unde vom sti cum va fi generatia urmatoare? Se poate sa fie mai buna si sa poata tine o astfel de scumpatate. Cu ce drept sa le desfiintam pe toate acestea, daca lucrurile sunt simple?”. Apusenii au o ora de post inainte de Sfanta Impartasanie. Sa ne lasam si noi stapaniti de duhul acesta? Sa ne binecuvantam slabiciunile si caderile noastre? Nu avem dreptul ca din pricina slabiciunilor noastre sa facem un Crestinism dupa masura noastra. Chiar si putini de ar fi cei ce pot, trebuie ca pentru ei sa se tina randuiala. Daca cel bolnav se afla intr-un mediu strain, sa manance fara sa-l vada ceilalti ca sa nu sminteasca. Sa-si ia, de pilda, iaurtul sau si sa-l manance acasa. Cineva mi-a spus:”Dar aceasta este fatarnicie. “De ce nu te duci in piata sa pacatuiesti, ii spun, ca sa fii mai sincer?”. Cum le mai infatiseaza diavolul pe toate! Facem o Ortodoxie a noastra si explicam in felul acesta pe Sfintii Parinti si Evanghelia. In vremea noastra, cand exista atatia oameni culti, ar trebui sa straluceasca Ortodoxia. Vedeti un singur sfant, precum Nicodim Aghioritul, cate a facut! Cate cuvinte nu a scris, cate carti…. toate sinaxarele! Stia toate bibliotecile pe de rost. Si nu avea nici multiplicator, nici computer.

            Pe cat poate cineva, sa se straduiasca sa devina un crestin corect. Atunci va avea simtire duhovniceasca. Mult-putin, il va durea si de Ortodoxie si de Patria sa si va simti datoria ce o are ca grec, iar daca va afla ceva, se va interesa, se va nelinisti, se va ruga. Dar daca ve trebui sa i se spuna mereu:”Intereseaza-te de aceasta!”, “Intereseaza-te de cealalta!”, va fi ca o roata patrata care trebie mereu impinsa ca sa mearga inainte. Scopul este ca omul sa se impinga singur dinlauntru. Atunci se va rostogoli usor, ca roata cea rotunda. Iar daca cineva devine un crestin adevarat, este impins dinlauntru, dupa care Dumnezeu il va lumina si va cunoaste mai mult si va cunoaste mai mult despre un anumit lucru decat cel pe care il studiaza. Si nu numai atat, ci va cunoaste mult mai multe lucruri. Unul ca acesta stie nu numai pe cele scrise, ci si pe cele pe care se gandesc sa le scrie. Ati inteles? Vine luminarea dumnezeiasca si atunci toate lucrurile lui sunt luminate.

            Mostenirea atat de pretioasa pe care ne-a lasat-o Hristos nu avem dreptul sa o facem sa dispara in zilele noastre. Vom da raspuns inaintea lui Dumnezeu de aceasta. Noi, acest neam mic, am crezut in Mesia si ni s-a dat binecuvantarea sa luminam toata lumea. Vechiul Testament s-a tradus in limba greaca cu mai bine de o suta de ani inainte de venirea lui Hristos. Cate au tras primii crestini! Viata lor se primejduia mereu. Cata nepasare exista astazi!... Tocmai astazi, cand putem lumina neamurile fara sa simtim durere si fara sa ni se primejduiasca viata noastra, sa devenim mai nepasatori?

            Astazi avem putina pace, dar stii cate au tras cei de demult pentru a ne bucura de ea? Cati nu s-au jertfit! Astazi n-am fi avut nimic daca nu s-ar fi jertfit aceia. Si ma intreb cum au putut atunci sa pastreze credinta, desi li se primejduia viata, in timp ce astazi fara nici o silire, pe toate le niveleaza. Toti cei care nu si-au pierdut libertatea lor nationala nu inteleg aceasta. Eu le spun:”Dumnezeu sa pazeasca sa nu vina barbarii si sa ne necinsteasca!”, iar ei imi spun:”Si ce vom pati?”. Auzi vorba?.... Oameni de nimic! Astfel de oameni sunt astazi. Daca au bani si masini, nu-I intereseaza nici de credinta, nici de cinste, nici de libertate.

            Ca greci, Ortodoxia noastra o datoram lui Hristos si Sfintilor Mucenici si Parinti ai Bisericii noastre, iar libertatea noastr o datoram eroilor Patriei care si-au varsat sangele pentru noi. Suntem datori sa cinstim si sa pastram aceasta mostenire sfanta, iar nu s-o facem sa dispara in zilele noastre. Este pacat sa se piarda un astfel neam! Si vedem ca precum inainte de incepe un razboi se face mobilizarea rezervistilor prin scrisori personale, tot astfel si Dumnezeu prin chemari personale Isi aduna oamenii Sai ca sa se pastreze ceva aluat si sa se mantuiasca faptura Sa. Nu va lasa Dumnezeu, dar trebuie ca si noi sa facem tot ceea ce putem omeneste, iar pentru ceea ce nu putem face omeneste, sa facem rugaciune ca sa ajute Dumnezeu.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

P.S. Si iata ca, incet-incet, am citit impreuna cartea Parintelui Paisie Aghioritul.

POVESTI DE DRAGOSTE

MAI SI CITIM

Printre picaturi, in putinul timp liber, reusesc sa citesc. In ultima perioada m-am delectat cu:

Incredibila intoarcere – Rachel Lindsay

Eroii principali ai cartii sunt Adrien si Natalia, doi tineri ce s-au vazut, s-au indragostit si s-au casatorit. Numai ca viata nu este niciodata simpla, asa ca soarta i-a despartit pentru 8 ani. In timp ce Adrian incerca sa-si refaca viata, Tania incerca prin toate mijloacele sa ajunga la el. In final a reusit, insa nimic nu a fost asa cum s-a asteptat. Totusi, incet-incet, sunt date la o parte toate obstacolele ce-i despart si, la final raman impreuna, la fel de indragostiti ca in prima zi.

O alta viata – Anne Weale

Eroina cartii este Jane Baron, o tanara orfana ce lucreaza la hotelul unchiului ei si care viseaza sa calatoreasca. Putinul timp liber pe care il are il petrece pe malul marii, privind la vapoare si visand la viitor. Intr-o zi se intalneste pe plaja pustie cu David Ransome – un vestit fotograf – care, impresionat de povestea ei, de simplitatea si naturaletea ei, ii propune sa lucreze pentru el.

Suferinta in Tara Surasului – Anne Hampson

Lexa este profesoara, iar una dintre elevele ei este Alaco, o fetita a carei mama a murit intr-un incendiu, iar tatal considera ca din vina copilului nu si-a putut salva sotia. Afacerile lui Paul Mansell sunt in Thailanda, iar la plecare ii propune Lexei sa isi abandoneze profesia si sa devina bona fiicei sale. Desi initial refuza, pentru binele fetitei Lexa se razgandeste si merge in Thailanda pentru a fi alaturi de Alaco.

Un cuib de vulturi – Angela Carson

Eroina principala a romanului este Tay, o tanara ce lucreaza in domeniul constructiilor de masini, fiind proprietara firmei Hilliard, alaturi de tatal ei. Atunci cand firma are probleme si tatatl doreste sa fuzioneze, Tay nu este de acord simtind ca partenerii vor sa ii insele. Inainte de posibila fuzionare, participa la raliul din inima Africii alaturi de Sven Diamond, unul dintre directorii firmei rivale.

Lumea nu poate sta fara credinta

            Au incercat sa desfiinteze religia deoarece credeau ca religia creeaza probleme. Acum incet-incet vad si ei ca omul, atunci cand nu crede, nu are frana si devine fiara; nu poate sta fara idealuri. Un ziarist a mers la un politician vechi, comunist, si l-a intrebat:”La ce anume trebuie sa ia aminte politicienii de astazi ca sa reuseasca, ca sa nu esueze?”. Si acela a raspuns: “Noi am esuat deoarece ne-am pus cu Biserica”. Cu alte cuvinte, comunistii, care nu cred si nu au nici o nazuinta duhovniceasca, au inteles faptul canuse pot pune cu Dumnezeu. Acum in Serbia au inceput sa zideasca biserici in unele locuri. Dupa aceea au vazut din statistici ca acolo unde exista biserici, exista mai putini bolnavi psihici, se fac mai putine crime, etc. Nu cred, dar ca sa nu dea medicamente pentru boli psihice, fac biserici. Si Ceausescu, cu toate ca a fost “ceasului lui eshu” (necuviintei), cu toate ca spunea despre Crestinism ca e opiul poporului etc., spunea totusi despre crestini ca sunt oameni buni. Pentru ca toti cei ce credeau aveau frana; nu faceau neoranduieli. In timp ce ceilalti, care nu credeau, le faceau pe toate praf. Cati sfinti vom avea din Rusia! Acum se iau de comunism, iar comunistii incearca sa le justifice pe toate. “Lenin si Marx, spun ei, au fost de acord cu Hristos, dar n-au inteles duhul Lui, de aceea au facut crime, etc.”. Iar aceasta pentru ca s-au ridicat crestinii:”Vrem sa revenim la traditia noastra veche”. Mai spun apoi ca toate acestea pe care le-au facut la Revolutie le-au facut chipurile, pentru ca n-au inteles duhul lui Hristos!

            Va veni ceasul cand si carmuitorii cei necredinciosi, nu numai cei credinciosi, vor intelege ca daca nu exista credinta, lumea nu poate sta si de aceea impune, intr-un anumit fel, oamenilor sa creada ca sa poata tine lumea. Va veni o vreme cand de nu vei face rugaciune intr-o zi, te vor inchide la inchisoare! Vei da socoteala celui mai mare daca te-ai rugat sau nu! ….si astfel lucrurile vor reveni la locul lor.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

BAILE BOGHIS SI IMPREJURIMI

PRIMUL CONCEDIU AN 2018 – ZIUA A PATRA

Pentru cea de-a patra zi obiectivele turistice pe care ne-am propus sa le vizitam au fost: statiunea Baile Boghisului, casa muzeu Ligia Bodea din com Plopis si localitatea Simleul Sivlaniei. Dupa-amiaza am vrut sa vizitam cascada “Valul Miresei”, insa ploaia ce s-a pornit ne-a impiedicat. Am ajuns totusi pana la Barajul Valea Draganului.

Dis de dimineata am pornit spre Baile Boghis, insa un indicator ne-a indreptat pasii mai intai spre Schitul Poiana Starciului. Drumul pana in comuna este asfaltat, dar cativa km se parcurg pe un drum forestier destul de bun. La capatul destinatiei se deschide o frumoasa pajiste pe care este amplasata micuta biserica de lemn si corpul de chilii. Din pacate am admirat totul de afara pentru ca biserica era incuiata.

Baile Boghis este o statiune de interes local din jud. Salaj, asa cum am fost informati de indicatorul amplasat la intrarea in statiune. In localitate sunt numeroase pensiuni, una mai frumoasa decat alta, cu oferte de cazare atragatoare. Micuta statiune dispune de o baza de agrement care are bazine cu apa termala, atat in aer liber, cat si in spatiu acoperit. In zona bazinelor acoperite, ni s–a spus ca bazinul mare nu este functional fiind in plina actiune de renovare. Am aruncat o privire la bazinul mic.

Si aici, in zona bazei de agrement sunt oferite spatii de cazare, sub forma unor casute, amplasate chiar langa bazinele acoperite.

Din pacate, in apropiere se afla trei constructii imense, nefinisate, care dau un aer tare sumbru intregului ansamblu. Din cate ne-a povestit doamna de la receptie acestea reprezinta 2 hoteluri a caror constructie a inceput inainte de anul 1989 si care au fost lasate in paragina. In prezent se fac eforturi pentru finalizarea acestora.

Am vizitat si bazinele in aer liber. Aici erau in toi pregatirile pentru deschiderea ce urma sa aiba loc la 1 mai. Bazine pentru toata lumea: si pentru copii, si pentru ce-i ce vor sa inoate, ca si pentru cei ce vor sa se bucure doar de efectele terapeutice ale apei.

In apropierea Bailor Boghis, in satul Iza, se afla casa muzeu Ligia Bodea. Povestea acestui muzeu, spusa chiar de Ligia Bodea este urmatoarea:

In momentul in care bunicii au murit, Ligia, cu ajutorul parintilor, a transformat casuta acestora in muzeu. Pe langa lucrurile personale ale bunicilor, pe care le-a pastrat cu drag, a adunat de-a lungul timpului numeorase obiecte de uz gospodareasc, depozitandu-le in cele doua camere ale casutei batranesti.

Pasiunea Ligiei un se opreste aici. Visul ei este acela de a avea un muzeu in aer liber, in ale carui case turistii pot locui.

In prezent in curtea familiei Bodea se afla doua case vechi relocate. Prima dintre ele, este o casa ce dateaza aproximativ din anul 1900, din loc. Plopis. Casa a fost desfacuta barna cu barna si relocata in curtea familiei Bodea, fiind in prezent functionala. Ligia ne-a povestit cat de greu a fost, pentru ca si-a dorit sa pastreze de tehnica de constructie din anul 1900 si foarte greu a gasit mesteri.

Tot in curtea familiei se gaseste si o batoza de treierat foarte veche, precum si o moara. La momentul vizitei, se lucra la un spatiu pe care sa fie montata moara, pentru a deveni functionala.

Va invit cu drag sa mergeti sa vizitati muzeul, sa ascultati istoria si povestea fiecarui lucru si sa va bucurati de pasiunea unei tinere iubitoare de traditie si frumos.

Urmatorul popas al plimbarii a fost orasul Simpleul Silvaniei. Initial am vrut sa vizitam Muzeul Holocaustului din Transilvania de Nord, dar ne-am razgandit, asa ca ne-am plimbat si am admirat frumos oras transilvanean. Am intrat prin magazine, ne-am bucurat de amabilitatea oamenilor, am savurat cate o inghetata in parcul din centru si am pornit spre manastirea Bic aflata in apropiere.

Manastirea Bic se afla la o distanta de aproximativ 5 km de Simleul Silvaniei, in loc. Bic. Manastirea a fost construita in anul 1994 de catre maica Marina, ucenica parintelui Arsenie Boca.

Am vizitat, ne-am plimbat prin gradina superba a manastirii, apoi am plecat la drum spre pensiune. Dupa servirea mesei, am pornit spre cascada “Valul miresei”, dar vremea ne-a impiedicat.

 Ne-am intors spre Barajul Valea Draganului.

Desi risc sa ma repet, spun iar: Avem o tara minunata, o mica Elvetie, cu oameni harnici si ospitalieri. Sunt mandra ca sunt romanca.