De la stapanul la care lucrezi, de la acela vei lua si plata

Oamenii indepartati de Dumnezeusunt mereu nemangaiati si de doua ori chinuiti. Cel ce nu crede in Dumnezeu si in viata viitoare, pe langa faptul ca ramane nemangaiat, isi osandeste si sufletul sau vesnic. De la stapanul la care lucrezi, de la acela vei lua si plata. Daca lucrezi la stapanul cel negru, iti face viata neagra inca de aici. Daca lucrezi pentru pacat, vei fi platit de diavolul. Daca lucrezi pentru virtute, vei fi platit de Hrisots. Si cu cat vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atat vei straluci mai mult si te vei veseli. Dar noi spunem: „Suntem prosti sa lucram pentru Hristos?”Insa aceasta este infricosator! Sa nu recunoastem jertfa lui Hristos pentru om! Hristos S-a rastignitca sa ne elibereze de pacat, ca sa curateasca tot neamul omenesc. Ce a facut Hristos pentru noi? Si ce facem noi pentru Hrisots?

            Lumea vrea sa pacatuiasca, dar Il vrea si pe Dumnezeu sa fie bun. El sa ne ierte, iar noi sa pacatuim. Noi adica sa facem orice vrem, iar Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu, iar noi sa ne vedem de treaba noastra. Oamenii nu cred, de aceea dau navala la pacat. Tot raul de acolo incepe, de la necredinta. Nu cred in cealalta viata si de aceea nu iau in considerare nimic. Nedreptatesc, isi parasesc copiii....Se fac lucruri.....pacate grele. Nici Sfintii Parinti n-au prevazut in Sfintele Canoane astfel de pacate – precum a spus Dumnezeu despre Sodoma si Gomora: „Nu cred sa se faca astfel de pacate; sa merg sa vad!”

            Daca oamenii nu se vor pocai, daca nu se vor intoarce la Dumnezeu, isi vor pierde viata cea vesnica. Omul trebuie ajutat sa priceapa sensul cel mai profund al vietii, sa-si revina, ca sa simta mangaierea dumnezeiasca. Scopul omului este si sa urce duhovniceste, nu numai sa nu pacatuiasca.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

MENIU SAPTAMANAL

MENIUL SAPTAMANII 06.03 – 13.03

       Iata ca am ajuns si la a treia saptamana din Postul Pastelui. Pentru saptamana viitoare meniul va fi:

Felul I (ciorba, supa)

 Ciorba de dovlecei

Felul II (mancare)

Mancarica picanta de cartofi

Paine cu malai

Pentru micul dejun

Salata beof

Masline

Sandwich cu pate vegetal

Ceai

Sucuri de fructe si legume

Desert

Macinici

Minitarte cu fructe

briose

Pachetel pentru scoala

Chiftele de orez cu ciuperci

Briose cu cacao

Fructe

Cina

Pentru cina, improvizam: pizza de post, salata orientala, salata de legume cu crutoane, ciuperci pleurotus la gratar, etc.

Departarea de Dumnezeu este iad

 

            Nu-mi aduc aminte sa fi trecut vreo zi fara mangaiere dumnezeiasca. Uneori, atunci cand oamenii sunt in concedii, ma simt rau, si astfel pot sa inteleg cat de rau pot trai cei mai multi oameni nemangaiati, pentru ca sunt departe de Dumnezeu. Cu cat se departeaza cineva de Dumnezeu, cu atat lucrurile se complica mai mult. Se poate ca cineva sa nu aiba nimic, dar daca Il are pe Dumnezeu, nu mai doreste nimic. Acesta este adevarul!. Iar daca le are pe toate si nu Il are pe Dumnezeu, este chinuit inlauntrul sau. De aceea, fiecare pe cat poate sa se apropie de Dumnezeu. Numai langa Dumnezeu afla omul bucuria cea adevarata si vesnica. Otrava gustam atunci cand traim departe de dulcele Iisus. Cand omul, din vechi devine om nou, fiu de imparat, se hraneste cu desfatarea dumnezeiasca, cu dulceata cereasca si simte veselia paradisiaca, simte inca de aici o parte din bucuria raiului. De la bucuria cea mica, paradisiaca, inainteaza zilnic catre cea mai mare si se intreaba daca exista ceva mai inalt in Rai decat cea pe care o traieste aici. Starea in care traieste este astfel incat nu poate face nici o lucrare. Genunchii i se topesc ca lumanarile de acea dumnezeiasca fierbinteala si dulceata, inima lui salta si e gata sa sparga pieptul ca sa plece, pentru ca pamantul si lucrurile pamantesti i se par lucruri zadarnice.

            La inceput omul avea comuniune cu Dumnezeu. Insa dupa aceea, cand s-a departat harul lui Dumnezeu, era ca unul care, dupa ce trise in palat, s-a aflat pentru totdeauna afara din el, il vedea numai de departe si plangea. Precum copilul sufera cand se departeaza de mama lui, tot astfel si omul sufera si se chinuieste cand se departeaza de Dumnezeu. Departtarea omului de Dumnezeu este iad. Diavolul a izbutit sa indeparteze atat de mult pe oameni de Dumnezeu, incat au ajuns la punctul sa se inchine la statui si sa-si jertfeasca copiii altora. Infricosator! Si unde gasesc diavolii atatia zei? Zeul Hamos!.... Fie si numai numele sa-l auda cineva, ii este de ajuns. Insa cel mai chinuit este diavolul, pentru ca este cel mai departat de Dumnezeu, de dragoste. Iar acolo unde pleaca dragostea, ramane iadul. Potrivnica dragostei care este? Rautatea, rautatea care este una cu chinuirea.

                Cel care este departat de Dumnezeu primeste inraurirea diavoleasca. In timp ce acela care este aproape de Dumnezeu primeste harul dumnezeiesc. Cine are Harul lui Dumnezeu, i se va mai adauga. Iar celui ce are putin si-l dispretuieste, i se va lua si acesta.

                Harul lui Dumnezeu lipseste de la oamenii contemporani, pentru ca prin pacat alunga si putinul pe care il au. Iar cand pleaca Harul dumnezeiesc, atunci toti diavolii se napustesc inlauntrul omului.

                Potrivit cu indepartarea lor de Dumnezeu oamenii simt mahnire si in aceasta viata, iar in cealalta vor trai mahnirea cea vesnica. Pentru ca inca din viata aceasta gusta cineva, intr-o oarecare masura, potrivit cu cat traieste el dupa voia lui Dumnezeu, o parte din bucuria Raiului. Fie ca vom trai o parte a bucuriei Raiului inca de aici si vom merge si noi in Rai, fie vom trai o parte a iadului si – Doamne fereste! – vom merge in iad. Raiul este acelasi lucru cu bunatatea, iar iadul este totuna cu rautatea. Face cineva o facere de bine, simte bucurie. Face cineva o strambata, sufera. Cu cat face mai mult bine, cu atat se bucura mai mult. Iar cu cat face mai mult rau, cu atat mai multa suferinta aduce sufletului sau. Hotul simte bucurie? Nu simte nicidecum bucurie. In timp ce omul care face binele, simte bucurie. Daca afla cineva ceva pe drum si-l ia, spunandu-si ca este al lui, nu va avea odihna. Nu stie cui apartine, nici n-a nedreptatit pe cineva, nici nu-l fura si totusi nu afla odihna. Cu atat mai mult patimeste aceasta atunci cand il fura. Chiar si atunci cand cineva primeste, nu simte bucuria ce-o simte atunci cand da. Cum sa simta bucurie cata vreme fura sau nedreptateste? De aceea, vezi ce fete au si cum se schimonosesc oamenii care fac nedreptate?

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

Catehism Ortodox

Pacatul

            Pacatul este calcarea legii dumenzeiesti, adica neamplinirea voii lui Dumnezeu cuprinsa in poruncile Sale si este de mai multe feluri.

-       Pacatul stramosesc cu care ne nastem fiecare dintre noi si care se curateste prin baia Sfantului Botez
-       Pacatele personale, adica pacatele pe care le savarsim fiecare dintre noi in parte.

Pacatele personale sunt:

-       Pacate usoare care doar slabaesc si nu nimicesc legatura cu Dumnezeu;
-       Pacate grele sau de moarte.

Pacatele grele, nimicesc legatura cu Dumnezeu si ne atrag grea pedeapsa din partea Lui. In fruntea pacatelor grele, Sfanta Biserica le insira pe acestea: mandria, iubirea de argint, desfranarea, pizma, lacomia, mainai si lenea.

            Cel mandru este plin de el insusi, se crede suficient siesi si nu mai vrea sa tina seama de legea dragostei fata de Dumnezeu si de semeni;

            Iubitorul de argint adica cel ce se lipeste cu toata fiinta lui de bunurile materiale, ajunge sa calce in picioare randuielile omeniei si ale fratiei.
            Desfranatul indruma spre stricare si imbolnavire atat viata sa cat si a celor cu care se desfraneaza.
            Pizmaretul sau invidiosul se intristeaza de fericirea semenului si se bucura de nenorocirea abatuta asupra lui.
            Lacomul calca fara mila in picioare drepturile semenului.
            Maniosul unelteste razbunare impotriva semenului si ii doreste nimicirea.
            Lenesul in loc sa lucreze impreuna cu ceilalti la  imbunatatirea vietii, asa cum cere legea firii omenesti, a fratiei si a dragostei, fuge de aceasta datorie, cautand sa insele, sa fure sau sa cerseasca pentru a trai.

            Intre pacatele grele, Sfanta Biserica trece si pacatele impotriva Duhului Sfant, ca si pacatele strigatoare la cer.

            Pacatele impotriva Duhului Sfant sunt:

a)    Impotrivirea aratata de cineva, cu vointa si stiinta, fata de invatatura crestina, cu scopul de a-si duce nestingherit viata sa necinstita si pacatoasa.
b)    Increderea nesocotita in mila si indurarea lui Dumnezeu. De un asemenea pacat se fac vinovati credinciosii care calca fara teama poruncile Domnului, bizuindu-se pe socotinta gresita ca Dumnezeu ii va ierta, pentru ca este bun.
c)    Deznadejdea in ajutorul lui Dumnezeu. De acest pacat se fac vinovati cei care, socotind ca Dumnezeu nu-i mai poate ierta, nu mai vor sa faca nimic pentru indreptarea lor.
d)    Pizmuirea semenilor, pentru darurile sau talantii speciali de care acestia s-au invrednicit de la Dumnezeu;
e)    Nepocainta pana la moarte.

Ocolind indatorirea caintii si intoarcerii la Dumnezeu, savarsitorul pacatelor contra Duhului Sfant nu va putea fi iertat nici aici, nici in lumea de dincolo.

Pacatele strigatoare la cer sunt: uciderea cu stiinta si voie libera (si a pruncilor), sodomia, asuprirea vaduvelor, orfanilor si saracilor, oprirea platii lucratorilor. La acestea poate fi adaugat pacatul pe care-l savarsesc copiii prin necinstirea parintilor.

Se numesc pacate strigatoare la cer pentru ca, prin savarsirea lor, legea iubirii de semeni este calcata atat de greu, incat ea striga la Dumnezeu ca sa pedepseasca chiar in viata aceasta pe calcatorii si dispretuitorii ei.

Viciul este pacatul savarsit prin calcarea statornica a randuielilor morale; este lasarea  in voia poftelor pacatoase. De viciu putem scapa:

-       Prin rugaciuni facute cu frangere de inima;
-       Prin munca sarguincioasa;
-       Prin fuga de prilejurile care il inlesnesc;
-       Prin ascultarea de povatuirile duhovnicului si ale doctorului.

Ispita este un indemn sau o momire la pacat care poate veni dinlauntru sau din afara.

Dinlauntru ispita se aprinde din firea cea slabanogita de pacat, iar dinafara vine de la diavol si de la pilda cea rea data noua de oamenii cei rai din jurul nostru.

Ispitele pot fi biruite:

-       Prin rugaciunea facuta cu adanca smerenie si evlavie.
-       Prin ocloirea prilejurilor care ne pot indemna la pacat. Sa fugim deci de lene, de imbuibare, de insotiri cu oameni rai, de privelisti necuviincioase, etc.
-       Prin deosebita bagare de seama asupra primejdiei poftelor: sa nu ne oprim cu inchipuirea asupra lor, ci de la inceput sa le indepartam, indreptandu-ne gandul numai spre ceea ce este curat si sfant.

Sfanta Biserica ne invata ca pedeapsa pacatului este grea si vine nu numai din partea cugetului nostru si din partea semenilor, ci ea vine, mai ales, de la Dumnezeu, care, la Judecata din urma, va da fiecaruia dupa faptele sale. Atunci, cei mai buni vor primi rasplata vietii celei de veci, iar cei rai vor fi lasati in suferintele pe care si le-au pregatit singuri, prin neascultarea si indepartarea de Dumnezeu si de poruncile Lui.

(extras din Catehism Ortodox)

Constiinta mustra

                In Franta, cu toate ca este stat avansat – nu e spuradezvoltat – de curand (acestea au fost spuse in noiembrie 1988) optzeci de mii au devenit musulmani. De ce? Pentru ca au facut din pacat moda. Vezi bine ca erau mustrati si au vrut sa-si odihneasca constiinta. Si precum vechii elini, ca sa-si indreptateasca patimile lor, au aflat pe cei doisprezece zei, tot astfel si acestia au cautat sa afle o religie care sa le justifice patimile lor, ca sa aiba odihna in problema aceasta. Mahomedanismul ii serveste intr-un anumit fel. Le ingaduie sa ia cate femei vor, le fagaduieste in viata cealalta un munte de pilaf, in loc de iaurt, un rau de miere. Si orice pacate ar avea, daca ii spala cu apa calda cand mor, se curatesc. Merg la Alah curati. Ce altceva mai vor? Pe toate le au la indemana. Dar francezii nu vor afla odihna. Vor sa-si odihneasca cugetul, dar nu se vor odihni, pentru ca patimile nu se justifica.

                Orice ar face oamenii, si fara simtire de ar fi, tot nu vor afla odihna. Vor sa justifice cele ce nu se pot justifica, insa launtric se chinuiesc, se salbaticesc.

                De aceea cauta distractii, alearga la muzica, se imbata, privesc la televizor. Altfel spus, casca gura ca sa uite de ei insisi pentru ca sunt mustrati de constiinta. Iar cand dorm, crezi ca se odihnesc? Exista constiinta, vezi bine. Prima Sfanta Scriptura pe care a dat-o Dumnezeu celor intai-ziditi este constiinta, iar noi acum purtam fotocopia parintilor nostri. Oricat si-ar calca cineva constiinta sa, ea il mustra inlauntrul sau. De aceea se spune: „Il roade cariul.” Da, nu este lucru mai dulce ca acela de a-si avea cineva constiinta odihnita. Simte aripi inlauntrul sau, zboara.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

 

 

 

 

RECOMANDARI CARTI

Ce am mai citit si va recomand

            Fidela promisiunii pe care mi-am facut-o, de a citi cat mai mult, de a evada din cotidian in lumea minunata si linistitoare a cartilor, si in luna februarie am reusit sa citesc.

1.    Vietile Sfintilor vol 3 (o selectie din vietile sfintilor din lunile martie-mai)

 La fel ca si in volumul 1, si in acest volum sunt prezentate vieti ale oamenilor de diverse categorii sociale, care au ales sa traiasca pentru Hristos, sa se jertfeasca pentru Hristos si pentru credinta ortodoxa, devenind astfel modele de viata pentru noi, crestinii ortodocsi.

2.    Fapte minunate de la parinti atoniti

Cartea prezinta intamplari duhovnicesti si fapte ale parintilor atoniti, adunate de-a lungul timpului si pastrate in manuscrise, spre folosul duhovnicesc al tuturor.

3.    Marile sperante de Charles Dickens

Cartea prezinta viata orfanului Pip in perioada cuprinsa intre copilarie si adolescenta, marcata de doua intamplari: intalnirea in cimitirul localitatii cu evadatul Abel Magwitch si vizitele saptamanale la domnisoara Havisham.

Intreaga viata a lui Pip se schimba atunci cand un binefacator misterios il trimite la Londra pentru a capata o educatie de „gentelman”, intrand totodata in posesia unei averi considerabile. Abia spre sfarsitul romanului, Pip descopera cine este acest binefacator.

4.    Mara de Ioan Slavici

  

Personajul principal este Mara, o femeie ramasa vaduva, cu doi copii (Persida si Trica). Intreaga viata si-o dedica cresterii si educarii celor doi copii, facand totul pentru binele lor. Dorinta ei cea mai mare era ca atat fata, cat si baiatul sa fie deosebiti.

Un roman care arata jertfa mamei.

Pacatul a devenit moda

-Parinte, ati spus cuiva ca va fi razboi? Asa am auzit. Este adevarat?

-Eu nu spun nimic, iar lumea spune ce vrea. Chiar de-as sti ceva, unde s-o spun?

-Parinte, ce lucru barbar este razboiul!

-Dacva oamenii n-ar avea aceasta.....”noblete” a pacatului, n-am fi ajuns la acest lucru barbar. Mai barbar lucru este catastrofa morala. Oamenii se deosebesc sufleteste si trupeste. Cineva imi spunea: „Se spune despre Atena ca este „jungla” dar nimeni nu pleaca de acolo! Toti o numesc „jungla” si cu toate acestea toti se aduna acolo in „jungla”. Cum au devenit oamenii! Ca animalele. Stiti ce fac animalele? La inceput intra in grajd, se balega, urineaza...Dupa aceea balegarul incepe sa fermenteze. De indata ce incepe sa fermenteze, simt o caldura si nu le lasa inima sa plece din grajd; le place acolo. Tot astfel si oamenii simt caldura pacatului, si de aceea nu-i lasa inima sa plece. Isi dau seama ca miroase urat, dar nu-i lasa inima sa plece din caldura aceea. Iata, de va intra acum unul in grajd, nu va putea suferi mirosul urat. Insa pe altul care sta mereu in grajd nu-l mai deranjeaza mirosul pentru ca s-a obisnuit cu el.

-Parinte, spun unii: „Oare numai astazi pacatuieste lumea? In Roma, mai demult, ce era?...”

-La urma urmei in Roma erau inchinatori la idoli. Iar cele pe care le spune Apostolul Pavel erau pentru inchinatorii la idoli care se botezasera, dar care aveau obisnuinte rele. Sa nu luam drept pilda rabatul fiecarei epoci. Astazi pacatul l-au facut moda. Vezi, neam ortodox si cum suntem. Cu cat mai mult ceilalti. Si lucrul rau este ca oamenii de azi, cand pacatul a devenit moda, daca vad pe unul ca nu urmeaza curentul epocii, adica sa nu pacatuiasca, sa fie putin evlavios, il numesc intarziat, retrograd. Acesti oameni considera o jignire faptul faptul de a nu pacatui, iar pacatul il considera progres. Iar aceasta este mai rau decat toate. Daca oamenii de azi, care traiesc in pacat, ar recunoaste cel putin aceasta, Dumnezeu i-ar milui. Insa ei indreptatesc cele nejustificabile si elogiaza pacatul. Aceasta este si cea mai mare hula impotriva Duhului Sfant: pacatul sa il considere progres si morala sa o numeasca inapoiere. De aceea au mare rapslata, mare valoare cei ce se nevoiesc in lume si isi pastreaza viata curata.

Mai demult, daca unul era pervers sau betiv, se rusina sa iasa in piata, pentru ca ar fi fost dispretuit. Daca una calca putin pe de laturi, nu indraznea sa iasa afara. Si aceasta era intr-un fel o frana. Astazi, daca cineva este corect, daca de pilda o fata traieste cu evlavie, se spune: „Bre, unde traieste asta?”. Si, in general, daca mirenii faceau un pacat, sarmanii, isi simteau pacatosenia lor, isi plecau putin capsorul lor si nu ironizau pe cel ce trai duhovniceste, ci dimpotriva, il laudau. Acum nici vinovatie nu simt, nici respect nu exista. Le-au nivelat pe toate. Daca unul nu traieste lumeste, isi bat joc de el.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

 

 

 

 

A VENIT PRIMAVARA!!

A VENIT PRIMAVARA!!

1-2-3 Martie, primele zile de primavara, care aduc in suflet bucurie. Desi vremea de afara se ambitioneaza sa nu-i faca loc acestui anotimp minunat, in suflete este bucurie, in jurul nostru (al doamnelor si domnisoarelor) sunt multe flori, zambete si martisoare. Barbatii sunt mai atenti si mai draguti ca niciodata.

Deja natura da semne ca revine la viata, magnoliile au boboci care in curand se vor desface in flori minunate, pomii sunt plini de muguri mici, astfel ca nu peste mult timp ii vom vedea plini de frunze proaspete. Totul se trezeste la viata si se pregateste pentru marea sarbatoare a Invierii.

De acum si planurile sunt altele. Daca in timpul iernii in plan au fost mai multe proiecte hand-made (unele realizate integral, altele inca in lucru) si plimbari prin oras, de acum atentia se indrepta catre curatenia de primavara si catre gradinile care abia asteapta sa primeasca multimea de seminte.

Va doresc sa aveti o primavara MINUNATA!!

Vin ani gei

                Dumnezeu ingaduie sa se faca acum o zguduitura puternica. Vin ani grei. Vom avea incercari mari...S-o luam in serios, sa traim duhovniceste. Imprejurarile ne silesc si ne vor sili sa lucram duhovniceste. Si este bine sa facem aceasta cu bucurie si bunavoie, iar nu cu mahnire, de nevoie. Multi sfinti ar fi dorit sa traiasca in vremea noastra ca sa se nevoiasca. Eu ma bucur ca unii ma ameninta ca ma vor curata, fiindca vorbesc si le stric planurile. Noaptea tarziu cand aud din chilie pe careva sarind gardul, inima imi bate dulce. Dar cand striga: „A venit telegrama, sa faci rugaciune pentru cutare bolnav”, imi spun: „Aceasta a fost? S-a dus si aceasta ocazie!”.... Nu pentru ca m-am ingreuiat de viata, ci ma bucur de moarte. Sa ne bucuram ca ni se da aceasta ocazie astazi. Are o rasplata foarte mare.

                Mai demult, cand se pornea vreun razboi, chiar si cel care era in aparare mergea sa se lupte pentru apararea Patriei, a neamului sau. Astazi nu mai mergem sa ne aparam Patria sau sa ne luptam ca sa nu ne arda barbarii casele sau sa ne ia sora si s-o necinsteasca, nici nu mergem pentru vreun neam sau pentru vreo ideologie, ci acum mergem sau pentru Hristos sau pentru diavolul. Frontul este clar. In timpul ocupatiei germane deveneai erou daca nu salutai un german. Acum devii erou daca nu saluti pe diavolul. Oricum, vom vedea evenimente infricosatoare. Se vor da lupte duhovnicesti. Sfintii se vor sfinti mai mult si spurcatii se vor spurca si mai mult. Cu toate acestea, inlauntrul meu simt o mangaiere. Aceasta este o furtuna si numai nevointa are valoare, pentru ca acum nu avem vrajmas pe Ali-Pasa sau Hitler sau Musolini, ci pe diavolul. De aceea vom avea si rasplata cereasca.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)

 

Dumnezeu nu ne paraseste

In situatia in care sunt oamenii astazi, fac orice le spune gandul. Unii iau ahpuri (medicamente), altii iau droguri....Altii trei-patru pornesc sa faca o noua religie. Cu toate acestea insa se intampla putine rele precum crime, nenorociri, etc. Ajuta Dumnezeu. A venit unul la Coliba si m-a intrebat: „Ai o chitara?” Ia hasis, are pofta de vorba – nu te intreaba daca ai si tu pofta – mai vrea si o chitara!!! Altii s-au saturat de viata si vor sa se sinucida sau sa faca vreun rau ca sa pricinuiasca taraboi. Si nu numai ca le trec acestea prin minte ca niste ganduri de hula si apoi le alunga, ci intr-adevar s-au saturat de viata si nu stiu ce sa mai faca. Mi-a spus unul: „Vreau sa scrie ziarele ca sunt erou.”Unii se folosesc de unii ca acestia si isi fac treaba lor. Si totusi este bine, caci in comparatie cu starea lor morala putine se intampla.

            Binele este ca nu ne paraseste Dumnezeu. Bunul Dumnezeu pazeste cu amandoua mainile Sale lumea contemporana; mai demult o ocrotea numai cu una. Astazi insa, in mijlocul atatator primejdii in care traieste omul, Dumnezeu il pazeste precum mama pe pruncul ei atunci cand incepe sa paseasca. Astazi mai mult ca odinioara ne ajuta Hristos, Miaca Domnului, Sfintii, dr noi nu intelegm. Unde ar fi fost lumea daca ei n-ar fi ajutat!...Cea mai mare parte a oamenilor ia medicamente si sunt intr-o stare.. Unul este beat, altul deznadajduit, altul ametie, iar altul nedormit de dureri. Si ii vezi pe toti acestia cum conduc masini, motociclete, fac munci periculoase, manuiesc utilaje primejdioase. Dar oare toti acestia sunt in stare sa conduca? Lumea de mult ar fi putut fi distrusa de unii ca acestia. Cum ne pazeste Dumnezeu si noi nu pricepem.

            Odinioara, mi-aduc aminte, parintii nostri mergeau la tarini si de multe ori ne lasau la vecina, ca impreuna cu copiii ei sa aiba grija si de noi. Doar o privire ne arunca vecina si isi facea treburile ei, iar noi ne jucam linistiti. Tot astfel si Hristos, Maica Domnului, Sfintii, mai demult, doar cu o privire supravegheau lumea. Astazi si Hristos si Maic Domnului si Sfintii pe unul il tin de aici, pe altul de dincolo, pentru ca oamenii nu sunt echilibrati. Acum este o situatie...Doamne fereste! Ca o mama ce are doi-trei copii problematici: unul putin gura-casca, altul putin incrucisat, iar celalalt putin anapoda, si inca doi-trei ai vecinei de care sa aib grija ca unul sa nu se catere la inaltime si sa se primejduiasca sa cada, altul sa nu ia cutitul sa-si taie gatul, celalalt sa nu mearga sa faca rau altuia, si din pricina aceasta sa fie mereu atenta si sa-i supravegheze, iar aceia sa nu priceapa nelinistea ei. Tot asfel si lumea nu pricepe ajutorul lui Dumnezeu. Cu atatea mijloace primejdioase ce exista azi, lumea s-ar fi nenorocit de n-ar fi ajutat Dumnezeu. Dar avem de Tata pe Dumnezeu, mama pe Maica Domnului si frati pe Sfinti si Ingeri care ne pazesc.

            Cat de mult uraste diavolul neamul omenesc, pe care vrea sa-l faca sa dispara! Iar noi uitam cu cine ne luptam. Daca ati sti de cate ori diavolul a infasurat pamantul cu coada ca sa-l distruga! Insa nu-l lasa Dumnezeu, ci ii strica planurile. Raul pe care merge sa-l faca aghiuta, Dumnezeu il pune in valoare si din el scoate un mare bine. Diavolul are acum, dar Hristos este Cel ce va secera la urma.

            Si intotdeauna vedem ca Bunul Dumnezeu nu ingaduie ca marile incercari sa tina mai mult de trei generatii, ca sa ramana aluat. Inainte de robia babilonica, israilitenii au aruncat intr-un put foc de la ultima jertfa pe care au facut-o, pentru ca dupa aceea sa afle acelasi foc si sa-si inceapa iarasi jertfele lor. Si intr-adevar, dupa saptezeci de ani cand s-au intors, au aflat focul acela si au inceput jertfele. In orice prioada grea nu toti sunt atrasi de rau, ci Dumnezeu pastreaza aluat pentru generatiile urmatoare. Comunistii au lucrat saptezeci si cinci de ani si au stapanit tot atatia: iarasi trei generatii. Sionisitii cati ani au de cand lucreaza, dar nici sapte ani nu vor stapani.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – Parintele Paisie Aghioritul)