Maica Domnului da intelepciune celor ce se roaga ei
Maica Domnului înţelepţeşte pe cel ce din simplitate se îndoia
de fecioria Ei
După
700 de ani de la întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, era un pustnic,
atenian de neam, înţelept în scripturi, dar în fapta bună şi mai înţelept, cu
numele Eghidie care, după moartea părinţilor săi, împărţind la săraci averile
sale, a plecat din patria sa. Călătorind el la Ierusalim, după ce s-a închinat
Sfintelor Locuri, s-a dus în părţile cele mai dinăuntru. Iar acolo, găsind o peşteră
cu un izvor limpede şi cu vreo câţiva copaci, i-a plăcut mult liniştea locului
aceluia. Şi rămânând acolo, petrecea pustniceşte, fiind hrănit de o cerboaică,
care cu dumnezeiască voie se ducea la el de o mulgea şi cu laptele ei şi cu
buruieni se hrănea.
Prin
apropierea acelui loc, într-o cetate oarecare se afla un dascăl, întru a cărei
minte, diavolul cel ucigător de oameni semănase neghina îndoirii despre
fecioria Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, căci îşi zicea în mintea lui: Cum
poate să fie Maică şi Fecioară? Și se silea sărmanul dascăl să scoată această drăcească
gândire din mintea sa, dar nu izbutea.
Auzind
că pustnicul cel mai sus zis avea darul lui Dumnezeu şi înţelepciunea omenească,
s-a dus la dânsul, pentru ca sa vadă, de l-ar putea izbăvi cumva de hula aceea pe
care o avea în mintea lui.
Iar
când era aproape de chilia Avvei Eghidie ca la trei stadii (ca din dumnezeiescul
dar), a ieşit Cuviosul întru întâmpinarea lui, pentru că a cunoscut venirea dascălului
şi gândul inimii lui.
Când
s-au apropiat unul de altul, dascălul heretisindu-l (salutându-l) pe sfântul,
i-a făcut metanie până la pământ, însă cuviosul, drept răspuns, lovind cu
toiagul într-o piatră, a zis cu mare glas: „Fecioară mai înainte de naştere”. Şi
îndată a răsărit dintr-acea piatră un crin foarte frumos la vedere, iar la
miros cu neasemănată bună mireasmă. Atunci lovind a doua oară în piatră, a zis:
„Fecioară în naştere”. Şi a răsărit un alt crin asemenea celui de mai înainte.
Apoi, lovind a treia oară cu toiagul în piatră şi zicând: „Şi după naştere
fecioară a rămas”, îndată a răsărit alt crin asemenea preaminunat. După care
Cuviosul s-a întors la chilia sa, nemaivorbind nicidecum alt cuvânt.
Înspăimântându-se
dascălul de o facere de minuni ca aceasta, s-a izbăvit de ispită. Şi a propovăduit
tuturor minunea, pentru ca să se proslăvească Preacurata Fecioară, Maica lui
Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni să dobândim şi noi împărăţia Cerului! Amin
(41, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
