Cuvant al Sfantului Grigorie Dialogul

 Pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Agripina si ale Sfantului Sfintit Mucenic Aristocle preotul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Întru această zi, cuvânt din învătăturile Sfântului Grigorie Dialogul si ale lui Petru.

După bucuria cea din Rai, strămosul neamului omenesc, făcând păcatul neascultării, a fost izgonit si a ajuns în surghiunul orbirii si mâhnirii, de care pătimim acum. Pentru că, după ce a gresit si afară din Rai a iesit, n-a mai putut să vadă bucuria patriei aceleia ceresti, pe care o vedea mai înainte. Pentru că, în Rai fiind, omul se obisnuise a auzi cuvintele dumnezeiesti si era, acolo, întru asezările fericitilor îngeri, cu curătia inimii si cu înăltimea vederii. Iar, după ce a căzut el din rânduielile acelea, s-a depărtat de asezămintele prin care se umplea de lumină.

Drept aceea, noi, din trupul lui Adam si întru acest surghiun al orbirii născându-ne, auzim de patria cea cerească si de locuitorii aceleia, adică de îngeri, încă, si de părtasii fericitilor îngeri, adică, de duhurile dreptilor, celor ce s-au săvârsit, auzim. Dar unii, fiind trupesti si neputând să vadă pe cele nevăzute si, pentru neiscusinta lor, cad în frică si în îndoiala credintei, socotind a fi acelea, ca unele ce se pot vedea cu ochii trupesti. Dar, această frică nu era la strămosul nostru. Că, desi au fost izgoniti din desfătarea Raiului, părintii neamului omenesc îsi aduceau aminte de ceea ce văzuseră, desi erau lepădati din desfătare. Iar noi nu putem a gândi si a ne aduce aminte de cele auzite, fiindcă nici o vedere adevărată a Raiului nu avem, precum avea strămosul nostru, din cele ce petrecuse. Pentru că, precum un prunc născut într-o temnită si crescut acolo, nu stie decât numai întunericul temnitei, si, măcar că ar auzi, de la mama sa despre soare, lună si stele, de munti si câmpii, de păsări zburătoare si cai alergători, nu le crede, că sunt, pentru că nu le-a văzut cu ochiul, asa oamenii, în acest surghiun, al orbirii lor, născându-se si, auzind de cele înalte si nevăzute, nu le cred cu înlesnire că sunt cu adevărat, pentru că văd numai pe cele proaste si văzute, adică, pe acelea întru care s-au născut, iar, de cele de acolo, era rânduit ca, numai, singur Ziditorul celor văzute si nevăzute, unul născut Fiul Tatălui, să vină, spre ajutorul neamului omenesc, si sălăsluind Duhul Lui în inimile noastre si, prin el, vii făcându-ne, sa credem în acelea, la a căror întelegere, încă, n-am ajuns.

Deci, câti am luat Duhul si arvuna aceasta, a mostenirii noastre, să nu ne îndoim de viata cea nevăzută, iar cel ce nu este, încă, întărit, întru adeverirea aceasta, dator este să primească în sine, fără de îndoială, cuvintele cele despre credintă ale bărbatilor, celor desăvârsiti, care, adică, de la Sfântul Duh au iscusintă în cele nevăzute, si printr-însii să se întărească. Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în vecii vecilor!

Amin.

 

(Proloagele)