Pentru rugaciunile Sfintilor 9 Mucenici din Cizic si ale Sfantului Cuvios Memnon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt al Sfântului Efrem, despre smerita cugetare.
Semnele si cunoasterea
celui ce are smerenia cea adevărată sunt acestea: a se socoti pe sine că este
mai păcătos decât toti păcătosii si că nici un bine nu a făcut înaintea lui
Dumnezeu. A se prihăni pe sine în toată vremea si în tot locul si în toată
lucrarea. A nu năpăstui pe nimeni, nici a socoti că este cineva pe pământ mai
pângărit decât dânsul, sau mai păcătos, sau mai lenes. Pe toti de-a pururea a-i
lăuda si a-i slăvi. A nu judeca sau a defăima sau a grăi de rău pe cineva,
vreodată. A tăcea de-a pururea si a nu grăi ceva, fără de poruncă sau fără de
mare trebuintă. Iar, când va fi întrebat si va răspunde, aceasta să o facă cu
mare alinare si cu liniste si rar, ca si cum silit ar fi, si, sfiindu-se, să
grăiască. A nu-si face închipuire de sine în vreo privintă, a nu se supăra cu
nimeni, ori pentru credintă, ori pentru altceva; ci, dacă zice de bine, să zici
si tu asa, iar de zice de rău, să zici: „Tu stii”. A avea supunere si a urâ
voia sa, ca pe o pierzătoare de suflet. A nu căuta la nimeni de sus. A avea
înaintea ochilor săi moartea. A nu cuvânta în desert sau a grăi desertăciuni
sau a minti vreodată. A nu grăi împotriva celui mai mare. A suferi ocările,
defăimările, pagubele, cu bucurie. A urâ odihna si a iubi osteneala. A nu
întărâta pe cineva sau a răni stiinta cuiva.
Acestea sunt semnele si
cunoasterile smereniei celei adevărate. Si fericit este acela ce le are pe ele,
că acela s-a făcut casă si biserică a lui Dumnezeu si Dumnezeu S-a sălăsluit
întru dânsul si ÎmpărăŃiei Cerurilor mostenitor s-a făcut. Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu