Femeia sa nu poarte vesminte barbatesti, nici barbatul sa nu imbrace vesminte femeiesti

            -Parinte, cum sa procedam cu femeile care vin la manastire in pantaloni? Adesea spun ca este mai practic, dar si mai cuviincios decat a purta scurt.

            -Astazi poarta ori scurt, ori pantaloni, desi se spune clar in Vechiul Testament si cu ce amanunte inca:”Nu se ingaduie barbatului sa poarte vesmant femeiesc, iar femeii barbatesc”. Iar cei ce nu fac astfel, incalca legea, dar totodata savarsesc si un lucru lipsit de cuviinta. Barbati care poarta fuste sunt putini, foarte putini.

            -Cele insa care lucreaza pe ogoare spun ca nu se pot misca liber la lucru daca nu poarta pantaloni.

            -Acestea sunt indreptatiri.

            -Parinte, pentru fetite mamele lor spun ca poarta pantaloni ca sa nu raceasca.

            -Alta solutie nu exista? Nu exista ciorapi pana sus? Sa poarte ciorapi pana sus ca sa nu raceasca. Daca vrea cineva, pentru toate afla solutie.

            -Dar atunci, Parinte, cand vin persoane oficiale si au cu ele si una care poarta pantaloni?

            -Sa le dati o explicatie:”Vreti sa facem un pogoramant si sa stricam randuiala manastirii?”.

            -Parinte, odata au venit treizeci de profesoare in pantaloni si le-am lasat sa intre.

            -Foarte rau ati facut! Nu se potriveste. Trebuia sa le fi spus:”Iertati-ne, este o randuiala a manastirii sa nu ingaduim sa intre in ea femeia ce poarta pantaloni”. Acestea vor merge si la alte manastiri si vor spune:”La cutare manastire ne-a lasat sa intram cu pantaloni”. Ati facut pogoramant ca sa nu le jigniti, dar acelea va vor dispretui apoi pe voi. Puneti la poarta o tablita cu textul respectiv din Vechiul Testament. Faceti si cincizeci de fuste si sa le dati intr-un mod cuviincios celor ce vin in pantaloni pentru prima data si nu stiu sau celor ce poarta scurt.

            -Parinte, dar cand vine un liceu si toate fetele poarta pantaloni?

            -Sa le dati tratatia in afara portii. Lucrul acesta o sa le pricinuiasca probleme de constiinta. Sau, daca va instiinteaza ca vor sa se inchine, spuneti-le la telefon:”Va rugam ca profesoarele si elevele sa nu poarte pantaloni!”. Astfel vor intelege ca trebuie sa cinsteasca locul. Aici nu e parohie. La parohie preotul este dator sa invete pe femei, sa inteleaga de ce nu trebuie sa poarte pantaloni, ca sa se indrepte. Daca vreodata merg la biserica lui femei din alta parohie si poarta pantaloni, sa se ingrijeasca sa aranjeze lucrurile. Biserica este mama adevarata, nu este vitrega.

            -Parinte, dar spun multi:”Asa cum faceti, alungati lumea de la Biserica”.

            -Daca in Vechiul Testament exista porunca de la Dumnezeu care interzice femeilor sa poarte haine barbatesti etc., ce altceva mai vor? Dar ele iti spun:”De ce sa nu poarte si femeile pantaloni? De ce sa nu intre in Consiliile Bisericilor si atei, daca Biserica este poporul?”. Dar facand astfel, soarta Bisericii va depinde de hotararea ateilor. Vor face din Biserici biblioteci, magazii, etc., dupa ce mai inainte vor fi stricat toate randuielile, spunand:”Ce ne mai trebuie aceasta? Nu mai este nevoie de cealalta!”. Ce sa mai spui?

            In manastire nu trebuie primiti turisti goi, pentru a aduna bani, cu care sa imbrac, chipurile, pe cei saraci, pentru ca aceasta este o maiestrie a celui viclean ca sa-l instraineze pe monah de binecuvantarea lui Dumnezeu si  sa-l mirenizeze. In timp ce adevarata instrainare pentru Hristos a monahului il face bogat in virtuti.

            -Parinte, la Stomiu erati nevoit sa puneti tablite pentru turisti?

            -Da, aveam tablite. La manastire aveam una pe care scria:”Bine ati venit!”. Mai jos, la douazeci de minunte de la manastire, aveam alta pe care scria:”Cei imbracati necuviincios, catre Aoos” (mai jos de Sfanta Manastire Stomiu din Konita trece raul Aoos) si am pus o sageata spre rau; si inca una pe care scria:”Cei imbracati cuviincios, spre Manastire” si o sageata care arata spre Manastire. N-am scris bine?

            -Noi, Parinte, ce sa facem vara cand multe femei vin cu spatele gol?

            -Ei, faceti ceva ca sa puna pe spate. Astfel vor intelege ca este nevoie de respect in locul acesta.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

Oamenii inseteaza dupa simplitate

            Lucru bun este ca oamenii inseteaza dupa simplitate si au ajuns pana acolo, incat fac din ea o moda, desi launtric nu simt acest lucru. Vin unii in Sfantul Munte purtand haine decolorate.Ma intreb:”Acestia nu lucreaza pe ogoare, dar oare de ce sunt asa?”. Unul vorbeste taraneste din fire si te bucuri de el. Altul cauta sa vorbeasca taraneste si-ti vine sa vomiti. Sunt si altii care vin cu cravate. Dintr-o extrema in alta. Unul are vreo sase-sapte cravate cu el. Intr-o dimineata, pe cand se pregatea de plecare, si-a pus cravata, costumul, etc. „Ce faci acolo?”, il intreaba unul. „Ma duc la Parintele Paisie”, spune. „Dar ce sunt acestea pe care le porti?”. „Le-am luat ca sa-l cinstesc”. Ce sa mai zici?

            Nu au deloc simplitate; de aceea exista aceasta stare. Atunci cand oamenii duhovnicesti nu traiesc simplu, ci sunt bine aranjati, nu ajuta tineretul. Si astfel tinerii, neavand un model, traiesc ca niste vagabonzi. Pentru ca atunci cand vad crestini bine imbracati, oameni stransi cu cravate, bine ingrijiti, nu afla in ei nici o deosebire fata de oamenii lumesti,, si de aceea se impotrivesc. Daca ar fi vazut simplitate la oamenii duhovnicesti, n-ar fi ajuns in starea aceasta. Insa acum si tinerii au duh lumesc, iar aceia au randuiala lumeasca. Apoi acesti crestini bine imbracati le spun tinerilor:”Asa trebuie sa poarte crestinii, asa trebuie sa fie aceasta, asa cealalta....”. Dar nu o spun din launtru, din evlavie, ci pentru ca „asa trebuie”. Atunci si tinerii spun:”Ce inseamna aceasta? Sa mearga la Biserica cu gatul strans! Haide, lasa-ma in pace!” si isi arunca hainele, umbland goi. Se arunca in cealalta extrema. Ai inteles? Iar toate acestea le fac din impotrivire. Desi au idealuri, nu au insa pilde de urmat si de aceea sunt vrednici de mila. Pentru aceasta este nevoie ca cineva sa le stimuleze marimea de suflet si sa-i miste sufleteste prin viata lui cea simpla. Se revolta atunci cand acesti oameni duhovnicesti si preotii incearca sa-i tina in frau cu mijloace lumesti. Dar cand afla modestia, simplitatea, sinceritatea, atunci li se creeazaq probleme de constiinta. Caci cel care are sinceritate si nu se socoteste pe sine, are si simplitate si smerenie. Toate acestea il odihnesc si pe cel ce le are, dar sunt simtite si de celalalt, care intelege daca te doare pentru el sau te prefaci. Un vagabond este mai bun decat un crestin prefacut. De aceea nu de un zambet de dragoste prefacuta este nevoie, ci de un comportament firesc; nu de rautate si prefacatorie, ci de dragoste si sinceritate. Mai mult ma misca sufleteste unul care este bine aranjat launtric. Adica sa aiba respect si dragoste adevarata, sa se miste simplu, nu in sabloane, pentru ca unul ca acesta ramane numai in cele din afara si se face om formalist, carnaval de lasat de sec.

            Curatia launtrica a sufletului frumos al omului adevarat infrumuseteaza si exteriorul omului, iar dulceata cea dumnezeiasca a dragostei lui Dumnezeu indulceste chiar si infatisarea lui. Frumusetea launtrica a sufletului, pe langa faptul ca infrumuseteaza duhovniceste si il sfinteste pe om, chiar si la exterior, infrumuseteaza si sfinteste si hainele urate pe care le poarta omul lui Dumnezeu cel harismatic, tradand prin aceasta Harul dumnezeiesc. Parintele Tihon isi cosea singur fesuri din bucati de rasa cu acul de cusut saci. Le facea ca pungile si le purta, dar ele raspandeau mult har. Orice lucru vechi si nepotrivit ar fi purtat, nu arata urat, pentru ca se infrumuseta si el de la frumusetea launtrica a sufletului sau. Odata uin vizitator l-a fotografiat asa cum era, cu punga in loc de fes si cu o pijama pe care acela i-o pusese in spate, deoarece vazuse ca batranului ii era frig. Iar acum toti cei ce vad fotografia parintelui Tihon cred ca purta mantie arhiereasca, desi era o pijama veche si tarcata. Oamenii priveau cu evlavie chiar si la zdrentele lui si le luau de binecuvantare. Mai mare valoare are un astfel de om binecuvantat, care s-a schimbat launtric si s-a sfintit si pe din afara, decat toti oamenii care-si schimba mereu numai cele din afara si-si pastreaza inlauntrul lor pe omul cel vechi cu pacate arheologice.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

SUNTEM ABSOLVENTI

SUNTEM ABSOLVENTI

                 Vineri,3 iunie, a fost festivitatea de premiere pentru elevii claselor a XII-a, festivitate la care au participat, alaturi de profesori, si parintii, bunicii, prietenii absolventilor. Totul in jur avea aer de sarbatoare. Timpul a trecut, copiii de ieri au crescut si au devenit adolescentii de azi, fiecare cu vise si idealuri. Vineri, au putut fi numiti – pentru ultima data – ELEVI.

         Alaturi de fiul nostru Mihai am fost noi, parintii si sora lui, precum si prietena lui Denisa si parintii acesteia.

         Defilarea elevilor alaturi de dirigintii lor, urmata de festivitatea de premiere au fost momente incarcate de emotie, atat pentru cei care pornesc pe drumul vietii, cat si pentru cei care i-au indrumat in cei patru ani de liceu.

         Unele clase, printre care si cea a lui Mihai au renuntat la clasicele robe, pastrand doar toca, pentru a putea fi aruncata cu bucurie. Unii au ales tema militara, altii au ales ca florile sau baloanele sa fie simbolul clasei lor. Cu robe sau fara, pe chipurile lor se citea emotia, bucuria de a fi absolvent.

         La festivitatea de premiere, fiecare diriginte a rostit cate un cuvant pentru clasa pe care a calauzit-o timp de 4 ani de zile. Mi-a placut si m-a surprins, in acelasi timp, cuvantul doamnei diriginte Mogos si anume: „Acum, la final, va rog sa-mi permiteti sa-mi scot palaria in fata voastra si sa va multumesc ca mi-ati permis sa va fiu diriginta.”

O femeie extraordinara, exigenta, ambitioasa, genul de profesor care doreste ceea ce este mai bun pentru elevi. Desi de multe ori neinteleasa de elevi, cu momente de „razboi”, a reusit ca la finalul celor 4 ani sa formeze, din elevii rebeli ce intrau pe bancile liceului, adolescenti cu o gandire profunda si cu idealuri mari pe mai departe.

Va multumim doamna diriginta si va dorim sanatate si putere de munca pentru a putea forma si alte generatii de elevi.

Dar, sa las pozele sa vorbeasca.

Succes mai departe tinerilor absolventi!

Astazi nu distingi barbatul de femeie

            Odata, ca sa-l incurce pe inteleptul Solomon, i-au adus inainte un grup de baieti si un alt grup de fete, la fel imbracati intru toate, ca sa-i deosebeasca. Acela i-a trimis la o cismea si i-a pus sa se spele. Dupa felul cum se spalau i-a deosebit; fetele aruncau cu grija si cu sfiala apa pe fata, in timp ce baietii o aruncau cu vioiciune si faceau zgomot din lovirea fetei lor cu palmele.

            Astazi baietii au imitat atat de mult femeile, incat de multe ori nu se deosebesc de ele. Mai demult puteai distinge barbatul de femeie de la cinci sute de metri. Acum de multe ori nici de aproape nu iti poti da seama ce este. Nu-ti dai seama ce este, femeie sau barbat. De aceea proorocia spune ca va veni vremea cand oamenii nu se vor putea distinge; barbatul nu se va deosebi de femeie. Batranul Arsenie Pestereanul (pustinic in pesterile din tinutul Sfintei Ana din Sfantul Munte) a spus unui tanar carea avea un par pana jos: „Bine, dar tu ce esti? Baiat sau fata?”. Nu se putea distinge. Mai demult erau tunsi cei ce veneau in Sfantul Munte. Acum vin asa cum sunt....eu insa ii tund cu foarfecele cu care tai lana, atunci cand impletesc metanii. Cati nu am tuns! In spatele Altarului ii tund. Cand vin unii ca acestia le spun:”Am fagaduit unora cu chelie sa la dau par.... Faceti dragoste si dati-l! Ce sa facem acum? Am fagaduit!”.

            -Dar sunt de acord, Parinte?

            -Trebuie sa stii cum sa le spui. Nu incep sa spun:”In felul acesta veniti? Nu va e rusine? Nu cinstiti acest loc sfant!”. Ci le spun:”Bre, voinicilor, voi cu acest par va necinstiti barbatia voastra. Daca ati vedea un ofiter in Omonia ca umbla cu o geant femeiasca cum vi s-ar parea? Se potriveste, mai copile? Trebuie sa-l taiem!”. Si-i tund. Stiti cat par adun? Cateodata, daca vreunul se impotriveste si incepe sa intrebe: „De ce etc”, ii spun „Ce, de ce? Nu sunt calugar? Fac calugarii. Asta e treaba mea”. Totul este modul cum le spui. Incep sa rada si dupa aceea ii tund. Nu le schimb num,ele. Numai pe unul l-am numit „Axion Estin”, pentru ca in ceasul acela treceau pe acolo cu icoana „Axion Estin”. Daca ati stii cat se bucura parintii atunci cand ii tund pe copii! Stiti cate binecuvantari primesc de la parinti, de la mame? Numai pentru aceasta ma va iertaq Dumnezeu....

            Acum a iesit alta moda: sa-si tunda parul, dar sa-si lasa inapoi niste coame. „Bre, tinere, ce noima are coada aceasta?”, intreb cateodata. „O lasam, imi spun, ca sa ia aminte ceilalti la noi”. „Mai copile, chiar daca ii vei plati nu cred ca vor lua aminte la voi, caci au atatea probleme”. Vezi pe altii, cogeamite flacaiu, ca isi pun cercei. Cati cercei am scos!

            -Parinte, unii poarta numai cate un cercel.

            -Anarhistii sunt cei care poarta un cercel. Un cercel in ureche este simbolul anarhiei. Nu-l pun din pricina afemeierii, ci isi gauresc urechea si-l pun ca semn de impotrivire. A venit odata la Coliba un tanar cu tatal sau. Era de 22 de ani cu par lung, barba si un cercel in ureche. „Nu se potriveste!, ii spun. Multi va iau in nume de rau. Eu insa nu. Oamenii stiu ca sunteti anarhisti si va iau in nume de rau”. L-a scos dupa aceea si mi l-a dat. Era de aur. „Da-l unui aurar, ca sa-ti faca o cruciulita!”, ii spun.

            -Parinte, altii isi pun cercel si in nas.

            -Aceasta inseamna ca diavolul le-a pus inel in nas, numai capastrul nu se vede...... Sunt unii care poarta la gat lanturi lungi de aur. L-am sapunit bine pe unul! I le-am scos si apoi i-am spus: „Sa le dai la un orfan sau sa le dai mamei tale ca sa le dea la vreun sarac!”. Dupa ce il aduc la socoteala, imi spune:”Ce sa fac?”. „Sa incepi, ii spun, prin a purta o cruciulita cu un singur lantisor”. Barbati si sa poarte aurarii?! Si aui niste lanturi lungi de aur, cate doua-trei randuri, lucru pe care nici printesele nu-l fac. Isi pun lanturi la gat ca sa-i vada ceilalti, iar apoi vin sa-si spuna problema. Dar problema acolo este! Unii ca acestia merita canon! Unora li le iau, altora le spun sa le dea milostenie ei singuri. Au intrecut masura! Au devenit oameni de nimic. Altii isi poarta zodia la gat. Il intreb pe unul:”Ce-i aceasta? Pentru prima data o vad”. „Este zodia mea”, imi spune. Iar eu credeam ca este o iconita cu Maica Domnului. „Bine, dar sunteti animale de purtatii zodii?”, il intreb. Toane! Neoranduiala launtrica rebufneste in afara. Sa facem multa rugaciune ca Dumnezeu sa lumineze tineretul, sa se pastreze putin aluat!

  (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA 22

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Luni, 02.06.2016, orele 21.30

Afara:

O noapte placuta, racoroasa.

Mă gândesc:

Ca trebuie sa incepem renovarea apartamentului, ceea ce va fi o adevarata provocare, pentru ca ne dorim ca rezultatul final sa fie frumos, cu un buget minim si realizat intr-un timp destul de scurt. Am sa va povestesc pas cu pas despre aceasta provocare.

Invat:

Din tot ceea ce ma inconjoara invat cate ceva.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru ca seful meu este un tip intelegator si, desi la serviciu este de lucru, mi-a acordat cateva zile bune de concediu pentru a fi alaturi de puiul meu, acum cand se apropie examenul de bacalaureat.

Din bucătărie:

E liniste si pace.

Ce mai mesteresc:

Am crosetat multe lucruri frumoase, despre care am sa va povestesc mai pe larg in urmatoarele zile.

Intentionez sa:

Fac paine cu maia.

Ceea ce astept (sper):

Ca fiica mea sa reuseasca sa obtina un loc de munca in Ploiesti, iar fiul meu sa treaca cu bine de examenele din aceasta vara.

Citesc:

Maica Gavrilia – Asceta Iubirii

Ascult:

Deocamdata nimic.

În casa:

Totul este pregatit pentru somnic.

Ce planuri am:

Painea cu maia; tricotat.

Un citat:

„Ce este ciudat este faptul ca, desi omul de multe ori cauta inspiratie divina in temple vechi si ruine, el nu reuseste sa-l gaseasca in ruinele umane.....Ce pacat!”- Maica Gavrilia.

Sarmanii mireni se imbraca asa cum este launtrul lor

            Parinte, dati-mi o binecuvantare.

            -Te binecuvintez sa te faci carnaval duhovnicesc ca Sfanta isidora cea nebuna; sa dobandesti prefacatoria cea buna. Vezi, sarmanii mireni sarbatoresc in fiecare zi prefacatoria lor lumeasca si se imbraca asa cum este launtrul lor. Mai demult oamenii se imbracau pentru carnaval o data pe an, numai la Lasatul de sec. Acum cei mai multi sunt mereu in carnaval. Adica mai demult carnavalul tinea o saptamana, numai la Lasatul de sec de carne pentru Postul Mare. Acum vezi in fiecare zi......Fiecare se imbraca asa cum ii spune gandul.  Au devenit cu desavarsire ciudati. Au innebunit. Putini oameni sutn modesti, fie barbati, femei sau copii. Mai ales femeile sunt intr-un hal de nespus. Astazi cand am coborat in oras am vazut una cu cordela atat de lata, ca un pansament, cu niste cizme pana sus si o fusta scurta. Mi-am spus: „Asa este moda!”. Altele merg cu niste tocuri foarte subtiri. Putin sa calce stramb si la medicul ortoped se opresc..... De par nu ma intreba! Alta – Dumnezeu sa ma ierte – numai a om nu semana! O fata salbatica, cu tigara in gura, fu, fu, si cu ochii rosii!.... Acum spun ca au ca regula sa nu fumeze in casa atunci cand au copii mici. Dar copiii deja se nasc.....heringi afumati. Si din pricina cafelelor unii o patesc, fac niste grimase.... A pelcat Harul lui Dumnezeu. Parasire desavarsita!.

            Imi aduc aminte, cand eram in Sinai, ce era si acolo.... nu ma intreba! Cat ma durea cand vedeam turistele care veneau la Manastire! In ce hal erau! Ca si cum as fi vazut icoane bizantine frumoase, aruncate la gunoaie; numai ca acestea se aruncasera singure. Odata am vazut una care purta ceva ca un felon si am spus: „Slava lui Dumnezeu, iata si una care poarta ceva mai cuviincios. In sfarsit, felon-nefelon, cel putin nu este ca celelalte”. Dupa aceea cand s-a intors cu fata, ce sa vad? Era deschisa cu totul!.

            Unde a ajuns lumea!......Mi-au trimis odata o fotografie a unei mirese, ca sa fac rugaciune sa-i mearga bine in casnicie. Dar rochia ei de mireasa era intr-un hal..... O astfel de imbracaminte arata lipsa de evlavie fata de o Taina savarsita in locul sfintit al Bisericii. Oameni duhovnicesti, si nu se gandesc! Ce sa faca ceilalti? De aceea spun, nici manastirile nu mai tin, nu exista frana nicaieri. Astazi oamenii sunt fara frana.

            Mai demult, cand existau si nebuni pentru Hristos, erau mai putini nebuni in lume. Nu cumva ar trebui sa rugam nebunii pentru Hristos sa-i faca bine pe cei ce sunt intr-adevar nebuni si sa apara alti nebuni pentru Hristos? In orice caz, astazi auzi si vezi lucrurile cele mai ciudate. Unul mi-a spus – mi-am facut cruce cand am auzit – ca astazi este la moda ca trantorii sa-si roada hainele in anumite locuri, sa le taie si apoi sa le coase petice cu acul de cusut saci. Bine, un muncitor e firesc sa fie asa, dar un trantor!... Dupa ce mi-a spus aceasta, a completat: „Parinte, sa-ti spun ceva inca si mai ciudat. Femeia mea a vazut odata in piata Omoniei pe copilul unei familii prietene ca avea pantalonii taiati in partea de dinapoi. „Copilasul meu, ii spune, pune-ti manuta in partea dinapoi...!”. „Lasa-ma in pace, spune acela, asa este moda!”. Sarmanii copii!

            -Parinte, este bine ca unii pun pe bluze stampe cu Sfinti?

            -Daca este pe bluze sau pe tricouri, este bine. In loc sa puna pe diavolul, mai bine pe sfinti. Dar daca este pe pantaloni, nu se potriveste; este lipsa de evlavie. Sunt unii evlaviosi care poarta diferite lucruri de felul acesta. Cand a mers patriarhul Dimitrios in America, au facut niste bluze cu patriarhul si Sfanta Sofia pe ele.

            -Au facut aceasta din evlavie?

            -Ei, n-au facut-o evreii, ci crestinii. Exista si unii care fac lucruri bune, precum exista medici buni, exista si sarlatani.

            -Parinte, toata aceasta neoranduiala vine si din influenta strainilor?

            -Ei, dar de unde sa vina? De aceea spuneau in vremea noastra: „Oamenii din Smirna sunt....”. Era un loc langa mare si mergeau multi straini. Sfantul Arsenie era foarte aspru in aceasta privinta. In Farasa era o tanara casatorita si purta broboada colorata din Smirna. Sfantul i-a facut observatii in repetate randuri, a sfatuit-o s-o arunce si sa se imbrace modest, ca toate femeile din Farasa. Dar aceea nu asculta. Intr-o zi, vazand-o Sfantul Arsenie ca poarta iarasi acea broboada tarcata, i-a spus cu asprime: „Boli europene nu vreau in Farasa. Daca nu te vei indrepta, sa stii ca toti copiii ce ii vei naste, vor pleca ingerasi dupa ce ii vei boteza, iar tu nu te vei bucura de nici unul”. Si fiindca nici atunci nu s-a indreptat, i-au murit doi ingerasi. Numai atunci si-a venit in fire, a aruncat broboada cea tarcata si a mers la Sfantul Arsenie si si-a cerut iertare.

            -Parinte, hainele de culoare inchisa ajuta in viata duhovniceasca, pentru unul care vrea sa se faca monah?

            -Da, hainele de culoare inchisa ajuta foarte mult. In felul acesta cel ce le poarta se desprinde de lume, pe cand cu cele colorate ramane incurcat in lume. Iar cel ce spune: „Voi merge in manastire si acolo voi purta haine negre. Voi merge la manastire si acolo voi face canonul”, lucruri negre va face si acolo, cand va merge. Atunci cand este in lume si face cu bucurie ceea ce fac monahii si doreste aceasta cu tot sufletul, unul ca acesta si in lume se bucura duhovniceste, iar dupa aceea, in calugarie, va urca si cate doua si cate trei trepte odata.

            -Parinte, uneori copiii care cred si se imbraca cuviincios au un razboi cumplit din partea celor mari.

            -Daca ei cred si fac aceasta cu toata inima, ii pun si pe cei mari la locul lor. Am cunoscut o fata ce purta haine negre si maneci lungi pana jos. Era foarte evlavioasa. Odata o batrana moderna ii spune: „Nu ti-e rusine, tu, fata tanara, sa porti haine negre si maneci lungi?”. „Fiindca nu vedem exemple de la dumneavoastra, i-a raspuns aceea, cel putin noi sa purtam haine negre”, si astfel a pus-o la punct.

            Dar vezi cate una care, de indata ce ramane vaduva, se si imbraca cu haine tarcate. Dar ce sa mai spui? Sora mea a ramas vaduva la 23 de ani si nu si-a mai scos hainele cele negre pana ce a murit. Pentru mine sunt mai fericite vaduvele care poarta negru in aceasta viata, chiar si fara voie, si traiesc o viata duhovniceasca alba slavoslovind pe Dumnezeu fara sa murmure, decat nefericitele ce poarta haine tarcate si traiesc o viata tarcata.

  (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

Despre viata duhovniceasca (I)

1.    Intrebare: Depinde, oare, mantuirea noastra de imprejurarile exterioare?

Raspuns: Mantuirea noastra nu depinde de nimic exterior: important nu este faptul ca cineva este renumit sau nu, ca este bogat sau sarac, ci ca este virtuos, ca are credinta, ca se ingrijeste de izbanda duhovniceasca si ca il iubeste pe Dumnezeu.

2.    Intrebare: Cum trebuie sa vietuim ca sa ne mantuim?

Raspuns: Fiecare fapta a bunei credinte si a iubirii crestine – citirea cartilor sfinte, gandruile bune, discutiile cu folos, sfanta ascultare, multumirea in ispite si in necazuri, iertarea ocarilor – poarta pecetea rugaciunilor si raspnadeste un miros placut inaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea trebuie sa ne silim, sa ne verificam in toate si caile rasfatului sa le inchidem si atunci osteneala si evlavia vor intra in obiceiul nostru.

(Staretul Ioan Troitki).

3.    Intrebare: Care sunt cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu?

Raspuns: Pocainta si Impartasania sunt cele mai mari dintre toate darurile lui Dumnezeu (Sfantul Varsanufie cel Mare).

4.    De ce trebuie sa se fereasca omul duhonivcesc?

Raspuns:Nevoitorul virtutii trebuie sa se indeparteze cu orice chip de gandurile care ii intra in minte si ii alinta inima. Satana este foarte inventiv cu privire la faptele rele: atunci cand pe oamenii renumiti in evlavie nu ii poate abate de la viata si purtarea pretuite de ei si nu ii poate inclina spre ceea ce voieste el, incearca sa-I loveasca prin alt mijloc. Ii lauda ca pe niste oameni care au atins desavarsirea, apoi ii proslaveste ca pe niste sfinti si ii fericeste ca pe unii care au devenit deja prietenii lui Dumnezeu si au ajuns la culmea tuturor virtutilor. Si, astfel, nascand in ei patima mandriei, ii starneste la vrajmasie impotriva lui Dumnezeu si, in cele din urma, ii smulge din radacina ca pe o planta. De aceea, asa cum am zis, trebuie sa ne departam de gandurile patimase care ne alinta mintea si inima.

5.    Intrebare: Care este cel mai important lucru pentru un crestin?

Raspuns: Cel mai important lucru este sa invete adevarata credinta (Sfantul Ambrozie al Mediolanului).

(1000 de intrebari si raspunsuri si raspunsuri despre viata duhovniceasca).

600 DE ISTORIOARE RELIGIOASE

“Las toate averile mele….”

            Tarul cel Mare a murit in clipa cand a inceput sa-si scrie testamentul. Incarcat de putere lumeasca si de o uriasa avere, nu-I venea sa creada ca va muri asa curand. Pe urma, abia a putut scrie cuvintele: “Las toate averile mele….”

            Cui?

Bogatul si calatorul

            Un biet calator sarac ceru salas la casa unui bogat zgarcit.

            -Mergi de-aici – se rasti bogatul -, ca doar casa mea nu-I han la drumul mare, pentru calatori!

            -Ingaduie-ma, te rog, - raspunse saracul – sa-ti pun trei intrebari si apoi voi pleca in drumul meu! Cine a locuit aici inainte de dumneata?

            -Tata.

            -Dar inainte de dansul?

            -Bunicul.

            -Si dupa dumneata, cine va locui aici?

            -Fiul meu.

            -Precum se vede – zise saracul -, aici, in casa asta, nu sta nimeni de statornicie. Se duc unii si vin altii, niste calatori sunteti si dumneavoastra, iar casa asta e un han, in care ar trebui sa primiti si pe cei saraci.

            Cuvintele saracului strapunsera inima bogatului zgarcit. Si, din acea clipa, n-a mai respins pe saraci si s-a facut izvor de mila si milostivire pentru ei.

“Aici este raiul meu!...”

            Un scriitor si vestitor al Evangheliei, Bettex, istoriseste urmatoarele:

            “Inainte cu zece ani, am cercetat pe un vechi prieten de-al meu. L-am aflat intr-o splendida situatie materiala. Locuia intr-un palat inconjurat de o gradina, ca un adevarat paradis.

            Am incercat sa-I vorbesc despre cele sufletesti, dar prietenul meu intrerupse vobele mele si le puse punct, graind sfidator: Dragul meu prieten, mie in zadar imi graiesti astfel de lucruri. Raiul meu, iata-l, acesta este!... Acesta este raiul meu!

            Peste cinci ani, l-am cercetat din nou, dar, vai, ce schimbari grozave am aflat! Gradina era darapanata, casele ruinate…. Prietenul meu zacea bolnav de ani de zile. Un copil al lui se inecase. O fata incheiase o casatorie nefericita. Mai avea o singura fata, pe care am auzit-o astfel intelegandu-se cu tatal sau bolnav:

            Tata draga, ma duc la oras. Ce ai dori sa-ti mai aduc? Un streang! – grai tatal ei chinuit de boala.

            In decurs de cinci ani, raiul prietenului meu devenise un adevarat iad”.

(600 de istorioare religioase – preot Iosif Trifu)

Prapastia generatiilor

            Lumea a devenit ca o casa de nebuni. Copiii cei mici adorm la miezul noptii, desi ar trebui sa adoarma odata cu apusul soarelui. Sunt inchisi in blocuri, in betoane, si intra in programul celor mari. Ce sa faca copiii, ce sa faca parintii? Vin copiii si-mi spun:”Nu ne inteleg parintii”. Vin si parintii si imi spun:”Copiii nostri nu ne inteleg’. S-a creat o prapastie intre parinti si copii. Ca sa dispara aceasta trebuie ca parintii sa se coboare in starea copiiilor, iar copiii sa treaca in cea a parintilor. Iar daca acum copiii nu-i chinuiesc pe parintii lor, nici copiii lor, mai tarziu, nu-i vor chinui pe ei. Daca insa acum copiii nu asculta si isi chinuiesc parintii, si copiii lor ii vor chinui mai tarziu, pentru ca vor actiona legile duhovnicesti.

            -Parinte, unii copii spun ca s-au vatamat din pricina dragostei parintilor lor.

            -Nu au dreptate. Cand copilul are marime de suflet, nu se vatama de dragostea parintilor lui. Daca insa va exploata dragostea lor, se va distruge. Daca un copil se vatama de dragostea parintilor, inseamna ca acel copil are o vatamare. Desi ar trebui sa-i fie recunoscator lui Dumnezeu pentru astfel de parinti, pentru dragostea lor, el se mahneste ca se poarta cu bunatate cu el, in timp ce alti copii nu au parinti. Ce sa mai spui? Cand un copil nu-i respecta pe parintii sai ca pe niste binefacatori ai sai si nu-i iubeste -  cu atat mai mult cu cat parintii au frica de Dumnezeu – cum este cu putinta sa respecte si sa iubeasca pe Dumnezeu, marele lui Binefacator si parinte al tuturor oamenilor, lucru care este foarte greu sa-l inteleaga la varsta copilariei?

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).

Prajituri, prajituri

Prajituri, prajitur

Saptamana trecuta am facut ceea ce imi place cel mai mult: prajituri.

A fost ziua unor colegi si m-au rugat sa le fac prajituri. M-au lasat pe mine sa aleg, asa ca am ales: minitarte cu crema de vanilie si fructe, mini cheesecakeuri cu topping de fructe de padure, minichouri cu spuma de ciocolata si frisca si prajitura cu nuci.

In week-end si-a serbat ziua de nastere a prietenului nostru de familie, Daniel, asa ca l-am servit cu tort cu crema de iaurt si frisca.

Tuturor le urez, inca o data, La multi ani, cu multe bucurii si realizari.