Catehism Ortodox

Sfanta Taina a Botezului

Botezul este Sfanta Taina prin care omul, prin intreita afundare in apa sfintita si prin rostirea de catre preot a cuvintelor :”Boteaza-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) in numele Tatalui, amin si al Fiului, amin si al Sfantului Duh, amin”, dobandeste iertare de pacatul stramosesc, se naste din nou, duhovniceste, in Hristos si se face membru al Bisericii.

Lucrarea de capatenie in sfanta slujba a Botezului este afundarea intreit in apa curata si sfintita in numele Sfintei Treimi.

Afundarea inchipuieste moartea si ingroparea Mantuitorului si moartea omului celui vechi al pacatului, iar ridicarea din apa inchipuieste invierea de a treia zi a Domnului si nasterea omului celui nou, curat si drept in Hristos-Domnul.

Celelalte lucrari (ceremonii) de la Botez au si ele cate un inteles:

-       Lepadarile insemna indepartarea puterii diavolului de cel ce se boteaza;

-       Impreunarile in Hristos inseamna unirea cu Mantuitorul si cu Biserica Lui;

-       Suflarea de trei ori a preotului peste fata celui ce se boteaza inseamna ca el trebuie sa marturiseasca totdeauna pe Domnul;

-       Vesmantul sau panza alba in care se imbraca cel botezat inseamna curatenia sufletului si a vietii crestinesti;

-       Luminarea inseamna indatorirea celui botezat de a duce o viata crestineasca, asa incat faptele lui bune sa lumineze inaintea oamenilor, ca o lumanare in intuneric.

Sfanta Taina a Botezului nu se repeta niciodata asupra aceluiasi om, pentru ca numai odata se iarta pacatul stramosesc si intra omul in Biserica, pentru ca numai odata se naste omul duhovniceste, ca si trupeste. Iar pacatele savarsite dupa Botez se pot ierta prin Sfanta Taina a Pocaintei.

De la cel ce se boteaza, daca este in varsta, se cere primirea dreptei credinte si pocainta pentru pacatele savarsite, care prin botez se iarta. De aceea se rosteste la Botez Simbolul Credinteti.

La botezul copiilor, credinta se marturiseste de catre nas, care fagaduieste ca se va ingriji ca pruncul sa fie crescut in legea ortodoxa. De aceea nas nu poate fi decat un crestin orthodox.

Copiii trebuie sa fie botezati:

-       Pentru ca au pacatul stramosesc, de care nu se pot curati decat prin botez;

-       Pentru ca fara nasterea din nou, prin botez, nu se poate intra in Biserica, dupa cuvantul Domnului: “De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu.”(Ioan 3,5);

-       Pentru ca si copiilor, nu numai oamenilor in varsta, le este data fagaduinta Duhului Sfant, care curata de pacate;

-       Pentru ca botezul a luat locul taierii imprejur, prin care a fost preinchipuit in Vechiul Testament, iar taierea imprejur se savarsea si asupra copiilor;

-       Pentru ca asa au facut Sfintii Apostoli, care au botezat si pe copii;

-       Pentru ca asa a facut Biserica dintotdeauna.

De aceea, cine nu boteaza pe copii si amana botezul lor pentru mai tarziu, face mare pacat.

(extras din Catehism Ortodox-Sfantele Taine)

Retete rapide si gustoase

Retete rapide si gustoase

Pentru ca ieri am avut alte proiect de realizat, a trebuit sa gatesc ceva foarte rapid. Am profitat de faptul ca a fost dezlegare la peste si am facut macrou la cuptor, pentru ca a necesitat foarte putin efort din partea mea. Si pentru ca baietii voiau si ceva dulce, am pus repede la masina si un cozonac.

Macrou la cuptor:

Ingrediente: 2 buc macrou; 1 lamaie, sare, piper, 2 linguri ulei.

Mod de preparare: Pestele curatat si spalat se punt intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Peste el se pun cele doua linguri de ulei, zeama de la ½ lamaie, sare si piper dupa gust si se da la cuptor al 150⁰C, aproximativ 30 minute.

Se serveste cu lamaie.

Cozonac de post

Reteta este o adaptare a retetei de cozonac cu fanta de pe blogul “Caietul cu retete”. Pentru ca nu folosesc fanta si nu am avut nici fructe confiate, am folosit socata (sirop de soc si apa) si un amestec de mide nuca, zahar si cacao.

Ingrediente si mod de preparare: 250 ml socata; 60 gr zahar, 80 ml ulei, un praf sare, 500 gr faina cernuta si 14 gr drojdie. Toate acestea (in ordinea scrisa) le-am pus in cuva masinii de paine si am dat la programul de framantat. Am pregatit umplutura astfel: aproximativ 200 gr miez de nuca tocat mai mare, 1 lingura cacao si 2 linguri zahar le-am amestecat. Cand s-a terminat programul masinii, am soc aluatul, l-am impartit in doua bucati. Fiecare bucata am intins-o cu mana, am pus jumatate din umplutura, am rulat si apoi l-am pus in forma de chec tapetata cu hartie de copt. Am obtinut astfel doi cozonacei, pe care i-am lasat la cald sa creaca in tavi 30 minute. I-am copt timp de 20 minute (se face testul scobitorii pentru siguranta) la 150⁰C in cuptorul preincalzit.

Au fost deliciosi.

RAZBOI IN BUCATARIE

O zi de duminica in familie

Fiind a doua zi de sarbatoare, dupa ce am venit de la biserica am copt seminte, de dovleac si de floarea soarelui si ne-am asezat cu totii la film.

Am vazut doua filme pe care vi le recomand si voua.

Primul, “Razboi in bucatarie” (The hundred Food Journey), o productie 2014, foarte frumoasa, relaxanta, placuta, cu o tema foaqrte draga mie: gastronomia, cu tot ceea ce inseamna ea frumos.

Al doilea film, “The most wonderful time of the year”, ne-a introdus in atmosfera atat de frumoasa a Craciunului. O comedie romantica foarte frumoasa, cu actori frumosi, cu subiect delicat.

Si pentru ca sa ramaneti in aceasta atmosfera placuta a sarbatorilor de Craciun, canalul TV Diva, va invita la un regal al filmelor de Craciun, de luni pana vineri, incepand cu ora 17.00.

Vizionare placuta.

Sfanta Mucenita Filofteia

Sfanta Mucenita Filofteia

Sfanta Mucenita Filofteia era de neam romano-bulgar, fiind nascuta la inceputul secolului XIII, in orasul Tarnovo, vechea capitala a Bulgariei. Tatal sau era lucrator de pamant, iar mama sa, de origine valaha, era casnica.

Dupa ce dadu fiicei sale o aleasa crestere duhovniceasca si o lega cu inima de dragostea lui Hristos, mama sa se muta la viata vesnica, lasand copila orfana in grija tatalui ei. Acesta se recasatoreste, lasand-o pe fericita Filofteia in grija mamei sale vitrege, care adeseori o asuprea, o pedepsea si chiar o para tatalui ei, pe motiv ca nu o asculta, ci merge prea des la biserica si risipeste averea casei, dand-o milostenie la copiii orfani si saraci.

Desi adesea era certata si chiar batuta, fecioara Filofteia nu se tulbura, nici nu punea la inima aceste ispite pe care i le facea satana prin invidia mamei vitrege, pentru a o indeparta de la faptele cele bune, pe care la invatase de la buna ei mama. Dimpotriva, pe masura ce crestea, Filofteia mergea incontinuu la slujbele bisericii, impartea hainele bune si mancarea la copiii saraci care ii ieseau in cale, iar acasa se ruga si postea mereu. Trei erau faptele ei bune care o incununau: rugaciunea, fecioria si milostenia.

Cand avea numai 12 ani, a binevoit Dumnezeu s-o invredniceasca pe fericita Filofteia de cununa muceniciei si de bucuria imparatiei ceresti, intr-un chip ca acesta. Fiind toamna si tatal ei lucrand la camp, Filofteia era trimisa zilnic de mama vitrega sa-i duca de mancare pe ogor. Dar fericita obisnuia sa imparta cate putin din mancare la copiii saraci, care ii ieseau in cale. Observand tatal ei ca mancarea nu-i ajunge, si-a certat femeia pentru aceasta, iar ea i-a zis:

-Intreaba pe fiica ta ce face cu mancarea, ca eu iti trimit mancare destula la camp!

Atunci, ticalosul tata, maniindu-se pe fericita Filofteia, si-a pus in minte s-o pandeasca pe cale si sa afle ce face cu mancarea de nu-i ajunge. Intr-o zi, la amiaza, pe cand el o pandea dintr-un desis, a vazut pe Filofteia cum imparte mancarea la copiii saraci care ii ieseau inainte. Atunci, pornindu-se cu manie de fiara, din indemnul diavolului, a aruncat cu barda ce o purta la brau asupra Sfintei Filofteia si, taind-o la picior, in putina vreme, din cauza ranii, fericita si-a dat sufletul in mainile preadulcelui ei mire, Iisus Hristos.

Cuprins de frica si de mustrare, a incercat sa ridice de jos sfantul ei trup, dar n-a putut, caci trupul Sfintei Filofteia, devenind facator de minuni, se ingreunase ca o piatra. Atunci nefericitul tata a alergat la arhiepiscopul Tarnovei si, marturisindu-si pacatul, i-a spus toate cele intamplate. Arhiepiscopul cu tot clerul si multime de popor au iesit afara din oras, cu tamaie si lumanari in maini, sa ridice trupul cel proslavit al Sfintei Mucenite Filofteia si sa-l duca in catedrala din cetate. Dar, cu randuiala divina, trupul ei nu se lasa nicidecum ridicat de la pamant.

Vazand ca nu este voia Sfintei Filofteia sa ramana in patria ei, arhiepiscopul cu slujitorii sai au facut multe rugaciuni catre Dumnezeu si catre mucenita, numind numeroase manastiri, biserici si catedrale din sudul si din nordul Dunarii, sa vada unde anume doreste sa ramana sfintele ei moaste. Dar trupul ei nu se usura. La urma au numit si Manastirea Curtea de Arges si, prin minune dumnezeieasca, moastele Sfintei Filofteia s-au usurat si au putut fi ridicate si asezate in sicriu spre inchinare.

Arhiepiscoul a scris voievodului Radu Negru sa primeasca acest sfant si nepretuit odor pentru ocrotirea si mangaierea poporului roman binecredincios.

Clericii Tarnovei au insotit in procesiune sfintele moaste pana la Dunare, iar de aici le-au intampinat clericii, monahii si credinciosii romani in frunte cu mitropolitul si domnul tarii si le-au dus cu alai domnesc la Manastirea Curtea de Arges, unde le-au asezat in biserica.

Asa au ajuns moastele Sfintei Mucenite Filofteia in tara noastra.

Sfantul Nicolae

Sfantul Nicolae a venit!

Iata ca a trecut si ziua Sfantului Nicolae, atat de mult asteptata de toti copiii, mai mari si mai mici, de parinti si bunici; intr-un cuvant, de toata lumea. Sfantul Nicolae este sfantul cel mai drag, este cel care deschide „sezonul” sarbatorilor de iarna, este cel care aduce primii fiori de emotie si bucurie in suflet.

Mai sunt unele persoane care poarta numele Sfantului, asa ca au inca un motiv de bucurie. Pentru toti acestia, La multi ani, cu sanatate si multe bucurii.

Catehism Ortodox

SFINTELE TAINE

Sfanta Taina este o lucrare vazuta, asezata de Mantuitorul Iisus Hristos in Biserica, prin care se impartaseste credinciosilor harul nevazut alu lui Dumnezeu.

In orice Sfanta Taina deosebim trei parti: asezarea ei de catre Iisus Hristos, lucrarea vazuta sau slujba sfanta si harul nevazut.

Harul este puterea sau energia dumnezeiasca necreata, pe care Duhul Sfanto impartaseste credinciosilor prin Sfintele Taine, ca ajutor pentru mantuire.

Harul se da in urma rascumpararii sau impacarii omului cu Dumnezeu, savarsita de Mantuitorul Hristos. Fara har nimeni nu se poate mantui.

Mantuitorul a asezat sapte Sfinte taine sip e toate acestea le are Bisrica noastra:

1.    Botezul;

2.    Ungerea cu Sfantul Mir (Mirungerea)

3.    Sfanta Cuminecatura;

4.    Pocainta;

5.    Preotia

6.    Nunta

7.    Maslul

Mantuitorul a lasat dreptul de a savarsi Sfintele Taine Sfintilor Apostoli si, prin acestia, episcopilor si preotilor randuiti in mod canonic.

Episcopul poate savarsi toate sfintele Taine, iar preotul numai sase din ele, adica fara Sfanta a Preotiei. Singur Botezul – dar numai in caz de mare nevoie, adica de peicol de moarte a celui nebotezat-poate fi savarsit de diacon sau de orice credincios orthodox, prin afundarea de trei ori in apa curata rostindu-se cuvintele:”Boteaza-se robul (roaba) lui Dumnezeu (Numele) in numele Tatalui, amin, si al Fiului, amin si al Sfantului Duh, amin” si ramanand ca toate celelalte sa le faca preotul dupa randuiala sfintei biserici.

Catehism Ortodox

BISERICA (II)

„Pe sfinti ii cinstim sau ii veneram pentru statornicia lor in dreapta credinta si pentru barbatia cu care au stiut sa traiasca aceasta credinta si sa o apere pana la capat, uneori jertfindu-si chiar viata.

Ii veneram apoi, pentru harurile si vrednicia de care au ajuns sa se bucure inaintea lui Dumnezeu. Mantuitorul ne spune ca slava pe care El a primit-o de la Tatal, pe aceea a dat-o sfintilor. Mai cinstim pe sfinti, pentru ca ei mijlocesc cu rugaciuni, la Tatal ceresc, pentru noi.

Dintre sfinti, cinstirea cea mai aleasa, numita supravenerare sau preacinstire, o aducem Preacuratei Fecioare Maria, ca uneia care a nascut, dupa trup, pe insusi Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Cinstim sfintele moaste, pentru ca, ramanand in nestricaciune, ele ne amintesc mereu si ne imbarbateaza in datoria de a trai si a ne jertfi pentru dreapta credinta.

Dar, mai ales, le cinstim pentru puterile dumnezeiesti care lucreaza prin ele. O dovada ca puterea lui Dumnezeu lucreaza si prin osemintele celui drept, avem si in cartea a patra a Imparatilor (13.21), unde ni se istoriseste ca osemintele proorocului Eliseu au readus la viata un mort.

Asemenea minuni au fost facute si de sfintele moaste ale unor sfinti ai Bisericii, mai indepartata sau mai apropiata de zilele noastre.

Cinstim sfintele icoane, pentru ca ele ne inalta gandul la taina Intruparii Domnului. Luand chip de om, Domnul de-a aratat ca il putem infatisa si cinsti in zugravitura.

Cisntim sfintele icoane, apoi, pentru ca ele neajuta sa ne inaltam gandul la sfintii care s-au nevoit si au patimit pentru dreapta credinta, dandu-ne noua pilda intru totul vrednica de urmat. Asemenea unei fotografii, icoana ne duce cu gandul la sfantul pe care il reprezinta.

Mai cinstim sfintele icoane, pentru ca prin rugaciuni inaintea lor, adresate sfintilor pe care ii infatiseaza, credinciosii evlaviosi se fac partasi de imbelsugate daruri duhovnicesti.

Cinsitrea icoanelor nu este inchinare la idoli, pentru ca cinstirea nu o dam lemnului si culorilor, ci sfintilor infatisati pe lemn, bineplacuti lui Dumnezeu, ca unii care s-au invrednicit sa stea in cea mai stransa legatura cu Dumnezeu si deci sa poata mijloci pentru noi.

Inainte de a fi asezate in biserici si in casele credinciosilor, icoanele se sfintesc de catre preoti, dupa randuiala stabilita de Biserica.

Biserica nu este nici numai vazuta, nici numai nevazuta, ci este si vazuta si nevazuta. Vazuta este Biserica, pentru ca ea este pe pamant si vazuti sunt membrii ei din viata aceasta; vazute sunt ierarhia bisericeasca, marturisirea de credinta, slujbele, randuielile si canoanele bisericesti, iar nevazuta este Biserica, pentru ca este si in Cer, adica pe un alt plan de existenta; pentru ca nevazut este capul ei, Iisus Hristos; nevazuti sunt membrii ei care au trecut din aceeasi viata; nevazut este harul Duhului Sfant, care lucreaza in ea, precum nevazuta este si duhovniceasca legatura care uneste toate madularele Bisericii, intre ele, si cu capul Iisus Hrisots, toate facand un singur trup duhovnicesc.

Domnul nostru Iisus Hristos, intemeind Biserica, a asezat in ea ordine si randuiala, anume ca unii sa conduca, iar altii sa asculte, pastrand cu totii legatura dragostei si a pacii intre el si cu El. Conducatorii sunt clericii sau ierarhia bisericeasca, adica episcopii, preotii si diaconii, care au fost asezati de Sfintii Apostoli, in Biserica, pentru a propovadui cuvantul adevarului, pentru a face partasi pe credinciosi de harul dumnezeiesc si pentru a pastori obstea credinciosilor. Credinciosii nesfintiti pentru vreo treapta bisericeasca sunt numiti laici sau mireni. Cei ce fac parte din ierarhia bisericeaca se mai numesc si pastori sufletesti, iar mirenii se mai numesc turma duhovniceasca sau cuvantatoare.

Biserica este numita una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca, pentru ca acestea sunt cele mai de seama insusiri ale ei.

Biserica este una, pentru ca unul este intemeietorul si capul ei, Domnul Iisus Hristos, si unul este Duhul Sfant, care o insufleteste cu harul dumnezeiesc; una este invatatura ei cea adevarata si una calea cea dreapta care duce sigur la mantuire. Mantuitorul o singura Biserica a intemeiat si nu voieste sa fie mai multe. Diferitele Biserici ortodoxe nationale nu sunt Biserici despartite sau mai multe, ci numai membre ale singurului trup al Bisericii.

Biserica este sfanta, pentru ca sfant este intemeietorul si capul ei, Iisus Hristos, care a sfintit-o si pe ea cu sangele Sau (Efeseni 5, 25-27), si i-a dat puterea sa sfinteasca pe oameni, prin harul dumnezeiesc. Sfintenia Bisericii nu se pateaza deloc prin aceea ca in ea se gasesc si pacatosi, fiindca nu membrii Bisericii sfintesc Biserica, ci Biserica sfinteste pe membrii ei, ea neavand de la ei sfintenia, ci de la Domnul, prin Duhul Sfant.

Biserica este soborniceasca sau universala, pentru ca ii este dat sa se intinda peste tot pamantul si sa-i cuprinda pe toti oamenii, ca intr-un sobor a toata lumea, si pentru ca se conduce dupa cele statornicite la sfintele soboare a toata lumea. Biserica este soborniceasca si pentru ca detine adevarul religios deplin si pentru ca totdeauna si pretutindeni a invatat si invata neschimbat acelasi adevar dumnezeiesc universal.

Biserica este apostoleasca, pentru ca este asezata pe temelia Apostolilor si proorocilor, „piatra cea din capul unghiului fiind insusi Iisus Hristos” (Efeseni 2, 20), adica pentru ca are invatatura Domnului Iisus Hristos, pe care a primit-o de la Sfantul Apostol si tine randuielile acestora.

O cafeluta… romaneasca

O cafeluta… romaneasca

Aseara, afara ningea ca in povesti, in casa cald si miros de paine proaspata, iar eu scotoceam prin cartile de bucate mai vechi si mai noi dupa retete de post. Asa am ajuns si la cartile lui Radu Anton Roman si, tot rasfoindu-le am dat de:”Cafea…romaneasca”. Modul lui de a descrie cum se face cafea, a facut sa imi fie pofta si, desi era intuneric afara, am facuto cafeluta mica, pe care am savurat-o cu sotul meu.

Dar, sa va spun si voua, cat de frumos scrie Radu Andon Roman despre modul de preparare al cafelei.

“1 ceasca de 100 ml apa (feligeanul e mai mic, ceea ce scurteaza placerea ritualica a sorbitului, si asa legumit cat se poate.); 2 lingurite cafea macinata; 1 lingurita rasa de zahar (sau cat va place).

Inceput de basm vechi: se pune apa la fiert intr-un ibricel de alama, in nisip incins (asa cum se facea cafeaua candva, pe insula scufundata Ada Kaleh). Dar, daca nu-i alama si nu-i nisip, atunci e bun si un ibric smaltuit pe un foculet miniatural, sa dea timp cafelei sa se incinga.

Deci, reluam: intr-un ibric se pun la fiert, pe foc minuscul o cescuta de apa, 1 lingurita varfuita de cafea si zaharul. Pe masura ce se apropie de clocot, se ia caimacul ce se formeaza cu o lingurita si se pune in cescuta. Cand a dat primul clocot (adica doar s-a infoiat putin) se pune inca 1 lingurita (rasa) de cafea, se amesteca, se acopera si se da deoparte, sa se aseze zatul si sa-si dea cafeaua ce are de dat. Se toarna in cescuta.”

Asa-i ca felul haois de a povesti al domnului Anton Roman va facut pofta de o cafeluta mica?

REGINA MARIA

Crampeie de tara si cateva chipuri de romani, vazuti prin ochii Reginei Maria

“Cotroceni: e primavara sau inceputul primaverii; pasarile ciripesc, florile se ivesc una cate una dupa anotimp: ghiocei, brebenei, narcise, zarnacadele, lalele, stanjenei, liliac, bujori, trandafiri, crini, iar copiii alearga de colo-colo, fericiti, fara griji, plini de viata cotropitoare. Mireasma salcamilor si, mai tarziu a teilor umple aerul cald, peste tot sunt albine si fluturi de toate culorile. De departe vine sunetul goarnelor militare, multe dintre ele disonante, insa atat de obsinuite incat urechile noastre aproape le-au indragit, caci ne par acompaniamentul firesc al unor ceasuri anumite din zi; din cand in cand, o muzica militara, ropotul picioarelor soldatilor mergand spre campul de exercitii. Mai in departare, glasurile fetelor de la azilul Elena Doamna cantand in cor si intotdeauna si la orice ora latratul neobosit al cainilor.”

Sinaia: aer taios de munte, brazi; tot ce creste aici, pom sau floare, e puternic, se inalta drept, voinic si viu colorat; fiece rasuflare in care sorbi aerul iti intra adanc in plamani parca ai bea o gura de apa limpede si inghetata. Lungi plimbari, poiene pline de flori cu iarba atat de inalta incat copiii sunt aproape jumatate ascunsi intr-insa, clopotei albastri, galbenele de munte, degetei, gladiole salbatice, crini inalti si cate altele; peste tot soare, miros de fan proaspat cosit, zvon de vesele glasuri, iar in departare muntii inalti, pe a caror pereti stancosi se catara intunecoase ostiri de brazi uriasi.

Constanta: marea……portul cu viata lui in fierbere: vapoare, marinara, strigat de sirene, semnale deosebite, sunetul patrunzator al fluierului, zbierete iesind din cosurile vapoarelor care se departeaza, miros de gudron, de funii, de ierburi marine; oameni murdari carand mari grutati, culorile steagurilor bantuite de vant, luciri de argint pe aripi de pescarusi albi, zgomot de ape battue de vasle, fasait de valuri izbite de dig, invalmaseala, viata, energie.

Mamaia: immense intinderi de nisip, o plaja atat de lunga, incat sfarsitul I se pierde in departare, cu scoici trandafirii ca niste petale de flori aruncate de zane, bai de mare si acel ras ce izbucneste anume cand navaleste asupra ta apa rece, fosnetul soptit al valurilor ce se sparg rand pe rand domol pe mal, lasand fiecare o fasie de spuma alba ca zapada; jocuri prin nisip, caini nebunatici luptandu-se cu cate o bucata groasa de lemn azvarlita de valuri pe mal sau innebunitide bucurie si alergand ca niste ogari cenusii intr-o fuga zanatica de-a lungul plajei, latrat imbatat de fericire.

Presedintele Partidului Conservator – Lascar Catargiu: un batran boier moldovean, cumpanit la minte, sincer la vorba si cu fire potolita; avea accent moldovenesc si linistita lui chibzuiala este intarita de un bun-simt netulburat si temeinic.

Seful Partidului Liberal-Dimitrie Sturdza: uscativ, carunt, violent, era un omulet patimas si certaret ca un fox-terrier, dar era un om de valoare si cat se poate de intelligent….tot numai vointa si indaratnicie.

Toti Lahovarestii erau cat se poate de destepti, totdeauna stiau toate mai bine decat altii si aveau o memorie nemaipomenita, pe care a mostenit-o si generatia urmatoare, barbati ca si femei. Erau patru frati, dintre care doi, Alexandru si Jaques, erau ministri cand am venit in Romania.

Seful cancelariei regale - Printul Barbu Stirbey avea o fire cam sfioasa si fara nazuinte, pretuise totdeauna viata de familie decat cea publica, insa era un om inzestrat cu un bun simt linistit si practic si stia ce voia. Neangamfat, insa intotdeauna cam mandru si scurt la vorba, cei ce-l cunosteau adevarat aveau o parere inalta despre caracterul si inteligenta lui.

Doctorul Antipa era un om neobisnuit de mic la stat, rotund, jovial si plin de intelepciune. Nu era nimic in lume ca sa nu stie el despre apa, pesti si pasari.

Cam pe aceeasi vreme (1913),un roman numit Vlaicu, inventa un aeroplan cu care facu cateva zboruri. Dar si el, ca multi altii, isi vazu cariera naprasnic retezata, caci masina lui zburatoare se sfarma pe cand trecea peste o campie intre Ploiesti si Campina si astfel isi gasi Vlaicu moartea. Numele lui totusi ramane ca al unui pionier al neamului nostru.

Elena Perticari, fiica doctorului Davilla, femeie fara teama si plina de patriotism, cu o fire vitejeasca; desi era de o sanatate subreda si adesea bolnava, n-am intalnit nici o fiinta atat de gata sa se jertfeasca si sa raspunda la orice chemare….Era o femeie de o frumusete neobisnuita, inalta, cu parul rosu, ochi mari, larg dechis sub niste sprancene arcuite in chip minunat. Elena era dintre acelea care dau totdeauna mai mult decat primesc,.

Constance Cantacuzino, sora cu doctorul Jean Cantacuzino, era o femeie care trecuse de prima tinerete, cu apucaturi barbatesti, cu grai pitoresc, vesela, imperioasa, de o inteligenta scliptioare si dirija un spital facut pe propria ei cheltuiala. O gaseai intotdeauna acolo unde era primejdia mai mare….Era destepta, plina de duh, adesea ironica, avea ceva sanatos care te insufletea, un bun-simt temeinic sub o aparenta cam aspra si o inima plina de caldura, pe care parca se mandrea s-o tina ascunsa. Nu s-a stiut destul din tot ce a facut Constance Cantacuzino pentru a alina suferintele ostasilor nostri.

Franturi din cartea “Povestea vietii mele”- Regina Maria

Pentru aceste frumuseti ale tarii descrise in cateva cuvinte si multele altele pe care le putem vedea la tot pasul, pentru romanii de altadata plini de patriotism, inteligenti, cu dragoste de tara si neam, pentru romanii de astazi inteligenti, onesti si muncitori, sunt mandra ca sunt romanca.

LA MULTI ANI, ROMANIE!

LA MULTI ANI, ROMANIE!

Tuturor romanilor un calduros La multi ani! Dumnezeu si Maica Sfanta sa ocroteasca tarisoara noastra de tot ceea ce este rau.