CONACUL BELLU SI CRAMA 1777

CONACUL BELLU SI CRAMA 1777 (II)

          Daca ieri v-am povestit despre vizita la conacul Bellu, azi am sa va povestesc despre vizita la Muzeul “Crama 1777”, un muzeu care si-a dorit, si a reusit, sa evoce istoria viticulturii din zona Valea Calugareasca, Mizil, Urlati. Daca la conac am retrait putin din viata nobilimii din anii 1800-1900, la crama 1777 am retrait viata taranului roman din zona subcarpatilor de curbura, a carui indeletnicire principala a fost viticultura.

Pornind de la versurile

“Bun ii vinul ghiurghiuliu

Cules toamna prin tarziu

Mai pe bruma, mai pe-omat

Mult mai beu si nu ma-mbat”

ma gandesc cata munca si truda pana cand aceasta licoare delicioasa ajunge in paharele noastre.

Muzeul reprezinta, de fapt, reconstituirea unei vechi crame ce dateaza din anul 1777 si care se afla in mijlocul plantatiei de vita de vie din localitate. Intrucat reconstructia ei pe terenul initial era imposibil de realizat, aceasta a fost reconstruita pe un teren donat de un localnic. Restaurarea s-a facut incercand sa se pastreze cat mai exact constructia initiala, astfel ca au fost respectate dimensiunile acesteia. De asemenea a fost folosit lemn lucrat si cioplit manual, iar imbinarile s-au realizat cu cuie de lemn, toate realizandu-se cu tehnica din trecut. Doar pentru pardoseala au fost folosite dale de piatra, pentru ca in crama initiala era doar pamant.

          In prima sala pot fi admirate unelte utilizate la obtinerea vinului, unele dintre ele primite din donatii, iar altele achizitionate cu sume destul de mari. Cu multa migala si dragoste toate acestea au fost restaurate si expuse in muzeu, astfel incat vizitatorii sa vada cum se producea vinul. Prin amabilitatea doamnei muzeograf Nina Grigore, de profesie arheolog, am aflat povestea fiecarui exponat. As putea sa va spun cate ceva despre tocitori, teascuri, despre micul atelier de dogarie, dar cel mai bine va invit sa vizitati muzeul pentru ca informatiile furnizate de doamna muzeograf imbraca un aer de istorie autentica. Fiecare exponat are propria lui istorie relatata extraordinar de doamna muzeograf. Tot in aceasta sala este si o mica vinoteca, cu vinuri obtinute la podgoriile din zona: Ceptura, Tohani, Dealu Mare, Budureasca, etc.

 zdrobitor

 mica vinoteca . in partea de sus se vad trei sticle cu vin foarte vechi (anii 1930, 1950 si 1970) donate de crama Pietroasele

 micul atelier de dogarie

in partea de jos a imaginii este o unealta de pus dopurile la sticle, iar in partea de sus, pe raft este o unealta pentru scos dopurile

          O alta oprire a fost in beciul cramei, aici aflandu-se exponate din ceramica din diverse zone ale tarii, toate avand ca motive ornamentale strugurele, diverse butoaie pentru tuica si tescovina. Aici, ocazional au loc degustari de vinuri.

macheta cramei initiale 

cazan pentru tescovina (tuica din boasca de la vin)

          Un alt loc vizitat il constituie mansarda, un loc in care se afla o expozitie de costume nationale din zona. Ceea ce este specific acestor costume este faptul ca in broderia lor apare ca element predominant tot vita de vie. Doamna Nina Grigore, pe langa faptul ca este un muzeograf dedicat meseriei sale, este si o fiica a acestor locuri, asa ca va poate spune multe lucruri interesante despre costumele si celelalte piese expuse.

costum traditional de pe Valea Prahovei 

costum traditional de pe Valea Teleajenului

zestrea pe care o primeau tinerele fete. nu lipsea icoana Maicii Domnului

          Muzeul reprezinta cea mai veche crama reconditionata din tara, asa ca va invit sa il treceti in agenda voastra cu proiecte de plimbare. Sunt convinsa ca veti petrece un timp minunat, ca veti afla multe informatii interesante.

CONACUL BELLU SI CRAMA 1777

CONACUL BELLU SI CRAMA 1777 (I)

          Cele 19 grade din termometre ne-au trimis la plimbare si in aceasta frumoasa duminica de martie. Daca saptamana trecuta am ales domeniul Stirbei (despre care nu am apucat sa va povestesc, dar promit ca o voi face la urmatoarea postare), duminica aceasta pasii (sau mai bine spus rotile masinii), ne-au dus catre doua muzee minunate: conacul Bellu Urlati si Crama 1777 Valea Calugareasca.

Prima oprire a fost la conacul Bellu ce reprezinta un monument al arhitecturii romanesti care dateaza din secolul al XIX-lea, casa familiei baronului Alexandru Bellu. Ansamblul este amplasat intr-un cadru natural foarte frumos, intr-un parc cu arbori aproape la fel de batrani ca si conacul. Din pacate, aici se mai poate vizita doar conacul mic sau casa de oaspeti si foisorul. Conacul mare a fost distrus la cutremurele din 1940 si 1977. Astazi se mai vad doar cateva ruine ce atesta existenta lui.

ruinele conacului mare-scarile de la intrare

ruinele conacului mare - intrarea in crama

          Curtea conacului este frumos amenajata si ingrijita. In partea din fata a acesteia se afla o parcela cu numerosi trandafiri. Imi imaginez cat de frumos arata cand acestia sunt infloriti. Poate vom reveni la vara, pentru a ne bucura de parfumul si culorile lor. Acum am admirat numeroase panselute, plantate din loc in loc si ne-am bucurat de florile pomilor aflati in curte.

          Cand am ajuns pe terasa, cat timp ne-am luat “opincute” de unica folosinta, am admirat pardoseala realizata din pietre de rau.

          Odata intrati in conac nu am avut impresia unui muzeu, ci faptul ca ne-am intors in timp, in vremea boierilor si a domnitelor. La intrarea in fiecare incapere, parca asteptam ca boierii de altadata sa se alature vizitei noastre. Am putut admira mobilierul de nuc, stejar sau cires, multe dintre obiecte cu sculpturi extraordinare. Tavanul din unele camere era din grinzi de lemn, ceea ce aducea un plus de eleganta si intimitate. In biblioteca erau numeroase carti legate in piele, care au apartinut lui Alexandru Bellu. In camera cu specific turcesc pot fi admirate seturi de servit ceaiul, narghilea, un platou pe care se servea prajitura specifica – sarailie, rasnita de cafea si piulita sau papucii cu clopotei folositi la dansurile specific turcesti. In sufragerie am ascultat cateva acorduri la gramofonul existent. Alaturi de toate acestea, mai pot fi admirate scaunele pliante, jiltul care se transforma foarte usor in scaun de rugaciune, tablouri, picturi de familie.

          Conacul fiind amplasat intr-o zona viticola, la subsol am putut admira crama. Aici sunt expuse obiecte specifice activitatii viticole: de la uneltele de ingrijire a viei, de prelucrare a strugurilor si pana la recipientele de pastrare a vinului.

          Odata plecati de la conac, am pornit pe jos spre Foisor, ce reprezinta de fapt intrarea pe domeniul conacului. Acesta este o constructie in forma de turn, pe trei nivele si doua casute alipite: casuta gradinarului si cea a paznicului. Foisorul reprezenta punctul de observatie pentru intregul domeniu.

          La parter era organizata o expozitie arheologica. Primul etaj al foisorului este dedicat artei fotografice – pasiunea lui Alexandru Bellu, care poate fi considerat un pionier in Romania. Fotografiile sale au ca tema principala viata la tara si portrete de taranci in costum national, unele dintre acestea fiind reproduse in volumul “La Roumanie en images” – Paris 1919. Tot aici pot fi admirate numeroase tipuri de aparate fotografice, care au apartinut lui Alexandru Bellu. La acest etaj se afla si o terasa care inconjoara intreaga constructie. De pe terasa poate fi admirat atat parcul domeniului, cat si dealurile din zona. La etajul al doilea am admirat o mica sufragerie, iar pe pereti o expozitie de icoane pe sticla. La ultimul etaj se afla o colectie de costume nationale, ce fac parte din colectia personala a lui Alexandru Bellu.

          Muzeul se poate vizita de marti pana duminica, intre orele 9-17. Tariful de vizitare este de 8 lei/adult. Se plateste taxa de vizitare separat pentru conac si pentru foisor si, din pacate, in interior nu se pot face fotografii.

          Va invit sa vizitati muzeul Conacul Bellu, pentru ca nu veti regreta. Este un mod extrem de frumos de a petrece o zi de duminica.

          Pe drumul de intoarcere spre casa ne-am oprit la muzeul Crama 1777, despre care va voi povesti maine.

PRIMAVARA

Primavara in gradina

          Primavara si-a intrat in drepturi, asa ca am inceput sa mergem la tara. Desi putin cam tarziu, ne-am gandit sa punem in gradina si ceva pomi fructiferi. Ce placere mare este vara, cand culegi fructele.

          Auzind colegii ca vreau sa cumpar pomi fructiferi, mi-au recomandat sa merg la Bricodepot, pentru ca acolo sunt preturi ieftine. Intr-adevar, am gasit pomi fructiferi la pretul de 10,50 lei/buc, insa stocul era pe sfarsite. Voiam sa cumparam un par, un gutui si un visin. Nu am gasit, asa ca am cumparat un cires amar si un cires rosu. Margand spre casele de marcat, am vazut ca aveau coarde de vita-de-vie - struguri albi de masa - si lastari de coacaze negre. Credeti ca doar le-am admirat? Va inselati. Am cumparat o coarda de vita de vie si una de coacaze.

          De la Bricodepot am pornit spre Dedeman pentru a gasi gutui. Nici aici nu am gasit gutui, dar am gasit par si…….dud negru. Mare bucurie in suflet am avut cand am gasit dud. Dudele sunt fructele preferate ce-mi aduc aminte de copilarie. In satul bunicilor erau foarte multi duzi pe la porti si, orice drum facut in sat era insotit de o gustare binemeritata de dude. 

La Dedeman pretul pomilor fructiferi era de 15,90 lei.

Inarmati cu pomii fructiferi am pornit spre casa socrilor unde i-am plantat, mai putin dudul. Pe acela l-am plantat la parinti in curte.

Vad ce ne asteapta si pentru aceasta ma doare

Vad ce ne asteapta si pentru aceasta ma doare

          Trec anii, si ce ani grei sunt! Nu s-au terminat subiectele. Cazanul fierbe. Daca cineva nu este putin intarit, cum va putea, oare, infrunta o situatie grea? Dumnezeu nu i-a facut pe oameni nepricopsiti. Trebuie sa cultivam marimea de sulfet. Intr-adevar, daca se va face o zguduitura – Doamne fereste – cati vor ramane in picioare? Inainte de razboiul din ’40, la Konita, acolo unde aveam tamplaria era si piata, iar taranii aduceau porumb, grau, etc. unii bogati – ce fel de bogati?, cei care luau ceva dobanzi de la banci – atunci cand aduceau sarmanii tarani porumbul in piata ca sa-l vanda, il loveau cu piciorul si intrebau cu cat il dau. Insa atunci cand a venit razboiul si au fost nevoiti sa si le vanda pe toate, bogatii intrebau:”Buna ziua! Ai porumb?”. De aceea acum sa multumim lui Dumnezeu pentru toate. Cautati sa va imbarbatati! Strangeti-va putin! Vad ce ne asteapta, si de aceea ma doare. Nu va lasati slobozi. Stiti ce trag crestinii in alte parti?”. In ocnele din Rusia cate greutati nu trag! De unde sa aiba carti duhovnicesti!sa nu ami vorbim de Albania! Nenorocire! N-au ce manca. N-au lasat nici biserici, nici manastiri. Si-au schimbat si numele, caci nu voiau sa auda de nume crestinesti. Si in America chiar, ortodocsii sunt putini, imprastiati in diferita locuri, si stiti ce trag? Sa nu existe comunitate ortodoxa, sa mearga departe cu trenul la biserica, sa vina in Sfantul Munte ca sa se sfatuiasca intr-o problema! Acest duh slobod ce exista in Grecia este o mare lipsa de recunostinta.

          Cati sfinti nu va arata Dumnezeu in statele unde a existat comunism! Mucenici! Aceia s-au hotarat sa moara. Aveau pozitii mari si nu au fost de acord cu legile, atunci cand erau impotriva legii lui Dumnezeu. “Nu sunt de acord. Omorati-ma, inchideti-ma in inchisoare!”, spuneau, ca sa nu fie atrasi si ceilalti. Aici insa multi, fara sa fie prigoniti, arata atata nepasare! Daca ar fi trecut macar  pentru putina vreme printr-o greutate, un razboi sau niste ani grei, ar fi fost altfel. Acum insa petrec ca si cum nu s-ar intampla nimic. Sunt – cum sa spun? – ca unul ce vine din Australia cu avionul primavara in Grecia si pleaca de aici toamna, si ajunge acolo tot primavara. Din primavara in primavara, si astfel nu vede iarna. Nu stie nici ce se intampla iarna, nu stie de vreme rea, de nimic.

          -Parinte, cum putem ajuta un om nepasator?

          -Sa punem in el nelinistea cea buna, sa-l ajutam sa-si faca probleme de constiinta, ca apoi el insusi sa se ajute. Cu sila nu se face nimic. Trebuie ca celalalt sa inseteze ca sa-I dai apa sa bea. Sileste pe unul care nu are pofta sa manance. Va vomita. Cand celalalt nu vrea, nu-I pot lua libertatea, independenta.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

AVEM RESPONSABILITATE

AVEM RESPONSABILITATE

          Odata a venit la Coliba un ateu npana-n maduva oaselor. Dupa ce a spus multe, a mai adaugat:”eu sunt luptator impotriva icoanelor”. De acolo de unde nu credea nimic, dupa aceea s-a trezit ca este luptator impotirva icoanelor sfinte. “ Mai, nelegiuitule”, ii spun, “tu daca nu crezi in nimci, cum imi spui ca esti luptator impotriva icoanelor? Atunci, in timpul luptei impotriva icaonelor, unii crestini, din ravna exagerata, au cazut in ratacire, ajungand in cealalta extrema, dupa care Biserica a aranjat problema. N-au ajuns acolo pentru ca nu credeau”. Atunci a inceput sa sustina situatica care era atunci in lume. Ne-am certat mult timp. “Bine, ii spun, dar oare aceasta este o stare buna? Judecatorii sa se teama sa judece cum trebuie, anchetatorii sa faca reclamatii pentru crime si sa fie amenintati de unul si de altu, dupa care sa fie nevoiti sa si le retraga? Si, in cele din urma, cine sunt cei care conduc? Te odihneste starea aceasta? Ii sustii pe acestia? Tu esti un criminal. De aceea ai venit aici!”. Si l-am alungat.

          -Parinte, nu va temeti vorbind asa?

          -de se ma tem? Mi-am sapat mormantul. Daca nu l-as fi sapat, m-ar fi preocupat faptul ca ar fi trebuit ca altul sa mi-l sape. Acum insa va trebui numai sa arunce cateva cazmale de pamant…. Am in vedere un alt ateu, un hulitor pe care il lasa sa vorbeasca la televiziune, desi a spus atatea cuvinte hulitoare despre Hristos si despre Maica Domnului. Si Biserica nu ia pozitie ca sa-I afuriseasca pe cativa. Pe acestia trebuie sa-I afuriseasca Biserica. Oare le pare rau de afurisire?

          -Parinte, ce vor intelege din afurisire, daca nu primesc nimic?

          -Cel putin sa se vada ca Biserica ia pozitie/

          -Tacerea ei, Parinte, este ca si cum ar consimti?

          -Da. A scris unul niste blasfemii despre Maica Domnului si nimeni n-a vorbit. II spun unuia:”N-ai vazut ce scrie acela?”. “Ei, ce sa-I faci”, imi raspunde. “Te murdaresti daca te preocupi de ei”. Adica se tem sa vorbeasca.

          -De ce se tem, Parinte?

          -Se tem ca nu cumva sa se scrie ceva despre ei si astfel sa se compromita. De aceea accepta sa fie hulita Maica Domnului. Sa nu vrem sa scoata celalalt sarpele din gaura, ca sa avem noi liniste. Aceasta este lipsa de dragoste. Pe urma omul incepe sa se miste potrivit interesului. De aceea vezi un duh astazi: “Sa avem legaturi cu cutare ca sa ne vorbeasca de bine. Cu celalalt sa ne avem bine ca sa nu ne cleveteasca, etc. sa nu ne ia drept imbecili, sa nu ne expunem la represalii”. Altul este nepasator si nu vorbeste. “sa nu vorbesc”, spune el, “ca sa nu apa in ziare”. Adica cei mai multi sunt complet nepasatori. Acum a inceput sa se mai miste ceva. Atat timp, insa, n-a scris nimeni nimic. Cu cativa ani mai inainte am strigat la unul in Sfantul Munte. “Ai mult patriotism”, mi-a raspuns el. Peste putin timp a revenit si m-a gasit. “Pe toate le-au distrus”, imi spune, “familia, invatamantul….” Ii spun si eu la randul meu” “Mult patriotism ai!”.

          Toata aceasta stare a facut rau si un bine. Raul este ca si aceia care au avut ceva bun inlauntrul lor incep sa fie nepasatori, pentru ca spun:”Pot eu sa indrept situatia?”. Binele este ca multi au inceput sa-si faca probleme de constiinta si sa se schimbe. Unii vin si, aflandu-ma, incearca sa justifice un rau ce l-au facut mai inainte, pentru ca isi fac probleme.

          -Parinte, trebuie ca intotdeauna sa ne marturisim “crezul” nostru?

          -Este trebuinta de discernamant. Sunt momente cand nu trebuie sa vorbim si momente cand trebuie sa marturisim cu indrazneala “crezul” nostru, caci altfel vom fi raspunzatori. In acesti ani grei fiecare dintre noi trebuie sa faca tot ce este omeneste posibil, iar ceea ce nu se poate face omeneste, sa lase in seama lui Dumnezeu. Astfel ca vom avea constiinta linistita ca am facut tot ce s-a putut. Daca nu vom reactiona, se vor scula stramosii nostri din morminte. Aceia au suferit atatea pentru patrie, iar noi ce facem pentru ea? Grecia, Ortodoxia, cu traditia ei, cu sfintii si eroii ei sa fie luptata de grecii insisi, iar noi sa nu vorbim? Este infricosator! Am spus cuiva: “De ce nu vorbiti” Ce inseamna lucrurile pe care le face cutare?”. “Ce sa mai discutam?”, imi spune. “Miroase urat”. “Daca miroase, de ce nu vorbiti? Loviti-l!”. dar nu fac nimic si il lasa asa. Pe un politician l-am scuipat: “Sa spui: “Nu sunt de acord cu aceasta!”, ii zic. “Vreau ca lucrurile sa fie cinstite. Vrei ca pentru folosul tau sa le distrugi pe toate?”.

          Daca crestinii nu marturisesc si nu se impotrivesc, acestia vor face si mai rau. Dar daca se impotrivesc, aceia se vor mai gandi. Dar nici crestinii de azi nu sunt luptatori. Primii crestini erau nuci tari, schimbau toata lumea. Hristos S-a rastignit pentru noi ca sa inviem, iar noi sa ramanem nepasatori!.daca Biserica nu vorbeste ca sa nu intre in confolict cu statul, daca mitropolitii nu vorbesc ca sa fie bine cu toti, caci ii ajuta la Fundatii, etc, aghioritii iarasi nu vorbesc, ca sa nu le taie veniturile, atunci cine sa vorbeasca? Am spus unui egumen: “Daca va spun ca va vor taia veniturile, sa le spuneti:”Vom taia si noi primirea de straini”, ca sa isi faca probleme”. Profesorii de teologie, etc. nu striga, pentru ca zic:”Suntem functionari, ne vom pierde salariul si apoi cum vom mai trai?”. Manastirile intre timp au luat-o cu pensiile. Oare de ce eu nu vreau sa iau nici acea pensie smerita de agricultor? Sa-l mai aiba pe monah inca si asigurat pentru Asigurarile pentru Agricultori, nici aceasta nu-I cinstit. Sa-l stie ca este sarac, fara venituri, da, aceasta ii aduce cinste. Dar sa-l aiba aisgurat la Organizatia Agricola, pentru ce? Monahul a lasat pensiile mari, a plecat din lume si a venit la manasitre ca sa ia iarasi pensie!? Si pentru pensie sa ajungem sa-L vindem pe Hristos?!

          -Parinte, dar daca o monahie a lucrat ca invatatoare cativa ani si i se cuvine o oarecare pensie, sa n-o ia?

          -Bine, una ca aceasta….. In sfarsit. Dar daca si aceasta pensie o daruieste undeva, va lua pensie mai mare de la Hristos.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

DE MARTISOR

TARGURILE HANDMADE DE MARTISOR

In ultimul week-end din feburarie, in Ploiesti au avut loc doua manifestari dedicate produselor handmade, desfasurate cu ocazia Martisorului, asa ca duminica le-am vizitat.

Primul targ vizitat - “Creativ & Light” – a fost organizat in mansarda cladirii situata pe strada George Cosbuc nr. 1. Nu foarte multi participanti la targ, insa cei care au participat au expus produse frumoase, interesante, lucrate cu multa migala si daruire. Lucrarile au pus accentul pe lucru manual.

Al doilea targ - Creativ handmade, organizat la The Taste Bistro - ne-a dat impresia unei intalniri cu prietenii la o cafea, unde am putut admira, in acelasi timp, maiestria expozantilor. Fetrul, pietrele pretioase si mai putin pretioase, acuarelele si alte materiale simple, au capatat viata in mana artizanilor priceputi care le-au transformat in lucruri minunate. Si aici am admirat talentul si dragostea pentru frumos.