Numele Maicii Domnului(II)

 Minunile Maicii Domnului prin numele ei Maria (II)

Numele Maicii Domnului izgoneşte pe diavolii care se arătau în chip de jivine

Trecând 50 de zile, de la cea dintâi năvălire tâlhărească, diavolii au venit iarăşi cu şi mai multă putere, înarmaţi în chipul cel dintâi, împotriva nebiruitului ostaş al lui Hristos, pornind contra lui toate fiarele şi pe toate vietăţile târâtoare cumplite. Unele se târau pe lângă picioarele Sfântului, altele şuierau cu glas înfricoşător, altele căscau gura vrând să-l înghită de viu, iar altele i se repezeau spre faţă. Acea vedere era înfricoşată şi groaznică din toate părţile. Dar cuviosul Petru, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi chemând numele Mântuitorului Hristos Dumnezeu, şi al Preacuratei lui Maici, iarăşi a făcut zadarnică toată puterea diavolilor, pe care i-a izgonit departe de la sine, săltând şi veselindu-se întru Dumnezeu, Mântuitorul său (Viețile Sfinților, 12 iunie).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

MFC-Cascada

 Cascada "Pisoaia"-jud. Alba

sursa foto: arhiva proprie.

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Numele Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului prin numele ei Maria (I)

 Bucură-te, Marie

Un om, care se chema Ioan, se ruga pururea cu multă evlavie către Maica Domnului, zicând: „Bucură-te, Marie”, căci acest sărac şi nepriceput, numai atât ştia. Când a murit a crescut din gura lui un trandafir şi era scris în floare cu slove de aur aceste cuvinte: „Bucură-te, Marie” (54, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

Cinstind numele Maicii Domnului, s-a convertit la creștinism

O evreică numită Rahila, asculta cu mare dor şi dragoste când cineva pomenea cuvântul Maria, pentru numele Precistei, şi aşa a venit la credinţa creştinească. Părinţii fetei dacă au înţeles că ea vrea să se facă creştină, au gândit să o trimită undeva departe, ca să-şi părăsească gândul. Dar odată dormind, i s-a arătat Maica Domnului în veşmânt alb şi i-a zis: „Scoală-te Ecaterino, căci ai de făcut o cale îndelungată”. Deşteptându-se Rahila, s-a strecurat încetinel şi a mers la Preotul, care a dus-o la mănăstire, unde a botezat-o şi i-a dat numele Ecaterina, după cum a numit-o Maica Domnului (57, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

Numele Maria vestit de o sibilă

Numele de Maria dat Precistei l-a arătat Dumnezeu oamenilor încă înainte de venirea ei pe pământ. Sibila Herestria, cu îndreptarea lui Dumnezeu, a zis în versurile sale aceste cuvinte: „Din pântecele Fecioarei Maria a răsărit lumină nouă” (58, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

O proorocie veche despre Maica Domnului

În Ţarigrad s-a aflat un mormânt de piatră şi într-însul un om mort, care ţinea în mână un pahar de aur, pe care era scris: „Hristos se va naşte din Fecioara Maria”. Acel trup mort era al unui oarecare prooroc, care a trăit înainte de venirea Mântuitorului Hristos, care cu insuflarea Duhului Sfânt a scris acele cuvinte (59, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Ramas bun!

Ramas bun, Icuta!

 

Despre altceva mi-as fi dorit să scriu azi, însă dimineața, înainte de răsăritul soarelui, tanti Ica sau Icuta, cum ii spuneau copiii, bunica noastră adoptivă a plecat la cele cerești. Sufletelul ei nu a mai putut răbda suferința.

Cine este tanti Ica? Este (îmi este greu sa spun a fost) un om de o noblețe sufletească extraordinară, un om de o bunătate care te lasă fără cuvinte, pe care Dumnezeu a adus-o în viața noastră în cel mai greu moment, atunci cand  simțeam că nu avem nici o soluție.

In urma cu 26 de ani, părinții mei, care ne ajutau și vedeau de copiii noștri Andreea (avea atunci 7 ani) și Mihai (de doar 2 ani) au hotărât brusc sa se mute la tara. Eram disperați, căci nu aveam cu cine sa ii lăsam. Atunci, un coleg de serviciu, ne-a spus că ne recomanda pe mama nașilor lor, care este in vârstă, are in jur de 60 de ani. Am spus că vrem sa o vedem, am mers să vorbim cu dânsa și, a doua zi a venit pentru a o cunoaște copiii și a încerca sa se obișnuiască cu ea. Spre bucuria tuturor, copiii au acceptat-o imediat.

Din acel moment, Icuta, a fost pentru ei, de-a lungul anilor bunica, prietena, confidenta, cel mai bun sfatuitor. O spun cu multa bucurie in suflet ca Icuta este cea care i-a format in oamenii care sunt astazi, cu blandete si fermitate.

Anduta chiar si-a adus azi aminte cum o primea cand venea acasa de la scoala: Ce faci Ciocule? Gata, ai terminat? Ai venit acasa? Hai, spala-te pe maini si hai sa mananci." Iar fata ii radia de bucurie cand ii vedea. Bineinteles ca, la masa, intotdeauna Anduta povestea de la scoala, de bucuriile si micile suparari, iar Icuta se bucura cu ea sau o incuraja si o ajuta sa vada altfel acele mici suparari si nu o lasa sa se lase coplesita.

Cand Mihai a inceput scoala, la fel a fost si cu el. Vorbeau si "analizau" ceea ce s-a intamplat in fiecare zi.

Mihai a fost la gradinita cu program redus, pentru ca "sa manance acasa pranzul si sa doarma in patul lui". Cand eu si sotul i-am spus ca nu il putem duce la 8 si sa il luam la ora 12, tanti Ica a spus ca se ocupa dansa. Si asa, Mihai a fost la gradinita, la indemnul ei, "pentru ca trebuie sa invete sa fie cu copii, sa socializeze". 

 Pentru mine si sotul meu, tanti Ica a fost bunica ce ne-a iubit cel mai mult. Copil fiind, bunica ce m-a crescut, a plecat la Domnul, iar sufletul meu a tanjit de dorul ei. La fel s-a intamplat si cu bunica sotului meu. Dumnezeu, vazand dorul nostru de bunicile noastre dragi, ne-a trimis acest inger de femeie, care a umplut din plin acest gol. Atunci cand am fost bolnava m-a ingrijit cu  multa dragoste. Cand sufletul mi-a fost greu si trist, a fost langa mine cu multa blandete si mi-a dat putere sa depasesc momentele grele si sa merg mai departe, A fost langa noi la fiecare hop al vietii si ne-a sustinut, dar a fost alaturi de noi si la momentele noastre de bucurie.

Copiii intotdeauna obisnuiau sa spuna: "Icuta este a treia bunica a noastra".

Ne-a iubit nu numai pe noi, ci si pe parintii si socrii mei. Intotdeauna, cand stia ca mergem la ei, nu se putea sa nu le puna ceva intr-o sacosica. le cumpara cate o pereche de papuci sau un pulover si, spunea ca a primit lucrul respectiv si nu este bun de ea, asa ca il daruieste fie lui tataie Gheorghe sau tataie Gigi, fie lui mamaie Mia sau mamaie Fanuta. La randul lor, acestia ii trimiteau cate ceva din ceea ce aveau: legume, oua, fructe, etc. 

Anii au trecut, copiii au crescut, dar Icuta a facut in continuare parte din familie

La majoratul lui Mihai, alaturi de bunici, in calitate de a treia bunica

Tot la majoratul lui Mihai, asteptand cu nerabdare sa isi ia in brate puiul drag

La nunta Andutei, mandra si fericita ca puiuta ei draga a gasit un baiat bun si este implinita

La nunta noastra de argint, bucuroasa de faptul ca avem o casnicie solida si suntem fericiti impreuna

Ar fi multe de povestit, insa tastatura este plina de lacrimi si pot sa spun ca deja imi este dor de ea, de Ica noastra draga.

Asa ca inchei spunanad: tanti Ica, drum lin spre ingeri si sa ne veghezi de acolo, de sus, de langa Dumnezeu.

P.S. Icuta nu ne-a iubit doar pe noi. Sufletul ei avea multă, multa dragoste de oferit, astfel că, in urma cu 8 ani, când tânăra Alexandra i-a devenit vecina, a "adoptat-o" și pe ea. Alexandra, împreună cu noi, a fost alaturi de ea, in cele mai grele momente ale Icutei, in special in ultimii ani.

Alexandra a citit ceea ce am scris despre Buni (așa cum o numea) și a răspuns pe WhatsApp. Redau răspunsul ei:

"Mulțumesc , Dumnezeu ne-a trimis-o sa ne iubească și sa ne aline. A fost iubita și singura mea bunica, celelalte de sânge au fost mamaie Ana și mamaie Maria, dar nu mi-au fost alături ca buni. O vom iubi și de acum înainte cum am iubit-o și pana acum. A lăsat un gol imens, dar acum cunoaște liniștea și pacea. Dumnezeu sa o odihneasca!"

Adormirea Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului la adormirea ei

 Îngerul aduce vestea Adormirii

Într-o zi, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu era tristă, pentru că nu mai vedea pe Hristos Fiul său, şi plângea cu dor ca să poată vedea faţa Lui. Într-acel ceas i s-a arătat îngerul într-o lumină mare şi i-a zis: „De astăzi în trei zile vei fi luată din trup, căci Fiul tău te aşteaptă cu dor, pe tine Maica Lui” (44, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

Îngerii cu stâlpări de finic

Când a venit vremea să moară Precista, s-au arătat îngerii cu stâlpări de finic pe care le-au adus din Rai. Precista a poruncit ca acele stâlpări să se poarte la îngropare înaintea ei, întrucât stâlparea înflorită însemna încoronarea fecioarei (45, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

Certarea și miluirea iudeilor necredincioşi la Adormirea Maicii Domnului.

În vremea în care a voit Domnul nostru Iisus Hristos să mute din lumea aceasta pe Maica Sa cea cu totul Preasfântă, la viaţa cea cerească şi preafericită, ca să împărăţească cu Dânsul veşnic după cum i se cuvenea, a poruncit ca să se adune Apostolii - din toată lumea de pe unde erau risipiţi, propovăduind cuvântul cel de mântuire - în satul Ghetsimani, unde era Preasfânta, ca s-o înmormânteze. Atunci dar, cu Dumnezeiasca voie şi chemare, i-au răpit norii şi s-au aflat toţi într-un minut de ceas înaintea pururea Fecioarei care, văzându-i pe dânşii, s-a bucurat foarte. Şi a spus lor cum că s-a apropiat vremea ca să se ducă, să se veselească cu Fiul ei şi Stăpânul. Şi, după ce a grăit câte a avut de grăit, sfătuindu-i şi învăţându-i, i-a mângâiat, după cum se vede la povestirea cea pentru adormirea ei, aşezându-se cu trupul ei cel preaslăvit şi cu totul preacinstit pe patul de moarte, i-a binecuvântat pe dânşii şi şi-a dat preasfântul ei suflet în mâinile cele preacurate ale veşnicului Dumnezeu. Atunci, după porunca ei, Apostolii au luat acel preasfânt pat şi, mergând cu bună rânduială şi evlavie, cântau într-un glas cântarea cea de ieşire. De asemenea şi sfinţii îngeri împreună o petreceau pe Doamna şi Împărăteasa lor, şi cântau nevăzut, şi o lăudau minunat cu glasuri preadulci, care se auzeau în văzduh.

Iar iudeii cei zavistnici şi necredincioşi, arătând ca întotdeauna urâciunea pe care au avut-o către Domnul şi răutatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începător de viaţă al Născătoarei de Dumnezeu, gândind în mintea lor să-l arunce la pământ şi să necinstească lăcaşul cel cu totul cinstit şi dumnezeiesc. Dar îndată i-a ajuns dumnezeiasca osândă pe îndrăzneţii aceia căci, când s-au apropiat, au orbit cu toţii, iar unul dintre dânşii, mai obraznic, a îndrăznit cu neruşinare, nepriceputul, de a apucat acel sfinţit pat, vrând să-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însă sfinţii îngeri n-au suferit ca să se facă o ocară ca aceasta cortului celui împărătesc, ci au pedepsit cu dreptate neruşinarea şi obrăznicia lui, tăindu-i nevăzut mâinile, care au rămas spânzurate de pat, în privirea preaînfricoşată şi jalnică a tuturor celor de faţă. Iar cel ce a pătimit aceasta, plângea tânguindu-se cu amar.

Petru, ca un următor al învăţătorului său, s-a milostivit şi s-a întristat pentru lacrimile acestuia şi, apropiindu-se, i-a zis lui: „Crede cu toată inima ta, că aceasta este cu adevărat Maica Fiului lui Dumnezeu, Care S-a născut dintr-însa fără de sămânţă, şi atunci vei cunoaşte puterea ei, ca să-ţi iei iarăşi mâinile tale”. Iar el cu lacrimi a strigat, zicând: „Cred, Doamna mea, şi mărturisesc căci cu adevărat şi fără de stricăciune ai născut pe Stăpânul şi Mântuitorul meu Iisus Hristos, Fiul adevăratului Dumnezeu şi Părintelui”. Atunci, sfinţitul Petru l-a apropiat la mâinile cele tăiate şi, punându-le pe dânsele la locurile lor, s-au lipit mai presus de fire, după cum şi mai înainte cu minune au fost tăiate şi toţi au slăvit pe Dumnezeu şi pe Preacurata Stăpână.

Iar ceilalţi care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, deşi erau aspri şi vârtoşi la inimă, însă ca să-şi ia vederile au mărturisit cu lacrimi păcatul lor, şi au crezut în Domnul. După care Petru a zis lor: Apropiaţi-vă şi voi cu ochii voştri de haina ei, şi ca o Maică a milei se va milostivi ca să vă vindece.

După ce au făcut aşa, şi ei de asemenea au văzut. Şi cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, mulţumirea către Fecioară? Toţi o lăudau, până ce au ajuns în Ghetsimani şi, îngropând trupul cel preacurat, au rămas acolo trei zile auzind laudele îngereşti. Până ce s-a luat trupul său şi s-a înălţat la ceruri şi a şezut de-a drepta Fiului Ei şi Mântuitorului nostru.

Şi, să nu i se pară cuiva de mirare, cum că trupul acela primitor de Dumnezeu a murit şi a fost pus în mormânt, căci dacă Fiul ei a primit a se îngropa, cum să nu pătimească asemenea şi Preasfânta lui Maică? Cu cuviinţă era dar să intre şi ea în mormânt, şi de acolo să se ducă în Rai, pentru ca să credem şi noi cum că din pământ avem să ne sculăm când va veni Domnul. Dar pe când noi intrăm în mormânt spre dezlegarea trupului şi spre stricăciune, pentru ca să se dezrădăcineze păcatul din el, trupul cel preacurat şi Sfânt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zămislire sfinţit de Duhul Sfânt, nimic n-a pătimit în mormânt, ci îndată s-a ridicat de Fiul ei la ceruri şi împărăţeşte cu Dânsul veşnic, în slava aceea negrăită şi netâlcuită veselie de care, o! de ne-am învrednici şi noi nevrednicii, pentru sfintele ei rugăciuni. Amin (1, Minunile Maicii Domnului, Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

Arătarea Maicii Domnului după Adormirea sa

După învierea lui Hristos şi după ce s-a înălţat la cer şi s-a pogorât Duhul Sfânt, până s-au împărţit Apostolii la propovăduire, erau toţi dimpreună într-un gând. Când stăteau la prânz, lăsau un loc de stat şi puneau acolo o pernă, şi pe pernă puneau o parte din acea pâine, întru cinstea lui Hristos. Apoi, sculându-se de la masă, luau acea parte de pâine, pe care o puneau în cinstea lui Hristos - şi o ridicau în sus şi mulţumeau, zicând: „Slavă ţie Dumnezeul nostru, slavă ţie. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”, iar în locul acelor cuvinte, până la înălţarea lui Hristos, ei ziceau: „Hristos a înviat”, iar după înălţarea lui Hristos, ziceau numele Sfintei Treimi, adică: „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”, apoi: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-ne nouă”.

Acest lucru îl făcea Apostolii şi când erau laolaltă şi îndeosebi fiecare dintre dânşii, până la adormirea Maicii Domnului.

Iar când s-au adunat Apostolii pe nori la îngroparea Precistei, după îngroparea ei, a treia zi, sculându-se la prânz, după prăznuire, au înălţat partea de pâine în cinstea lui Hristos, după obicei, zicând: „Mare este”. În acea vreme, Maica Domnului s-a arătat în nor, cu o ceată de îngeri luminaţi, şi le-a zis lor: „Bucuraţi-vă, căci eu sunt cu voi în toate zilele”.

Acum Apostolii, în locul cuvintelor ce ziceau de obicei: „Doamne Iisuse Hristoase”, au strigat: „Preasfântă Născătoare a lui Dumnezeu, ajută-ne nouă”. După aceea au mers la mormântul ei şi nu au mai aflat-o pe dânsa în mormânt, şi aşa au crezut că s-a sculat şi ea din morţi a treia zi, ca şi Fiul ei, şi că este luată la Cer şi cu trupul şi cu sufletul (53, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Maica Domnului

 Cercetarea Maicii Domnului (IV)

Parintele Augustin s-a nascut in Rusia in 1882. O intamplare neplacuta l-a obligat sa paraseasca manastirea din patria sa, unde era incepator, si sa vina in Sfantul Munte. Ramanand singur la pescuit doar cu fata unui argat de-al manastirii, aceasta a inceput sa-l imbie catre pacat, precum odinioara femeia lui Putifar. Insa el, nevoind sa pacatuiasca, si-a facut cruce si s-a rugat:

-Hristoase al meu, mai bine ma ince decat sa pacatuiesc!

Si indata s-a aruncat in rau. Dar Bunul Dumnezeu, vazand marirea de suflet a neprihanitului tanar, care se impotrivise ca un alt Sfant Martinian, pentru a se pastra curat, l-a tinut deasupra apei, nelasandu-l sa se scufunde. Statea precum Petru deasupra apelor Marii Tiberiadei. Nimanui insa nu i s-a descoperit aceasta.

In 1908 a plecat la Sfantul Munte si a gasit mangaiere si odihna sufleteasca la Chilia Sfintei Cruci care tine de Manastirea Karakalu. In 1910 a devenit monah cu numele de Augustin. In 1943 a plecat pentru mai multa liniste la Chilia “Intrarea Maicii Domnului in Biserica”, care tine de manastirea Filotheu, unde a ramas pana la moartea lui, fara a mai iesi vreodata in lume.

Toate viata a fost mort pentru lume. Isi omora trupul, isi omora voia proprie, isi tinea mintea neraspandita, isi omora pantecele si toate simturile, de unde navaleau ispitele. Era un adevarat ostas al Imparatului Ceresc, care isi ridica crucea cu deplina lepadare de sine, indurand suferintele, lipsurile, ispitele, posturile si privegherile, si urca pe Golgota, mergand pe urmele insangerate ale Domnului. Era unul dintre cei rastigniti pentru lume, care se ingropase in mormantul smereniei pentru a invia in Domnul prin nepatimire. Smerenia lui era pilduitoare. Tuturor le facea metanie, chiar si mirenilor. Despre aceasta el spunea:

-Da, fac metanie si mirenilor, pentru ca au Harul Sfantului Botez.

Prin multele jertfe trupesti si duhovnicesti pe care le facea a devenit inger pamantesc inzestrat cu harisma inainte-vederii. Iar pentru viata lui cea sfanta s-a invrednicit sa fie cercetat de insasi Maica Domnului.

Cand a imbatranit, parintii manastirii Filotheu l-au luat la bolnita manastirii. Intr-o zi l-a cercetat acolo Maica Domnului impodobita cu stralucire dumnezeiasca, in toata slava ei. Atunci a strigat:

-Maica Domnului! Sculati-va sa o primiti cum se cuvine!

Indata s-au sculat cu totii in picioare, cinstind astfel prezenta Maicii Domnului. Maica Domnului i s-a mai aratat si in alte dati.

 

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre icoana Maicii Domnului "Portarita"

 Cercetarea Maicii Domnului (III)

In Sfanta Manastire a “Portaritei”, adica in vechea Manastire a Ivirilor, privirea inchinatorilor este atrasa in fata Usilor Imparatesti ale bisericii de mareata candela facuta din argint aurit, care are o greutate de aproape trei kilograme. Artistul a lucrat-o cu migala si fara graba. Pare facuta pentru vesnicie. Este prinosul evlaviei unor inchinatori credinciosi. Ea seamana cu un strajer care, stand in fata Usilor Imparatesti, pazeste Sfantul Altar si nu ingaduie intrarea in “Sfanta Sfintelor” si nici privirea profanatoare a credinciosilor.

Candela aceasta este vocea netrupeasca si solul dumnezeiesc al Maicii Domnului care vesteste intamplarile fericite sau nefericite ce urmeaza sa aiba loc. Din cand in cand se intampla un fenomen neobisnuit, o minune vazuta care se petrece timp de mai multe zile: candela, datorita energiei Puterilor Ceresti, se misca singura sub forma de oscilatii sau elipsoidal, ca un pendul ceresc. Aceasta candela care se misca singura, pentru un timp nu mai respecta legea gravitatiei.

Candela se mai misca uneori la praznicul “Adormirii Maicii Domnului”, la Praznicele Imparatesti si foarte rar la slujbele din zilele obisnuite. Aceasta minune se petrece de obicei la privegherile de toata noaptea si este vazuta de catre toti cei aflati in biserica. Atunci monahii si inchinatorii sunt cuprinsi de emotie si de teama. Inchinatorii care vin din lumea amagitoare si tulburata a oraselor si pentru prima data in viata lor devin martorii unui astfel de fenomen, sunt stapaniti de sentimente negraite. Unii sunt cuprinsi de mustrari de constiinta pentru toate faptele bune pe care nu le-au facut si pentru toate cele rele pe care le-au facut impotriva clericilor, a monahilor si a bisericii lui Iisus Hristos Cel Rastignit. Miscarea candelei invata mult mai multe decat mii de predici si mii de carti.

Dupa vechea traditie, care este pastrata cu evlavie pana astazi de batranii manastirii, prin miscarea candelei Maica Domnului transmite cateva mesaje:

“Miscarea candelei este socotita o dovada de netagaduit a prezentei Maicii Domnului in biserica in acele clipe, care le vorbeste celor de fata:

“Iata semnul! Il vedeti. Sunt alaturi de voi, particip si eu la sarbatoare si impreuna-praznuiesc cu monahii si cu prietenii Fiului meu si cu ceilalti credinciosi care au venit de departe pentru a sarbatori impreuna marele praznic, aceasta sarbatoare. Fiii praznuiesc impreuna cu Mama si Mama impreuna cu fii! Ii binecuvantez pe cei ce iubesc virtutea si pe cei care se sarguiesc catre faptele bune, iar celor nepasatori le dau sfatul matern de a se indrepta, deoarece cu toata milostivirea mea catre ei, nu pot sa ajut la mantuirea celor care sunt nepasatori fata de sufletele lor” (I. Hagifatis).

Prin acest semn dumnezeiesc al candelei, care prevesteste intamplarile care urmeaza sa vina, Nascatoarea de Dumnezeu ne arata deosebita purtare de grija pentru “mostenirea” ei, care este Sfantul Munte, si cat de mult se ingrijeste pentru mantuirea si pregatirea monahilor.cu aceasta candela de sine-miscatoare din fata Usilor Imparatesti ale bisericii mari din Manastirea Iviru s-a petrecut si urmatoarea minune pe care vazut-o tanarul care aprindea candelele, pentru a-l invata cat de curat trebuie sa-si pazeasca sufletul in acest loc sfant care este Muntele Athos, unde a venit sa se afieroseasca. Pentru ca in locul acesta se simte pretutindeni prezenta Nascatoarei de Dumnezeu, care savarseste lucruri minunate.

Candva un tanar care aprindea candelele in biserica mare din Manastire Iviru si care nu stia nimic despre minunea savarsita din cand in cand de candela agatata in fata Sfintelor Usi, a vazut-o miscandu-se si a crezut ca aceasta se intampla fiindca se facuse curent prin biserica. Pentru a opri miscarea ei continua, s-a gandit sa umple candela cu nisip, ca sa se faca mai grea, si astfel sa ramana nemiscata.

In ziua urmatoare, la ivitul zorilor, cand a coborat in biserica sa aprinda candelele, uimit si infricosat a vazut acest lucru minunat:

Candela se desprinsese de agatatoarea ei, cazuse, dar statea dreapta, cu toate ca forma ei se termina jos intr-un varf ascutit. Iar flacara ei ardea ca inainte, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Cuprins de frica, a golit nisipul si a asezat din nou candela la locul ei, dupa care a alergat plangand sa-si marturiseasca pacatul sau. In acelasi timp propovaduia noua minune si o slavea pe Maica Domnului “Portarita”, pentru ca ea insasi gasise de cuviinta sa-i arate un astfel de lucru minunat, care i-a alungat indoiala si l-a invatat ca “acolo unde vrea Dumnezeu, se biruieste randuiala firii”. De atunci a inceput sa-si implineasca cu mai multa ravna indatoririle sale duhovnicesti, stiind ca aceasta este placut inaintea ocrotitoarei Sfantului Munte.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Icoana "Maica Domnului Portarita"

 Cercetarea Maicii Domnului (II)

La Schitul Cinstitului Inaintemergagtor, care tine de Manastirea Iviru, traiaun monah numit Antim, care era orb din nastere.sta ii auzea adeseori pe fratii Schitului si pe inchinatori povestind cu uimire minunile icoanei “Portarita” a binecuvantatei Maicii-Fecioare, Nascatoarea de Dumnezeu, ce se savarseau in toata lumea. Suferea si il durea, pentru ca el nu putea sa vada chipul Maicii Domnului zugravit in cinstita ei icoana cea facuta cu minune. De aceea se ruga cu caldura ca sa-l vindece Maica Domnului si sa poata vedea.

Din multa evlavie pe care o acvea fata de sfanta icoana a Portaritei a ceurt unui pictor, un monah evlavios, sa-i picteze o icoanafrumoasa a Stapanei noastra de Dumnexeu Nascatoare, asemenea cu Portarita.

Pictorul a primit lucrarea cu multa bunavointa. A pregatit lemnul, culorile si pensulele si s-a pregatit sa schiteze chipul dumnezeiesc al Maicii Domnului. Cand insa a luat condeiul sa graveze schita, mana lui a intepenit. Uimit, pictorul s-a vazut neputincios si, plin de mirare, a asteptat sa se intample ceva ceresc si minunat cu aceasta icoana. Se invinuia pe sine insusi ca Maica Domnului din cauza pacatoseniei lui nu-i ingaduie lui, “nevrednicului” si “netrebnicului”, sa-i reproduca icoana. Insa Nascatoarea de Dumnezeu, pentru a rasplati marea dragoste pentru ea si dumnezeiasca iubire a bunului si simplului monah Antim, hotarase altceva.

Dupa cateva zile de framantare si de asteptare sfanta, parintele Antim s-a indreptat incet spre atelierul de pictura gandindu-se ca icoana lui era terminata. Pasea pe drum cu mainile intinse in fata, ca si cum incerca sa cerceteze “infinitul”, asa cum facea Kalhas, vrajitorul orb din anticihtate.

Pictorul ii spuse cu durere ca atunci cand incepea sa lucreze schita, mainile lui ingtepeneau. De aceea icoana lui nu numai ca nu era gata, dar nici macar nu era schitata.

Parintele Antim cand a auzit aceste cuvinte, a ingenuncheat si l-au podidit lacrimile. Insa nu si-a pierdut increderea in bunatatea Portaritei. Ingenuncheat fiind, o ruga pe Maica Domnului, care este aparatoarea si ocrotitoarea Sfantului Munte, sa-i ingaduie pictorului sa reproduca chipul ei cel vrednic de cinstire.

Maica Domnului nu a trecut cu vederea dorinta parintelui Antim. I-a pus la incercare numai pentru moment credinta pe care era dator sa o arate cu caldura si cu dorinta aprinsa, pentru a-i da mai multe decat ceruse, asa cum a facut Domnul femeii cananeence. Mai intai i-a deschis ochii cei orbi si apoi a iconomisit astfel lucrurile, incat sa fie zugravita fara mana omeneasca, ci intr-un chip minunat cinstita Ei icoana pe scandura pictorului, ca sa vada staretul Antim chipul ei cel adevarat, asa cum este in Ceruri, cu toata frumusetea, stralucirea si maretia lui, dar si ca sa se propovaduiasca si aceasta intamplare in toata lumea.

Parintele Antim, cu ochii sai vindecati si luminosi, a vazut chipul Sfintei Fecioare cel zugravit de Dumnezeu, s-a desfatat de el cu nesat, dupa care iarasi si-a pierdut lumina ochilor si a devenit orb ca si mai inainte.

A vazut-o insa pe Maica Domnului cea preafrumoasa, cu chipul ei cel ingeresc, impodobita cu stralucire si zugravita cu pensulele Sfantului Duh.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Maica Domnului

 Minunile despre zămislirea și nașterea Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu și pururea fecioarei Maria (IX)

 Duhul Sfânt S-a pogorât şi peste Maica Domnului

Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, împreună cu Sfinţii Apostoli şi cu ceilalţi fraţi, au luat parte la înălţarea Domnului, pe muntele Eleonului, unde li s-au arătat doi îngeri îmbrăcaţi în haine albe, care le-au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus, care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, precum L-aţi văzut mergând la cer”. Atunci ei s-au întors la Ierusalim... şi când au intrat, s-au suit în camera de sus, unde locuiau: Petru şi Ioan şi Iacob, şi Andrei, Filip şi Toma, Vartolomeu şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacob. Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui” (Faptele Apostolilor 1, 11-14).

În dimineaţa duminicii, când s-au împlinit 50 de zile de la învierea Domnului şi zece zile de la înălţarea Sa, Maica Domnului era împreună cu Sfinţii Apostoli şi mulţi credincioşi, în aceeaşi casă unde s-a făcut Cina cea de Taină, atunci deodată, din cer, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (Faptele Apostolilor 2, 1-4).

Maica Domnului a făcut apostolat

Sfinţii Apostoli au lucrat în Ierusalim vreo 12 ani, având în mijlocul lor şi în sfatul lor pe Preacurata Maică. Pentru împlinirea poruncii Mântuitorului: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată zidirea”, Sfinţii Apostoli adunaţi în sobor, dimpreună cu Preacurata Maică, au tras la sorţi, pentru a vedea ce laturi ale lumii le va rândui Domnul fiecăruia, să propovăduiască Sf. Evanghelie. Ei i-a căzut Ivirul sau Georgia. Dar, primind mai apoi vestire de la îngerul Domnului, i-a făcut cunoscut, că această latură rămâne sub protecţia Ei, dar voia lui Dumnezeu este să meargă să lumineze mai întâi altă latură a pământului. Lazăr cel mort şi înviat a patra zi de Domnul, fiind urmărit de vrăjmaşii Domnului spre a fi omorât, a fugit în Cipru. Pavel şi Varnava având mare dragoste, şi dorind să o mai vadă pe Maica Domnului, Lazăr i-a scris şi a rugat-o să vină Dânsa la Cipru, căci el nu putea să vină din cauza celor ce-l urau de moarte. Maica Preasfântă i-a răspuns că va veni, dar să-i trimită o corabie, lucru pe care Lazăr l-a şi făcut. Pregătindu-se de plecare şi luând şi pe Sf. Ioan Evanghelistul, şi alţi ucenici credincioşi împreună cu sine, au plecat spre Cipru, călătorind în linişte. Dar după un timp oarecare, prin voia lui Dumnezeu, s-a pornit o furtună puternică care i-a înspăimântat pe toţi, şi care furtună a abătut corabia, peste voia lor, spre poalele muntelui Ascalon, adică Athosul de astăzi.

Acest munte era plin de capişti idoleşti, având pe cea mai mare înălţime, capiştea idolului Apolon. Diavolii care locuiau în acest idol, făceau tot felul de năluciri, care păreau minuni, pentru a înşela poporul, şi vesteau ghicitoreşte multe lucruri ce se întâmplau în viitor. Pe măsură ce corabia se apropia de ţărmuri, diavolii care locuiau în idoli au început să cunoască şi să simtă apropierea Maicii lui Dumnezeu de aceste locuri, şi izgonirea şi pedepsirea lor, pentru care ei au început, de năprasnă, să răcnească înfiorător. Diavolul cel mare care locuia în idolul Apolon, fiind silit de Dumnezeu, a strigat în gura mare cu glas omenesc: „Oamenilor! Popoarelor! Bătrâni, bărbaţi şi copii! Alergaţi la limanul lui Climent şi primiţi pe Maria, Maica Marelui Împărat Iisus Hristos, Dumnezeu-Cuvântul”. Astfel, demonii care erau în idoli, fiind siliţi de puterea lui Dumnezeu, contrar voinţei lor, mărturiseau adevărul înaintea lumii. După cuvintele acestea ale demonilor, idolul Apolon s-a rupt din înălţimea locului său, şi cu diavolul cel mare ce locuia într-însul, dimpreună cu o coamă de piatră din munte, s-au prăbuşit în mare. Poporul, auzind şi văzând acestea, a venit la ţărmul mării şi aici a întâmpinat pe Maica Domnului, căreia cu toţii i s-au închinat, şi au rugat-o să le spună despre Fiul său, şi despre răscumpărarea neamului omenesc ce s-a făcut prin El. Atunci, Maica Precista povestindu-le cu multă dragoste toate cu deamănuntul, au crezut cu toţii în răscumpărarea şi iertarea ce ne-a fost adusă prin Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, şi s-au botezat cu toţii în numele: Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh, punându-le păstor sufletesc pe unul din ucenicii care se aflau cu Dânsa pe corabie. Iar la despărţire, Maica Preasfântă a rostit cu faţă luminată aceste cuvinte: „Darul lui Dumnezeu să fie peste locul acesta şi asupra celor ce vor vieţui aici cu credinţă, cu evlavie şi cu dragoste, păzind poruncile Fiului şi Dumnezeului meu. Şi toate cele trebuincioase vieţii pământeşti le vor avea cu îndestulare şi puţine osteneli, vieţuitorii pioşi ai acestui loc; viaţă cerească li se va dărui şi mila Fiului nu se va ridica de la dânşii până la sfârşitul veacurilor. Locului acestuia Eu îi voi fi apărătoare şi fierbinte mijlocitoare pentru dânsul către Dumnezeu, şi pentru cei ce vor petrece aici după voia şi plăcerea Fiului meu, Hristos Dumnezeu-Cuvântul” (Proschi. al sfântului Munte Athos, ediția 1856, București).

  

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Jurnal

 Jurnal... ocazional

Afara: suntem la Arieseni, in Tara Motilor, o zona a tarii in care nu am reusit sa ajungem pana acum. Azi a fost o zi placuta de toamna, cu o temperatura de doar 23 grade, dar si cu cateva reprize de ploaie zdravana asa, ca la munte.

Sunt recunoscătoare pentru:

-tanti Ica, intre timp “a reusit” sa isi fractureze soldul. Statea in pat, i-a cazut telefonul, s-a aplecat sa il ia siii….a cazut. Draga de ea, a stat cateva ore bune jos, pentru ca nu a mai putut sa se ridice. Am sunat-o si, vazand ca nu raspunde la telefon, l-am chemat pe sotul meu sa vina de la tara si s-a dus la ea. Impreuna cu ginerele dansei (anuntat de al meu sot) au decis sa cheme salvarea. A fost internata si azi au reusit sa o opereze. Operatia a decurs foarte bine, motiv pentru care dau Slava lui Dumnezeu.

-ca pregatirea primului proiect al tinerilor de la Centrul Educational- “Bucurie in parohie” - a mers foarte bine, tinerii s-au implicat mult si acum suntem….in linie dreapta, intrucat pe data de 20 septembrie este evenimentul. Pentru ca tinerii sunt putini, am apelat si la ajutorul parintilor si al altor oameni din parohie dornici sa ajute. Sunt recunoscatoare pentru implicarea tuturor.

-ca am inceput activitatile si cu copiii de la Centrul Educational cu activitati atat vechi (tehnica nodurilor), cat si altele noi (pictura pe sticla). Toti intreaba insa, cand vom mai gati😂😂.

-ca am reusit sa ajungem la Manastirea Izbuc;

Bucatarie – doar sunt servita cu bunatati facute “ca la mama acasa”: supa de pui cu galuste mari si frumoase; ciorbita de vacuta,pulpa de pui la cuptor (m-a dus gandul la pulpele de pui rumenite la cuptor, cu care mama ne asteapta mereu); clatite delicioase si papanasi adevarati cu aluat ce are multa branza dulce, etc.

Meșteresc – in masina am continuat sa lucrez la vesta tricotata. Am terminat partea stanga a fetei si am inceput la cea dreapta. In camera crosetez la bluzita din bumbac.

Citesc – “Invataturi de la Muntele Athos” de Parintele Pimen, o carte achizitionate de curand, de la Manastirea Techirghiol.

Urmăresc – cand am timp, un serial turcesc “Curajul de a renaste”.

Sper si ma rog

-ca tanti Ica sa isi doreasca sa mearga la Centrul de recuperare pentru seniori, pe care ni l-a recomandat fiul nostru. De fapt, proprietara acestui centru este o buna prietena de-a lui. Mihai a fost impreuna cu fiica lui tanti Ica si le-a placut mult cum sunt ingrijiti acolo bunicii si bunicutele. Altfel, pentru tanti Ica va fi foarte greu, pentru ca nu are cine sta cu ea, nu are cine sa faca cu ea recuperare.

In casa (camera de la Pensiunea Casa Motului)) – admiram brazii mangaiati de soarele ce se pregateste sa apuna, este racoare si aer curat.

O fotografie –

Frumusețea Apusenilor