MIREILLE MATHIEU
(22 IULIE 1946)

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".
Locul tihnit, linistit, in care va asteptam cu drag.
MIREILLE MATHIEU
(22 IULIE 1946)

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".
Cercetari ale Maicii Domnului (XII)
Sfantul
Bisericii noastre, Cuviosul Mucenic Constantin cel din agareni, dupa ce s-a
botezat, a venit la Manastirea Iviru sa se inchine icoanei pline de har a
Maicii Domnului “Portarita”.
Dupa
ce inima Sfantului s-a aprins prin luminare dumnezeiasca de dragoste pentru
Dumnezeu si pentru Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, singura lui dorinta era
sa moara Mucenic pentru Hristos, Care mai intai Si-a varsat Sangele sau cel
dumnezeisc pentru toti.
Astfel
Domnul a inceput sa-i pregateasca incet drumul muceniciei sale prin judecatile
Sale cele negraite, atunci cand la o slujba a auzit cuvantul Proorocului
Ieremia: “Cel care va scoate vrednic din nevrednic, ca gura Mea va fi”,
Dumnezeu i-a pus in minte gandul sa o faca crestina pe sora lui. Si astfel, cu
binecuvantarea staretului sau, a plecat spre Aivali (Kidonies). Acolo a fost
recunoscut de un turc, a fost prins si dat judecatorului.
Maica
Domnului urmarea indeaproapte cu multa bucurie calea muceniceasca a Sfantului. L-a
cercertat in temnita “nerusinandu-se de […] cel pus in lanturi” pentru
Fiul ei, Iisus Hristos. In temnita unde era legat, i s-a aratat Preasfanta
Nascatoare de Dumnezeu in toata stralucirea cereasca si i-a spus:
-Bucura-te
Constantine, credinciosule, slujitor al Fiului meu si al meu! Deoarece ma chemi
mereu, iata am venit la tine. Sa stii ca voia Fiului meu este sa suferi
mucenicia in imparateasa cetatilor care poarta numele tau; si acolo iti vei
incheia calatoria nevointei. Si sa spui poporului acelei cetati din partea mea
sa nu se mai roage pentru tine facand procesiuni,
In
Constantinopol, la judecata, dupa multe fagaduinta si amenintari, judecatorul
l-a lovit cu palma peste obraz, asa cum a fost lovit si Domnul pentru el, dupa
care a semnat condamnarea sa la moarte prin spanzuratoare. Sfantul Constantin
s-a savarsit la 2 iunie 1819 in Constantinopol, asa cum ii spusese Maica
Domnului.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Zambet de copil- editia a treia
De data aceasta, am ales sa ducem tot
ceea ce am primit ca donatii, la “Centrul de zi Sfantul Stelian” care este
filiala de la Urlati a Fundatiei “Bucuria Ajutorului”.
Ajunsi acolo, am fost intampinati de dna
preoteasa Radu Ligia, care se ocupa de centru cu multa dragoste si daruire. Am
gasit un loc foarte frumos si primitor unde copiii se simt foarte bine. Ne-a
povestit despre intreaga activitate de la Centru, ne-a multumit pentru toate
darurile pe care le-a primit si am stabilit ca impreuna sa desfasuram si alte
activitati, care sa vina in sprijinul copiiilor.
Ajunsi la sediul nostru, am discutat
despre aceasta actiune, iar tinerii au venit cu diverse idei de colaborare, idei
care se transforma in proiecte.
Felicitari dragii mei!
Cercetari ale Maicii Domnului (XI)
Cuviosul
Mucenic Constantin s-a nascut in Mitilini din parinti turci mahomedani. Din pantecele
maicii sale a fost randuit sa slaveasca Numele Domnului nostru Iisus Hristos.
In Smirna, unde locuia de mic copil, ii placea sa vorbeasca cu crestinii si sa
mearga la mitropolia de acolo. Aici vorbea mai ales cu un duhovnic, pe care
adeseori il ruga spunandu-i:
-Parinte,
te rog sa-mi citesti ceva folositor de suflet, pentru ca nu stiu carte!
Tot
ce auzea despre Sfinti si Mucenici le intiparea pe lespezile duhovnicesti ale
inimii sale. Incet-incet a fost cuprins de dragostea dumnezeiasca si inima sa
s-a incalzit de ravna cereasca.
Intr-o
zi a mers la mare si a aflat un vapor care mergea spre Sfantul Munte. Dar corabierii,
afland ca este turc, nu au vrut sa-l ia, temandu-se de mania turcilor in cazul
in care acestia ar fi aflat despre copil. Musulmanii pot ierta lepadarea de
rai, de parinti si de averi, insa in nici un caz schimbarea credintei, fapt pe
care il pedepsesc cu moartea.
In
cele din urma a ajuns la Sfantul Munte si a mers la Schitul Nou. Cand parintii
l-au auzit ca cere botezul, nu au acceptat, ci l-au alungat. La fel a patit si
la Sfanta Ana, la Kavsokalivia si la Manastirea Marea Lavra. Vazandu-se izgonit
de peste tot, s-a mahnit foarte mult, insa nu si-a credinta in Hristos. Radacinile
crestinismului i s-au infipt adanc in ogorul duhonvicesc al sufletului sau, iar
copacul credintei sale cel cu umbra deasa si roditor se marea din ce in ce mai
mult cu ocrotirea Maicii Domnului.
Plecand
de la Manastirea Marea Lavra, s-a indreptat spre Manastirea Iviron. Se apropia
de manastire plangand, cand deodata a vazut o Femeie foarte frumoasa si nobila,
impodobita cu maretie cereasca si cu stralucire dumnezeiasca, care parca il
astepta. Aceea, care era Maica Domnului, i-a spus cu o voce dulce:
-Nu
te mahni, fiul meu! Eu sunt intotdeauna cu tine. Vad dragostea ta fierbinte
pentru Fiul meu. Intoarce-te la Kavsokalivia si toate se vor savarsi dupa voia
lui Dumnezeu si dupa buna ta dorinta!
La
Kavsokalivia a auzit mult doritul glas: “Se boteaza robul lui Dumnezeu,
Constantin….”. Atunci s-au deschis Cerurile, iar fata lui a stralucit mai mult
decat soarele.
Aici
s-a sfarsit prima lui moarte, prima lui mucenicie, cea a dragostei sale pentru
Hristos, asa cum spune Sfantul Clement al Alexandriei: “Sfarsit al muceniciei
numim nu sfarsitul vietii omului si a celorlalti oameni, ci aratatea lucrarii
desavarsite a dragostei”.
Cele
suferite de Cuviosul inainte de botezul sau, arata mucenicia constiintei lui si
participarea sa la Patimile si Jertfa lui Iisus Hristos. In vremurile de pace
fiecare crestin sufera in fiecare zi la fel de dureroasa “mucenicie a
constiintei”.
Sfantul
Vasile spune referitor la acestea: “Faceti-va mucenici cu vointa, fara
prigoane, fara biciuire si veti avea aceeasi cinste ca si Mucenicii!”
Iar
Sfantul Ioan Gura de Aur adauga:
“Am
spus de multe ori […] pe om nu-l face Mucenic numai moartea, ci si intentia;
caci cununa muceniciei se impleteste nu numai din rezultate, ci si din vointa”.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Cercetari ale Maicii Domnului (X)
Staretul
Ilarion duhovnicul (+1864). Unul din marii nevoitori ai secolului al XIX-lea
din Sfantul Munte, a primit la chilia sa ca ucenic pe fratele sau dupa trup, pe
nume Macarie. Proiestosii Manastirii Iviron, unde parintele Macarie a stat sase
luni, incercau sa-l convinga sa ramana in manastirea lor, fagaduindu-i ca il
vor trimite la Athoniada. Insa el isi dorea un singur lucru: sa-L slujeasca pe
Hristos. Nu punea nimic mai presus de Domnul.
El
era un nevoitor iscusit si nu facea nici o nevointa fara binecuvantarea
staretului sau. Se predase cu desavarsire ascultarii si nu mai avea voie
proprie. Pentru el, ascultarea insemna: “a-si tagadui cineva cu desavarsire
sufletul sau, fapt aratat in chip vadit prin trup, […] prin omorarea
madularelor, in timp ce cugetarea ramane vie. Ascultare inseamna fapta fara
cercetare, moarte de buna voie, viata neiscoditoare, nesocotirea oricarei
primejdii, negrija pentru raspunsul inaintea lui Dumnezeu, netemere de moarte,
neprimejdioasa plutire pe marea vietii, calatorie pe uscat fara grija, ca si
cum ai dormi. Ascultarea este mormant al voii proprii si inviere a smereniei….
Caci cel ce a omorat sufletul acestuia in chip bineplacut lui Dumnezeu, va
raspunde pentru toate”.
Parintele
Macarie pe toate le lucra cu o neobisnuita jertfire de sine. Din pricina
nevointelor sale, dupa opt ani s-a imbolnavit de tuberculoza, boala marilor
nevoitori, care au duhul jertfirii de sine.
Asa
cum a fost numele parintelului Macarie, tot astfel a fost si sfarsitul sau.
Inainte
de sfarsit, fata sa i-a stralucit atat de mult, incat lumina si chilia. Iar acest
lucru l-au adeverit toti cei care au venit la inmormantarea sa. La un moment
dat, Parintele Macarie, stralucind de bucurie, a spus:
-Au
venit Ingerii, Cuviosii, Parintii, Marturisitorii, Proorocii!
Apoi
peste putin:
-Iata
ca a venit si Maica Domnului!
Fata
lui lumina atat de puternic in acea clipa, incat nu o puteai privi. Dupa putin
timp, adresandu-se staretului sau, a spus:
-Gheronda,
iarta-ma si ma binecuvinteaza, caci ma iau de aici!
Cu
aceste cuvinte sufletul sau a zburat la Ceruri, iar lumina care o raspandea
trupul sau s-a stins incet. Cu totii s-au minunat si au slavit pe Dumnezeu,
Care atat de imbelsugat l-a miluit pe robul Sau pentru dragostea sa nefatarnica
si pentru taierea voii sale.
Sfarsitul
sau marturisea si adanca intelepciune a staretului Ilarion, care intr-un
interval de timp atat de scurt l-a povatuit la masuri duhovnicesti atat de
inalte.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Folosul Paraclisului Maicii Domnului
Soții Teodor si Sultana Petre din satul Crasani-Ialomita, au fost din tinerețe credincioși buni, milostivi, nelipsiți de la biserica.
Iată însă, cu rânduiala lui Dumnezeu, se îmbolnăvește greu femeia in vara anului 1950. Internata la Bucuresti in spital, supusa la cel mai bun tratament, boala se agrava, incat sfarsitul apropiat era inevitabil.
Avea o infecție grava la abdomen. Doctorii nu știau ce medicament sa-i mai dea.
Vestea aceasta a îndemnat pe sotul ei sa alerge la manastirea Balaciu (Ialomița), unde, de altfel venea regulat.
-Parinte staret, imi moare soția! spunea sotul plangand. Este aproape in coma. Nu stiu Doctorii ce sa-i mai faca.
-Sa mergem, frate Teodor, in biserica cu totii, sa facem un Paraclis la icoana Maicii Domnului si sa avem credință, ca mult poate rugaciunea Maicii Domnului înaintea Preasfintei Treimi!
Au căzut cu totii in genunchi, au citit paraclisul cu lacrimi, au sărutat sfanta icoana si au cerut mila Maicii Domnului pentru cea bolnava. In acelasi ceas sotul a pornit spre spital, apăsat de durere. Cum intra pe poarta spitalului brâncovenesc, observa pe soția sa plimbandu-se încet, pe sub umbra castanilor. Se simțea mai bine, chiar din ceasul cand au facut Paraclisul Maicii Domnului.
Pe cand parintii se rugau la Manastirea Balaciu, Doctorii au fost inspirați sa-i faca injecții cu penicilina amestecata cu streptomicina. Duoa prima injecție s-a simtit tot mai bine, pana cand s-a vindecat cu totul.
Femeia este astăzi in viata, cu mila Domnului si ajutorul Maicii Domnului. De atunci Paraclisul se face zilnic in casa lor.
(Minuni ale Maicii Domnului din zilele noastre)
Cercetari ale Maicii Domnului (IX)
Pe
tanarul monah P. l-am cunoscut in balconul unei manastiri din Sfantul Munte
Athos. Impletea metanii si repeta rugaciunea: “Doamne Iisuse Hristoase,
milueste-ma pe mine, pacatosul!” Rugaciunea nu se auzea, insa miscarea
buzelor lui trada faptul ca se ruga neincetat. La fiecare nod isi marturisea
pacatosenia, lucrare care te urca la inaltimea smereniei. Fiecare monah cunoaste
foarte bine necesitatea si importanta acestei virtuti pentru sporirea lui
duhovniceasca. Monahul cel tanar stia ca smerenia este virtutea de temelie
pentru desarvasire, pentru ca ea sporeste bogatia duhovniceasca si nimiceste cu
desavarsire patimile.
Ne-am
hotarat sa-i intrerupem rugaciunea si sa-l intrebam:
-Parinte
P., cum ati hotarat sa veniti in Sfantul Munte, fortareata monahismului, si sa
traiti impreuna cu minunatii cei cetateni?
Parintele
P. ne-a privit putin in tacere, a strabatut apoi trecutul cu privirea, ne-a
zambit ingereste, ca un copil, si ne-a spus:
-Era
iarna lui 1982, cand s-a petrecut ceva minunat care a schimbat cursul vietii
mele, conceptiile si obiceiurile mele.
Pe
atunci noi, tinerii, ne lasam parul mare ca sa nu parem inapoiati, iar viata
noastra se desfasura intre cafenele si alte localuri de noapte. Nu ne preocupa
suferinta omeneasca, nu ne gandeam cat de mult au cazut oamenii din slava si
frumusetea vietuirii in Hristos, ci eram robiti de patimi, orbecaiam in
intunericul pacatului, ne intovaraeam cu serpii si cu scorpionii cei
intelegatori, adica cu diavolii cei vicleni, dupa care otraveam si pe alti
prieteni de-ai nostri cu veninul lor cel stricator de suflet. Eram invesmantati
in omul cel vechi, in materia cea moarta. Este un lucru cu anevoie si minunat
sa-si stapaneasca cineva firea si patimile, insa noi slujeam patimilor, iar
pentru aceasta nu este trebuinta de osteneli si jertfe. Noi insine nu aveam
nici cea mai mica dorinta de a intoarce spre folosul nostru nimic din cele ce
faceam, deoarece preferam cele nefolositoare si vatamatoare in locul celor folositoare
de suflet. Noi, tinerii desertaciunii, incercam sa impletim funia de nisip sau
sa masuram apa unui fluviu cu un paharel. Incercam sa adunam vantul si fumul in
locul luminii adevarului.
In
acea zi de ianuarie plecam de la barul unui prieten de-al meu. Era trecut de miezul
noptii si nu am mers mai mult de 70 de metri de la bar, cand deodata am vazut
pe bulevardul central o Monahie maiestuoasa iesind de pe o straduta
laturalnica. Cand am vazut-o, m-am emotionat, imi treceau prin minte mii de
ganduri care ma tulburau si ma nedumereau. Pe atunci aveam douazeci si cinci de
ani. Ca sa nu o sperii, am incetinit mersul, dandu-i posibilitatea sa iasa in
bulevard. Fata ii era descoperita si un zambet plin de bunatate ii impodobea
chipul. Nu pasea pe pamant, ci parca aluneca la 30 de centimetri deasupra
pamantului. M-au cuprins fiorii si ma gandeam de ce se intampla aceasta cu mine,
pacatosul. Preasfanta Fecioara, Maica Domnului se milostivise de mine! Domnul
ma chema langa El. Am simtit o mare bucurie si mergeam acum vesel cantand Psalmul:”Ca
un dobitoc eram inaintea Ta. Dar eu sunt pururea cu Tine” si “Fie numele
Domnului binecuvantat in veci!”.
Domnul,
Care “oile Sale le cheama pe nume”, ma chemase tainic pentru desfatari
si nevointe duhovnicesti. Si astfel am venit aici, la locul ascultarii si al
smereniei celei urmatoare lui Hristos.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Cercetari ale Maicii Domnului (VIII)
Cuviosul
Sava, ctitorul Sfintei Manastiri Hilandar, cand a vizitat Constantinopolul, a
stat in vechea si vestita Manastire Everghetida (Binefecatatoarea), care a dat
Bisericii multi Sfinti. Aici Cuviosul Sava s-a invrednicit de multe cercetari
ale Domnului si ale Maicii Domnului.
Intr-o
zi, impreuna cu saracii care veneau la manastire pentru a primi milostenie, a
venit si o Femeie evlavioasa si foarte impunatoare, care avea pe chipul ei ceva
nobil si maret. Aceea, apropiindu-se de Cuviosul Sava, i-a spus cu blandete si
smerenie:
-Sfinte
al lui Dumnezeu, Domnul si Maica Lui, Binefacatoarea, mi-au poruncit sa-ti
transmit porunca Lor: in Sfantul Munte, in cutare loc, se afla doua sipete cu
bani de aur. Cauta-le si le vei gasi. Cu banii vei face ceea ce este placut
inaintea lui Dumnezeu.
Cuviosul
a ramas uimit cand a auzit cele spuse, dar Femeia a disparut indata.
La
parastasul tatalui sau, Cuviosul Sava a impartit atata milostenie saracilor,
incat a ramas fara nici un ban. Atunci Cuviosul si-a adus aminte de cuvintele
acelei smerite Femei din Constantinopol.
Cand
a ajuns la locul aratat, a sapat putin si a aflat indata groapa unde erau puse
acele sipete cu bani, “ca si cum pamantul i-ar fi dat cu mainile sale ceea ce
pastra”.
Teodosie,
biograful Sfantului Sava scrie urmatoarele: “Cred ca fost insasi Maica Domnului
cea care i s-a aratat Cuviosului in Manastirea din Constantinopol, insa el, din
multa smerenie, nu a vrut sa spuna aceasta”.
Cuviosul
a socotit ca nu sunt ai lui banii pe care i-a gasit, si o parte a trimis-o la
Constantinopol pentru Manastirea Maicii Domnului Everghetida (Binefacatoarea),
a doua a impartit-o la manastirile Sfantului Munte, a treia a dat-o pustnicilor
de la chiliile sarace, iar a patra a lasat-o Manastirii Hilandar.
Astfel
a impartit Cuviosul Sava comoara aflata, el care niciodata nu a fost ademenit
de bogatiile pamantesti, nici macar cand era pe tronul Serbiei. Tocmai din
aceasta pricina Maica Domnului, Binefacatoarea, i s-a arata, pentru ca dadea
tot ce avea, implinind intru toate cuvantul Evangheliei.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Cuibul cu berze
Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate.
Cercetari ale Maicii Domnului (VII)
La
Manastirea Grigoriu se savarsea Utrenia. Slujba ajunsese la Cantara a noua,
cand parintele G., privind spre Usile Imparatesti, a observat ceva neobisnuit. Din
Sfantul Altar au iesit doua femei, una dupa alta. “Cum au ajuns aceste femei
aici?” se intreba calugarul. Apoi ele au inceput sa treaca pe la toti
calugarii, carora a doua femeie le impartea bani, asa cum poruncea prima.
Dupa
ce s-a terminat Sfanta Liturghie si masa de dimineata, parintele G. a alergat
la batranul Atanasie.
-Gheronda,
cine au au fost femeile care au venit astazi in biserica? l-a intrebat
calugarul cu uimire.
Atunci
egumenul Atanasie a inteles indata ca ucenicul sau a avut o vedenie cereasca.
-Cum
le-ai vazut? Cate erau? Ce infatisare aveau?
-Erau
doua. Prima era putin mai inalta si purta un vesmant rosu foarte frumos, care
ii acoperea si capul si semana cu o imparateasa. Cealalta era mai tanara,
foarte smerita, mica la trup si purta haine gri inchis. Aceasta impartea
parintilor monede dupa cum ii poruncea cea dintai.
-Frumoasa
vedenie te-a invrednicit Dumnezeu sa vezi, fiule! Prima femeie este Maica
Domnului, Stapana Sfantului Munte, iar a doua este Sfanta Anastasia, ocrotitoarea
manastirii noastre, ale carei moaste se afla la noi.
-Asa
trebuie sa fie, Gheronda, caci asa imi spune si mie sufletul. Insa nu pot
intelege de ce imparteau bani. Ce legatura au Sfintii cu banii?
-Prin
aceasta voiau sa arate ca sunt multumite de osteneala pe care o fac parintii
sculandu-se noaptea si laudand pe Dumnezeu. Pentru aceasta li se cuvine
rasplata.
Ascultand
cu uimire cuvintele egumenului, parintele G. a inteles ce noima ascundea impartirea
banilor. S-a incredintat ca Sfintii sunt vii si supravegheaza cu dragoste
ostenelile monahilor.
Din
acea zi a inceput sa sarute cu si mai multa evlavie icoanele Maicii Domnului si
ale Sfintei Anastasia, precum si sfintele moaste ale celei din urma.
Nu
trebuie sa ne miram de aceasta, caci in viata monahului, si mai ales in cea a
athonitului, elementul suprafiresc este des intalnit. Monahii sunt obisnuiti cu
lucrurile neobisnuite. Numai sa existe, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel, “luminati
ochii inimii, ca sa priceapa […] care este bogatia slavei lui Dumnezeu, in cei
sfinti”.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)