Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (II)

Batranul Iosif Isihastul, care a trait un timp la Schitul Sfantului Vasilie din Sfantul Munte, a fost razboit mult de dracul desfranarii. Despre acest razboi puternic al trupului, Batranul Iosif spunea: “Aveam o deplina cunoastere a razboiului si de aceea ma nevoiam cu asprime. Iar atunci cand ajungeam la limita, Harul ma intarea si iarasi incepeam. Dar odata cu trecerea timpului, razboiul devenea tot mai aspru si aproape neincetat”.

Atunci Parintele Iosif a scos din chilia sa patul de lemn si si-a facut un scaun de lemn, ca un fotoliu, pentru a-si sprijini mainile. In acesta a stat si a privegheat 8 ani de zile, timp cat a durat razboiul trupului, si aceasta a facut-o fara sa se intinda vreodata pe coaste. Spunea iarasi Batranul Iosif: “Si fiindca razboiul nu inceta, nu am incetat nici eu sa ma impotrivesc prin nevointa aspra si mai ales prin priveghere (spunea alteori ca nici o alta rea-patimire nu usuca patimile ca privegherea) si bataia binefacatoare, asa cum o numea el. Plangeam, suspinam, ma rugam Maicii Domnului, care de multe ori m-a mangaiat, dar nici o usurare nu simteam. Razboiul inceta pentru putin ca sa rasuflu, iar apoi incepea cu si mai multa tarie. Numai in rugaciune gaseam mangaiere”.

Odata Batranul Iosif a simtit usurare in razboi si a crezut ca a biruit patima, dar aceasta s tinut doar cateva zile, dupa care razboiul trupului s-a intetit.

“Plangeam, spunea Batranul, privegheam cat se putea de mult, dar starea mea nu se schimba. Imi loveam atat de mult trupul cu bastonul, incat de la jumatate in jos eram vanat de bataie, dar razboiul nu ceda deloc. Singurele mele mangaieri erau lacrimile si rugaciunea, dar vedeam ca patima inca mai traia in mine si nu se dadea deloc batuta. Ma rugam neincetat lui Hristos si Preacuratei Sale Maici, catre care, de la inceput am avut o deosebita evlavie si dragoste. “Stapana mea! Stapana mea! strigam cu durere. Tu, care esti pazitoarea celor ce traiesc in feciorie, cunosti ca niciodata nu am iubit pacatul trupesc, ci dupa ce L-am cunoscut pe Fiul Tau, am hotarat sa dobandesc curatia desavarsita, atat cat ii este cu putinta omului. De ce atunci atata sila din partea dracilor? Vor birui oare si intentia mea cea buna?”.

Atunci insa cand a venit si bucuria marii biruinte, a biruintei impotriva diavolului, Batranul Iosif spunea: “Odata, pe cand eram descurajat din pricina ispitelor, m-am dus in chilia mea, am inchis usa si m-am asezat pe un scaunel pentru a rosti Rugaciunea. Incepusem sa ma linistesc, cand deodata am auzit cum se deschide usa, dar nu m-am miscat, crezand ca este parintele Arsenie (ucenicul sau). Indata insa am simtit ca cineva ma indemna spre pofta trupeasca. Cand am deschis ochii, ce sa vad? Era duhul necurat al desfranarii! Arata asa cum il descriu Parintii, cu un cap plesuv si murdar ce avea doua coarne mici si drepte, cu o fata palida, cu ochii rotunzi si rosii, plini de viclenie si cu trupul murdar, acoperit de fire de porc salbatic.

Atunci m-am napustit asupra lui cu toata puterea mea, dar fireste, era cu neputinta sa-l pot tine. In palme mi-a ramas numai senzatia parului si o duhoare de pucioasa si de noroi care s-a raspandit in tot locul acela.

Din acea clipa, cu Harul lui Hristos si al Maicii Lui m-am usurat de greutatea acestui razboi, au incetat cu desavarsire gandurile necurate, iar eu ma simteam ca un copil mic, fara sa ma mai lupte aceasta patima. Atunci am cantat cantarea de biruinta a Proorocului Moise: “Calul si calaretul i-a aruncat in mare”. Toata noaptea aceea m-am bucurat si am slavit pe Hristos si pe Preacurata Sa Maica, Care nu au trecut cu vederea ticalosia mea si nu m-au dat spre vanare dintilor vrajmasilor”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Tuesday 4

 TUESDAY 4

Cumpărături alimentare

 Este marti, deci este ziua provocarii lansate in memoria lui Toni Tadeo.

 1. De unde îți place să cumperi alimente și cumperi pe zi, pe săptămână sau pe lună?

Avand in vedere faptul ca marea majoritate alimentelor se gasesc in gospodaria parintilor sau a socrilor nu prea cumparam, iar atunci cand o facem, preferam produsele de la producatori. Cumparaturile le facem lunar.

2. Ce alimente am găsi întotdeauna în bucătăria ta?

Tot din ceea ce consumam noi: legume, fructe, carne, lactate, peste.

3. Cumperi ceva online și, dacă da, ce fel de lucruri ai fi cel mai probabil să cumperi de acolo?

Foarte rar cumpar online si cumpar, in special, ingrediente necesare pentru patiserie si paine fara gluten.

4. Faci cumpărături cu o listă pe hârtie, pe telefon sau pur și simplu cumperi fără o listă și poate vii acasă cu lucruri pe care nu ai plănuit niciodată să le cumperi?

Pentru a evita risipa si achizitionarea de produse nefolositoare, intotdeauna la cumparaturi am lista pe hartie.

Întrebare bonus: Ce vei găti săptămâna viitoare?

Pentru ca a inceput Postul Sfintelor Pasti, meniul este unul vegetarian. Saptamana aceasta voi gati ciorba de cartofi, supa crema de legume coapte, musaca de cartofi cu ciuperci si orez cu legume.

Minunile Maicii Domnului

 Cum a izbăvit Maica Domnului de ispită pe monahul Ilarion

Prin anul 1920, a venit la Sihăstria un creştin să se facă monah, îl chema Ioan Ionică. Dar după câteva luni diavolul îl chinuia cu întristarea. Permanent plângea şi cugeta să se ducă într-o altă mănăstire. Într-o noapte, pe când era în biserică la slujba Utreniei şi se ruga cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, a văzut cu ochii lui cum a ieşit din sfânta icoană o femeie îmbrăcată în alb, care semăna cu chipul Maicii Domnului şi l-a întrebat: „De ce plângi şi eşti tulburat, frate Ioane?”. „Mi-e urât şi aici şi aş vrea să plec în altă mănăstire!”. „De ce ţi-e urât în casa mea? Fii liniştit, roagă-te mai mult şi fă toate cu dragoste, căci de acum nu-ţi va mai fi urât niciodată în casa mea!”. Apoi acea femeie minunată l-a însemnat cu Sfânta Cruce, s-a întors iarăşi spre icoană şi s-a făcut nevăzută. Era Maica Domnului! Din ceasul acela, fratele Ioan s-a izbăvit de acea grea ispită, s-a liniştit, s-a făcut călugăr iscusit şi a fost econom 20 de ani în obştea mănăstirii Sihăstria, fiind iubit de toţi, şi de fraţi şi de Dumnezeu.

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Am citit

 "Un grăunte de iubire"  de parintele Dan Damaschin

In acest weekend, o stare de oboseala m-a așezat la pat. Si ce poți sa faci, atunci cand nu ai chef de nimic? Pui mana pe o carte din biblioteca si începi sa o citești, in speranța că vei adormi mai repede.

Asa am procedat si eu. Am trecut in revista cartile pe care le aveam la îndemână si m-am oprit la una dintre achizițiile de săptămâna trecută: cartea scrisa de părintele Damaschin. Ei bine, titlul m-a dus cu gandul la faptul ca părintele va povesti atat despre activitatea lui filantropica, cat si povesti de viata ale celor ajutați de dansul, exact ceea ce voiam sa aflu.

Insa....surpriza. Părintele povestește intr-un mod minunat, crâmpeie din viata lui: copilăria alaturi de bunicul matern, viata de pionier, dar si de licean, iar mai tarziu despre cea de student la Teologie. Ceea ce l-a atras cel mai mult pe parinte, inca din copilărie, a fost lectura. A citit foarte mult, începând cu poveștile lui Creanga si Frații Grimm, dar si cu fragmentele din manualele școlare ale fraților mai mari. Considera poveștile ca fiind desprinse din Sfanta Scriptura: Fat Frumos, cel care reprezinta binele, dreptatea, etc. nu este altul decât cat Domnul Iisus Hristos, iar Ileana Cosanzeana este considerata Biserica. Zmeul, balaurul nu este altcineva decât satana, care este întotdeauna învins. Nu vă povestesc cum făcea rost de carti, unde reușea sa citească. Pe acestea va las pe voi sa le descoperiți.

De asemenea, de mic copil a venit in ajutorul celor necajiti si defavorizați, chiar daca spunând lucurilor pe nume sau luand atitudine a avut dansul de pierdut (asa cum spune-avea gura mare😀😀).

Foarte haios a povestit modul in care a ajuns la Mănăstirea Sihăstria si cum l-a cunoscut pe părintele Cleopa, dar si cum si-a cunoscut sotia.

Va puteți imagina ca a fost un tânăr rebel? Știți ca are diabet de la varsta de 13 ani? Și are o tenacitate extraordinara.

Stilul in care părintele povestește despre viata lui, foarte apropiat de "Amintirile" lui Creanga, m-a captat atat de mult, încât nu mi-am dat seama cand a trecut timpul, dar nici cand am dat paginile si am ajuns la final. Nu stiu cand au trecut cele cateva ore pana cand am teminat-o.

Va recomand aceasta carte, potrivita oricui si in orice împrejurare.

Minunile Maicii Domnului

 Cum a vindecat Maica Domnului pe monahul Ilarion

Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, ne povesteşte cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică, din mănăstirea Sihăstria şi cum i-a vestit sfârşitul cu un an înainte. În primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion Ionică a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obşte. Acolo a fost lovit la un picior şi rana s-a cangrenat, încât suferea mult şi era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.

Într-o noapte plângea de durere în patul său şi se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, milueşte-mă şi-mi uşurează boala, căci nu mai pot răbda durerea piciorului!”. După puţin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuvioasă, în chipul unei doctoriţe din Târgul Neamţ, şi îl întreabă: „De plângi, părinte Ilarion?”. El i-a răspuns: „Doamnă doctoriţă, mi-am rupt piciorul şi mă doare greu. Simt că voi muri curând şi plâng pentru că nu m-am pocăit”.

După ce doctoriţa aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte: „Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior şi vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni”. Apoi a plecat acea Sfântă femeie şi bătrânul a adormit liniştit. Era Maica Domnului. Dimineaţa bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică şi a spus tuturor minunea Maicii Domnului. Mai trăind exact un an de zile, la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, părintele Ilarion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost petrecut de obştea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir.

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (I)

Ieromonahul Chiril, care s-a nascut in Agrinio, a plecat inca de mic copil in Egipt, iar de acolo s-a indreptat catre Manastirea Sfantului Sava din Palestina. La varsta de numai saisprezece ani a fost imbracat in hainele calugaresti si se nevoia ca un adevarat atlet al lui Hristos. Dar fiindca numarul mare de inchinatori nu-i ingaduia sa-si savarseasca netulburat nevointele sale ascetice, a venit in Sfantul Munte, la Schitul Sfantului Panteleimon, ce apartine Manastirii Kutlumusu.

Parintele Chiril era “pilda… cu cuvantul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinta, cu curatia”. Dragostea lui pentru Maica Domnului era nemasurata. De aceea ea i-a daruit harisma “:impotriva demonilor” si a “toata puterea vrajmasului”.

Fericitul Staret Paisie scrie despre puterea pe care Parintele Chiril o avea impotriva demonilor:

“Pe langa harisma stravederii, mai avea si harisma de a scoate diavolii din fapturile lui Dumnezeu. Nu pot sa uit o intamplare, pe care am vazut-o cu ochii mei, cu un om ce avea un diavol infricosator. Pe acest om il adusesera la chilia Staretului, pentru a-l tamadui. Noaptea, cand Parintele Chiril s-a sculat pentru a aprinde candelele si a incepe rugaciunea, diavolul a turbat de manie, pentru ca se simtea stramtorat de prezenta Staretului, si a rupt lanturile cu care era legat omul aflat in stapanirea lui. Parintele Chiril, atunci cand omul indracit a ridicat mainile in sus ca sa-l loveasca in cap cu acele lanturi, a ingenuncheat, si-a ridicat si el mainile catre Dumnezeu si a strigat: “Hristoase al meu, Maica Domnului, alunga diavolul din faptura ta!”.

Cand am auzit acel strigat, am alergat indata in biserica si l-am vazut pe Staret ingenunchiat, iar acel om, fiind acum slobozit de diavol, statea bucuros la picioarele Parintelui Chiril, precum tanarul din Evanghelie la picioarele lui Iisus!”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (X)

Sfantul Siluan Athonitul, pe cand era incepator in Manastirea ruseasca a Marelui Mucenic Panteleimon din Sfantul Munte, a primit atacul poftei desfranarii si a zabovit asupra inchipuirilor ademenitoare ce i le infatisa patima. Cugetul ii spunea:’ Mergi in lume si te insoara!’.

Cat a suferit tanarul frate ramanand singur, noi nu cunoastem. Cand s-a dus la spovedanie, duhovnicul i-a spus: “Sa nu primesti niciodata cugetele rele, ci sa le alungi deindata!”.

Dupa prabusirea nedreapta ce a suferit-o, sufletul fratelui Simeon a fost cuprins de mare frica. Intelegand puterea infricosatoare a pacatului, a simtit din nou flacara iadului si a hotarat sa se roage neincetat, pana ce Dumnezeu il va milui.

Dupa ce a trait chinurile iadului si dupa bucuria pe care a simtit-o cand a primit iertarea prin Taina Spovedaniei, pacatuirea cu gandul a fost ca un fapt care i-a zguduit sufletul, caci a constientizat ca o intristase din nou pe Maica Domnului. Credea ca a ajuns la limanul mantuirii si deodata a vazut ca si aici exista posibilitatea de a pieri.

Insa dragostea lui pentru Maica Domnului si increderea in milostivirea ei i-au dat curaj sa o cheme in rugaciune in fiecare zi. Nadajduia ca ea, vazand starea jalnica a sufletului sau, sa il miluiasca. Iar Maica Domnului nu a trecut cu vederea “suspinurile inimii lui” si lacrimile fierbinti ale fratelui Simeon. Acestea izvorau din simtirea adanca a pacatoseniei sale, pe care pururea o avea inaintea  ochilor sai, precum prorocul David. Maica Domnului a coborat din Ceruri in chip tainic si l-a izbavit de caderea prin gandul pacatos, unealta principala a diavolului. Harul Maicii Domnului l-a povatuit in chip minunat si i-a daruit pacea launtrica.

Din aceasta cadere Cuviosul Siluan a invatat cat de mare si de greu de biruit este acest vrajmas al omului, si anume gandul pacatos. Se poate ca monahul sa biruiasca trupul, foamea, setea, somnul si alte patimi ale omului, dar intotdeuana va avea de luptat cu gandul pacatos. De aceea, cand Cuviosul Siluan a invins si aceasta patima, spunea cu sinceritate: “Niciodata nu am lasat sa intre in inima mea vreun gand care sa-L manie pe Dumnezeu”.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

 

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (IX)

Fericitul Staret Paisie (+1994) este poate unul dintre ultimii asceti adevarati ai Sfantului Munte. Staretul a dus o viata ascetica foarte inalta. Cine ar putea povesti cu vrednicie si in amanunt marile nevointe si izbanzi ale Staretului: desavarsita nepatimire fata de cele lumesti, ravna lui fierbinte pentru Credinta Ortodoxa si neintrecuta lui iubire de oameni, privegherile, culcarile pe jos, neincetata nevointa a trupului si a sufletului, bunatatea si intreaga lui intelepciune care uimea si puterile ingeresti, simplitatea imbracamintii sale si mai mult decat toate, maica virtutilor, smerita cugetare?

In ciuda tuturor acestor virtuti, Dumnezeu a ingaduit sa sufere de foarte multe boli, pentru a-l curati, precum aurul in topitoare si astfel sa-l bage in Imparatia Sa.

Trupul sau istovit din pricina postului, a privegherilor si a nevointelor duhovnicesti, suferea atat de mult, incat este de mirare cum de a rezistat atatia ani si nu a cedat. Nemilostiva boala a cancerului, stomacul sau chinuit, hemoragiile, problemele de respiratie si altele, “care nu au numar”, i-au facut trupul foarte sensibil.

Staretul Paisie, in ciuda numarului mare de boli si a durerilor insuportabile care il faceau sa se asemene unui mucenic, ramanea intotdeauna linistit. Niciodata nu s-a plans lui Dumnezeu: “De ce Doamne ai trimis peste mine atatea dureri? De ce o astfel de mucenicie zilnica si continua?”. Durerile le considera o binecuvantare cereasca, iar bolile ca pe o dreptate dumnezeiasca pentru pacatele sale, asa cum obisnua sa-i invete pe altii. In aceasta mucenicie si in iadul durerilor in care se afla, singurele cuvinte pe care le rostea sfintita sa gura erau: “Dulcea mea Maicuta! Dulcea mea Maicuta!”. Si Maica Domnului il auzea si-l intarea intotdeauna in durerile trupesti, astfel incat sa poata urca cu rabdare si fara sa murmure muceniceasca Golgota.

Dar intr-o buna zi a lasat cele pamantesti pentru cele ceresti, cele trecatoare pentru cele vesnice si a mers sa se odihneasca in locasurile Maicii Domnului, avand pe buze cuvintele: “Dulcea mea Maicuta!’.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Jurnal de bunica

 Minivacanta cu bucurie

Săptămâna aceasta este săptămâna de vacanta, asa ca doua zile am avut bucuria de a avea nepotii la noi. Doi strengari mici, care dăruiesc iubire la tot pasul. Au venit duminica seara cu ginerele nostru. Si, acesta se pregătea sa se aseze pe canapea, insa Matei i-a spus:

-Tati,  nu ti-am spus ca nu lamai la bunica? Doal noi rămânem, tu te duci acasa la mami.

-Esti sigur?

-Daaaaa. Alex, nu e asa ca tati pleaca?

Si a răspuns si puiul mic, gesticulând cu mânuțele: Daaaa.

-Hai tati sa iti dau un pupic si poți sa pleci.

Asa ca ginerele ne-a spus "La revedere" si a plecat spre casa, iar noi am rămas cu piticii.

Seara ne-am jucat, am mâncat si la somnic.

A doua zi, in fata geamului de la dormitor au fost muncitori care au sapat cu excavatorul pentru a repara o conducta de gaze. Bineinteles ca am fost cu ochii pe ei sa vedem dacă lucrează bine. Mult timp nu i-am putut lua de la fereastra.

Cand muncitorii au plecat la masa, am luat si noi prânzul, dupa care la joaca.

In cele doua zile, pe lângă faptul ca ne-am jucat mult, am facut puzzle, am si invatat sa tăiem hartia cu foarfeca speciala (cea care taie cu model).

Am colorat, am "sclis" povesti si am "luclat la selviciu"

In prima zi,  cand bunicul sau "icul", cum spune Alex, a venit de la serviciu, am mers in parc si pe urma la gara sa vedem trenurile. In drumul spre casa, am cautat lupul din pădure sa ii tăiem coada.

A doua seara, înainte ca tati sa vina si sa ii ia, desi afara era burnita, lapoviță si apoi ninsoare, am ieșit puțin in parc si la plimbare. 

-Bunica, mie imi place mult la tine si o sa stau multe zile, tot spunea Matei mereu, iar Alex, care este mereu lângă el, afirma:

-Daaa, Tei (de la Matei) sau "neini" (de la nenea).

Alex, pe cât este de mic, pe atat de independent.  Dorește sa facă totul singur si atunci spune "io,io", "da-te".

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (VIII)

Nicolae, copilul unei femei vaduve, se tragea din orasul Vriulon, din Asia mica. Pentru a-si agonisi hrana cea de toate zilele si a castiga o mica simbrie, a fost nevoit sa pasca camilele unui turc, pe nume Aga, impreuna cu alti sase tineri crestini, care fiind amenintati de agareni ca ii vor ucide pe toti crestinii, si-au schimbat credinta. Atunci cand mama lui Nicolae l-a vazut pe fiul ei imbracat in haine turcesti, cu salvari si cu turban, a inteles ce se intamplase. Si ca si cum nu ar fi fost mama lui, i-a spus plina de manie:

-Sa nu te apropii de mine! Sa pleci din casa mea cat mai repede! Eu nu am nascut un turc, ci un Nicolae crestin. Nicolae a simtit cuvintele mamei sale ca pe niste ace otravite care ii intepau inima. Abia atunci si-a dat seama de faradelegea pe care o facuse. A plecat de acasa plangand, iar pe drum striga catre Hristos de Care se lepadase.: “Izvorule al milei, Adancule al bunatatii, Parinte al indurarilor, milueste-ma! Faradelegea mea am cunoscut si pacatul meu inaintea mea este pururea. Povatuieste-ma la pamantul dreptatii!”.

Apoi, imbracandu-se cu haine crestinesti, s-a dus la Smirna, avand vie in inima sa amintirea lepadarii. Aici, dupa iconomia lui Dumnezeu, care nu voia sa se piarda sufletul lui, a intalnit un duhovnic athonit, care l-a sfatuit sa mearga in Sfantul Munte, incredintandu-l ca acolo isi va gasi linistea sufletesca si mantuirea.

A ajuns la Schitul Sfanta Ana unde a intalnit un consatean de-al sau, parintele Stefan, care era un calugar foarte cuvios. Acesta l-a oprit langa sine si a plans mult cand a aflat ca acest tanar trecea printr-o astfel de suferinta: dispretul mamei, nopti nedormite, martiriul sufletesc si in cele din urma o mare pocainta. Voia sa se nevoiasca impreuna cu el in stadionul virtutilor si al nevointei sufletului si trupului. Astfel, l-a “aprovizionat” cu “toate Tainele stralucitei si adevaratei noastre credinte, necesare pentru drumul ascezei”.

In Sfantul Munte, Nicolae a imbracat haina Mucenicilor, schima ingereasca a monahilor, primind numele Nectarie. Cine poate povesti posturile, culcarile pe pamant, metaniile si rugaciunile de toata noaptea pe care neincetat le facea de trei ori fericitul? Iar lacrimile fierbinti pe care le varsa, nu este cu putinta a le descrie.

Dupa ce a baut o data “dumnezeiescul nectar din izvoarele mantuirii”, se ruga acum ca Domnul sa-l invredniceasca sa-si verse sangele pentru El prin moarte muceniceasca:

“Imparate prea-drepte, mult-milostive si mult-indurate! Intareste-mi trupul, pe care din nestiinta l-am pangarit, ca sa se curateasca prin varsarea sangelui meu. Si precum, ca un fara de minte, m-am lepadat de Trine, tot astfel Preadulce Hristoase al meu, pentru rugaciunile Preacuratei Tale Maici, singura mea nadejde, invredniceste-ma sa Te propovaduiesc Dumnezeu adevarat in fata necredinciosilor agareni!”.

Atunci a primit o veste din Cer, caci a simtit inlauntrul sau o dorinta mistuitoare pentru mucenicie. Aceasta arata ca aflase “har inaintea Domnului si a Precuratei Sale Maici” si ca i se iertase pacatul lepadarii.

Tanarul monah Nectarie a alergat “cu bucurie” in stadionul muceniciei, precum Sfintii Apostoli Petru si Pavel. S-a dus, asadar, in patria sa, acolo unde se lepadase de Hristos, pentru a curati locul si a-l spala cu sangele sau, marturisind pe “Iisus Hristos Cel Rastignit”. Dorea sa fie rastignit si el tot acolo unde Il rastignise din nou prin lepadare pe Hristos din ale Carui rani a curs sange. Dorea sa urce el insusi in locul Aceluia pe Cruce si sa-si verse sangele sau pentru Hristos.

Era Duminica, 11 iulie 1820, aproape de ora 9 cand “condeiul a scris hotararea pedepsei prin taierea capului”. Atunci Biserica noastra l-a dobandit pe Noul Cuvios Mucenic Nectarie, cel din Vriulon, Asia Mica, “care de sabie s-a savarsit”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)