MFC-DELICII

 Delicii de vara

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Despre Maica Domnului

Maica Domnului se arată şi dăruieşte rodnicie părinţilor sterpi care o rugau

Maica Cuviosului Mihail Malein, a fost mulţi ani stearpă, de aceea amândoi părinţii erau în întristare, căci le trece tinereţea şi n-au născut nici un copil, care să lemoştenească bogăţia lor. Ei de multe ori mergeau pe la biserici şi se rugau lui Dumnezeu, să le dea fiu; dar Dumnezeu nu le-a ascultat rugăciunea lor. Mai pe urmă însă s-au dus la o biserică a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care este în locul numit Cuna, şi la a cărei icoană, locuitorii aveau mare evlavie. Anastasia şi Evdochim, se rugau să le dea moştenire după dorul şi dragostea lor. Preasfânta Născătoare a ascultat rugăciunea lor, căci s-a arătat Preotului celui de rând al bisericii, cu numele Metodie, ţinând omofor, iar în dreapta sa avea trei mahrame. Ea a poruncit să le dea Anastasiei, cu învoiala ca o basma dintre cele trei, să i se întoarcă Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu înapoi. Îndată ce Preotul a descoperit Anastasiei vedenia pe care a avut-o, i s-a dezlegat sterpiciunea şi a născut trei fii, după numărul celor trei mahrame pe care i le-a oferit Maica Domnului. Iar mahrama pe care a cerut-o înapoi Maica Domnului, a preînchipuit pe fiul cel întâi născut, căruia părinţii i-au pus din Sfântul Botez numele de Manoil, şi care, prin darul şi dragostea Ei, a îmbrăţişat viaţa monahicească, ajungând vas ales al lui Dumnezeu (Viețile Sfinților 12 iulie).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Tricotaje

 Vesta cu bucluc

 Am gasit pe Youtube un model de vesta ce mi s-a parut foarte interesant, dar si usor de lucrat, un proiect potrivit pentru a lucra in masina.

Proiectul l-am inceput la final de decembrie, cand am plecat la Revelion. Sa tot lucrezi cand drumul dureaza aproximativ 3-4 ore. L-am terminat cam la sfarsitul lunii ianuarie (am lucrat doar atunci cand eram plecata).

Am facut schema conform explicatiilor doamnei, bineinteles cu masurile potrivite pentru mine.

Numai ca, la final, dupa ce am incheiat mi-am dat seama ca nu o pot purta. Partea de guler, pe graficul doamnei era de 15 ochiuri si am dedus ca este valabila pentru toate masurile (pentru ca nu au fost altele explicații), dar gulerul a fost foarte ingust, iar rascroitura manecii foarte sus, astfel ca o parte din umeri ramaneau dezgoliti si vesta nu se aseza deloc.

M-am bucurat ca totusi a fost buna de fiica mea si astfel cineva se poate bucura de ea, iar munca nu a fost in zadar.

Si totusi, cand am sa ma lamuresc cat trebuie sa fie partea de guler si cat de mare rascroitura (nici aici nu am inteles foarte bine explicatiile doamnei, iar cum am incercat eu nu a fost bine), imi voi lucra o astfel de vesta, pentru ca imi place mult.

Astept o idee de la doamnele experte in arta tricotajului si care viziteaza blogul meu.

 

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului îi descoperă Cuvioasei Marta, mama Sfântului Simeon, fericirea cea veşnică

Pe când Cuviosul Simeon, fiul ei, se nevoia pe stâlp în Muntele Minunat, Cuvioasa Marta a avut o descoperire, cu un an înainte de sfârşitul său. Pe la miezul nopţii, în timp ce îşi făcea fierbinţile ei rugăciuni către Dumnezeu, a căzut într-o mare uimire. I s-a arătat o mare mulţime de îngeri luminaţi, care ţineau în mâini lumânări aprinse şi care, săltând de bucurie, ziceau către dânsa: „După ce va trece acest an, fiind dezlegată din trup, te vom lua la odihna făgăduită ţie de Domnul”. Tot aşa i s-a descoperit şi Cuviosului Simeon. Iar unuia dintre fraţi i s-a arătat o vedenie de acest fel: A văzut pe Maica Domnului, pe Preacurata Fecioară Maria, şezând pe un scaun în slavă, iar fericita Marta stătea înaintea ei, ridicându-şi spre dânsa mâinile sale în chipul Crucii, şi prefăcându-se într-o Cruce de aur, strălucea cu o lumină asemenea cu razele soarelui; şi astfel se vedea că toată Crucea aceea era luminoasă.

Cuviosul Simeon auzind despre această vedenie, a zis: „Acesta este semnul că s-a apropiat fericitul sfârşit al maicii mele”. Sfânta Marta, sfârşindu-şi anul cel de pe urmă al vieţii cea plăcută lui Dumnezeu, a mers spre cercetare la Cuviosul Simeon, fiul său, care s-a rugat către dânsa, zicând: „Binecuvântează-mă, maica mea, precum Avraam a binecuvântat pe Isaac”. Iar Sfânta a zis: „De aceea am şi venit aici, ca să mă învrednicesc binecuvântării şi rugăciunilor tale; pentru că de acum au mai rămas numai trei luni din viaţa mea. După aceea mă voi duce la Domnul Dumnezeul meu; Acela să-ţi dăruiască ţie darul şi binecuvântarea Sa, ca să-ţi săvârşeşti cu bine alergarea ta cea bine începută şi să te învrednicească Împărăţiei Sale”. Acestea grăindu-le, vărsa lacrimi din ochi, iar fraţii care erau acolo plângeau; pentru că greu li se părea lor a auzi că după trei luni nu vor mai vedea faţa ei; şi ziceau: „Maică, viu va fi sufletul tău şi va lăuda pe Domnul”. Iar ea întărea cuvântul zicând: „De nu va fi aşa precum v-am spus, apoi, pe mine roaba voastră, să mă socotiţi ca o mincinoasă”. Atunci Cuviosul Simeon a zis către dânsa: „Binecuvântarea ta o cerem noi acum, iar cuvintele tale ne sunt foarte dureroase inimilor noastre”. Sfânta a zis: „Binecuvântaţi sunteţi voi Domnului, şi binecuvântaţi sunt cei ce vă binecuvintează pe voi”. După aceasta toţi i s-au închinat ei, asemenea şi ea închinându-se lor, s-a întors în Antichia la casa sa. După plecarea ei, Cuviosul chemând a doua zi pe cei mai iscusiţi dintre fraţi, a zis către dânşii: „Cu adevărat, vremea ducerii maicii mele de la cele pământeşti se apropie; pentru că în noaptea trecută am văzut în vedenie un scaun pus înaintea mea şi maica mea şezând pe dânsul, iar noi toţi stăteam împrejurul ei; atunci ea, ca o învăţătoare, a zis către noi cuvântul cel dintâi al psalmului: „Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor...”. Şi multe alte cuvinte sfătuitoare ne-a zis nouă, ca o maică. Apoi s-a sculat, şi mergând înaintea noastră la biserică, ţinea în mâini o cruce prealuminoasă; iar noi urmam după dânsa cântând Psalmi cu umilinţă”.

După aceasta, cu câteva zile înaintea sfârşitului său, s-a dus iarăşi la Cuviosul Simeon - pentru sărutarea cea mai de pe urmă - şi i-a spus lui toate Dumnezeieştile descoperiri care i s-au făcut în viaţa sa; asemenea şi lucrurile cele bune, ostenelile şi nevoinţele care se făcuseră în taină, pentru slava numelui lui Dumnezeu; şi a rămas acolo în acea noapte, în care a avut o minunată vedenie cerească.

În vis se vedea că este răpită spre înălţimea cerului, unde a văzut nişte palate minunate şi luminoase, a căror frumuseţe nici un cuvânt nu o poate spune. Umblând ea prin acele palate şi minunându-se de zidirea cea nefăcută de mână, a văzut pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu doi îngeri prealuminaţi, care a zis către dânsa: „Ce te minunezi?”. Iar ea cu frică şi cu bucurie închinându-se Preasfintei Născătoarei, a răspuns: „Mă minunez Stăpână, căci în tot timpul vieţii mele pe pământ, n-am văzut nişte palate mai minunate ca acestea”. Iar Preacurata a zis: „Şi pentru cine socoteşti tu că sunt pregătite ele?”. Dânsa a zis: „Nu ştiu, Stăpână”. Atunci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a grăit către dânsa: „Oare nu ştii că pentru tine s-a pregătit această odihnă, pe care a zidit-o fiul tău, şi în care de acum vei petrece în veci?”. Aceasta zicând, a poruncit îngerilor de a pus un scaun minunat, apoi a zis către dânsa: „Această slavă ţi se dăruieşte ţie, deoarece ai vieţuit cu dumnezeiască plăcere în frica Domnului”. Apoi iarăşi a zis: „Voieşti ca să vezi şi pe cele mai slăvite?”. Atunci i-a poruncit ei ca să vină după dânsa; şi suindu-se la cele mai înalte locuri cereşti, i-a arătat ei alte palate mult mai minunate şi mai luminate, fără să semene cu cele dintâi şi care erau pline de slavă cerească, a căror frumuseţe nici mintea omenească nu o poate ajunge, nici gura nu o poate povesti. Atunci Preacurata a zis: „Şi pe aceste palate le-a zidit fiul tău şi a început şi la temelia celui de-al treilea palat”.

Aceasta zicând-o, a dus-o pe dânsa iarăşi spre răsăritul soarelui şi i-a arătat ei, din înălţime, locuinţele Raiului, şi într-însele mulţime de cete de parte bărbătească şi femeiască veselindu-se, şi i-a zis Stăpâna: „Aceste locuri le-a dăruit Fiul meu celor ce au trăit în curăţenie şi cu dreptate, întru păzirea poruncilor Domnului, acelora celor care au făcut milostenii multe cu osârdie, de aceea singuri de milă s-au învrednicit de la Domnul, pentru că: „Fericiţi sunt cei milostivi, căci aceia se vor milui”. Aceasta a fost vedenia Sfintei Marta, pe care a spus-o fiului său. Fiind într-o zi de Duminică, s-a împărtăşit cu Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Faţa ei strălucea de darul lui Dumnezeu fiind luminată şi de negrăita bucurie duhovnicească, prin care se veselea, deoarece era încredinţată de sfârşitul călătoriei acestei vieţi şi de mântuirea sufletului său. Apoi a petrecut toată ziua aceea şi noaptea ce-a urmat, o parte în vorbiri de Dumnezeu insuflate, cu preaiubitul şi Cuviosul său fiu, iar altă parte în rugăciuni către Dumnezeu, însoţite de multe lacrimi fierbinţi.

Iar luni, dând pace şi binecuvântare, apoi sărutarea cea mai de pe urmă fiului său şi tuturor ucenicilor lui, s-a despărţit de dânşii, lăsându-i pe dânşii plângând. Ea s-a dus la un sat care se numea Tivirint, care era departe ca la trei stadii de Muntele cel Minunat, şi unde era biserica Sfântului Ioan Botezătorul. Ea a vărsat multe lacrimi la acea biserică, şi a început a slăbi cu trupul. Locuitorii acelui sat, care o cinsteau foarte mult, au rugat-o să se odihnească la dânşii de oboseala de care era cuprinsă. S-a odihnit în ziua aceea; iar în noaptea următoare şi mai mult a slăbit cu trupul. Marţi au dus-o cu căruţa la casa ei în Antichia, şi anume în cetăţuia care se numea Dafne. Miercuri s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, vărsând multe lacrimi şi, având nădejde neîndoită de mântuirea sa, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, în patru zile ale lunii lui iulie (Viețile Sfinților

4 iulie).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Micii cofetari

 “Bunatati de vara”

 Daca este august, este ziua Adormirii Maicii Domnului si sarbatoarea Sfintilor Brancoveni. Desi o parte din copiii si tinerii de la Centrul Educational al parohiei Sf Gheorghe Nou din Ploiesti sunt plecati in vacanta, impreuna cu cei care au fost in localitate ne-am mobilizat si am organizat expozitia “Bunatati de vara”, o expozitie prin care am dorit sa o cinstim pe Maica Domnului si pe Sfintii Brancoveni.

 Bunatatile preparate de copii si tineri au fost dulciuri in care “vedeta” au reprezentat-o fructele.

Dupa doua zile in care toti au lucrat cu bucurie si veselie, doua zile in care mica bucatarioara a rasunat de rasete de copii, ieri, dupa Sfanta Liturghie, copiii au oferit enoriasilor prajiturile pregatite de ei cu multa dragoste, aratand, asa cum a spus parintele paroh Gabriel Oprea, “ca iubirea crestina se traieste prin fapte”.

Bucuria mea a fost si mai mare cand am constatat ca fiecare se descurca cu propria reteta, ca nu mai are nevoie de sfaturi. Asa ca, pentru a veni in ajutorul lor, am trecut la spalatul vaselor.😂😂.

Imi sunt foarte dragi copiii si tinerii si ii iubesc pe toti, iar dupa o astfel de actiune imi dau seama, inca o data, cat de minunati sunt.

Felicitari sufletele frumoase si manute pricepute.

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului cinsteşte prin prezenţa Ei pe văduva care se împărtăşea

Un preot oarecare care slujea la o enorie, a fost chemat să împărtăşească o femeie săracă şi un boier bogat. Iar el, lăsând pe femeia cea săracă şi văduvă, s-a dus la boierul cel bogat, pe care l-a împărtăşit şi l-a mângâiat, nădăjduind că-i va lăsa lui ceva din averea sa. Atunci venind un alt trimis de la casa văduvei, i-a spus că aceea este aproape să-şi dea sufletul, dar preotul, ca un semeţ şi iubitor de avuţie, nu s-a dus. Însă avea un ierodiacon foarte îmbunătăţit şi iubitor de Dumnezeu, care văzând că preotul nu vrea să se ducă, l-a rugat să-i dea voie să împărtăşească el pe văduva aceea şi preotul a primit. Ducându-se diaconul cu Trupul Domnului la casa văduvei care era săracă şi lipsită de bunătăţile cele vremelnice, însă bogată în fapte bune şi dumnezeiescul dar, a văzut-o că zăcea pe o rogojină şi neavând oameni care să-i stea înainte şi să o caute, ca pe bogatul, stătea deasupra ei Născătoarea de Dumnezeu Maria, cu o ceată de fecioare, care cu basmale albe ştergeau de sudoare faţa bolnavei şi o acopereau.

Iar acel sfinţit diacon s-a înspăimântat, mai ales când a văzut pe Stăpâna cum că s-a închinat Trupului celui Stăpânesc. Apoi, ridicându-se, a făcut semn diaconului ca să se apropie să săvârşească Sfânta slujbă. Şi după ce s-a împărtăşit bolnava, i-au luat sfântul ei suflet sfinţitele fecioare şi s-au dus în ceruri. Pe urmă, ducându-se diaconul la casa bogatului, a văzut pe patul lui nişte câini negri, înconjurându-l pe dânsul, pe care însă cei ce stăteau de faţă nu-i vedeau, ci numai cel bolnav care striga să-i alunge de acolo ca să nu-i facă supărare. Apoi a văzut un harap cu înfricoşată faţă care, băgând pe ascuns în gura bogatului ca un fel de ostie, i-au smuls cu sila ticălosul lui suflet cu multă chinuire şi muncă. Acestea văzându-le diaconul, grozav s-a înfricoşat şi a căzut la pământ ca un mort. Atunci a stat înaintea lui Preasfânta, care l-a ridicat pe dânsul, zicându-i: „Nu te teme, iubitul meu rob, că ţie îţi este gătită Împărăţia cerurilor şi asupra ta nu poate face nimic răutatea dracilor. Numai păzeşte Dumnezeieştile porunci ale Fiului meu fără de lenevire, în toate zilele vieţii tale până vei veni în ceata sfinţilor, ca să te veseleşti cu dânşii fără de sfârşit”.

Diaconul, mulţumind cu smerenie Împărătesei, i s-a închinat până la pământ, după care Ea s-a dus la ceruri. Iar el, împărţind la săraci averile sale, s-a făcut sărac pentru Domnul şi petrecând viaţă plăcută lui Dumnezeu s-a dus în Împărăţia Cerească, pe care să dea Dumnezeu a o dobândi noi toţi. Amin (57, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Un creştin care iubea cu dor sfânt pe Maica Domnului a avut o vedenie minunată dar şi înfricoşată

Minunată cu adevărat şi vrednică de pomenire este pilda pe care o scrie Episcopul Vichentie în cartea sa numită „Oglinda Năravurilor”, zicând următoarele: „Un om însurat, care avea fii şi robi, iar bogăţie din destul, era foarte milostiv şi primitor de străini. Într-o seară, după ce a stat la masă, fiindu-i somn şi adormind, dimineaţa l-au găsit jos pe pământ ca pe un mort, rece şi fără simţire. Atunci cei din casă ai lui ridicându-l, l-au aşezat în aşternut în pat, i-au făcut şi i-au dat multe feluri de doctorii, ca să se încălzească şi să-şi vină iarăşi în fire, însă în zadar s-au ostenit.

Iar după mai multe zile, revenind singur la viaţă şi întrebat fiind să spună ce-a păţit de a căzut atâtea zile mort, n-a răspuns nimic, ci numai plângea, nemângâiat. Şi nicidecum nu a vorbit vreun cuvânt despre aceasta în toată viaţa lui, până în ceasul morţii sale, când şi-a cunoscut mai dinainte sfârşitul lui. Atunci, strigând pe fiul său cel mai mare, a zis aceste cuvinte în auzul tuturor: „Iubitul meu fiu! Porunca mea cea mai de pe urmă pe care ţi-o dau ţie, şi-ţi hotărăsc să o păzeşti, este: Ca să ai, pe cât poţi, milă de cei săraci şi de călători; să-i primeşti în casa ta cu toată dragostea şi să le dai toate cele de trebuinţă cu îndestulare; să le slujeşti lor fără de lenevire, aşa după cum m-ai văzut tu pe mine făcând. Căci milostenia către săraci şi primirea de străini este mai bine primită la Dumnezeu, decât toate faptele bune. Şi oricine va păzi aceasta cu sârguinţă, pentru dragostea lui Dumnezeu, va căpăta mare plată în Împărăţia Lui cea cerească. Iar pentru ca să vă îndemnaţi toate rudeniile mele la această faptă iubită de Dumnezeu, a facerii de bine şi a milostivirii către cei săraci şi străini, am să vă istoricesc astăzi, în ziua mea cea mai de pe urmă, înfricoşata vedenie pe care am văzut-o atunci, când m-aţi găsit în mijlocul casei mele zăcând ca un mort.

Ştiţi cum încă din copilăria mea aveam multă evlavie către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi-i citeam în fiecare zi laude şi rugăciuni, pe cât puteam. Pentru multa dorire şi dragoste ce o aveam către Dânsa, din tot sufletul şi inima mea, m-a învrednicit Stăpânul, prin rugăciunile Ei, de multe daruri şi hărăziri, însă m-am învrednicit de aceasta mai ales, căci aveam mare milostivire şi îndurare către cei săraci şi străini, căci voi cu toţii ştiţi câtă osârdie aveam către primirea de străini, pe fiecare primindu-l şi dăruind tuturor cu îndestulare cele ce le trebuiau. În noaptea aceea în care am văzut vedenia, am auzit un glas poruncitor, care mă striga pe nume, zicând către mine: „Ridică-te din pat şi urmează mie”. Atunci eu ridicându-mă, cel care m-a strigat ma apucat de mână şi, trăgându-mă cu sârguinţă, m-a dus într-o livadă mare. Iar acolo, povăţuitorul meu făcându-se nevăzut, m-a lăsat singur în acel câmp mare, din care pricină eram foarte mâhnit. Stând eu acolo şi neştiind ce să fac, am auzit în urma mea glasuri înfricoşate şi mare tulburare şi întorcându-mă am văzut mulţime nenumărată de draci venind asupra mea, ca să mă răpească ca nişte fiare neîmblânzite. Atunci eu văzându-i, am fugit pe cât am putut, cu frică şi cu groază neasemănată, până ce am ajuns la o casă în care am intrat şi am închis uşa. Însă diavolii au stricat-o şi au intrat înăuntru ca să mă răpească.

Dar ca să înţelegeţi pricina bine, ascultaţi mai întâi aceasta: sunt trei ani de când am primit aici, în casa mea, pe un străin, în seara Sfintelor Patimi, ca să-l ospătez totdeauna după obicei. Iar împlinindu-se aceşti trei ani, am găsit alt sărac pe care l-a întreţinut maica-mea după dorinţa pe care i-am arătat-o, ca să primească câte unul şi să-I slujească lui ca unui înger. Iar după puţină vreme, întâmplându-se să mai aducă un frate al meu pe un altul, mult m-am bucurat că m-am învrednicit să primesc în casa mea pe străinii aceia trei, în chipul Sfintei Treimi şi i-am ospătat cu îndestulare, pe cât mi-a fost cu putinţă şi cu faţă veselă.

Când au aruncat diavolii uşa jos, după cum am arătat mai sus, şi au intrat la mine, am început să strig către Domnul, ca să-mi ajute, pentru rugăciunile pururea Fecioarei Maria. Atunci am văzut trei bărbaţi frumoşi, care au zis către mine: „Să nu te temi, căci noi am venit ca să-ţi ajutăm”. Izgonind ei pe draci, m-au întrebat pe mine dacă ii cunosc. Iar eu am zis: „Nu vă ştiu, Domnii mei”. Atunci ei mi au spus: „Noi suntem acei trei străini pe care i-ai primit în casa ta şi ne-ai ospătat totdeauna cu toată îndestularea, din toată inima şi cu toată dragostea ca şi Avraam şi ne-a trimis Domnul spre ajutorul tău, ca să-ţi răsplătim pentru multa dragoste pe care ai arătat-o către noi şi iată te-am izbăvit din ghearele diavolilor”. Acestea zicând, s-au făcut nevăzuţi.

Iar eu mulţumind lui Dumnezeu, am mai rămas puţină vreme în casa aceea, temându-mă să ies, ca nu cumva să se întâmple iarăşi să mă ispitească. Apoi, făcându-mi semnul Cinstitei Cruci, am ieşit, având nădejdea mea la Domnul. Însă mergând puţin, iarăşi au început a fugi diavolii după mine, strigând: „Să alergăm degrabă, ca să-l prindem măcar acum, să nu ne scape”. Iar eu temându-mă grozav, mai tare fugeam şi strigam: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie!”. Şi aşa fugind, am ajuns la marginea unui râu de foc, plin de şerpi şi de alte fiare înfricoşate ale iadului, care erau afundate în foc până la gât, stând numai cu capetele afară şi cu gurile căscate, ca şi cum ar fi cerut de mâncare. Iar dracii care mă urmăreau pe marginea râului acestuia, mă strigau ca să mă înfricoşeze să cad în el, ameninţându-mă că mă vor arunca cu sila. Atunci eu, uitându-mă împrejur dacă nu ar fi fost alt loc de unde să primesc vreun ajutor, am văzut acolo aproape un podişor mai strâmt decât o palmă şi atât de înalt încât mi se părea că ajungea la cer. Nu ştiam ce să fac din acestea trei: ca să cad în râul acela, mă temeam de foc şi de balauri; ca să mă sui pe podişor, mi se părea lucru foarte greu, ba chiar cu neputinţă; să rămân pe loc, în stăpânirea dracilor, mai rău era; am ales dar să mă sui pe pod mai bine, decât să cad în râu.

Şi aşa suindu-mă pe o treaptă, cu multă frică şi cu nespusă groază, înrăutăţiţii diavoli veneau după mine, strigând; iar când am ajuns la vârful podişorului aceluia au sosit şi dracii. Atunci eu am strigat cu lacrimi, zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi mie”. Îndată s-a aflat acolo, înaintea mea, Maica Milostivirii, împărăteasa îngerilor cea iubitoare de milă şi mi-a întins Sfânta ei dreaptă, zicând: „Nu te teme, iubitul meu rob, căci după cum tu ai fost totdeauna prietenul meu, citindu-mi rugăciuni şi laude şi miluind pe săraci - fraţii Fiului şi Stăpânului meu - aşa am venit eu acum, ca să-ţi ajut la nevoia ta”. Acestea zicând, pe când mă ţinea de mâna dreaptă, într-un minut m-a adus aici în casa mea, unde m-aţi găsit, rămânând de frică aproape mort, mai multe zile.

Fiul meu, păzeşte-te să nu te leneveşti niciodată de la slujirea Atotputernicei Maici a Stăpânului, ci în tot ceasul să-i aduci laude şi să o cinsteşti după cuviinţă, după cum ştii că am făcut şi eu, dacă voieşti să o ai şi tu ajutoare la nevoie. Aceasta este întâia mea poruncă. Iar a doua este pe care ţi-am mai spus-o: „Sileşte-te pe cât poţi, să miluieşti pe cei săraci şi pe străini, dându-le toate cele de trebuinţă, dacă voieşti să dobândeşti în această lume tot binele, iar în cealaltă să moşteneşti Împărăţia cea cerească”.

Acestea zicând pururea pomenitul, şi povăţuind şi pe ceilalţi ce erau de faţă să aibă cucernicie şi evlavie către Prealăudata Fecioară şi să ajute pe cei săraci, şi-a dat sufletul său în mâinile lui Dumnezeu. Iar fiul aducându-şi aminte de părinteştile porunci, a petrecut viaţa sa cu fapte bune, până la sfârşit; şi mutându-se, s-a învrednicit de fericirea cea veşnică. Amin (64, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

despre Maica Domnului

 Clericul ce avea mare dragoste spre Maica Domnului, rugând-o, i-a văzut negrăita-i frumuseţe

În Paris era odată un cleric îmbunătăţit şi înţelept, care se îndeletnicea cu scrierea frumoasă. Acest om având multă evlavie către Maica Preacurată, dorea din tot sufletul ca să vadă în această lume, frumuseţea cea preaslăvită a Ei. Având această dorinţă de multă vreme şi pentru aceasta de multe ori rugându-se lui Dumnezeu, l-a ascultat pe dânsul „Cel ce face voia celor ce se tem de El”, căci trimiţând un înger din cer, i-a zis lui: „Împărăteasa lumii a auzit rugăciunea ta şi m-a trimis ca să-ţi spun ţie să te pregăteşti, căci Duminică în ceasul Utreniei va veni ca să o vezi, însă nu în toată mărirea frumuseţii Ei, ci numai pe cât poate să vadă firea omenească. Însă să ştii, că de atâta strălucire, ai să te lipseşti de lumină şi ai să rămâi cu totul orb”. Iar el a răspuns: „Cu bucurie şi cu veselie primesc ca să mă păgubesc de lumina cea vremelnică, numai să mă învrednicesc a vedea preafrumoasa şi strălucita faţă a Doamnei şi Stăpânei mele”.

Şi ducându-se îngerul, a rămas clericul gândindu-se şi socotind, şi din puţina credinţă îndoindu-se, zicea în sine: Cum voi petrece eu toată viaţa mea orb, neputând ca să mai scriu şi nici să fac vreo altă slujbă pentru hrana trupului? De aceea aducându-şi aminte, cugeta să închidă un ochi şi numai cu celălalt să se uite la Născătoarea de Dumnezeu, pentru ca să nu rămână orb desăvârşit. Când a sosit ceasul hotărât, a stat de faţă înaintea lui împărăteasa a toate, cu atâta strălucire şi frumuseţe, încât limba omenească nu poate ca să o spună nici să o înţeleagă. Iar el după ce a privit-o puţin timp numai cu un ochi, bucurându-se cu cutremur de-o slavă ca aceea, nemărginită şi de mare cuviinţă, s-a gândit să deschidă şi celălalt ochi pentru ca să dobândească mai multă veselie şi bucurie. Însă Stăpâna, făcându-se nevăzută de ochii lui, s-a înălţat la Ceruri îndată; iar el a rămas numai cu un ochi sănătos (cu cel pe care îl ţinuse închis) iar de cel cu care văzuse strălucirea Preacuratei, a orbit desăvârşit.

Atunci dar mâhnindu-se şi imputându-şi pentru puţina sa credinţă, se defăima pe sine, zicând: „Vai mie, nebunului! Cum m-am lipsit de o strălucire slăvită şi cerească desfătare ca aceasta! Pentru ce nu m-am uitat eu cu amândoi ochii şi să fi rămas cu desăvârşire orb, numai să nu mă fi lipsit de o strălucire ca aceasta! O! Dumnezeul meu! Primesc şi sunt gata să mă lipsesc şi de lumina celuilalt ochi, numai învredniceşte-mă să mai văd o dată pe Doamna şi Stăpâna mea!”.

Făcând rugăciune de mai multe ori către Preasfânta Fecioară, cu lacrimi şi cu posturi, ca să se mai arate şi a doua oară, a venit îngerul şi i-a zis: „Împărăteasa a toate sa milostivit de nevoinţa şi de lacrimile tale şi a primit ca să vină iar să o vezi, dacă te mulţumeşti să rămâi orb pentru dragostea Ei”. El a răspuns zicând: „Nu am cuvinte ca să-I mulţumesc după cum se cade după darul Ei; mă închin şi o slăvesc pentru aşa de mare facere de bine; şi nu numai de lumina ochilor sunt gata să mă păgubesc, ci şi de mâinile sau picioarele mele şi chiar de viaţa aceasta vremelnică primesc să mă lipsesc, numai să văd pe Doamna mea”. Zis-a lui îngerul: „Pentru acestă evlavie a ta, te vei învrednici ca să vezi pe Stăpâna, mâine; şi nu numai că nu te vei lipsi de lumina ochiului sănătos, dar şi pe celălalt îl vei dobândi şi vei vedea cu amândoi ochii curat şi luminat şi se va veseli inima ta”. Arătându-se iarăşi Preasfânta, tocmai aşa s-a întâmplat, după cum i-a spus lui îngerul. Şi de lumina aceea nepovestită pe care a văzut-o, a căzut cu faţa la pământ, precum oarecând Apostolii în Tabor. Însă, dându-i lui dar pururea Stăpâna şi luminându-i sufletul, când s-a ridicat, s-a aflat cu amândoi ochii nevăzut; şi a mai văzut-o încă multe ceasuri în urmă şi mult s-a veselit.

Înălţându-se ea la ceruri, el a rămas mulţumindu-i pentru atâta facere de bine. Şi petrecând tot restul vieţii sale în fapte bune, s-a mutat la veşnicile şi fericitele locaşuri cereşti. Pe care să ne învrednicim şi noi a le dobândi, pentru rugăciunile Stăpânei celei prealăudate şi ale tuturor Sfinţilor. Amin (36, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Rugând pe Maica Domnului, o fecioară vede şi ţine în braţe pe Domnul, ca pe un copil de trei ani

O altă fecioară oarecare, de asemenea îmbunătăţită şi evlavioasă ca şi cea mai sus zisă, avea mare dorinţă să vadă pe Domnul Prunc mic de trei ani, după cum a fost cu trupul când începea să vorbească. Rugându-se pentru aceasta de multe ori către Domnul, a ascultat-o Cel preaîndurat şi mult milostiv. Într-o dimineaţă, ducându-se ea la biserică ca să asculte Sfânta Slujbă, după ce s-a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie şi a plecat tot poporul, ea a rămas pentru ca să se roage către Preasfânta cu evlavie şi cu umilinţă până la vremea prânzului, după cum îi era obiceiul, zicând închinăciunea îngerului cum şi alte rugăciuni pe care le mai ştia şi cugetând la Dumnezeieştile Taine, adică la întruparea, Patima şi învierea Domnului.

Stând la cântarea aceea Dumnezeiască şi la privirea cerească, a văzut umblând împrejurul Sfintei Mese un copil ca de trei ani, cu chipul negrăit de frumos şi preaslăvit. Iar ea ca o nepricepută a socotit că ar fi fost al unui oarecare boier, care din nebăgare de seamă l-ar fi lăsat să intre în Sfântul Altar. Chemându-L pe Dânsul la sine, L-a mângâiat, şi luându-L şi sărutându-L, L-a ţinut în braţe mai mult timp, pentru că era preafrumos şi se vedea a fi cu dar dăruit, mai mult decât toţi copiii. Şi Întrebându-L pe El al cui ar fi, nu i-a răspuns, ci numai se uita lung la ea cu o privire preadulce şi minunată. Iar ea socotea cum că fiind încă Prunc mic cu vârsta, de aceea nu vorbea.

Fecioara având mare dorinţă să-l facă să vorbească vreun cuvânt, i-a zis lui: „Zi, fiul meu: „Bucură-te ceea ce eşti plină de har”, iar Pruncul a zis acele cuvinte vorbind cu un glas preadulce şi argintiu. Apoi spunându-i mai departe, cuvânt cu cuvânt, închinăciunea îngerului, Dumnezeiescul Prunc a zis după ea cu un preadulce şi frumos grai, până ce a ajuns la aceasta: „Binecuvântat este rodul pântecelui tău”, pe care cuvânt Iisus cel preablând şi smerit cu inima n-a voit să-l zică. Iar Fecioara i-a mai zis de vreo două ori, îndemnându-L pe Dânsul să zică şi cuvintele acelea, ca unele ce sunt mai cinstite decât toate altele.

Atunci Pruncul, uitându-se lung la dânsa, i-a zis cu o privire lină şi preamilostivă: „Bucură-te preaiubita Mea fiică, acum ai văzut ceea ce doreai”. Acestea zicând Stăpânul, s-a făcut nevăzut. Atunci preabuna fecioară, cunoscând cum că a fost Stăpânul Hristos, s-a rănit cu dragostea Lui şi a mulţumit milostivirii Lui, că a primit cererea ei şi a ascultat-o şi a veselit-o cu Dumnezeiasca Lui venire. Şi aşa de tare a rămas întipărită în mintea ei amintirea acelei veniri a Stăpânului Hristos, încât totdeauna cugeta şi se gândea la El cu atâta dulceaţă şi desfătare, încât rămânea de multe ori în Dumnezeiască uimire. În feciorie şi curăţie petrecând, s-a mutat din viaţa cea vremelnică, ducându-se întru fericirea cea veşnică (49, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Ocrotirea minunata a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (III)

Cuviosul Mucenic Nicodim se tragea din satul Elbasan din Albania. A fost un vlastar duhovnicesc si pururea inverzit al Schitului Sfanta Ana. Pe cand era inca mirean, s-a indragostit de o tanara, desi avusese mai inainte patru femei. S-a lepadat de Hristos pentru acea tanara si s-a facut mahomedan. De asemenea i-a turcit cu sila si pe copiii lui, in afara de unul pe care l-au luar crestinii si l-au ascuns in Sfantul Munte.

Dupa aceea, umbla ca si Cain, fara sa-si gaseasca linistea sufleteasca, mustrat fiind de constiinta sa pentru faptul ca prin ceea ce a facut, L-a rastignit din nou pe Domnul. Insa Iubitorul de oameni Dumnezeu i-a randuit mantuirea intr-un chip minunat. I-a pus in gand sa vina in Sfantul Munte ca sa se pocaiasca de faradelegile sale. Aici a fost tuns monah si a fost numit Nicodim. A venit la atata pocainta si simtire a pacatelor sale, incat timp de trei ani a postit cu multa asprime si multa asprime si a plans cu lacrimi amare, ca un alt Petru, pentru lepadarea sa de Hristos.

La Schitul Kavsokalivia a stat sub ascultarea Cuviosului Acachie. Odata, cand i-a spus Cuviosului ca doreste sa-l marturiseasca pe Hrisos, acesta i-a spus un lucru tainic, care i-a pricinuit multa umilinta si l-a umplut de ravna dumnezeiasca.

O deosebita dragoate si evlavie avea fata de Maica Domnului, careia i se ruga multe ore si ii cerea sa-l intalneasca pe drumul mucenicesc pe care il alesese. In timpul uneia dintre rugaciunile lui fierbinti si pline de lacrimi. Mucenicul lui Hristos s-a invrednicit sa o vada pe Maica Domnului, care l-a cercetat in saracacioasa sa chilie.

Despre aceasta, Sfantul Nicodim Aghioritul scrie:’  a venit pacait in Sfantul Munte….iar aici milostivind pe Dumnezeu prin multe lacrimi si postiri, s-a invrednicit sa o vada in vedenie pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu”.

Dupa ce a fost intarit de Maica Domnului si de rugaciunile Sfantului Acachie, a plecat in satul sau natal Elbasan. Acolo a marturisit ca este crestin, a propovaduit Numele cel mare al Domnului nostru si dupa ce a fost chinuit infircosator vreme de trei zile, i s-a taiat capul in 11 iulie 1722, celui care a fost, asa cum scrie imnograful, “Slava Iliricului si podoaba Athonului, povatuiea cea minunata a Fecioarei…”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)