Despre Maica Domnului

 Fraţii certaţi, împăcaţi de Maica Domnului

Într-o chinovie, din îndemnarea diavolului, s-au certat doi fraţi. Unul ca un îmbunătăţit şi drept-credincios ce era, îl iertase pe celălalt şi se ruga pentru sufletul lui, pe când acesta se mândrea şi spunând egumenului minciuni, a zis că tovarăşul lui ar fi făcut un păcat de ruşine. De aceasta luând cunoştinţă monahul cel cucernic, s-a mâhnit foarte şi s-a ruşinat, neputând să sufere o clevetire ca aceea. Însă neavând în oameni nădejde, ci la Atotputernicul Dumnezeu şi la Preacurata lui Maică, a alergat la darul Lor ca să-i ajute, pentru ca să nu se ruşineze de fraţii săi.

Într-o dimineaţă, când se cânta Utrenia, a văzut pe clevetitorul său stând în strană cu neruşinare, aproape de el, nicidecum căindu-se pentru nedreapta lui clevetire. Atunci fratele fiind biruit de mâhnire, neputând să-l vadă, a plecat din biserică şi ducându-se într-un Paraclis, a căzut la pământ rugându-se cu lacrimi şi zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor deznădăjduiţi şi ajutorul celor neajutoraţi, grăbeşte şi mă izbăveşte de clevetirea cea nedreaptă, căci dacă nu va apuca înainte darul tău, nu găsesc alt ajutor”. Acestea zicând, a văzut pe Preasfânta că şedea aproape de sfinţita masă, împreună cu un drept şi încuviinţat bărbat. Iar fratele privind la ei cu frică şi cu evlavie, i-a văzut că s-au închinat către răsărit când au cântat cântăreţii: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. După care, întorcându-se Stăpâna către dânsul, i-a zis, privind cu faţă lină: „Să nu te mâhneşti mai mult, căci m-am rugat pentru tine Fiului meu şi a luminat pe vrăjmaşul tău, ca să se căiască de păcatul lui, pentru ca să nu se muncească, iar tu ca să te izbăveşti de nedreapta clevetire”. Iar el a zis: „Te rog pe tine, Doamna mea, spune-mi cine este sfântul acesta care şade împreună cu tine şi pentru ce acum vă închinaţi?”. Preasfânta i-a răspuns: „Acesta este Ioan Evanghelistul, fiul meu cel dăruit de Stăpânul când era pe cruce. Şi să nu te miri că ne-am închinat lui Dumnezeu, pentru că totdeauna când voi oamenii cântaţi aici pe pământ laude şi slavoslovii Sfintei Treimi şi noi cei din Împărăţia Cerească ne închinăm şi împreună ne bucurăm pentru slava cea care cu cuviinţă şi după datorie se dă Preaslăvitului Dumnezeu; şi ne plecăm cu evlavie capetele, închinându-ne Făcătorului şi Mântuitorului nostru”. Acestea zicând, s-a înălţat la ceruri împărăteasa a toate, lăsând în urma ei o aşa bună mireasmă, încât toţi s-au minunat. Iar clevetitorul acela, din mirosul acelei bune miresme desăvârşite, umplându-se, a mărturisit înaintea tuturor nedreapta clevetire.

Monahul cel cucernic, povestindu-le cu de-amănuntul vedenia şi ducându-se la biserică unde s-a arătat Stăpâna, ieşea încă mireasmă din marmura pe care stătuse cu preacuratele sale picioare; pe care marmură scoţându-o, a păstrat-o şi păzit-o totdeauna ca pe nişte moaşte sfinte, pentru aducerea aminte de minunea pe care a făcut-o Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni să dobândim fericirea cerească! Amin (34, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

MFC-INGINERI

 ANGHEL SALIGNY

(19 APRILIE 1854 - 17 IUNIE 1925)

sursa foto: internet

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (X)

Ar fi o nedreptate sa trecem sub tacere minunea Cuviosului Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei, care s-a petrecut in orasul Ghermion, aflat in vestul Ancirei, minune care a uluit multimile credinciosilor si ale necredinciosilor.

In acest oras, episcopul de atunci, Ioan, a vrut sa construiasca un bazin de apa si pentru aceasta a facut o groapa mare. Dar pentru ca acolo existau multe morminte vechi, care au fost deschise odata cu saparea gropii, din aceasta pricina o multime de duhuri necurate au iesit de acolo si au pus stapanire pe oamenii din acel oras, fie ei bogati, fie saraci. Cei care nu erau stapaniti de duhuri necurate, ii tineau pe cei care se indracisera, copii sau rude apropiate, inchisi in casa, ca sa nu se faca cunsocuta purtarea lor. Insa oamenii saraci care se demonizasera, au umplut Biserica Sfantului Arhanghel si fiindca sufereau mult, il batjocoreau pe episcop cu multe ocari si clevetiri. Dar cu cat trecea timpul, cu atat crestea si numarul bolnavilor si al demonizatilor.

Atunci cand locuitorii au vazut nenorocirea care se abatuse asupra orasului lor, au trimis la manastirea Cuviosului Teodor pe unii care se bucurau de pretuirea lui, pentru a-l indupleca sa vina sa se roage in Biserica Sfantului Arhanghel si astfel sa se invredniceasca sa ia binecuvantarea lui.

Cuviosul a plecat impreuna cu ei, dar atunci cand s-a apropiat de oras, duhurile necurate au simtit prezenta lui si tulburandu-i pe oamenii in care se salasuisera, l-au intampinat intr-un loc numit Vescus, aflat la o distanta de patru kilometri si jumatate de oras. Acolo au inceput sa strige cu putere ca Sfantul venea impotriva lor. A doua zi s-au adunat in acel loc, toti demonizatii fiind munciti cumplit si strigand ca sufereau din pricina silei ce le-o facea Sfantul. Locuitorii acelui oras il rugau pe Cuvios sa ii tamaduiasca, dar el spunea cu mserenie: “Cine sunt eu, fiilor, ca sa-mi cereti sa fac aceasta”?

Atunci episcopul si Teodor, mai marele consilierilor juridici ai Patriarhiei, l-au rugat: “Nu vei face aceasta minune din slava desarta, ci mai degraba vei implini porunca lui Dumnezeu, Care ti-a dat acest dar. Dar lucrul cel mai important este sa descoperi inaintea acestei multimi darul lui Dumnezeu, pentru ca si cei credinciosi, dar si cei necredinciosi si ereticii sa vada si sa afle ca impreuna cu noi este Dumnezeu…”.

Atunci robul lui Dumnezeu Teodor a intrat in acea groapa. A cadit acel loc, iar apoi plecandu-si capul, a inceput sa se roage lui Dumnezeu. Cand si-a sfarsit rugaciunea si si-a ridicat capul, chipul sau stralucea atat de mult de lumina, precum odinioara cel al lui Moise, incat cei aflati acolo nu puteau sa priveasca la el. Atat de mult fusese patruns de stralucirea Duhului Sfant!

Cand a iesit din acea groapa, le-a spus demonilor:

-Duhuri necurate, in numele Stapanului nostru Hristos, va porunceste Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa iesiti din acesti oameni si sa va intoarceti in locurile voastre.

Demonii insa scuipau pe hainele lui de par si strigau:

-Oh, ce sila ne faci! Pleaca de la noi, pentru ca nu vom iesi!.

Atunci fericitul Staret le-a spus:

-Binecuvantat este Dumnezeu, Care stie ca nu voi pleca de aici pana ce nu veti iesi!

-Ai ajutor pe Maria (Maica Domnului)! Daca vrei totusi cu dinadinsul sa faci acestea si noi nu mai avem voie sa ramanem, atunci plecam.

Dar Cuviosul a izgonit si demonii din cei care erau inchisi in casele lor din pricina rusinii. Si dupa ce Sfantul s-a rugat si a inchis duhurile viclene in acea groapa, crestinii au acoperit-o cu pamant. Apoi Staretul a inaltat in acel loc o cruce si s-a intors la manastirea sa.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului împărtăşea cu pâine cerească şi le ştergea sudoarea ostenitorilor

Pe vremea Sfântului Sava, fiind în Lavra lui mulţi călugări îmbunătăţiţi, care slujeau Domnului, s-a dus şi un boier, om bogat şi de neam ales, ca să se facă monah, pe care Sfântul l-a primit cu bucurie. Și fiindcă nu era învățat cu osteneala, îl chivernisea, nelăsându-l să se ducă cu ceilalţi fraţi la lucrările cele grele ale pământului, unde se lucra până la al nouălea ceas, când veneau, citeau slujba de obşte şi tocmai după vecernie mâncau - o dată în zi - după rânduiala vieţii celei monahiceşti. Fiindcă acestea nu le putea face acel nou începător, i-a poruncit să se nevoiască în mănăstire, după putere şi să postească în fiecare zi până ce se adună fraţii, ca să mănânce împreună cu dânşii după rânduială. Însă el nici măcar porunca aceasta nu o păzea, ci mânca în chilia sa, fel de fel de mâncăruri pe care i le aduceau rudeniile lui. Aceasta deşi o ştia Sfântul, totuşi ca unui nou-începător, ca să nu se tulbure, nu-i zicea nimic, ci numai ruga pe Dumnezeu ca să-l îndrepteze.

Sosind praznicul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cel din ziua de 15 a lunii august, în dimineaţa cea de dinaintea prăznuirii, a spus Sfântul fraţilor care trebuiau să plece la ascultare, la munca câmpului, să se întoarcă la mănăstire în ceasul al nouălea, pentru ca să cânte vecernia. Iar noului începător de asemenea i-a spus să se ducă la vecernie în biserică, după ce toţi părinţii şi fraţii vor fi adunaţi şi să cânte; şi ceea ce va vedea şi auzi să-i spună şi lui, în urmă. Astfel s-a şi făcut.

După ce s-au adunat părinţii şi fraţii, a văzut noul începător o minunată vedenie, nu în vis dormind, ci în stare trează şi anume: O preafrumoasă femeie stând în mijlocul a doi îngeri, strălucind mai mult decât soarele, şi un înger ţinea în mâini un potir plin cu pâine cerească, iar celălalt o maramă subţire. Iar acea frumoasă femeie, care era Preacurata Stăpână, ţine o linguriţă de aur şi ducându-se pe rând, la fiecare frate, după ce îngerul cu marama ştergea faţa lui de sudoare şi se închina Preasfintei, Ea cu linguriţa dădea fiecăruia pâine cerească, din potir. Acestea văzându-le noul începător şi minunându-se, s-a apropiat voind să se învrednicească şi el unui asemenea dar. Însă nu i s-a împlinit dorinţa, deoarece nici îngerul nu l-a şters cu marama, nici Preasfânta nu l-a împărtăşit, ci i-a zis lui: „Pâinea aceasta este Însuşi trupul Fiului Meu şi Dumnezeu şi o primesc numai aceia care se curăţesc în fiecare zi cu post până seara în ceasul acesta. Iar tu care nu posteşti, cum vei putea să te împărtăşeşti cu pâine ca aceasta?”. Răspuns-a el, zicând: „Măcar să mă şteargă şi pe mine îngerul cu marama aceea sfinţită”. „Dacă voieşti să te şteargă cu marama, să te osteneşti şi tu ca aceştia. Lor li s-a şters sudoarea fiindcă au fost asudaţi de osteneală, dar pe tine de care sudoare să te şteargă?”.

Acestea auzind el, s-a îngrozit şi alergând la egumenul a zis: „Văzut-a-ţi oare vedenia pe care am văzut-o eu nevrednicul?”. Sfântul i-a răspuns: „Aceea ce ai văzut a fost spre îndreptarea ta. Toţi fraţii sunt încredinţaţi că Preasfânta îi sfinţeşte ca să fie vrednici a se împărtăşi cu Dumnezeieştile Taine la toate Praznicile”. Din acea vreme a început a se osteni şi mai mult şi a mânca şi mai puţin. Şi aşa, în fericita ascultare sfârşindu-se, s-a învrednicit de fericirea cea cerească. Amin (25, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului salvează prin Sfânta icoană pe pictorul care era să se prăbuşească

În ţara Flandrei, un pictor evlavios picta icoana Maicii Precistei, pe cât putea mai frumos; iar pe căpetenia diavolilor, cum putea mai urât. Odinioară i s-a arătat lui duhul cel necurat şi s-a lăudat, cu mare mânie, că-l va pedepsi de va mai zugrăvi chipul lui atât de urât. Pictorul din acel ceas şi mai mult s-a îndemnat a supăra pe duhul cel rău prin acest lucru. Într-una din zile, pe când picta la lucrarea unei biserici şi se afla sus pe schelă, avea de executat chipul Maicii Domnului cu Dumnezeiescul Prunc în braţe. El lucra cu multă râvnă şi dragoste, căutând să redea Chipului Sfânt cele mai nobile şi plăcute trăsături; iar pe mai-marele diavolilor din contră, l-a pictat cât s-a putut mai monstruos, sub picioarele Sfinţiei Sale. Pe când lucra la terminarea acestei icoane, aflându-se sus pe schelă, deodată, din ispită diavolească, s-a pornit în biserică un vifor mare, care i-a surpat toată schelăria de sub el, fiind în pericol să se prăbuşească. Văzând pericolul în care se află, mai înainte de a cădea, a strigat cu glas mare către Maica Domnului să-l salveze. În acea clipă, chipul Ei din icoană a întins mâna şi l-a susţinut pe pictor, până ce oamenii au venit în ajutorul lui. Astfel, intervenind grabnic, Maica Domnului salvează de la moarte sigură pe robul Ei care, ca drept mulţumire, a lucrat cu şi mai multă dragoste şi râvnă la împodobirea bisericii cu Chipuri Sfinte (235, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Din evlavia Sfintei Rusii (XVIII)

Parintele Pavel Levasov a spus despre Cuviosul Iosif de la Optina (1837-1911):

“In 1907 am vizitat pentru prima oara Optina, fara sa ma fi gandit mai inainte sa fac aceasta. Auzisem mai de mult cate ceva despre staretii de acolo, insa nu-i cunoscusem. Cand am ajuns la manastire, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc sa ma culc. M-a trezit toaca de Vecernie…. Eu insa am alergat la schit, caci acum, cand aflasem ocazia, voiam sa vorbesc cu staretii.

Astfel am ajuns la chilia Staretului Iosif. Camera de asteptare era mica. Pe pereti atarnau portrete ale diferitilor Cuviosi Parinti. Acolo am aflat numai un singur inchinator, care voia sa se spovedeasca. Dupa spovedanie, fata sa stralucea de o lumina neobisnuita. Cu lacrimi in ochi si cu glasul tremurand de emotie mi-a spus:

-Eu si multi altii ne aflam aici cand dimineata au adus icoana facatoare de minunia Maicii Domnului din Kaluga. Cand Parintele Iosif s-a rugat inaintea ei, stralucea ca lumina”.

  

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Din evlavia Sfintei Rusii (XVII)

Sfantul Serafim de Sarov (+1 ianuarie 1833), adevaratul si credinciosul rob al lui Dumnezeu, nevoitorul aspru, instrainatul cu totul de cugetarile si voile lumesti, cel care s-a curatat pe sine cu infranarea si cu neincetata rugaciune, devenind astfel locas al Duhului Sfant, si-a cunoscut apropierea sfarsitului sau. Unora dintre frati le spunea:

-Viata mea s-a scurtat. Cu sufletul ma simt ca si cum as fi m-as fi nascut, dar trupeste sunt deja mort.

La 1 ianuarie 1833, intr-o zi de Duminica, a venit pentru ultima oara in biserica iubitilor lui Sfinti Zosima si Savatie. Dupa ce a sarutat toate icoanele si a aprins peste tot lumanari, a cerut mijlocirea Sfintilor in rugaciunea pe care a facut-o. Apoi s-a impartasit cu Prea Curatele Taine “si-a luat ramas bun de la fratii ce erau in biserica, i-a binecuvantat pe toti, i-a sarutat” si le-a spus urmatoarele:

-Mantuiti-va! Nu va imputinati cu sufletul! Privegheati, caci vi se pregatesc cununi!

Apoi a sarutat Crucea si icoana Maicii Domnului, pe care peste putin timp avea sa o vada vie de-a dreapta Fiului ei. A iesit din biserica prin usa de miazanoapte a Sfantului Altar si s-a indreptat spre chilia sa.

La 2 ianuarie nimeni nu l-a mai vazut pe Cuviosul Serafim de la Sarov, marele Staret al intregii Rusii. Afara era inca intuneric. De indata ce s-au ivit zorile, parintii au fortat usa chiliei Staretului si au intrat inauntru. Parintele Serafim, cu capul descoperit si imbracat in dulama lui alba, statea in genunghi inaintea indragitei lui icoane a Maicii Domnului Milostiva. La gat avea atarnata crucea metalica pe care i-o daruise mama sa. Mainile ii erau incrucisate pe piept, ca si cum se ruga inca Maicii Domnului si ii cerea sa mijloceasca la Fiul ei pentru marea lui calatorie. “Pe analogul ce se afla inaintea icoanei Maicii Domnului era o carte de rugaciuni deschisa din care citea”. Ochii ii erau inchisi, iar fata preschimbata.

Parintii credeau ca Staretul doarme. De aceea au si incercat si sa-l destepte, dar Staretul adormise “somnul dreptilor”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Din evlavia Sfintei Rusii (XVI)

Sfantul Alexandru de Svirsk (+ 30 august 1533), cand a simtit ca i s-a apropiat vremea plecarii sale spre Cer, a chemat pe parintii si pe fratii manastirii si le-a dat ultimele sale sfaturi duhovnicesti:

-Vremea plecarii mele a venit. Va incredintez Atotputernicului Dumnezeu si Presfintei Sale Maici. Fie ca ea sa va fie scapare si zid impotriva tuturor atacurilor vrajmasului!

Atat de mare era dragostea Sfantului Alexandru pentru Maica Domnului, incat si in ultima clipa a vietii sale o avea in inima si pe buze. De aceea si turma lui cea duhovniceasca a incredintat-o Pastorului cel bun si Maicii Sale”.

Dupa ce Cuviosul s-a rugat Domnului “pentru pacea lumii, pentru bunastarea Sfintelor Biserici si pentru mantuirea sa si dupa ce a dat fratilor ultima sarutare’, a rostit cu mainile inaltate spre Cer:

-Doamne, in mainile Tale imi dau duhul meu! Si avand-o inaintea ochilor lui pe Maica Domnului, pentru care avea o deosebita dragoste, a lasat pe pamant “vasul de lut” ca sa mearga in patria celor “fericiti” si in “locasurile celor ce praznuiesc”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

MFC-BUJORI

Bujori la mănăstirile Sihăstria si Agapia

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate

Despre Maica Domnului

 Din evlavia Sfintei Rusii (XV)

Sfantul Serghie de Radonej de mic copil arata ca avea sa devina o stea duhovniceasca luminoasa care sa lumineze tot pamantul Rusiei. Si intr-adevar, a devenit, caci era imbogatit de Domnul Iisus Hristos si de Maica Sa cu multe harisme duhovnicesti.

Odata Sfantul Stefan, episcopul Permului, care avea pentru Cuviosul Serghie o foarte mare dragoste duhovniceasca, calatorea de la Perm spre Moscova. Trecea pe un drum care se afla la vreo sapte mile de manastirea Cuviosului. S-a gandit insa sa viziteze manastirea la intoarcere. Atunci cand sfantul episcop a ajuns foarte aproape de manastire, s-a oprit ca sa nu-l lipseasca pe Cuvios de bucuria salutarii sale. Dupa ce a cantat imnul ingeresc “Cuvine-se cu adevarat”, s-a inchinat cu smerenie in directia manastirii si a spus:

-Pace tie, frate duhovnicesc!

In acea vreme Cuviosul Serghie se afla la masa impreuna cu parintii si fratii. Cu ochii sai sufletesti luminati de Duhul Sfant si de harul Maicii Domnului a vazut si a auzit toate cele pe care le-a facut sfantul ierarh in acea clipa. S-a sculat deodata de la masa, a stat cu evlavie in pozitie de rugaciune, apoi s-a inclinat si spre uimirea tuturor, a spus cu glas mare:

-Bucura-te si tu, Pastorul turmei cuvantatoare a lui Hristos! Pacea lui Dumnezeu sa fie pururea si cu tine!

La sfastitul mesei, ucenicii sai, uimiti si curiosi, l-au intrebat despre cele petrecute. Atunci Cuviosul le-a raspuns:

-In acea clipa episcopul Stefan mergea spre Moscova si oprindu-se putin, s-a rugat si ne-a binecuvantat pe noi smeritii.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)