Dimineti cu Dumnezeu

 Faptele sunt dovada iubirii-24

Atunci cand credinta ne patrunde in suflet, ne intoarcem spre Dumnezeu cu cainta si recunoastem ca nu putem trai fara El. Pe masura ce sporim in credinta, deoarece harul abunda in inima celui ce se pocaieste; ne dam sema cat de adevarat este faptul ca sfintii nu au incetat niciodata sa-L cheme pe Domnul intru pocainta lor. Ei nu s-au considerat niciodata vrednici de dragostea lui Dumnezeu, ci numai de mania Lui – de aceea Ii cereau mereu sa-i ierte.

Smerenia lor le-a sporit dragostea de Dumnezeu, iar faptele lor binefacatoare fata de cei aflati in nevoi si in necazuri, fapte izvorate din iubire si din mila, au sporit in sufletele lor din aceasta dragoste de Dumnezeu care le umplea intreaga fiinta. Lucrarilor lor de binefacere au aratat ca iubirea si faptele lor izvorau dintr-o profunda stare de cainta, in timp ce dragostea lor era dovada salasuirii Duhului Sfant in sufletele lor. Sfantul Grigorie cel Mare spunea: “Dovada iubirii se afla in fapte. Unde e iubire, se infaptuiesc lucruri mari. Cand iubirea inceteaza, inceteaza si faptuirea”.

Daca nu mai facem fapte bune, inseamna ca dragostea nu mai salasuieste in inimile noastre – si nici credinta. Dar va zice cineva: Tu ai credinta, iar eu am fapte; arata-mi credinta ta fara fapte si eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea (Iacov 2, 18). Sfanta Liturghie ne aminteste ca numai cei care au credinta si dragoste se pot apropia de Sfintele Taine. Impartasirea noastra cu Trupul si Sangele Domnului ne ofera prilejul de a fi hristofori in lumea in care traim; prin dragostea pe care o avem unii fata de altii (Ioan 13,35) vor afla si ceilalti oameni ca noi Ii apartinem lui Hristos Domnul.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-FRUMUSETE

 Catedrala Mantuirii Neamului 

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Dimineti cu Dumnezeu

 Sa pastram Ortodoxia vie in viata copiiilor nostri

Cand unele parohii sunt obligate sa-si inceteze activitatea pastorala si liturgica, aceasta nu se intampla numai pentru ca tinerii s-au mutat din zona, iar varstnicii au plecat la Domnul. Problema este mult mai complicata. Avand un numar crescand de emigranti care se alatura parohiilor noastre, adeseori cu dorinta clar exprimata de a-si pastra identitatea etnica, ne putem lesne amagi, crezand ca bisericile noastre sunt bine consolidate si vor prospera timp de multe generatii de-acum inainte. In bucuria noastra colectiva, manifestata atunci cand vedem biserica plina la Sfintele Liturghii duminicale, uitam de valurile anterioare de emigranti, ai caror copii, odata ajunsi adulti, s-au americanizat atat de mult, incat au inceput sa considere credinta ortodoxa relevanta doar pentru parintii si bunicii lor, dar lipsita de sens pentru ei insisi.

Cred ca una dintre modalitatile de a impiedica un alt mare exod al tinerilor este sa depunem un efort concertat si sa-i ajutam sa imbratiseze Ortodoxia de bunavoie. Aceasta inseamna ca ei sa poata intelege slujbele ortodoxe rostite in limba engleza, deoarece nu ne putem astepta sa invete slavona veche, bisericeasca, sau limbajul liturgic in limba greaca; a sosit timpul sa tinem slujbele numai in limba engleza. Biserica Primara considera ca limba in care se slujeste este un mijloc de a-i invata pe oameni ce este credinta ortodoxa si de a o transmite generatiilor urmatoare. Sfintii Chiril si Metodie i-au ajutat pe slavi sa primeasca Ortodoxia traducand slujbele religioase din limba greaca in limba slavona, pe care o intelegeau pe atunci oamenii din tinuturile slave – iar limba greaca nu a mai fost limba liturgica a noilor credinciosi.

Primii misionari cunosteau importanta de a le transmite invataturile de credinta localnicilor, pentru ca nou-convertitii la Ortodoxie sa inteleaga cu adevarat in ce consta credinta ortodoxa. In acelasi mod, si copiii nostri trebuie sa fie in stare sa inteleaga slujbele religioase si sa invete ce e Ortodoxia. Se cuvine ca ei sa inteleaga de ce facem ceea ce facem, de ce postim, de ce ne rugam asa cum ne rugam de aproape 2000 de ani. Daca parohiile nu-si vor implini aceasta misiune, tineretul nostru va considera ca Ortodoxia nu este nimic altceva decat o religie ciudata a unei epoci apuse, lipsite de sens pentru vietile lor de americani moderni – si se vor indeparta de credinta ortodoxa.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Invitatia de a fi copiii lui Dumnezeu

Multi dintre noi se roaga aproape tot timpul de-a lungul vietii, dar oare ne gandim noi la ce inseamna acest lucru? Ne-am gandit vreodata cat de incredibil este ca Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a invitat sa vorbim cu El in orice moment al vietii? Sau ca Dumnezeu, Domnul si Stapanul universului, ne-a dat noua dreptul de a vorbi cu El, de a-I cere ajutorul, de a cauta mila milostivirii Lui?

Nu exista onoare mai mare acordata umanitatii decat darul de a ne putea apropia de Domnul nostru si a-L aborda in rugaciune la orice ora din zi sau din noapte, in orice circumstanta a vietii ne-am afla. Putem vorbi cu el in orice anotimp. Il putem chema si putem vorbi cu El cand suntem sanatosi sau bucurosi sau cand suntem suparati – chiar si atunci cand ne aflam in adancurile disperarii.

Faptul ca suntem incredintati ca Dumnezeul nostru ne asculta intotdeauna depaseste capacitatea noastra de intelegere. Si totusi, acesta este adevarul. Creatorul nostru a binevoit sa-Si uneasca dumnezeirea cu omenitatea noastra, intrupandu-Se, pentru ca noi sa putem vedea fata Lui. In Hristos Iisus, El S-a revelat pe Sine noua, invitandu-ne sa intram in comuniune cu El in vecii vecilor.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Noi mostenim consecintele pacatului adamic, nu vinovatia lui Adam

Doctrina pacatului originar, asa cum este ea imbratisata in Occident, e straina Orientului ortodox, dar, desigur, aceasta nu sugereaza ca noi n-am avea nevoie sa ne nastem din nou. Noi credem, dupa cum credeau si Sfintii Parinti ai Bisericii Primare, ca mostenim doar consecintele pacatului lui Adam, nu si vinovatia lui. Cunoscut ca pacat stramoseac, pentru ca a fost pacatul protoparintilor neamului omenesc Adam si Eva, el a avut drept consecinta mostenirea mortii, a bolilor si a unei inclinatii catre cele rele. Moartea lui Hristos pe Cruce are o putere deosebita, nu atat ca jertfa rascumparatoare, cat ca biruinta asupra puterii mortii. Cu moartea pe moarte calcand, prin Invierea lui Hristos s-a asternut pentru noi o cale de schimbare in bine a noastra prin contactul cu Dumnezeul Cel Viu, ai Carui copii am devenit prin infiere.

Noi nu ne referim la noi insine ca “mantuiti”, asemeni crestinilor dupa Evanghelie, ci credem ca avem nevoie de mantuire. Mantuirea este un proces indelungat, nu o angajare personala efectuata o data. Felul in care intelegem noi pacatul stramosesc difera de conceptul pacatului originar si de vina ereditara care cere un sacrificiu de ispasire prin substituire; aceasta distinctie ne separa doctrinar de crestinismul apusean.

Chiar daca nu ar fi avut niciodata loc caderea din Rai a protoparintilor nostri, a Doua Persoana a Sfintei Treimi, Logosul (Cuvantul), tot S-ar fi intrupat, luand firea noastra omeneasca – deoarece numai prin aceasta coborare in umanitate a Creatorului nostru, Care Si-a asumat firea fapturii create de El, ni se da noua, oamenilor, prilejul de a ne indumnezei.

Calatoria noastra inlauntrul inimii culmineaza in theosis, prin care suntem uniti intru comuniune vesnica cu Dumnezeul Care ne-a creat. Sfantul Atanasie din Alexandria spunea:” Fiul lui Dumnezeu S-a facut om pentru ca omul sa devina Dumnezeu”, iar in II Petru 1,4, citim ca noi ne-am facut partasi dumnezeiestii firi. Sfantul Atanasie adauga si ca theosis inseamna “a deveni prin har ceea de Dumnezeu este prin natura Sa”.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Fariseii crestini

Daca viata dumneavoastra duhovniceasca se concentreaza numai pe practicile si traditiile religioase exterioare, formale, care nu ajuta adevaratei transformari a sinelui, nu ati castigat nimic. Prea multi crestini au ajuns sa creada ca, atat timp cat respecta posturile, isi spun rugaciunile zilnice si participa la slujbe, sunt buni crestini. Cu toate acestea, acolo unde nu exista nici dragoste, nici generozitate, nici omenie, nici mila fata de altii, iar viata dumneavoastra abunda in cleveteala si judecata semenilor, credinta dumneavoastra crestin-ortodoxa nu valoreaza nimic.

Hristos i-a condamnat pe farisei nu pentru ca acestia au respectat legea si traditiile credintei iudaice, ci pentru ca s-au comportat cu mandrie si aroganta. In absenta unei cainte sincere si a sfinteniei vietii, intalnirea lor cu Dumnezeu a dus la desertaciunea lumii.

Deoarece credinta noastra ortodoxa este o credinta de traditie si structuri liturgice, nu este deloc greu sa cazi in capcana de a fi fariseu. Strictetea in respectarea practicilor ortodoxe poate duce cu usurinta la atitudini de mandrie si aroganta, iar daca descoperi cumva ca te simti superior celorlalti si mandru de evlavia ta, nu ai castigat nimic. Lipsite de smerenie sincera si cainta, practicile exterioare, formale, ale credintei crestin-ortodoxe vor duce la un dezastru duhovnicesc.

Biserica este spitalul sufletelor, dar vindecarea unui suflet nu poate avea loc daca nu se vor depune eforturi in acest sens; daca doctorul iti prescrie un medicament pentru afectiunea de care suferi, dar tu nu-i urmezi recomandarile, nu te vei face bine. Biserica are tot ce e necesar pentru o transformare duhovniceasca, dar pentru a ne vindeca e nevoie sa cooperam si noi. Tinta finala e sfintenia, rezultatul direct al acceptarii unei vieti de cainta, traite in duhul smereniei. Cand vom ajunge in acest punct, Hristos Insusi va interveni si ne va transforma duhovniceste – dar daca ne vom mentine la nivelul formal al credintei ortodoxe, nu vom fi cu nimic mai buni decat fariseii pe care i-a condamnat El.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Jurnal de bunica

 Bucurii de toamna

In luna septembrie programul nostru este foarte încărcat, insa ne dorim sa stam si cu nepotii, dar si sa mai punem in camara cate ceva din bunatatile toamnei.

Weekend-ul acesta ne-am bucurat de prezenta micuților nostri. Si, pentru ca încă stam la bloc, de fiecare data cand vin la noi alegem sa plecam cu ei, astfel incat sa se bucure din plin de zilele frumoase.

Azi am ales sa mergem la parintii mei, la tara, pentru ca au o curte minunata unde se pot juca in voie. Si, cat timp ei s-au jucat, noi am conservărit.  Mulțumesc parintilor mei pentru ajutor, căci numai asa am reusit sa facem pasta de gogoșari, sa punem gogoșari la oțet si murături la saramura.

Dupa ce totul a fost pus la borcane, ne-am odihnit putin, dupa care, impreuna cu nepotii, am facut gogoși cu lingura. Pe cât de rapid se fac, pe atat de repede dispar din farfurie. 

Cât noi am conservarit, nepoteii s-au bucurat de o zi calda de toamna, facand o ultima balaceala, bineinteles cu apa încălzită pe aragaz. S-au jucat cât i-au ținut piciorușele, astfel ca in aceasta seara, dupa un dus rapid, au "căzut la datorie" imediat.

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Progresul se realizeaza prin mici victorii

Dobandirea sfinteniei nu este pur si simplu rezultatul cultivarii virtutilor sau al stapanirii de sine prin asceza, ci este consecinta unei relatii organice cu Hristos. La randul ei, aceasta relatie organica este rezultatul parcurgerii catorva etape de pocainta si curatire, ducand la o inalta unire cu Iisus Domnul, pe care Biserica o numeste “indumnezeire” sau theosis.

In perioada in care luptam sa ne schimbam comportarea neplacuta, nepotrivita, pentru a birui pacatele care parca se tin scai de noi precum datoriile bancare, s-ar putea sa ne simtim descurajati. Ne vom simti coplesiti si ne vom intreba daca vom fi vreodata in stare sa iesim biruitori la liman. In asemenea perioade, e bine sa ne amintim cuvintele Sfantului Petru Damaschinul: “Prin biruinte in lucrurile mici au castigat parintii marile lor batalii”.

Intrucat orice astfel de biruinta are drept temei transformarea treptata a eului, nu trebuie sa ne gandim niciodata ca nu e nevoie sa marturisim la Sfanta Taina a Spovedaniei un pacat mai mic – pentru ca, cu cat ii vom spune mai sincer adevarul parintelui duhovnic, cu atat mai mare ne va fi sansa de a birui toate pacatele, inclusiv cele care pot parea accidentale. Nemarturisite, aceste pacate se vor aduna in timp, anulandu-ne vointa de a ne elibera de ele, astfel incat pana si pacatele mai grave vor ajunge sa ni se para scuzabile. Marile batalii nu vor fi niciodata castigate fara micile ambuscade sau incaierari incidentale care, in cele din urma, ne vrd conduce la biruinta.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Micii creatori-Sfintii romani Septembrie

 

Slava Sfintilor Romani-editia 1-septembrie

La 1 septembrie a inceput noul an bisericesc si, odata cu el si noul proiect "Slava Sfintilor Romani ", la care vor participa atat copiii, cat si tinerii de la Centrul Educational Sfantul Gherorghe Nou din Ploiesti, cunoscand astfel oameni care au bineplacut lui Dumnezeu si care s-au rugat pentru acest popor.

Proiectul consta in a spune cateva cuvinte despre fiecare sfant, 

a pregati si darui mici pachetele in numele Sfantului 

si a face o coliva care sa fie daruita enoriasilor dupa sfintirea acesteia de catre parinte.

 Cautand sfintii din luna septembrie, nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca sunt destul de multi. La fel si in celelalte luni, asa ca anul acesta ii vom sarbatori doar pe cei mentionati in calendar in prima jumatate lunii, urmand ca anul viitor, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sa continuam cu cei sarbatoriti in a doua parte a lunii.

Slava lui Dumnezeu intru Sfintii Sai.

Dimineti cu Dumnezeu

 Umilinta intensifica iubirea fata de oamenii rautaciosi 

“Un om manios pe noi este un om bolnav; trebuie sa asezam un plasture pe sufletul lui – iubirea. Sa ne purtam cu bunatate si blandete cu el, sa-i vorbim blajin, cu dragoste. Daca in noi nu s-a inradacinat o rautate profunda impotriva lui si suntem cuprinsi doar de o criza temporara de furie, aceasta va disparea multumita blandetii si iubirii – asa cum binele va birui intotdeauna raul. Crestinul trebuie sa fie intotdeauna bland, binevoitor si intelept, pentru ca binele sa poata invinge raul”. (Sfantul Ioan de Kronstadt).

Dar cum sa ne adresam unei persoane cu iubire dupa ce ne-a insultat si ne-a vorbit fara pic de respect? Dragostea fata de o asemenea persoana ne va inunda inima numai atunci cand sufletul nostru, aflat in cautarea blandetii si smereniei lui Hristos, se va smeri. Numai atunci vom fi una cu Hristos Domnul, Care i-a iubit pana si pe cei care-L scuipau si-L rastigneau. I-a iertat si i-a iubit chiar cand era pe Cruce. Numai smerenia ne poate ajuta sa-l iubim pe cel cuprins de manie impotriva noastra, pe cel bolnav de furie, numai prin smerenie ii vom putea iubi pe cei care ne poarta pica si se comporta cu rautate fata de noi.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)