Dimineti cu Dumnezeu

 Coplesiti de importanta propriei persoane

Daca ne vom examina inima cu atentie, vom discerne daca suntem dominati de ideea importantei si superioritatii propriei persoane, sau daca ne consideram cei mai obscuri si mediocri dintre toti oamenii. Daca avem o parere deosebit de buna despre noi insine, acel simt al propriei noastre importante ne va determina sa asteptam sa mearga toate exact asa cum ni se pare noua ca trebuie sa mearga. Vom dori sa controlam tot ce se intampla, sa pretindem ca totul sa se desfasoare asa cum vrem noi – in cele din urma inlocuind voia lui Dumnezeu cu voia proprie.

Cei care considera ca li se cuvine totul in viata, fiindca ei sunt iesiti din comun, superiori tuturor celorlalti, se supara de obicei cu usurinta pe membrii familiei lor, pe vecini, pe colegii de serviciu. Sotii sau sotiile si copiii lor nu sunt niciodata suficient de buni pentru ei, prietenii lor nu sunt niciodata suficient de sensibili si receptivi pentru a le fi de folos. Acest gen de oameni cauta intotdeauna motive sau dovezi care sa demonstreze ca altii nu corespund asteptarilor lor si nu ostenesc sa se declare tot ei ofensati de orice nimic.

Egocentricii se plang lui Dumnezeu ca sunt neintelesi, fara sa-si dea seama cat de mult isi vatama propriile suflete, intrucat, pretinzand ca totul sa se intample dupa voia lor, vor cadea de fapt mai adanc in prapastia sinelui, pe taramul atotputerniciei lor idolatrii fata de sinele propriu.

Daca ne recunoastem cumva in acesta descriere, sa ne marturisim pacatele la duhovnic si sa pornim in cautarea smereniei si a pocaintei - sa le acordam celorlalti prioritate, asezandu-i pe primul loc in viata noastra si raspunzand cu sensibilitate nevoilor lor. Dupa ce vom realiza acestea, vom putea sa ne rugam si noi, din toata inima, asa cum ne-a invatat Mantuitorul Hristos: Faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant!

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Pelerinaj de toamna-continuare

 Pelerinaj la Sfantul Arsenie de la Prislop - drumul spre casa

Daca duminica a fost frumos, luni, pe drumul spre casa a plouat continuu. Dupa un mic dejun foarte matinal, am pornit la drum. Parintele a insistat sa mergem sa vedem si cheile Banitei, o splendoare a naturii, una dintre frumusetile tarii. Ne-a explicat ca putem merge acolo doar daca nu ploua. Sii….doar a burnitat. Pentru a vedea acea splendoare, trebuia sa mergem pe malul abrupt al paraului, tinandu-ne de un cablu. Initial am zis ca nu merg, ca nu pot. Insa, vazand cu ce curaj au pornit la drum doamnele din grup, mi-am luat “inima in dinti” si am pornit la drum. Nu am regretat vazand acea frumusete. Dar, pentru ca paraul este foarte mic, impreuna cu sotul am hotarat sa revenim la primavara, dotati cu cizme si sa mergem prin apa, pana mai departe.

De la Cheile Banitei, urmatoarea oprire a fost la Manastirea Lainici, un loc de o mare incarcatura duhovniceasca, unde se afla moastele Sfantului Irodion cunoscut ca "Luceafărul de la Lainici".

O alta oprire a fost la Manastirea Polovragi. Cand ne-am dat jos din masina, in jur de ora 10 dimineata, ne-au intampinat aerul curat si linistea, deranjata doar de cantecul cocosilor. Nu as mai fi plecat de acolo. Chiar ma gandeam ca, daca ar fi fost mai aproape de zona unde locuim, mi-ar fi placut o casa in zona. Am vizitat atat manastirea, cat si bolnita manastirii (locul unde, pe vremuri, erau ingrijiti bolnavii). Dupa un mic popas si la magazinul cu obiecte bisericesti am pornit la drum spre o noua manastire-manastirea Dintr-un lemn.

Aici am servit un pranz delicios. Ei bine, stiti ca aceasta manastire este manastirea mea de suflet insa, de cand cu ultimele schimbari nu am mai ajuns si nu regret. De fiecare data cand ajungeam acolo se simtea duhul rugaciunii si al iubirii insuflat de maica stareta si parintele de atunci. Plecam cu sufletul usor si cu puterea de a merge mai departe. Acum este doar tristete si………. Am plecat de acolo cu lacrimi in ochi.

O ultima oprire scurta, pe inserat si pe o ploaie torentiala, ne-am oprit la manastirea Trivale din Pitesti, dupa care, drum intins spre casa.

Am ajuns acasa in jur de ora 20 usor obositi, insa relaxați si cu sufletul incarcat de 

Dimineti cu Dumnezeu

 Ispita de a trai numai pentru ziua de astazi

A trai numai pentru momentul de fata este o ispita aproape universala a vremurilor noastre. Dorim sa ne distram acum, sa ne relaxam si sa ne simtim bine acum, sa avem tot ce visam acum. Prin urmare, ne concentram asupra unei mici perioade de timp si astfel uitam cat este de importanta pregatirea pentru vesnicie.

Stiinta medicala a dovedit ca adolescentii reactioneaza adeseori fara sa se gandeasca la consecintele unui comportament nesabuit, deoarece mintea lor nu a atins inca stadiul maturitatii. Ei nu numai ca sfideaza regulile sau isi asuma riscuri abordand o conduita periculoasa, ci sunt cu totul incapabili de a procesa consecintele actiunilor lor. Pentru multi dintre ei, nici macar moartea nu este o finalitate.

Atunci cand ne conducem viata dupa deviza “aici si acum”, ne comportam precum niste adolescenti. Simtul nostru launtric privind importanta pregatirii pentru vesnicie este atrofiat; de altfel, nu ne preocupa nici macar consecintele duhovnicesti de scurta durata ale actiunilor noastre. Vesnicia ni se pare un mit si toate energiile noastre merg intr-o singura directie - cea a obtinerii celor dorite de noi in prezent.

Absorbiti fiind de achizitionarea de obiecte si de placeri, ca si de orice alte bunuri care ne fac sa ne simtim bine, uitam de importanta de a ne pregati duhovniceste pentru viata vesnica. Dumnezeu nu ne-a dat viata pentru a ne desfata in placeri si de a acumula averi, ci pentru a ne apropia mai mult de El, Cel ce ne iubeste si doreste sa fie in comuniune cu noi in veci de veci. Asemenea liceenilor care studiaza, pregatindu-se pentru viata care-I asteapta, sa folosim si noi viata aceasta a noastra ca pe o perioada de pregatire pentru viata cea vesnica.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Pelerinaj de toamna

Pelerinaj la Sfantul Arsenie de la Prislop 

Începutul lunii noiembrie a adus si ultimul pelerinaj din anul acesta, un pelerinaj de doua zile in care am vizitat mănăstiri frumoase, cu multa incarcatura duhovnicească, in acelasi timp insa, am vazut si o mica zona frumoasa a tarii.

Am pornit la drum ieri dimineata, mult inainte de rasaritul soarelui si am ajuns la Sfanta Liturghie la schitul Breaza din judetul Brașov, un schit nou construit pe o veche vatra monahala, distrusa de generalul Bukow.

Spre finalul Sfintei Liturghii micuta biserica de lemn aproape a devenit neincapatore datorita micuților veniti la impartasit. Pentru fiecare copil parintele, prahovean din satul Ciorani, avea o vorba buna, un zambet,  o mângâiere.

Parintele nostru anuntase calugarii cu cateva zile inainte, ca vom ajungem la manastire la Sfanta Liturghie si atunci starețul manastirii a spus ca, la plecare, ne vor servi un pranz la pachet. Deci, fiecare dintre noi a primit o punguta cu o portie de ciorba de pui si una de sarmale.

Desi am vrut sa mancam acolo, nu a fost posibil, intrucat călugării au plecat la o înmormântare la Sibiu. Asa ca am pornit spre manastirea Sambata de Sus.

Desi cand am plecat din Ploiesti ploua mărunt, o ploaie mocaneasca de toamna, odată cu rasaritul soarelui s-a oprit si ploaia.

Peisajul a fost extraordinar.  Parca cerul a coborât pe pământ.

Ajunși la Sambata de Sus, inainte de a merge spre manastire, am servit pranzul peparapetul de piatra de langa parcare. Toata lumea a servit mâncarea cu multa placere, dand Slava lui Dumnezeu pentru darul primit. 

Am vizitat manastirea, dar si micul Paraclis unde parintele Teofil Paraian primea pelerinii.

Biserica mare a fost construita de IPS Antonie Plamadeala, in timpul comunismului. Pentru ca atunci era imposibil sa spui ca vrei sa construiești o biserica, a spus ca face un centru de cultura, o sala de conferințe.  Si, cum Dumnezeu lucrează prin oameni, cand totul a fost gata, construcția a fost acceptata ca biserica. 

Am avut marea bucurie sa ma inchin la icoana  Sfantului Iuda Tadeu, un sfant tare drag sufletului meu.

Dupa vizitarea Mănăstirii Sambata de Sus si o scurta vizita la pangar, am pornit spre Mănăstirea Prislop,  punctul principal al acestui pelerinaj. Am ajuns spre seara, cu aproape o ora inainte de închiderea porților. Doamne, cata pace si liniste, iar la mormântul Sfantului Arsenie am fost doar noi si doua măicuțe. Cu multa amabilitate, celor care cereau, le dădea ulei de la candela Sfantului.

De la Manastirea Prislop, incarcati duhovnicește, am pornit spre cazare, unde am servit si cina care s-a prelungit,  fiecare povestind cate ceva din aceasta frumoasa zi.

Dimineti cu Dumnezeu

 Cand noi suntem cei care i-am jignit pe altii

Fiecare dintre noi are parte de situatii in care trebuie sa suporte jignirile sau insultele altora, situatii pe care Dumnezeu le ingaduie pentru a ne ajuta sa dobandim smerenia de care avem nevoie daca vrem sa-L urmam pe Hristos. Cu toate acestea, exista si situatii in care noi suntem cei care-i ofenseaza pe altii – fie ei membrii familiei, pe care-i insultam uneori, sau colegi de serviciu, sau chiar oameni necunoscuti. In clipa in care-i facem concesii prea mari eului nostru, uitam de smerenie si cadem inpacatul care a dus la caderea din har a lui Adam si a Evei; asemenea lor, sacrificam Raiul pentru pacatul care ne atrage pe moment, pentru cateva clipe de placere.

Ce sa facem in astfel de momente, cand ne dam seama ca nu suntem in stare sa ducem o viata de crestin autentic, nici macar pe o scurta perioada de timp? Ce se mai poate indrepta dupa ce am ingaduit ca virtutile noastre sa se scufunde in mocirla egocentrismului? Mai avem o iesire: sa ne consideram nevrednici de a saruta incaltamintea aproapelului nostru si sa le cerem iertare celor pe care i-am jignit sau insultat.

Dupa aceea, sa intoarcem pagina si sa incepem o viata noua. De fiecare data cand cadem, sa ridicam ochii spre Hristos si sa nu ne desprindem privirea de la El. De fiecare data cand cadem, sa ne adresam Lui. Domnul nostru e grabnic iertator si ne va scoate la lumina, alungand intunericul care ne-ar putea distruge intru totul.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Culegem ce semanam

Fiind o natiune cu un numar atat de mare de prunci avortati, o natiune care si-a intrebuintat gresit resursele naturale daruite de Dumnezeu, care continua se declanseze razboaie pentru castiguri financiare si se mandreste pe masura cu progresele ei tehnologice si stiintifice – cum sa nu ne asteptam ca natiunea aceasta a noastra sa fie crutata de consecinte nefaste? Am devenit un popor care si-a intors fata de la Dumnezeu, preferand sa se inchine la bunuri materiale, distractii, sporturi, placeri narcisiste si egocentrism.

Sfantul Ioan Maximovici spunea deseori ca absolut nimic nu este intamplator: comportamentul uman are consecinte inevitabile, bune sau rele. Acel teribil tsunami care a lovit Asia de Sud-Est acum cativa ani a omorat mii de oameni si a devastat o intreaga zone rezidentiala – intr-o tara care-si crease deja obisnuinta de a face comert sexual cu mii de copii autohtoni, furnizati fara mila pedofililor perversi din toate colturile lumii.

Nu Dumnezeu pricinuieste calamitati naturale precum acel tsunami – noi, oamenii, le pricinuim. Dumnezeu controleaza fortele naturii, dar noi raspundem pentru efectele pustiitoare care au loc. Nu Dumnezeu este Cel care ni le trimite, noi suntem cei care le atragem asupra noastra.

Nu va amagiti; Dumnezeu nu Se lasa batjocorit; caci ce va semana omul, aceea va si secera (Galateni 6,7). Dezastrele naturale sa ne aduca aminte sa ne intoarcem la Domnul, sa traim intru pocainta si sa renuntam la aroganta si dispretul pe care le aratam fata de legile lui Dumnezeu.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Pentru cei care-i iarta pe cei ce nu pot ierta

Unul dintre Parintii pustiei ne povesteste despre un tanar calugar care a venit la parintele sau duhovnic sa se planga ca a fost nedreptatit de unul dintre fratii sai de manastire. Urmand Sfintei Traditii a desertului, calugarul cel tanar se dusese la fratele care-l nedreptatise sa-i ceara iertare, dar acela refuzase sa-l ierte si sa faca pace, asa ca el, cel nedreptatit, voia sa stie ce sa mai faca pentru a remedia situatia tensionata care se crease. Parintele ii spuse ca el era curat in fata lui Dumnezeu si nu mai avea nimic de facut decat sa se roage pentru acel frate care gresise.

Aceasta povestire ne lamureste asupra faptului ca trebuie sa ne impacam repede cu ceilalti – chiar daca ei sunt cei care au gresit fata de noi. Nu trebuie sa ne mai amintim ce rau ni s-a facut, nici sa depindem de vointa celor care ne-au ofensat pentru a ne impaca cu ei. Nu ni se cere ca raspunsul lor la incercarea noastra de impacare sa fie pozitiv, intrucat noi suntem raspunzatori numai pentru ceea ce facem noi. Daca ne vom stradui sa ne reconciliem cu cei care ne-au facut rau, inseamna ca suntem absolviti de orice vina in fata lui Dumnezeu.

Atunci cand o alta persoana refuza sa ne primeasca scuzele sincere, trebuie sa acceptam si aceasta situatie si sa ne indepartam de acea persoana, intelegand ca noi ne-am facut datoria de oameni. Persoanele care nu pot ierta si nu doresc sa faca pace, dupa ce chiar ele au fost cele ce ne-au ofensat, sunt in stare sa ne impiedice sa ne traim viata in Hristos – obstructionand, prin atitudinea lor inflexibila, atributul iertarii care vine de la El. Sa-i iertam noi pe acesti oameni negativisti, sa pastram distanta fata de ei si sa ne rugam pentru ei, pentru pocainta lor. Nu se poate face nimic altceva.

Avand intreaga atentie concentrata asupra Mantuitorului, nu vom avea resentimente fata de nimeni, nu vom reactiona negativ, nu ne vom pierde pacea inimii. Sa nu ingaduim patologiei care se afla in spatele atitudinii negative, de respingere si dominare prin ofense, manifestat de persoanele descrise in cele de mai sus, sa ne umbreasca bucuria launtrica si pacea care provin din relatia noastra personala cu Mantuitorul Hristos.

De dragul sufletului dumneavoastra si al sufletelor celor care v-au ranit sau nedreptatit in vreun fel, staruiti in rugaciune pentru ei, dar mergeti pe drumul vostru – “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, va pazi inimile voastre si cugetele voastre, intru Hristos Iisus” (Filipeni 4,7)

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

dimineti cu Dumnezeu

 Legatura dintre pocainta si smerenie

Intr-o epoca in care eul, sinele personal al fiecaruia, se afla la ordinea zilei, si domneste atotputernic in toate sondajele privitoare la prioritatile vremurilor pe care le traim, este dificil sa mai apreciem valorea smereniei. De la politicieni la cantareti celebri, oamenii urca pe scara succesului prin multe mijloace – smerenia nefiind unul dintre acestea. In starea intunecata de spirit in care ne aflam, apasati de pacate si deprinderi rele, care par insurmontabile uneori, sfintenia para sa apartina doar sfintilor, iar pentru noi pare intru totul de neatins. Incremeniti in tiparele noastre obisnuite de comportament, parca am renuntat la orice speranta de a ne schimba in bine.

Antidotul acestei inertii este pocainta. Sa ingenunchem inaintea Domnului, sa-I marturisim neputinta noastra de a-I respecta poruncile si sa-L rugam sa ne ajute sa ne schimbam vietile. Sa ne angajam sa ne anihilam eul intru dobandirea unei inimi smerite. Sa ne folosim de toate situatiile in care suntem criticati si corectati, acceptandu-le fara sa devenim defensivi si amintindu-ne de cuvintele Sfantului Ioan Scararul: “Asa cum, atunci cand apare lumina, intunericul se retrage, tot astfel, odata cu prospetimea miresmei smereniei, va disparea orice urma de manie si suparare”.

Sa nu judecam pe nimeni; sa ne cercetam doar propria constiinta, acuzandu-ne numai pe noi insine pentru greselile savarsite. Pentru aceea scria Sfantul Macarie cel Mare: “Prin urmare, crestinii trebuie sa se straduiasca neincetat sa nu judece niciodata pe nimeni – nici pe desfranata de pe strada, nici pe pacatosii dovediti sau pe cei ce tulbura ordinea publica -, ci sa-i priveasca pe toti cu ochi curati, pentru ca sa le devina o lege fixa sa nu dispretuiasca pe nimeni, sa nu le fie scarba de nimeni, sa nu faca diferente intre oameni (…). Aceasta este curatia inimii, ca atunci cand ii vei vedea pe pacatosi sau pe bolnavi sa-ti fie mila de ei si sa fii bland cu ei”.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Manutele pricepute

 Exersam ....noduri

Pentru ca luni si marti au fost zile de sărbătoare, atelierele de la Parohia Sfantul Vasile au avut loc ieri si azi. Au fost doua zile minunate.

Ieri, copiii au realizat noduri.  Au fost atat copii noi, cat si "veterani". Cei noi au invatat primele tipuri de noduri, ceilalți le-au exersat. De data aceasta, alaturi de mine si de sotul meu a fost Alessia, cea mai tânără fetita din echipa de voluntari.

Din grup a facut parte si un băiețel simpatic si vorbăreț, dornic de a ști cat mai multe. Mi-au mers la suflet intrebarile lui, dar si modul cuviincios in care le punea. Nici nu ajunsesem bine, ca primele intrebari au inceput sa curga (binețeles,  de fiecare data ridica doua degetele): 

-Dar cum te numești? Si ce facem aici? 

Dupa ce ne-am prezentat, i-am spus ca ii voi invata pe toti cei prezenți sa facă lucruri frumoase din noduri. Răspunsul a venit imediat:

-E foarte bine. Știi, eu nu prea ma descurc sa fac noduri la ghete😅😅😅.

Pentru ca dorea informatii multe, ca totul sa fie perfect, Alessia i-a ramas alaturi, facand amandoi echipa o perioada de timp.

Pentru ca data trecuta am vazut ca toti sunt atrași si se descurca, de azi am inceput de la cele mai ușoare noduri. Am invatat tehnica de baza si primul tip de noduri, iar toata lumea a lucrat cu spor. 

Pentru azi imi propusesem sa ii invat pe copii sa coasa pe etamina numai ca, alaturi de cei de ieri, parintele m-a anunțat ca vine si un grup de copii de la Scoala Andrei Mureșanu. Mi-am dat seama  ca sunt multi copii si nu pot arata fiecăruia cum sa coasa si am decis sa fac tot noduri. De asemenea, am împărțit copiii pr echipe: de la ora 17, respectiv ora 18.

Am avut surpriza placuta ca, o parte din copiii de la prima echipa sa dorească sa rămână si cu a doua echipa.

Alaturi de mine si de sotul meu, voluntarii de azi au fost Michael si Daria care, au fost tot timpul pe langa copii si i-au ajutat. Darrrr... au primit si o provocare. Băiețelul simpatic de ieri a fost si astazi si, pentru ca el nu mai poate participa la ateliere decat in vacanta de iarna, mi-a cerut sa ii scriu pe hartie cum se fac nodurile, pentru ca el sa le arate parintilor hartia, iar acestia sa exerseze cu el.😅😅😅. Imi era imposibil sa fac acest lucru: nu as mai fi putut sa le arat celorlați copii. Si atunci i-am provocat pe voluntari.🤭🫣. Au incercat, au avut ceva idei, dar timpul scurt nu le-a permis sa finalizeze.  Atunci Michael i-a promis pustiului ca prezentarea nodurilor o va face frumos la calculator si i-o va trimite.

Azi toti copiii au lucrat primele doua tipuri de noduri, dar băiețelul simpatic si doua fetite au lucrat chiar si cel de-al treilea tip de nod si sunt pregătiți pentru prima brățară. Una dintre fetite face parte din echipa noua, iar cealaltă din echipa copiiilor cu care am facut voluntariat.