Despre Maica Domnului

 Descoperiri Dumnezeiesti-Slujitor al Duhului

Ca sa invredniceasca cineva de o descoperire dumnezeiasca, inima lui trebuie sa fi devenit salas al Duhului Sfant. De asemenea trebuie sa-si curete trupul prin postiri si privegheri si sa-si omoare cugetarea trupeasca prin diferite rele patimiri: sa-si spele intinaciunea inimii cu lacrimi, sa-si lumineze sufletul cu dumnezeiasca Lumina prin rugaciune si studierea cuvantului lui Dumnezeu si a invataturilor Sfintilor Parinti, sa se curateasca prin lepadarea voii proprii de dorintele trupului si sa slujeasca numai voii Duhului. Unul ca acesta paseste in fiecare zi pe calea Domnului si primeste intelepciune, putere, cunoastere adevarata a fiintelor.

Unul ca acesta dispretuieste lucrurile omenesti si isi curata inima si mintea. Aceasta curatire este o lucrare duhovniceasca prin care omul se slobozeste de lucrurile, de noimele si de cuvintele patimase si dobandeste adevarata cunoastere a lui Dumnezeu. Dragostea fata de Dumnezeu cere si implinirea “a toata porunca lui Dumnezeu din Vechiul si Noul Testament, care aduce tot binele veacului ce va sa fie” (Sfantul Isihie Sinaitul). Cu o astfel de dragoste izbusteste de asemenea sa “Il vada pe Dumnezeu, Care este sfarsitul cel mai de pe urma al bunatatilor” (Sfantul Maxim marturisitorul).

Printre cele absolut necesare in viata duhovniceasca este si rugaciunea. Proorocul spune: “Asteptand am asteptat pe Domnul si a cautat spre mine si a auzit rugaciunea mea”. Prin rugaciune crestinul pastreaza comuniunea si legatura cu Dumnezeu si face cu putinta cele cu neputinta si de neizbutit.

Cel care nu se micsoreaza pe sine ca vamesul inaintea maretiei dumnezesti lui Dumnezeu, nu poate fi invrednicit de descoperiri dumnezeiesti. Smerenia ajuta la curatirea sufletului si mareste dorinta de a dobandi vistieriile cele vesnice. Ea ne face cetateni ai Ierusalimului de sus. Smerenia, atunci cand intra in adancul sufletului, ajutata fiind de lacrimi, face pe sufletul iubitor de Dumnezeu sa se invredniceasca de vedenii dumnezeiesti, precum spune Proorocul Isaia: “O, ticalosul de mine! M-am umilit, fiindca sunt om si, buze necurate avand si locuind in mijlocul unui popor cu buze necurate, pe Imparatul, Domnul Savaot L-am vazut cu ochii mei”.

Sa adaugam la aceste virtuti duhovnicesti si implinirea de catre crestin a “poruncii celei noi”. Porunca cea noua, porunca dragostei, intotdeauna trebuie sa aiba locul ei in inima noastra si sa stapaneasca in ea, pentru ca inima sa poata primi revarsarile de lumina ale Duhului. Lucrarea dragostei, pentru a putea fi desavarsita, trebuie sa se reverse si asupra vrajmasilor nostri.

Lucrarea tuturor acestor virtutir duce la sfintire. Aceasta trebuie sa cautam intotdeauna. Nu numai infranarea trupului, ci mai ales zdrobirea inimii cu metanii dese, cu suspinuri “sting cuptorul trupului, pe care imparatul Babilonului il aprinde in fiecare zi cu atatarea poftelor”.

La acestea sa adaugam o puternica arma in razboiul duhovnicesc, si anume privigherea cea dupa Dumnezeu:

“Caci precum paza din timpul zilei pricinuieste sfintenia din timpul noptii, tot astfel si privegherea de noapte facuta dupa Dumnezeu precede curatia sufletului din timpul zilei” (Sfantul Ioan Cassian). Si atunci “vom vedea maretiile lui Dumnezeu” (Cuviosul Teodor al Edesei).

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Din evlavia Sfintei Rusii (XXI)

Cuvioasa Doroteea din Kasin (1549-24 septembrie 1629) se tragea dintr-o familie nobila. Unii spun ca se tragea din familia principilor Korkondinov. Multor Sfinti nu li se cunoaste originea, deoarece ei s-au ingrijit numai de Patria cereasca, ascunzand-o pe cea pamanteasca, si au trait ca straini si pribegi in aceasta lume. Cuvioasa apartine acelor femei ale Sfintei Rusii care au trait departe de tulburarea lumii, in salase pustnicesti, “de unde se inalta ganduri pentru vesnicie”, si care au lucrat pentru mantuirea lor, nevoindu-se sa dobandeasca, mai intai de toate comoara virtutii smereniei.

Toata viata Cuvioasei Doroteea, inca de la doisprezece ani, a fost presarata de multe necazuri: rascoale, anarhie, foamete, ciuma si invazia strainilor. S-a casatorit cu Teodor Iantighin si a dobandit un copil, Mihail. A locuit in orasul Kasin, asezat la nord de Moscova. In razboiul ruso-polonez barbatul ei a murit. Si astfel Cuvioasa, de vreme ce pierduse orice bucurie lumeasca, “s-a hotarat sa paraseasca lumea si sa caute prin nevointe si rugaciuni” o fericire cereasca si vesnica.

Luminata de Dumnezeu, a mers la Manastirea Intampinarea Domnului din Kasin, pe care o pradasera si o distrusesera armatele poloneze si lituaniene. Printre ruinele manastirii, Cuvioasa si-a facut o chilie si a locuit ca o pasare singuratica. S-a lepadat de sine, si-a omorat cugetarea trupeasca si s-a aratat astfel mireasa vrednica Mirelui Ceresc, Iisus Hristos. Ostenelile si noianul lacrimilor Cuvioasei numai Domnul le cunoaste.

Intr-o zi, printre daramaturile manastirii, Cuvioasa “a aflat o icoana mare a Maicii Domnului din Korsum”. Bucuria ei a fost de nedescris. Acum aflase managaiere in nevointele ei pe Maica Domnului, careia i se supunea ca unei egumene. Se daruia Rugaciunii neincetate a mintii, postirii si facea tot felul de jertfe, straduindu-se sa urmeze vietii ei celei curate si sfinte. Ca jertfa zilnica si prinos sfant, Cuvioasa ii oferea Maicii Domnului raurile lacrimilor ei, suspinele inimii si rugaciunile neincetate. Astfel a devenit vas dumnezeiesc prin lucrarea Duhului Sfant si s-a afierosit cu totul Domnului si Maicii Domnului. Datorita nevointelor ascetice zilnice ale Cuvioasei, icoana Maicii Domnului s-a umplut de har, incepand sa savarseasca semne si minuni. Mai tarziu, aceasta icoana, pentru multimea minunilor ei, a inceput sa fie sarbatorita.

  

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Din evlavia Sfintei Rusii (XX)

Cuviosul Nicodim (+3 iulie 1640) s-a nascut pe la mijlocul veacului al XVI-lea in satul Ivancova de langa orasul Rostov. Numele lui de botez era Nichita. De mic copil se vedea inclinatia lui catre o viata duhovniceasca. Odata, in timp ce pastea oile, a auzit o voce:

-Nicodime! Nicodime!

Acest glas dumnezeiesc a fost dovada chemarii sale la viata monahala. Dupa ce a ramas orfan de amandoi parintii, a mers la Kuliski. Stravazatorul staret Ilie, care in acele clipe dadea sfaturi folositoare de suflet in fata unei multimi de oameni, de indata ce l-a vazut a rostit un cuvant proorocesc:

-Cum de a venit la noi pustnicul din Koziunk?

La manastirea Tuntov din Moscova, Nichita a primit schima ingereasca de la egumen, care l-a numit Nicodim. Se lepadase cu totul de voia sa si isi curata sufletul cu nevointe ascetice, supravegheat fiind de egumenul Pafnutie. Cand acesta a devenit mitropolit de Krutita, l-a luat pe Nicodim cu el. Insa pe parintele Nicodim dintotdeauna l-a atras singuratatea. Sufletul sau nu putea suporta zgomotul orasului. Mitropolitul Pafnutie, fiind si el un iubitor al vietii pustincesti, i-a dat blagoslovenie parintelui Nicodim sa se retraga. Ca binecuvantare, i-a dat o copie a icoanei Maicii Domnului de la Vladimir.

Impreuna cu parintele Serapion, s-a stabilit langa lacul Koza si apoi in pustia Koziunk, fugind de slava si de cinstea oamenilor. Zilele si le petrecea in post si in infranare aspra, in priveghere neintrerupta – dormea foarte putin in picioare – si in rugaciuni cu lacrimi. Si astfel, cu ajutorul Maicii Domnului a izbutit sa-si mortifice trupul si sa-si imblanzeasca firea.

“Intr-o zi, scrie primul biograf al Cuviosului Nicodim, apele raului Koziunk s-au umflat atat de mult, incat au trecut de maluri si au inundat toata zona aceea. Apele au navalit in chilia Cuviosului, deoarece aceasta se afla langa rau. Doar acoperisul se mai vedea. Atunci Cuviosul a luat icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de la Vladimir, s-a urcat pe acoperisul chiliei sale, a stat acolo ca un stalpnic si s-a rugat cu lacrimi citind psalmi. A stat acolo rugandu-se cu lacrimi pana ce apele s-au reras, au intrat in matca lor si si-au continuat curgerea lor fireasca”.

Altadata, in timpul verii, i-a luat foc chilia. Si iarasi rugaciunea sa fierbinte si cu lacrimi, facuta inaintea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, i-a pazit chilia.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Din evlavia Sfintei Rusii (XIX)

In Biserica Pesterilor din Kiev se pastreaza icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, pe care ea insasi a daruit-o unor pictori din Constantinopol, atunci cand i-a chemat la biserica din Vlaherne si le-a incredintat construirea bisericii Lavrei Pecerska.

De icoana aceasta a Adormirii Maicii Domnului este legata urmatoarea minune:

In orasul Kiev traiau doi boieri bogati, Ioan si Serghie. Acestia s-au intalnit si s-au imprietenit la Lavra Pesterilor in ziua cand S-a aratat Duhul Sfant in biserica ca un porumbel alb si zbura de la icoana la icoana, iesind uneori din gura Maicii Domnului, alteori intrand in gura Atottiitorului. De atunci cei doi s-au legat cu o stransa prietenie duhovniceasca.

Dupa trecerea anilor Ioan si-a dat seama ca i se apropie sfarsitul si de aceea a lasat toata averea sa saracilor, punand impartitor al ei pe cuviosul Nicon, egumenul Lavrei. Fratelui si prietenului sau duhovnicesc i-a lasat o suta de bani de aur si o mie de argint, rugandu-l sa-i dea fiului sau, Zaharia, atunci cand va ajunge la varsta de cincisprezece ani, ca sa-i foloseasca cum va sti de cuviinta.

Cand Zaharia a ajuns la varsta cuvenita, a cerut banii de la Serghie. Acela insa, biruit fiind de diavolul iubirii de argint, i-a spus:

-Te-au informat gresit cei care ti-au spus ca banii tai sunt la mine. Tatal tau a dat toata averea ta lui Dumnezeu. De la Acela sa o ceri. Eu nu-ti datorez nici macar un ban. Nechibzuitul tau tata a impartit totul saracilor, lasandu-te pe tine si mai sarac decat ei.

Dar Zaharia il ruga cu lacrimi pe rapitor sa-i dea cel putin o mica parte din bani, o treime, o cincime sau o zecime. Insa Serghie la toate rugamintile copilului a ramas neinduplecat.

Atunci tanarul i-a spus:

-Daca intr-adevar nu ai luat nimic de la tatal meu, hai sa mergem impreuna in Lavra si acolo inaintea icoanei Maicii Domnului sa juri ca spui adevarul!

Si astfel au mers amandoi la manastire, iar Serghie a indraznit sa scoata din gura urmatoarele cuvinte nelegiuite si lipsite de adevar:

-Jur pe Maica Domnului, care ne aude acum, ca nu am luat de la Ioan o mie de bani de argint si o suta de bani de aur pentru Zaharia, fiul sau.

Cand a vrut sa se apropie de icoana ca sa o sarute, Maica Domnului nu a primit sarutarea din buzele lui hulitoare. O putere nevazuta il impiedica si il tinea la distanta. Cuprins de frica, s-a intors si a luat-o la fuga prin biserica voind sa iasa afara. De indata ce a iesit pe usa, a pus stapanire pe el infricosatorul diavol al iubirii de argint. A cazut la pamant si a inceput sa se zbata si sa urle:

-Miluiti-ma! Nu lasati pe acest inger salbatic si nemilos sa ma chinuiasca! Rugati-o pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa ma scape de diavolii carora m-am dat! Aurul si argintul sunt ascunsi in casa, intr-un chiup. Luati-i pe toti, numai sloboziti-ma de aceasta mucenicie a diavolilor!

Intr-adevar, banii au fost gasiti in casa lui Serghie, intr-un vad inchis ce se afla intr-un loc ascuns. Cand au adus vasul la biserica si l-au deschis, au aflat un numar dublu de monede, doua mii de argint si doua sute de aur. Maica Domnului facuse aceasta minune: inmultise banii.

Atunci tanarul Zaharia, miscat cu totul de aceasta minune, a daruit toti banii Lavrei Maicii Domnului, iar el s-a lepadat de lume si s-a afierosit Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, traind in ascultare si in nevointa pana la cuviosul sau sfarsit.

Cu banii lui Zaharia s-a zidit mai tarziu in amintirea evlaviosului boier Ioan paraclisul Cinstitului Inaintemergator, care se afla langa biserica mare a Lavrei.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Fraţii certaţi, împăcaţi de Maica Domnului

Într-o chinovie, din îndemnarea diavolului, s-au certat doi fraţi. Unul ca un îmbunătăţit şi drept-credincios ce era, îl iertase pe celălalt şi se ruga pentru sufletul lui, pe când acesta se mândrea şi spunând egumenului minciuni, a zis că tovarăşul lui ar fi făcut un păcat de ruşine. De aceasta luând cunoştinţă monahul cel cucernic, s-a mâhnit foarte şi s-a ruşinat, neputând să sufere o clevetire ca aceea. Însă neavând în oameni nădejde, ci la Atotputernicul Dumnezeu şi la Preacurata lui Maică, a alergat la darul Lor ca să-i ajute, pentru ca să nu se ruşineze de fraţii săi.

Într-o dimineaţă, când se cânta Utrenia, a văzut pe clevetitorul său stând în strană cu neruşinare, aproape de el, nicidecum căindu-se pentru nedreapta lui clevetire. Atunci fratele fiind biruit de mâhnire, neputând să-l vadă, a plecat din biserică şi ducându-se într-un Paraclis, a căzut la pământ rugându-se cu lacrimi şi zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor deznădăjduiţi şi ajutorul celor neajutoraţi, grăbeşte şi mă izbăveşte de clevetirea cea nedreaptă, căci dacă nu va apuca înainte darul tău, nu găsesc alt ajutor”. Acestea zicând, a văzut pe Preasfânta că şedea aproape de sfinţita masă, împreună cu un drept şi încuviinţat bărbat. Iar fratele privind la ei cu frică şi cu evlavie, i-a văzut că s-au închinat către răsărit când au cântat cântăreţii: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. După care, întorcându-se Stăpâna către dânsul, i-a zis, privind cu faţă lină: „Să nu te mâhneşti mai mult, căci m-am rugat pentru tine Fiului meu şi a luminat pe vrăjmaşul tău, ca să se căiască de păcatul lui, pentru ca să nu se muncească, iar tu ca să te izbăveşti de nedreapta clevetire”. Iar el a zis: „Te rog pe tine, Doamna mea, spune-mi cine este sfântul acesta care şade împreună cu tine şi pentru ce acum vă închinaţi?”. Preasfânta i-a răspuns: „Acesta este Ioan Evanghelistul, fiul meu cel dăruit de Stăpânul când era pe cruce. Şi să nu te miri că ne-am închinat lui Dumnezeu, pentru că totdeauna când voi oamenii cântaţi aici pe pământ laude şi slavoslovii Sfintei Treimi şi noi cei din Împărăţia Cerească ne închinăm şi împreună ne bucurăm pentru slava cea care cu cuviinţă şi după datorie se dă Preaslăvitului Dumnezeu; şi ne plecăm cu evlavie capetele, închinându-ne Făcătorului şi Mântuitorului nostru”. Acestea zicând, s-a înălţat la ceruri împărăteasa a toate, lăsând în urma ei o aşa bună mireasmă, încât toţi s-au minunat. Iar clevetitorul acela, din mirosul acelei bune miresme desăvârşite, umplându-se, a mărturisit înaintea tuturor nedreapta clevetire.

Monahul cel cucernic, povestindu-le cu de-amănuntul vedenia şi ducându-se la biserică unde s-a arătat Stăpâna, ieşea încă mireasmă din marmura pe care stătuse cu preacuratele sale picioare; pe care marmură scoţându-o, a păstrat-o şi păzit-o totdeauna ca pe nişte moaşte sfinte, pentru aducerea aminte de minunea pe care a făcut-o Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni să dobândim fericirea cerească! Amin (34, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

MFC-INGINERI

 ANGHEL SALIGNY

(19 APRILIE 1854 - 17 IUNIE 1925)

sursa foto: internet

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (X)

Ar fi o nedreptate sa trecem sub tacere minunea Cuviosului Teodor Sicheotul, episcopul Anastasiopolei, care s-a petrecut in orasul Ghermion, aflat in vestul Ancirei, minune care a uluit multimile credinciosilor si ale necredinciosilor.

In acest oras, episcopul de atunci, Ioan, a vrut sa construiasca un bazin de apa si pentru aceasta a facut o groapa mare. Dar pentru ca acolo existau multe morminte vechi, care au fost deschise odata cu saparea gropii, din aceasta pricina o multime de duhuri necurate au iesit de acolo si au pus stapanire pe oamenii din acel oras, fie ei bogati, fie saraci. Cei care nu erau stapaniti de duhuri necurate, ii tineau pe cei care se indracisera, copii sau rude apropiate, inchisi in casa, ca sa nu se faca cunsocuta purtarea lor. Insa oamenii saraci care se demonizasera, au umplut Biserica Sfantului Arhanghel si fiindca sufereau mult, il batjocoreau pe episcop cu multe ocari si clevetiri. Dar cu cat trecea timpul, cu atat crestea si numarul bolnavilor si al demonizatilor.

Atunci cand locuitorii au vazut nenorocirea care se abatuse asupra orasului lor, au trimis la manastirea Cuviosului Teodor pe unii care se bucurau de pretuirea lui, pentru a-l indupleca sa vina sa se roage in Biserica Sfantului Arhanghel si astfel sa se invredniceasca sa ia binecuvantarea lui.

Cuviosul a plecat impreuna cu ei, dar atunci cand s-a apropiat de oras, duhurile necurate au simtit prezenta lui si tulburandu-i pe oamenii in care se salasuisera, l-au intampinat intr-un loc numit Vescus, aflat la o distanta de patru kilometri si jumatate de oras. Acolo au inceput sa strige cu putere ca Sfantul venea impotriva lor. A doua zi s-au adunat in acel loc, toti demonizatii fiind munciti cumplit si strigand ca sufereau din pricina silei ce le-o facea Sfantul. Locuitorii acelui oras il rugau pe Cuvios sa ii tamaduiasca, dar el spunea cu mserenie: “Cine sunt eu, fiilor, ca sa-mi cereti sa fac aceasta”?

Atunci episcopul si Teodor, mai marele consilierilor juridici ai Patriarhiei, l-au rugat: “Nu vei face aceasta minune din slava desarta, ci mai degraba vei implini porunca lui Dumnezeu, Care ti-a dat acest dar. Dar lucrul cel mai important este sa descoperi inaintea acestei multimi darul lui Dumnezeu, pentru ca si cei credinciosi, dar si cei necredinciosi si ereticii sa vada si sa afle ca impreuna cu noi este Dumnezeu…”.

Atunci robul lui Dumnezeu Teodor a intrat in acea groapa. A cadit acel loc, iar apoi plecandu-si capul, a inceput sa se roage lui Dumnezeu. Cand si-a sfarsit rugaciunea si si-a ridicat capul, chipul sau stralucea atat de mult de lumina, precum odinioara cel al lui Moise, incat cei aflati acolo nu puteau sa priveasca la el. Atat de mult fusese patruns de stralucirea Duhului Sfant!

Cand a iesit din acea groapa, le-a spus demonilor:

-Duhuri necurate, in numele Stapanului nostru Hristos, va porunceste Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa iesiti din acesti oameni si sa va intoarceti in locurile voastre.

Demonii insa scuipau pe hainele lui de par si strigau:

-Oh, ce sila ne faci! Pleaca de la noi, pentru ca nu vom iesi!.

Atunci fericitul Staret le-a spus:

-Binecuvantat este Dumnezeu, Care stie ca nu voi pleca de aici pana ce nu veti iesi!

-Ai ajutor pe Maria (Maica Domnului)! Daca vrei totusi cu dinadinsul sa faci acestea si noi nu mai avem voie sa ramanem, atunci plecam.

Dar Cuviosul a izgonit si demonii din cei care erau inchisi in casele lor din pricina rusinii. Si dupa ce Sfantul s-a rugat si a inchis duhurile viclene in acea groapa, crestinii au acoperit-o cu pamant. Apoi Staretul a inaltat in acel loc o cruce si s-a intors la manastirea sa.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului împărtăşea cu pâine cerească şi le ştergea sudoarea ostenitorilor

Pe vremea Sfântului Sava, fiind în Lavra lui mulţi călugări îmbunătăţiţi, care slujeau Domnului, s-a dus şi un boier, om bogat şi de neam ales, ca să se facă monah, pe care Sfântul l-a primit cu bucurie. Și fiindcă nu era învățat cu osteneala, îl chivernisea, nelăsându-l să se ducă cu ceilalţi fraţi la lucrările cele grele ale pământului, unde se lucra până la al nouălea ceas, când veneau, citeau slujba de obşte şi tocmai după vecernie mâncau - o dată în zi - după rânduiala vieţii celei monahiceşti. Fiindcă acestea nu le putea face acel nou începător, i-a poruncit să se nevoiască în mănăstire, după putere şi să postească în fiecare zi până ce se adună fraţii, ca să mănânce împreună cu dânşii după rânduială. Însă el nici măcar porunca aceasta nu o păzea, ci mânca în chilia sa, fel de fel de mâncăruri pe care i le aduceau rudeniile lui. Aceasta deşi o ştia Sfântul, totuşi ca unui nou-începător, ca să nu se tulbure, nu-i zicea nimic, ci numai ruga pe Dumnezeu ca să-l îndrepteze.

Sosind praznicul Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cel din ziua de 15 a lunii august, în dimineaţa cea de dinaintea prăznuirii, a spus Sfântul fraţilor care trebuiau să plece la ascultare, la munca câmpului, să se întoarcă la mănăstire în ceasul al nouălea, pentru ca să cânte vecernia. Iar noului începător de asemenea i-a spus să se ducă la vecernie în biserică, după ce toţi părinţii şi fraţii vor fi adunaţi şi să cânte; şi ceea ce va vedea şi auzi să-i spună şi lui, în urmă. Astfel s-a şi făcut.

După ce s-au adunat părinţii şi fraţii, a văzut noul începător o minunată vedenie, nu în vis dormind, ci în stare trează şi anume: O preafrumoasă femeie stând în mijlocul a doi îngeri, strălucind mai mult decât soarele, şi un înger ţinea în mâini un potir plin cu pâine cerească, iar celălalt o maramă subţire. Iar acea frumoasă femeie, care era Preacurata Stăpână, ţine o linguriţă de aur şi ducându-se pe rând, la fiecare frate, după ce îngerul cu marama ştergea faţa lui de sudoare şi se închina Preasfintei, Ea cu linguriţa dădea fiecăruia pâine cerească, din potir. Acestea văzându-le noul începător şi minunându-se, s-a apropiat voind să se învrednicească şi el unui asemenea dar. Însă nu i s-a împlinit dorinţa, deoarece nici îngerul nu l-a şters cu marama, nici Preasfânta nu l-a împărtăşit, ci i-a zis lui: „Pâinea aceasta este Însuşi trupul Fiului Meu şi Dumnezeu şi o primesc numai aceia care se curăţesc în fiecare zi cu post până seara în ceasul acesta. Iar tu care nu posteşti, cum vei putea să te împărtăşeşti cu pâine ca aceasta?”. Răspuns-a el, zicând: „Măcar să mă şteargă şi pe mine îngerul cu marama aceea sfinţită”. „Dacă voieşti să te şteargă cu marama, să te osteneşti şi tu ca aceştia. Lor li s-a şters sudoarea fiindcă au fost asudaţi de osteneală, dar pe tine de care sudoare să te şteargă?”.

Acestea auzind el, s-a îngrozit şi alergând la egumenul a zis: „Văzut-a-ţi oare vedenia pe care am văzut-o eu nevrednicul?”. Sfântul i-a răspuns: „Aceea ce ai văzut a fost spre îndreptarea ta. Toţi fraţii sunt încredinţaţi că Preasfânta îi sfinţeşte ca să fie vrednici a se împărtăşi cu Dumnezeieştile Taine la toate Praznicile”. Din acea vreme a început a se osteni şi mai mult şi a mânca şi mai puţin. Şi aşa, în fericita ascultare sfârşindu-se, s-a învrednicit de fericirea cea cerească. Amin (25, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului salvează prin Sfânta icoană pe pictorul care era să se prăbuşească

În ţara Flandrei, un pictor evlavios picta icoana Maicii Precistei, pe cât putea mai frumos; iar pe căpetenia diavolilor, cum putea mai urât. Odinioară i s-a arătat lui duhul cel necurat şi s-a lăudat, cu mare mânie, că-l va pedepsi de va mai zugrăvi chipul lui atât de urât. Pictorul din acel ceas şi mai mult s-a îndemnat a supăra pe duhul cel rău prin acest lucru. Într-una din zile, pe când picta la lucrarea unei biserici şi se afla sus pe schelă, avea de executat chipul Maicii Domnului cu Dumnezeiescul Prunc în braţe. El lucra cu multă râvnă şi dragoste, căutând să redea Chipului Sfânt cele mai nobile şi plăcute trăsături; iar pe mai-marele diavolilor din contră, l-a pictat cât s-a putut mai monstruos, sub picioarele Sfinţiei Sale. Pe când lucra la terminarea acestei icoane, aflându-se sus pe schelă, deodată, din ispită diavolească, s-a pornit în biserică un vifor mare, care i-a surpat toată schelăria de sub el, fiind în pericol să se prăbuşească. Văzând pericolul în care se află, mai înainte de a cădea, a strigat cu glas mare către Maica Domnului să-l salveze. În acea clipă, chipul Ei din icoană a întins mâna şi l-a susţinut pe pictor, până ce oamenii au venit în ajutorul lui. Astfel, intervenind grabnic, Maica Domnului salvează de la moarte sigură pe robul Ei care, ca drept mulţumire, a lucrat cu şi mai multă dragoste şi râvnă la împodobirea bisericii cu Chipuri Sfinte (235, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Din evlavia Sfintei Rusii (XVIII)

Parintele Pavel Levasov a spus despre Cuviosul Iosif de la Optina (1837-1911):

“In 1907 am vizitat pentru prima oara Optina, fara sa ma fi gandit mai inainte sa fac aceasta. Auzisem mai de mult cate ceva despre staretii de acolo, insa nu-i cunoscusem. Cand am ajuns la manastire, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma duc sa ma culc. M-a trezit toaca de Vecernie…. Eu insa am alergat la schit, caci acum, cand aflasem ocazia, voiam sa vorbesc cu staretii.

Astfel am ajuns la chilia Staretului Iosif. Camera de asteptare era mica. Pe pereti atarnau portrete ale diferitilor Cuviosi Parinti. Acolo am aflat numai un singur inchinator, care voia sa se spovedeasca. Dupa spovedanie, fata sa stralucea de o lumina neobisnuita. Cu lacrimi in ochi si cu glasul tremurand de emotie mi-a spus:

-Eu si multi altii ne aflam aici cand dimineata au adus icoana facatoare de minunia Maicii Domnului din Kaluga. Cand Parintele Iosif s-a rugat inaintea ei, stralucea ca lumina”.

  

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)