Pelerinaj

 Manastirile din jurul Bucureștiului 

Ultima sambata din luna iulie am petrecut-o intr-un frumos pelerinaj duhovnicesc, impreuna cu parintele Păun, drag sufletului nostru, vizitand mai multe manastiri din jurul Bucurestiului.

1. Prima oprire a fost la Mănăstirea Ghighiu, o manastire veche de peste 200 de ani, pictata de Gheorghe Tatarascu.

In anul 1940 aceasta a fost ocupata de nemti, care au transfomat-o in fabrica de conserve. In anul 1950, Patriarhul Iustinian a refacut-o asa cum arata si azi.

La Manastirea Ghighiu se afla icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca. Datorita numeroaselor minuni facute, Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât, in anul 2019, ca aceasta icoana sa fie cinstita de sărbătoarea Izvorul Tamaduirii.

    

2. Urmatoarea oprire a fost la Manastirea Tiganesti

Am ajuns cand a inceput Sfanta Liturghie si am ramas toti la slujba. Insa, pentru ca aici sunt maicutele noastre dragi, cat ceilalti au ramas la slujba, noi am mers sa le salutam (bineinteles, cu binecuvântarea parintelui). Nu le mai văzusem de mult timp, asa ca le-am facut o mare bucurie. Am vorbit putin, de una-alta si am promis ca ne vom întoarce saptamana viitoare.  La plecare, dragele noastre măicuțe, ale căror rugaciuni le simtim mereu, ne-au daruit placinta cu branza. O bunătate,  o prajitura facuta cu dragoste si rugăciune. 

La Manastirea Tiganesti se afla icoana facatoare de minuni a Sfantului Nicolae.

3. Mănăstirea Samurcasesti

O alta manastire la care am mers in acest pelerinaj, a fost Mănăstirea Samurcasesti, manastire veche de 200 de ani. 

Asa cum ne-a spus maica ghid, aceasta manastire poarta numele cititorului ei, Constantin Samurcas, un grec ajuns pe meleagurile romanesti in perioada domniilor fanariote. Manastirea a fost construita pe terenul acestuia din Ciorogarla, in mijlocul codrilor Vlasiei, aici ajungandu-se foarte greu, atat din cauza inexistentei drumurilor, cat si atacurilor talharilor. Dupa zidirea mănăstirii, ctitorul acesteia a murit, nelăsând nici un fel de testament. Abia in anul 1847, nepotul de frate si fiul adoptiv al cititorului, Alexandru Samurcas, se ocupa de manastire.

Manastirea initiala, construita de Constantin Samurcas nu mai exista, ea daramandu-se la cutremur si fiind reconstruita in 1941-1943, cu  trei altare care exista si azi: Altarul din mijloc are hramul Sfanta Treime, Altarul din dreapta este inchinat Adormirii Maicii Domnului, iar Altarul din stanga este inchinat Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi (intrucat in anul 1944, cand moastele au plecat spre Mănăstirea Turnu, acestea au ajuns aici). Din biserica veche a ramas pana azi, doar catapeteasma.

Una dintre maicile manastirii a fost canonizata de curand. Este vorba de Sfanta mucenita Evloghia, o tanara care, in perioada comunista, le vorbea oamenilor foarte mult despre Hristos: ii invata sa mearga la biserica, sa se casatoreasca, sa creasca copii. Din acest motiv, de multe ori a fost arestata de comunisti si batuta. Am mers la cimitir, la crucea Sfintei  Evloghia si acolo, maica ghid ne-a spus ca, prin rugaciunile ei, inca de copila, ajuta oamenii. Si astazi Sfanta face multe minuni si vindeca multi oameni, in special de depresie, o boala care, din pacate, este mult raspandita in zilele noastre.

Cu sufletul plin de atmosfera plina de duh de la manastirile vizitate, am facut o pauza pentru a servi pranzul la un restaurant din Bucuresti, nu de alta, dar burticile noastre ne anuntau ca este vremea pranzului.

4. De la restaurant am mers la Manastirea Radu-Voda, aflata in apropiere, pentru a-i multumi lui Dumnezeu, Maicii Sale si tuturor sfintilor pentru acest frumos pelerinaj, dar si pentru a ne ruga la moastele Sfantului Nectarie, fiecare pentru nevoile lui.

5. Nu poti sa ajungi in Bucuresti, intr-un astfel de pelerinaj si sa nu mergi la Catedrala Patriarhala. Ne-am inchinat la moastele Sfantului Dumitru Basarabov, ne-am inchinat si am multumit lui Dumnezeu si Maicii Sale pentru toate si am plecat mai departe.

6. Pe drumul spre casa, o noua oprire a fost la Manastirea Cernica, mare bucurie pentru mine ca am ajuns din nou la Sfantul Calinic ca sa ii multumesc pentru tot ajutorul pe care mi-l da in tot ceea ce fac cu copiii. Aici am primit cuvant de invatatura de la un parinte pe care l-as fi ascultat, cred ca zile intregi.

Asa cum parintele ne-a spus, Manastirea Cernica este o manastire veche de peste 400 de ani, prima biserica fiind construita din lemn, in jurul anului 1500, pentru a deservi pustnicii din zona. In istoria manastirii se disting trei etape:

Prima etapa - etapa de inceput - s-a incheiat brusc in urma unei epidemii, care a distrus mare parte din monahi. cei care au ramas, au plecat in alte locuri, astfel ca manastirea a ramas parasita si s-a ruinat.

A doua etapa - etapa de maxima stralucire - a inceput odata cu Sfantul Gheorghe care, dupa ce a stat in Sfantul Munte 24 de ani a venit si a refacut manastirea atat fizic cat si duhovniceste. In perioada in care Sfantul Gheorghe a fost staret, numarul monahilor a crescut de la 5 la 30 de monahi.

Urmatorul staret al manastirii a fost Sfantul Calinic, care a pastorit manastirea timp de 31 de ani. In timpul acestuia manastirea avea 400 de vietuitori, fiind "un laborator al rugaciunii inimii". In manastire se practica, in acea perioada, rugaciunea isihasta (adica rugaciuni de obste si rugaciunea inimii). 

Sfantul Calinic a fost un bucurestean iubitor de Dumnezeu care, datorita educatiei primite de la parinti (mama dansului a fost Sfanta Elisabeta de la Manastirea Pasarea) s-a calugarit la varsta de 21 de ani, iar la 30 de ani a fost numit staret.

De la manastirea Cernica, fiecare pelerin pleaca cu o binecuvantare care ramane asupra lui.  Asa cum spunea parintele ghid, manastirile sunt spatii vii, prezente, iar in Romania harul este ca o cascada asupra noastra.

Parintele de la Cernica ne-a povestit si despre Tudor Arghezi. Asa am aflat  ca poetul a fost monah la Cernica avand numele de Iosif, iar poeziile au fost scrise cat a fost in manastire. A fost chiar si diacon, insa dupa o perioada de timp, din numeroase cauze, a fost nevoit sa plece atat din manastire, cat si din tara. La 80 de ani se intoarce la manastire si, impreuna cu Bartolomeu Anania, au cautat sa cerceteze vechii parinti insa nu i-au mai gasit. Cand poetul si-a regasit vechea chilie, exact asa cum  fost lasata, a fost foarte emotionat.

Parintele a incheiat cu cateva sfaturi duhovnicesti:

-sa fim si noi ca talharul de pe cruce, sa furam raiul. Pentru ca el, desi a avut o viata de pacate, a intrat in rai. Asa ca nu trebuie sa ne deznadajduim. Ceea ce trebuie sa facem este sa ne spovedim si sa ne chinuim sa mai pacatuim.

-exista pocainta, exista iertare si duhovnicie, insa noi trebuie sa facem primul pas: sa mergem la duhovnic. Pentru o picatura de nevointa primim mult har.

-primul cuvant al Mantuitorului a fost: BUCURATI-VA! Acesta nu este un indemn, ci o porunca. 

7. Manastirea Pasarea a fost urmatoarea oprire in drumul nostru. De unde vine aceasta denumire?

Intemeietorul manastirii este Arhimandritul Timotei de la Cernica, ce si-a dorit o astfel de manastire pentru rude. In cautarile sale pentru un loc potrivit a fost insotit de o pasare care, la un moment dat, s-a asezat intr-un copac si a inceput sa cante. Acolo a fost intemeiata manastirea. Mai tarziu, Sfantul Calinic de la Cernica a construit biserica mare cu hramul Sfanta Treime, biserica ce se aseamana foarte mult cu cea de la Cernica intrucat a fost construita dupa aceleasi planuri si a fost construita cu aceeasi echipa de muncitori.

Aici, la Manastirea Pasarea este un liceu de fete, care are in prezent 4 clase (cate o clasa pentru fiecare an). La Muzeul manastirii, pentru ca maica ghid era plecata, informatiile ne-au fost furnizate, cu multa sfiala si delicatete, de o eleva din ultima clasa de liceu.

8. Pelerinajul s-a incheiat cu vizita la Manastirea Sitaru. Fiind foarte obosita, am mers si m-am inchinat in biserica, multumind pentru aceasta zi minunata, incrcata de har. Cat  ceilalti au ascultat un cuvant de invatatura, eu am ales sa petrec cele 10 minute, afara, bucurandu-ma de liniste si racoare.

Despre Maica Domnului

 O picătură de Sânge Dumnezeiesc acoperă toate păcatele Oamenilor

Era un monah lenevos şi trândav, care nu păzea făgăduinţele chipului celui îngeresc, ci trăia fără de nici o grijă. Numai o singură faptă bună făcea şi anume: din multa dorire şi evlavie pe care o avea către Preasfânta Fecioară, şedea în fiecare zi înaintea icoanei sale, până ce zicea de o sută de ori rugăciunea cea îngerească, căci nu ştia carte să citească alte rugăciuni. Aşa trăind el cu lenevire la posturi, la privegheri şi la celelalte rânduieli ale vieţii călugăreşti, Dumnezeul cel preabun, care voieşte ca toţi să se mântuiască, l-a învrednicit de a văzut o vedenie înfricoşată şi groaznică şi anume: cum că ar fi răpit diavolii sufletul lui şi l-ar fi dus înaintea Dreptului Judecător cerând să se facă dreptate şi să-l dea lor după faptele lui. Iar împăratul ştiind păcatele lui, a zis demonilor: „Duceţi-l pe dânsul în gheenă, că n-are parte cu Mine, pentru că n-a păzit făgăduinţele Botezului şi ale chipului celui monahicesc”. Repezindu-se demonii ca nişte lupi turbaţi ca să-l ia pe el, îndată s-a sculat de pe scaun Stăpâna şi i-a zis: „Rogu-mă Ţie, Dumnezeul meu, îngăduie-mi să fac şi eu dreptăţile mele pentru acest suflet”. Şi scoţând o carte în care erau scrise heretisirile (adică închinăciunea îngerului) pe care le zisese în toată viaţa sa, a poruncit celui ce-l păzea pe el să pună acea carte într-o parte a cumpenei. Iar în cealaltă punând dracii mai multe cărţi de ale lor, în care erau scrise păcatele monahului, era mai mare greutate în această parte.

Atunci Maica cea mult-milostivă a preaînduratului Dumnezeu văzând căci cu chipul acesta nimic nu s-a folosit sufletul acela (pentru că păcatele erau mai multe, iar faptele bune puţine) a zis către Stăpânul: „Adu-Ţi aminte, Preaiubitul meu Fiu, că din trupul meu ai fiinţa Ta cea omenească şi pătimitoare şi-mi dăruieşte o picătură din Sângele Tău cel curat şi preascump pe care L-ai vărsat pentru păcătoşi în vremea patimei celei mântuitoare. Aşa, o! Stăpâne mult-milostive, fie-Ţi milă de sufletul acesta, pentru că foarte mult mă iubea şi se ruga pentru mine cu dragoste şi cu credinţă”. Răspuns-a Stăpânul: „Să ţi se facă voia, o, Maica Mea, căci nu este cuviincios a trece cu vederea nici o cerere a ta. Însă să şti că o picătură a Sângelui Meu acoperă toate fărădelegile lumii”.

Primindu-şi împărăteasa a toate darul cerut şi punându-l în cumpănă, s-a uşurat partea aceea în care erau cărţile cu mulţimea păcatelor, aşa de mult, încât părea că este o pană sau un pai. Atunci dracii risipindu-se ruşinaţi, au strigat zicând: „Foarte milostivă şi preamilostivă este Stăpâna, către creştini şi de multe ori ne face nedreptate”. Iar monahul venindu-şi în fire, a slăvit pe Domnul, mulţumind Maicii Lui, care i-a arătat o vedenie aşa de minunată. Căindu-se, şi-a îndreptat viaţa sa şi a făcut aşa de multe fapte bune, încât se mirau toţi cei care-l ştiau cum era mai înainte. Nevoindu-se cu dragoste de Dumnezeu, s-a săvârşit întru Iisus Hristos Domnul nostru, căruia I se cuvine cinstea şi închinăciunea în veci. Amin (42, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Jefuitorii de biserici, certaţi şi miluiţi de Precista, dar nepocăindu-se au fost arşi de vii

Unsprezece tâlhari venind la biserica Cupiaticilor şi vrând să o prade, căutau pentru aceasta vreme cu bun prilej. Într-o noapte, venind paraclisierul la biserică pentru a lua o carte, în timp ce el încerca să descuie uşa cu cheia, au năvălit tâlharii asupra lui, şi ridicând securea voiau să-l omoare. În acea clipă li s-au luat mâinile, nemaiavând nici o putere în ele. Palamarul putând să intre în biserică, şi-a luat cartea de care avea nevoie şi s-a dus la chilia sa nevătămat. Tâlharii retrăgându-se într-o latură a bisericii, se rugau lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, să le dea sănătate şi putere în mâini, aşa precum au fost şi mai-nainte. Ei se făgăduiau că de se vor însănătoşi, se vor pocăi, dând multe milostenii şi rugându-se cu credinţă lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. Făcând această rugăciune şi făgăduinţă, li s-a arătat lor Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi i-a dojenit pe ei zicând: „Pentru aceste fapte rele ce aţi vrut să faceţi, jefuind biserica şi omorând pe sluga mea, v-aţi făcut vinovaţi de pedeapsa ce a-ţi primit-o. Dar văzând întoarcerea inimilor voastre şi făgăduinţa ce a-ţi făcut-o de a vă pocăi, dând milostenie şi rugându-vă Fiului meu şi mie, vă dau vouă mâinile, să fie ca şi mai-nainte, dar vă poruncesc vouă să vă îndreptaţi, respectându-vă făgăduinţa, căci de nu, va fi şi mai rău de voi”. După aceste cuvinte, tâlharii si-au recăpătat puterea în mâini şi au plecat sănătoşi la casele lor. În timp de trei ani ei nu s-au pocăit şi au prădat din nou o biserică din Moldova. Acolo ei au fost prinşi şi condamnaţi să fie arşi de vii. Atunci ei au mărturisit şi de minunea ce s-a făcut cu ei la Cupiatici (343, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Ocrotirea minunata a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Traia odata o fecioara vituoasa, fiica unui oarecare om bogat, care se numea Eufimia. Aceasta si-a inchinat curatia si toata viata ei Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu. De aceea, de la o varsta frageda petrecea bine-placand lui Dumnezeu si facand voia Lui. Intotdeauna era la biesrica. Toti se minunau de evlavia acestei copile tinere. La darurile ei sufletesti, Dumnezeu a adaugat si frumusetea trupeasca. Cu cat crestea cu varsta, cu atat sporea si evlavia sufletului ei.

Diavolul insa, care intotdeauna ii invidiaza pe cei care se daruiesc lui Dumnezeu si Maicii Sale, a aruncat sagetile sale viclene in inima unui boier, care a indragit-o si a cerut-o de sotie de la tatal ei. Acesta s-a bucurat cand a vazut ca avea sa dobandeasca ca ginere un om atat de insemnat. Dar curata mireasa a lui Hristos s-a impotrivit voii tatalui ei si i-a spus:

-Tata, nu este drept sa o mint pe Maica Domnului, careia i-am fagaduit curatia mea, si sa doresc un om stricacios in locul Mirelui celui nestricacios si ceresc.

-Aceasta inrudire este un lucru mare pentru noi. Iti poruncesc sa mergi dupa el, caci altfel te voi pedespi aspru! Atunci fecioasa s-a dus la biserica, a cazut inaintea icoanei Maicii Domnului si cu lacrimi s-a rugat sa o lumineze ce sa faca pentru a nu-si intina curatia ei. Dupa ce s-a rugat multa vreme, i-a venit un gand: “De vreme ce frumusetea mea este pricina acestei casatorii, mai bine sa ma lipsesc de ea”. Si umplandu-se de darul dumnezeiesc al intregii intelepciuni, si-a taiat nasul si buzele.

Atunci cand tatal ei a vazut ce a facut, atat de mult s-a maniat, incat a vrut sa-i taie capul. Dar s-a gandit ca taindu-i capul, chinurile i se vor sfarsi repede. De aceea, dupa ce a batut-o cu cruzime si fara mila, a chemat un lucrator silnic si salbatic, pe care il avea la tarinile sale, si i-a spus:

-Ia-o la tarini si pune-o faca muncile cele mai grele si mai murdare, iar daca nu te va asculta, sa o bati fara mila! De acum este roaba ta.

Atunci acel taran grosolan a luat-o pe Eufimia la el si se purta cu ea asa cum ii poruncise tatal ei. Cine poate descrie chinurile pe care le-a suferit de la acest taran aspru? O fiara s-ar fi purtat cu mai multa mila decat acela. Dar Eufimia pe toate le rabda cu barbatie si multumea Domnului, Care a invrednicit-o sa sufere dureri si intristari pentru dragostea Sa. Singura ei mangaiere era rugaciunea. Se retragea in locuri ascunse unde se ruga Domnului sa-i dea rabdare in incercarea prin are trecea nevoitoarea si mucenita intregii-intelepciuni a trait astfel sapte ani, incat toata frumusetea ei s-a stins din pricina ostenelilor si a mahnirilor.

Intr-o noapte, in ajunul Nasterii Domnului, Eufimia s-a indreptat spre staulul animalelor si intrand in el cugeta la Taina Intruparii Domnului, prin care Acesta a binevoit sa se faca Om pentru mantuirea noastra.

Taranul, cand a vazut ca tanara nu era in camera ei, a luat o varga si a alergat sa o bata, asa cum facea de obicei. Dar pe cand se afla inca departe de grajd, a vazut o lumina mare neobisnuita. S-a infricosat, caci creda ca grajdul luase foc. Cand s-a apropiat, s-a aflat in fata unei privelisti minunate, pe care nu era vrednic sa o vada. Imparateasa Cerurilor, impreuna cu o multime de Sfinti Ingeri, statea langa Eufimia si o mangaia spunandu-i:

-Sufera cu barbatie, iubita mea fiica, deoarece prin aceasta mahnire vremelnica pe care o rabzi pentru dragostea Fiului meu, te vei invrednici in Imparatia Sa de slava si de cununa nevestejita. Iar dovada si arvuna marii indrazneli pe care o ai la Mirele tau cel ceresc este vindecarea ta.

Si indata Eufimia a fost vindecata de Maica Domnului capatand frumusetea cea dintai.

Dupa ce taranul a vazut acea minunata si neasteptata priveliste a alergat infricosat si a chemat toata familia sa. Atunci au vazut-o cu totii pe Maica Domnului impreuna cu Cetele ingeresti, iar pe Eufimia vindecata, cu nas si cu buze. Indata au cazut la pamant, neputand sa sufere dumnezieasca lumina.

Cand s-au ridicat de la pamant, au vazut-o numai pe Eufimia rugandu-se si stralucind de o lumina cereasca. Atunci taranul l-a instiintat pe tatal Eufimiei. Acesta a venit in graba si cand a vazut-o pe fiica lui vindecata, s-a mirat mult de acea minune. A cerut iertare de la Dumnezeu si de la fiica lui, iar in locul acelui grajd a zidit o frumoasa biserica si chilii, unde a ramas Eufimia, nevoindu-se pentru Mirele ei cel Ceresc. Dupa aceea s-au adunat acolo si alte tinere sa lucreze in pace poruncile Domnului..

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Ocrotirea minunata a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

In perioada celui de-al Doilea Razboi Mondial, parintii Manastirii Pantocrator din Sfantul Munte Athos comentau diferite evenimente ale razboiului.

Parintele Cosma statea intr-un colt si asculta in tacere. La un moment dat a spus:

-Un oarecare parinte duhovnicesc, care a ajuns la o inalta masura duhovniceasca – pentru smerenie nu a spus ca este vorba de el insusi – a vazut venind din partile Ierisoului (localitate de langa Sfantul Munte) spre Sfantul Munte o multime mare de oameni purtand diferite arme, topoare, cazmale, sape si alte unelte agricole. Cu totii erau porniti cu multa manie. Monahul acesta a mai vazut o Femeie imbracata in negru, care semana cu o imparateasa inconjurata de multa lumina si tinand in brate un copil mic. A vazut cum aceasta Femeie si-a intins mana si a spus poruncitor:

-Opriti-va! Inca nu a venit ceasul.

Atunci multimea s-a intors indata inapoi.

Acesta a vazut de mai inainte atacul razvratitilor comunisti asupra Sfantului Munte.

Parintele Cosma a continuat:

-Fratilor, aveti credinta in Dumnezeu si Maica Domnului ca nu ne va lasa sa patimim vreun rau. Asa cum atunci Maica Domnului i-a impiedicat pe comunisti sa intre in Sfantul Munte, tot asa si acum ne va ocroti, cel putin pentru o vreme. Mai tarziu poate sa ingaduie sa patimim vreun rau, de alta forma, ca sa ne pedepseasca si astfel sa ne indreptam.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Cercetari ale Maicii Domnului (XVII)

Manastirea de pe Muntele Sinai a avut un egumen care se numea Isaur, barbat plin de Duhul Sfant ce avea darul de a vindeca. Odata Maica Domnului l-a cercetat pe un paralitic si i-a spus:

-Mergi la egumen, iar el se va ruga pentru tine si te vei face bine!

Atunci paraliticul a pornit cu multa osteneala spre locul unde locuia egumenul. Dumnezeu a randuit astfel lucurrile, incat atunci cand paraliticul a batut in usa, nu era nimeni sa-i deschida, ci a fost nevoit sa-i deschida egumenul. Atunci paraliticul i-a cazut la picioare spunand:

-Nu o sa te las, deoarece Preacurata Nascatoare de Dumnezeu m-a trimis la tine sa ma vindeci.

Egumenul, fiind rugat mult de acela, si-a scos centura si i-a dat-o paraliticului spunandu-i:

-Ia-o si incinge-te cu ea!

De indata ce acela a pus-o pe mijlocul sau, s-a ridicat in picioare si a inceput sa umble bucuros, slavind pe Dumnezeu.

 

 (Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

Cercetari ale Maicii Domnului (XVI)

In timpul imparatiei evalviosului imparat al Bizantului, Constantin, Sfantul de mai tarziu si cel intocmai cu Apostolii, era un oarecare Arie din partile Libiei.

Acesta era un mare matematician si mai intai s-a stabilit in Alexandria. In acea vreme, patriarh al Alexandriei era Sfantul Petru. Acesta, fiind inselat de falsa lui evlavie, l-a hirotonit diacon. Dupa aceasta Arie a inceput sa propovaduiasca blasfemii impotriva Domnului, spunand ca Hristos nu este Dumnezeu adevarat, ci este una din creaturile lui Dumnezeu asa cum sunt toti oamenii; ca El nu este nascut mai inainte de veci, ci S-a nascut candva pe pamant. Aceste hule le raspandea in lume sub forma unor cantari care se tineau minte usor.

Atunci cand Sfantul Petru a fost instiintat de hulele lui Arie, l-a caterisit. Insa Arie nu era oricine, ci era foarte cultivat, avea o minte agera, iscusinta si dibacie ritoriceasca.

Urmasul Sfantului Petru, patriarhul Ahila l-a intors pe Arie la Ortodoxie si l-a hirotonit preot. Cata vreme a trait Ahila a ramas ortodox. Insa diavolul ereziei nu poate fi rapus usor. Dupa ce a murit patriarhul Ahila, la urmat Sfantul Alexandru. Atunci Arie a inceput iarasi sa propovaduiasca hulele sale. Ca urmare patriarhul l-a caterisit, l-a anatemizat si l-a despartit de Biserica. Arie, prin dibacia lui ritoriceasca, a reusit sa-i faca partasi la hulele lui eratice pe Eusebiu al Nicomidiei, pe Pavel al Tirului, pe Eusebie al Cezareii si pe alti arhierei si clerici.

Imparatul Constantin, vazand confuzia si tulburarea din Biserica, a convocat la Niceea Bitiniei, in 325, primul Sinod Ecumenic. Aici s-au adunat doua sute treizeci si doi de episcopi si optzeci si sase de preoti, diaconi si monahi, in total trei sute optsprezece parinti, care reprezentau intreaga Biserica Ortodoxa, toata Crestinatatea.

La acest Sinod au luat parte Silvestru, Papa Romei, Mitrofan, Patriarhul Constantinopolului, Alexandru, Patriarhul Alexandriei cu diaconul Astanasie, Macarie, Patriarhul Ierusalimului, Sfantul Pafnutie Marturisitorul, Spiridon, Episcopul Trimitundei si Sfantul Nicolae facatorul de minuni, Episcopul Mirelor.

Atunci cand discutiile au ajuns la culme si Sfintii Parinti i-au dovedit lui Arie netemeinicia hulelor si a ereziilor sale, acesta, povatuit de diavolul, nu se lasa convins de nici un argument si de nici o marturie din Sfanta Scriptura. El incerca cu gura lui cea spurcata sa-i biruiasca pe Sfintii Parinti.

Atunci Sfantul Nicolae, miscat de ravna dumnezeiasca, s-a ridicat de la locul sau si a mers langa Arie si i-a dat o palma. Palma a fost atat de puternica, incat Arie s-a cutremurat cu totul. Acesta insa a profitat de aceasta sitatie, si intorcandu-se catre imparat, i-a spus:

-Imparate prea drepte, se cade ca inaintea Luminatiei Tale sa loveasca cineva pe altul? Daca are argumente, sa vorbeasca ca si ceilalti parinti, iar daca nu are, sa nu vorbeasca ca si cei asemenea lui. De ce sa ma palmuiasca inaintea Luminatiei Tale?

Cand imparatul a auzit plangerea lui Arie, s-a mahnit si s-a simtit jignit de necuviinta Sfantului Nicolae. Apoi a spus celor de fata:

-Prea cinstitilor arhierei, legea porunceste ca sa se taie mana celui care a indraznit inaintea imparatului sa loveasca pe cineva. Insa las aceasta la judecata Prea Sfintiilor Voastre.

Atunci arhiereii au raspuns:

-Maiestate, marturisim ca arhiereul nu a procedat bine. Dar te rugam sa fie scos acum din Sinod si pus in temnita, iar dupa ce se vor incheia lucrarile lui, il vom judecata.

Dupa ce Parintii l-au mustrat pe Sfantul Nicolae, l-au bagat in temnita. In noaptea aceea insa i s-au aratat Domnul nostru Iisus Hristos, Care Insusi, a fost intemnitat pe nedrept, si Maica Domnului si l-au intrebat: “Nicolae, de ce esti intemnitat?” Sfantul, plin de bucurie, a raspuns: “Pentru dragostea Voastra”. Atunci Domnul i-a spus: “Ia aceasta!” si i-a dat Sfanta Evanghelie. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu l-a privit dulce si i-a daruit un omofor.

A doua zi cativa clerici, cunoscuti de-ai sai, au venit la temnita si i-au adus putina hrana. Dar au ramas uimiti cand l-au vazut pe Sfantul dezlegat de legaturi si citind din Sfanta Evanghelie cu omoforul pe umeri. Cand aceia l-au intrebat de unde le are, el le-a spus tot adevarul despre acea cercetare cereasca.

Dupa ce imparatul a fost instiintat de cele petrecute in temnita, a poruncit sa-l elibereze pe Sfantul Nicolae si i-a cerut iertare. La fel au facut si ceilalti Parinti. Atunci cu totii au marit pe Dumnezeu si pe Preacurata Sa Maica, Care au preaslavit pe cel care i-a preaslavit pe Ei, si s-au bucurat ca Biserica lui Hristos are astfel de arhierei.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Cercetari ale Maicii Domnului (XV)

Potrivit celor scrise de Simeon Metafrast, Sfantul Roman Metodul era originar din Edesa Siriei. A plecat din patria sa si a mers in Constantinopol, unde s-a calugarit intr-o manastire a Maicii Domnului. Mergea adeseori la Biserica Maicii Domnului din Vlaherne ca sa se inchine si sa se roage la privegherile de toata noaptea care se faceau acolo.

Pentru evlavia sa, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu l-a invrednicit de o harisma deosebita. In timpul privegherii pentru Nasterea Domnului, care se savarsea la biserica din Vlaherne, Sfantul a atipit putin si a vazut-o pe Maica Domnului tinand in mana un manuscris spunandu-i:

-Deschide gura si mananca darul pe care ti-l dau!

Atunci i s-a parut ca a deschis gura si a inghitit acel manuscris. Apoi unii, care il invidiau, l-au suit cu sila in amvon ca sa cante ceva. Atunci Sfantul si-a deschis gura si a inceput sa cante cu multa evlavie Condacul Nasterii Domnului: “Fecioara astazi….”.

A cantat acest condac cu o melodie atat de frumoasa si de dulce, incat toti si-au dat seama ca nu este ceva omenesc, ci pogorat din Cer. Acest condac cuprinde in putine cuvinte toata istoria Iconomiei dumnezeiesti de mantuire a lumii savarsita de Dumnezeu cel intrupat, asa cum spun Sfintele Evanghelii. Sfantul Romano, cu harul Maicii Domnului, a compus si alte condace la praznicele imparatesti, ale Maicii Domnului si ale diferitilor Sfinti. Aceste condace sunt in jur de o suta si se canta tot timpul anului bisericesc.

Asadar de acest har s-a invrednicit Sfantul Romano de la Maica Domnului, deoarece a cinstit-o in toata viata sa.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Cercetari ale Maicii Domnului (XIV)

 Cuviosul Cosma bulgarul, dupa ce s-a imbracat in schima monahala in Manastirea Zografu din Sfantul Munte Athos, a fost randuit de egumen sa slujeasca in biserica manastirii.

Odata, intr-un an, la sarbatoarea Bunei-Vestiri, a luat binecuvantare de la egumen sa mearga la Manastirea Vatoped pentru a lua parte la slujba hramului manastirii si a se inchina si la Braul Maicii Domnului, care se pastreaza aici.

Cand a ajuns acolo si a intrat in biserica, a ramas uimit caci a vazut inauntru o Femeie ingrijind de biserica si de trapeza. Cuviosul nu si-a dat seama ca Aceasta Femeie este Maica Domnului si de aceea s-a mahnit foarte mult ca monahii din Manastirea Vatoped primesc femei in manastire pentu a sluji la hram.

Atunci cand s-a intors la manastire, egumenul l-a vazut pe parintele Cosma mahnit si posomorat si si-a dat seama ca se intamplase ceva in Manastirea Vatoped. Cand egumenul l-a intrebat ce s-a intamplat, acela i-a povestit toate cele petrecute si despre acea Femeie care slujea in manastire.

Egumenul s-a bucurat ca un monah din manastirea sa s-a invrednicit de o astfel de vedenie. Apoi i-a spus:

-Fiule, sa stii ca acea Femeie pe care ai vazut-o a fost Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ocrotitoarea Manastirii Vatoped si a intreg Sfantului Munte.

Atunci cand Cuviosul Cosma a auzit acestea, a multumit Maicii Domnului, care a binevoit sa se arate lui, cel pacatos si nevrednic.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Cercetari ale Maicii Domnului (XIII)

Cel mai mare intre inteleptii dascali ai Bisericii lui Hristos, Sfantul Chiril, patriarhul Alexandriei, cel incercat in filosofie si virtute, cel bogat in intelepciunea omeneasca, dar si in cea duhovniceasca, a fost crinul cel binemirositor care a bine-inmiresmat pe toti credinciosii cu mireasma dumnezeiestii lui intelepciuni.

El a fost un mare nevoitor si un ortodox adevarat, de aceea si credinta lui a fost adevarata si curata. S-a luptat mult impotriva ereticilor si cu cuvantul si cu scrierile sale. A fost amarat mult de nestorieni si de novateni, care incercau sa innegreasca fata Domnului si a Maicii Domnului cu invataturile lor strambe si demonice.

A suferit multa amaraciune si de la neamul evreiesc cel iubitor de tulburare, care intotdeauna urzeste planuri in ascuns si la aratare, de multe ori pricinuind chiar si varsare de sange.

De numele Sfantului Chiril este legat Sinodul al III-lea Ecumenic (431) din Efes, care a dogmatizat ca Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu desavasit si Om desavarsit dupa ipostas si ca Prea Curata Fecioara este cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca nascut pe Domnul.

Sfantul Chiril a stat pe scaunul Alexandriei treizeci si doi de ani, a scris multe carti ortodoxe folositoare de suflet si dupa ce a curatat Biserica lui Hristos de erezii, si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu, in ziua de 9 iulie.

Prezenta Pururea Fecioarei la moartea sa dovedeste ca Sfantul Chiril a fost un mare ierarh, ca s-a nevoit mult pentru Ortodoxie si ca cinstit-o pe Maica Domnului ca Nascatoare de Dumnezeu. Despre aceasta scrie Sfantul Nicodim Aghioritul: “Insasi Stapana noastra Nascatoarea de Dumnezeu a fost de fata la moartea Sfantului Chiril, cinstindu-l pe robul ei, care la randul sau a slujit-o cu credinta toata viata si s-a nevoit mult pentru cinstirea ei, de trei ori fericitul. Iar acum se afla in Ceruri si se bucura cu cetele Ingerilor, Patriarhilor, Proorocilor, Apostolilor si cu toti Sfintii ….. si mijloceste inaintea lui Hristos Dumnezeu si a Prea Curatei Sale Maici, pentru Care s-a luptat si a patimit…”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)