Despre Maica Domnului

 Maica Domnului intareste neputintele noastre (I)

Parintele nostru Nifon, episcopul Constantianei din Alexandria, care a trait in sec al IV-lea, pe timpul marelui Atanasie, se silea pe sine insusi inca din frageda varsta spre invatarea Sfintelor Scripturi. Acest copil binecuvantat avea multa evlavie catre cele dumnezeiesti si alerga intotdeauna la slujbele din biserici, unde auzea citindu-se despre nevointele mucenicilor, si se minuna de marimea de suflet pe care acestia o aratau si culegea astfel mult folos. O deosebita dragoste arata fata de linistire, de tacere, de blandete si de semerenie, incat toti se minunau de el, “vazandu-l ca inca de la varsta copilariei savarsea faptele batranilor”. Atunci cand a auzit de la un barabat duhovnicesc ca trebuie sa-si pastreze fecioria, si-a spus in sinea sa: “Oare pot sa dobandesc aceasta virtute?”. Caci pentru a fugi cineva de infierbantarea trupului, trebuie sa se sileasca mult. Dupa catva timp a inceput sa se intalneasca des in orasul in care studia, in cetatea Constantinopolului, cu tinerii desfranati si mergea cu ei la diferite petreceri, chefuri si distractii – caci tineretea inclina usor spre acestea – si dupa ce si-a intunecat mintea cu betii si desfranari, “cel ce mai inainte fusese tacut si linistit, bland si smerit, acum devenise vorbaret, hulitor, batjocoritor, zeflemitor si petrecaret”.

Un oarecare crestin evlavios, care vedea viata lui nepasatoare, ii spunea de multe ori:

-Vai tie, Nifone! Cum ai cazut in aceste lucruri cumplite? De ce nu iti vii intru sine, ca sa te indrepti?

Atunci cand auzea acestea, Nifon adeseori suspina si plangea, gandindu-se la faptele urate pe care le facea, dar nu putea sa le paraseasca, caci il biruiau placerile vietii. Odata il vizita pe prietenul sau Nicodim, care de indata ce il vazu, ramase uluit. Atunci Nifon ii spuse:

-De ce ma privesti astfel? Nu ma cunosti?

-Crede-ma, frate, ca nu stiu ce sa-ti spun, deoarece chipul tau este atat de urat si de intunecat, precum al unui arap, ii spuse Nicodim.

Rusinat, Nifon isi acoperi fata cu mainile, cugetand la starea in care ajunsese si ce ar putea sa faca ca Dumnezeu sa-i primeasca pocainta. Seara se intinse pe pat, fara sa manance nimic, si se cai pentru pacatele sale.

Dimineata, ticalosindu-se pe sine insusi, merse in biserica si dupa ce se aseza intr-un colt, ca oarecand vamesul din evanghelie, isi ridica ochii in sus si, vazand icoana Maicii Domnului, suspina din adancul sufletului si spuse:

“Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, Maica milei si a milostivirii, miluieste-ma pe mine pacatosul si ajuta-ma pentru mare mila ta!”.

Dupa ce a spus cu lacrimi fierbinti acestea si alte cuvinte in rugaciunea sa, Maica Domnului din icoana se intoarse catre el si-l privi cu ochi veseli si blanzi.

Atunci cand Nifon a vazut aceasta minune, a ramas uluit si privea cu uimire dulcele chip al Maicii Domnului. Acesta ii dadea multa ususrare si mangaiere in suflet, iar el incerca sa sarute acea sfanta icoana “si daca ar fi fost cu putinta sa o bage in inima sa”, caci se aprinsesera cele dinlauntru ale sale de flacara dragostei ce o simtea pentru ea. Apoi dupa ce s-a rugat cu lacrimi mult timp, a iesit din biserica, spunandu-si in sinea sa: “Vezi, ticaloase suflete, cat de mult ne iubeste Dumnezeu si cum ne priveste, dorind mantuirea noastra, iar noi Il parasim? Cugeta, sarmane om, cum ne-a ajutat numaidecat Nascatoarea de Dumnezeu, Grabnica-Ajutatoare a tuturor crestinilor”. Si astfel mangaindu-se sufletul sau, slavea pe Dumnezeu.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Final de ianuarie

 Bucuriile lunii ianuarie 

Doamne, ce repede trece timpul. S-a si incheiat prima luna din acest an.  Insa a fost o luna cu plimbari si cu veselie. 

-primele zile ale lunii le-am petrecut la Toplița, alaturi de Nadia, Daniel și prietenii lor. Doua zile in care ne-am bucurat din plin de zăpadă. Am facut si o mica drumeție prin jur.

- imediat ce am revenit in Ploiești, ne-am întâlnit cu tinerii la "un cico", pentru a sărbători realizările lor din anul ce s-a încheiat. 

-Ziua onomastica am petrecut-o,  impreuna cu sotul meu la "Cafe Milano". Imi ace aceasta cafenea, este cocheta si drăguță

- La cateva zile, am pornit iar la drum.  De data aceasta, spre frumosul Maramures, care ne-a oferit, timp de 3 zile, un peisaj de basm: ninsoare ca in povesti, zăpadă cu scârt. Au fost zile pline de bucurie.

- O alta bucurie a fost întâlnirea tinerilor de la Centrul Parohial cu domnii si doamnele care sunt alaturi de noi si ne sustin mereu. In cadrul acesteia am mulțumit pentru ajutorul primit si am prezentat proiectele acestui an.

- Si pentru ca este iarna si, Slava lui Dumnezeu, sunt locuri unde a nins, am pornit iar la munte.  De data aceasta am plecat impreuna cu nepotii la Moeciu

- Spre finalul lunii, am început activitățile cu copiii de la Centrul Parohial. Si, bineînțeles ca am început cu jocul. Copiii au fost foarte încântați sa joace "Mikado" (sau Marocco, cum era cunoscut de noi) si "101 Dalmațieni "

- Finalul lunii l-am petrecut alături de prietenii noștri, Șerban cei 20 de ani de casatorie pe care i-au implinit.

- Azi, in ultima zi, am fost la control si eu (pentru alergie) si sotul (colesterol), iar rezultatele sunt bune. Am primit si tratamentele pentru următoarele doua luni.

-Am reusit sa termin de citit si cartea "Povestiri din muntele Athos" de Părintele Pimen Vlad.

-Am lucrat la vesta si sper ca, in prima săptămâna din februarie sa o termin.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!.

Minunile maicii Domnului

 Prin porunca Maicii Domnului, stâlpii unei biserici au fost ridicaţi de copii

Sfântul împărat Constantin cel Mare a zidit o biserică în cinstea Preacuratei Fecioare Maria. El a adus la acea biserică nişte stâlpi foarte mari şi grei, pe care mai mulţi oameni împreună nu puteau nici măcar să-i mişte, dar să-i mai şi aşeze unde trebuia! În acea vreme, Maica Precista s-a arătat unui zidar şi i-a zis: „Ia pruncii din şcoală ca să ridici stâlpii cu ei”. Zidarul, ascultând de cuvântul Maicii Domnului, a chemat copiii de la şcoală. Astfel, copiii venind şi încercând să ridice, stâlpii s-au făcut uşori şi apucându-i i-au aşezat pe fiecare la locul unde trebuia (370, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

O seara cu prietenii

 La o cafea....

Este aproape miezul noptii, insa, cat aștept sa se facă plăcinta din cuptor, vin alaturi de voi sa va povestesc cum am petrecut in zi de sărbătoare.

Prietenii noștri, Cici si Horia, au implinit azi 20 de ani de la căsătorie, adica au ajuns impreuna la nunta de porțelan.

Se spune ca după 20 de ani petrecuți impreuna, la bine si la rău, dragostea dintre sot si soție se manifesta prin încredere unul fata de celalalt, prin respect si prietenie, astfel încât totul devine fin la fel ca portelanul.

Am aflat de acest frumos eveniment din viata lor in excursia din Maramures si, impreuna cu sotul, am stabilit sa le facem o mica surpriza.

I-am invitat la "Cafe Milano", una din puținele locații din Ploiești, cocheta si frumoasa, unde poți sa te relaxezi alaturi de prieteni. Le-am dăruit un set de cești din portelan, alaturi de o mica icoana.

La o cafea, o un pahar de vin si o gustare din partea casei, am petrecut impreuna cateva ore care ne-au mers la toți la suflet.

La mulți ani dragii noștri, cu sanatate si bucurii.

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului – cinstitoare a fecioriei (III)

Un monah din Sfantul Munte a povestit o experienta tragica de-a sa si care este totodata si o intamplare minunata, care s-a savarsit in zilele noastre prin interventia minunata a Maicii Domnului.

Odata acest monah s-a dus la hramul unei manastiri mari din Sfantul Munte, cu dorinta de a primi dumnezeiasca binecuvantare a Sfantului praznuit.

Pe la jumatatea privegherii, monahul a simtit nevoia sa iasa afara din biserica. La acel hram se afla si un mirean, vlastar al iadului si unealta a diavolului, care insa nu mersese cu un scop bun si sfant, ci voia sa indeplineasca planurile viclene ale diavolului, sa profite de faptul ca acolo se gasea multa lume si atunci va gasi ocazia potrivita, sa-si satisfaca instinctele animalice. Acest mirean, ascuns in intunreic, afara din biserica, l-a urmarit pe chipesul monah si, fiind inrmat, s-a aruncat asupra lui, cu scopul de a-I spurca tanarului curatia si de a-si satisface dorinta sa animalica.

Tanarul monah, surprins si infricosat de pornirea mireanului, a inteles indata viclenele intentii ale ciudatului si imoralului inchinator, precum si situatia grea in care se afka. Caci se afla singur in intuneric cu o fiara ce avea chip de om si care avea trupul infierbantat de flacarile iadului.

Atunci monahul, avand credinta nezdruncinata in atotputernicia Maicii Domnului si in ascultarea fata de staretul sau, a strigat cu toata puterea sufletului sau: “Maica Domnului, pentru rugaciunile parintelui meu, mantuieste-ma!”.

Chiar in acea clipa, fara sa-si dea seama in ce chip s-a petrecut, tanarul monah s-a aflat in fata chiliei staretului sau, care se afla la o distanta de manastire de o ora si jumatate.

Fiind inca infircosat, monahul a povestit staretului sau acea intamplare. Atunci staretul si ucenicul sau au dat slava si multumire lui Dumnezeu si Nascatoarei de Dumnezeu pentru ocrotirea Lor.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Am citit....

 “Invataturi de la Muntele Athos” de parintele Pimen Vlad

 

 

Imi place foarte mult sa citesc, visez la ziua (sau zilele) in care sa stau si sa citesc in tihna. Insa, pana atunci, citesc printre picaturi, cand am putin timp sau seara, inainte de somn. Zilele acestea am reusit sa termin de citit cartea “Invataturi de la Muntele Athos” scrisa de parintele Pimen Vlad.

Cine nu il cunoaste pe parintele Pimen Vlad care, cu chipul lui senin si vorba dulce moldoveneasca vine cu sfaturi care ajung pana la inimile noastre. Ei bine, citind cartea, am avut senzatia ca parintele este cel mai bun prieten al meu cu care m-am intalnit, intr-un loc placut, si discutam deschis despre cele mai diferite aspecte ale vietii. Am gasit in carte raspunsuri la unele intrebari, am gasit sfaturi la care nici nu ma gandeam. De cateva ori am luat-o in mana sa citesc, in momente de tristete si de acel “simt ca nu mai pot”, iar cand am inchis-o deja am simtit ca totul se va rezolva. S-a asezat in suflet pacea si linistea.

Va las si cateva citate:

 “Maica Domnului, ce sa fac in situatia asta? Vezi tu, fa tu cumva, pana maine trebuie sa rezolv!’. Eram exact ca un copil care de-abia merge in picioare, ii ceream mereu ceva: “Mama, vreau cutare lucru! Mama, da-mi aia! Mi-e foame!” Nu exista sa ma lase neajutat sub o forma sau alta. Poate altfel, nu cum ceream eu, dar totul se rezolva”.

 “Intotdeauna sa incercam a primi doar gandurile bune, doar pe acestea sa le punem in aplicare, pe cele rele sa le dam deoparte. De la un moment dat, iti intra in fire. Daca ai vazut un om sarac, nu mai stai pe ganduri sa analizezi daca e bun sau rau, ci te duci repede sa-l ajuti. Cand vezi pe cineva ca are nevoie de un cuvant bun, te duci repede si i-l dai, pentru ca deja face parte din firea ta”.

 “Punem toate la picioarele lui Dumnezeu prin gandirea buna, pozitiva, prin lucruri bune, prin slavirea lui Dumnezeu, prin bucurie. Atunci cand plecam dincolo, plecam in bucurie, iar nu in stare de stres!”

“Dumnezeu nu ramane dator. Cine este mai bogat decat Dumnezeu? Dumnezeu rasplateste insutit si inmiit. Una dai, zece iti da Dumnezeu. Zece dai, o suta iti da Dumnezeu. Totdeauna sa dam mai departe din ce ne-a dat El! Sa nu asteptam sa avem mult, ci din putinul nostru sa dam cu dorinta sincera de a ajuta. Cat avem? Doi lei? Nu-i nimic, cumpar o paine, tai o bucata si dau si amaratului de pe strada!”

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului – cinstitoare a fecioriei (I)

 In timpul imparatilor Onoriu si Arcadie, dupa moartea fericitului Alexie, Omul lui Dumnezeu, multi crestini, indemnati fiind de pilda lui, s-au mutat in Roma si isi pazeau intreaga-intelepciune si feciorie, chiar daca multi dintre ei traiau casatoriti.

Printre acesti crestini se afla si o fecioara nobila si frumoasa, care se fagaduise Maicii Domnului sa ramana pentru totdeauna, mireasa a Imparatului Ceresc. Insa parintii ei au silit-o sa se casatoreasca cu un boier, savarsind nunta lor cu cantece si jocuri lumesti. In prima noapte fecioara a cazut la rugaciune in fata icoanei Maicii Domnului, cerandu-i sa gaseasca ea o cale prin care sa-i pazeasca curatia si dorinta ei de a ramane fecioara. In timp ce se ruga, uda cu lacrimi pardoseala camarii de nunta.

Cand sotul ei a vazut-o intristata si avand durerea zugravita pe chipul ei, a inceput un dialog tragic si o lupta, o lupta intre Cer si pamant, intre trup si duh, intre desfatarile pamantesti si cele ceresti. Asadar, sotul ei a intrebat-o uimit:

-De ce, draga mea, vad atata durere pe fata ta si atatea lacrimi in ochii tai?

-Pentru ca am fagaduit Nascatoarei de Dumnezeu sa nu cunosc alt mire, decat numai pe Cel ceresc. Altfel, voi amari pe Stapana noastra si pe Stapanul ceresc cu aceasta nunta silita si nedorita.

-Dar nunta cinstita, spuse tanarul, este binecuvantata de Domnul si de Apostolii Sai. Multi crestini casatoriti au bineplacut Domnului si s-au sfintit intr-o astfel de viata.

-Dar avem chiar pe Domnul, cea mai minunata pilda de feciorie, si pe marele Pavel. Insusi Domnul pentru a lauda fecioria, s-a nascut din Pururea Fecioara Maria, iar Apostolul Pavel ne sfatuieste sa ramanem curati, precum era el.

Atunci tanarul, luminat fiind de Harul lui Dumnezeu, a incuviintat sa petreaca amandoi in intreaga-intelepciune, fara prihana, prefacandu-se ca sunt sot si sotie. Viata lor aveau sa si-o inchine faptelor de milostenie, postului si altor virtuti, traind in dragoste frateasca, ca niste prieteni iubiti in Hristos. Si atat de mult au bineplacut lui Dumnezeu, incat toti din cetate ii cinsteau, vazand minunata lor petrecere si ca erau nelipsiti de la adunarile duhovnicesti si de la privegheri.

Intr-o buna zi Domnul Si-a chemat mireasa in Cetatea cea cereasca, pentru a se desfata de rasplata bunelor ei nevointe. Atunci cand au ingropat-o, barbatul ei s-a apropiat si a sarutat-o cu lacrimi in ochi. Apoi si-a ridicat ochii si mainile la Cer si cu glas mare a strigat:

“Iti multumesc, Doamne, pentru buna si inteleapta sotie pe care mi-ai dat-o, sau mai bine spus, pe mireasa cea nestricata si comoara cea nejefuita, pe care astazi Ti-o incredintez neprihanita si neintinata, asa cum mi-ai dat-o!”.

Toti au ramas uimiti de aceste cuvinte ale sotului si au slavit pe Dumnezeu, “Cel ce face lucruri mari si minunate in popor”.

Atunci cand dupa cateva zile a murit si sotul, l-au ingropat in locul stramosilor lui, departe de mormantul sotiei. Insa dupa catva timp, cand rudele au vrut sa-i mute osemintele, nu l-au mai gasit in locul unde il ingropasera. S-au mirat mult de acest lucru, dar dupa ce au deschis mormantul sotiei lui, l-au gasit acolo. Cei doi au vrut ca, precum pe pamant au fost uniti prin dragostea frateasca si intreaga-intelepciune, tot astfel si osemintele lor sa ramana nedespartite, asa cum si sufletele lor sunt unite in Imparatia cea Cereasca si se desfateaza acum de bunatatile cele nestricacioase si vesnice ale Raiului, bucurandu-se cu bucurie nespusa.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Miercurea fara cuvinte

 Martha Bibescu-printesa si scriitoare

(28.01.1886-28.11.1973)

sursa foto: internet

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului – cinstitoare a fecioriei (II)

 Batranul aghiorit Iosif Isihastul (+15.08.1959), atunci cand vorbea despre curatia sufletului si trupului, o dadea intotdeauna ca pilda pe Maica Domnuui: “Nu pot sa va descriu cat de mult ii plac Maicii Domnului intreaga-intelepciune si curatia. Si pentru ca ea insasi este singura Fecioara curata, de aceea vrea ca toti sa fim astfel”.

Si iarasi spunea Staretul: “Nu cred ca exista alta jertfa mai bineplacuta lui Dumnezeu decat curatia trupului, care se dobandeste prin sange si prin lupta infricosatoare. Siliti-va, asadar, sa va curatiti sufletul si trupul! Sa nu primiti deloc ganduri rusinoase!”.

Inca si acestea le spunea Batranul Iosif ucenicilor sai despre feciorie:

“Pe Maica Domnului, pe dulcea noastra Mama sa o ai ocrotitoare si pe ea sa o rogi mereu. Sa imbratisezi icoana ei ca si cum ar fi vie! Sa o uzi cu lacrimi, precum mironosita picioarele lui Iisus, si vei dobandi o mangaiere simtita, ca si cand ea ar fi langa tine.

Maica Domnului intotdeauna ajunge la timp, iar celui care o cheama cu caldura, ea ii da din belsug harul ei. Ea este mijlocitoarea tuturor, deoarece s-a invrednicit sa nasca pe Domnul, sa devina Maica lui Dumnezeu. Il poarta la sanul ei si Il roaga neincetat.

Iar noi pacatosii, fiindca nu avem indrazneala sa alergam la Dumnezeu inca de la inceput, strigam pe Maica Lui. Aceasta ne renaste duhovniceste, ea mijloceste la Fiul ei in toate necazurile noastre.

Maica Domnului este ocrotitoarea si ajutatoarea tuturor crestinilor, mai cinstita decat toti Ingerii, mai slavita fara de asemanare decat heruvimii si decat Serafimii. Ea este cea care mijloceste inaintea Sfintei Treimi. Si este atat de buna, atat de dulce, incat iti doresti sa o saruti in fiecare clipa, primind astfel har mangaietor. Si cu cat o iubesti mai mult, cu atat esti iubit mai mult”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 La sanul adevaratei Mame (IX)

In orasul Kuimbasev (astazi Samara) din Rusia Sovietica traia o familie mica: o mama foarte evlavioasa cu singura ei fiica, Zoe. Mama, cu toate ca traia sub regimul ateist, nu si-a pierdut credinta mostenita de la parintii ei in Iisus Hristos, in Maica Domnului si in Sfintii Bisericii noastre. Din nefericire, Zoe suferise influenta directa a regimului comunist ateu. Intr-o zi a invitat la cina sapte prietene de-ale ei impreuna cu alti tineri, pentru a petrece.

Era in seara ajunului Anului Nou din 1956, in Postul Craciunului (biserica rusa tine calendarul vechi). In acea seara, credincioasa mama a mers la biserica sa se roage. Nu a uitat insa inainte de a pleca, sa o roage pe Zoe cu o voce tremuranda si cu frica dumnezeiasca in inima, sa nu manance de frupt si sa nu danseze, ci sa cinsteasca perioada postului bisericesc, randuielile Bisericii si canoanele Sfintilor Parinti. Insa Zoe, care era atee, nu avea urechi sa auda rugamintile mamei ei si nici inima ca sa simta zbuciumul ei sufletesc.

Invitatii se adunasera, dar logodnicul Zoei intarzia sa vina. Numele lui era Nicolae. Fetele si baietii s-au impartit in perechi si au inceput sa danseze o hora ruseasca. Zoe insa ramase fara partener. Atunci diavolul a gasit ocazia ca sa-i zapaceasca mintea. Aceasta a vazut pe iconostasul din casa icoana Sfantului Nicolae, care avea o privire dulce si plina de seninatate. A coborat de la locul ei aceasta icoana pe care mama ei o impodobise cu multa evlavie si a spus: “il voi lua pe acest Nicolae si voi dansa si eu impreuna cu el”. Prietenele ei, atunci cand au vazut-o, au incremenit de frica. Cu toate ca traiau in ateism, insa inlauntrul inimilor lor, Dumnezeu traia si astepta intoarcerea lor. Au sfatuit-o sa nu savarseasca acea nelegiuire. Insa arma ateismului este obraznicia lipsita de judecata. De aceea tanara a spus: “Daca exista Dumnezeu, sa ma pedepseasca”. Dar Dumnezeu nu pedepseste, ci El cearta cu mila pe cei neghiobi si obraznici spre inteleptire.

Si astfel, imbratisandu-l pe Sfantul Nicolae, a inceput sa danseze. Dupa ce au facut doua-trei invartituri, bagandu-l pe Sfant in hora in locul unui barbat, s-a auzit deodata in camera un zgomot infricosator, o vijelie, o lumina orbitoare ce stralucea ca fulgerul. Zoe a vazut ca Dumnezeu, de Care se indoia si pe Care Il nega, exista. L-a vazut in urgia Sa, desi mica, prin care voia sa o cuminteasca.

Bucuria s-a transformat in frica si in groaza, in jale si in planset, precum zie Prorocul Ieremia: “Voi curma in locul acesta…..glasul bucurie si glasul veseliei”.

Iadul se mutase in camera. Cu totii au plecat infricosati, numai Zoe se preschimbase intr-o noua Eva si primea urmarile incalcarii legii lui Dumnezeu. Zoe statea nemiscata, ca un stalp de sare, cu icoana Sfantului la piept, impietrita ca marmura, asa cum vedem chipurile statuilor.

Indata au venit niste doctori, dar acestia nu au putut sa-i dea nici un ajutor sau sa o aduca in simtiri. Intotdeauna stiinta ramane nepuncioasa si nu poate sa dezlege taina dumnezeiescului si a semnelor dumnezeiesti. Au incercat sa-i faca injectii, dar acele seringilor se strambau si se rupeau de indata ce se atingeau de trupul de marmura! Au vrut sa o duca la spital, dar era cu neputinta, caci nu puteau sa o miste de la locul ei. Ai fi spus ca prinsese radacini in podea sau ca cineva ii pironise picioarele. In mod ciudat, insa, inima ei batea regulat. Zoe era vie. Nu se poate sa fi murit, caci avea multe lucruri sa-i invete pe oameni si de aceea trebuia sa ramana in viata. Numai ca nu putea sa manance si sa bea. Iar aceasta pentru a se arata si mai mult slava si atotputernicia lui Dumnezeu.

Cand mama acesteia s-a intors de la biserica si a vazut-o pe fata ei incremenita, a suferit un soc nervos si a cazut la pamant fara simtire. Appoi a fost dusa in graba la spital, din care a iesit dupa cateva zile. Ca o alta Monica (mama Fericitului Augustin), ruga milostivirea lui Dumnezeu sa o ierte pe nenorocita ei fata. Zi si noapte, credincioasa mama se ruga cu caldura Indelung-Rabdatorului Dumnezeu, sa treaca cu vederea greseala Zoei si sa i-o daruiasca iarasi intreaga si sanatoasa. Si intr-adevar, a primit ceea ce dorea. Poarta Cerului s-a deschis si a coborat pe pamant, la Zoe, Harul lui Dumnezeu, care a innoit puterile ei vitale. Intr-o clipa a vazut inaintea ei toate intamplarile la care luase parte in timpul vietii. Zoe si-a dat seama de greselile ei si cerea cu lacrimi fierbinti iertare si ajutor.

In primele zile casa Zoei a devenit un loc de inchinare. O multime de oameni, care venisera de departe cu mijloace de transport si unii chiar pe jos, umplusera casa si locurile de primprejur. Unora, care erau credinciosi, cand o vedeau pe Zoe, li se intarea credinta in Dumnezeu si in atotputernicia Lui. Altii, care erau necredinciosi si care vedeau minunea se intorceau la ortodoxie. Iar altii, atuncii cand vedeau cu ochii lor aceasta minune, ramaneau necredinciosi, dar isi faceau probleme de constiinta. Comunistii, vazand “raul’ pe care il pricinuia Zoe sufletelor adeptilor lor si ca multi se intorceau la Hristos, au inchis casa, prin porunca celor mai mari. Doi politisti, ce stateau intr-un post de observatie alaturat, se schimbau odata la opt ore, nelasand pe nimeni sa intre in casa. Unii dintre politistii mai tineri aveau cosmaruri in somn, iar altora li s-a albit parul din cauza groazei ce o simteau atunci cand auzeau strigatele Zoei, care pareau ca vin din adancul iadului. In fiecare noapte urla ca lupii, atunci cand sunt infometati iarna. Alteori strigatele ei erau atat de infircosatoare, incat ii inghetau de spaima pe cei ce le auzeau.

Nefericita mama se ruga noapte de noapte Mantuitorului Hristos, Tamaduitorul sufletelor si al trupurilor. Nu inceta sa se roage pentru copilul ei. Mucenicia Zoei devenea cea a mamei.

-Mama, roaga-te! Roaga-te, caci ma pierd din pricina pacatelor mele! Roaga-te! Roaga-te! Striga mereu Zoe.

L-au instiintat despre toate acestea si pe Patriarhul intregii Rusii si i-au cerut sa se roage pentru Zoe.

Atunci patriarhul a spus:

-Cel care a pedepsit-o, Acela o va si milui!

Printre persoanele carora li s-a ingaduit sa o vada pe Zoe, au fost si urmatorii:

1.Un profesor de medicina, ce se bucura de un mare prestigiu si care a venit din Moscova pentru a face observatii stiintifice. Acesta a adeverit ca inima nu a incetat sa bata.

2.Preoti, pe care i-a chemat mama ei “pentru a lua din mainile Zoei icoana Sfantului Nicolae”. Insa nimeni nu putea sa desprinda sfanta icoana “din mainile incremenite ale Zoei”.

3.Marele postitor si anahoret Serafim din pustia Glinsk, care venise in Kuimbasev pentru Praznicul Nasterii Domnului. Si fiindca l-au rugat, acesta a facut agheasma si a sfintit icoana. Apoi a vorbit despre minunea care i se descoperise ca va avea loc. “Trebuie sa asteptam un semn, ce va avea loc de Pasti! Daca nu se va intampla nimic, inseamna ca se apropie sfarsitul lumii!”, a spus Cuviosul aratand cu smerenie prin cuvintele acestea credinta sa neclintita ca se va intampla o minune.

4.Evlaviosul mitropolit Nicolae, care a citit Paraclisul si care a proorocit si el la randul sau: “O minune noua trebuie sa asteptam de Pasti!”. A spus acelasi cuvant ca si evlaviosul ieromonah, luminat fiind si el de Acelasi Duh Sfant.

Era in ajunul Bunei-Vestiri (in acel an praznicul a cazut in sambata din saptamana a treia a Postului Mare), cand s-a apropiat de paznicii Zoei, mai bine spus “ai intemnitatei Zoe”, un batranel simplu, blajin si plin de bunatate. Acesta i-a rugat pe paznici sa-i ingaduie sa o vada pe Zoe, insa aceia nu l-au lasat. Batranul a venit si in ziua urmatoare, dar paznicii, fiind credinciosi poruncilor mai-marilor lor, nu i-au ingaduit sa o viziteze. A treia zi, chiar in ziua praznicului, paznicii l-au lasat, dar l-au urmarit sa auda ce-i va spune Zoei. El i-a vorbit cu multa duiosie, ca si cum ar fi cunoscut nenorocirea ei in amanunt, starea ei in picioare de atatea zile, dar si pocainta ei. Apoi i-a spus: ‘Cred ca ai obosit de atata stat in picioare”.

Dupa ce a trecut putin timp, santinelele au vrut sa-l scoata afara pe batran, dar acesta nu se mai afla in camera. Intr-un mod misterios batranelul plecase dintre ei. Toti au fost incredintati ca acel batranel fusese insusi Sfantul Nicolae.

Zoe a ramas in picioare patru luni (exact o suta douazeci si opt de zile), adica pana la Pasti, care in acel an a cazut pe 23 aprilie.

In noaptea “Luminatei Invieri a lui Hristos”, Zoe, ca o alta mironosita, a vestit marele praznic cu strigate puternice:

-Rugati-va! Rugati-va!

Paznicii de noapte s-au cutremurat de spaima la strigatele ei si se intrebau de ce striga atat de infircosator? Dar, fiindca in acea clipa ea vedea in fata ochilor intreaga lume, a inceput sa le spuna celor de fata in chip profetic urmatoarele: “Infricosator! Arde pamantul! Rugati-va! Intreaga lume se pierde din pricina multelor pacate! Rugati-va!”.

Din acea clipa, Zoei a inceput sa-i curga sangele prin vene, trupul i s-a reinsufletit, iar muschii au inceput sa se inmoaie si sa se incalzeasca. In cele din urma a revenit la starea normala. Au asezat-o pe pat, dar ea a continuat sa strige si sa-i cheme pe toti la pocainta si la rugaciune pentru lumea care se pierde din cauza faradelegilor ei, precum Sodoma si Gomora.

-Cum de ai ramas vie pana acum? Cine te hranea? au intrebat-o.

-Porumbeii, porumbeii (adica Sfantul Duh) ma hraneau, a fost raspunsul ei.

“Din aceasta se vadeste ca a primit din Dreapta Domnului mila si iertare de pacate. Domnul a iertat pacatele Zoei pentru mijlocirile Sfantului Nicolae, facatorul de minuni, si pentru marile si multele ei suferinte, pentru starea in picioare timp de o suta douazeci si opt de zile”.

Toate aceste intamplari, necunoscute regimului comunist din Rusia, au avut o influenta puternica asupra locuitorilor din Kuimbasev si ale satenilor de primprejur. Altele le spuneau comunistii si altele le infatisau viata si realitatea. Multi oameni, vazand minunile si auzind strigatele si indemnurile Zoei la rugaciune si la pocainta si-au recapatat credinta in Dumnezeu, aceasta credinta pe care regimul comunist se trudea sa o inabuse in sufletele lor prin basme inselatoare si mincinoase despre singurul rai, raiul pamantesc.

Multi oameni, carea aveau credinta “amortita”, s-au “desteptat” atunci cand au vazut ca se savarseau minuni una dupa alta. S-au intors la Biserica cu pocainta pentru a castiga, cat mai repede posibil, timpul pierdut, pe care il cheltuisera pentru lucrurile pamantesti. Toti cati nu aveau cruce la gat, mergeau la biserica si cumparau, iar apoi o purtau cu demnitate. Nu se temeau ca puteau sa plateasca scump aceasta. Erau pregatiti sa indure surghiunurile, temnitele si inghetata Siberie, caci stiau ca ar fi fost intemnitati sau surghiuniti impreuna cu Hristos. De aceea simteau o bucurie, pe care o cunosteau pentru prima oara si pe care nimeni nu putea sa le-o ia, caci era o bucurie a inimii, o bucurie launtrica. Se intorceau la Hristos atat de multi oameni, incat nu ajungeau cruciulitele din biserici, pentru toti cei care cereau sa le poarte la gatul lor.

Lumea, cutremurata fiind de cuvintele Zoei si pocaindu-se pentru viata traita departe de Biserica, cerea iertarea pacatelor, repetand cuvintele ei, cuvinte ce porneau din inima si care aratau noua lor stare sufleteasca. “Infricosator! Pamantul arde, ne pierdem pentru pacatele noastre! Rugati-va! Oamenii se pierd pentru faradelegile lor!”.

A treia zi de Pasti Zoe a plecat din aceasta viata, pentru a trai in veci langa Domnul si Mantuitorul ei, pe Care abia Il cunoscuse si pe care Il iubea. Strabatuse drumul pocaintei si al recunoasterii greselilor ei, dupa ce ramasese in picioare o suta douazeci si opt de zile inaintea Domnului, pe Care Il ruga in taina sa-i ierte pacatele si toata viata ei de mai inainte.

In tot acest timp cat a durat statul chinuitor in picioare si desavarsita infometare si insetare, Sfantul Duh a tinut-o in viata pentru a-i invia sufletul din moartea pacatului, care este cea mai grea.

Zoe si-a cunoscut propria inviere inca din aceasta viata, dupa ce a praznuit Invierea cea purtatoare de lumina a Domnului impreuna cu ceilalti crestini, iar acum asteapta in Ceruri invierea in vesnicie a sufletului si a trupului ei.

 

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)