MIRCEA ELIADE
(22 Martie 1907-22 Aprilie 1986)
Locul tihnit, linistit, in care va asteptam cu drag.
MIRCEA ELIADE
(22 Martie 1907-22 Aprilie 1986)
Maica Domnului vindecă mâna taiată de iconoclaşti, a Sfântului Ioan Damaschin
Se
vede în viaţa Sfântului Ioan Damaschin, pe care a scris-o prea înţeleptul Ioan,
Patriarhul Antiohiei, cum că în vremea lui, Leon Isaurul era mare prigonitor al
icoanelor în Constantinopol şi pe mulţi drept-credincioşi a muncit împăratul
cel urător de Hristos, cu multe feluri de munci. Înştiinţându-se de aceasta
Ioan Damaschin, pe care îl avea împăratul Saracinilor ca întâiul sfetnic, scria
în fiecare zi scrisori şi le trimitea la Constantinopol, drept-credincioşilor,
în care arăta, cu mărturii vrednice de crezut, cum că toţi care nu se închină Sfintelor
icoane sunt eretici şi fără de Dumnezeu şi de împărăţia lui Hristos străini.
Auzind împăratul despre acestea, a cerut să-i dea una dintre scrisorile lui Ioan,
pe care a arătat-o dascălilor, întrebându-i dacă poate cineva dintre dânşii să imite
chipul scrisorii.
S-a
aflat un om foarte iscusit în scrierea frumoasă, care s-a făgăduit împăratului
că va face o copie atât de asemănătoare, încât nici Ioan nu va mai putea-o cunoaşte
pe cea scrisă de el. Acestuia a poruncit împăratul cel viclean, de a scris către
dânsul o scrisoare, ca şi cum ar fi de la Ioan, în care zicea acestea: „Împărate,
întru mulţi ani să trăieşti, închinăciunea cea cuviincioasă împărăţiei tale
aduc eu robul tău Ion din Damasc şi îţi arăt ca să ştii, că cetatea noastră este
în vremea aceasta slăbănogită, pentru că lipsesc cei mai mulţi ostaşi ai
Agarenilor, fiind plecaţi la război. Şi dacă vei trimite puţină oaste, cu
înlesnire o iei, şi îţi voi ajuta şi eu, pe cât pot, la o apucare ca aceasta, pentru
că în mâinile mele este toată cetatea”.
Acestea
scriindu-le vicleanul împărat, a făcut şi altă scrisoare cu mâna lui, către stăpânitorul
Agarenilor, zicând acestea: „Preaiubite şi de bun neam, Voievodule, al cetăţii
Damascului, bucură-te! Ştii că nu este nici un lucru mai fericit, mai lăudat, şi
lui Dumnezeu plăcut, decât dragostea ca să păzească cineva tocmelile de pace,
pentru aceasta nu vreau să stric prietenia pe care o am cu bunul tău neam, cu
toate că un prieten al tău adevărat, mă îndeamnă şi mă cheamă pe mine la
aceasta, şi îmi trimite scrisori de multe ori, ca să vin asupra ta cu război.
Iar pentru încredinţarea ta îţi trimit una din scrisori, pentru ca să cunoşti
adevărata prietenie pe care o am eu către tine, şi vicleşugul şi răul nărav al
aceluia care a scris-o”.
Aceste
două scrisori le-a trimis pe un serv al său, cel cu numele Leu, dar care avea
socotinţă de şarpe, la cel viclean şi barbar, care, văzându-le, s-a mâniat, şi
chemând pe Ioan, i le-a arătat. Iar Ioan înţelegând viclenia împăratului,
spunea adevărul, nu numai că nu le-a scris, ci nici în mintea lui nu le-a
gândit niciodată. Iar barbarul fiind biruit de mânie, n-a crezut dezvinovăţirea
lui Ioan, nici soroc nu i-a dat, ca să arate adevărul, ci a poruncit să-i taie
mâna lui. S-a tăiat dreapta aceea, care mustra pe cei ce urăsc pe Domnul, şi în
loc să se vopsească cu cerneală ca mai înainte, s-a vopsit cu al său sânge, şi după
ce au tăiat-o, au spânzurat-o în târg, ca să o vadă toţi oamenii. După ce a
trecut ziua, a trimis Ioan mijlocitor, rugându-se tiranului ca să-i dea mâna ca
s-o îngroape, ca să-i mai uşureze durerea lui, iar acela a primit şi i-a dat-o.
Ioan
luându-o pe dânsa şi intrând în casa sa, a căzut la pământ, cu faţa în jos înaintea
sfintei icoane a Maicii Domnului, zicând acestea cu lacrimi şi cu credinţă: „Stăpână
Preasfântă Maică, ceea ce ai născut pe Dumnezeul meu, pentru dumnezeieştile icoane
dreapta mea s-a tăiat. Cunoşti bine pricina pentru care s-a nebunit Leon; apucă
dar, înainte, ca o grabnică ce eşti, şi-mi vindecă mâna mea; dreapta celui
înalt, Care s-a întrupat din Tine, multe puteri face prin mijlocirea Ta; aşa şi
acum, pe dreapta mea aceasta să o vindece, pentru rugăciunile tale, pentru ca să
poată scrie dulci şi întocmite cântări, care se cuvin să se aducă ţie, Născătoare
de Dumnezeu şi Celui ce S-a născut din tine şi, totodată, ajutătoare să se facă
dreptei credinţe”.
Acestea
zicând Ioan cu lacrimi, a adormit, şi a văzut icoana pururea Fecioarei, care
i-a zis lui, cu privire blândă: „Vezi, sănătoasă s-a făcut mâna ta, şi să nu-ţi
pese mai mult pentru aceasta, ci fă-o pe dânsa trestie a scriitorului degrabă,
după cum te-ai făgăduit mie acum”. Deşteptându-se şi văzând mâna lui vindecată şi
lipită la locul ei, s-a bucurat cu duhul pentru Dumnezeu şi pentru Maica lui, căci
a făcut cu dânsul mărire cel puternic. Toată noaptea a cântat veselindu-se,
aducând mulţumire lui Dumnezeu, şi zicând: „Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, s-a
proslăvit întru tărie”, „Dreapta Ta a vindecat pe dreapta mea cea tăiată, şi
pentru aceasta va sfărâma pe vrăjmaşii care nu cinstesc preacinstită icoana Ta,
şi a aceleia ce te-a născut pe Tine, şi prin mâna mea va zdrobi pe necinstitorii
de icoane, cei potrivnici mulţimii slavei tale”.
A
petrecut astfel toată noaptea, veselindu-se şi cântând laude pururea Fecioarei
Maria, Maicii lui Dumnezeu. Iar când s-a făcut ziuă şi au văzut vecinii lucrul cel
minunat, au vestit în toată cetatea. Însă oarecare oameni urători de Hristos au
zavistuit, şi ducându-se au spus stăpânitorului, cum că nu s-a tăiat mâna lui
Ioan, ci oarecărui rob al lui, dându-i arginţi nenumăraţi.
Iar
stăpânitorul a poruncit ca să vină Ioan, să vadă mâinile lui, şi venind i-a arătat
mâna cea tăiată, care avea un semn roşu împrejur, pe care l-a iconomisit Stăpâna
Preasfântă, pentru nemincinoasa mărturie a tăierii. I-a zis barbarul: „Care
doctor te-a vindecat şi ce fel de doctorii ai pus?”. Iar Ioan cu mare şi strălucit
glas s-a făcut propovăduitor minunii, zicând: „Domnul, meu m-a vindecat,
Doctorul cel Atotputernic, care are deopotrivă puterea, după voire”. Iar stăpânitorul
a răspuns: „Iartă-mă, omule, că după cum se vede eşti nevinovat; nu ai greşit
la pricina aceasta, şi cu nedreptate te-am osândit. Să ai dar cinstea cea
dintâi, ca să fii întâiul meu sfetnic, şi mă făgăduiesc ţie, ca să nu fac nimic
fără de sfatul şi voia ta”. Iar Ioan a căzut la picioarele lui, rugându-se să-l
ierte să se ducă să slujească Făcătoarei de bine, după cum I-a poruncit.
Şi
după ce s-a pricit mult, stăpânitorul s-a învoit şi i-a dat voie şi iertare să se
ducă unde voieşte. Ioan mulţumindu-i, s-a dus şi împărţind săracilor averea sa şi
slobozind pe robii săi, s-a dus la mănăstirea Sfântului Sava unde, făcându-se călugăr,
a intrat în ascultare la un bătrân aspru, care i-a poruncit să-şi taie desăvârşit
voia lui, după rânduiala vieţuirii călugăreşti, ca să nu facă niciodată nimic,
fără de învoire şi blagoslovenie şi să nu cânte nicidecum vreun Tropar. Dar
într-una din zile, un frate al mănăstirii, a rugat pe Ioan ca să-i alcătuiască vreun
Tropar de umilinţă, potrivit pentru vremea morţii, ca să ia puţină mângâiere,
pentru că adormise fratele său cel după trup. Ioan se temea să nu se supere bătrânul
său; însă s-a biruit de multa rugăminte a fratelui, şi scriind troparul acesta:
„Toate sunt deşertăciuni cele omeneşti...”, îl cânta cu preafrumos glas, în
care timp sosind bătrânul de afară, şi auzind acel glas de preaumilitoare
cântare, s-a scârbit şi a izgonit pe Sfântul, ca pe un neascultător. Iar el căzând
la picioarele bătrânului, îşi cerea iertare, dar acela nicidecum nu se pleca,
însă pentru multa rugăminte a proiestoşilor, s-a înduplecat iarăşi ca să-l
primească, numai să se învoiască să cureţe ieşitorile şi să slujească pe călugări.
Iar el a primit, cunoscând folosul ascultării.
Bătrânul
văzându-l pe dânsul că ascultă, l-a primit iarăşi, poruncindu-i să păzească tăcerea,
precum a făcut şi mai înainte. După puţine zile, s-a arătat Preasfânta bătrânului
în somn, zicându-i: „Pentru ce ai închis un izvor minunat ca acesta, care varsă
afară, cu atâta dulceaţă, destule pâraie de apă a odihnei sufletelor, mai mult
decât cel ce a izvorât cu dumnezeiască minune, din piatră în pustie? Lasă izvorul
ca să adape toată lumea, să acopere mările eresurilor şi să le mute spre dulceaţa
minunată. Acesta are să covârşească alăuta cea proorocească a lui David, şi
Psaltirea, cântând cântări noi, Domnului, şi cântări pline de minunată dulceaţă,
mai presus decât cântarea lui Moise şi a Mariamei. Faţă de asemănarea alăutei
lui cea dulce cântătoare şi minunată, au să se socotească un basm netrebnic
cântările cele fără de folos ale lui Orfeus. Acesta va cânta cântarea cea
duhovnicească şi cerească. Acesta va urma cântările cele heruvimiceşti. Acesta
va croi drept dogmele credinţei şi va da la iveală răzvrătirea şi strâmbarea a
tot eresul”.
Când
s-a deşteptat bătrânul, care a avut vedenia aceasta, şi i s-au descoperit cele
negrăite, a zis către Sfântul acestea: „O! fiule al ascultării lui Hristos,
deschide gura ta; nu în pilde, ci în adevăr, nu în ghicituri, ci în dogme. Grăieşte
pe care Duhul Sfânt le-a scris în inima ta; suie-te în Muntele Sinaiului cel al
vedeniilor şi al descoperirilor lui Dumnezeu, fiindcă te-ai smerit pe sineți
până în sfârşit; acum dar, suie-te în muntele bisericii, şi propovăduieşte,
binevestind Ierusalimului; întru tărie înalţă glasul tău, căci preaslăvite
lucruri mi s-au grăit mie, pentru tine, de la Maica lui Dumnezeu, şi mă iartă pe
mine pentru câte ţi-am, greşit, căci din necunoştinţa mea te-am împiedicat”.
Atunci Ioan făcând început cântărilor celor ca mierea curgătoare, lumina bisericile atât de mult, încât oricine auzea cuvintele şi alcătuirile lui, putea să le înţeleagă şi să se folosească. Întru acest chip vieţuind Sfântul, într-o petrecere îmbunătăţită şi preaminunată, şi multe scrieri asupra luptătorilor de icoane scriind, şi canoane preafrumoase şi dulci la cântare alcătuind, cum şi alte cuvinte la praznice, spre lauda şi mărirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a odihnit întru Domnul, căruia I Se cuvine slava şi stăpânirea, în veci, Amin (10, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Necinstitorul sărbătorii trăznit... apoi vindecat de Maica Domnului prin sfântul Ipolit
Un
creştin uşuratic, anume Petru, a plecat cu plugul în ţarină în sărbătoarea Sfintei
Maria Magdalena, la a cărei biserică se prăznuia hramul. Ajuns acolo, s-a
apucat de arat, zicând diferite vorbe deşarte. Pe când ara el aşa, cu multă îndărătnicie
şi obrăznicie, un fulger puternic s-a coborât din cer şi l-a trăsnit. Trăsnetul
i-a ars plugul, boii şi pe Petru. Pe Petru l-a ars trăsnetul până la vine şi
oase. Necredinciosul Petru, în acea grea boală şi suferinţă, a poruncit să-l
ducă la biserica Sfintei Maria Magdalena, a cărei sărbătoare o necinstise cu
aratul lui. Acolo, prin rugăciunile făcute de preoţii bisericii înaintea lui
Dumnezeu şi a Sfintei Maria Magdalena, s-a mai potolit focul ce ardea în trupul
lui, dar la sănătatea lui cea dinainte tot nu şi-a revenit. Atunci, cei de aproape
ai lui s-au sfătuit, să-l ducă la biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi
pururea Fecioarei Maria, în care se făceau multe minuni. În noaptea ce a urmat
după ce l-au dus pe dânsul în biserică, i s-a arătat lui Maica Precista,
împreună cu Sfântul Ipolit. Dânsa a poruncit Ierarhului Ipolit să-l tămăduiască
pe Petru. După porunca Maicii Domnului, Sfântul Ipolit l-a tămăduit îndată (155,
Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Relaxare binemeritata
Perioada
premergatoare Sfintelor Pasti, dar si ulterior, a fost o perioada aglomerata, cu
multe activitati, cea mai importanta dintre ele fiind pregatirea hramului
Sfantului Calinic de la Cernica de catre copiii si tinerii de la Centru.
Si,
pentru ca toti au depus eforturi sustinute, pentru ca intreaga vacanta au
dedicat-o acestui eveniment, ieri am invitat tinerii la relaxare. Impreuna am
petrecut o dupa-amiaza tare placuta, savarand pizza si jucand scrabble.
Din pacate, la aceasta intalnire, nu au putut participa toti tinerii.
Bineinteles
ca am stabilit si progamul lunii mai.
Maica Precista izbăveşte pe un copil, viitor Episcop, de o groaznică vedenie
Eschin,
Episcopul Domnului, la vârsta de 12 ani, a fost trimis de părinţii lui la învăţătură,
în ţara Saxoniei. Ajungând acolo, s-a îmbolnăvit foarte greu. În acea vreme, a avut
o vedenie în care i s-a părut că cineva l-a rupt şi l-a aruncat într-un cuptor
de foc, unde a început să ardă. Acolo fiind, a văzut nişte uşi foarte strâmte.
Prin acele uşi a fugit foarte repede afară din cuptorul acela înfocat şi a
ajuns la un foişor foarte frumos. Acolo a văzut pe Maica Precista şezând pe
tronul ei împărătesc. Ea l-a dojenit şi l-a gonit, pentru că niciodată nu
rostise cu gura sa cântarea îngerilor: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de
bucurii, Domnul este cu tine”.
Copilul
s-a rugat şi a făgăduit Maicii Precistei, că-şi va aduce aminte întotdeauna de
Dânsa, în rugăciunile sale. Astfel, cu ajutorul Preasfinţiei Sale, s-a mântuit de
acea groaznică vedenie şi de boala pe care o avea asupra lui. Trăind o viaţă plină
de credinţă şi fapte bune, cu timpul a fost ales Episcop (Minunile Maicii
Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Maica Precista vindecă un morar de lâncezie
În
satul Lublin, din ţara Niderlandei, era un morar, care căzuse în lincezie. Bietul
om se va fi căutat el şi prin babe şi prin doctori, dar zadarnic; de boala lui
nu putea nicidecum scăpa. Nemaiavând nici o nădejde de izbăvire prin oameni, a
alergat la ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Precistei. El a început să se
roage zilnic Maicii Precistei să-l ajute în acea nevoie, a se mântui din acea
suferinţă. Mai ales s-a rugat la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Într-o
noapte, pe când se ruga, i s-a arătat Maica Precista, însoţită de multe
fecioare şi i-a zis: „Ţi-am auzit suspinurile tale cele grele şi plângerile
amare. Pentru aceea am venit să-ţi dau ajutor. Porunceşte la ai tăi, să te ducă
la biserică, la Altarul meu”. Morarul, făcând aşa cum l-a învăţat Maica
Precista, s-a vindecat de acea boală, devenind iarăşi sănătos (153, Minunile
Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Creştinul hagiu vindecat de Maica Precista
Un
creştin din cetatea Monaco fusese la Ierusalim. Pe când se întorcea de acolo la
casa sa, s-a îmbolnăvit. S-a dus la doctori, a luat doctorii, dar totul a fost
în zadar. În acel timp, un om oarecare, creştin evlavios, l-a învăţat să meargă
şi să se închine Maicii Precistei, înaintea icoanei Preasfinţiei Sale de la
Gali şi astfel s-a folosit. Din acel ceas, bolnavul a început să se roage
Maicii Precistei cu multe lacrimi. În acea clipă a văzut pe Maica Precista
stând lângă dânsul. Ea ţinea într-o mână pe Pruncul Hristos Dumnezeu-Omul; iar
în cealaltă mână o făclie aprinsă. Ea îndată l-a binecuvântat şi bolnavul s-a
vindecat de boala sa. Bolnavul văzându-se vindecat, s-a dus în cetatea Galilor,
mulţumind mereu Maicii Precistei pentru vindecare şi pentru sănătatea pe care
ia dat-o (152, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția
1925).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Copilul bubos s-a vindecat prin Maica Domnului
Un
copil, care se chema Adam, era stricat pe faţă de bube. Bubele acelea răspândeau
în jur un miros aşa de urât, încât la şcoală copiii nu puteau să stea pe lângă dânsul.
Acest băiat avea multă evlavie către Maica Domnului. Mergând la şcoală, el
intra mai întâi în biserică. Acolo se ruga Maicii Domnului, zicând: „Bucută-te
ceea ce eşti plină de bucurie, Domnul este cu tine”. Aşa făcea el în toate
zilele.
Într-o
noapte părându-i-se copilului că a bătut toaca, a venit la biserică pentru a
asculta slujba Utreniei. Ajungând aici, a aflat uşa încuiată. După obiceiul lui
a îngenunchiat în tinda bisericii şi s-a rugat Maicii Precistei, înainte
icoanei Ei de acolo. Când s-a sculat de la rugăciune, a văzut uşile bisericii
deschise şi înăuntru bisericii lumină mare. Îndată intră în biserică să se
roage. Acolo a văzut pe Maica Precista, însoţită de o mulţime de fecioare. Ea şedea
pe un tron strălucit. Văzând băieţaşul venit în biserică pentru a se ruga şi a
cere cele de folos, îi zise: „Fiule! Pentru ce nu te îngrijeşti ca să-ţi vindeci
boala capului tău?”. Copilul a răspuns „Doamna mea, mult s-au ostenit părinţii mei,
rudeniile şi prietenii mei să mă vindece, dar toate îngrijirile, doctorii şi
doctoriile, nu m-au vindecat”. Preasfânta Doamnă îi zise: „Mă cunoşti tu pe
mine, cine sunt?”. Copilul i-a răspuns: „Nu te cunosc, Stăpână!”. Doamna i-a
zis iarăşi: „Eu sunt Maica lui Iisus Hristos. Pentru că ai bună obişnuinţă a te
ruga, am venit aici ca să te vindec”. Acestea zicând, i-a făcut semn să se
apropie. Apoi, punându-şi mâna pe capul lui, a zis: „În numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh. Să fie sănătos capul tău, şi niciodată să nul mai
doară până la moarte, pentru evlavia ce o ai către mine”.
După
aceea, Maica Domnului, cu fecioarele care o însoţeau, s-a înălţat la ceruri.
Copilul Adam a rămas acolo în biserică, sănătos. După ce a terminat şcoala, s-a
dus la mănăstire şi s-a făcut monah. Acolo a slujit Făcătoarei lui de bine, cu
trup şi suflet în toate zilele vieţii sale. După trecerea din viaţa aceasta,
sufletul lui a fost dus de îngeri în ceruri, unde pururea preamăreşte pe Domnul
Dumnezeu Iisus Hristos şi pe Maica Sa Preacurată dimpreună cu oștile îngereşti şi
cu toţi Sfinţii în vecii vecilor. Amin (151, Minunile Maicii Domnului 400, de
profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Bogatul a scăpat de boală, numai după ce a întors satul Răpit
Odinioară,
un om bogat a luat cu sila un sat care era închinat Maicii Domnului. Episcopul
Genomenului, Domos, de multe ori i-a adus aminte bogatului să iasă din sat, dar
el nu asculta.
După
aceea l-au apucat pe acel bogat hrăpăreţ nişte friguri, care-l torturau groaznic.
Zăcând el aşa pe pat, unde-l scuturau frigurile, i s-a arătat într-o noapte
Maica Domnului, având în mână un ciocan de fier. Cu acel ciocan l-a lovit în
frunte şi l-a vătămat.
Bogatul,
cunoscându-şi păcatul său, a dat înapoi satul acela Episcopului Domos şi pe
lângă sat i-a mai dat şi alte multe daruri. Astfel, după ce a înapoiat ceea ce
a răpit, bogatul s-a făcut sănătos, prin rugăciunile Maicii Domnului. Dar
urmele loviturii din frunte s-a cunoscut până la moarte (150, Minunile Maicii
Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Maica Domnului răsplăteşte cu darul cântării pe Roman, pentru dragostea şi evlavia lui
Sfântul
Roman cântăreţul, era de loc din Siria, cetatea Emesa. El a fost diacon al
bisericii din Berit. În zilele împăratului Atanasie, a mers la Constantinopol şi
a rămas la biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce se zicea a lui
Kir. De multe ori plecând de la chilia lui, se ducea la biserica Preasfintei Născătoarei
de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria din Vlaherna. Acolo petrecea toată noaptea
în privegheri, căci era foarte evlavios şi îmbunătăţit, rugându-se cu căldură şi
smerenie. El avea o foarte mare evlavie către Maica Domnului. Odată la
privegherea prăznuirii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, aflându-se în
biserica Vlahernei, fiind obosit, a adormit puţin. Atunci, a văzut în vedenie
pe Maica Precista ţinând o carte în mână şi îi zise: „Deschide-ţi gura ta şi mănâncă
această carte pe care ţi-o dau”. Atunci i s-a părut că a deschis gura şi a
înghiţit cartea aceea.
A
doua zi, după ce s-a luminat de ziuă, sfântul Roman, înţelepţit la minte, s-a suit
în amvon şi a început a cânta cu multă evlavie: „Fecioara astăzi, pe Cel mai
presus de fiinţă naşte”. Şi cu atât de multă dulceaţă a cântat, încât s-a
cunoscut prea arătat de toţi cei ce l-au ascultat că darul acela al cântării
i-a venit lui din cer şi nu de la oameni. Toţi s-au minunat de aceasta.
Acest
Sfânt cântăreţ înzestrat cu dar de sus, a alcătuit condacele la praznicile Mântuitorului,
ale Maicii Domnului şi ale Sfinţilor mari. A alcătuit peste o mie de condace,
care se cântă în Biserică (8, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi
1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)