Despre Maica Domnului

 Povatuitoare cereasca (I)

Sfantul Nifon, episcopul Constantiei si prietenul iubit al Marelui Atanasie, avea multa dragoste pentru bolnavi, pentru batrani si pentru cei intristati. Prin fapte si prin cuvinte ajuta pe fiecare pentru a lupta impotriva patimii de care era stapanit si “fura” intr-un chip minunat mahnirea si deznadejdea din sufletele oamenilor. Intotdeauna avea in gura sa cuvintele Sfantului Apostol Pavel: “Nimeni sa nu caute la ale sale, ci fiecare pe ale aproapelui”. In inima sa nu eixsta loc pentru manie sau iutime.

El se ascundea intotdeauna de oameni, insa il trada dragostea sa dumnezeiasca pentru Hristos, Care in fiecare zi il incununa, precum este scris: “Caci Eu preaslavesc pe cei ce Ma preaslavesc pe Mine, iar cei ce Ma necinstesc vor fi rusinati”.

De aceea Domnul l-a cinstit cu vrednicia episcopiei, insa Sfantul Nifon a ramas intotdeauna un adevarat urmator al smereniei lui Hristos, atat in cuvant, cat si in fapta.

Atunci cand Sfantul traia inca in lume, a mers odata la biserica sa se roage. Pe atunci inca nu cunostea puterea tainica a iertarii. Asadar, atunci cand mergea spre biserica “l-a vazut pe drum pe un om pacatuind si l-a judecat in sinea sa. Cand a intrat in biserica si si-a indreptat ochii spre icoana Maicii Domnului, a vazut ca il privea cu manie si cu scarba. Tulburandu-se mult de privirea aceasta, s-a mahnit peste masura nestiind care este pricina pentru care Maica Domnului isi intoarce fata de la el. Dar cercetandu-se pe sine, a aflat ca pricina este judecarea acelui om. Atunci a cazut la pamant si martuisindu-si pacatul sau, a plans cu amar si s-a rugat Presfintei Nascatoare de Dumnezeu ca sa-l ierte.

Dupa ce s-a rugat astfel multa vreme, si-a ridicat privirea spre sfanta icoana si a vazut-o pe Maica Domnului ca il priveste cu o privire lina, lucru care i-a pricinuit multa mangaiere. Apoi a iesit din biserica. De atunci, de fiecare data cand Sfantul gresea, Maica Domnului il mustra intorcandu-si fata de la el. Iar el, marturisindu-si pacatul si rugand-o cu lacrimi, primea mangaiere prin privirea ei lina”. (Sfantul Nicodim Aghioritul).

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Jurnal de bunica (III)

 Parcul de la tara

Vineri, de Izvorul Tamaduirii, a fost o noua zi petrecuta cu piciulinii bunicii. Pentru ca a fost sarbatoare, dar si frumos afara, cand ne-am trezit, am hotarat sa mergem undeva aproape de Bucuresti, un loc unde sa se joace in aer liber. Am cautat pe net si am gasit “Parcul la tara”, o locatie aflata la o distanta de aproximativ 50 minute de Bucuresti, in comuna Gaiseni, Cascioarele.

Am pornit la drum, am ajuns la destinatie cu ceva emotii, pentru ca chiar cu vreo 10 km inainte a inceput o ploaie torentiala, dar care a tinut foarte putin.

Alex si Matei au fost foarte incantati de locurile de joaca (atat cel din interior, cat si cel din exterior).

 S-au dat pe “potoganul” gonflabil si au mers prin labirintul gonflabil, s-au jucat in bazinul cu bilute si au admirat animalutele. 

Alex nu mai voia sa plece de langa grajdul poneiului. Cand am vazut ca nu il pot lua de acolo, am vorbit pentru o plimbare cu caruta. Doamne, cat de mult le-a placut si ce incantati au fost.

Dupa atata alergatura (erau lac de transpirati) si fericire, cand ne-am asezat la masa, amandoi au mancat tot din farfurii, fara a mai face nazuri. Alex, si-a pus paine in supa si a mancat-o singur pe toata. Credeam ca felul doi nu va mai dori (gujoane de pui cu piure si salata de varza), insa m-am inselat. L-a mancat si pe acela tot, chiar si ceva din desert (placinta cu mere).

Matei stiam ca nu mananca legumele cubulete din supa sau ciorba, insa aici le-a savurat: “bunica, niciodata nu am mancat asa mancale buna!”. Ca si Alex, si el a savurat tot. La final le-am luat un suculet, am mers la masina si i-am schimbat cu lucrusoare mai subtiri si, la drum spre casa. Pe drum au adormit in 3 minute amandoi si doua ore nici nu s-au clintit (o ora pe drum si o ora am asteptat in parcare😂😂😂😂).

Recomand “Parcul de tara” pentru o iesire cu copiii, chiar daca este deschis doar in week-end. Noi am gasit deschis vineri, pentru ca era un grup de copii, iar patronul a fost amabil si ne-a acceptat si pe noi. Altfel am fi facut cale intoarsa.

Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea Sfantului Munte (V)

Maica Domnului i-a fagaduit primului locuitor si pustnic al Sfantului Munte, Sfantul Petru Athonitul, ca va fi pentru totdeauna ocrotitoarea sufletelor si trupurilor monahilor aghioriti. Si ea niciodata nu si-a uitat fagaduinta.

Un fenomen neobisnuit care adevereste deosebita dragoste a Maicii Domnului pentru monahii din Sfantul Munte este mladierea trupurilor parintilor adormiti, care tine mai multe zile dupa adormirea lor. Intepenirea trupurilor moarte ale celorlalti oameni este necunoscuta monahilor din Sfantul Munte.

Iar aceasta se intampla pentru ca Harul dumnezeiesc s-a salasluit in trupurile monahilor care s-au ostenit in nevointele duhovnicesti pana ce sufletele lor au capatat asemanarea cu Dumnezeu. Prin posturi istovitoare care le-au topit carnurile, prin privegheri de toata noaptea care uneori continuau mai multe saptamani si luni – Sfantul Nicodim Aghioritul nu a dormit deloc trei luni – prin stari indelungate in picioare, prin munci ostenitoare si prin culcarea pe pamant care mai mult oboseste trupul decat il odihneste, si-au sfintit si trupurile lor.

O pilda graitoare o constituie schimonahul rus Nicolae, impreuna-nevoitor cu parintele Abel, care a adormit la 6 februarie 1840, in joia din Saptamana Branzei.

Vestea mortii staretului Nicolae a ajuns la Manastirea ruseasca Sfantul Panteleimon sambata seara. Monahii trimisi de manastire au ajuns la coliba unde zacea mortul in a patra zi de la adormirea lui. Cand l-au vazut, toti au ramas uimiti. Fericitul Nicolae zacea intins pe doua scanduri ca si cum dormea. Numai ca nu rasufla. Culoarea si expresia fetei lui nu se schimbasera deloc. Ceea ce a pricinuit uimire a fost faptul ca mainile si picioarele si tot trupul si-au pastrat moliciunea lor, iar din gura iesea o mireasma cereasca.

Cu totii s-au bucurat de aceste dovezi ale sfinteniei parintelui Nicolae. Astfel ii cinsteste Maica Domnului pe cei care se nevoiesc in Sfantul Munte si pe toti cei care o cinstesc ca pe Maica lui Dumnezeu si mijlocitoarea intre Dumnezeu si oameni.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Jurnal de bunica (II)

 Parcul Ferma Ancutei

Asa cum v-am povestit aici, am plecat destul de devreme din Sinaia, ceea ce a facut sa ajungem devreme la Bucuresti. Si, pentru ca nu am vrut sa petrecem in apartament o frumoasa zi de primavara, am revenit la “Parcul Ferma Ancutei”. Am mai fost aici si stiam cat de mult le place.

Cand am ajuns, “iedutii bunicii” s-au repezit la tractoare si la joaca, iar sotul meu a mers sa comande de mancare, nu de alta, dar burticile tuturor erau cam necajite. Ne-am rezervat un foisor si, pana cand totul a fost pregatit, copiii s-au jucat. 

Foamea fiind cel mai bucatar, dar si preparatele delicioase, toata lumea a savurat toate preparatele.

Si, cu burtica plina, odihniti (pentru ca au dormit in masina), s-au jucat in parc pana seara, cand am pornit spre casa.

Recomand Ferma Ancutei, un loc unde copiii pot petrece cateva ore in aer liber.

Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea Sfantului Munte (IV)

Pe parintele Abel l-a odraslit marea Rusie. S-a nascut langa raul Volga, in orasul Balahna. Domnul, cunoscand ca avea sa devina un vas ales al Duhului Sfant, “i-a descoperit degraba comoara Evangheliei si a scrierilor patristice, pe care le cerceta si care curand l-au facut sa vada si sa se incredinteze de minciuna, de desertaciunea si de grija nefolositoare a acestei lumi”. La varsta de douazeci de ani a lasat parintii si patria si impreuna cu un alt inchinator, Nikita, au pornit spre Sfantul Munte. Mai mult de patruzeci de ani – pana la moartea lor – si-au dus povara unul altuia.

Cand au ajuns in Constantinopol au vazut numai planset si nenorocire, iar sangele curgand pe drumuri si prin piete ca paraul. Grecii de aici le spuneau:

-Parintilor, de ce ati venit acum aici la noi? La voi nici mieii nu sunt junghiati asa cum ne junghie turcii pe noi. In Sfantul Munte nu puteti merge, deoarece nu exista corabii, iar pe uscat peste tot umbla talhari, iar in manastiri monahii locuiesc impreuna cu turctii.

Totusi in primavara anului 1821 cei doi au pornit spre Sfantul Munte. Pana sa ajunga la destinatie au suferit patimirile lui Iov, poate si mai mult. Bani nu aveau, hainele lor ajunsesera niste zdrente si adeseori ii prindeau talharii si ii bateau. Dumnezeu i-a incercat prin suferintele lor ca aurul in topitoare, pentru a deveni si mai stralucitori. Au mers mai mult de o luna pe jos pana ce au ajuns in Sfantul Munte, mancand verdeturi si dormind acolo unde ii apuca noaptea.

In Sfantul Munte au gasit chiliile daramate, manastirile goale, toacele aruncate si “oastea Imparatesei Cerurilor imprastiata in toate directiile”.

Muntele cel Sfant, patria familiei celei iubitoare de Dumnezeu, slava Ortodoxiei, lauda Fecioarei, locul renasterii a mii de suflete, era pustiu si plangea ca Rahila cea de demult cautandu-si fiii. Peste tot stapanea o tacere de mormant.

In Manastirea Iviron cei doi parinti s-au inchinat la icoana Maicii Domnului “Portarita” cu lacrimi de bucurie. Imparateasa cereasca a ramas la locul ei ca o santinela neadormita, pazindu-si mostenirea. Era “luminoasa si bucuroasa, impodobita cu aur, argint si pietre pretioase”.

Apoi cei doi straini au intrebat pe monahii din manastire:

-De ce nu ati ascuns-o pe Maica Domnului? Sau cel putin de ce nu ati luat  de pe icoana podoabele pretioase? Si cum se intampla ca turcii nu au rapit pana acum o astfel de valoare?

Atunci parintii manastirii le-au spus despre minunea ce se petrece in fiecare zi cu icoana Maicii Domnului:

-Unde sa o ascundem si de ce? Ea este ocrotitoarea intregului Sfant Munte. Ne cearta pentru pacatele noastre. Canonul nostru inca nu s-a terminat. Insa ea ne priveste bucuroasa si de aceea noi nadajduim ca va trece repede aceasta nenorocire. Ne intrebati de ce turcii nu au luat pana acum podoabele ei pretioase? Nu numai ca nu pot sa le ia, dar nici macar sa intre in biserica nu indraznesc. Iata minunea pe care o vedem in fiecare zi. Este al treilea an de cand turcii traiesc in manastire, dar nici unul nu a intrat in biserica ei. Cand se manie pe noi, atunci incep sa ne ceara aur, argint si vase sfinte. Noi insa le aratam sfanta icoana si le spunem: “Poftiti, la aceasta icoana exista mult aur, argint si pietre pretioase. Luati-le pe toate!”. Atunci aceia ne raspund: Noi nu ne putem apropia de ea, deoarece ne priveste cu manie”.

Vedeti, fratilor, minunea? Aceasta ne tine aici si ne intareste.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Jurnal de bunica

 Sejur la Sinaia

Daca saptamana premergatoare Sfintelor Pasti a fost dedicata Hramului Sfantului Calinic de la Cernica, saptamana Luminata am petrecut-o alaturi de nepoti. Au fost patru zile de plimbare si de veselie.

Prima parte a saptamanii am petrecut-o la Sinaia, unde, desi prognoza arata frig si ploaie, au fost trei zile minunate de primavara, care ne-au permis sa ne plimbam, sa ne jucam si chiar sa savuram inghetata cu bombonele.

In ziua in care am ajuns, cu totii eram rupti de foame, astfel ca ne-am cazat si l-am intrebat pe “prietenul” google unde se mananca cel mai bine in oras. Am ales restaurantul Opus Garden care era aproape si avea recenzii bune. Personalul foarte amabil, insa preparatele, din pacate, nu au excelat, avand in vedere preturile destul de mari.

Dupa ce am servit masa, am pornit la plimbare. Si, unde este cel mai bun loc de plimbare si joaca, decat parcul din centrul orasului.

A doua zi a inceput destul de matinal, pentru ca, atat Matei, cat si Alexandru, se trezesc foarte devreme. Deci, micul dejun si la joaca afara, pentru ca soarele straluceste si ne incalzeste cu razele lui.

Parcul parca ne astepta pe noi (cred ca ceilalti turisti abia se trezeau 😂😂), asa ca impreuna cu bunicul au facut exercitiile de inviorare, s-au plimbat cu trotinetele si, cand afara s-a incalzit am mers sa savuram inghetata.

Dupa un pranz copios si un somnic dulce, am pornit iar la plimbare. De data aceasta am mers pe aleea spre Castelul Peles. S-au uitat si au admirat pe la tarabe, iar la un moment dat Alex s-a indragostit de o jucarie pisica. Le-am luat la amandoi si au fost foarte incantati de ele. Din momentul in care le-am cumparat, aceste pisicute i-au insotit peste tot 😂😂.

Nu ne puteam retrage la pensiune fara sa savuram o noua inghetata cu bombonele si sa hranim porumbeii.

Ultima zi petrecuta la Sinaia a inceput la fel, dis de dimineata. De data aceasta, dupa servirea micului dejun, am strans bagajele, am eliberat camera si, inainte de a porni spre casa, ne-am plimbat putin prin oras si am savurat o ultima inghetata.

Au fost trei zile in care si eu si sotul am intinerit cu cel putin 15 ani.