Dimineti cu Dumnezeu

Dragostea si dobandirea sfinteniei

In calitatea noastra de crestini, suntem familiarizati cu lupta impotriva patimilor; stim ca ea trebuie sa se desfasoare zi de zi, daca dorim sa vietuim in armonie cu standardele biblice. Aceasta stradanie de a ne birui patimile va esua in absenta iubirii, deoarece cel a carui inima e plina de iubire nu doreste nimic in afara de a se ocupa de propria persoana.

Sfantul Ioan Evanghelistul sublinia imposibilitatea de a-L iubi pe Dumnezeu, pe Care nu L-am vazut, daca nu ne iubim aproapele. Mai mult, sa ne amintim ca Mantuitorul ne porunceste sa ne iubim si vrajmasii!

Influentati de satana, cel plin de rautate impotriva noastra, ne concentram asupra iubirii de sine – in timp ce lupta impotriva patimilor ramane suspendata. Daca nu vom cauta harul mantuitor al Domnului, nu vom avea nici o speranta de a iubi si a ne umple inima de dragoste, si vom continua sa fim prizonierii intunericului, bolii si al mortii. Iubirea altruista va putea invinge numai prin puterea Sfantului Duh si prin dobandirea unei inimi frante si smerite – si astfel noi vom iesi biruitori in lupta impotriva voii proprii, egocentrice si individuale.

Fara o inima iubitoare, n-avem cum sa intram in imparatia lui Dumnezeu. Iubirea este cheia sfinteniei si nu se apropie decat de cei care nu se tem sa lupte pentru a o dobandi.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Final de octombrie

 BUCURIILE LUNII OCTOMBRIE

Luna octombrie, luna de toamna asa cum era cand eram copil; cu ploi, vant si frig, dar si cu soare bland, care ne incalzeste usor. Nici peisajele nu s-au lasat mai prejos, au desenat tablouri minunate, pe care nu te mai saturi sa le privesti. Si in aceasta luna bucuriile au fost multe.

-        Primul weekend din octombrie a fost dedicat atat nepoteilor, cat si copiilor de la Centrul Educational al Parohiei Sfantul Gheorghe.  Desi principala activitate a fost joaca, am realizat impreuna cu copiii de la Centru si ultima noastra activitate: am daruit un zambet copiiilor de la Zalhanaua. Cat de frumos este totul, cand esti inconjurat de copii, de veselia si energia lor.

-        Al doilea weekend a fost dedicat plimbarii si relaxarii. Ne-am bucurat de Cluj-un frumos oras ardelean, dar si de copiii minunati, cu glasuri de ingeri care au cantat la spectacolul “Cantarile Cerului”.  Despre acest frumos weekend am povestit aici;

-        De la Cluj, am pornit spre Baile Olanesti unde am petrecut o frumoasa saptamana de concediu.

-        In luna octombrie visul meu s-a implinit: am inceput activitatea la Asociatia “Maini de Mestesugar”;

-        Am incheiat luna tot in prezenta nepoteilor. De data asta am mers impreuna la Domeniul Cantacuzino, unde a avut loc Velocrosul Castanilor si la “Ferma vietii” de la Homoraciu, dar am facut si o delicioasa pizza. Am povestit despre aventurile noastre aici si aici

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Dimineti cu Dumnezeu

 Rolul sfintilor in viata noastra

Crescand in religia luterana, credeam pe atunci ca venerarea sfintilor de catre romano-catolici si crestini ortodocsi este o forma de idolatrie – idolatrie pentru ca ii “venereaza” pe sfinti. Pentru protestanti, aceasta venerare reprezinta un obstacol major, deoarece ei considera ca venerarea I se cuvine doar lui Dumnezeu. Distinctia dintre venerare si inchinare-adorare ne era necunoscuta. (Inchinarea e rezervata lui Dumnezeu, pe cand venerarea este respectul pe care se cuvine sa-l aratam sfintilor).

Biserica istorica a venerat sfintii dintotdeauna, deoarece Biserica este nedespartita. Biserica Triumfatoare din ceruri si cea Luptatoare de pe pamant sunt una si aceeasi Biserica. Cand se slujeste Sfanta Liturghie in Biserica, norul de martori (cei ce au biruit in lupta cu vrajmasul si se afla in ceruri cu Dumnezeu) se uneste in inchinare, in fata tronului dumnezeiesc, cu cei ramasi pe pamant. Noi, cand intram in comuniune liturgica in Biserica, ne unim mistic aici pe pamant cu sfintii din ceruri. Moartea nu ne desparte de cei care au plecat la ceruri inaintea noastra, intrucat in Hristos nu exista moarte.

Atunci cand ii veneram pe sfinti, le aratam dragoste si respect. A saruta icoana unui sfant echivaleaza cu a saruta Biblia. Cand sarutam fotografia unei persoane indragite, nu o veneram, ci ne demonstram concret iubirea fata de acea persoana; acelasi lucru se intampla si cand sarutam icoana unui sfant.

Atunci cand avem nevoie de rugaciuni, nu intram in carciuma cea mai apropiata pentru a-l ruga pe batrbatul care sa aplecat peste tejghea sa se roage pentru noi – ci le cerem celor care sunt apropiati de Dumnezeu sa se roage pentru noi. Nimeni nu e mai apropiat de Dumnezeu decat cei a caror viata pe pamant a fost una sfanta, sau care au imbratisat o moarte martirica din iubire pentru Hristos si credinta crestina – asa cum stim cu certitudine ca ei sunt vii in Hristos Domnul si El le asculta rugaciunile. Nu le cerem doar prietenilor nostri sa se roage pentru noi, ci ii cerem mai ales unui sfant, pentru ca Hristos este preaslavit “intru sfintii Sai” (II Tesaloniceni 1, 10).

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-PEISAJ

 Toamna la Sambata de Sus

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Dimineti cu Dumnezeu

 Coplesiti de importanta propriei persoane

Daca ne vom examina inima cu atentie, vom discerne daca suntem dominati de ideea importantei si superioritatii propriei persoane, sau daca ne consideram cei mai obscuri si mediocri dintre toti oamenii. Daca avem o parere deosebit de buna despre noi insine, acel simt al propriei noastre importante ne va determina sa asteptam sa mearga toate exact asa cum ni se pare noua ca trebuie sa mearga. Vom dori sa controlam tot ce se intampla, sa pretindem ca totul sa se desfasoare asa cum vrem noi – in cele din urma inlocuind voia lui Dumnezeu cu voia proprie.

Cei care considera ca li se cuvine totul in viata, fiindca ei sunt iesiti din comun, superiori tuturor celorlalti, se supara de obicei cu usurinta pe membrii familiei lor, pe vecini, pe colegii de serviciu. Sotii sau sotiile si copiii lor nu sunt niciodata suficient de buni pentru ei, prietenii lor nu sunt niciodata suficient de sensibili si receptivi pentru a le fi de folos. Acest gen de oameni cauta intotdeauna motive sau dovezi care sa demonstreze ca altii nu corespund asteptarilor lor si nu ostenesc sa se declare tot ei ofensati de orice nimic.

Egocentricii se plang lui Dumnezeu ca sunt neintelesi, fara sa-si dea seama cat de mult isi vatama propriile suflete, intrucat, pretinzand ca totul sa se intample dupa voia lor, vor cadea de fapt mai adanc in prapastia sinelui, pe taramul atotputerniciei lor idolatrii fata de sinele propriu.

Daca ne recunoastem cumva in acesta descriere, sa ne marturisim pacatele la duhovnic si sa pornim in cautarea smereniei si a pocaintei - sa le acordam celorlalti prioritate, asezandu-i pe primul loc in viata noastra si raspunzand cu sensibilitate nevoilor lor. Dupa ce vom realiza acestea, vom putea sa ne rugam si noi, din toata inima, asa cum ne-a invatat Mantuitorul Hristos: Faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant!

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Pelerinaj de toamna-continuare

 Pelerinaj la Sfantul Arsenie de la Prislop - drumul spre casa

Daca duminica a fost frumos, luni, pe drumul spre casa a plouat continuu. Dupa un mic dejun foarte matinal, am pornit la drum. Parintele a insistat sa mergem sa vedem si cheile Banitei, o splendoare a naturii, una dintre frumusetile tarii. Ne-a explicat ca putem merge acolo doar daca nu ploua. Sii….doar a burnitat. Pentru a vedea acea splendoare, trebuia sa mergem pe malul abrupt al paraului, tinandu-ne de un cablu. Initial am zis ca nu merg, ca nu pot. Insa, vazand cu ce curaj au pornit la drum doamnele din grup, mi-am luat “inima in dinti” si am pornit la drum. Nu am regretat vazand acea frumusete. Dar, pentru ca paraul este foarte mic, impreuna cu sotul am hotarat sa revenim la primavara, dotati cu cizme si sa mergem prin apa, pana mai departe.

De la Cheile Banitei, urmatoarea oprire a fost la Manastirea Lainici, un loc de o mare incarcatura duhovniceasca, unde se afla moastele Sfantului Irodion cunoscut ca "Luceafărul de la Lainici".

O alta oprire a fost la Manastirea Polovragi. Cand ne-am dat jos din masina, in jur de ora 10 dimineata, ne-au intampinat aerul curat si linistea, deranjata doar de cantecul cocosilor. Nu as mai fi plecat de acolo. Chiar ma gandeam ca, daca ar fi fost mai aproape de zona unde locuim, mi-ar fi placut o casa in zona. Am vizitat atat manastirea, cat si bolnita manastirii (locul unde, pe vremuri, erau ingrijiti bolnavii). Dupa un mic popas si la magazinul cu obiecte bisericesti am pornit la drum spre o noua manastire-manastirea Dintr-un lemn.

Aici am servit un pranz delicios. Ei bine, stiti ca aceasta manastire este manastirea mea de suflet insa, de cand cu ultimele schimbari nu am mai ajuns si nu regret. De fiecare data cand ajungeam acolo se simtea duhul rugaciunii si al iubirii insuflat de maica stareta si parintele de atunci. Plecam cu sufletul usor si cu puterea de a merge mai departe. Acum este doar tristete si………. Am plecat de acolo cu lacrimi in ochi.

O ultima oprire scurta, pe inserat si pe o ploaie torentiala, ne-am oprit la manastirea Trivale din Pitesti, dupa care, drum intins spre casa.

Am ajuns acasa in jur de ora 20 usor obositi, insa relaxați si cu sufletul incarcat de 

Dimineti cu Dumnezeu

 Ispita de a trai numai pentru ziua de astazi

A trai numai pentru momentul de fata este o ispita aproape universala a vremurilor noastre. Dorim sa ne distram acum, sa ne relaxam si sa ne simtim bine acum, sa avem tot ce visam acum. Prin urmare, ne concentram asupra unei mici perioade de timp si astfel uitam cat este de importanta pregatirea pentru vesnicie.

Stiinta medicala a dovedit ca adolescentii reactioneaza adeseori fara sa se gandeasca la consecintele unui comportament nesabuit, deoarece mintea lor nu a atins inca stadiul maturitatii. Ei nu numai ca sfideaza regulile sau isi asuma riscuri abordand o conduita periculoasa, ci sunt cu totul incapabili de a procesa consecintele actiunilor lor. Pentru multi dintre ei, nici macar moartea nu este o finalitate.

Atunci cand ne conducem viata dupa deviza “aici si acum”, ne comportam precum niste adolescenti. Simtul nostru launtric privind importanta pregatirii pentru vesnicie este atrofiat; de altfel, nu ne preocupa nici macar consecintele duhovnicesti de scurta durata ale actiunilor noastre. Vesnicia ni se pare un mit si toate energiile noastre merg intr-o singura directie - cea a obtinerii celor dorite de noi in prezent.

Absorbiti fiind de achizitionarea de obiecte si de placeri, ca si de orice alte bunuri care ne fac sa ne simtim bine, uitam de importanta de a ne pregati duhovniceste pentru viata vesnica. Dumnezeu nu ne-a dat viata pentru a ne desfata in placeri si de a acumula averi, ci pentru a ne apropia mai mult de El, Cel ce ne iubeste si doreste sa fie in comuniune cu noi in veci de veci. Asemenea liceenilor care studiaza, pregatindu-se pentru viata care-I asteapta, sa folosim si noi viata aceasta a noastra ca pe o perioada de pregatire pentru viata cea vesnica.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Pelerinaj de toamna

Pelerinaj la Sfantul Arsenie de la Prislop 

Începutul lunii noiembrie a adus si ultimul pelerinaj din anul acesta, un pelerinaj de doua zile in care am vizitat mănăstiri frumoase, cu multa incarcatura duhovnicească, in acelasi timp insa, am vazut si o mica zona frumoasa a tarii.

Am pornit la drum ieri dimineata, mult inainte de rasaritul soarelui si am ajuns la Sfanta Liturghie la schitul Breaza din judetul Brașov, un schit nou construit pe o veche vatra monahala, distrusa de generalul Bukow.

Spre finalul Sfintei Liturghii micuta biserica de lemn aproape a devenit neincapatore datorita micuților veniti la impartasit. Pentru fiecare copil parintele, prahovean din satul Ciorani, avea o vorba buna, un zambet,  o mângâiere.

Parintele nostru anuntase calugarii cu cateva zile inainte, ca vom ajungem la manastire la Sfanta Liturghie si atunci starețul manastirii a spus ca, la plecare, ne vor servi un pranz la pachet. Deci, fiecare dintre noi a primit o punguta cu o portie de ciorba de pui si una de sarmale.

Desi am vrut sa mancam acolo, nu a fost posibil, intrucat călugării au plecat la o înmormântare la Sibiu. Asa ca am pornit spre manastirea Sambata de Sus.

Desi cand am plecat din Ploiesti ploua mărunt, o ploaie mocaneasca de toamna, odată cu rasaritul soarelui s-a oprit si ploaia.

Peisajul a fost extraordinar.  Parca cerul a coborât pe pământ.

Ajunși la Sambata de Sus, inainte de a merge spre manastire, am servit pranzul peparapetul de piatra de langa parcare. Toata lumea a servit mâncarea cu multa placere, dand Slava lui Dumnezeu pentru darul primit. 

Am vizitat manastirea, dar si micul Paraclis unde parintele Teofil Paraian primea pelerinii.

Biserica mare a fost construita de IPS Antonie Plamadeala, in timpul comunismului. Pentru ca atunci era imposibil sa spui ca vrei sa construiești o biserica, a spus ca face un centru de cultura, o sala de conferințe.  Si, cum Dumnezeu lucrează prin oameni, cand totul a fost gata, construcția a fost acceptata ca biserica. 

Am avut marea bucurie sa ma inchin la icoana  Sfantului Iuda Tadeu, un sfant tare drag sufletului meu.

Dupa vizitarea Mănăstirii Sambata de Sus si o scurta vizita la pangar, am pornit spre Mănăstirea Prislop,  punctul principal al acestui pelerinaj. Am ajuns spre seara, cu aproape o ora inainte de închiderea porților. Doamne, cata pace si liniste, iar la mormântul Sfantului Arsenie am fost doar noi si doua măicuțe. Cu multa amabilitate, celor care cereau, le dădea ulei de la candela Sfantului.

De la Manastirea Prislop, incarcati duhovnicește, am pornit spre cazare, unde am servit si cina care s-a prelungit,  fiecare povestind cate ceva din aceasta frumoasa zi.

Dimineti cu Dumnezeu

 Cand noi suntem cei care i-am jignit pe altii

Fiecare dintre noi are parte de situatii in care trebuie sa suporte jignirile sau insultele altora, situatii pe care Dumnezeu le ingaduie pentru a ne ajuta sa dobandim smerenia de care avem nevoie daca vrem sa-L urmam pe Hristos. Cu toate acestea, exista si situatii in care noi suntem cei care-i ofenseaza pe altii – fie ei membrii familiei, pe care-i insultam uneori, sau colegi de serviciu, sau chiar oameni necunoscuti. In clipa in care-i facem concesii prea mari eului nostru, uitam de smerenie si cadem inpacatul care a dus la caderea din har a lui Adam si a Evei; asemenea lor, sacrificam Raiul pentru pacatul care ne atrage pe moment, pentru cateva clipe de placere.

Ce sa facem in astfel de momente, cand ne dam seama ca nu suntem in stare sa ducem o viata de crestin autentic, nici macar pe o scurta perioada de timp? Ce se mai poate indrepta dupa ce am ingaduit ca virtutile noastre sa se scufunde in mocirla egocentrismului? Mai avem o iesire: sa ne consideram nevrednici de a saruta incaltamintea aproapelului nostru si sa le cerem iertare celor pe care i-am jignit sau insultat.

Dupa aceea, sa intoarcem pagina si sa incepem o viata noua. De fiecare data cand cadem, sa ridicam ochii spre Hristos si sa nu ne desprindem privirea de la El. De fiecare data cand cadem, sa ne adresam Lui. Domnul nostru e grabnic iertator si ne va scoate la lumina, alungand intunericul care ne-ar putea distruge intru totul.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Culegem ce semanam

Fiind o natiune cu un numar atat de mare de prunci avortati, o natiune care si-a intrebuintat gresit resursele naturale daruite de Dumnezeu, care continua se declanseze razboaie pentru castiguri financiare si se mandreste pe masura cu progresele ei tehnologice si stiintifice – cum sa nu ne asteptam ca natiunea aceasta a noastra sa fie crutata de consecinte nefaste? Am devenit un popor care si-a intors fata de la Dumnezeu, preferand sa se inchine la bunuri materiale, distractii, sporturi, placeri narcisiste si egocentrism.

Sfantul Ioan Maximovici spunea deseori ca absolut nimic nu este intamplator: comportamentul uman are consecinte inevitabile, bune sau rele. Acel teribil tsunami care a lovit Asia de Sud-Est acum cativa ani a omorat mii de oameni si a devastat o intreaga zone rezidentiala – intr-o tara care-si crease deja obisnuinta de a face comert sexual cu mii de copii autohtoni, furnizati fara mila pedofililor perversi din toate colturile lumii.

Nu Dumnezeu pricinuieste calamitati naturale precum acel tsunami – noi, oamenii, le pricinuim. Dumnezeu controleaza fortele naturii, dar noi raspundem pentru efectele pustiitoare care au loc. Nu Dumnezeu este Cel care ni le trimite, noi suntem cei care le atragem asupra noastra.

Nu va amagiti; Dumnezeu nu Se lasa batjocorit; caci ce va semana omul, aceea va si secera (Galateni 6,7). Dezastrele naturale sa ne aduca aminte sa ne intoarcem la Domnul, sa traim intru pocainta si sa renuntam la aroganta si dispretul pe care le aratam fata de legile lui Dumnezeu.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)