Maica Domnului îi descoperă
Cuvioasei Marta, mama Sfântului Simeon, fericirea cea veşnică
Pe
când Cuviosul Simeon, fiul ei, se nevoia pe stâlp în Muntele Minunat, Cuvioasa
Marta a avut o descoperire, cu un an înainte de sfârşitul său. Pe la miezul nopţii,
în timp ce îşi făcea fierbinţile ei rugăciuni către Dumnezeu, a căzut într-o
mare uimire. I s-a arătat o mare mulţime de îngeri luminaţi, care ţineau în
mâini lumânări aprinse şi care, săltând de bucurie, ziceau către dânsa: „După
ce va trece acest an, fiind dezlegată din trup, te vom lua la odihna făgăduită
ţie de Domnul”. Tot aşa i s-a descoperit şi Cuviosului Simeon. Iar unuia dintre
fraţi i s-a arătat o vedenie de acest fel: A văzut pe Maica Domnului, pe
Preacurata Fecioară Maria, şezând pe un scaun în slavă, iar fericita Marta
stătea înaintea ei, ridicându-şi spre dânsa mâinile sale în chipul Crucii, şi prefăcându-se
într-o Cruce de aur, strălucea cu o lumină asemenea cu razele soarelui; şi astfel
se vedea că toată Crucea aceea era luminoasă.
Cuviosul
Simeon auzind despre această vedenie, a zis: „Acesta este semnul că s-a
apropiat fericitul sfârşit al maicii mele”. Sfânta Marta, sfârşindu-şi anul cel
de pe urmă al vieţii cea plăcută lui Dumnezeu, a mers spre cercetare la
Cuviosul Simeon, fiul său, care s-a rugat către dânsa, zicând:
„Binecuvântează-mă, maica mea, precum Avraam a binecuvântat pe Isaac”. Iar
Sfânta a zis: „De aceea am şi venit aici, ca să mă învrednicesc binecuvântării
şi rugăciunilor tale; pentru că de acum au mai rămas numai trei luni din viaţa
mea. După aceea mă voi duce la Domnul Dumnezeul meu; Acela să-ţi dăruiască ţie
darul şi binecuvântarea Sa, ca să-ţi săvârşeşti cu bine alergarea ta cea bine începută
şi să te învrednicească Împărăţiei Sale”. Acestea grăindu-le, vărsa lacrimi din
ochi, iar fraţii care erau acolo plângeau; pentru că greu li se părea lor a
auzi că după trei luni nu vor mai vedea faţa ei; şi ziceau: „Maică, viu va fi
sufletul tău şi va lăuda pe Domnul”. Iar ea întărea cuvântul zicând: „De nu va
fi aşa precum v-am spus, apoi, pe mine roaba voastră, să mă socotiţi ca o
mincinoasă”. Atunci Cuviosul Simeon a zis către dânsa: „Binecuvântarea ta o
cerem noi acum, iar cuvintele tale ne sunt foarte dureroase inimilor noastre”.
Sfânta a zis: „Binecuvântaţi sunteţi voi Domnului, şi binecuvântaţi sunt cei ce
vă binecuvintează pe voi”. După aceasta toţi i s-au închinat ei, asemenea şi ea
închinându-se lor, s-a întors în Antichia la casa sa. După plecarea ei,
Cuviosul chemând a doua zi pe cei mai iscusiţi dintre fraţi, a zis către
dânşii: „Cu adevărat, vremea ducerii maicii mele de la cele pământeşti se
apropie; pentru că în noaptea trecută am văzut în vedenie un scaun pus înaintea
mea şi maica mea şezând pe dânsul, iar noi toţi stăteam împrejurul ei; atunci
ea, ca o învăţătoare, a zis către noi cuvântul cel dintâi al psalmului: „Fericit
bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioşilor...”. Şi multe alte cuvinte sfătuitoare
ne-a zis nouă, ca o maică. Apoi s-a sculat, şi mergând înaintea noastră la biserică,
ţinea în mâini o cruce prealuminoasă; iar noi urmam după dânsa cântând Psalmi cu
umilinţă”.
După
aceasta, cu câteva zile înaintea sfârşitului său, s-a dus iarăşi la Cuviosul Simeon
- pentru sărutarea cea mai de pe urmă - şi i-a spus lui toate Dumnezeieştile descoperiri
care i s-au făcut în viaţa sa; asemenea şi lucrurile cele bune, ostenelile şi nevoinţele
care se făcuseră în taină, pentru slava numelui lui Dumnezeu; şi a rămas acolo în
acea noapte, în care a avut o minunată vedenie cerească.
În
vis se vedea că este răpită spre înălţimea cerului, unde a văzut nişte palate minunate
şi luminoase, a căror frumuseţe nici un cuvânt nu o poate spune. Umblând ea prin
acele palate şi minunându-se de zidirea cea nefăcută de mână, a văzut pe
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu doi îngeri prealuminaţi, care a zis către
dânsa: „Ce te minunezi?”. Iar ea cu frică şi cu bucurie închinându-se
Preasfintei Născătoarei, a răspuns: „Mă minunez Stăpână, căci în tot timpul
vieţii mele pe pământ, n-am văzut nişte palate mai minunate ca acestea”. Iar
Preacurata a zis: „Şi pentru cine socoteşti tu că sunt pregătite ele?”. Dânsa a
zis: „Nu ştiu, Stăpână”. Atunci Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a grăit către
dânsa: „Oare nu ştii că pentru tine s-a pregătit această odihnă, pe care a
zidit-o fiul tău, şi în care de acum vei petrece în veci?”. Aceasta zicând, a
poruncit îngerilor de a pus un scaun minunat, apoi a zis către dânsa: „Această
slavă ţi se dăruieşte ţie, deoarece ai vieţuit cu dumnezeiască plăcere în frica
Domnului”. Apoi iarăşi a zis: „Voieşti ca să vezi şi pe cele mai slăvite?”.
Atunci i-a poruncit ei ca să vină după dânsa; şi suindu-se la cele mai înalte
locuri cereşti, i-a arătat ei alte palate mult mai minunate şi mai luminate,
fără să semene cu cele dintâi şi care erau pline de slavă cerească, a căror frumuseţe
nici mintea omenească nu o poate ajunge, nici gura nu o poate povesti. Atunci Preacurata
a zis: „Şi pe aceste palate le-a zidit fiul tău şi a început şi la temelia
celui de-al treilea palat”.
Aceasta
zicând-o, a dus-o pe dânsa iarăşi spre răsăritul soarelui şi i-a arătat ei, din
înălţime, locuinţele Raiului, şi într-însele mulţime de cete de parte
bărbătească şi femeiască veselindu-se, şi i-a zis Stăpâna: „Aceste locuri le-a
dăruit Fiul meu celor ce au trăit în curăţenie şi cu dreptate, întru păzirea
poruncilor Domnului, acelora celor care au făcut milostenii multe cu osârdie,
de aceea singuri de milă s-au învrednicit de la Domnul, pentru că: „Fericiţi
sunt cei milostivi, căci aceia se vor milui”. Aceasta a fost vedenia Sfintei
Marta, pe care a spus-o fiului său. Fiind într-o zi de Duminică, s-a împărtăşit
cu Sfintele Taine ale Trupului şi Sângelui lui Hristos. Faţa ei strălucea de
darul lui Dumnezeu fiind luminată şi de negrăita bucurie duhovnicească, prin
care se veselea, deoarece era încredinţată de sfârşitul călătoriei acestei
vieţi şi de mântuirea sufletului său. Apoi a petrecut toată ziua aceea şi
noaptea ce-a urmat, o parte în vorbiri de Dumnezeu insuflate, cu preaiubitul şi
Cuviosul său fiu, iar altă parte în rugăciuni către Dumnezeu, însoţite de multe
lacrimi fierbinţi.
Iar
luni, dând pace şi binecuvântare, apoi sărutarea cea mai de pe urmă fiului său
şi tuturor ucenicilor lui, s-a despărţit de dânşii, lăsându-i pe dânşii
plângând. Ea s-a dus la un sat care se numea Tivirint, care era departe ca la
trei stadii de Muntele cel Minunat, şi unde era biserica Sfântului Ioan
Botezătorul. Ea a vărsat multe lacrimi la acea biserică, şi a început a slăbi
cu trupul. Locuitorii acelui sat, care o cinsteau foarte mult, au rugat-o să se
odihnească la dânşii de oboseala de care era cuprinsă. S-a odihnit în ziua aceea;
iar în noaptea următoare şi mai mult a slăbit cu trupul. Marţi au dus-o cu
căruţa la casa ei în Antichia, şi anume în cetăţuia care se numea Dafne.
Miercuri s-a rugat cu căldură lui Dumnezeu, vărsând multe lacrimi şi, având
nădejde neîndoită de mântuirea sa, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu,
în patru zile ale lunii lui iulie (Viețile Sfinților
4
iulie).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
.jpg)
