Despre Maica Domnului

 Maica Domnului cheamă la Împărăţia Mirelui ceresc, pe buna şi blânda fecioară Evpraxia

Când s-a apropiat vremea fericitului sfârşit al Sfintei Evpraxia, egumenei i s-a arătat în vis descoperire de la Dumnezeu, că mireasa lui Hristos în curând se va chema în cămara cea cerească. Ea s-a tulburat foarte mult de vedenia aceea, fiindu-i jale pentru plecarea de la dânsele, a iubitei lor Evpraxia. Pentru aceea, ea a început a plânge, şi n-a voit să spună nici uneia acea vedenie. Bătrânele văzându-o pe ea mâhnită şi plângând neîncetat, nu îndrăzneau să o întrebe pe dânsa pentru ce plânge aşa. Apoi şi ele singure, umplându-se de mâhnire pentru întristarea ei, s-au apropiat de dânsa, grăind: „Doamnă şi maica noastră, spune-ne nouă, pentru care pricină eşti în astfel de întristare? Pentru că şi inimile noastre s-au îndurerat, văzându-te pe tine suspinând”. Egumena a zis: „Nu mă siliţi, căci am să vă spun până mâine”. Bătrânele au zis către dânsa: „Maica noastră, viu este Domnul, de nu ne vei spune, cu mare mâhnire vei răni sufletele noastre”. Egumena a zis: „Nu voiam să vă spun până mâine dimineaţă, dar de vreme ce mă siliţi să vă spun, ascultaţi: Evpraxia ne lasă pe noi, căci mâine se va duce din viaţa aceasta; dar nici una din voi să nu-i spuneţi despre aceasta, ca să nu ştie această taină şi să se tulbure, până ce va veni ceasul ei”. Egumena spunând acestea, surorile au plâns mult, ştiindu-o că este mult plăcută lui Dumnezeu şi adevărată roabă şi mireasă a lui Hristos; socoteau că le este o mare pagubă a se lipsi de dânsa.

Plângând ele, una din surori auzind plânsul bătrânelor şi înştiinţându-se de pricina plângerii, a alergat la brutărie, şi a aflat pe Evpraxia, împreună cu Iulia, ostenindu-se la coacerea pâinii. A zis către Evpraxia: „Doamnă, să ştii că pentru tine plânge egumena şi bătrânele!”. Evpraxia şi Iulia, s-au mirat de cuvântul acesta, şi stăteau tăcând. Apoi Iulia a zis către Evpraxia: „Oare nu acela ce a fost altădată mire al tău, a rugat pe împăratul, ca să te ia pe tine cu sila din mănăstire şi pentru aceasta se întristează Doamna egumenă şi bătrânele?”. Sfânta a răspuns: „Viu este Domnul meu Iisus Hristos, că de s-ar aduna toate împărăţiile pământului, nu vor putea să mă silească pe mine, ca eu să las pe Hristos, mirele meu; însă doamna mea Iulia, du-te şi află pentru ce este plânsul acela, pentru că sufletul meu s-a tulburat foarte mult”. Iulia ducându-se, a stat lângă uşă şi a ascultat cele ce ele vorbeau. Egumena spunea bătrânelor de aceea vedenie, astfel: „Am văzut pe doi bărbaţi cinstiţi, îmbrăcaţi luminos, intrând în mănăstire şi zicându-mi: lasă pe Evpraxia, căci îi trebuie Împăratului. Iar eu îndată luându-o pe dânsa, am plecat. Când am sosit la nişte porţi minunate, ale căror frumuseţi nu le pot spune, acelea s-au deschis singure, am intrat înăuntru şi am văzut nişte palate nefăcute de mână, pline de slavă nespusă, şi un scaun înalt pe care şedea un Împărat prealuminos; eu n-am putut să intru înăuntru, iar pe Evpraxia luându-o, au dus-o la Împăratul. Ea căzând înaintea Lui, I s-a închinat şi a sărutat preacuratele Lui picioare. Am văzut acolo întuneric, apoi strălucire de îngeri şi o mulţime de sfinţi, toţi stând şi privind Ia Evpraxia. După aceasta am văzut pe Maica lui Dumnezeu, pe Preacurata Fecioară Maria, Stăpâna noastră, care luând pe Evpraxia, i-a arătat o cămară preafrumoasă şi o cunună pregătită, strălucind cu slavă şi cu cinste, şi am auzit un glas zicând către dânsa: „Evpraxia, iată răsplătirea şi odihna ta; acum du-te, iar după zece zile să vii, ca să te saturi de toate acestea întru nesfârşiţii veci”. Această vedenie a spus-o egumena bătrânelor, vărsând lacrimi din ochi, şi le-a zis: „Iată acum este a zecea zi de când am văzut această vedenie, şi mâine dimineaţă Evpraxia va muri”. Cu mare greutate, Iulia i-a făcut cunoscută acea descoperire despre moartea ei.

Auzind această veste, Cuvioasa Evpraxia a început a plânge cu mare îndurerare, cerând de la Dumnezeu timp de pocăinţă. Dar sfârsitul ei a sosit, şi după puţină zăcere, s-a despărţit de surorile ei iubite, care au plâns-o cu adâncă durere, şi de egumena ei scumpă către care a rostit ultimile cuvinte: „Maica mea, roagă-te pentru mine, că mare osteneală este sufletului meu în ceasul acesta” (Viețile Sfinților 25 iulie).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului cheamă la sine pe Muza fecioara, suflet curat şi nevinovat

Sfântul Grigore Dialogul, papa Romei, zicea către arhidiaconul său, Petru: „Prov, robul lui Dumnezeu, mi-a spus mie, despre sora lui Muza că, copilă fiind, într-o noapte i s-a arătat ei în vis Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pururea Fecioara Maria, căreia îi urmau nişte fecioare de o vârstă cu Muza: „Oare voieşti ca împreună cu aceste fecioare să vieţuieşti şi să-mi urmezi mie?”. Muza a răspuns: „Voiesc, Doamnă”. Şi i-a poruncit Stăpâna ca de acum să lase jocurile copilăreşti şi să fie cuminte, pentru că la 30 de zile ea va veni şi o va aşeza cu fecioarele acelea. Muza deşteptându-se, şi-a schimbat obiceiul din ceasul acela şi şi-a lepădat toată mintea copilărească. Părinţii ei minunându-se şi întrebându-o pe ea despre acel vis, ea le-a răspuns că a văzut pe Preacurata Fecioară, Născătoarea de Dumnezeu şi a luat o poruncă de la ea, de ziua în care o să se ducă şi o să se aşeze cu fecioarele cele ce îi urmau ei. Sosind ziua a 25-a, Muza a fost cuprinsă de friguri, iar la 30 de zile, când s-a apropiat ceasul de a merge la aceea care i s-a arătat în vis, iarăşi a văzut pe Preacurata, venind la ea, cu fecioarele acelea. Atunci, ea a început a zice, cu glas lin, către cea care o chema pe ea: „Iată vin, Doamnă, iată vin”. Şi cu acest cuvânt şi-a dat sufletul în mâinile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi sufletul ei, ieşind din trupul cel fecioresc, s-a sălăşluit cu sfintele fecioare. Dumnezeului nostru, slavă” (Proloage 16 mai).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

FINAL DE APRILIE

 BUCURIILE LUNII APRILIE

Deja au trecut cateva zile din luna mai, insa nu pot sa nu amintesc despre luna aprilie, la cat de multe bucurii am avut. Despre o parte dintre ele am reusit sa scriu pe blog, despre altele nu.

-luna a inceput cu un sejur la Cluj, pentru ca ne-am dorit sa mergem la concertul “Roaga-te si crede”. Am petrecut trei zile frumoase alaturi de prietenii nostri;

-la intoarcerea acasa, am servit pranzul la “Pastravaria Albota”. Soarele cald de primavara si un pranz copios cu peste a fost o pauza perfecta;

-am reusit sa facem sfestanie in casa, dar si sa ne spovedim si sa ne impartasim;

-copiii si tinerii de la Centru au pregatit hramul Sfantului Calinic de la Cernica. Despre hram am scris aici;

-In noaptea de Inviere am participat la slujba impreuna cu copiii si tinerii de la Centru;

-A doua zi de Paste am servit masa impreuna cu copiii si nepotii;

-Am petrecut un sejur cu nepotii la Sinaia

-Am fost cu nepotii la Ferma Ancutei si la Parcul de la Ferma;

-Am petrecut o minunata zi de sambata impreuna cu parintii, socrii, sora mea si de copii; a fost o intalnire de suflet ;

-Am participat la Hramul “Sfantul Gheorghe” la biserica de la Provita;

-Am participat la Hramul “Sfintele Mironosite” la o biserica din Ploiesti si, pentru ca acea biserica a fost tarnosita, am trecut si prin Sfantul Altar;

-Luna s-a incheiat cu pelerinajul la Manastirea Pantocrator, pentru a ne inchina la moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe si Sfanta Maria Magdalena.

-A fost o luna cu multe intalniri, atat cu tinerii, cat si cu copiii de la Centrul Educational.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Despre Maica Domnului

 Cât de urât a fost lui Dumnezeu eresul şi hulele lui Nestorie

Pentru ca să înţeleagă fiecare, cât de urât a fost Maicii lui Dumnezeu eresul lui Nestorie, să ascultăm povestirea părinţilor Limonarului - Sofronie şi Ioan, care scriu următoarele: „Am mers la părintele Chiril, Preotul lavrei Calamonului, care este lângă Iordan, şi ne-a spus nouă acestea: într-una din zile am văzut în somn pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cu faţă luminată, îmbrăcată cu haină roşie, şi împreună cu dânsa doi bărbaţi cu sfinţită cuviinţă, care stau afară de chilia mea. Eu am cunoscut că este Stăpâna de Dumnezeu Născătoare, iar acei doi bărbaţi care erau împreună cu dânsa, erau Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu şi Sfântul Ioan Botezătorul. De aceea am ieşit din chilia mea şi, închinându-mă Născătoarei de Dumnezeu, am rugat-o pe ea să intre înăuntru, ca să-mi binecuvinteze chilia. Dar Născătoarea de Dumnezeu n-a voit nicidecum, şi fiindcă eu am rugat-o cu stăruinţă, zicând: „Să nu se întoarcă robul tău ruşinat şi defăimat de la tine”, şi altele asemenea. Ea căutând spre mine, mi-a răspuns: „Cum mă rogi să intru în chilia ta, când tu ai pe vrăjmaşul meu într-însa”. Acestea zicând, s-a făcut nevăzută; iar eu deşteptându-mă, am început a plânge şi a mă mâhni, pentru cuvântul acesta al Născătoarei de Dumnezeu. Nefiind altcineva în chilia mea, afară de mine singur, mă gândeam, că nu cumva să fi greşit cu vreun lucru oarecare, sau cu gândul către Născătoarea de Dumnezeu, aceea s-a întors de la mine; însă nu găseam nimic cu care să-i fi greşit cu ceva.

Aflându-mă în mare nedumerire şi mâhnire, am luat o carte ca să citesc şi să mă mângâi, în supărarea aceea. Acea carte era a lui Isihie, Preotul bisericii Ierusalimului, pe care o cerusem odată de la dânsul. Citind în ea, am aflat la sfârşitul cărţii două cuvinte hulitoare ale rău-credinciosului Nestorie, de unde am cunoscut că el este vrăjmaşul Născătoarei de Dumnezeu; pe acela îl aveam în chilia mea. Atunci, am dat cartea înapoi, la acela care mi-o dăduse, zicându-i: „Frate, ia-ţi cartea ta înapoi, căci dintr-însa mai mult m-am păgubit, decât m-am folosit”. Iar acela întrebându-mă şi aflând cauza acelei pagube, fiindcă i-am povestit vedenia, s-a umplut de râvnă dumnezeiască şi îndată a tăiat din carte acele cuvinte hulitoare şi le-a ars cu foc, ca să nu se mai afle în chilia lui vrăjmaşul Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu.

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Rugaciunea lui Iisus (III)

Renumitul ascet, monahul Paisie (+1869) a trait in Sfantul Munte optzeci si trei de ani si s-a odihnit in Domnul dupa ce a trecut de o suta de ani.

Cata vreme a trait, viata sa minunata a trecut neobservata. Parintele Paisie era grec, insa alte date despre el nu se cunosc. A fost preaslavit datorita vietii sale duhovnicesti inalte. Timp de patruzeci de ani nu a baut vin si nu a mancat mancare cu untdelemn si, in general, a facut asceza aspra la Chilia Sfantului Mare Mucenic Gheorghe din Schitul Kavsocailvia.

Odata staretul Paisie ii spunea unui monah ca Rugaciunea lui Iisus la cei desavarsiti inlocuieste toate celelalte rugaciuni. Ucenicul sau, parintele Eftimie statea undeva langa ei si cand a auzit aceasta, a inceput sa cugete intru sine:

“Adica canonul de rugaciuni pe care il citim, diferitele rugaciuni si troparele adresate Domnului, Imparatesei Cerurilor si Sfintilor nu sunt rugaciuni? Oare astfel de rugaciuni nu ajung la Domnul?”. Si de aceea nu credea cele spuse de Staretul sau acelui monah.

In acea clipa insa sufletul parintelui Eftimie a fost luminat de o lumina nespusa. Mintea i-a fost rapita la cele inalte, fara ca el sa-si dea seama. Atunci i s-au descoperit lucruri minunate. A fost rapit in extaz, asa cum se intampla celor care se indeletnicesc cu Rugaciunea mintii, si pentru un oarecare interval de timp rapirea mintii si legatura constiintei sale cu cele contemplate era atat de puternica, incat nu mai simtea nimic in jurul sau.

Atunci a auzit un glas spunand:

-Ridica-te si vezi ce se intampla!

Parintele Eftimie s-a ridicat si, asa cum spunea el insusi, nu simtea deloc greutatea trupului. In aceeasi clipa Focul care se gasea inlauntrul sau i-a spus:

“-Eftimie, crezi acum acestea pe care le spune Staretul tau sau mai starui in necredinta de mai inainte?”

-Cred, Doamne! A raspuns parintele Eftimie.

-Iata despre ce vorbeau ei! Iata cum este rugaciunea lor!De aceea sa crezi in ceea ce au spus!

Cand parintele Eftimie si-a venit intru sine, lumina continua sa-l impresoare, iar inima ii tresalta de bucurie. A vazut ca batranii inca mai discutau. Dupa putin timp, si-a dat seama ca ochii ii ramasesera nemiscati. Multa vreme si-a frecat ochii si si-a miscat pleoapele cu degetele, insa ele ramaneau nemiscate. L-a cuprins deznadejdea cand a vazut ca pleoapele nu voiau sa revina la starea lor de mai inainte.

Atunci si-a adus aminte de Maica Domnului, de Tamaduitoarea tuturor bolilor. Cu lacrimi fierbinti si cu un glas rugator, care pornea dintr-un suflet indurerat, a rugat-o pe Maica Domnului sa-l vindece. Si indata Nadejdea celor deznadajduiti l-a vindecat, facand ca pleoapele sa se miste ca si mai inainte.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Povatuitoare cereasca (III)

Sfantul Chiril, dupa ce a ajuns patriarh al Alexandriei, nu s-a bucurat mult de pace in Biserica. Diavolul a pricinuit mare razboi si tulburare in intreaga Biserica a lui Hristos prin erezia hulitoare a nelegiuitului Nestorie. Acest Nestorie, dupa ce a ajuns patriarh al Constantinopolului, la inceput se arata drept-credincios, dar in inima sa era eretic, socotindu-L pe Stapanul Hristos numai Om, nu si Dumnezeu, iar pe Stapana Nascatoare de Dumnezeu o numea Nascatoare de Hristos, episcopul Dorotei, cel de o cugetare cu Nestorie, la o sarbatoare a propovaduit poporului urmatoarele hule:

-Cel ce va numi pe Maria Nascatoare de Dumnezeu, sa fie anatema!

Un alt prieten al lui Nestorie, care era preot si care era de o cugetare cu el, proprovaduia urmatoarele:

-Sa nu numeasca nimeni Nascatoare de Dumnezeu pe Maria, deoarece Maria a fost un om cu fire femeiasca. Din trup omenesc cum este cu putinta sa se nasca Dumnezeu?

Atunci Nestorie, acel ticalos si cugetator de cele evreiesti, nu a putut sa-si mai ascunda erezia sa, ci a dat pe fata hulele lui impotriva Domnului si a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu. Si spunea:

-Eu nu voi numi Dumnezeu pe Cel care S-a zamislit in pantece de femeie si a asteptat un numar de zile si luni pana ce Se va naste. Nici Nascatoare de Dumnezeu nu o voi numi pe femeia care a nascut om cu trup din aceeasi fire.

De atunci au inceput disputele in Biserica. Nestorie si-a scris invataturile lui eretice in carti, pe care le impartea peste tot, pana si in pustietati unde locuiau pustnici. Si astfel camasa lui Hristos s-a rupt inca o data ca si in timpul lui Arie, cand s-a rupt intreaga plinatate a Bisericii.

In anul 431, la initiativa imparatului Teodosie cel Tanar s-a intrunit la Efes al III-lea Sinod Ecumenic. Presedentia Sinodului apartinea Sfantului Chiril, care “a propovaduit impreuna cu toti Parintii si a dogmatizat ca Domnul nostru Iisus Hristos este in ipostasul Sau Dumnezeu desavarsit si om desavarsit, iar nu doua persoane diferite; si ca Preacurata Fecioara, care L-a nascut cu trup, este cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu”.

Atunci s-a facut mare bucurie tuturor ortodocsilor si poporul din Efes striga intr-un glas: “Nu este mare Artemida Efesului, asa cum se spunea in vechime, ci mare este Preacurata Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu”.

Parintii Sinodului l-au anatemizat si l-au caterisit pe Nestorie ca pe un eretic, apoi l-au exilat in Arabia. “Acolo aflandu-se ticalosul, l-a ajuns mania dumnezeiasca, deoarece limba lui cea hulitoare i-a putrezit si i-a fost mancata de viermi, asa cum spune Evagrie. De asemenea si tot trupul sau a putrezit, asa cum spun istoricii Cedrinas si Nichifor. Iar in Tebaida de Sus a suferit o moarte infricosatoare, ticalosul, asemanatoare cu cea a lui Arie. Caci mergand la privata, a inceput sa huleasca pe Hristos si pe Maica Domnului. Atunci Ingerul Domnului l-a lovit si i s-au varsat toate maruntaiele in hazna. Si acolo cel rau si-a dat sufletul”, asa cum povesteste Sfantul Gherman al Constantinopolului.

Astfel a fost pedepsit hulitorul Sfantului Nume al Maicii Domnului, iar noi ortodocsii bucurandu-ne si praznuind, o numim intr-un glas pe Maica Domnului Nascatoare de Dumnezeu, ca ceea ce a nascut pe Dumnezeu intrupat.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Povatuitoare cereasca (II)

Inchinatorii orasului sfant Bethleem, atunci cand merg sa se inchine Pesterii Sfinte, trec prin piata care se afla in fata manastirii. Aici arabii vand “naut de piatra”. Potrivit traditiei, “intre Ierusalim si Bethleem, in partea stanga a soselei ce leaga cele doua orase, exista o arie de treierat veche, in care pana astazi creste naut de piatra”. Aria este sapata in piatra, iar intre pietrele ei creste nautul de piatra, - “unele boabe fiind mari, altele mai mici, iar altele necojite”.

La nedumerirea inchinatorilor cu privire la acest naut, locuitorii din zona raspund: “Maica Domnului impreuna cu logodnicul ei, Iosif, urcau din Nazaret spre Ierusalim pentru a praznui Pastele, asa cum spune sfanta si dumnezeiasca Evanghelie. Deoarece Iosif era originar din Bethleem si avea aici rude, a venit si a stat aici cateva zile. Intr-o zi, in timp ce Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu impreuna cu Iosif si cu Iisus, care pe atunci era copil mic, mergea de la Bethleem la Ierusalim, un locuitor din Bethleem treiera naut in aria amintita mai sus. Traditia spune ca animalele de indata ce au vazut-o pe Maica Domnului avand in brate pe Iisus, au ramas nemiscate pana ce a trecut. Maica Domnului si Iosif l-au salutat pe omul acela si l-au intrebat ce treiera. Acela insa, maniindu-se pentru ca s-au oprit caii din treierat a raspuns: “Treier pietre”. Atunci indata nautul s-a facut pietricele, care au ramas pana in zilele noastre…. Aria se pastreaza neschimbata pana astazi langa drum, iar nautul se afla pietrificat in ea”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Rugaciunea lui Iisus (II)

Staretul rus Siluan Athonitul (1866-1938), dupa o mare nevointa impotriva patimilor, a izbutit sa ajunga pe culmea desavarsirii.

Parintele Sofronie spunea despre Staretul Siluan:

“Staretul era un om de o smerenie profunda si adevarata inaintea lui Dumnezeu, cat si inaintea oamenilor… Dorea sa fie mai prejos decat toti, saluta primul si cerea binecuvantare de la cei ce aveau harul preotiei… pe toate acestea le facea fara nici o politete sau lingusire…. Cunostea “cat de mult ii iubeste Domnul pe oamenii Sai” si din dragoste farta de Dumnezeu si fata de oameni cinstea si respecta pe fiecare om”.

Staretul a fost un om al rugaciunii neincetate. “Chemarea neincetata a Numelui lui Iisus indulcea sufletul sau. Se bucura atunci cand auzea de la ceilalti parinti ca rostind aceasta Rugaciune ne putem ruga peste tot si intotdeauna, in timpul oricarei lucrari si in orice situatie si ca in timpul slujbelor bisericesti este bine sa rostesti aceasta Rugaciune. Iar cand din pricina ascultarii sau a bolii este cu neputinta sa mergi la biserica, atunci aceasta Rugaciune inlocuieste slujbele. Staretul se ruga mult si cu fierbinteala, pentru ca sufletul sau era cuprins de o durere profunda si de aceea cerea cu staruinta Celui puternic sa-l mantuiasca.

A trecut astfel putin timp, cam vreo trei saptamani, cand intr-o noapte, in timp ce se ruga inaintea icoanei Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Rugaciunea a intrat in inima sa si a inceput sa lucreze acolo zi si noapte. Atunci insa nu a inteles maretia acestui dar pe care il primise de la Maica Domnului”.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Rugaciunea lui Iisus (I)

Sfantul Maxim Kavsokalivitul a avut dintotdeauna o singura dorinta: sa dobandeasca harisma rugaciunii neincetate a lui Iisus, care se numeste si Rugaciunea mintii. Ea este chemarea neincetata a Dumnezeiescului Nume al lui Iisus Hristos cu buzele, cu mintea si cu inima, simtind in acelasi timp prezenta lui Dumnezeu si cautand sa dobandim Harul prin fiecare lucrare a noastra. Rugaciunea este alcatuita din cuvintele :”Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul!”.

In perioada cand Sfantul Maxim se nevoia in Sfantul Munte (in prima jumatate a secolului al XIV-lea) a venit aici si Sfantul Grigorie Sinaitul. Acesta auzise multe despre dascalul linistirii si al Rugaciunii mintii, precum si despre petrecerea sa peste fire. Dumnezeiscul Grigorie a fost cuprins de dorinta fierbinte de a-l cunoaste.

Cand cei doi stalpi de foc ai vietii ascetice s-au intalnit, s-au sarutat cu “sarutare sfanta”.

-Spune-mi, te rog, frate, ai Rugaciunea mintii?

Sfantul Maxim, dupa ce a zambit putin, i-a raspuns:

-Nu vreau sa-ti ascund, prea cinstitul meu parinte, minunea Maicii Domnului pe care a facut-o cu mine nevrednicul. De mic copil aveam mare dragoste, evlavie si credinta in Stapana mea Nascatoare de Dumnezeu si o rugam cu lacrimi sa-mi daruiasca acest har la Rugaciunii mintii. Intr-o zi, mergand in Biserica ei din Vlaherne asa cum obisnuiam, am rugat-o iarasi cu o nespunsa dorinta a inimii. La un moment dat, in timp ce sarutam cu dor nestapanit sfanta ei icoana, am simtit in piept si in inima o caldura si o flacara care izvorau din icoana ei. Acea flacara nu ma ardea, ci ma racorea si imi indulcea sufletul, pricinuindu-mi multa umilinta.

De atunci, Parinte, inima mea a inceput sa spuna Rugaciunea lui Iisus, iar mintea mea se indulceste de aducerea aminte a lui Iisus si a Maicii Domnului; de atunci mintea mea pomeneste neincetat, iar din inima mea nu a lipsit Rugaciunea mintii.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

MFC-CER

 Apus de soare

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".