GICA PETRESCU-trubadurul fara pereche
(2 aprilie 1915-18 iunie 2006)
sursa foto: internet
Locul tihnit, linistit, in care va asteptam cu drag.
GICA PETRESCU-trubadurul fara pereche
(2 aprilie 1915-18 iunie 2006)
sursa foto: internet
Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Tit, facatorul de minuni si ale Sfantului Cuvios Varsanufie de la Optina, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt pentru a mărturisi păcatele la preoti.
Deci, de vei afla un
bărbat duhovnicesc si iscusit, care ar putea să te tămăduiască, fără de
rusinare să te mărturisesti lui, ca lui Dumnezeu si nu ca omului. Că a zis
Scriptura: „Cel întelept nu se rusinează de sufletul său, că este rusine care
aduce păcatul si este rusine care mântuieste păcatul.” Să urmezi femeii celei
din Samaria, si noi, asemenea cu ea, să nu ne rusinăm a mărturisi păcatele
noastre. Că, dacă ne vom rusina de a noastră mântuire, si nu ne vom descoperi
la preoti păcatele noastre, apoi, în ziua cea înfricosătoare, nu înaintea unui
om sau înaintea a doi, ci a toată lumea se vor vădi păcatele noastre.
Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.
(Proloage)
-
Am participat la hramul Sfintilor 40 de Mucenici, primul
din cele cinci hramuri ale bisericii unde slujeste parintele duhovnic;
-
Pentru ca fiica mea a fost plecata in deplasare, am
petrecut o saptamana minunata alaturi de nepotei;
-
Primul week-end in care nepoteii au stat la noi fara
parinti;
-
Am participat la hramul Bunei Vestiri, la o micuta parohie
din oras;
-
Am incercat cu tinerii de la Centrul Educational sa ne
desfasuram activitatea pe diferite proiecte si am avut rezultate frumoase;
-
In duminica premergatoare sarbatorii Buna Vestire, copiii
si tinerii de la Centrul Educational au sustinut un spectacol de cantec si
poezie dedicat Maicii Domnului;
-
Am continuat atelierele de gatit cu cele doua micute
domnisoare.
-
Ne-am spovedit si impartasit;
Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca si ale Sfantului Cuvios Macarie Marturisitorul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Intru această
zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, pentru cei ce fac răutăti si nu sunt
pedepsiti aici.
Cât de îndelung a fost
răbdat de Dumnezeu faraon împăratul, căci îl răbda pe el, pe când făcea răutătile
lui cele multe. Vedeti însă că, mai pe urmă, pentru toate răutătile lui, a luat
răsplătire si cumplită pedeapsă. Nu numai că rău si-a săvârsit viata aceasta,
ci si dincolo, cumplit si fără de milă se chinuieste. Drept aceea, se cade
nouă, fratilor, ca mult să ne mâhnim si să ne temem si mai mult să ne doară
pentru cei ce primesc aici faceri de bine si sănătate, desi petrec în răutăti
si nu fac nici un bine si nicidecum nu iau nici o certare de la Dumnezeu, nici
necazuri, nici boli. Că, atunci când, pentru faptele noastre cele rele,
Dumnezeu aduce pedeapsă asupra noastră si chinuri, prin boli, atunci, mai
usoară ne face nouă judecata, pentru unele ca acestea. Iar dacă pentru orice
greseală ne rabdă, apoi, mare si rea osândă ne asteaptă pe noi, Că, dacă nimeni
din lume n-ar fi luat pedepsiri, nimeni n-ar fi socotit că este un Dumnezeu deasupra
noastră. Si, dacă, iarăsi, aici ar fi luat fiecare după faptele sale, nimeni
n-ar fi socotit că mai este o înviere a mortilor, că toti îsi iau plata aici,
după fapte. Dar nu este asa, ci, pe unii aici, îi pedepseste, iar, pe altii, îi
lasă. Si multi drepti, pentru putine greseli sunt pedepsiti aici, iar, pe multi
răi îi vedem sănătosi cu trupurile si în zile bune, dar, dincolo, foarte amar
le va fi lor.
Deci, acestea
stiindu-le, să nu ne tulburăm. Isaia Proorocul a fost fierăstruit, Stefan cu
pietre a fost ucis, Petru Apostolul a fost răstignit, Ioan, Mergătorul înainte,
a fost tăiat cu sabia si alti multi Sfinti cumplite primejdii si tot felul de
moarte au luat. De multe ori, cei binecredinciosi, pentru că au putine greseli,
ca si de acelea să se izbăvească, iau multe necazuri si întristări. Că nu este
nici un drept, care să nu aibă vreo greseală si nu este nici un păcătos, care
să nu aibă ceva lucru bun. Precum si păcătosii mor în cumplite morti, ca si
ceilalti, văzându-i pe ei pedepsiti, să se teamă. Însă cei ce mor cumplit îsi
iau o parte de usurare din osândă, că, pe acela pe care îl iubeste Domnul, îl
ceartă. Iar cei ce petrec întru îndestuIare si în nimic n-au fost încercati,
unii ca acestia sunt în primejdie si să ia seamă! Dumnezeului nostru, Slavă!
Pentru rugaciunile Sfantului Sfintit mucenic Ipatie, episcopul Gangei si ale Sfantului Mucenic Veniamin diaconul, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt pentru cei puternici, care asupresc pe cei mici si despre
milostenie.
Anastasie împăratul,
căzând în erezia lui Eutihie, a izgonit pe Ilie patriarhul din scaunul
Ierusalimului si pe Flavian, arhiepiscopul Antiohiei, după Sinodul din
Calcedon. Si l-a surghiunit pe Ilie în Aila, iar pe Flavian la Petra. Deci,
într-o zi, amândoi patriarhii au trimis veste unul la altul, zicând: “Iată,
Anastasie împăratul a murit; să mergem dar, să ne judecăm cu dânsul înaintea
lui Dumnezeu. Pentru că Domnul Însusi a zis: “Eu sunt cel ce judec cu dreptate
si nu Mă sfiesc de fata omului”. Si, după două zile, s-au mutat amândoi
patriarhii la Dumnezeu.
Deci, acestea
stiindu-le voi, puternicilor, să nu faceti nedreptăti celor neputinciosi, ca să
nu vă dea pe voi lui Dumnezeu si acolo cumplit să fiti osânditi. Pentru că s-a
zis: “Viermele nu va muri si focul nu se va stinge pentru cei ce nu judecă după
dreptate si jefuiesc averile străinilor si, cu mândria cea mare înăltându-se,
nu-si aduc aminte de ziua mortii”. Că în ceasul acela, omul s-ar lipsi,
bucuros, de toată bogătia lumii acesteia, numai să scape si să nu i se despartă
sufletul de trup, pentru că moartea păcătosului cumplită este. Iar de vă sculati
din pat si din boala mortii, apoi, iară vă apucati, asuprind si mai rău casele
săracilor, jefuiti, după nedreptate judecati, vă fătărniciti si cu sila luati,
pe săraci nu-i miluiti, pe cei scăpati nu-i ajutati. Oare, ce adunati? Nu stiti
că, venind moartea, toate acestea pier? Că a Domnului este stăpânirea si căruia
voieste, aceluia o si dă.
Cuviosul Savarie a zis
asa: „Dacă postesti, iar milostenie nu faci, aceasta nu se numeste post, ci,
mai amar si mai rău esti decât cela ce se prea sătură si se îmbată si se
îngrasă. Si încă ce zic, numai de post, că, chiar si fecioria nu-ti vei păzi
curată, afară de cămara de mire vei rămâne, neavînd milostenie. Mare este
fecioria, si chiar în Legea nouă, la mare cinste a pus-o Domnul, dar însesi
fecioarele au rămas afară, de vreme ce milostenie nu au avut. Că nimeni nu va
putea câstiga milă fără de milostenie si în lume nimeni nu trăieste fără de
ea”. Că si cei ce lucrează cu palmele si ostasii si lucrătorii de pământ si
negustorii, toti slujesc aproapelui si aceasta mare facere de bine este. Iar a
trăi pentru sine
singur si pe ceilalti
a-i trece cu vederea, urât este lucrul acesta si străin de crestinătate. Că
dacă voiesti să fii bogat în veacul viitor, apoi fii sărac aici. Risipeste
aici, ca să aduni acolo. Că nici semănătorul n-ar aduna, dacă mai întâi n-ar
risipi. Pentru ce, dar, nu dai si tu celor ce au trebuintă?
Zici: „O casă de copii
îmi stă înainte si voiesc să-i las pe dânsii îndestulati” însă de voiesti să-ti
lasi copiii îndestulati, si bogati, lasă-le lor, mai bine, pe Dumnezeu
datornic. Că dacă tu, mai înainte de moarte apucând, vei da averea ta lui
Dumnezeu împrumut, apoi multă răsplată le va fi copiilor, că prin ea Dumnezeu
dator le este ca mai mult să-i iubească.
Deci, dacă voiesti ca
să-L ai pe El prieten, mai înainte să-l faci pe El datornic. Că nici un om care
dă împrumut, avînd datornic, nu se bucură atâta, pe cât se bucură Dumnezeu,
fiind datornicul tău. Deci, pentru ce dai oamenilor averea spre păstrare, când
Hristos stă gata a o primi, voind cu si mai multă dobândă să-ti dea împrumutul?
Că din mâinile Lui nimeni nu o va răpi. La oameni, adică, de-ti va păzi cineva
averea ta, plată cere de la tine. Iar Hristos, pentru păzire, îti dăruieste tie
mai multă plată. Pentru aceasta îti porunceste tie Dumnezeu, ca averea ta să o
dai celor ce au trebuintă, ca să ti-o păzească. Că până o tii singur, nu fără
teamă o păstrezi: te temi, ca să nu o ia cineva de la tine, vecinul clevetitor
sau tâlhar, sau moartea să te ajungă. Iar de o vei împărti la săraci, Eu, zice Domnul,
ti-o voi păzi cu întemeiere. Pentru că, vrând să ti-o dau, zice Domnul, o iau
de la tine. Ca mai multă în veacul viitor, în viata cea neîmbătrânitoare, să ti-o
dau tie, spre bucuria cea fără de sfârsit. Amin.
(Proloage)
Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Ioan Scararul si ale Sfintei Euvula, mama Sfantului Pantelimon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt al Sfântului Ioan Scărarul, despre cum se pot mântui crestinii din
lume.
Am auzit pe unii care
petrec în lume cu nepăsare, zicând către mine: „Cum putem noi, cei ce vietuim
împreună cu sotiile (sau cu sotii) noastre, să petrecem viata călugărească?”
Acestora le-am răspuns: „Toate lucrurile bune pe care le puteti face, faceti-le:
nu defăimati pe nimenea, nu furati de la nimeni, nu mintiti fată de nimeni, nu
vă înăltati fată de nimeni, nu urâti pe nimeni, nu vă despărtiti de adunările
de la slujbele din biserică, pătimiti împreună cu cei lipsiti, nu pricinuiti
nimănui sminteală; de ceea ce e al altuia să nu vă apropiati: îndestulati-vă cu
ceea ce vă pregătesc femeile voastre. De ve-ti face asa, nu ve-ti fi departe de
Împărătia Cerurilor.”
(Proloage)
Pentru rugaciunile Sfintilor Sfintiti Mucenic Marcu, episcopul Aretuselor, si Chiril diaconul, ale Sfintilor Mucenici Iona si Varahisie si ale Sfantului Ierarh Diadoh, episcopul Foticeei, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, învătătură din Pateric.
Să stii, o, frate, că
începătura mântuirii noastre, a întăririi noastre si începătura întelepciunii,
după Proorocul, si întâia treaptă a faptelor bune este frica de Dumnezeu, adică
de Judecata Lui. Că orisicine, cu frica Domnului, se abate de la rău. Că
printr-însa, si curătirea de păcate si păzirea faptelor bune si calea spre
desăvârsire, se fac. Că, dacă intră frica de Dumnezeu în suflet, îl face pe
acesta să părăsească toate lucrurile lumii acesteia, iar, din aceasta, se naste
smerenia, care este cap si începătură a tuturor faptelor bune. Pentru că din
trecerea cu vederea si din părăsirea tuturor lucrurilor celor pământesti se
face smerenia.
Deci, mai întâi,
trebuie ca cineva să-si omoare voia sa. Apoi, trebuie ca nu numai prin faptele
sale, ci si gândurile, să nu-si tăinuiască fată de părintele său. A treia, că
nu stiintei sale, ci judecătii si poruncii părintelui său duhovnicesc, să se
supună. A patra este, că întru toate să se supună poruncilor lui. A cincea, că
nu numai însuti tu să nu îndrăznesti să ocărăsti pe cineva, ci, încă, si ocara,
cea care-ti vine tie de la altul, cu bucurie să o primesti. A sasea, că nimic
să nu începi a face, afară de aceea ce-ti este poruncit tie de dânsul, chiar
dacă ar fi ceva auzit din Sfântele Scripturi. A saptea, când cu putine haine te
vei îndestula si cu multumită le primesti pe acestea si nevrednic te socotesti
pe tine de acestea. A opta, când ca un mai de pe urmă, decât toti, te socotesti
pe tine, cu adevărată inimă. A noua, ca limba să-ti înfrânezi, adică, să nu
îndrăznesti a-ti înălta glasul la vorbe. Al zecelea este, ca să nu fii gata,
întâiul la rîs. Deci, din aceste semne si din cele asemenea cu acestea, se
cunoaste smerenia, care dacă s-ar săvârsi cu adevărat, apoi degrabă, îl ridică
spre înăltimile dragostei pe acela ce o câstigă pe ea. Că întru smerenie, frică
de osândă nu este si toate nu se mai păzesc de frică, ci din dragostea cea
nemăsurată si din dorirea cea bună. Si atunci poti ajunge la vârful care este
pe scara bunătătilor.
Iar îndemnuri de urmat
să-ti fie tie cuvintele fratilor, celor ce vietuiesc împreună cu tine si
evlavia lor. Că, din a urma si a râvni celor sporiti, mare folos se face celor
ce voiesc să vie la desăvârsire, încât să poti urma si tu tuturor acestora. Si,
întru această rânduială duhovnicească, a vietii celei de obste, să rămâi până
la sfârsit. Acestea pe care le-a zis David spre pază să-ti fie tie, ca să poti
vietui împreună cu fratii. “Iar eu ca un surd nu auzeam si ca un mut ce nu-si
deschide gura sa. Si m-am facut ca un om ce nu aude si nu are în gura lui
mustrări” (Ps. 37,13-14). Că atunci când cele ce vezi nu sunt spre zidire si
folos, să fii ca un orb fată de ele, asemenea, si spre cele ce auzi, ca un
surd, si, ca un mut să fii si să nu ai în gură mustrări. Oricâti credinciosi
neascultători si fară de rusine ar fi, ca un mut si surd, sa te întorci spre
dânsii. Iar, de ar aduce asupra ta mustrări si defăimări sau ocări, nemiscat să
fii si să nu te mânii, ca un surd. Totdeauna la cuvintele psalmului acestuia să
te înveti, adică „Zis-am Păzi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba
mea, pus-am gurii mele pază, când a stat păcătosul împotriva mea” (Ps. 38, l-
2). Si, ca să nu-i
urăsti pe acestia, sau să-i osândesti, la acestea de-a pururea să te întorci si
să păzesti cele mai sus-zise. Încă afară de acestea, ca un fară de minte si
nestiutor să te faci pe tine, după cuvântul Apostolului, pentru ca să fii întelept.
Si numai pe părintele tău să-l socotesti că este sfânt si drept si că
folositoare îti sunt cele poruncite de dânsul. Pentru că acest fel de supunere
îti va întări inima si asa vei putea răbda până la sfârsit si vei purta jugul
cel bun si sarcina cea usoară a ascultării. Si nu va putea mestesugul cel
drăcesc să te despartă pe tine de viata cea de obste.
Însă răbdarea ta să nu
fie urmarea faptelor bune ale altora, adică, fiindcă nimeni nu te va mânia,
nici nu te va ocărâ, nici nu te va defăima altul. De vreme ce acest lucru nu
este atunci al bunătătii tale, nici întru a ta voie se află. Ci, când vei fi,
cu adevărat, ocărât, defăimat si clevetit, atunci cu blândete si cu smerenie să
rabzi, pcntru ca aceasta este întru a ta învoire. Deci, dar, acestea toate pe
care punându-ti-le înainte le-am zis, scurtându-le, vom zice, ceva mai în grabă,
spre lesnirea gândului tău, ca să-ti poti aduce aminte de ele. Ascultă, dar,
iarăsi, pe rând, cum vei putea să te sui spre săvârsirea faptelor celor bune.
Începătura mântuirii
noastre este frica de Dumnezeu, fiindcă din aceasta se naste buna ascultare.
Iar, din aceasta, se naste lepădarea de lume si trecerea cu vederea a tuturor
lucrurilor celor pământesti. Iar, dintru aceasta, este, mai ales, smerenia. Si
din smerenie se naste omorârea voilor noastre. Iar, din omorârea aceasta, se
vestejeste rădăcina poftelor. Si din omorârea aceasta, toate patimile
sufletesti se sting si pier. Iar acestea, stingându-se, roadele faptelor bune
se fac si înfloresc, iar din înmultirea faptelor bune, curătia inimii se naste.
Si curătia inimii născându-se, vei ajunge la marginea dragostei si te vei lipi de
ea, că ea este Dumnezeu. A Căruia este slava, acum si în vecii vecilor! Amin.
(Proloage)
Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului si Stefan facatorul de minuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt despre un ostas, anume Taxiot, care a înviat din morti.
Nu voi ascunde lucrul
ce s-a făcut, cu darul lui Dumnezeu, în neamul omenesc, că nemincinos este Cel
ce a zis: „Nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă si să fie viu.” În
Cartagina, cetatea Africii, a fost un oarecare bărbat, cu numele Taxiot, cu
rânduiala ostas, si acela în mari păcate îsi petrecea viata sa. Si, fiindcă multi
mureau în Cartagina, a venit si Taxiot în frică si în simtire si s-a pocăit de
păcatele sale si, iesind din cetate cu femeia lui, s-au asezat într-un sat, la
liniste. Iar, nu după multe zile, după lucrarea diavolească, a căzut în
desfrânare cu femeia unui gospodar, din acelasi sat cu dânsul. Si, trecând mai
multă vreme, după păcatul acela, l-a muscat un sarpe si a murit. Si era o
mănăstire, ca la o stadie departe de satul acela si, alergând acolo, femeia lui
Taxiot a rugat pe monahi ca, venind, să ia trupul mortului si să-l îngroape la
biserică. Deci, l-au îngropat pe el întru al treilea ceas din zi.
Iar, când a fost ceasul
al nouălea, s-a auzit din mormânt strigare, zicând: „Miluiti-mă, miluiti-mă!”
Si, apropiindu-se de mormânt si glasul celui îngropat auzindu-l, degrabă l-au
dezgropat pe el si, aflând pe mortul acela viu, au înmărmurit de spaimă. Si l-au
întrebat pe el, vrând să stie, ce i s-a întâmplat lui si cum a înviat. Iar
acela, neputând vorbi de multă plângere si de tânguire, îi ruga pe dânsii, ca
să-l ducă pe el la robul lui Dumnezeu, Tarasie Episcopul, si-l duseră la acela.
Iar episcopul trei zile la tot silit pe el să-i spună ce a văzut acolo si
acela, a patra zi a putut grăi. Deci, cu multe lacrimi a spus aceasta: „Când
eram pe moarte, niste arapi am văzut înaintea mea, a căror vedere era foarte
înfricosătoare. Si, văzându-i pe ei, sufletul meu se tulbura. Apoi, am văzut
doi tineri foarte frumosi si a sărit sufletul meu în mâinile lor. Si îndată, ca
zburând, ne suiam de la pământ în văzduh, spre înăltime, si am aflat vămile,
cele ce străjuiesc suirile si opresc toate sufletele omenesti. Si, la fiecare
vamă, pentru alt păcat, osebit esti întrebat: la una pentru minciună, la alta pentru
ceartă, iar la alta pentru mândrie si fiecare păcat are pe ai săi întrebători
în văzduh. Si am văzut eu într-un chivot, ce se tinea de îngeri, toate
lucrurile mele cele bune si îngerii luau din acelea si cumpăneau lucrurile mele
cele rele: si, asa, am trecut vămile. Iar când, apropiindu-ne de portile
ceresti, am sosit la vama desfrânatilor, m-au oprit acolo pe mine străjerii
si-mi scoteau toate trupestile mele fapte de desfrâu, precum le-am tăcut din
tinerete si până acum. Si mi-au zis mie îngerii, cei ce mă duceau pe mine: Pe
toate trupestile păcate, pe care le-ai făcut în cetate ti le-a iertat tie
Dumnezeu, de vreme ce te-ai pocăit de acelea. Dar, mi-au zis mie potrivnicii
mei: După iesirea din cetate, la satul acela, tu te-ai desfrânat cu femeia
gospodarului aceluia. Si, auzind aceasta, îngerii n-au aflat nici un lucru bun,
ca să mă răscumpere de păcatul acela si, lăsându-mă pe mine, s-au dus.
Deci, apucându-mă pe
mine, viclenele duhuri, m-au bătut si, desfăcându-se pământul, m-au pogorât,
purtat fiind prin niste intrări înguste si prin oarecare crăpături strâmte si
rău-mirositoare, până la cele mai de jos temnite ale iadului, unde sufletele
păcătosilor sunt încuiate întru întunericul cel vesnic si unde nu au viată
oamenii, ci chin vesnic si plâns nemângîiat si nespusă scrâsnire a dintilor.
Acolo, ele strigă totdeauna, cu strigare mare, zicând: „Amar nouă, amar, vai,
vai”. Si nu este cu putintă a spune primejdiile celor ce sunt acolo, nici se
pot povesti chinurile si durerile acelora, pe care i-am văzut acolo; gem din
inimă si nimeni nu se milostiveste de dânsii, plâng si nu este cineva să-i
mângâie, se roagă si nu este cine să-i asculte si să-i izbăvească. Si am fost
închis cu dânsii si eu în locurile întunecoase si întru strâmtorare m-au pus si
plângeam si mă tânguiam cu amar, tinut fiind de la al treilea ceas până la al
nouălea.
După aceea, am văzut putină
strălucire si doi îngeri ce veniseră acolo si am început a-i ruga pe dânsii, ca
să mă scoată pe mine din primejdia aceea, ca să mă pocăiesc lui Dumnezeu. Si
mi-au zis mie îngerii: „Fără de vreme te rogi, pentru că nu iese nimeni de aici
înainte de învierea tuturor”. Iar eu, mult cerând si rugându-mă si a mă pocăi făgăduindu-mă,
a grăit un înger către celălalt: „Te chezăsuiesti, pentru dânsul, că se va
pocăi, precum făgăduieste din toată inima?” Si a zis celălalt: „Mă
chezăsuiesc.” Si am văzut că i-a dat lui chezasul mâna. Atunci, apucându-mă pe
mine, m-au scos de acolo pe pământ, în mormânt, la trupul meu. Si mi-au zis
mie: intră de unde te-ai despărtit. Si am văzut cu sufleteasca mea fire
strălucind ca un mărgăritar, iar trupul cel mort era ca niste tină
rău-mirositoare si neagră si mă îngretosam să intru într-însul. Si mi-au zis
mie îngerii: „Nu ti se cade tie să te pocăiesti, fară numai cu trupul, cu care
ai gresit”. Iar eu mă rugam, că, doar, n-as mai fi intrat în trup. Deci îngerii
mi-au grăit: „Intră, că de nu, iarăsi te vom duce pe tine acolo de unde te-am
luat”. Atunci am intrat si am înviat si am început a striga: “Miluiti-mă!”
Deci, i-a zis sfintitul Tarasie: “Gustă bucate.”
Si nu voia să guste,
ci, de la biserică la biserică, umblând, cădea cu fata la pământ,
mărturisindu-se lui Dumnezeu, cu lacrimi si cu suspine. Si grăia către toti:
“Vai, celor ce gresesc, că osânda cea vesnică îi asteaptă pe dânsii! Vai, celor
ce nu se pocăiesc, până ce au vreme! Vai, celor ce-si spurcă trupul lor!”
Deci, a petrecut
Taxiot, după învierea sa patruzeci de zile si, curătindu-se prin pocăintă, si-a
cunoscut ceasul sfârsitului său, mai înainte cu trei zile. Si s-a dus către
Dumnezeu, Cel preamilostiv si de oameni iubitor, Cel ce pogoară în iad si
ridică si tuturor mântuire le dăruieste. Căruia se cuvine slavă în vecii
vecilor! Amin.
(Proloage)
Pentru rugaciunile Sfintei Matrona din Tesalonic si ale Sfantului Mucenic Filit si Lidia, sotia sa, cu cei 4 fii ai lor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt despre cel ce a ales pe Dumnezeu, mai mult decât averile.
Ne-a spus nouă un
părinte: „Mergând eu, zicea, pentru o trebuintă la Constantinopol, sedeam în
biserică si a intrat un oarecare iubitor de Hristos si, văzându-mă că sunt
străin, mi s-a înclinat, cu multă dragoste si cucernicie, si, îmbrătisîndu-mă,
a stat si a început a mă întreba despre mântuirea sufletului. Iar eu i-am zis
lui: Celor ce rânduiesc bine cele pământesti, li se dăruiesc cele ceresti.
Zis-a acela: Bine ai grăit, părinte, si, cu adevărat, fericit este acela ce-si
pune toată nădejdea sa spre Dumnezeu. Si mi-a zis asa: Eu am fost, zicea, fiul
unuia, din cei foarte slăviti în lume. Însă era tatăl meu milostiv si mult da
la săraci. Iar într-una din zile, m-a chemat si mi-a arătat toate averile sale
si mi-a zis: Fiule, ce-ti este tie mai de folos, oare, să-ti las eu tie averile
acestea sau pe Hristos? Iar eu, luând aminte la cele ce îmi grăia, i-am zis
lui: Mai bine să-mi lasi mie pe Hristos. Că aceste averi, astăzi sunt, iar
mâine se duc si trec. Deci, după ce a auzit asa de la mine, îndată a început a
împărti neîncetat, încât, când a murit el, putină avere a rămas, si eu am rămas
sărac si cu smerenie umblam, avându-mi nădejdea spre Hristos. Căruia mă lăsase
pe mine.
Si – a mai zis el – era
un oarecare om bogat, iarăsi din cei mari, si avea femeie de Hristos iubitoare
si de Dumnezeu temătoare. Aveau ei si o fiică, singură la părinti. Zis-a, către
dânsul, femeia lui: „Numai pe această fiică o avem si atâtea bunătăti ne-a dat
nouă Domnul; apoi, de ce folos va fi aceasta, dacă vom căuta să o dăm pe ea
după cineva, asemenea nouă si care, năravuri rele având, o va necăji pe dânsa?
Să căutăm, mai bine, un om temător de Dumnezeu, care, cu frica lui Dumnezeu si
cu dragoste, să o primească pe dânsa”. Si i-a zis ei bărbatul său: „Bine ai
socotit. Să mergem, dar, la biserică si să ne rugăm lui Dumnezeu si, care mai
întâi va intra în biserică, acela este cel trimis nouă de Dumnezeu, bărbat
fiicei noastre”. Si au făcut asa. Si, după ce au făcut rugăciune si au stat, am
venit eu. Deci, au trimis o slugă de m-au chemat si au început a mă întreba pe
mine. De unde esti? Iar eu le-am răspuns lor: Dintru această cetate sunt, fiu
al cutăruia. Iar ei au zis: „Oare al aceluia milostiv?” Si mi-au zis iarăsi:
„Dar ai sotie?” Si am zis: „Nu am". Si apoi le-am spus lor cele ce mi-a
zis mie tatăl meu. Iar ei au proslăvit pe Dumnezeu si au zis: „Iată,
Rânduitorul cel bun Hristos, Dumnezeul nostru, pe Care L-ai ales, ti-a dat tie
sotie si avere; primeste-le, deci, pe amândouă, cu frica lui Dumnezeu, adică,
pe fiica mea si averea”. Deci, mă rog Domnului Dumnezeu ca să-mi ajute a umbla,
pe calea tatălui meu, până la sfârsitul vietii mele.”
(Proloage)
Primăvara în grădină
Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".