TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Mantuirea sufletului nostru

 

-Parinte, unii sunt siguri ca se mantuiesc, iar altii se indoiesc. Care este pozitia cea mai corecta?

-Scopul este ca omul sa tina poruncile lui Dumnezeu. Omul duhovnicesc trebuie sa ajunga la o astfel de stare, incat sa nu se mahneasca daca Dumnezeu nu-i va da Raiul. Trebuie sa constientizam bine ca astazi traim, iar maine se poate sa plecam si ca trebuie sa ne ingrijim sa mergem langa Hristos. Cei care au izbutit, cu harul lui Dumnezeu, sa cunoasca desertaciunea acestei vieti, au primit harisma cea mai mare si nu este nevoie sa dobandeasca harisma inainte-vederii, ca sa prevada cele viitoare, deoarece este destul ca cineva sa prevada si sa se ingrijeasca de mantuirea sufletului sau si sa ia masurile duhovnicesti cele mai bune, ca sa se mantuiasca. Vezi ce a spus Hristos: Cat valoreaza un suflet, nu valoareaza lumea intreaga. Cata valoare are un suflet! De aceea mantuirea sufletului este mare lucru!

-Parinte, adica nu trebuie sa aiba cineva nadejdea mantuirii si frica de iad?

-Daca are nadejdea mantuirii, nu va avea frica de iad. Iar pentru ca omul sa aiba nadejdea mantuirii inseamna sa fie oarecum aranjat. Dumnezeu nu va lasa pe omul care se nevoieste cu marime de suflet cat poate si nu are intentie de a face pacate, dar nevoindu-se, este biruit si biruieste mereu. Daca are putina grija sa nu-L mahneasca pe Dumnezeu, va merge in Rai “cu pantofi”. Dumnezeu, Care este bun din fire, il va imbranci in Rai in chip minunat. Va iconomisi sa-l ia in vremea in care se afla in pocainta. Se poate ca toata viata lui sa se lupte, dar Dumnezeu nu-l va lasa, ci il va lua in ceasul cel mai bun.

Dumnezeu este bun, El vrea ca toti sa ne mantuim. Daca ar fi fost sa se mantuiasca numai putini, atunci de ce S-ar mai fi rastignit Hristos? Poarta Raiului nu este stramta. Ii incape pe toti oamenii care se pleaca cu smerenie si nu sunt umflati de mandrie. Numai sa se pocaiasca, adica sa-I dea lui Hristos povara pacatelor lor, dupa care vor putea trece usor prin poarta. Dupa aceea avem si indreptatirea ca suntem facuti din pamant, nu suntem numai duh, ca ingerii. Dar suntem fara de raspuns atunci cand nu ne pocaim si nu ne apropiem cu smerenie de Mantuitorul nostru. Talharul de pe Cruce numai iarta-ma a spus si s-a mantuit. Mantuirea omului depinde de secunda, nu de minut. Omul se mantuieste chiar si cu un singur gand smerit, in timp ce, daca aduce un gand de mandrie, le pierde pe toate.

Trebuie sa ne mantuim numai din marinimie. Nu exista durere mai mare pentru Dumnezeu decat aceea de a-l vedea pe om in iad. Cred ca de vom avea recunostinta fata de multele binecuvantari ale lui Dumnezeu si un comportament smerit si cu dragoste fata de chipurile Lui, care sunt semenii nostri, impreuna cu putina nevointa facuta cu marime de suflet, este indeajuns ca sa avem sufletul odihnit atat in viata aceasta, cat si in cealalta.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

MICII CREATORI

 

BRIOSE, JOACA SI VOIE BUNA

 

Copiii din Clubul micilor creatori si-au dorit foarte multa sa facem briose. Asa ca sambata am pornit la treaba.

Ne-am impartit in echipe si am facut briose cu mere. Pentru ca avem ceva experienta la “prajiturit”, am ales sa ii las sa faca reteta singurei de la inceput pana la sfarsit, iar eu sa intervin acolo unde este cazul. Insa, dorinta lor a fost atat de mare sa faca aceste delicioase prajituri, incat nu a fost nevoie de interventia mea.

Iar cat briosele si-au asteptat randul la cuptor, cu totii ne-am bucurat de frumoasa zi de primavara si ne-am jucat afara.

Atat de preocupati am fost cu totii, ca ne-am adus aminte sa facem poze doar aproape de final.

O noua intalnire plina de bucurie alaturi de copii, aceste suflete minunate, care ne incarca bateriile cu voie buna de fiecare data.

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Ce anume ajuta la sporirea duhovniceasca

 

Oamenii care au fost loviti de unele incercari, fie ca asa a ingaduit Dumnezeu ca sa-i infraneze, fie din pizma celui viclean, au nevoie dupa aceea de multe insoriri si de racorire duhovniceasca, pentru ca sa infloreasca si sa rodeasca. Ei sunt precum copacii care, desi prind curaj in insoririle de iarna, mai apoi sunt infranti de vardar (vant de nord foarte rece), iar dupa aceea au nevoie mereu de insoriri primavaratice si de ploi, ca sa circule sucurile in ei si sa scoata flori si roade.

-Parinte, ce trebuie sa faca cineva ca sa ia „demaraj” duhovnicesc?

-Nevointa cu marime de suflet, cu nadejde si incredere in Dumnezeu. Increderea si simplitatea in nevointa cu marime de suflet aduc pacea launtrica si siguranta. Atunci sufletul se umple de nadejde si bucurie. Este trebuinta de rabdare, de marime de suflet si de barbatie duhovniceasca pentru ca nevoitorul sa se incununeze. Barbatia se desprinde din inima generoasa, iar atunci cand cineva face ceva cu inima sa pentru Hristos, nici nu oboseste, nici nu-l doare, pentru ca durerea pentru Hristos este desfatare duhovniceasca. Sporirea duhovniceasca se poate face foarte repede, cu putina vointa, marime de suflet si luare aminte de sine. In continuare sufletul va fi ajutat de Hristos, de Maica Domnului, de ingeri si de sfinti. De asemenea, mult ajuta studiul, rugaciunea, intoarcerea spre sine si putina linistire.

Hristos intareste pe cei ce lupta “lupta cea buna”, pe care au dus-o sfintii spre a supune trupul duhului. Chiar daca suntem raniti, nu trebuie sa ne pierdem sangele rece, ci sa cerem ajutorul lui Dumnezeu si sa continuam nevointa cu barbatie. Pastorul cel Bun va auzi si se va grabi indata spre ajutor, precum ciobanul atunci cand va auzi vreun miel ca zbiara disperat din pricina vreunei raniri sau a vreunei muscaturi de lup sau caine. I-am iubit si m-a durut mai mult pentru cei care au avut candva o viata vrednica de plans, dar acum se nevoiesc, decat pe cei care nu sunt chinuiti de patimi. Pe unii ca acestia ii am mereu in minte. Si pe cioban il doare mail mult de mielul ranit sau bolnav si-l ingrijeste in mod deosebit, pana ce se va insanatosi si el.

Iar daca ne nevoim cum trebuie, dar nu vedem nici o sporire, de mai multe ori se intampla aceasta: diavolul, fiindca i-am declarat razboi, a cerut intariri de la Satana. Astfel, daca anul trecut ne-am luptat cu un diavol, anul acesta ne luptam cu 50, la anul ne vom lupta cu mai multi, etc. Lucrul acesta nu ne ingaduie ca sa vedem sporirea, ca sa nu ne mandrim. Fara ca noi sa ne dam seama, Dumnezeu lucreaza in sufletul nostru atunci cand vede intentie buna.

-Parinte, cand cineva se nevoieste si intr-adevar nu sporeste, ce este de vina?

-Poate se nevoieste cu mandrie. Dar sa va spun ce patesc unii de nu sporesc. Desi au toate conditiile, le risipesc insa in lucruri mici si dupa aceea nu au putere sa se angajeze in nevointa duhovniceasca. Sa spunem ca incepem o ofensiva impotriva vrajmasului si ne pregatim cu toate cele absolut necesare ca sa-i stam impotriva. Dar acela (vrajmasul), fiindca se teme ca nu va reusi, incearca sa ne distraga si sa ne atraga in alta parte atentia, cu sabotaje si incursiuni in alte puncte. Noi atunci ne intoarcem atentia intr-acolo. Trimitem puteri la dreapta si la stanga. Timpul trece, proviziile se razboi se imputineaza. Dam armatei echipament vechi. Ostasii incep sa murmure. Si rezultatul este ca se epuizeaza puterile noastre si nu mai putem sta impotriva vrajmasului. Asa fac unii si in nevointa duhovniceasca.

-Parinte, in sporirea duhovniceasca nu ajuta si mediul?

-Da, ajuta, dar uneori unul poate trai printre sfinti si sa nu sporeasca. Oare a existat inlesnire mai mare pentru Iuda, care a fost mereu impreuna cu Hristos? Iuda n-a avut smerenie, nici intentie buna. Nici dupa tradarea lui nu s-a smerit, ci a aruncat argintii cu manie si egoism si s-a dus cu viclesug la spanzuratoare. Iar fariseii s-au purtat ca si diavolul. Dupa ce li s-a facut treaba, i-au spus lui Iuda:”Tu vei vedea”. Dumnezeu lucreaza potrivit cu starea omului. Duhul Cel Sfant nu este impiedicat cu nimic. Ceea ce am inteles este ca, oriunde s-ar afla cineva, daca se nevoieste cu marime de suflet, isi poate realiza ceea ce doreste, adica mantuirea sufletului sau. Lot a trait in Sodoma si Gomora, si in ce stare duhovniceasca era! Acum, fie ca vrem, fie ca nu vrem, trebuie sa ne nevoim sa ne facem mai buni ca sa lucreze harul dumnezeiesc in noi. Imprejurarile ne silesc si ne vor sili sa ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, ca sa castigam putere dumnezeiasca, astfel incat sa putem infrunta corect orice situatie. Si, fireste, Bunul Dumnezeu nu ne va lasa, ci ne va pazi.

In sfarsit, sa stim ca atunci cand ne imbunatatim starea duhovniceasca, nu numai noi ne simtim mai bine, ci si pe Hristos Il facem sa se bucure. Cine isi poate inchipui marea bucurie ce o simte Hristos atunci cand copiii Lui sporesc? Doresc ca toti oamenii sa sporeasca duhovniceste si sa se uneasca cu Hristos, care este A (alfa) si Ω (omega). Cand toata viata noastra va depinde de A (alfa) si Ω (omega), atunci toate vor fi sfintite.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

SERBARE

 

Serbare de “Bunavestire”

 

Ziua de 25 martie, avand la baza insemnatatea ei majora, aceea de bucurie adusa in sufletele noastre de ingerul Gavriil care i-a vestit Maicii Domnului ca va naste pe Fiul lui Dumnezeu, reprezinta si ziua mamei crestine.

Din aceste motive, am pregatit impreuna cu copiii de la Centrul Parohial Sfantul Gheorghe o mica serbare cu poezii prin care am omagiat mamele si am preaslavit pe Maica Domnului.

Serbarea a fost sustinuta de copii duminica dupa Sfanta Liturghie.

A fost frumos, au fost emotii, iar la sfarsit, prin grija unei colegute dragi sufletului meu, copiii au primit dulciuri.

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Nevointa pentru sfintirea sufletului

 

Mult ma bucur cand vadu suflete care iau aminte si se nevoiesc in lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun si drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecaruia – de pilda barbatilor barbatia, iar femeilor dragostea – ca sa ne nevoim si sa urcam treptele duhovnicesti cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce in ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru. Nu trebuie sa uitam niciodata ca avem alaturi de noi, afara de oamenii ce ne pot ajuta duhovniceste, si pe Iisus Hrisots, Care ne ajuta, pe Maica Domnului, pe Heruvimi, pe Serafimi si pe toti Sfintii. Asadar, curaj! Hristos este foarte puternicsi ne va da puterea Sa cea dumnezeiasca sa sfaramam coarnele celui viclean. Ne urmareste mereu nevazut si ne intareste atunci cand noi avem intentie buna si ne facem, dupa putere, mica noastra nevointa.

Pe cat putem, sa ne indepartam de pricinile pacatului. Sa luam aminte la simturile noastre, pentru ca toate de acolo incep. Iar atunci cand, uneori sau de mai multe ori, ne vine greu, sa evitam cel putin curiozitatea, ca ochii nostri sa nu adune chipuri pacatoase caci apoi diavolii ne vor rula filme. Daca luam un carbune aprinssi-l tinem in palma, este firesc sa ne arda. Dar daca il miscam in mana – se intelege ca pentru putin timp – nu ne va arde. Tot astfel se intampla si cu imaginile pacatoase, atunci cand se misca repede, ochii nu le tin, ci numai trec peste ele si astfel nu ni se arde sufletul.

Toti care n-au luat aminte si au dobandit obisnuinte rele traind o viata lumeasca, dupa intoarcerea lor sa primeasca fara murmur razboiul vrajmasului, insa fara sa cultive dorinte rele. Daca se vor nevoi astfel, se vor curata si vor ajunge in starea oamenilor curati, care n-au cunoscut nici pacate mari, nici n-au dobandit obisnuinte rele si pentru aceasta nici razboi mare nu au. Iar daca vor pune in valoare ca experienta caderile lor de mai inainte, vor spori mult. Daca cineva merge pe un teren minat si nu cunoaste zona, va fi nevoit sa inainteze foarte incet si cu atentie, caci altfel va fi aruncat in aer. Iar daca va cunoaste mai mult sau mai putin zona, desi se poate sa fie ranit putin, totusi cu experienta  pe care o are inainteaza statornic si repede. Daca cineva se va ocupa de ogorul cel necultivat al sufeltului sau, va dezradacina toti spinii patimilor lui si va planta in locul lor virtuti. Dar aceasta lucrare este obositoare si are trebuinta de multa vointa si rabdare.

-Parinte, sa ne spuneti practic cum se face aceasta lucrare.

-Fiecare sa incerce in fiecare si sa puna inlauntrul sau ceva duhovnicesc, care va respinge ceva lumesc si pacatos, si asa, incet-incet, se va dezbraca de omul cel vechi si in continuare se va misca liber in spatiul duhovnicesc. Sa-si puna in memorie inchipuiri sfinte in loc de pacatoase. Sa schimbe cantecele cu psalmodieri si revistele lumesti cu carti duhovnicesti. Daca omul nu se taie de la orice lucru lumesc si pacatos si nu are comuniune cu Hristos, cu Prea Curata, cu sfintii, cu Biserica biruitoare si nu se lasa cu desavarsire in mainile lui Dumnezeu, nu poate dobandi sanatatea duhovniceasca.

-Parinte, in ce consta sanatatea duhovniceasca?

-Sanatatea duhovniceasca inseamna ganduri curate, minte luminata si inima curata in care isi fac salas mereu Hristos si Maica Domnului. Trezvia neincetata impreuna cu supravegherea de sine si cu rugaciunea ne ajuta foarte mult sa dobandim sanatatea sufletului. Rugaciunea este absolut necesara pentru curatirea sufletului, iar curatia pentru pastrarea unei stari duhovnicesti bune.

Desigur, viata nu este o tabara de vara. Are bucurii, dar are si mahniri. Inainte de Inviere este Rastignirea. Loviturile incercarilor sunt absolut necesare pentru mantuirea sufletului nostru, deoarece ele curata sufletul. Asa cum se intampla si cu rufele. Cu cat le frecam mai mult atunci cand le spalam, cu atat se curata mai bine. La fel si cu caracatita, cu cat o lovim mai mult, cu atat mai mult se curata si se inmoaie. Si pestele este frumos atunci cand inoata in mare si este viu; chiar si atunci cand este in piata cu solzii si maruntaiele lui. Dar se face folositor numai atunci cand se curata la exterior – iar apoi se frige. Tot astfel si omul, atunci cand pierde ceva lumesc, desi la exterior se pare ca isi pierde viata, viabilitatea lumeasca, adica “solzii”, in realitate, insa, el se curata de orice lucru nefolositor intru sine si se “frige”. Atunci se face folositor.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

JURNAL

 JURNAL…….OCAZIONAL (4)

 

Ce s-a mai intamplat de cand nu am scris in jurnal.? Sa vedem.

Desi vremea de afara nu arata acest lucru, totusi a venit primavara.

In aceasta perioada am trecut si prin zile ceva mai “gri”, cu neputinte si usoare suferinte. Dar, trecand peste aceste zile, am continuat activitatile cu copiii de la centru. Astfel am sarbatorit cei 12 anisori ai Mariei cu tort, pizza si jucandu-ne 101 dalmatieni (un joc tare vechi pe care l-am gasit in arhiva copiiilor mei).

 

Am facut impreuna fursecuri, pe care le-am transformat in martisoare.

 

A fost perioada de 1 si 8 martie, zile ce mi-au adus in suflet mare bucurie, atunci cand am primit de la copilasii de la centru o floare sau un martisor migalit cu drag “pentru doamna”.

 

Sau cand sotul meu mi-a daruit un frumos aranjament floral.

 

In perioada ce a trecut de la ultima fila de jurnal, am avut spor la lucru: am continuat sa lucrez la esantioane, am inceput o bluzita pentru Denisa (prietena fiului meu) si, pentru ca au fost si ceva zile insorite, am scos de la naftalina goblenul cu “Cina cea de taina”

Pentru ca, acum in post, este putin mai dificil sa plecam in week-end la diferite pensiuni, am ales sa lasam sec de branza, lapte, oua si peste la Govora, Hotel Palace, profitand de o oferta a lor pe care au avut-o in luna februarie. Cazarea, mancarea, vremea, toate au contribuit la un week-end tare frumos, care ne-a ajutat sa ne incarcam bateriile.

Bineinteles ca, fiind atat de aproape, am fost si la manastirea Dintr-un Lemn, unde am stat de vorba cu parintele, cu maica stareta si cu batrana maica Teoctista, tare draga sufletului nostru.

Chiar si “waze” ne-a facut o surpriza frumoasa, schimbandu-ne traseul printr-o zona total noua, cu sate in care am admirat cu placere case frumoase si cochete, cu zona de padure, unde ochiul s-a bucurat de zapada cazuta cu doar cateva zile inainte. Desi mergem foarte des la manastirea din Valcea, niciodata “calauzitorul” nostru nu ne-a aratat acest drum.

Asteptam cu nerabdare primavara, pentru ca sunt multe de facut in gradina, dar si multe planuri de plimbare.

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Iluminarea dumnezeiasca este totul

 

De multe ori spun unora:”Fa cum te lumineaza Dumnezeu!”. Cand spun:”cum te lumineaza Dumnezeu”, inteleg ca omul sa vada lucrurile cu luminarea dumnezeiasca si nu cu logica omeneasca. Sa nu creada ca orice il odihneste pe el este si iluminarea lui Dumnezeu.

-Parinte, cum vine iluminarea dumnezeiasca?

-Daca vom curati cablurile de rugina, omul cel vechi devine un bun conductor si atunci trece harul lui Dumnezeu prin el si primeste lumina dumnezeiasca a harului. Altfel, se fac scrut-circuite si nu lucreaza harul. Toata lucrarea este ca omul sa ia aminte sa nu-l paraseasca harul lui Dumnezeu, ca sa aiba iluminarea dumnezeiasca. Pentru ca daca nu exista iluminare dumnezeiasca, toate sunt pierdute.

Ce a tras Hristos cu ucenicii mai inainte de a-i adumbri harul, iar aceasta numai pentru faptul ca erau pamantesti!. Si inainte de Cincizecime s-a dat ucenicilor putere de la Dumnezeu spre a ajuta lumea, insa nu aveau inca iluminarea dumnezeiasca pe care au luat-o la Cincizecime. Desi Hristos le spunea ca vor merge in Ierusalim si Fiul Omului va fi rastignit etc., aceia credeau ca, atunci cand vor merge in Ierusalim, Il vor face Imparat. Gandeau omeneste. De aceea ii preocupa cine va sta de-a dreapta si cine de-a stanga lui Hristos. Merge mama fiilor lui Zevedei si-L roaga ca sa puna in imparatia Sa pe un copil de-al ei de-a dreapta Sa, iar pe celalalt de-a stanga Sa. Dar din ziua Cincizecimii, cand Hristos le-a trimis Mangaietorul, pe Duhul Sfant, apostolii au avut neincetat harul dumnezeiesc. Mai inainte, numai de cateva ori au aratat ca aveau iluminarea dumnezeiasca. Era ca si cum s-ar fi umplut bateria lor si iarasi s-ar fi descarcat. Era nevoie ca iarasi s-o puna in priza. Dar atunci cand le-a trimis pe Mangaietorul, nu mai era nevoie de…priza. Nu ca noi astazi suntem mai buni, iar aceia erau mai rai, ci noi traim in vremea harului, de aceea nu vom avea cu ce sa ne indreptatim. Suntem botezati, avem si pe Mangaietorul, le avem pe toate. Atunci nu Se rastignise inca Hristos si, intr-un anumit fel, avea stapanire diavolul si usor ii incurca pe oameni. Insa dupa Rastignire, Hristos le-a dat tuturor posibilitatea sa aiba iluminarea dumnezeiasca. Hristos S-a jertfit si ne-a slobozit. Ne-am botezat in numele lui. Priza o avem permanent pusa. Acum noi suntem cei care ne facem pricina sa nu treaca curentul harului dumnezeiesc, deoarece lasam cablurile noastre sa rugineasca.

-Parinte, ce conditii trebuiesc indeplinte ca Duhul Sfant sa se salasluiasca in om?

-Duh de nevointa, smerenie, marime de suflet, noblete, jertfire de sine. Daca lipseste harul Sfantului Duh, omul este nefolositor. Duhul Sfant este lumina, lumina dumnezeiasca. Totul este aici. Daca cineva nu vede, poate cadea in vreo prapastie sau groapa sau in necuratii si chiar in hazna. Nu vede pe unde merge, pentru ca este lipsit de lumina. Dar daca vede putin, se pazeste. Iar daca vede si mai mult, evita toate primejdiile si merge cu siguranta pe drumul sau. Dar ca sa vina Lumina, trebuie sa vrei sa ioesi din intuneric. Fie si putin de vor vedea oamenii, nu vor cadea si Dumnezeu nu se va mahni. Daca un tata se mahneste atunci cand copiii lui cad in noroi, in spini, in prapastie, cu atat mai mult Dumnezeu.

Tot raul ce se savarseste in lume, se face deoarece lipseste iluminarea dumnezeiasca. Iar cand lipseste iluminarea dumnezeiasca omul se afla in intuneric. Atunci unul spune:”Vom merge pe aici”, altul:”Nu, eu stiu mai bine, vom merge pe aici”. Unul, “pe aici”, altul “pe acolo”. Fiecare crede ca este bine sa se mearga pe acolo pe unde merge el. Toti se intereseaza de bine, dar se afla intr-o stare de intunecare si nu se pot intelege. Daca n-ar exista intunecarea, nu s-ar certa. Ar vedea drumul cel mai bun si ar merge pe el. Vreau sa spun ca toti se misca cu intentia cea buna, dar fiindca exista intunecarea, se pricinuiesc multe ispite, atat in societate, cat si in Biserica. Cel putin in Biserica cei mai multi nu au intentie rea, dar lipseste iluminarea dumnezeiasca. Se nevoiesc pentru bine, dar in cele din urma unde sfarsesc? De aceea sa cerem de la Dumnezeu sa ne dea fie si putina iluminare dumnezeiasca, pentru ca altfel ne vom poticni ca orbul. La Sfanta Liturghie, cand preotul spune:”Ale Tale dintru ale Tale….”, ma rog lui Dumnezeu sa lumineze lumea ca sa vada. Sa lumineze putin Dumnezeu si sa se indeparteze intunericul, ca oamenii sa nu se secatuiasca duhovniceste. Si dupa Psalmul al doilea, pe care Sfantul Arsenie Capadocianul il citea:”ca Dumnezeu sa lumineze pe cei ce merg la intruniri”, spun:”Sa lumineze Dumnezeu pe toti conducatorii, apoi sa lumineze ierarhia si pe toti Parintii Bisericii ca sa primeasca Duhul Sfant spre a ajuta lumea”. Daca unul ar lumina putin si i-ar face pe ceilalti receptivi, stiti ce bine s-ar putea face? Un cuvant sa spuna unul mare si toate se schimba. Oamenii au nevoie de iluminarea dumnezeiasca.

Bunul Dumnezeu sa iluminarea Sa dumnezeiasca celor ce au intentie buna. Un judecator mi-a povestit un caz pe care l-a rezolvat el insusi. O manastire a trimis pe unul din monahii ei cu cinci sute de lire de aur sa cumpere un teren. S-a dus si a intrebat pe un oarecare negustor, iar acela i-a spus:”Lasa-le la mine, ca sa nu le mai duci cu tine!”. Si i-a lasat banii. “Ce om bun!”, a spus monahul cu naivitate, “m-a izbavit de povara”. Atunci cand monahul s-a intors, negustorul nu numai ca nu i-a dat cele cinci sute de lire, ci dimpotriva, spunea ca el i-a dat monahului opt milioane de drahme. Sarmanul monah se gandea cum sa se intoarca la manastire fara bani. Daduse cele cinci sute de lire si nu numai ca nu cumparase nimic, ci pe deasupra trebuia sa plateasca si opt milioane. Afacerea a ajuns la judecatorie. La judecata, judecatorul, printr-o inspiratie, i-a pus o serie de intrebari si s-a dovedit astfel ca negustorul nu numai ca nu daduse nimic monahului, ci ii luase si lirele. Am distins la acest judecator o stare duhovniceasca ca a proorocului Daniil. Fiindca avea frica de Dumnezeu, a fost luminat de catre Acesta si astfel a actionat drept.

Totul este iluminarea dumnezeiasca. Iar atunci cand vine iluminarea dumnezeiasca, omul odihneste pe toti cei din jurul lui, dar si el insusi sporeste duhovniceste. De aceea spun ca sunt bune si luminile, si luminile mai mari, si descoperirile mintii, dar mai presus de toate este lumina dumnezeiasca a harului lui Dumnezeu, care lumineaza pe om. Omul care are iluminarea dumnezeiasca vede foarte curat lucrurile, este vestit fara sa simta nesiguranta si astfel nu numai ca nu se chinuieste, ci si pe altii ii ajuta eficace.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Sa dobandim simtamantul duhovnicesc

 

Duhul Sfant este Unul, dar are multe harisme. Nu este unul aici si altul dincolo. Nu este duhul zapacelii, ci al dragostei, al pacii… Atunci cand oamenii duhovnicesti se cearta, aceasta inseamna ca se afla sub inraurirea multor altor duhuri, ca nu au nici o legatura cu Duhul Sfant. Odinioara Duhul Sfant lumina, inspira. Mare lucru! Astazi nu afla conditii sa Se pogoare. Babilonia din Vechiul Testament era nevinovata. Cereai, de pilda, lut si iti aduceau paie. Acum avem babilonie cu patimi. Ceri mortar si-ti arunca cu caramida in cap. Dar daca omul s-ar scoate pe sine din orice actiune a sa si si-ar taia voia, atunci ar lucra corect si ar avea negresit luminare dumnezeiasca. Atunci ar exista duhul intelegerii. Pentru ca atunci cand omul isi scoate ideea sa, vin ideile dumnezeiesti.

Trebuie sa dobandim simtamant duhovnicesc spre a putea avea si iluminarea dumnezeiasca. Este foarte important sa se faca treaba aceasta, pentru ca oamenii sa inteleaga unele lucruri. Mai ales in vremea noastra aceasta ne-o impun imprejurarile. Vedeti, si in Asia Mica atunci, in acei ani grei, situatia ii silea pe oameni, iar mintea lor lucra. Doi greci erau inaintea armenilor si a turcilor si se intelegeau, fara sa inteleaga ceva nici armenii, nici turcii. Cu cat mai mult astazi, cand vezi in ce situatie traim, este nevoie ca oamenii duhovnicesti sa se inteleaga. Vor veni ani grei. Trebuie sa ne lucreze mintea. Daca nu lucreaza mintea omului si nu exista nici iluminare dumnezeiasca, atunci la orice miscare trebuie sa primeasca porunca in ce fel sa se miste. Nu asteptati sa vi se spuna toate. Unele lucruri, chiar si fara sa vi se spuna, trebuie sa le intelegenti singure. Imi aduc aminte ca odata, in Konita, inainte de a merge in armata, am aflat ca vin razvratitii. Eram patru – trei erau musulmani – si ne-am ascuns intr-o casa turceasca, de la marginea orasului. Atunci un turculet de cinci ani a inteles si ne-a spus:” Mergeti in bucatarie! Ies eu sa-i intampin”. Am intrat asadar in bucatarie, am iesit prin spatele casei si astfel am apucat sa ne ascundem mai jos, in niste magazii. Copilul a iesit afara si a spus razvratitilor ca nu este nimeni inauntru si au plecat. Copil de cinci ani, numai atatica, abia stia sa vorbeasca, si ati vazut cu cata prudenta s-a purtat. Mai, mai, spirt era! Vezi, observa, iubea, in timp ce unul mare si necugetat ar fi putut face rau. Iar noi, fiind botezati, miruiti, catehizati, cu studii, sa ramanem in stare de prunci? Sa fiti cu sase aripi. Stiti cine sunt cei cu sase aripi? Au sase aripi si le lovesc psalmodiind: Sfant, sfant, sfant. Sa zburati, sa aveti sase aripi.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Orice lucru am faca sa il facem pentru Dumnezeu

 

-Parinte, de obicei ma port cu frica sa nu mahnesc pe ceilalti sau sa nu scad in ochii lor. Nu ma gandesc sa nu mahnesc pe Dumnezeu. Cum pot sa sporesc intru mine frica lui Dumnezeu?

-Este nevoie de trezvie. Orice ar face omul, s-o faca pentru Dumnezeu. Uitam de Dumnezeu si ramane dupa aceea gandul ca facem ceva deosebit, dar facem de complezenta si cautam numai sa nu scadem in ochii oamenilor. In timp ce daca ar actiona cineva cu gandul ca Dumnezeu il vede si il vegheaza, atunci orice ar face are siguranta. Altfel, daca face ceva doar ca sa apara bun in ochii oamenilor, le pierde pe toate, pe toate le risipeste. Pentru fiecare actiune a sa, omul trebuie sa se intrebe pe sine: “Oare ceea ce fac acum ma odihneste pe mine? Dar pe Dumnezeu Il odihneste?”, si sa cerceteze daca acea fapta este placuta lui Dumnezeu. Daca uita sa faca aceasta, uita apoi si de Dumnezeu. De aceea, mai demult se spunea:”Pentru Dumnezeu…”, sau “netematorul de Dumnezeu”, “Nu se teme de Dumnezeu?”. Sau spuneau:”Daca vrea Dumnezeu”, “Daca ingaduie Dumnezeu”. Simteau prezenta lui Dumnezeu peste tot, aveau mereu inaintea lor pe Dumnezeu si luau aminte. Traiau ceea ce spune Psalmul: Vazut-am pe Domnul inaintea mea pururea, ca sa nu ma clatin, si nu se clatinau. Acum, vezi, incet-incet, intra tipicul european si multi nu fac raul, mai mult din politete lumeasca. Orice face cineva, s-o faca curat pentru Hristos, sa cugete ca Hristos il vede, il urmareste, in orice miscare a sa centrul sa-i fie Hristos. Sa nu aiba in el elementul omenesc. Daca ne miscam cu scopul sa placem oamenilor, aceasta nu ne foloseste la nimic. E nevoie de multa luare-aminte. Totdeauna sa cercetez intentiile de care sunt miscat si de indata ce observ ca ma misc din complezenta, s-o lovesc imediat.pentru ca atunci cand vreau sa fac un bine si intra la mijloc complezenta, ei bine, atunci scot apa din fantana cu o galeata gaurita.

Cele mai multe ispite le pricinuim noi insine, atunci cand (in locul lui Dumnezeu) ne punem pe noi insine in raportul nostru cu ceilalti. Adica atunci cand ne miscam purtati de interese meschine, vrem sa ne inaltam pe noi insine si urmarim satisfactia noastra personala. In Cer nu se urca cu urcusul lumesc, ci cu coborasul duhovnicesc. Cel ce merge pe jos, merge intotdeauna cu siguranta si nu cade niciodata. De aceea, pe cat putem, sa dezradacinam proiectia lumeasca si succesul lumesc care, de fapt, sunt nereusita duhovniceasca. Sa ne scarbim atat de egoismul ascuns, cat si de cel afisat, precum si de complezenta, ca sa iubim sincer pe Hristos. Epoca noastra nu e caracterizata de lipsa de zgomot, ci de impresionarea lipsita de sens. Viata duhovniceasca este lipsita de zgomot. E bine sa facem cele ce sunt potrivite masurii noastre in chip corect, fara zgomot, fara pretentii mai presus de puterile noastre, pentru ca altfel va fi spre paguba sufletului si trupului nostru, iar adeseori chiar si in dauna Bisericii.

In a placea in chip curat aproapelui nostru exista si satisfactia de a placea lui Hristos. Aici trebuie sa luam aminte, cum sa curatim multumirea de a placea aproapelui, adica sa scoatem din ea complezenta, ca sa mearga si aceasta ofranda a noastra la Hristos. Atunci cand cineva incearca sa aranjeze problemele bisericii, chipurile in mod ortodox, dar scopul lui este totusi de a se aranja mai bine pe sine insusi, adica priveste la interesul sau, cum va fi binecuvantat unul ca acesta de Dumnezeu? Pe cat putem, sa ne oranduim viata in asa fel incat sa ne inrudim cu Dumnezeu. Sa ne mustram mereu pe noi insine si sa cautam sa facem voia lui Dumnezeu. Cand facem voia lui Dumnezeu, ne inrudim cu El si atunci, fara ca cineva sa ceara de la Dumnezeu, primeste mereu din izvorul cu apa cea vie.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

“Litera legii omoara”

 

Odata am spus cuiva:”Ce esti tu? Luptator al lui Hristos sau luptator al diavolului? Stii ca exista si luptatori ai diavolului?”. Crestinul nu trebuie sa fie fanatic, ci sa aiba dragoste fata de toti oamenii. Cel ce arunca cuvinte fara discernamant face rau, chiar daca are dreptate. Am cunoscut un scriitor care avea multa evlavie, dar vorbea mirenilor cu un limbaj plin de cruzime, care patrundea in profunzime si tulbura. Odata imi spune:”La o intrunire am spus aceasta si aceasta unei doamne”. Dar modul in care i-a vorbit a terminat-o. a jignit-o inaintea tuturor. „Asculta”, ii spun, „tu arunci in ceilalti coronite de aur cu diamante, insa asa cum le arunci spargi capetele, si nu numai pe cele sensibile, ci chiar si pe cele tari”. Sa nu aruncam cu pietre in oameni... in mod „crestinesc”. Cine mustra inaintea celorlalti pe cineva care a pacatuit sau vorbeste cu patima despre o oarecare persoana, unul ca acesta nu e miscat de Duhul lui Dumnezeu, ci de celalalt duh. Modul de a proceda al Bisericii este dragostea. El difera de cel al jurisitilor. Biserica le priveste pe toate cu indelunga-rabdare si cauta sa ajute pe fiecare, orice ar fi facut, oricat de pacatos ar fi.

Vad la unii crestini un mod ciudat de logica. E buna evlavia lor, e buna si dispozitia pentru bine, dar e nevoie si de discernamant si largime duhovniceasca, ca sa nu fie insotita evlavia de ingustimea de minte si de senilitate. Totul este sa avem o stare duhovniceasca in care sa actionam cu discernamant duhovnicesc, pentru ca altfel ramanem la „litera legii”, iar „litera legii omoara”. Cel ce are smerenie nu face niciodata pe dascalul. Asculta si, atunci cand i se cere parerea, vorbeste cu smerenie. Niciodata nu spune „eu”, ci „gandul imi spune”, sau „Sfintii Parinti au spus”. Adica vorbeste ca un ucenic. Cel care crede ca este destoinic sa indrepte pe altii are mult egoism.

-Parinte, atunci cand cineva incepe de la intentia cea buna spre a face ceva si ajunge la extreme, lipseste discernamantul?

-lucrarea lui are inlauntrul ei un egoism de care nu isi da seama, deoarece nu se cunoaste pe sine, si de aceea cade in extreme. De multe ori unii incep prin evlavie, dar unde ajung? Precum iconolatrii si iconomahii. Extrema la unii, extrema si la ceilalti. Primii au ajuns pana intr-acolo incat sa rada icoana lui Hristos si praful vopselelor sa il puna in Sfantul Potir, ca sa se faca mai buna Sfanta Impartasanie. Ceilalti ardeau icoanele si le aruncau.... De aceea Biserica a fost nevoita sa puna icoanele sus, ca sa ne inchinam si sa acordam cinste persoanelor zugravite pe icoane.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Dragostea este caracteristica sinceritatii duhovnicesti

 

Lumea merge urat astazi, pentru ca toti spune mari „adevaruri”, care insa nu corespund cu realitatea. Cuvintele dulci si marile adevaruri au valoare atunci cand ies din guri adevarate si prind radacina numai in oamenii binevoitori si in cei care au minte curata.

-Parinte, exista sinceritate lumeasca si sinceritate duhovniceasca?

-da, desigur. Sinceritatea lumeasca este fara discernamant.

-Adica cineva vorbeste si cand trebuie si cand nu?

-Pe langa aceasta, adevarul este adevar, dar daca vreodata spui adevarul fara discernamant, acesta nu mai este adevar. De pilda, este adevarat ca este bolnav mintal cutare. Dar daca mergi si ii spui aceasta, nu-l folosesti. Sau altul spune:”Ca sa fiu sincer, ma voi duce si voi pacatui in piata”. Aceasta nu este sinceritate. Cel ce are mult discernamant are si dragoste nobila, jertfire de sine si smerenie. Unul ca acesta chiar si adevarul cel amar il spune cu multa simplitate si il indulceste in bunatatea sa, zidind astfel foarte eficace prin cuvintele sale dulci, precum medicamentele amare folosesc mai mult decat siropurile dulci.

Atunci cand se foloseste fara discernamant, adevarul poate face si crima. Unii actioneaza in numele adevarului si fac crime. Cand cineva are sinceritate fara discernamant, poate face un rau indoit, mai intai in el insusi si apoi in ceilalti, pentru ca aceasta sinceritate nu are mila. Cine vrea sa fie cu adevarat sincer, sa inceapa mai intai sa fie sincer cu el insusi, pentru ca de aici incepe sinceritatea duhovniceasca. Cand cineva nu este sincer cu sine insusi, isi bate joc si se nedreptateste numai pe sine. Dar cand se comporta fara sinceritate fata de altii, atunci pacatuieste de moarte, pentru ca isi bate joc de ceilalti.

-Parinte, se poate misca cineva astfel din simplitate?

-Ce simplitate? Unde ai aflat simplitate intr-un astfel de om! Daca este copil, va avea simplitate. Daca este sfant, va avea simplitate. Daca este mare si nu este intarziat mintal dar se misca asa, va fi diavol.

-Si cum se simte acesta?

-Ca intr-un adevarat iad. Dintr-o ispita intra intr-alta. Mereu are ispite.

-Parinte, nu trebuie sa se poarte cineva cu onestitate?

-Dreptatea, asa cum o folosesc multi, are un duh juridic. “Sunt onest”, spun unii, vestesc de pe acoperisuri, si il fac pe celalalt de ras, dar in cele din urma se fac ei insisi de ras.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)