Ce anume ajuta la sporirea duhovniceasca
Oamenii care au fost loviti de unele
incercari, fie ca asa a ingaduit Dumnezeu ca sa-i infraneze, fie din pizma
celui viclean, au nevoie dupa aceea de multe insoriri si de racorire
duhovniceasca, pentru ca sa infloreasca si sa rodeasca. Ei sunt precum copacii
care, desi prind curaj in insoririle de iarna, mai apoi sunt infranti de vardar
(vant de nord foarte rece), iar dupa aceea au nevoie mereu de insoriri primavaratice
si de ploi, ca sa circule sucurile in ei si sa scoata flori si roade.
-Parinte, ce trebuie sa faca cineva ca
sa ia „demaraj” duhovnicesc?
-Nevointa
cu marime de suflet, cu nadejde si incredere in Dumnezeu. Increderea si
simplitatea in nevointa cu marime de suflet aduc pacea launtrica si siguranta. Atunci
sufletul se umple de nadejde si bucurie. Este trebuinta de rabdare, de marime
de suflet si de barbatie duhovniceasca pentru ca nevoitorul sa se incununeze. Barbatia
se desprinde din inima generoasa, iar atunci cand cineva face ceva cu inima sa
pentru Hristos, nici nu oboseste, nici nu-l doare, pentru ca durerea pentru
Hristos este desfatare duhovniceasca. Sporirea duhovniceasca se poate face
foarte repede, cu putina vointa, marime de suflet si luare aminte de sine. In continuare
sufletul va fi ajutat de Hristos, de Maica Domnului, de ingeri si de sfinti. De
asemenea, mult ajuta studiul, rugaciunea, intoarcerea spre sine si putina
linistire.
Hristos
intareste pe cei ce lupta “lupta cea buna”, pe care au dus-o sfintii spre a
supune trupul duhului. Chiar daca suntem raniti, nu trebuie sa ne pierdem
sangele rece, ci sa cerem ajutorul lui Dumnezeu si sa continuam nevointa cu
barbatie. Pastorul cel Bun va auzi si se va grabi indata spre ajutor, precum
ciobanul atunci cand va auzi vreun miel ca zbiara disperat din pricina vreunei
raniri sau a vreunei muscaturi de lup sau caine. I-am iubit si m-a durut mai
mult pentru cei care au avut candva o viata vrednica de plans, dar acum se
nevoiesc, decat pe cei care nu sunt chinuiti de patimi. Pe unii ca acestia ii
am mereu in minte. Si pe cioban il doare mail mult de mielul ranit sau bolnav
si-l ingrijeste in mod deosebit, pana ce se va insanatosi si el.
Iar
daca ne nevoim cum trebuie, dar nu vedem nici o sporire, de mai multe ori se
intampla aceasta: diavolul, fiindca i-am declarat razboi, a cerut intariri de
la Satana. Astfel, daca anul trecut ne-am luptat cu un diavol, anul acesta ne luptam
cu 50, la anul ne vom lupta cu mai multi, etc. Lucrul acesta nu ne ingaduie ca
sa vedem sporirea, ca sa nu ne mandrim. Fara ca noi sa ne dam seama, Dumnezeu
lucreaza in sufletul nostru atunci cand vede intentie buna.
-Parinte,
cand cineva se nevoieste si intr-adevar nu sporeste, ce este de vina?
-Poate
se nevoieste cu mandrie. Dar sa va spun ce patesc unii de nu sporesc. Desi au
toate conditiile, le risipesc insa in lucruri mici si dupa aceea nu au putere
sa se angajeze in nevointa duhovniceasca. Sa spunem ca incepem o ofensiva
impotriva vrajmasului si ne pregatim cu toate cele absolut necesare ca sa-i stam
impotriva. Dar acela (vrajmasul), fiindca se teme ca nu va reusi, incearca sa
ne distraga si sa ne atraga in alta parte atentia, cu sabotaje si incursiuni in
alte puncte. Noi atunci ne intoarcem atentia intr-acolo. Trimitem puteri la
dreapta si la stanga. Timpul trece, proviziile se razboi se imputineaza. Dam armatei
echipament vechi. Ostasii incep sa murmure. Si rezultatul este ca se epuizeaza
puterile noastre si nu mai putem sta impotriva vrajmasului. Asa fac unii si in
nevointa duhovniceasca.
-Parinte,
in sporirea duhovniceasca nu ajuta si mediul?
-Da,
ajuta, dar uneori unul poate trai printre sfinti si sa nu sporeasca. Oare a
existat inlesnire mai mare pentru Iuda, care a fost mereu impreuna cu Hristos?
Iuda n-a avut smerenie, nici intentie buna. Nici dupa tradarea lui nu s-a smerit,
ci a aruncat argintii cu manie si egoism si s-a dus cu viclesug la spanzuratoare.
Iar fariseii s-au purtat ca si diavolul. Dupa ce li s-a facut treaba, i-au spus
lui Iuda:”Tu vei vedea”. Dumnezeu lucreaza potrivit cu starea omului. Duhul Cel
Sfant nu este impiedicat cu nimic. Ceea ce am inteles este ca, oriunde s-ar
afla cineva, daca se nevoieste cu marime de suflet, isi poate realiza ceea ce
doreste, adica mantuirea sufletului sau. Lot a trait in Sodoma si Gomora, si in
ce stare duhovniceasca era! Acum, fie ca vrem, fie ca nu vrem, trebuie sa ne
nevoim sa ne facem mai buni ca sa lucreze harul dumnezeiesc in noi.
Imprejurarile ne silesc si ne vor sili sa ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu,
ca sa castigam putere dumnezeiasca, astfel incat sa putem infrunta corect orice
situatie. Si, fireste, Bunul Dumnezeu nu ne va lasa, ci ne va pazi.
In
sfarsit, sa stim ca atunci cand ne imbunatatim starea duhovniceasca, nu numai
noi ne simtim mai bine, ci si pe Hristos Il facem sa se bucure. Cine isi poate
inchipui marea bucurie ce o simte Hristos atunci cand copiii Lui sporesc?
Doresc ca toti oamenii sa sporeasca duhovniceste si sa se uneasca cu Hristos,
care este A (alfa) si Ω (omega). Cand toata viata noastra va depinde de A (alfa)
si Ω (omega), atunci toate vor fi sfintite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu