MANASTIREA “SFANTUL PANTELIMON”-
SILISTEA-GUMESTI
De
mult timp ne doream sa ajungem la manastirea “Sfantul Pantelimon” de la
Silistea Gumesti, asa ca vineri, 25.01.2019, fiind liberi, am decis sa ne
trezim dimineata, sa facem ceva aprovizionare si sa pornim la drum. Desi vremea
inchisa si ploioasa ne indemna sa ramanem acasa, impreuna cu sotul m-am
mobilizat si am plecat. Prima oprire a fost la Selgros pentru a cumpara cate
ceva pentru nevoile manastirii, apoi ne-am oprit la….McDonald bineinteles,
pentru obisnuita cafeluta si, cu rugaciune la Dumnezeu am pornit.
La
inceput ne-a insotit doar ploaia si vantul, insa pe masura ce avasam spre
comunele din judetul Teleorman, aflate la distante muuult mai mari una fata de
cealalta (aproximativ 8-10 km), am fost insotiti si de polei, copaci inghetati
(ce pacat ca pozele cu copacii le-am sters din greseala din telefon), precum si de zone cu campii
intinse. Un peisaj feeric, spectaculos, insa, in acelasi timp, inspaimantator. Pe sosea eram cam singurei. La un moment dat, i-am propus sotului sa
ne intoarcem, insa a refuzat, spunand ca “am parcurs mai mult de jumatate din
drum, iar Maica Domnului ne insoteste”.
Si
asa a fost, caci dupa ce am trecut de comuna Gratia, drumul a fost ceva mai
usor, cu mai putin polei. Intre timp s-a oprit si ploaia si am ajuns cu bine la
manastire.
Manastirea
se construieste pe locul unei vechi unitati militare, Paraclisul avand hramul
Sfantul Ioan Gura de Aur, iar biserica mare, ce este in constructie, are hramul
Sfantul Pantelimon. Noi am ajuns la Paraclis, insa acolo nu era nimeni. Aveam
numarul parintelui staret, asa ca l-am sunat si i-am spus ca suntem veniti de departe
si am vrea sa intram in Paraclis sa ne inchinam. Cu multa dragoste parintele
ne-a raspuns sa ramanem in masina, ca va trimite un calugar sa ne deschida
Paraclisul, dupa care ne asteapta la dansul sa ne biencuvinteze.
Dupa
ce am asteptat aproximativ 10 minute, timp care ni s-a parut extrem de mult, a
venit parintele slujitor. Ne-am inchinat, am cerut voie sa facem si 2-3 fotografii,
dupa care am pornit spre chilia parintelui staret, care se afla intr-unul din
blocurile fostei unitati militare.
Parintele
ne-a primit cu multa dragoste, ne-a invitat sa ramanem la cina, insa cu scuzele
de rigoare l-am refuzat pentru ca trebuia sa ne intoarcem, iar drumul devenea
din ce in ce mai greu. A inteles, ne-a daruit cate o amintire, ne-a spus ca ne
asteapta cu drag sa mai venim si, dupa ce ne-a binecuvantat, am pornit spre
casa.
La
intoarcere ne-a insotit vantul care spulbera zapada pe campuri, burnita
marunta, noaptea si….poleiul. Desi ne-am dorit din tot sufletul ca portiunea de
sosea mai grea, de la Gratia la Corbii Mari sa o parcurgem pe lumina, nu a fost
asa, pentru ca ne-a oprit si politia la un control de rutina. De unde la
venire, pe aceasta portiune nu am intalnit nici o masina, acum din sens invers
era coloana, iar soseaua era PATINOAR. Nu se putea merge decat cu 10-20 km/ora.
Dar,
in aceasta calatorie, nu am fost insotiti doar de vant, ploaie, polei ci si de
ocrotirea si dragostea lui Dumnezeu, a Maicii Sale si a Sfintilor Ioan Gura de
Aur si Pantelimon. Am simtit prezenta lor alaturi de noi, pentru ca desi greu,
am ajuns cu bine.
Oboseala
ne cuprindea cu fiecare kilometru, insa nici nu se punea problema de a opri,
dar dupa ce am scapat de aceasta portiune de drum, am decis sa facem un popas
scurt la parintii mei, in comuina Cornesti, jud. Dambovita. Cand am ajuns, la
televizor erau stirile si crainica tocmai spunea ca este cod galben de polei in
judetele din sudul tarii. Vazand imaginile, ne-am dat seama ca, totusi am avut
si un dram de inconstienta ca am pornit la drum, dar ne-am pus nadejdea in
ajutorul lui Dumnezeu. Parintii mei, cand au auzit de unde venim s-au inchinat.
Dupa
scurtul popas facut, am pornit spre casa si, dupa alte 20 minute am ajuns si
direct la odihna. Nu ne-a mai trebuit absolut nimic. Obositi, putin speriati,
dar si fericiti pentru plimbarea pe care am facut-o am dormit dusi.
Concluzia
la care am ajuns a doua zi a fost aceea ca.........nu va ganditi ca nu mai
plecam pe vreme rea, ci ca masina trebuie echipata cu lanturi.