MANASTIREA “SFANTUL PANTELIMON”- SILISTEA-GUMESTI

MANASTIREA “SFANTUL PANTELIMON”- SILISTEA-GUMESTI

            De mult timp ne doream sa ajungem la manastirea “Sfantul Pantelimon” de la Silistea Gumesti, asa ca vineri, 25.01.2019, fiind liberi, am decis sa ne trezim dimineata, sa facem ceva aprovizionare si sa pornim la drum. Desi vremea inchisa si ploioasa ne indemna sa ramanem acasa, impreuna cu sotul m-am mobilizat si am plecat. Prima oprire a fost la Selgros pentru a cumpara cate ceva pentru nevoile manastirii, apoi ne-am oprit la….McDonald bineinteles, pentru obisnuita cafeluta si, cu rugaciune la Dumnezeu am pornit.

            La inceput ne-a insotit doar ploaia si vantul, insa pe masura ce avasam spre comunele din judetul Teleorman, aflate la distante muuult mai mari una fata de cealalta (aproximativ 8-10 km), am fost insotiti si de polei, copaci inghetati (ce pacat ca pozele cu copacii le-am sters din greseala din telefon), precum si de zone cu campii intinse. Un peisaj feeric, spectaculos, insa, in acelasi timp, inspaimantator. Pe sosea eram cam singurei. La un moment dat, i-am propus sotului sa ne intoarcem, insa a refuzat, spunand ca “am parcurs mai mult de jumatate din drum, iar Maica Domnului ne insoteste”.

            Si asa a fost, caci dupa ce am trecut de comuna Gratia, drumul a fost ceva mai usor, cu mai putin polei. Intre timp s-a oprit si ploaia si am ajuns cu bine la manastire.

            Manastirea se construieste pe locul unei vechi unitati militare, Paraclisul avand hramul Sfantul Ioan Gura de Aur, iar biserica mare, ce este in constructie, are hramul Sfantul Pantelimon. Noi am ajuns la Paraclis, insa acolo nu era nimeni. Aveam numarul parintelui staret, asa ca l-am sunat si i-am spus ca suntem veniti de departe si am vrea sa intram in Paraclis sa ne inchinam. Cu multa dragoste parintele ne-a raspuns sa ramanem in masina, ca va trimite un calugar sa ne deschida Paraclisul, dupa care ne asteapta la dansul sa ne biencuvinteze.

            Dupa ce am asteptat aproximativ 10 minute, timp care ni s-a parut extrem de mult, a venit parintele slujitor. Ne-am inchinat, am cerut voie sa facem si 2-3 fotografii, dupa care am pornit spre chilia parintelui staret, care se afla intr-unul din blocurile fostei unitati militare.

            Parintele ne-a primit cu multa dragoste, ne-a invitat sa ramanem la cina, insa cu scuzele de rigoare l-am refuzat pentru ca trebuia sa ne intoarcem, iar drumul devenea din ce in ce mai greu. A inteles, ne-a daruit cate o amintire, ne-a spus ca ne asteapta cu drag sa mai venim si, dupa ce ne-a binecuvantat, am pornit spre casa.

            La intoarcere ne-a insotit vantul care spulbera zapada pe campuri, burnita marunta, noaptea si….poleiul. Desi ne-am dorit din tot sufletul ca portiunea de sosea mai grea, de la Gratia la Corbii Mari sa o parcurgem pe lumina, nu a fost asa, pentru ca ne-a oprit si politia la un control de rutina. De unde la venire, pe aceasta portiune nu am intalnit nici o masina, acum din sens invers era coloana, iar soseaua era PATINOAR. Nu se putea merge decat cu 10-20 km/ora.

            Dar, in aceasta calatorie, nu am fost insotiti doar de vant, ploaie, polei ci si de ocrotirea si dragostea lui Dumnezeu, a Maicii Sale si a Sfintilor Ioan Gura de Aur si Pantelimon. Am simtit prezenta lor alaturi de noi, pentru ca desi greu, am ajuns cu bine.

            Oboseala ne cuprindea cu fiecare kilometru, insa nici nu se punea problema de a opri, dar dupa ce am scapat de aceasta portiune de drum, am decis sa facem un popas scurt la parintii mei, in comuina Cornesti, jud. Dambovita. Cand am ajuns, la televizor erau stirile si crainica tocmai spunea ca este cod galben de polei in judetele din sudul tarii. Vazand imaginile, ne-am dat seama ca, totusi am avut si un dram de inconstienta ca am pornit la drum, dar ne-am pus nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu. Parintii mei, cand au auzit de unde venim s-au inchinat.

            Dupa scurtul popas facut, am pornit spre casa si, dupa alte 20 minute am ajuns si direct la odihna. Nu ne-a mai trebuit absolut nimic. Obositi, putin speriati, dar si fericiti pentru plimbarea pe care am facut-o am dormit dusi.

            Concluzia la care am ajuns a doua zi a fost aceea ca.........nu va ganditi ca nu mai plecam pe vreme rea, ci ca masina trebuie echipata cu lanturi.

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA 29

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Duminica, 27.01.2019, orele 21.00

Afara:

O noapte friguroasa, ca de sfarsit de ianuarie.

Mă gândesc:

La minivacanta pe care am avut-o si fac planuri pentru saptamana ce tocmai a inceput.

Invat:

Sa fac o lenjerie completa de pat.

Sunt recunoscătoare pentru:

Fiecare zi daruita de Dumnezeu.

Din bucătărie:

Liniste si pace. In acest week-end au gatit mama si socrela, asa ca noi ne-am plimbat si odihnit.

Ce mai mesteresc:

Tricotez o fusta

Intentionez sa:

Ca saptamana aceasta sa imi pregatesc propriile combinatii de condimente.

Ceea ce astept (sper):

Sa finalizez toate planurile propuse pentru aceasta luna.

Citesc:

„Cand cei doi devin una” – Schiarhimandritul Ioachim Parr.

Ascult:

La serviciu Radio Romantic, iar in masina Magic FM

În casa:

Cald si placut.

Ce planuri am:

Anul acesta mi-am propus doar planuri pe termen scurt. Pentru ca mai sunt cateva zile pana la sfarsitul lunii as dori sa incerc sa finalizez sau sa fac ceea ce mi-am propus pentru ianuarie: o fusta, aluat frantuzesc si aluat pentru tarte, ceva mai mult, pe care sa le congelez si sa le folosesc cand sunt in criza de timp.

O fotografie:

Frumoasele mele flori ce ma incanta cu culorile lor in aceste zile de iarna.

SPRE BRASOV

DORINTA DE PLIMBARE LA BRASOV

Daca tot este zi libera, ne-am gandit ca ziua sa o dedicam Brasovului. Insa, asa cum spune proverbul romanesc cum ca “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”, nu am ajuns.

            Cu toate ca timpul de afara era potrivnic, cu ploaie si vant, pe la pranz am plecat hotarati spre Brasov. Am facut o scurta oprire la McDonald pentru a lua cafeluta ce urma sa o savuram, am pornit pe “dl Waze” si… la drum. Am vrut sa mergem pe DN1, insa “dl Waze” ne tot indica ruta DN 1A, prin Cheia si Sacele. Intr=un final ne-am hotarat sa il ascultam. In apropiere de Valeni, la stirile de la Radio Actualitati s-a transmis ca in apropiere de Brasov, un tir a iesit de pe carosabil, iar circulatia se desfasura destul de greu. Prompt, “dl Waze”, ne-a schimbat ruta: Poiana Varbilau-Malaiesti-Valcanesti-Mislea-Urleta-Banesti. L-am ascultat, insa ni s-a parut ca ne-a pus sa mergem pe o ruta destul de ocolitoare. Pe masura ce ne apropiam de intrarea la Breaza, ne tot spunea sa viram la stanga. De data aceasta, nu l-am ascultat, asa ca am continuat sa mergem pe DN1. Dupa nici 5 minute de mers am intalnit……blocaj, iar din spate veneau masini continuu. Am “cercetat” situatia si ne-am dat seama ca drumul este atat de aglomerat incat nu am fi ajuns la Brasov decat poate seara tarziu, drept pentru care am renuntat. Pe drum, sotul a propus sa intram in Campina si sa mergem la Gupo pentru a vedea ce au mai adus. Zis si facut. La Gupo, magazinul nu era foarte aprovizionat insa am gasit un gratar pentru a raci blaturile prajiturilor, o tava de inox destul de mare si borcanele de sticla pentru condimente. De la Gupo, urmatoarea orpire a fost in centrul orasului. Am parcat masina si, pentru ca ploaia se oprise ne-am plimbat, ne-am bucurat de liniste (cine sa iasa la plimbare pe o astfel de vreme???), am vizitat magazine, apoi am pornit spre casa.

In Ploiesti s-a deschis Homelux, un magazin ale carui reclame despre reduceri au impanzit orasul. Cautam un dulap pentru baie. Am intrat, ne-am uitat pe la produse si am iesit. Nu am gasit ceea ce ne interesa, iar marfa mi s-a parut in general scumpa. Dupa aceasta ultima oprire, am pornit spre casa.

Si uite asa, in loc de Brasov ne-am plimbat putin prin Campina.

Astazi oamenii se invartesc in jurul lor

Astazi oamenii se invartesc in jurul lor

Odinioara, in patria mea, in Farasa, oamenii spuneau:”Daca ai vreo treaba, n-o lasa pentru maine. Daca ai mancare buna, las-o pentru maine, caci poate vine vreun musafir”. Astazi insa se gandesc:”Sa lasam treaba, ca poate va veni cineva maine si ne va ajuta. Dar mancarea cea buna s-o mancam in asta-seara”. Astazi cei mai multi se invartesc in jurul lor. Se gandesc numai la ei insisi. Sa presupunem ca ploua, se face potop. Veti vedea ca cei mai multi dintre voi se vor gandi daca nu au rufe puse la uscat ca sa mearga sa le adune. Aceasta nu este rau, dar nu se gandesc mai departe. Rufele de se vor uda, iarasi se vor usca. Dar cu cei ce secera ce se intampla? Va doare pentru ei, ca sa faceti vreo rugaciune? Sau trazneste. Nu stiu de se vor afla cinci-sase suflete care sa-si aduca aminte de sarmanii tarani sau de cei care au sere. Adica omul nu se gandeste la celalalt, nu iese din sine, ci se invarte mereu imprejurul sau. Iar atunci cand se invarte imprejurul sau, se are pe sine drept centru, iar nu pe Hristos. Este in afara de axul care este Hristos. Ca sa ajunga sa se gandeasca la celalalt, trebuie ca mai intai mintea lui sa fie la Hristos. Atunci se va gandi si la aproapele, dupa aceea se va gandi la animale si la toata natura. Isi are statia deschisa si, de indata ce primeste vestea, alearga sa ajute. Dar daca mintea lui nu este la Hristos, inima lui nu lucreaza si de aceea nu iubeste nici pe Hristos, nici pe semenul sau, cu atat mai mult natura, animalele, copacii, plantele. Asa cum va miscati, cum sa ajungeti la masura de a avea comuniune cu animalele si cu pasarile? Daca vreo pasare cade de pe acoperis, o veti hrani iar daca nu cade de pe acoperis, nu va ganditi s-o  hraniti. Eu vad pasarile si spun:”Vor hrana, sarmanele”. Arunc faramituri, etc., pun si apa ca sa bea. Vad crengi bolnave de copaci? Indata ma gandesc sa le tai ca sa nu se imbolnaveasca si celelalte. Sau se tranteste o usa, o fereastra, mintea mea merge acolo, uit de mine, uit ca-mi trabuie ceva si ma uit la usa, la fereastra ca sa nu se faca vreo paguba. Rareori ma gandesc la mine. Si daca cineva se gandeste si-l doare pentru creatie, cu atat mai mult se va gandi la Creator! Daca omul nu se misca asa, atunci cum se va armoniza cu Dumnezeu?

Dupa aceea, atunci cand iesiti afara, aruncati o privire si in jurul vostru. Se poate ca cinevam fie din neatentie, fie din rautate – ma rog ca nimeni sa nu faca rau – sa arunce ceva si sa ia foc. De aceea aruncati cate-o privire. Si aceasta tine de cele duhovnicesti, pentru ca si privirea aceasta contine dragoste. Eu cand ies afara din Chilie arunc o privire in jos, apoi una catre acoperis ca sa vad daca nu miroase a ars. Altceva este sa ai o astfel de credinta incat, daca ar lua ceva foc, sa faci rugaciune si sa se stinga focul. Daca nu ai ajuns la masura aceasta, trebuie sa actionezi. Sau cand aud un vuiet, iau aminte sa vad ce este: impuscatura? Fac exercitii? Se pune dinamita? La toate merge mintea mea, ca sa fac rugaciune. La cel care nu se intereseaza de sine din dragoste fata de ceilalti, nu numai Dumnezeu priveste cu mult interes, ci toti oamenii se intereseaza de el.

Generatia de astazi este generatia nepasarii! Cei mai multi sunt buni numai pentru parada. Dar sa nu le spui sa se apere, daca s-ar intampla ceva! Astazi nici parazi nu mai vor. Mai demult mergeau la parazi, auzeau un mars si tresarea ceva in ei. Astazi exista un duh razvratit la noi, la greci. Desigur, alte popoare sunt mai rau, pentru ca nu au idealuri. Vezi, grecii, desi au o gramada de cusururi, au totusi un dar de la Dumnezeu: marime de suflet si noblete. Ei pe toate le praznuiesc. Alte popoare nici in dictionarele lor nu au aceste cuvinte.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

O ZI PLINA DE EMOTII

O ZI PLINA DE EMOTII

De multi ani, una dintre traditiile companiei la care lucrez este aceea ca de ziua acesteia (este vorba de data in care s-a tranformat din intreprindere in societate comerciala) salariatii cu vechime (femeile 30 de ani, iar barbatii 35 de ani) in companie sa fie felicitati intr-un cadru festiv.

Nu am realizat ca au trecut 30 de ani de cand lucrez aici, asa ca nu mica mi-a fost mirarea cand, la sfarsitul anului, o colega de la Serviciul Resurse Umane mi-a spus ca anul acesta sunt printre colegii ce vor fi felicitati. Timpul a trecut, au fost sarbatorile de iarna si acest lucru a stat cumintel in mintea mea, fara a-I acorda importanta.

Astazi insa, urarile si felicitarile au inceput de la prima ora, usor-usor si-au facut aparitia si emotiile, a caror intensitate a culminat la momentul festiv.

Bineinteles ca emotiile au fost insotite de multe aduceri aminte, provocate in mare parte de colegii de birou,i mai tineri. Asa mi-am adus aminte ca, terminand liceul in 1987, imediat dupa examenul de bacalaureat, tatal meu m-a angajat la intreprinderea la care lucra. Bineinteles ca am fost angajata temporar, pe post de muncitor necalificat. Era necesara aceasta angajare in vederea obtinerii adeverintei de salariat, document care sa imi permita sa sustin examenul de admitere la facultate, sectia seral sau fara frecventa. Dupa cateva luni, s-au facut restructurari si asa am fost data afara. “Procedeul” s-a repetat de 3 ori, dupa care m-am angajat la Combinatul Petrochimic Brazi, insa la sfarsitul anului 1989, m-am transferat la Intreprinderea de Transport Titei prin Conducte, firma la care lucrez si azi.

Pentru ca eram deja studenta la ASE Bucuresti, de data aceasta am fost angajata ca functionar economic, iar dupa terminarea facultatii am primit postul de economist. Nu am lucrat decat foarte putin in domeniul financiar-contabil, pentru ca Seful Serviciului de Programare de la acea vreme, domnul Nicolae Dumitrescu, m-a intrebat daca vreau sa lucrez in acel serviciu. Am acceptat, lucru care mi-a schimbat intreaga cariera. Spun asta pentru ca, Serviciul s-a transformat in Serviciul Contracte, astfel ca am avut ocazia sa lucrez intr-un domeniu nou la vremea respectiva si am invatat multe lucruri extrem de interesante.

Timp de 15 ani, Nicolae Dumitrescu a fost seful meu, apoi directorul de directie. Un om foarte dur, care a facut armata cu subalternii, dar caruia ii multumesc ca m-a invatat meserie. Au fost ani duri,eram tanara, proaspat casatorita, cu copii mici, iar dansul cu pretentii profesionale mari. A fost extrem de greu, au fost momente in care am urat decizia luata, dar acum cand imi este foarte usor in tot ceea ce fac, nu pot decat sa-I multumesc.

Multe amintiri, lucruri pe care le crezusem uitate, mi-au revenit in minte, atat legate de serviciile la care am lucrat in cadrul firmei, cat si de colegii cu care am lucrat, incat as umple pagini intregi. Unii dintre ei au iesit la pensie, altii au plecat in alte locuri, dar cu cei mai multi sunt si azi colega.

DESPRE MARIN PREDA

DESPRE MARIN PREDA

Prima carte citita la acest inceput de an este cartea “Zece ani alaturi de Marin Preda” scrisa de soferul lui Savu I. Dumitrescu. Desi foarte tanara cand am citit-o prima data, mi-am adus aminte ca mi-a placut la momentul respectiv, asa ca am recitit-o.

            La fel de mult mi-a placut si acum. Cartea este un gen de jurnal ce relateaza diferite momente atat din viata personala, cat si sociala a lui Marin Preda, povestite de soferul acestuia care, prin prisma meseriei a fost mult timp alaturi de scriitor.

            In anul 1970 Savu Dumitrescu s-a angajat ca sofer al directorului general de la Editura Cartea Romaneasca – scriitorul Marin Preda. Soferii de la Uniunea Scriitorilor il compatimeau spunandu-i ca “….ai sa vezi cat de rau este si nu e darnic cu nimic”, insa el a “invatat incet-incet iubirea pentru Marin Preda”, considerandu-l bun si generos. Astfel a aparut ideea de a scrie cartea. Asa cum autorul precizeaza la un moment dat, evenimentele nu sunt redate in ordine cronologica, ci asa cum si-a adus aminte de ele.

            In acel an Marin Preda era casatorit si avea un baietel de cateva luni, Niculae, iar in anul 1971 s-a nascut Alexandru, cel de-al doilea fiu al scriitorului. Scriitorul si-a iubit foarte mult cei doi copii, insa foarte greu le arata acest lucru. “Nu tinea cont cat cheltuia cu copiii, dar spunea ca in viata nu poti pretinde nimic, daca nu oferi nimic. Calitatile intelectuale se formeaza prin invatatura, parintii nu trebuie decat sa corecteze eventualele greseli care se ivesc in comportamentul copiiilor”.

            Isi iubea nespus de mult mama, dar era foarte apropiat si de rudele sale, astfel ca, de cate ori avea ocazia mergea la Silistea-Gumesti. Asa cum autorul relateaza “Ii placea sa o auda cum il striga:

-Marine, Marine!

-Ce mai faci tu, Marine?

-Bine, mama!”

Mama lui Marin Preda a fost o femeie iute, energica si foarte credincioasa.

            Fiecare roman insemna munca sustinuta, atat de documentare, cat si de elaborare. Atunci cand scria, Marin Preda se retragea la Casa de Creatie de la Mogosoaia, unde avea repartizata o garsoniera.

            “Delirul” a fost cartea la care Marin Preda a lucrat ani de zile documentandu-se, scriind si rescriind, cercetand si verificand. Primul tiraj de 30.000 de exemplare s-a vandut in doar 3 zile de la punerea in vanzare.

            Romanul “Viata ca o prada” reprezinta de fapt biografia autorului.

            La romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni” a lucrat aproape trei ani. Cand a inceput sa lucreze la roman, devenise tacut, ganditor. Rezolva problemele de la editura, dupa care pleca la Mogosoaia pentru a scrie. La un moment dat, s-a retras la Mogosoaia pentru o perioada mai mare de timp, astfel ca “nea Tecu” (autorul acestei carti) ii ducea si aducea corespondenta si manuscrisele de la editura. Cel care l-a vizitat cel mai mult in aceasta perioada a fost prietenul sau, criticul si profesorul Eugen Simion. Impreuna cu acesta discuta diverse probleme literare. Romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni”, ultimul scris de Marin Preda a fost un adevarat succes, ce a adus in sufletul acestuia multa bucurie.

            Eugen Simion a fost cel care, la un an de la moartea scriitorului, a avut ideea de a publica romanul ”Timpul n-a mai avut rabdare: Marin Preda” ca un ultim omagiu adus acestuia.

            Marin Preda, in calitate de scriitor, participa la numeroase intalniri cu cititorii. Vorbea despre cat dureaza documentatia pentru un roman, precum si lucrul la acesta. Fiecare sesiune de intalniri se incheia cu vanzarea de carti si acordarea de autografe. Pentru ca de fiecare data toti voiau autografe, chiar si cei mai putin norocosi care un reusisera sa achizitioneze o carte, scriitorul semna pe “bucati albe de hartie, pe colturi de ziar, pe legitimatii si chiar pe pachetele de tigari”.

Sunt foarte multe de spus despre omul si scriitorul Marin Preda, cartea cuprinde numeroase intamplari si evenimente la care personajul principal a fost scriitorul, dar inchei cu cateva lucruri care ii faceau placere, asa cum ni le-a spus nea Tecu:

“Ca restaurante pentru servitul mesei prefera mai ales “Capsa”, dar si “Berlin” sau “Athenee”. Dintre felurile de mancare ii placeau cel mai multcele taranesti, ca ciorba acrita cu zeama de varza, mamaliga fierbinte, puiul la ceaun cu mult mujdei de usturoi……….. Folosea zaharina in loc de zahar pentru ca era putin diabetic, bea cafea naturala cu placere……

Ii placeau costumele de culoare deschisa si avea o adevarata slabiciune pentru “palaria pariziana”.

Generatia nepasarii

Generatia nepasarii

-Ce este ceea ce se aude?

-Un avion, Parinte!

-Inchide fereastra ca sa nu intre inauntru! Asa cum a inncebunit lumea, incet-incet se poate intampla si aceasta!.... le-au distrus pe toate, familia, invatamantul, serviciile…. Nu-i intereseaza nimic! Nu au nimic inlauntrul lor…

-Parinte, dar cine este vinvat ca am ajuns in aceasta stare?

-Vorbesc in general, adica vreau sa spun pana unde a ajuns nepasarea. Mergi la scoala si vei vedea. Daca, de pilda, ferestrele sunt trantite de vant, nu stiu de se va afla vreun copil sa le inchida ca sa nu se sparga unii casca gura la ele, altii se uita cum se trantesc, altii trec pe acolo ca si cum nu s-ar intampla nimic. Nepasare! Mi-a spus un ofiter care era responsabil cu depozitele:”Ma chinui sa aflu un soldat serios sa-l pun de paza la depozitul de carburanti ca sa nu dea altii foc sau el inusis sa nu arunce vreo tigara din neatentie”.

Exista un duh caldicel, deloc barbatesc. Ne-am stricat cu desavarsire! Cum ne mai rabda Dumnezeu! Odinioara bunacuviinta exista! Ce marime de suflet! In razboiul din ’40, la granita, italienii aveau din cand in cand legaturi cu granicerii greci si mai faceau cate o vizita la pichetul grecesc. Si sa vedeti cata marime de suflet aveau grecii! Odata, cand au mers italienii la pichetul grecesc, grecii au pus sa la faca o cafea. Atunci un ofiter grec scoate un teanc de bani, de 50, de 100 – atunci acesti bani aveau vaoare – si-l arunca in foc ca pe surcele, ca sa le arate italienilor ca stat grec este bogat! Italienii au ramas cu gura cascata. Vedeti ce jerta!

Astazi a intrat si la noi duhul pe care il intalnesti in statele comuniste. In Rusia, cu toate ca anul acesta (1990) a fost recolta, stiti ce foamete vor avea? N-au secerat graul la timpul lui, ci au mers toamna sa-l secere. Sa secere toamna? Daca nu-i al lor, cum sa-l doara de el si sa mearga sa-l secere? Viata lor este o corvoada. Nu au ravna sa creeze ceva, pentru ca atatia ani nu au creat nimic. Cu acest duh rebel care a intrat, cu aceasta nepasare, s-a terminat, s-a inecat tot statul. Ploua si graul e intins pe camp? Nu-i intereseaza. A venit ceasul de plecare? Pleaca. Graul se umezeste. A doua zi vor merge la vremea randuita sa adune ce a ramas. Dar cand graul este al tau si il ai intins pe arie, daca ploua il lasi sa se piarda? Nu vei dormi pana ce nu-l vei aduna. Si simti bucurie, veselie, nu osteneala.

Nepasarea fata de Dumnezeu aduce nepasarea si fata de toate celelalte, aduce descompunerea. Credinta in Dumnezeu este lucru mare. Omul care il adora pe Dumnezeu, dupa aceea isi iubeste si parintii sai, si casa sa, si rudele sale, si serviciul sau, si satul sau, si judetul sau, si statul sau, si patria sa. Unul care nu-L iubeste nici pe Dumnezeu, nici familia sa, care nu iubeste nimic, fireste ca nu isi va iubi nici patria sa, deoarece patria este o familie mare. Vreau sa spun ca toate de acolo incep. Omul nu crede in Dumnezeu si dupa aceea nu tine seama nici de parinti, nici ce familie, nici de sat, nici de patrie. Si acestea sunt cele care sunt pe cale sa le distruga acum, si in acest scop creaza o situatie de razvratire. Un politist mi-a scris:”N-am putut veni, deoarece am avut mult de lucru. Am ramas doar doi in zona, in timp ce trebuia sa fim opt”. Auzi lucruri? In loc ca acum sa mai adauge altii doi, lasa numai doi!

Din fericire exista si exceptii odata a venit un tata si mi-a spus:”Fa rugaciune pentru Anghel, pentru ca il vor omori”. Pe fiul sau il stiam de mic copil. Atunci isi facea serviciul militar. “De ce?”, il intreb. “Ce s-a intamplat?”.”Odata s0a dus si i-a aflat pe ceilalti jucand carti, pe cand se aflau in timpul programului de serviciu le-a facut observatie, dar nu l-au ascultat. Apoi le-a facut raport si unul dintre aceia l-a amenintat ca il va omori”. “Asculta”, ii spun tatalui, “de omorat nu-l vor omori. Eu voi face rugaciune ca sa nu-l bage si pe Anghel in tribunalul militar pentru ca n-a jucat si el carti….”.

Am aflat si altceva si am zis:”Slava Domnului ca mai exista inca greci pe care ii doare de patria lor”. Un pilot, deoarece avioanele turcesti au violat granita, a incercat sa treaca putin granita sa faca o fotografie ca sa demonstreze ca aceia au violat granita.”Nu fa aceasta!”, ii striga celalalt prin emitator, dar acela insista, incerca…. Turcul avea insa un avion mai mare, care zbura mai iute, si l-a silit sa coboare tot mai jos, pana ce grecul, sarmanul, s-a inecat in mare. Si sunt altii care fac numai plimbari cu avionul. Cata diferenta este!

Pentru ca sa intre cineva in noima lucrurilor este nevoie sa simta binele ca necesitate, altfel este un lucru fara valoare. Hai acum sa pui pe cineva sa mearga sa se razboiasca. Va cauta sa fuga printr-o parte, sa se salveze printr-alta. Dar cand va intelege ce rau va face vrajmasul, dupa aceea se va duce de bunavoie.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

BORCANUL CU…..REALIZARI

BORCANUL CU…..REALIZARI

Am citit pe pagina de facebook a colegei mele, Cristina Enache, despre cutia cu proiecte realizate si mi s-a parut o idee foarte interesanta.

Pornind de la proiectele pe care ni le-am propus anul acesta, am “adoptat” si noi ideea Cristinei, iar la finele anului vom afla cat am realizat din tot ceea ce ne-am propus.

Primul pas facut a fost acela de a achizitiona un recipient dragut in care sa punem biletelele. Ca sa nu pierd timp pretios, pana cand as fi reusit eu sa fac ceva dragut, aseara am fost la Pepco si am luat un borcan simpatic.

Deja am pus un biletel.

FLORILE MELE DRAGI

FLORILE MELE DRAGI

Imi plac tare mult florile, motiv pentru care imi doresc o casa care sa aiba curte. Pana atunci insa, ma bucur de cele care se adapteaza la conditiile din balcon.

Anul trecut, de 8 martie, am primit o orhidee, care mi-a bucurat sufletul multa vreme cu florile ei albe. Din pacate, nu am stiut sa o ingrijesc, nici nu am acordat atentie prea mare incat sa caut pe internet informatii, iar finalul a fost tragic.

Aceste flori minunate le admiram mereu in magazine, insa niciodata nu ma induram sa cumpar, pentru ca eram convinsa ca nu vor rezista si nu ma simteam pregatita sa pierd de fiecare data 30-40 lei.

Pana intr-o zi cand, mergand la Dedeman pentru a achizitiona un gratar pentru picnicuri, am ajuns si la raionul de flori. Acolo, intr-un colt uitat de lume, am vazut….orhidee. Nu erau acele orhidee frumoase, care sunt expuse la vanzare, ci erau orhidee plapande, firave, ofilite, care nu avusesera norocul de a-si gasi un cumparator si asteptau acum “cuminti” un iubitor de plante care sa le achizitioneze la pret redus. Salut initiativa Dedeman pentru aceste reduceri.

Exact! Ati inteles. Aceste orhidee erau reduse cu 70%. La pretul de 6 sau 8 lei, m-am indurat sa achizitionez 3 bucati (care mai aveau si ceva floricele). Langa acest stand am gasit si batoane de ingrasaminte speciale pentru ele, pe care le-am cumparat.

Odata ajunsa acasa, am deschis calculatorul si m-am instruit. Incet-incet, cu rabdare si dragoste, cele 3 orhidee au inceput sa imi “spuna” ca le place la noi si ca simt bine. Asa am prins curaj si la urmatoarele vizite la Dedeman, nu numai ca am achizitionat alte orhidee, dar am luat si ghivece speciale si pamant.

De fiecare data cand cumpar, dupa ce le trec florile (daca au), le pun in ghivece mai mari.

Acum ma bucur din plin de frumusetea lor. O parte sunt inflorite, o alta parte se pregateste sa infloreasca, iar altele acum incep sa inmugureasca.

Pentru cei care vor sa incerce sa ingrijeasca aceste flori va spun ca nu este greu. De mare ajutor mi-au fost sfaturile lui Carli Marian de pe Youtube. Astfel, am invatat ca:

• -       Se uda doar prin scufundare timp de 10 minute intr-un alt vas, dupa care se scot, se scurg foarte bine de apa, asezandu-se apoi la locul lor. Mult mai usor este insa, sa achizitionati ghivece speciale in care sa le udati. Dupa udare, se rastoarna apa, iar ghiveciul cu floarea se pun inapoi in acest ghiveci. Asa se asigura si umiditatea florilor (in fotografii sunt acele ghivece verzi sau galbene).
• -       Se uda doar atunci cand radacinile sunt argintii.
• -       Sunt iubitoare de lumina, dar departe de razele soarelui. Eu le tin iarna in balcon, care este orientat spre sud, iar vara pe pervazul de la dormitoare, orientat spre nord.
• -       Dupa ce florile au trecut, se taie tija de la al treilea nod (numarand de jos in sus).
• -       La un interval de 2 luni, aplic ingrasamant pentru orhidee Compo betisoare pe care il achizitionez de la Dedeman la pretul de aproximativ 11 lei.

Simplu si usor, iar bucuria este mare.

BUCURIE LA CEAS DE SARBATOARE

BUCURIE LA CEAS DE SARBATOARE

Azi, zi de mare sarbatoare, praznic imparatesc. O zi in care totul se sfinteste, iar sufletele se deschid.

La o astfel de sarbatoare nu se putea sa nu paticipam la Sfanta Liturghie. Desi, initial am vrut sa mergem la biserica Sfantul Haralambie (o biserica speciala pentru ca aici au avut loc cele mai importante momente ale vieti noastrei), ne-am razgandit si am mers la Biserica Sfantul Gheorghe Nou, acolo unde slujeste parintele duhovnic si unde ne simtim ca acasa. Aici este o comunitate de oameni minunati, cu suflete calde, care ne-au “adoptat” foarte repede si ne-au facut sa ne simtim bine primiti.

Mult s-a umplut sufletul de bucurie cand unul dintre acesti oameni, dna Aurelia Ivan, cea care coordoneaza cu dragoste si daruire Comitetul de doamne, a venit sa imi spuna La multi ani pentru ziua de maine si sa imi daruiasca un frumos cadou. Nu m-a mirat gestul, pentru ca stiu cat de atenta este cu toata lumea, ci m-a bucurat dragostea si grija dansei ca nu cumva sa nu reuseasca sa ma felicite pentru ziua onomastica. Este o doamna extraordinara pe care imi face placere sa o consider prietena mea.

Va multumesc dna Aurelia pentru toate si va spun ca sunteti o persoana tare draga inimii mele. Dumnezeu sa va daruiasca sanatate si putere, ca impreuna sa facem lucruri minunate.

 In aceste minunate cescute am servit cafeluta, impreuna cu sotul meu.

LA PREJMER

PRIMA PLIMBARE A ANULUI

Prima plimbare din acest an a fost la Prejmer, la surioara mea draga, in perioada 2-4 ianuarie. Despre cat de frumos a fost drumul Ploiesti-Prejmer v-am relatat in postarea de ieri.

Desi nu este distanta foarte mare, doar 100 km, ajungem destul de rar la sora mea, pentru ca drumul este foarte aglomerat. Ne-am bucurat unii de altii, am depanat amintiri, impreuna cu sora si cumnatul si ne-am jucat impreuna cu cei 5 nepotei. Timpul s-a scurs repede, dar in mod tare placut. E tare frumos sa fii inconjurat de atatia copii. Veselie multa, bucurie.

Joi, dupa masa de pranz, am plecat impreuna cu sotul la o mica plimbare, pentru ca Luca, nepotelul cel mai mic, de doar un anisor sa poata dormi dupa-amiaza, iar ceilalti nepoti sa-si poata face lectiile, conform programului.

Am plecat sa vizitam manastirile din apropiere: Marcus, Valea Mare si Sita Buzaului.

Prima manastire vizitata a fost manastirea Marcus. Pana la manastire se ajunge foarte usor, fiind indicatoare, iar drumul este astfaltat, desi aceasta se afla in varful dealului. In jur liniste, iarna autentica, pace. Am intrat in mica bisericuta, ne-am inchinat, am multumit pentru anul ce a trecut si am pornit mai departe, inainte de a se intuneca.

A doua manastire pe care ne-am propus sa o vizitam a fost manastirea de calugari de la Valea Mare, cu hramul Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Cand am vizitat prima data aceast lacas de cult, cu ani in urma, biserica abia fusese construita si se incepuse pictarea acesteia, fiind pictat doar Sfantul Altar. Acum biserica este in intregime pictata, totul este foarte frumos. Din pacate, nu am reusit sa faca nici o poza in interior, pentru ca se desfasura slujba Vecerniei.

La doar 2 km de aceasta manastire se afla manastirea Sita Buzaului cu hramul Schimbarea la Fata. Din pacate, aici nu am putut ajunge pentru ca masina nu era echipata cu lanturi si nu am putut urca panta ce duce la manastire. Am renuntat si ne-am intors acasa la surioara mea.

Vineri, cu regret ca nu am putut sta mai multe zile, am pornit spre casa. De data aceasta, am ales ca traseu Prejmer-Intorsura Buzaului-Valea Siriului-Valeni-Ploiesti. Am pornit pe o vreme rece, geroasa, cu usoare fulguieli, insa dupa ce am trecut de barajul de la Siriu, a aparut soarele care ne-a insotit pana acasa. Desi vant si frig, nu ne-am putut abtine sa facem cateva fotografii.