DESPRE MARIN PREDA

DESPRE MARIN PREDA

Prima carte citita la acest inceput de an este cartea “Zece ani alaturi de Marin Preda” scrisa de soferul lui Savu I. Dumitrescu. Desi foarte tanara cand am citit-o prima data, mi-am adus aminte ca mi-a placut la momentul respectiv, asa ca am recitit-o.

            La fel de mult mi-a placut si acum. Cartea este un gen de jurnal ce relateaza diferite momente atat din viata personala, cat si sociala a lui Marin Preda, povestite de soferul acestuia care, prin prisma meseriei a fost mult timp alaturi de scriitor.

            In anul 1970 Savu Dumitrescu s-a angajat ca sofer al directorului general de la Editura Cartea Romaneasca – scriitorul Marin Preda. Soferii de la Uniunea Scriitorilor il compatimeau spunandu-i ca “….ai sa vezi cat de rau este si nu e darnic cu nimic”, insa el a “invatat incet-incet iubirea pentru Marin Preda”, considerandu-l bun si generos. Astfel a aparut ideea de a scrie cartea. Asa cum autorul precizeaza la un moment dat, evenimentele nu sunt redate in ordine cronologica, ci asa cum si-a adus aminte de ele.

            In acel an Marin Preda era casatorit si avea un baietel de cateva luni, Niculae, iar in anul 1971 s-a nascut Alexandru, cel de-al doilea fiu al scriitorului. Scriitorul si-a iubit foarte mult cei doi copii, insa foarte greu le arata acest lucru. “Nu tinea cont cat cheltuia cu copiii, dar spunea ca in viata nu poti pretinde nimic, daca nu oferi nimic. Calitatile intelectuale se formeaza prin invatatura, parintii nu trebuie decat sa corecteze eventualele greseli care se ivesc in comportamentul copiiilor”.

            Isi iubea nespus de mult mama, dar era foarte apropiat si de rudele sale, astfel ca, de cate ori avea ocazia mergea la Silistea-Gumesti. Asa cum autorul relateaza “Ii placea sa o auda cum il striga:

-Marine, Marine!

-Ce mai faci tu, Marine?

-Bine, mama!”

Mama lui Marin Preda a fost o femeie iute, energica si foarte credincioasa.

            Fiecare roman insemna munca sustinuta, atat de documentare, cat si de elaborare. Atunci cand scria, Marin Preda se retragea la Casa de Creatie de la Mogosoaia, unde avea repartizata o garsoniera.

            “Delirul” a fost cartea la care Marin Preda a lucrat ani de zile documentandu-se, scriind si rescriind, cercetand si verificand. Primul tiraj de 30.000 de exemplare s-a vandut in doar 3 zile de la punerea in vanzare.

            Romanul “Viata ca o prada” reprezinta de fapt biografia autorului.

            La romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni” a lucrat aproape trei ani. Cand a inceput sa lucreze la roman, devenise tacut, ganditor. Rezolva problemele de la editura, dupa care pleca la Mogosoaia pentru a scrie. La un moment dat, s-a retras la Mogosoaia pentru o perioada mai mare de timp, astfel ca “nea Tecu” (autorul acestei carti) ii ducea si aducea corespondenta si manuscrisele de la editura. Cel care l-a vizitat cel mai mult in aceasta perioada a fost prietenul sau, criticul si profesorul Eugen Simion. Impreuna cu acesta discuta diverse probleme literare. Romanul “Cel mai iubit dintre pamanteni”, ultimul scris de Marin Preda a fost un adevarat succes, ce a adus in sufletul acestuia multa bucurie.

            Eugen Simion a fost cel care, la un an de la moartea scriitorului, a avut ideea de a publica romanul ”Timpul n-a mai avut rabdare: Marin Preda” ca un ultim omagiu adus acestuia.

            Marin Preda, in calitate de scriitor, participa la numeroase intalniri cu cititorii. Vorbea despre cat dureaza documentatia pentru un roman, precum si lucrul la acesta. Fiecare sesiune de intalniri se incheia cu vanzarea de carti si acordarea de autografe. Pentru ca de fiecare data toti voiau autografe, chiar si cei mai putin norocosi care un reusisera sa achizitioneze o carte, scriitorul semna pe “bucati albe de hartie, pe colturi de ziar, pe legitimatii si chiar pe pachetele de tigari”.

Sunt foarte multe de spus despre omul si scriitorul Marin Preda, cartea cuprinde numeroase intamplari si evenimente la care personajul principal a fost scriitorul, dar inchei cu cateva lucruri care ii faceau placere, asa cum ni le-a spus nea Tecu:

“Ca restaurante pentru servitul mesei prefera mai ales “Capsa”, dar si “Berlin” sau “Athenee”. Dintre felurile de mancare ii placeau cel mai multcele taranesti, ca ciorba acrita cu zeama de varza, mamaliga fierbinte, puiul la ceaun cu mult mujdei de usturoi……….. Folosea zaharina in loc de zahar pentru ca era putin diabetic, bea cafea naturala cu placere……

Ii placeau costumele de culoare deschisa si avea o adevarata slabiciune pentru “palaria pariziana”.