O ZI PLINA DE EMOTII

O ZI PLINA DE EMOTII

De multi ani, una dintre traditiile companiei la care lucrez este aceea ca de ziua acesteia (este vorba de data in care s-a tranformat din intreprindere in societate comerciala) salariatii cu vechime (femeile 30 de ani, iar barbatii 35 de ani) in companie sa fie felicitati intr-un cadru festiv.

Nu am realizat ca au trecut 30 de ani de cand lucrez aici, asa ca nu mica mi-a fost mirarea cand, la sfarsitul anului, o colega de la Serviciul Resurse Umane mi-a spus ca anul acesta sunt printre colegii ce vor fi felicitati. Timpul a trecut, au fost sarbatorile de iarna si acest lucru a stat cumintel in mintea mea, fara a-I acorda importanta.

Astazi insa, urarile si felicitarile au inceput de la prima ora, usor-usor si-au facut aparitia si emotiile, a caror intensitate a culminat la momentul festiv.

Bineinteles ca emotiile au fost insotite de multe aduceri aminte, provocate in mare parte de colegii de birou,i mai tineri. Asa mi-am adus aminte ca, terminand liceul in 1987, imediat dupa examenul de bacalaureat, tatal meu m-a angajat la intreprinderea la care lucra. Bineinteles ca am fost angajata temporar, pe post de muncitor necalificat. Era necesara aceasta angajare in vederea obtinerii adeverintei de salariat, document care sa imi permita sa sustin examenul de admitere la facultate, sectia seral sau fara frecventa. Dupa cateva luni, s-au facut restructurari si asa am fost data afara. “Procedeul” s-a repetat de 3 ori, dupa care m-am angajat la Combinatul Petrochimic Brazi, insa la sfarsitul anului 1989, m-am transferat la Intreprinderea de Transport Titei prin Conducte, firma la care lucrez si azi.

Pentru ca eram deja studenta la ASE Bucuresti, de data aceasta am fost angajata ca functionar economic, iar dupa terminarea facultatii am primit postul de economist. Nu am lucrat decat foarte putin in domeniul financiar-contabil, pentru ca Seful Serviciului de Programare de la acea vreme, domnul Nicolae Dumitrescu, m-a intrebat daca vreau sa lucrez in acel serviciu. Am acceptat, lucru care mi-a schimbat intreaga cariera. Spun asta pentru ca, Serviciul s-a transformat in Serviciul Contracte, astfel ca am avut ocazia sa lucrez intr-un domeniu nou la vremea respectiva si am invatat multe lucruri extrem de interesante.

Timp de 15 ani, Nicolae Dumitrescu a fost seful meu, apoi directorul de directie. Un om foarte dur, care a facut armata cu subalternii, dar caruia ii multumesc ca m-a invatat meserie. Au fost ani duri,eram tanara, proaspat casatorita, cu copii mici, iar dansul cu pretentii profesionale mari. A fost extrem de greu, au fost momente in care am urat decizia luata, dar acum cand imi este foarte usor in tot ceea ce fac, nu pot decat sa-I multumesc.

Multe amintiri, lucruri pe care le crezusem uitate, mi-au revenit in minte, atat legate de serviciile la care am lucrat in cadrul firmei, cat si de colegii cu care am lucrat, incat as umple pagini intregi. Unii dintre ei au iesit la pensie, altii au plecat in alte locuri, dar cu cei mai multi sunt si azi colega.