Dreptul este rasplatit si in viata aceasta

 

            Am vazut suflete care au fost nedreptatite, dar au suferit nedreptatea cu ganduri bune, iar Harul s-a revarsat asupra lor inca din viata aceasta. Cu multi ani inainte m-a cercetat un crestin evlavios, simplu si binevoitor, care mi-a cerut sa ma rog ca Hristos sa-i lumineze pe copiii lui ca, atunci cand vor veni in varsta, sa nu carteasca impotriva rudelor pentru marea nedreptate ce le-o facusera. Si mi-a povestit intamplarea. Am inteles ca omul acesta era, intr-adevar, un om al lui Dumnezeu. Era fratele mai mare intre cei cinci copii ai familiei sale, care, dupa moartea neasteptata a tatalui lor, a purtat grija de fratii lui ca un tata bun. A lucrat din greu, a castigat si putina avere, terenuri, etc., si a aranjat pe cele doua surori ale lui. S-au casatorit si fratii lui mai mici, au luat terenurile cele mai bune, livezile de maslini, etc., iar lui i-au lasat cele neroditoare, sterpe, nisipoase. La sfarsit s-a casatorit si el si a dobandit trei copii. Era in varsta, si fireste, se gandea la copiii lui, ca nu cumva sa inteleaga nedreptatea atunci cand se vor mari si sa carteasca. Si-mi spunea: „Eu nu ma mahnesc pentru nedreptate, pentru ca citesc Psaltirea. O catisma dupa-amiaza si doua catisme inainte de a se face ziua. Aproape ca am invatat-o pe de rost. Nici un psalm nu spune ca nedreptii au facut vreo pricopseala. Pe cand la cei drepti se gandeste Dumnezeu. Eu, Parinte, nu ma mahnesc de ogoarele ce le-am pierdut, ci ma mahnesc pentru fratii mei ca isi pierd sufletele lor.” Dupa aceasta a plecat acest om binecuvantat si m-a cercetat iarasi dupa vreo zece ani. Si ma intreaba foarte bucuros: „ma mai tii minte, Parinte?”. „Da”, i-am spus si l-am intrebat cum o duce. „Acum am devenit bogat!”, mi-a raspuns. „Dar cum ai devenit bogat, frate?”....”Iata, terenurile cele neroditoare au dobandit mare valoare, pentru ca erau la malul marii. De data aceasta am venit sa imi spui ce sa fac cu banii cei multi pe care ii am”. „Sa-ti asiguri copiii cu cate o cascioara si sa tii cativa bani si pentru studiile lor, pana ce se vor aranja.”. „Am si pentru copiii mei, imi spune, si tot sunt multi.”. „Da mai intai rudelor tale sarace si dupa aceea si la alti saraci”. „Am dat, Parinte, dar tot sunt multi’. „ Da sa se faca bisercia in satul tau”. „Am dat si tot sunt destui”. Atunci ii spun:”Ma voi ruga sa te lumineze Hristos, ca sa faci bine acolo unde este mai mare nevoie.” Apoi l-am intrebat:”Ce iti fac fratii? Unde sunt?” Aizbucnit in plans si printre suspine mi-a raspuns: „Nu stiu, Parinte. S-au pierdut si urmele lor. Si-au vandut terenurile din sat, livezile de maslini si ogoarele si acum nu stiu unde se afla. Mai intai au plecat in Germania, apoi in Australia, iar acum au disparut”. Mi-a parut rau ca l-am intrebat de fratii lui, nestiind ca se va mahni atat de mult. L-am mangaiat dupa aceea si a plecat linistit. I-am spus sa ne rugam amandoi ca sa auzim si despre acestia vesti bune. Mi-am adus aminte de Psalmul care zice”Vazut-am pe cel necredincios falindu-se si inaltandu-se ca cedrii Libanului. Si am trecut si iata nu era, si la-m cautat pe el si nu s-a aflat locul lui.” Exact asa s-a intamplat si cu nenorocitii lui de frati.

            Nu exista lucru mai rau ca nedreptatea. Orice ati face, cautati sa aveti binceuvantarea lui Dumnezeu.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – cuv Paisie Aghioritul)