Pentru rugaciunile Sfintilor Apostoli Filimon, Arhip, Onisim si Apfia si ale Sfintei Mucenite Cecilia, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Este bine foarte a se
sili omul ca să-si înfrâneze patima mâniei, să-si sfărâme iutimea sufletească,
cu îndelunga răbdare si cu blândetea, cu rugăciunea si cu smerenia. Că demonul
mult împinge spre mânie pe omul cel ce voieste să se mântuiască. Că ostenelile
ce le adună omul, prin post si prin rugăciune, prin priveghere sau prin slujbe,
apoi într-un ceas si le pierde, diavolul mâniei luând roada ostenelilor celor
de multi ani. Drept aceea, de multă stăpânire are trebuintă omul, ca să-si
poată goni patima mâniei. Cel ce voieste să vină la desăvârsire si doreste să
se nevoiască cu duhovnicesti nevointe, unul ca acesta trebuie să fie străin de
pornirea mâniei. Că duhul mâniei, sezând înninima noastră, orbeste ochii cu
întunecoase tulburări, încât nu mai putem câstiga nici cunoasterea celor
folositoare, nici aflarea întelegerii duhovnicesti, nici sfatul cel bun. Că nu
se cade nouă a ne purta cu mânie spre cei de o credintă, fără numai spre
păcatele si spre gândurile cele rele, care se sârguiesc a ne întoarce pe noi
din calea cea adevărată. Că pentru aceasta, si la Proverbe se zice: „Leapădă
mânia de la tine si adu-ti aminte că si tu totdeauna mânii pe cel ce te-a făcut
pe tine”. Si iarăsi zice: „Mânia pierde pe cei drepti, iar cuvântul aspru
ridică mânie. Si mânia tatălui este fiul cel fără de minte, iar sluga înteleaptă
îmblânzeste mânia omului”. Si iarăsi: „Grea este piatra si nelesne de purtat
nisipul, iar mânia celui fără
de rninte mai grea este
decât amândouă”. Si a mai zis: „Potoleste-ti inima, că ea este părintele
diavolului!” Deci, nu se cade nouă, fratilor, a tine în inimă pe dracul cel
cumplit, care ne duce pe noi la pierzare. Că precum apa se porneste de furia
vânturilor, asemenea si mâniosul se tulbură de gândurile mâniei.
Omul mânios este vier
sălbatic. Văzându-se un mânios cu altul, încep a scrâsni din dinti. Iar Iacov
ne învătă pe noi, zicând: „Să fie tot omul grabnic a auzi si zăbavnic a grăi.
Că mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu”. Iar Pavel zice: „Nu vă
răzbunati singuri, iubitilor, ci să lăsati loc mâniei lui Dumnezeu.” Si iarăsi:
„Toată amărăciunea, mânia si hula să se lepede de la voi, împreună cu toată răutatea”.
Asemenea, si David: „Părăseste mânia si lasă iutimea”. Iar îndreptătorul
sufletelor noastre, Domnul, ne învăta pe noi, zicând: „Tot cel ce se mânie
asupra fratelui său în zadar, vinovat este judecătii, iar cel ce va zice
fratelui său nebune, vinovat este de focul gheenei”. De care să ne rugăm ca să
ne izbăvească milostivul stăpân, Hristos, Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine
slava, împreună cu Tatăl si cu Sfântul Duh, acum si pururea si în vecii
vecilor! Amin.
(Proloage)