marți, 19 noiembrie 2024

Despre milostenie

 Pentru rugaciunile Sfantului Proroc Avdie si ale Sfantului Mucenic Varlaam, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Antioh despre milostenie si iubirea de săraci.

Iubirea de săraci si iubirea de străini sunt două ramuri de măslin cu al căror rod se ung toti, din care însusi Domnul îsi unge capul si picioarele si va răsplăti în împărătia cerească pe cel pe care-L unge. Că adevăratul iubitor de săraci aude pe Cel ce zice: „Milostenia si credinta nu te vor lăsa pe tine, însă să le legi pe ele de grumazul tău si vei afla darul, ca să gândesti cele bune înaintea Domnului si a oamenilor”. Iar căile dreptilor întocmai ca lumina strălucesc, mergând înainte luminează, până ce se isprăveste ziua. Încă si Legea porunceste, zicând: „Deschide mâinile tale spre sărac, ca să nu strige către Dumnezeu împotriva ta”. Iar la Proverbe zice: „ViaŃa săracului să nu o uiti si suflete celor flămânzi să nu le întristezi si să nu ocolesti cu milostenia ta pe cei ce au trebuintă. Pe fratele cel scârbit să nu-l alungi, nici să-ti întorci fata ta de la sărac”. Si iarăsi zice: „Omul cel milostiv, sufletului său îi face bine, iar cel nemilostiv îsi pierde trupul său”. Si Proorocul Osea zice: „Să semănati cu dreptate si mila si dreptatea să le păziti si să vă apropiati de Dumnezeul vostru de-a pururea”. Daniil a zis lui Nabucodonosor: „Sfatul meu să fie plăcut înaintea ta, împărate, păcatele tale să le curătesti cu milostenia, si nedreptătile tale, cu îndurările spre cei săraci”. Iar David zice: „împărtit-a, dat-a săracilor, dreptatea lui rămâne în veacul veacului Domnul iubeste milostenia si dreptatea. Fericit este cel ce întelege pe cel sărac si netrebnic, că în ziua cea rea îl va izbăvi pe el Domnul”. Iar Iov a zis: „Au doar am lăsat eu pe cineva să iasă din usile mele cu sânul desert?”. Si altul: ,,Pleacă-ti urechea ta la cel sărac, că cel ce dă săracului, nu va duce lipsă”. Si iarăsi: „Pe cât poate da mâna ta si pe cât îti este puterea, fă milostenie”. Că omul milostiv, sufletului său îi face bine, si binecuvântarea Lui Dumnezeu este peste capul celor ce dau”. Bogătia, poate să fie izbăvire a sufletului omului. Cu milosteniile si cu credinta se curătă păcatele. si cel ce miluieste pe sărac împrumut dă lui Dumnezeu si, după darea lui, i se va răsplăti.

Deci, bine este omului a da din destul celor lipsiti, din ostenelile sale, cele ce dă Domnul, fără alegere cui să dea, sau cui să nu dea. Că slujba aceasta preadreaptă se împlineste pentru că este slăvită lui Dumnezeu. Si asa, drept să slujească lui Dumnezeu si viu va fi. Că mare este omul si scump bărbatul cel milostiv. Iar Apostolul zice: „Cel ce seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va si secera. Iar cel ce seamănă cu binecuvântare, cu binecuvântare va si secera”. Si mai zice: „Macedonia si Ahaia ne-au rugat, cerând harul de a lua parte si ele la ajutorarea sfintilor celor săraci, care sunt în Ierusalim”. Iar Domnul a zis: „Vindeti averile voastre si da-ti milostenie si faceti-vă pungi ce nu se învechesc si comori în cer ce nu se împutinează, că unde sunt comorile voastre, acolo vor fi si inimile voastre”.

 

(Proloage)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu