WEEK-END DE POVESTE

WEEK-END DE POVESTE

Povestea s-a „desfasurat” la conacul Bratescu in perioada 6-8 septembrie, luna de toamna, numai buna pentru plimbari. Ea a inceput de la drumul parcurs, a continuat cu primirea facuta si, mai ales la timpul petrecut acolo. Daaar….sa o luam cu inceputul.

          Vineri, dupa o zi destul de grea la serviciu, ne-am facut bagajele pregatindu-ne sa plecam la Bran. Chiar ne gandeam ca va trebui sa avem foarte multa rabdare, indiferent daca am fi ales ruta pe Valea Prahovei sau pe Cheia. Insa, sotului i-a venit minunata idee de a plecat pe ruta Targoviste-Razvad-Campulung-Moeciu, o ruta ceva mai lunga dar, am sperat noi, ceva mai putin aglomerata. Si asa a si fost. A fost un trafic putin mai intens pana la Targoviste insa, de acolo, prietenul nostru „Waze” a ales multe scurtaturi care au facut ca drumul sa fie o placere. Printre dealuri si munti, pe o sosea buna, pe care ne-am intersectat cu cateva masini, admirand un peisaj de vis, am ajuns la Bran. Ne-am dat seama ca prietenul nostru chiar a facut ca drumul sa fie mai scurt decat calculasem noi si foaaarte placut.

          Am ajuns in jur de ora 18,00. Conacul se afla foarte aproape de centrul orasului, dar intr-o zona extrem de linistita. Si... povestea continua cu primirea facuta de gazdele noastre. De cum am intrat, am fost intampinati de un domn foarte amabil, zambitor, care n-ea intrebat cum am calatorit si ne-a servit, din partea casei, cu o delicioasa palincuta si o parfumata visinata. Dupa toata agitatia zilei, in momentul in care am ajuns, cea mai mare dorinta a mea era aceea de a savura o cafeluta pe terasa si de a ma bucura de mangaierile ultimilor raze ale soarelui caldut de toamna. Asa ca, am intrebat, putin cam sceptici, daca au cafea fara cofeina. Am spus sceptici, pentru ca sunt multe vile care nu au. Aici, nici nu s-a pus problema, astfel ca, pana ne-am cazat si am dus bagajele la camera, cafelutele au fost gata.

          Dupa ce ne-am tras sufletul si, intr-un decor de vis, am savurat visinata si palinca, o domnisoara numai zambet a continuat povestea si ne-a insotit pana la camera. Am fost cazati la camera 3 - Imperial Suite. Daca intrati pe site-ul conacului o sa puteti admira camera. Fotografiile corespund exact cu realitatea. Ce nu va pot spune aceste fotografii este atmosfera relaxanta a camerei, cat de comod a fost patul, cat de comode au fost fotoliile, atat cele din interior, cat si cele din balcon. Nu va pot spune sentimentul pe care il ai: acela de a te simti rasfatat, de a te simti cu adevarat musafir la conac si nu un turist oarecare.

          Toata aceasta atmosfera de calm, liniste, frumos si bun gust a facut ca, in mod automat sa ne „resetam” si noi astfel ca, inainte de orice, ne-am asezat confortabil pe canapeaua din balcon si am admirat intunericul care, incet-incet cuprindea totul. Cred ca am fi stat mult si bine pe balcon daca burticile noastre nu ar fi dat semne ca e vremea cinei. Am coborat la restaurant, care, reprezinta,de fapt, parterul conacului si este amenajat ca un salon de primire. Aici era o atmosfera insufletita de ceilalti musafiri ai conacului, atmosfera care m-a dus putin in timp, semanand foarte mult cu cea a serilor literare organizate candva de domnul Bratescu. Am simtit ca timpul s-a oprit in loc.

          Ma plec in fata bucatarului si ii multumesc pentru preparatele delicioase pe care le-am savurat. Totul este pregatit cu dragoste si pasiune, cu mult respect fata de musafiri, mancarurile servite sunt "specific romanesti, dar reinterpretate intr-o abordare actuala", asa cum ne spune chiar el in meniul prezentat. Cea mai mare surpriza a fost insa, la micul dejun, cand am fost rasfatati cu delicatese: rulada cu carnita si cu ciuperci, crema de branza cu hrean si boia doar usor picanta, dovlecei pane, pate de ficat de casa (da, ati citit bine pate-ul era facut in bucataria conacului), chiftelute delicioase cu gust de verdeata proaspata, branza usor afumata. Nu au lipsit nici dulciurile: chec facut ca la mama acasa, prajitura cu gem si glazura de bezea. Yummmmm, numai bunatati. Cand ajungeti aici, sa savurati ciorba de burta, pastrama de oaie la tigaie si carnea la garnita. Acestea sunt doar cateva din delicioasele preparate. 

pastrama

carne la garnita

Aaaa, daca este vara (si nu numai), nu uitati sa comandati delicioasa inghetata asortata de casa: vanilie si cacao cu ciocolata. Da, ati inteles bine: chiar este facuta in bucataria de la conac. Un deliciu.

          Asa cum ne stiti, in acest week-end aveam un program incarcat, sa vizitam cat mai multe, inclusiv Castelul Bran, dar am taiat totul de pe lista si doar ne-am relaxat.

          Sambata dimineata, am pornit pe jos spre Castelul Bran, cu intentia de a-l vizita. Cand am vazut cata aglomeratie este, cati turisti, ne-am razgandit, asa ca am vizitat doar muzeul satului amenajat in apropiere, dupa care ne-am intors la conac.

A fost singura iesire. In rest plimbarile au fost in jurul conacului, pe ulite de sat, admirand casute delicate ascunse printre pomi, gospodarii meticulos organizate. Ne-am delectat cu latratul cainilor, cantecul cocosilor si zumzetul albinelor.

          Duminica, cu mult regret in suflet ca perioada de sejur nu a fost mai lunga, am pornit spre casa. Bineinteles ca am evitat din nou Valea Prahovei si ne-am intors acasa prin statiunea Cheia.

JUDETUL VALCEA

MINIVACANTA DE ADOMRIREA MAICII DOMNULUI – ULTIMA ZI

Un nou rasarit de soare, o noua zi numai buna pentru plimbare. De data aceasta ruta a fost: Voineasa-Obarsia Lotrului-Ranca-Novaci-Ramnicu Valcea-Frasinei-Voineasa.

          Destul de sceptici de ceea ce vom vedea, am pornit la drum. Numai ca, de data aceasta, totul a fost magnific, o adevarata splendoare.

Dar, sa o luam incet-incet. Prima escala am facut-o la Obarsia Lotrului pentru a mai vizita putin micuta manastire. De aici am pornit mai departe, spre statiunea Ranca, admirand un peisaj de poveste. Pe masura ce inaintam si urcam, peisajul se schimba destul de repede, astfel ca padurile de conifere cu brazii inalti si semeti, lasa usor-usor locul pasunilor si apoi al crestelor dezgolite.

Sunt sigura ca, atunci cand ajungeti in zona montana, priviti la crestele muntilor si va intrebati cum ar fi daca ati reusi sa ajungeti acolo. Ei bine, circuland pe Transalpina, exact asta se intampla. Se ajunge pana pe varful celui mai inalt masiv muntos si anume pasul Urdele la o altitudine de 2145 m. Aproapte tot drumul, pana la Ranca, se circula pe crestele muntilor.

          De fiecare data cand am facute scurte popasuri, senzatia a fost acceasi: de libertate, de descatusare. E minunat sa vezi ca deasupra este doar cerul, ca te afli pe capacul muntilor, ca ai ajuns pe “acoperisul” tarii si parca te pregatesti sa zbori mai departe. Te astepti sa dai mana cu Dumnezeu, atat de aproape pare cerul.

          Pe de alta parte, soseaua aflandu-se, in cea mai mare parte pe versantul muntilor, nu poti decat sa admiri, din mers (daca te lasa inima), frumusetile ce se afla in “albiile” foarte joase dintre munti.

          Datorita emotiei drumului si a frumusetii peisajului, nu-ti dai seama ca ti se face si foame. Dar, baciul Stefanu stie si te asteapta la stana lui, asezata acolo sus, cu bulz cald cu smantana si un carncior langa, cu delicioase tocanite de vitel sau oaie asezonate cu muraturi, dar si cu clatite cu gem de fructe de padure sau afine.

          Dupa ce ti-ai linistit foamea, pornesti mai departe, pe acelasi drum minunat. Abia acum am inteles de ce toti spun ca e frumoasa Transalpina. Le dau dreptate: este splendida. Te poarta spre cer, intr-un peisaj care iti taie respiaratia.

          De la Ranca spre Novaci, revenim spre zona unde incep copacii si lasam, cu regret, in spate toata splendoarea.

          Din viteza masinii, statiunea Ranca nu m-a impresionat foarte mult, dar cred ca ea devine spectaculoasa iarna, cand pensiunile si hotelurile insirate ca niste margele de-a lungul drumului, se umplu de turistii amatori de schi.

          Restul drumului l-am facut sub impresia a ceea ce am vazut si a emotiilor pe care le-am trait. Am ajuns la vila seara, infometati, dar gazdele erau pregatite si ne-au servit delicioasa saramura de pui.

          Dupa ce am mancat, ne-am retras la camera pentru a ne odihni, pentru ca a doua zi am pornit spre casa.

          A fost un sejur de vis, in care ne-am odihnit, ne-am plimbat si ne-am bucurat de minunata tara in care traim.

JUDETUL VALCEA

MINIVACANTA DE ADOMRIREA MAICII DOMNULUI – ZIUA A DOUA

Daca, cu o zi inainte, vremea ne-a tinut la pensiune, in dimineata zilei de 16 august, dupa servirea micului dejun, am pornit spre Transalpina. Pentru ca am avut timp destul, ne-am propus sa o parcugem in doua etape: prima etapa: Voineasa-Obarsia Lotrului-manastirea Oasa-Sebes, iar cea de-a doua etapa: Voineasa-Obarsia Lotrului-Ranca-Novaci.

          Aceasta prima etapa a Transalpinei ne-a placut, insa nu ni s-a parut nimic extraordinar. Pot compara foarte usor zona cu Transfagarasanul, cu Transraraul sau cu alte sosele ce parcurg zone minunate ale acestei tari. Prima oprire pe care am facut-o a fost la Obarsia Lotrului. O mica statiune, delicata, cu numeroase pensiuni, precum si cu zone frumoase in care turistii au amplasat corturi.

In aceasta mica statiune, acolo unde Transaplina “se imparte” in doua, spre Ranca sau spre Sebes, se afla si cativa comercianti cu produse naturale obtinute in gospodaria proprie sau cu bunatati oferite din plin de padurile din zona, cum ar fi galbiorii si afinele, aflate din abundenta in aceasta perioada a anului.

Inainte de a parasi Obarsia Lotrului, am facut un mic popas si la manastirea Obarsia Lotrului, o manastire de calugari construita relativ recent (piatra de temelie a fost pusa in anul 2012) si care are hramurile Sfintii Martiri Brancoveni si Sfantul Mucenic Mina. Am intrat, ne-am inchinat, am primit binecuvantare de la parinte si am pornit mai departe spre Sebes.

Urmatorul popas a fost pentru a admira lacul Oasa, unul dintre cele mai mari lacuri de acumulare de pe raul Sebes, ce se intinde pe o suprafata de peste 400 ha. Cateva minunte de liniste, cateva fotografii si am pornit mai departe.

Nu dupa multi kilometri am ajuns la barajul Oasa. Aici am intalnit mare aglomeratie provocata, pe de o parte de dorinta turistilor de a admira barajul, iar pe de alta parte de numeroasele gherete ce ofereau clatite, placinte la lespede, siropuri si multe alte bunatati. Asa cum stiti, sunt un mare fan al produselor obtinute in gospodarii, al produselor naturale. Asa ca, nu am servit clatite, dar parca as fi dorit o placinta coapta pe lespede. Zis si facut: am parcat masina si ne-am oprit la o ghereta ce oferea aceste placinte. Ne-am asezat la rand, am asteptat cuminti si am facut comanda: 1 placinta pe lespede. Cat am asteptat, am avut ocazia sa observ cum sunt produse: curatenie in interior, vasele, desi de plastic, aratau impecabil. Servetul cu care era invelit aluatul lasat la dospit foarte curat. Inainte de a cumpara de la producatorii particulari, intotdeauna “analizez” putin atat vanzatorul, cat si locul unde vinde. Deci, pana aici totul bine. Insa, cand am ajuns, am avut surpriza sa vad ca, de fapt, lespezile nu erau altceva decat doua table puse pe un aragaz. Pe acestea erau puse placintele. Iar langa acele table se afla o cratita veche, urata, imbacsita. Nu stiu la ce folosea. Mi-a fost jena sa renunt la comanda. Am asteptat sa fie gata placinta, am cumparat-o si…..am aruncat-o. De ce? Pentru ca aveam in mana ceva extrem de moale (dovada ca aluatul nu era copt suficient) din care curgea zerul de la branza. Cand am ajuns la vila, primul lucru a fost sa citesc despre aceste tipuri de placinta. Retetele pe care le-am gasit nu se compara nici pe departe cu ceea ce primisem eu. Imi pare tare rau ca sunt si astfel de comercianti.

Dezamagiti, am pornit spre manastirea Oasa, aflata la doar cativa kilometri de baraj. Manastirea are hramurile Adormirea Maicii Domnului si Sfantul Mucenic Pantelimon. Prin intermediul emisiunilor de la televizor am aflat multe lucruri interesante despre manastire, despre calugarii de aici, despre cuvintele lor pline de har. Imi doream tare mult sa ajung aici si isa primimim cel putin o mica binecuvantare. Din pacate, am avut senzatia unei manastiri pustii, unde totul este foarte bine organizat prin diverse afise si mesaje, insa unde nu vezi decat tinerii veniti in tabara. Chiar si la magazinul manastirii erau doar tinerii. Magazinul manastirii este organizate pe doua nivele: parter si etaj. La etaj erau o multitudine de carti duhovnicesti. La parter, se aflau celelalte produse: icoane, siropuri, matanii, etc, multe dintre ele produse de monahii din manastire.

Ne-am intors la baraj, cu gandul de a merge mai departe spre Sebes, insa ne-am razgandit. Ne era foame, nu stiam ce pensiuni sau restaurante am fi putut gasi, asa ca am spus ca mai bine ne intoarcem la vila. Si bine am facut, pentru ca doamna de la bucatarie tocmai gatise o delicioasa ciorbita de pui a la grec.

JUDETUL VALCEA

MINIVACANTA DE ADOMRIREA MAICII DOMNULUI – PRIMA ZI

          Prima zi a vacantei a fost chiar ziua de 15 august, asa ca, ne-am trezit dis de dimineata, am servit micul dejun si am cautat o manastire aproape, unde sa participam la Sfanta Liturghie. Dupa cateva cautari, am hotarat sa mergem la slujba la manastirea Malaia, aflata la o distanta de doar 10 km.

          Manastirea, este relativ noua, constructia acesteia incepand in anul 2012 si are hramurile Inaltarea Sfintei Cruci si Sfantul Ioan Rusul.

          Dupa amiaza ne-am propus sa mergem spre Obarsia Lotrului, insa ploaia deasa si rece ne-a trimis la un somnic binevenit. Cand ne-am trezit, spre seara, ploaia se oprise, asa ca am pornit la o scurta drumetie spre centrul statiunii.