DORNA ARINI

PRIMA ZI DE CONCEDIU – PLECAREA SPRE DORNA ARINI

            Pe data de 1 septembrie, dimineata devreme, in jurul orei 4.30, am pus bagajele in masina si, insotiti de emisiunile de la Radio Trinitas, am pornit la drum. Racoare, sosea libera, o placere de a calatori.

            Traseul ales pentru a merge catre Dorna Arini a fost: Ploiesti-Brasov-Tusnad-Toplita-Bilbor-Dorna Arini.

            Soseaua Ploiesti-Brasov am parcurs-o foarte repede, pe sensul de dus spre Brasov circuland foarte putine masini. Mult mai multe circulau pe sensul spre Bucuresti. La intrarea in Brasov, am facut o oprire scurta la benzinarie pentru a lua cate o cafea. Desi, initial, ideea de a fost de a cumpara cafeaua si a o servi pe drum, in momentul in care, la coborarea din masina, ne-a intampinat aerul rece si curat de munte, ne-am razgandit, asa ca am savurat-o cativa metri mai departe de benzinarie, pe „botul” masinii, admirand stelele si bucurandu-ne de racoare.

            Trecand de Brasov si apropiindu-ne de Sfantul Gheorghe, am intrat in Tinutul Secuiesc, un tinut ce ne-a impresionat prin curatenia localitatilor si vrednicia locuitorilor. In aceasta zona nu am vazut case parasite, lasate in paragina, ce ofera o imagine dezolanta (asa cum, din pacate, sunt foarte multe in zona noastra). De asemenea, in fata portilor (pentru ca, din pacate, in curti nu se poate vedea mai nimic) se aflau numeroase flori sau pomisori ornamentali. Casele nou construite, se incadreaza, ca inaltime, in linia existenta, chiar daca sunt cu etaj. Campurile toate sunt cultivate cu cartofi, grau sau porumb, fara a exista locuri lasate nelucrate. Pe alocuri, lumea era la cules de cartofi sau combinele recoltau graul.

            De-a lungul drumului, curatenie multa, nu se vedeau resturi sau sticle goale aruncate, iar parcarile sunt frumos amenajate, astfel ca iti este mai mare dragul sa opresti si sa te odihnesti.

            Trecand prin Malans, ne-am oprit la un magazin pentru piese auto, pentru a intreba daca au stergatoare pentru Kia. De fapt, este acelasi magazin si service, unde, cu ani in urma (aproximativ 15 ani) ne-a fost reparat sistemul de racire la Dacia. La momentul respectiv, domnul care ne-a reparat sistemul de racire, ne-a garantat ca vom schimba masina, insa sistemul nu se va strica. Si asa a fost, drept pentru care i-am adus multumiri fiului acestuia (acum domnul respectiv este un batranel bolnav).

            Am pornit mai departe spre Tusnad Bai, unde am facut un nou popas, servind un ceai la cofetaria unde cu 16 ani in urma, Mihai a facut prima cucerire, o domnisoara draguta, Rodica, ce servea atunci la cofetaria respectiva.

            Spre placuta noastra uimire, daca, cu ani in urma Tusnad ne-a lasat impresia unei statiuni in paragina, pe cale de disparitie, acum am gasit o statiune infloritoare, unde, alaturi de vilele vechi renovate au aparut noi vile si, alaturi de ele, noi oportunitati de petrecere a timpului liber. O statiune frumoasa, unde ne-am propus sa ajungem.

            Dupa aceasta scurta oprire am pornit spre Toplita. Dupa ce am trecut de Toplita, la Bilbor, bucurosi ca mai avem 44 de km, am oprit pentru a servi cate un sandwich, la iesirea din Bilbor, intr-o poiana frumoasa 8insa nu prea curata), langa un paraias ce curgea linistit. Nimic nu ne anunta ce avea sa ne astepte in urmatorii 18 km.

            Am vazut ca la iesirea din Bilbor drum nu a mai fost asfaltat, insa nu era prima data cand circulam, destul de bine, pe un astfel de drum. Asa ca nu ne-am facut probleme, insa pe masura ce am inaintat lucrurile s-au inrautatit destul de mult. Pe langa faptul ca s-a ingustat extrem de mult, devenind de fapt  un drum unde avea loc doar o masina, in partea stanga fiind prapastie, iar in dreapta munte, acesta era plin de hartoape, unde exista pericolul sa ramanem cu masina suspendati sau sa spargem efectiv baia de ulei. Cat am facut popas, pe langa noi a trecut o masina cu numar tot de Prahova. Acestia au fost singurii pe care i-am vazut pe toata aceasta distanta. In rest doar un peisaj extrem de frumos acolo unde nu a intervenit mana criminala a omului care nu a taiat padurea, ci a cioplit-o, a mutilat-o efectiv, o liniste pe care am fi savurat-o din plin daca emotiile nu ar fi fost destul de mari. Pe acest drum, daca se poate numi asa am traversat de fapt, muntii Bistritei.

            Ceea ce ne-a indus in eroare si am ajuns pe acest drum, au fost informatiile de pe internet care afirmau sus si tare ca drumul este asfaltat. Eroare si minciuna.

            In momentul in care am ajuns in satul Glodu, am respirat usurati, pentru ca partea cea mai grea trecuse. Asta nu inseamna ca, daca la intrarea in sat era ditamai panoul pe care scria ca soseaua este asfaltata cu fonduri europene prin programul Regio, pe jos era astfalt. Nuuu, am ajuns pe drum de tara, astfaltul intalnindu-l dupa alti 10 km. Si stau si ma intreb, desi degeaba si sunt convinsa ca nu sunt singura: de ce atatea taxe de drum si accize la benzina? Raspunsul il stiti si voi, asa cum il stiu si eu. In nici un caz pentru asfaltarea soselelor.

            Obositi, prafuiti, cu masina aratand de parca abia terminase o cursa of-road (draga de ea fusese abia spalata la plecarea din Ploiesti), am ajuns la manastirea Dorna Arini si, implicit, la Baza de Tratament. Aici, lumea extrem de amabila, ne-au cazat foarte repede, pentru a putea sa mergem la consult la doamna doctor si sa servim si masa de pranz, asa ca nu am pierdut o zi de tratament.

            Consultul medical a fost facut de un medic ce isi face meseria cu pasiune, asa cum mai cunosc cativa. Mi-a placut profesionalismul, calmul si modul cum a decurs intreaga consultatie.

            Dupa masa de pranz am plecat spre Vatra Dornei (fiind doar cativa km), unde ne-am plimbat putin prin parcul cu veverite, am intrat in catedrala construita in parc pentru a multumi lui Dumnezeu ca am ajuns cu bine. Seara am facut procedurile recomandate, am servit cina si am cazuti rapusi de oboseala.

Parcul din Vatra Dornei

Catedrala Construita la intrarea in Parc

Interiorul catedralei

Manastirea Dorna Arini

vedere de la fereastra camerei (raul Bistrita)