PARINTELE PORFIRIE

Harismele Parintelui Porfirie (II)

1.    „Cunostea si maruntaiele pamantului”

Parintele Porfirie era un om incantator, „care cunostea  glasul pasarilor si al animalelor, provenienta si intelesul lor. Simtea mireasma florilor de la mari distante. Recunostea parfumurile si compozitia lor. Atunci cand dupa rugaciune smerita intra in starea cuvenita, vedea in maruntaiele pamantului, unde se afla apa, roci, petrol, radio-energie, antichitati ingropate, morminte ascunse, crapaturi in adancimile pamantului, izvoare subterane, icoane pierdute, scene care s-au intamplat cu secole inainte, rugaciuni care fusesera inaltate, duhuri bune si viclene, insusi sufletul, orice. Incerca apa aflata in adancimile pamantului si le masura pe cele nemasurate. Intreba stancile si acelea ii povesteau despre nevointele ascetilor din vechime.

     Vindeca doar cu privirea. Dar nici nu-i trecea prin minte sa foloseasca aceste harisme ale lui Duimnezeu pentru folosul propriu. Niciodata nu s-a rugat sa se vindece de boala pe care o avea. Niciodata n-a vrut sa castige ceva din descoperirile pe care i le facea harul dumnezeiesc”. Parintele Porfirie era ieromonahul preschimbat de Duhul Sfant. Simturile lui se sensibilizasera mult si capacitatile sale omenesti se dezvoltasera pana la varf. Si aceasta preschimbare sfanta avea rezultate minunate.

2.    Vedea sufletul omului

Parintele „putea sa vada in sufletul omului, ce-l preocupa, ce probleme intampina sau din ce motiv vine sa-l viziteze.

      Vedea de asemenea intamplari, care aveau sa se petreaca in viitor sau care se intamplasra in trecut. Dupa cum el insusi spunea, harul lui Dumnezeu ii arata si locuri, si cladiri, si persoane, si intamplari. Le vedea pe toate ca si cand ar fi fost acolo de fata. In ultimii ani de viata era orb. Nu mai vedea cu ochii trupesti, ci doar cu ochii sufletului sau.”

 3.    „Vreau sa iubesc”

    Oamenii sfinti evita sa-si exteriorizeze trairile, fiindca le e teama de slava oamenilor. Totusi uneori, rugati de fiii lor duhovnicesti si pentru folosul duhovnicesc al acelora, dezvaluie unele dintre aceste trairi. Parintele Porfirie spunea in legatura cu asta: „Voi credeti ca sunt cineva. Nu sunt nimic. Insa ma straduiesc si unele lucruri pe care le spun, le gust putin. Ma straduiesc si vreau sa iubesc. De multe ori le traiesc, cu harul lui Dumnezeu, dar nu vorbesc. Nu-mi este ingaduit. Ceea ce-mi este ingaduit, spun. Asadar, viata fara Hristos, nu este viata. Se duce de rapa. Daca nu-l vezi pe Hristos in toate lucrarile si gandurile tale, esti fara de Hristos”.

4.    Harismele sunt de la Dumnezeu

Crestinii trebuie sa stie ca harismele pe care le au unii oameni virtuosi sunt daruri de la Dumnezeu. Fericitul parinte, precum si toti sfintii bisericii noastre, au primit aceste harisme de la Dumnezeu. E gresit sa se creada ca erau ale lor. Dumnezeu le da, dupa cum tot Dumnezeu le ia. Omul purtator de har trebuie sa aiba trezvie continua, sa se nevoiasca staruitor, fiindca mereu intampina primejdia de a cadea in mandrie.

5.    Puterea rugaciunii de obste

       Parintele Porfirie le-a cerut unor fii duhovnicesti ai lui sa se roage la o anumita ora, de obicei seara. La aceeasi ora se ruga si el. Avea loc o rugaciune de obste de la distanta. Rezultatele acestei rugaciuni erau esentiale si revelatoare. Este interesanta marturia unui fiu duhovnicesc al parintelui:”La ora zece seara (ora rugaciunii de obste), m-am inchis in camera mea si am inceput sa ma rog. Insa inca din primul minut trupul a inceput sa-mi fie strabatut de curenti intensi, care incepeau de la picioare si ajungeau in cap si inapoi, si o lumina nematerialnica puternica inunda intreaga camera si-mi dadea impresia ca ma aflu in flacari; care insa nu ma ardeau! La inceput m-am speriat rau si putin mi-a lipsit s-o iau la fuga de panica! Insa imediat mi-am dat seama ca toate aceste fenomene izvorasc din puterea rugaciunii parintelui si nu numai ca m-am linistit, ci am fost cuprins de o veselie imbietoare, care-mi dadea impresia ca nu mai calc pe pamant! Toate acestea au continuat pana la sfarsitul rugaciunii. In ziua urmatoare prima mea grija a fost sa vorbesc cu parintele. Eram hotarat sa nu-i spun nimic. Voiam ca mai intai sa vorbeasca el. Si tocmai asa s-a intamplat. Indata ce i-am cerut binecuvantarea, parintele, cu multumire pe chip si cu un ras zgomotos, mi-a spus:” Te-ai speriat, nu? Si putin a lipsit sa o iei la fuga. Insa eu te vedeam intr-o lumina intensa, care umplea toata camera si tu urcai in bucurie, ca si cand ai fi vrut sa ajungi la tronul lui Dumnezeu! Vezi ce putere are acest fel de rugaciune?”

Sursa: „Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – Presb. Dionisie Tatsis