PRIN DOBROGEA

Primavara in Dobrogea-o frumoasa plimbare.

            Imediat dupa sarbatorile pascale am plecat spre Negru Voda, la prietenii nostri, pentru a participa la botezul celei de-a treia fetite, daruita de Dumnezeu.

            Am pornit la drum, doar eu si sotul meu, copiii avand ifecare dintre ei, alt program, urmand ca Mihai sa ajunga in week-end.
            Am mers ce am mers pe autostrada, dupa care, am avut doua variante sa ajungem la Negru Voda. Sa continuam pe autostrada pana la intrarea in Constanta, sau sa parasim autostrada si sa o luam spre Medgidia, mergand prin zona deluroasa a Dobrogei.
            Am optat pentru a doua varianta si nu ne-a parut rau, pentru ca o buna parte din drum am fost insotiti de Dunare (soseaua fiind foarte aproape), o placere sa o privesti, chiar si din viteza masinii. Pe mal, numerosi pescari isi incercau norocul. Daca au fost norocosi sau nu, asta numai ei pot spune.
            Dupa ce am lasat Dunarea in partea dreapta, am intrat incet-incet in zona continentala a Dobrogei, soseaua serpuind printre dealuri, acoperite pe alocuri cu paduri de foioase, sau aratandu-si, in toata splendoarea lor, coamele plesuve, acoperite cu iarba grasa, un deliciu pentru turmele de capre si oi.
            Un prim popas a fost la Manastirea cu Hramul Sfantul Filip, de la Adamclisi. Desi nu am poposit foarte mult, vizita la aceasta manastire ne-a adus un plus de liniste in suflet. Bineinteles, ca nu puteam pleca de acolo fara o mica amintire, asa ca am cumparat CD-ul cu Acatistul de multumire.
            Am pornit mai departe, printre dealurile Dobrogei si printre lanurile de grau verde sau de rapita usor imbobocita, insotiti de glasul calugarilor ce cantau Acatistul de multumire.
            O alta oprire a fost la Manastirea Sfantul Andrei, o manastire pe care am revazut-o cu mult drag. Dupa un scurt popas la Pestera Sfantului si la biserica, am pornit mai departe la drum.
            Si uite asa, spre seara, am ajuns la prietenii nostri, unde am petrecut o saptamana de vis.
            Vineri, fiind zi de sarbatoare si o vreme foarte frumoasa, dupa Sfanta Liturghie, impreuna cu sotul meu, am pornit spre Mangalia, la o mica plimbare. Asa am spus noi cand am pornit la drum insa, omul stie cand si unde pleaca, nu si unde ajunge.
            Astfel, odata ajunsi la Mangalia, am poposit in portul turistic. Aici, savurand o inghetata, ne-am plimbat pe malul marii si am admirat barcile, iahturile si....lebedele. Am avut ocazia de a dmira si un grup de manechine ce pozau in diverse rochite, una mai frumoasa decat cealalta (si fetele, si rochiile...).
           Desi frumoasa o astfel de plimbare, totusi sufletul meu isi dorea mai mult. Doream sa fiu doar eu si marea. Imi place marea nespus de mult, freamatul valurilor care parca incearca sa spuna o poveste, linistea pe care o transmite, insa nu vara, cand este invadata de turisti, de muzica ce rasuna strident din diverse boxe.
           Sotul meu, stiind dorinta mea, mi-a propus sa mergem pe plaja la Saturn. Zis si facut. Nimic mai frumos, nimic mai minunat: intr-o zi calduroasa de aprilie, visul meu s-a implinit. Eram eu, sotul meu, marea si 2-3 bunici ce isi plimbau nepoteii cu caruciorul.
          Dupa ce am facut cunostinta (am plecat de la prietenii nostri pregatita cu papuci de plaja, asa ca m-am descaltat si am intrat cu picioarele in apa) cu apa, dupa ce i-am ascultat salutul, am pornit pe plaja la adunat de scoici si mai mari, si mai mici si chiar marunte.
          Uite asa, nici nu am simtit cand a trecut timpul. Am plecat, insa nu spre casa, ci spre Costinesti, poposind la Manastirea Sfanta Elena de la Mare. Dupa caldura de pe plaja, racoarea din biserica ne-a prins exterm de bine. Chiar nu ne mai venea sa plecam. Linsite, racoare, privirea mangaietoare a Sfintilor din icoane. Totul era o atmosfera de vis si de basm.
         Cand soarele incepea sa se pregateasca sa-si ia la revedere de la noi, am pornit spre casa. Cand am ajuns, deja multa lume: sosisera Mihai si Denisa (fiul meu cu prietena lui), precum si o alta familie de prieteni.
          Dupa o asa zi plina, a urmat o seara minunata, la un gratar si un pahar de bere rece, unde toata lumea era vesela asteptand cu emotii marele eveniment de a doua zi. Tarziu, in noapte, fiecare a mers la culcare, regasindu-ne dimineata devreme pentru a pune la punct ultimele detalii ale botezului.
          La ora pranzului a avut loc slujba de increstinare a micutei Ilinca, o slujba minunata oficiata de trei preoti, toti apropiati ai familiei micutei. Atmosfera placuta, vesela, emotionanta. Dupa o petrecere frumoasa, a doua zi dis de dimineata am pornit spre Ploiesti, trebuind sa fim in jurul pranzului acasa.
         Nu am putut insa pleca, fara a face un mic popas la manastirea Techirghiol, unde am stat pret de cateva minute la Sfanta Liturghie, rugandu-l pe Dumnezeu sa ne ierte ca nu putem sta pana la sfarsit, apoi am aprins o lumanare la mormantul parintelui Arsenie Papacioc si am pornit la drum spre casa. Asa cum spun pescarii:”fir intins”, noi am spus „drum intins”.
         Am avut o saptamana minunata, alaturi de oameni minunati, la care abia astept sa ma intorc cu drag. Am mers iar, „pe drumurile patriei”, admirand frumusetile pe care aceasta tara le ofera la tot pasul, spunand inca o data ca :”avem o tara minunata”, insa nu stim sa o punem in valoare.
         Poze nu am reusit sa fac prea multe, insa voi reveni intr-o noua postare, cu cele pe care le am.