MENIU SAPTAMANAL

MENIUL SAPTAMANII 02.05-08.05

Felul I (ciorba, supa)

 Ciorba de pui a la grec

Ciorba de dovlecei

Felul II (mancare)

Musaca

Mancare de stevie

Pentru micul dejun si pachetel

Saleuri cu branza

Corvrigei de post;

Chiftelute

Fructe

Desert

Prajitura cu fructe – post

Prajitura cu crema de vanilie si bezea

Cina

Pentru cina, improvizam: pizza; paste carbonara; bruschete cu rosii sau cu ton

PARINTELE PORFIRIE

Harismele Parintelui Porfirie (III)

1.    „Mi-a intrat o flacara in suflet”

O fiica duhovniceasca a parintelui Porfirie a povestit urmatoarea intamplare: „Era seara, in iarna anului 1978. Il asteptam in casa noastra pe Thisio pe parintele Porfirie. Cand a ajuns si a sunat la usa, am coborat sa-l intampin. Parintele era plin de bucurie, ca intotdeauna. M-a binecuvantat si a intrat. Am observat insa ca taximetristul care il adusese n-a plecat. A ramas, in spate, a zabovit si am inteles ca voia sa-mi vorbeasca. Cand m-am apropiat de el, mi-a spus:”Spuneti-mi doamna, cine este acest parinte? Stiti ce mi s-a intamplat mie in aceste clipe? S-a deschis cerul si mi-a intrat un foc in suflet! Eu n-am nici o legatura cu Biserica si cu popii. Am oprit sa-l iau in masina. Parintele, pe drum, a inceput sa-mi povesteasca despre satul meu, despre familia mea, despre problemele mele personale. Sunt gata sa innebunesc! Dupa cum ti-am spus, cerul s-a deschis dintr-odata, si in suflet mi-a intrat o flacara! Spune-mi, cum pot sa-l gasesc iarasi pe parinte? Vreau sa-l intalnesc iar...”

    2.    Oamenii cu sufletul gol

E cunoscut fenomenul cand la parintii vestiti alearga oameni care nu poseda o autocunoastere elementara. Se duc sa vorbeasca despre diferite lucruri lumesti, despre reusitele sau esecurile pe care le au in diferitele activitati, nepasandu-le ca din punct de vedere duhovnicesc se afla foarte jos. Parintele Porfirie primea deseori in chilia lui asemenea oameni, si avea dificultati privitoare la modul in care sa-i intampine. Spunea deseori: „Vin la mine oameni care au sufletul gol. Insa ei nu-si dau seama de starea in care se afla si de aceea imi cer alte lucruri, imi spun alte probleme ale lor, fara sa cunoasca marea problema pe care o au. Eu le vorbesc despre asta, insa ei nu ma inteleg, nu dau importanta celor spuse de mine, fiindca mintea lor este alipita acolo, la problemele pe care le au, la voile proprii. Atunci, pentru a nu-i lasa sa plece fara folos, sunt nevoit sa le descopar, prin harul pe care mi l-a dat Dumnezeu, secrete despre ei, despre rudele lor, despre satul lor si alte asemenea lucruri, ca sa se uimeasca, si in felul acesta sa le castig increderea, incat sa fie atenti la cele pe care vreau sa le spun pentru folosul lor sufletesc.”

3.    Darul lui Dumnezeu

Parintele Porfirie avea simtamantul adanc al faptului ca harismele lui erau darul lui Dumnezeu, de aceea faiam pe care o avea si multimea de vizitatori care veneau la chilia lui nu l-au deranjat niciodata. Nu-i trecea prin minte nici un gand de mandrie. Nu credea ca este mai presus decat ceilalti. Cu cuget de rob credincios Il slujea pe Dumnezeu si cu iubire infinita ii ajuta pe fratii sai indurerati. Este revelator raspunsul pe care i l-a dat cuiva, care l-a intrebat daca intra in ispita, dat fiind ca este vizitat de atatia oameni: „Inchipuieste-ti ca sunt la Karies si ca parintele meu mi-a dat o suta de drahme ca sa cumpar rahat pentru chilie. Sunt banii mei, ca sa ma mandresc?”

4.    Parintele rezolva problemele oamenilor

La Parintele Porfirie veneau zilnic oameni care aveau diferite probleme familiale. Intr-o zi la chilia lui a venit o femeie, pe care o preocupa ceva foarte serios. Avea in geanta un casetofon, ca sa inregistreze cuvintele parintelui, pentru a le putea asculta si sotul si copiii ei. Astepta sa-i vina randul, caci erau si alti vizitatori. Insa parintele, fara s-o vada pe femeie, i-a cerut sa intre. A zis: „Sa vina femeia cu casetofon.” Aceea a incremenit. De unde stia parintele ca avea castofon in geanta? Dupa ce a terminat vizita, a constatat ca nu poate ascunde nimic de parinte. Le cunostea pe toate.

     5.    Vindeca bolnavi

Multa sunt minunile pe care le-a facut Parintele Porfirie celor suferinzi de cancer. Facea semnul crucii peste locul bolnav, se ruga impreuna cu bolnavul, si atunci cand exista credinta necesara, acela se vindeca.

6.    Rugaciunea vindecatoare

Multi erau cei care alergau la parinte pentru a le citi vreo rugaciune ca sa se vindece. Odata l-a chemat in casa ei o femeie indurerata, fiindca fiul ei, care avea optsprezece ani, nu putea sa vorbeasca. Glasul ii pierise brusc. Parintele s-a dus cu bunavointa in casa lor, a facut o rugaciune si baiatul a inceput iarasi sa vorbeasca.

7.    „Ca sa simta lumea imbratisarea lui Hristos”

Este foarte interesant de vazut cum lucra harisma stravederii parintelui Porfirie, ce simtea de fiecare data cand era vizitat de harul lui Dumnezeu. Parintele i-a dezvaluit unui fiu duhovnicesc al sau:”Cand vad ceva, cu harul lui Dumnezeu, ma bucur mult in mine. Cand ma viziteaza harul lui Dumnezeu, cand privesc si citesc sufletul unui om, in clipa aceea simt in mine entuziasm. Prin entuziasm se manifesta harul dumnezeiesc, care aduce un soi de prietenie, de familiaritate, de infratire, de unire.

      Dupa aceasta unire vine o mare bucurie, atata bucurie incat inima e gata sa-mi sara din piept. Insa mi-e teama s-o arat. Vad, dar nu vorbesc, chiar daca harul ma incredinteaza ca acestea sunt adevarate. Dar cand harul ma instiinteaza sa vorbesc, atunci vorbesc. Spun unele lucruri pe care Dumnezeu ma lumineaza sa le spun din iubire pentru toti. Ca sa simta lumea imbratisarea pe care ne-o da Hristos tuturor. Scopul meu este ca sa fie ajutati crestinii si sa se mantuiasca cei aflati in impartasire cu Hristos.”

8.    Parintele se preschimba

Parintele marturisea: „De multe ori, cu harul lui Dumnezeu, am intrat intr-o alta stare. Glasul mi s-a schimbat, chipul mi-a intrat in atmosfera luminii dumnezeiesti. „

Sursa: „Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – Presb. Dionisie Tatsis

Au inceput pregatirile de iarna

Au inceput pregatirile de iarna

            Stiu, o sa radeti cand o sa cititi titlul acestei postari, dar, conform proverbului „Omul gospodar isi face iarna car si vara sanie”, camara (sau congelatorul) se umple incet-incet cu bunatati incepand de primavara devreme.

            Duminica, am fost la pranz la socrii mei, asa ca am cules leustean, pe care l-am spalat, l-am tocat, l-am pus in pungute si l-am asezat in lada frigorifica alaturi de pungile de urzici.

           A doua serie de leustean care asteapta sa fie spalata si sortata (fiind destul de mult l-am impartit in doua)

Leusteanul spalat, asezat la uscat, iar alaturi sunt pungutele de la prima serie.

Leusteanul (Levisticum officinale Koch), cunoscut si sub denumirea de buruiana de lungoare, leostean, lustrean este o planta originara din sudul Europei, ce se gaseste in stare salbatica in muntii Apenini, iar sub forma cultivata in Franta, Elvetia, Germania, etc.

            Leusteanul are o radacina lunga, groasa si spongioasa, iar tulpina are forma unui tub gol pe dinauntru si poate atinge inaltimi pana la 1-2 m. Pe aceasta cresc frunze verzui.

            Leusteanul are un miros specific, amar, iar gustul este dulceag, devenind ulterior iute, condimentat.

            Aceasta planta este utilizata atat pentru asezonarea supelor, a ciorbelor si a diverselor sosuri, precum si in medicina. Astfel, ceaiul de leustean, baut inghititura cu inghititura, are efecte in tulburari digestive si in expectoratiile in caz de catar bronsic.

Tot ceea ce ingaduie Dumnezeu este din iubire de oameni

 

            -Parinte, de ce ingaduie Dumnezeu sa se intample nenorociri?

            -Exista multe cazuri. Uneori Dumnezeu ingaduie ceva ca sa iasa altceva mai bun, iar alteori ingaduie aceasta ca o pedagogie. Unii sunt rasplatiti, altii platesc. Nimic nu este fara rost. Sa stiti ca tot ceea ce ingaduie Dumnezeu, chiar si oameni sa fie ucisi, de plida, este din iubire de oameni, pentru ca Dumnezeu este milostiv. Proorocul Ilie cati a injunghiat? 300 de popi ai lui Baal. Cand le-a spus: „Rugati-va si ma voi ruga si eu si al carui foc se va aprinde singur, Dumnezeul aceluia este adevarat, popii lui Baal au inceput sa strige: Auzi-ne, dumnezeul nostru, Baal, auzi-ne!” Dar nu era nici glas, nici auzire. Atunci Proorocul Ilie le spune:”Dumnezeul vostru are vreo indeletnicire si nu va aude. Strigati mai tare!” Aceia continuau sa strige si sa-si taie, asa cum obisnuiau, trupurile lor cu cutitele, ca sa-i doara si sa strige mai tare, si astfel sa-i auda Baal. In cele din urma, dupa ce n-au izbutit nimic, Proroocul Ilie a spus:” Udati lemnele! Faceti-o de trei ori!”. Atunci au aruncat apa, o data, de doua ori, de trei ori. Lemnele s-au imbibat cu apa, dupa care aceasta a inceput sa se scurga pe laturi. Atunci Proorocul Ilie s-a rugat si indata a cazut foc din cer, care a ars tot ce era pus pe jertfelnic spre jertfa, inca si jertfelnicul impreuna cu acelea. Dupa aceea a spus:”Prindeti pe slujitorii lui Baal, pentru ca atrag poporul in idolatrie”, si i-a injunghiat pe toti.

            Multi spun:”Bine, dar cum a junghiat Proorocul Ilie atatia?”. Dumnezeu nu este barbar si nici Proorocul Ilie nu este barbar. Popii idolilor inselasera atat de multa lume, incat Proorocul Ilie ajunsese sa spuna:”Am ramas singur!” Pana acolo a ajuns. Iar Prorocul Ilie a pus capat martiriului lor, pentru ca popii sufereau mai mult din pricina propriilor junghieri, decat de cutitul Proorocului. Durerea pricinuita de taierile lor era mai mare. Si aceasta pentru ca tot ceea ce ingaduie Dumnezeu este din iubire de oameni.

            -De ce, Parinte, in Vechiul Testament pedeapsa lui Dumnezeu era atat de imediata?

            -In Vechiul Testament numai acea limba si acea lege o intelegeau oamenii. Acelasi Dumnezeu era si atunci, dar legea aceea era pentru oamenii aceia care nu intelegeau altfel. Sa nu vi se para legea aceea aspra si Evanghelia diferita. Era legea care a folosit acelei epoci. Legea aceea nu era barbara, ci neamul acela era barbar. Oamenii contemporani se poate sa faca mari barbarii, dar cel putin pot intelege. Acum se misca o candela si cat de multi oameni sunt miscati. Dar atunci, vezi, cate a facut Dumnezeu! A dat zece biciuri lui Faraon, ca sa scoata pe israeliteni din Egipt. Face uscat Marea Rosie, ca sa treaca prin ea. Le da nor ziua ca sa nu-i arda soarele si stalp luminos noaptea ca sa-i conduca. Si dupa atatea fapte minunate au ajuns pana acolo incat sa ceara drept dumnezeu un vitel de aur. Astazi oamenii nu ar spune niciodata ca un vitel ii va duce in Pamantul Fagaduintei.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – cuv Paisie Aghioritul)

PRIN DOBROGEA

Primavara in Dobrogea-o frumoasa plimbare.

            Imediat dupa sarbatorile pascale am plecat spre Negru Voda, la prietenii nostri, pentru a participa la botezul celei de-a treia fetite, daruita de Dumnezeu.

            Am pornit la drum, doar eu si sotul meu, copiii avand ifecare dintre ei, alt program, urmand ca Mihai sa ajunga in week-end.
            Am mers ce am mers pe autostrada, dupa care, am avut doua variante sa ajungem la Negru Voda. Sa continuam pe autostrada pana la intrarea in Constanta, sau sa parasim autostrada si sa o luam spre Medgidia, mergand prin zona deluroasa a Dobrogei.
            Am optat pentru a doua varianta si nu ne-a parut rau, pentru ca o buna parte din drum am fost insotiti de Dunare (soseaua fiind foarte aproape), o placere sa o privesti, chiar si din viteza masinii. Pe mal, numerosi pescari isi incercau norocul. Daca au fost norocosi sau nu, asta numai ei pot spune.
            Dupa ce am lasat Dunarea in partea dreapta, am intrat incet-incet in zona continentala a Dobrogei, soseaua serpuind printre dealuri, acoperite pe alocuri cu paduri de foioase, sau aratandu-si, in toata splendoarea lor, coamele plesuve, acoperite cu iarba grasa, un deliciu pentru turmele de capre si oi.
            Un prim popas a fost la Manastirea cu Hramul Sfantul Filip, de la Adamclisi. Desi nu am poposit foarte mult, vizita la aceasta manastire ne-a adus un plus de liniste in suflet. Bineinteles, ca nu puteam pleca de acolo fara o mica amintire, asa ca am cumparat CD-ul cu Acatistul de multumire.
            Am pornit mai departe, printre dealurile Dobrogei si printre lanurile de grau verde sau de rapita usor imbobocita, insotiti de glasul calugarilor ce cantau Acatistul de multumire.
            O alta oprire a fost la Manastirea Sfantul Andrei, o manastire pe care am revazut-o cu mult drag. Dupa un scurt popas la Pestera Sfantului si la biserica, am pornit mai departe la drum.
            Si uite asa, spre seara, am ajuns la prietenii nostri, unde am petrecut o saptamana de vis.
            Vineri, fiind zi de sarbatoare si o vreme foarte frumoasa, dupa Sfanta Liturghie, impreuna cu sotul meu, am pornit spre Mangalia, la o mica plimbare. Asa am spus noi cand am pornit la drum insa, omul stie cand si unde pleaca, nu si unde ajunge.
            Astfel, odata ajunsi la Mangalia, am poposit in portul turistic. Aici, savurand o inghetata, ne-am plimbat pe malul marii si am admirat barcile, iahturile si....lebedele. Am avut ocazia de a dmira si un grup de manechine ce pozau in diverse rochite, una mai frumoasa decat cealalta (si fetele, si rochiile...).
           Desi frumoasa o astfel de plimbare, totusi sufletul meu isi dorea mai mult. Doream sa fiu doar eu si marea. Imi place marea nespus de mult, freamatul valurilor care parca incearca sa spuna o poveste, linistea pe care o transmite, insa nu vara, cand este invadata de turisti, de muzica ce rasuna strident din diverse boxe.
           Sotul meu, stiind dorinta mea, mi-a propus sa mergem pe plaja la Saturn. Zis si facut. Nimic mai frumos, nimic mai minunat: intr-o zi calduroasa de aprilie, visul meu s-a implinit. Eram eu, sotul meu, marea si 2-3 bunici ce isi plimbau nepoteii cu caruciorul.
          Dupa ce am facut cunostinta (am plecat de la prietenii nostri pregatita cu papuci de plaja, asa ca m-am descaltat si am intrat cu picioarele in apa) cu apa, dupa ce i-am ascultat salutul, am pornit pe plaja la adunat de scoici si mai mari, si mai mici si chiar marunte.
          Uite asa, nici nu am simtit cand a trecut timpul. Am plecat, insa nu spre casa, ci spre Costinesti, poposind la Manastirea Sfanta Elena de la Mare. Dupa caldura de pe plaja, racoarea din biserica ne-a prins exterm de bine. Chiar nu ne mai venea sa plecam. Linsite, racoare, privirea mangaietoare a Sfintilor din icoane. Totul era o atmosfera de vis si de basm.
         Cand soarele incepea sa se pregateasca sa-si ia la revedere de la noi, am pornit spre casa. Cand am ajuns, deja multa lume: sosisera Mihai si Denisa (fiul meu cu prietena lui), precum si o alta familie de prieteni.
          Dupa o asa zi plina, a urmat o seara minunata, la un gratar si un pahar de bere rece, unde toata lumea era vesela asteptand cu emotii marele eveniment de a doua zi. Tarziu, in noapte, fiecare a mers la culcare, regasindu-ne dimineata devreme pentru a pune la punct ultimele detalii ale botezului.
          La ora pranzului a avut loc slujba de increstinare a micutei Ilinca, o slujba minunata oficiata de trei preoti, toti apropiati ai familiei micutei. Atmosfera placuta, vesela, emotionanta. Dupa o petrecere frumoasa, a doua zi dis de dimineata am pornit spre Ploiesti, trebuind sa fim in jurul pranzului acasa.
         Nu am putut insa pleca, fara a face un mic popas la manastirea Techirghiol, unde am stat pret de cateva minute la Sfanta Liturghie, rugandu-l pe Dumnezeu sa ne ierte ca nu putem sta pana la sfarsit, apoi am aprins o lumanare la mormantul parintelui Arsenie Papacioc si am pornit la drum spre casa. Asa cum spun pescarii:”fir intins”, noi am spus „drum intins”.
         Am avut o saptamana minunata, alaturi de oameni minunati, la care abia astept sa ma intorc cu drag. Am mers iar, „pe drumurile patriei”, admirand frumusetile pe care aceasta tara le ofera la tot pasul, spunand inca o data ca :”avem o tara minunata”, insa nu stim sa o punem in valoare.
         Poze nu am reusit sa fac prea multe, insa voi reveni intr-o noua postare, cu cele pe care le am.

PARINTELE PORFIRIE

Harismele Parintelui Porfirie (II)

1.    „Cunostea si maruntaiele pamantului”

Parintele Porfirie era un om incantator, „care cunostea  glasul pasarilor si al animalelor, provenienta si intelesul lor. Simtea mireasma florilor de la mari distante. Recunostea parfumurile si compozitia lor. Atunci cand dupa rugaciune smerita intra in starea cuvenita, vedea in maruntaiele pamantului, unde se afla apa, roci, petrol, radio-energie, antichitati ingropate, morminte ascunse, crapaturi in adancimile pamantului, izvoare subterane, icoane pierdute, scene care s-au intamplat cu secole inainte, rugaciuni care fusesera inaltate, duhuri bune si viclene, insusi sufletul, orice. Incerca apa aflata in adancimile pamantului si le masura pe cele nemasurate. Intreba stancile si acelea ii povesteau despre nevointele ascetilor din vechime.

     Vindeca doar cu privirea. Dar nici nu-i trecea prin minte sa foloseasca aceste harisme ale lui Duimnezeu pentru folosul propriu. Niciodata nu s-a rugat sa se vindece de boala pe care o avea. Niciodata n-a vrut sa castige ceva din descoperirile pe care i le facea harul dumnezeiesc”. Parintele Porfirie era ieromonahul preschimbat de Duhul Sfant. Simturile lui se sensibilizasera mult si capacitatile sale omenesti se dezvoltasera pana la varf. Si aceasta preschimbare sfanta avea rezultate minunate.

2.    Vedea sufletul omului

Parintele „putea sa vada in sufletul omului, ce-l preocupa, ce probleme intampina sau din ce motiv vine sa-l viziteze.

      Vedea de asemenea intamplari, care aveau sa se petreaca in viitor sau care se intamplasra in trecut. Dupa cum el insusi spunea, harul lui Dumnezeu ii arata si locuri, si cladiri, si persoane, si intamplari. Le vedea pe toate ca si cand ar fi fost acolo de fata. In ultimii ani de viata era orb. Nu mai vedea cu ochii trupesti, ci doar cu ochii sufletului sau.”

 3.    „Vreau sa iubesc”

    Oamenii sfinti evita sa-si exteriorizeze trairile, fiindca le e teama de slava oamenilor. Totusi uneori, rugati de fiii lor duhovnicesti si pentru folosul duhovnicesc al acelora, dezvaluie unele dintre aceste trairi. Parintele Porfirie spunea in legatura cu asta: „Voi credeti ca sunt cineva. Nu sunt nimic. Insa ma straduiesc si unele lucruri pe care le spun, le gust putin. Ma straduiesc si vreau sa iubesc. De multe ori le traiesc, cu harul lui Dumnezeu, dar nu vorbesc. Nu-mi este ingaduit. Ceea ce-mi este ingaduit, spun. Asadar, viata fara Hristos, nu este viata. Se duce de rapa. Daca nu-l vezi pe Hristos in toate lucrarile si gandurile tale, esti fara de Hristos”.

4.    Harismele sunt de la Dumnezeu

Crestinii trebuie sa stie ca harismele pe care le au unii oameni virtuosi sunt daruri de la Dumnezeu. Fericitul parinte, precum si toti sfintii bisericii noastre, au primit aceste harisme de la Dumnezeu. E gresit sa se creada ca erau ale lor. Dumnezeu le da, dupa cum tot Dumnezeu le ia. Omul purtator de har trebuie sa aiba trezvie continua, sa se nevoiasca staruitor, fiindca mereu intampina primejdia de a cadea in mandrie.

5.    Puterea rugaciunii de obste

       Parintele Porfirie le-a cerut unor fii duhovnicesti ai lui sa se roage la o anumita ora, de obicei seara. La aceeasi ora se ruga si el. Avea loc o rugaciune de obste de la distanta. Rezultatele acestei rugaciuni erau esentiale si revelatoare. Este interesanta marturia unui fiu duhovnicesc al parintelui:”La ora zece seara (ora rugaciunii de obste), m-am inchis in camera mea si am inceput sa ma rog. Insa inca din primul minut trupul a inceput sa-mi fie strabatut de curenti intensi, care incepeau de la picioare si ajungeau in cap si inapoi, si o lumina nematerialnica puternica inunda intreaga camera si-mi dadea impresia ca ma aflu in flacari; care insa nu ma ardeau! La inceput m-am speriat rau si putin mi-a lipsit s-o iau la fuga de panica! Insa imediat mi-am dat seama ca toate aceste fenomene izvorasc din puterea rugaciunii parintelui si nu numai ca m-am linistit, ci am fost cuprins de o veselie imbietoare, care-mi dadea impresia ca nu mai calc pe pamant! Toate acestea au continuat pana la sfarsitul rugaciunii. In ziua urmatoare prima mea grija a fost sa vorbesc cu parintele. Eram hotarat sa nu-i spun nimic. Voiam ca mai intai sa vorbeasca el. Si tocmai asa s-a intamplat. Indata ce i-am cerut binecuvantarea, parintele, cu multumire pe chip si cu un ras zgomotos, mi-a spus:” Te-ai speriat, nu? Si putin a lipsit sa o iei la fuga. Insa eu te vedeam intr-o lumina intensa, care umplea toata camera si tu urcai in bucurie, ca si cand ai fi vrut sa ajungi la tronul lui Dumnezeu! Vezi ce putere are acest fel de rugaciune?”

Sursa: „Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – Presb. Dionisie Tatsis

Pacatul aduce nenorociri

 

            -Ai stropit zarzavaturile pentru omizi?

            -Am stropit, Parinte.

            -Atatea calugarite si nici o omida nu puteti omori! In timpul ocupatiei germane, cand invadasera multe lacuste, aici in Halkidiki au scos Braul Maicii Domnului de la Manastirea Vatopedu, iar lacustele cadeau ca norii in mare. In Epir, imi aduc aminte, erau ca zapada. Am facut co totii ce am putut fiecare; le adunam cu cearceafurile si apoi le aruncam. Era si foamete....nu ma intreba! Graul legase din nou, dar se uscase.

            Lacustele, razboaiele, seceta, bolile sunt ca un bici. Nu ca Dumnezeu vrea sa educe numai in felul acesta pe om, dar acestea sunt consecintele indepartarii omului de Dumnezeu. Toate acestea se intampla pentru ca omul se indeparteaza de Dumnezeu. Vine urgia lui Dumnezeu, pentru ca omul sa isi aduca aminte de El si sa-I ceara ajutorul./ Nu Dumnezeu randuieste astfel si sa porunca sa vina o oarecare nenorocire peste om, ci El, vazand pana unde ajunge rautatea oamenilor si ca nu se vor schimba, pentru aceasta ingaduie sa se intample o nenorocire ca ei sa se cuminteasca. Nu pentru ca asa a voit Dumnezeu sa le oranduiasca.

            Dumnezeu i-a spus lui isus al lui Navi sa nu distruga un neam, pe filisteni, pentru ca el avea sa fie bici pentru evrei cand acestia Il uitaul pe Dumnezeu. Asadar, atunci cand evreii se indepartau de Dumnezeu, diavolul castiga drept asupra lor si ii punea pe „verii lor”, pe filisteni, sa se napusteasca asupra lor. Luau copiii evreilor si ii loveau de pi9atra ca sa ii omoare. Odata, cand vrajmasii au venit fara sa fie vinovati israelitii, Dumnezeu a luptat pentru ei. A plouat grindina ca pietrele si i-a nimicit, pentru ca atunci israelitii erau vrednici de ajutorul dumnezeiesc!

            Cate fagaduinte n-a facut Dumnezeu pentru Templul lui Solomon, dar cu toate acestea de cate ori n-a ars si nu s-a daramat? Cand poporul lui Israil se indeparta de Dumnezeu, proorocii strigau, dar israelitii, nimic. Isi odihneau gandul lor spunand:”Fiindca atunci cand Solomon a zidit templul, Dumnezeu a dat atatea binecuvantari si a spus ca de aici se vor binecuvanta si se vor sfinti toti oamenii, asadar vor ramane toate acestea, si zidurile si Tempul nostru, Doar Dumnezeu a dat aceasta fagaduinta!”. Da, Dumnezeu a dat astfel de fagaduinta, dar numai daca israelitii aveau sa traiasca cum trebuie. A dat har Templului lui Solomon,dar atunci cand israelitii nu respectau poruncile, ingaduia ca Templul sa fie ars sau distrus, iar cand se pocaiau, il zideau din nou. Cand, de pilda, evreii s-au departat de Dumnezeu in timpul regelui Solomon, a venit Nabucodonosor, a dat foc Templului lui Solomon, a daramat zidurile, i-a legat si i-a dus robi in Babilon. Fireste, au mers si aceia care nu erau vinovati, dar acestia au avut mare rapslata. Ceilalti care erau foarte vinovati si-au platit pacatele. Cei ce erau vinovati mai putin si s-au chinuit, au avut si ei puitna rasplata. Cand cineva se face pricina sa vina urgia lui Dumnezeu si sa fie chinuiti si altii care nu au fost vinovati, desi ar parea vrednici de rasplata unii ca acestia, totusi acesta este un lucru criminal din partea lui, pentru ca aceia ar fi mostenit Imparatia cereasca si fara sa fie chinuiti, iar acum se chinuiesc.

            Trebuie sa stim ca acei credinciosi care respecta poruncile lui Dumnezeu primesc Harul Lui si Dumnezeu – cum sa spun? – este obligat sa-i ajute in acesti ani grei. Am auzit ca in America a aparut o boala. Multi din cei ce traiesc o viata nefireasca, pacatoasa, se molipsesc de ea si mor. Acum am aflat ca a aparut si aici aceasta boala. Vedeti, nu distruge Dumnezeu pe oameni, ci ei insisi isi distrug neamul si se distrug pe ei insisi. Adica, nu ii pedepseste Dumnezeu, ci pedeapsa si-o creeaza ei insisi prin viata lor pacatoasa. Si vedem ca dispar acei oameni a caror viata nu are sens.

            -Parinte, de ce nu se afla medicamentul impotriva cancerului? Nu ingaduie Dumnezeu sau oamenii nu cer indeajuns ajutorul dumnezeiesc?

            -Raul este ca, desi s-ar afla medicamentul pentru cancer, va iesi alta boala. Mai demult era tuberculoza. Au aflat medicamentul pentru tuberculoza, iar acum a aparut aceasta. Daca vom gasi medicamentul si pentru aceasta, va aparea alta boala. Oamenii insisi se vor face pricina sa apara o alta boala, si astfel nu se va mai sfarsi.

MENIU SAPTAMANAL

MENIUL SAPTAMANII 24.04-01.05

Felul I (ciorba, supa)

Supa de vita

Ciorba de legume

 Felul II (mancare)

Tocana de porc

Ghiveci de legume

Pentru micul dejun si pachetel

Snitel pui

Briose cu sunca si branza
Hamburgeri de post
Salata vinete
Fructe

Desert

Negresa cu merisoare – post

Prajitura cu crema de lamaie
Rulouri cu vanilie

Cina

Pentru cina, improvizam: peste la gratar, ficatei de pui, mamaliguta cu branza si smantana; salate.

PARINTELE PORFIRIE

Harismele Parintelui Porfirie (I)

1.    „Le vedeam pe toate, cu harul lui Dumnezeu”

Cand parintele Porfirie a inteles ca Dumnezeu i-a dat harisma stravederii, lucrurile inlauntrul si in jurul sau s-au schimbat. A devenit alt om, care traia in stele, in infinit, in cer. Omul le vedea pe toate, le auzea pe toate, era atent la toate si le stia pe toate. Chiar parintele spunea: „Tot ce vedeam il faceam rugaciune. Il intorceam spre mine. De ce canta pasare si-L slaveste pe Ziditor? Voiam sa fac si eu asta. La fel si cu florile. Florile le intelegeam dupa miros si le simteam mireasma de la o departare de jumatate de ora de mers. Observam iarba, copacii, apa, stancile. Cu stancile vorbeam. Cate au vazut ele! Le intrebam si imi spuneau toate tainele de la Kavsokalivia. Iar eu ma emotionam si ma cutremuram. Le vedeam pe toate cu harul lui Dumnezeu. Vedeam, dar nu vorbeam. Deseori mergeam in padure. Imi placea mult sa umblu printre pietre si printre copacii mari si mici.”

2.    Era inzestrat cu cunoasterea lui Dumnezeu

Parintele spunea: „Sfantul Duh patrunde pretutindeni. De aceea cel ce este adumbrit de Sfantul Duh are si el cunoasterea lui Dumnezeu. Cunoaste trecutul, prezentul si viitorul. I le vadeste Sfantul Duh.”

3.    Inger de bucurie

 Dumnezeu l-a inzestrat pe parinte cu multe harisme, pe care niciodata nu le-a folosit ca pe ceva al sau. Credea ca nu sunt ale lui. „Eu n-am nimic, doar Hristos le are pe toate”.”Atunci cand vad lucrurile suprafiresti pe care harul lui Dumnezeu le face in sufletul lui, o facea doar pentru ca oamenii sa simta imbratisarea pe care Hristoso aduce tuturor celor care se afla in comuniune de iubire cu El. Asa traia, ca un inger de bucurie, iubindu-i pe toti si oferindu-se pe sine cu dezinteres si smerenie.”

4.    Traia unitatea timpului

 Parintele Porfirie avea harisma stravederii si inainte-vederii, „prin care putea sa rupa barierele timpului si spatiului. Simturile sale duhovnicesti se ascutisera si inlaturasera simturile firesti limitate. Avea capacitatea de a le vedea pe cele nevazute si de a le auzi pe cele neauzite. Vedea in oameni si in lucruri pricinile cele mai adanci ale intamplarilor, incat le talcuia corect, fara sa fie tarat de aparente, care de obicei sunt inselatoare. Depasise impartirea timpului in trecut, prezent si viitor, precum si pe cea a spatiului in aici si acolo. Traia, cu harul lui Dumnezeu, unitatea timpului, intr-un prezent continuu, iar pe cea a spatiului intr-un infinit „aici”. Astfel, pentru parintele nu era uimitor faptul ca vedea sufletul omului pana in adancurile lui cele mai intunecate, iar intamplarile petrecute in trecut, petrecute acum sau in viitor, le vedea intr-un prezent pretutindeni.”

Sursa: „Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – Presb. Dionisie Tatsis

PAPADIA

PAPADIA (Taraxacum officinale)

Papadia, cunoscuta sub mai multe denumiri, cum ar fi: buha, cicoare, crestatea, floarea broastei, floarea malaiului, papa gainii, pui de gasca, turci, este o planta ce se intalneste pe pajisti si pe toate intinderile de iarba, fiind o planta de stepa. In prezent, se intalneste mai mult cultivata, in Europa, unde este raspandita in toata emisfera nordica, pana in zona alpina. Se cunosc peste 45 de specii de papadie. Infloreste in perioada aprilie-mai, astfel ca toate pasunile, lizierele si campiile apar ca un covor galben.

          Papadia are radacina pivotanta, din care, primvara devreme, rasar frunze alungite, lungi, cu lobi triunghiulari, zimtati pe ambele parti. Acestea sunt dispuse sub forma unei rozete, iar din mijlocul lor pornesc tije cilindrice, goale in interior, netede si uneori rosiatice. In varful fiecarei tije apare o corola galbena, ale carei fructe poarta in varf un papus alb, unbeliform, ce formeaza o fructificatie ce este usor purtata de vant, spre distractia si bucuria copiiilor.
         Avand in vedere ca intreaga planta are efect tamaduitor, primavara, inainte de inflorire se recolteaza frunzele, tulpinile in timpul infloririi, iar toamna se recolteaza radacinile.
         Radacina de papadie contine inulina, manit, taninuri, principii amare, mucilagii, taraxacerin, albumina, potasiu, saruri de calciu. Frunzele contin inozida, acid silicic, vitaminele A, B1, C si D, precum si substanta numita colina, ce se intalneste in vezica biliara.
         Papadia ajuta foarte mult in bolile biliare si hepatice, astfel ca tulpinile proaspete, consumate in numar de pana la 10 pe zi are efecte imediate in hepatita cronica, precum si in cazuri de diabet. De asemenea, dizolva fara dureri calculul biliar, stimuleaza activitatea hepatica si biliara.
         Pe langa aceste afectiuni, papadia este de mare folos si in mancarimi, eczeme si eruptii, are rol de curatare a stomacului de diferite substante care se elimina greu, are efect depurativ.
         Radacinile de papadie, consumate crude sau servite uscate cu ceai au efect depurativ, de stimulare a digestiei, sudorific si diuretic, precum si stimulant, avand un rol foarte important in fluidificarea sangelui.
          In fiecare primvara, se prepara siropul de papadie, care un un gust excelent, asemanator mierii de albine.
          Dr Stager recomanda primavara o cura de suc de papadie, proaspat presat si salata din frunze proaspete, iar in restul anotimpurilor siropul sau infuzia de frunze sau radacini.
         Papadia este preferata si de ierbivore (vite, oi, capre), precum si de animalele domestice mici, cum sunt iepurii de casa. Ea reprezinta  si o exclenta sursa de hrana pentru pasarile de curte, determinand cresterea productiei de oua.
            Ea reprezinta o alta planta a ceaiului aromat pe care il consumam iarna.
Infuzie de papadie: se pune peste noapte 1 lingurita (cu varf) de radacini in ¼ litru de apa rece, se incalzeste a doua zi pana incepe sa fiarba si se filtreaza. Aceasta cantitate se bea, inghititura cu inghititura, ½ ora inainte si ½ ora dupa micul dejun.
Siropul: 4 maini de flori de papadie la 1 litru de apa rece. Se pune la foc mic pana incepe sa fiarba, se lasa sa dea cateva clocote bune, se ia oala de pe foc si se lasa peste noapte. A doua zi, se strecoara si se pune, pentru fiecare litru de lichid 1 kg de zahar si o jumatate de lamaie fara coaja. Se pune din nou la fiert, astfel incat sa nu fioe nici prea gros (pentru ca se zahariseste), nici prea subtire (pentru ca fermenteaza). Se pune la sticle si se pastreaza pentru iarna.

Binecuvantarea ce iese din inima este binecuvantare dumnezeiasca

 

            Sa va dau si eu acum un „blestem”. Dumnezeu sa va umple inima de bunatatea si multa Sa dragoste pana ce o sa „innebuniti”, ca sa va plece mintea de pe pamant si sa va aflati inca de pe acum langa El, in Cer. Sa innebuniti, cu nebunia cea dumnezeiasca a dragostei lui Dumnezeu! Sa va aprinda Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa! Sa nu ma mai siliti alta data sa va mai dau si un al doilea, pentru ca „blestemul” meu (cel bun) prinde, fiindca iese din inima mea. Si atunci cand eram in Sanatoriu mi-a fost mila de voi. Unele asteptau de opt ani, spunand:”Vom face manastire”, dar manastirea nu se facea. Proiectul se vestejea. Atunci am spus:”De indata ce voi iesi din spital, manastirea va rasari ca o ciuperca. Intr-un an veri fi in manastire!” si intr-adevar, intr-un an s-a facut manastirea. Am spus aceasta cu toata inima mea. Ati avut dispozitie buna, de aceea nu v-a lasat Dumnezeu. Altfel nu se explica.

            Cand te doare sufletul pentru un om care are smerenie si cu toata inima sa iti cere sa te rogi, de pilda, pentru o patima ce il chinuie si-i spui:”Nu te teme, te vei face mai bun”, ii dai o astfel de binecuvantare, care este o binecuvantare dumnezeiasca. Ea are multa dragoste si durere, de aceea prinde. Lucrul acesta este placut lui Dumnezeu si de aceea El implineste binecuvantarea. Adica singura durerea ce o simte cineva pentru altul este ca o binecuvantare.

            Odata, pe cand eram militar, m-a trimis comandantul sa implinesc o fagaduinta la o bisericuta a Sfantului Ioan Inaintemergatorul, pentru ca atunci, in razboi, ne ajutase Sfantul. Eram trimis sa duc doua sfesnice pentru bisericuta si in acelasi timp sa insotesc pe cineva care trebuia sa treaca pe la Tribunalul militar din Navpact. Ceilalti militari i-au spus comandantului:”Ai si gasit om care sa-l predea”. Era din Epir, sarmanul, cantaret ambulant, sarac, casatorit, cu copii, si fusese acuzat ca s-a ranit singur ca sa scape de razboi. Se gandea:”Mai bine sa am doar un picior decat sa mor”. Am coborat la Agrinio, unde avea niste cunoscuti.”Sa mergem sa-i vad”, imi spune. „Sa mergem”, ii spun. „Sa mergem aici, sa mergem acolo”. Ce puteam sa fac? Am mers si eu cu el. Mare osteneala. Si nu voia sa mearga sa-l predau. Imi era mila si mie de el, sarmanul. M-a durut foarte mult pentru el si i-am spus:”Vei vedea ca tu o vei duce mai bine decat toti. Comandantul va trimite scrisoare ca sa te bage in vreo slujba si astfel vei putea sa iti randuiesti si copiii si vei avea si viata in siguranta”. In cele din urma, cand am ajuns la Navpact, am aflat ca si comandantul trimisese o scrisoare si l-a scapat. Altfel ar fi fost executat. In timp de razboi lucrurile sunt severe. Comandantului i-a fost mila de el, fiindca era cu familie, si l-a pus bucatar la Centrul de Mobilizare. Si-a adus si familia aproape de el si a petrecut o viata mai buna decat toti. Si fiindca militarii nu mergeau intotdeauna sa manance acolo, mancarea prisosea si astfel isi hranea si copiii. Dupa asta toti ii spuneau:”Tu ai dus-o mai bine decat toti!”. Pentru ca noi toti ceilalti eram pe munti, in zapezi. Ceea ce ii dorisem a fost placut lui Dumnezeu, pentru ca am spus-o cu durere, din adancul inimii mele si de aceea Dumnezeu a implinit-o.

            Imi aduc aminte de un alt caz, petrecut la Konita, cand eram la Sfanta Manastire Stomiu. Dupa praznicul Maicii Domnului de la 8 septembrie, inchinatorii au lasat neoranduiala. Pe cand mai aranjam cate ceva, vad ca sora mea ramasese cu o alta fata sa aranjeze lucrurile. Sarmana aceea mai avea inca doua surori care se maritasera si numai ea ramasese necasatorita. Ce marime de suflet avea! A ramas si le-a aranjat pe toate, iar la urma mi-a spus: „Parinte, daca este nevoie, putem ramane sa facem si alte treburi”. „Atata marime de suflet!”, imi spun. Merg in bisericuta si spun cu toata inima mea:”Maica Domnului, randuieste tu cele pentru ea. Eu nu am ce sa-i dau.” Chiar daca as fi avut, nu ar fi primit. Ei bine, de indata ce a mers acasa, o astepta unul cu care facusem armata impreuna, un baiat foarte bun, un bulgare de aur, si dintr-o familie buna. S-au casatorit indata. Cum a rasplatit-o Maica Domnului!.

Moastele Sfantului Ioan Gura de Aur

 

La Biserica Sfantului Gheorghe Nou din Ploiesti (amplasata langa spitalul Boldescu), in perioada 22-23 aprilie vor fi aduse moastele Sfantului Ioan Gura de Aur, asa cum rezulta din anuntul facut.



 sursa: Biserica Sf. Gheorghe Nou Ploiesti

Ploiestenii, si nu numai, au astfel ocazia de a se inchina si de a se ruga Sfantului Ioan Gura de Aur, unul dintre multii prieteni pe care ii avem in Cer si care mijlocesc pentru noi la Dumnezeu si Maica Domnului, asa cum frumos spune parintele paroh despre sfinti: „prietenii nostri.”

HRISTOS A INVIAT!

HRISTOS A INVIAT!

Fie ca bucuria Invierii Domnului sa va aduca in suflet multa liniste, sanatate si pace.