PARINTELE PORFIRIE

Harismele Parintelui Porfirie (I)

1.    „Le vedeam pe toate, cu harul lui Dumnezeu”

Cand parintele Porfirie a inteles ca Dumnezeu i-a dat harisma stravederii, lucrurile inlauntrul si in jurul sau s-au schimbat. A devenit alt om, care traia in stele, in infinit, in cer. Omul le vedea pe toate, le auzea pe toate, era atent la toate si le stia pe toate. Chiar parintele spunea: „Tot ce vedeam il faceam rugaciune. Il intorceam spre mine. De ce canta pasare si-L slaveste pe Ziditor? Voiam sa fac si eu asta. La fel si cu florile. Florile le intelegeam dupa miros si le simteam mireasma de la o departare de jumatate de ora de mers. Observam iarba, copacii, apa, stancile. Cu stancile vorbeam. Cate au vazut ele! Le intrebam si imi spuneau toate tainele de la Kavsokalivia. Iar eu ma emotionam si ma cutremuram. Le vedeam pe toate cu harul lui Dumnezeu. Vedeam, dar nu vorbeam. Deseori mergeam in padure. Imi placea mult sa umblu printre pietre si printre copacii mari si mici.”

2.    Era inzestrat cu cunoasterea lui Dumnezeu

Parintele spunea: „Sfantul Duh patrunde pretutindeni. De aceea cel ce este adumbrit de Sfantul Duh are si el cunoasterea lui Dumnezeu. Cunoaste trecutul, prezentul si viitorul. I le vadeste Sfantul Duh.”

3.    Inger de bucurie

 Dumnezeu l-a inzestrat pe parinte cu multe harisme, pe care niciodata nu le-a folosit ca pe ceva al sau. Credea ca nu sunt ale lui. „Eu n-am nimic, doar Hristos le are pe toate”.”Atunci cand vad lucrurile suprafiresti pe care harul lui Dumnezeu le face in sufletul lui, o facea doar pentru ca oamenii sa simta imbratisarea pe care Hristoso aduce tuturor celor care se afla in comuniune de iubire cu El. Asa traia, ca un inger de bucurie, iubindu-i pe toti si oferindu-se pe sine cu dezinteres si smerenie.”

4.    Traia unitatea timpului

 Parintele Porfirie avea harisma stravederii si inainte-vederii, „prin care putea sa rupa barierele timpului si spatiului. Simturile sale duhovnicesti se ascutisera si inlaturasera simturile firesti limitate. Avea capacitatea de a le vedea pe cele nevazute si de a le auzi pe cele neauzite. Vedea in oameni si in lucruri pricinile cele mai adanci ale intamplarilor, incat le talcuia corect, fara sa fie tarat de aparente, care de obicei sunt inselatoare. Depasise impartirea timpului in trecut, prezent si viitor, precum si pe cea a spatiului in aici si acolo. Traia, cu harul lui Dumnezeu, unitatea timpului, intr-un prezent continuu, iar pe cea a spatiului intr-un infinit „aici”. Astfel, pentru parintele nu era uimitor faptul ca vedea sufletul omului pana in adancurile lui cele mai intunecate, iar intamplarile petrecute in trecut, petrecute acum sau in viitor, le vedea intr-un prezent pretutindeni.”

Sursa: „Mireasma duhovniceasca a parintelui Porfirie” – Presb. Dionisie Tatsis