Catehism Ortodox

BISERICA (II)

„Pe sfinti ii cinstim sau ii veneram pentru statornicia lor in dreapta credinta si pentru barbatia cu care au stiut sa traiasca aceasta credinta si sa o apere pana la capat, uneori jertfindu-si chiar viata.

Ii veneram apoi, pentru harurile si vrednicia de care au ajuns sa se bucure inaintea lui Dumnezeu. Mantuitorul ne spune ca slava pe care El a primit-o de la Tatal, pe aceea a dat-o sfintilor. Mai cinstim pe sfinti, pentru ca ei mijlocesc cu rugaciuni, la Tatal ceresc, pentru noi.

Dintre sfinti, cinstirea cea mai aleasa, numita supravenerare sau preacinstire, o aducem Preacuratei Fecioare Maria, ca uneia care a nascut, dupa trup, pe insusi Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.

Cinstim sfintele moaste, pentru ca, ramanand in nestricaciune, ele ne amintesc mereu si ne imbarbateaza in datoria de a trai si a ne jertfi pentru dreapta credinta.

Dar, mai ales, le cinstim pentru puterile dumnezeiesti care lucreaza prin ele. O dovada ca puterea lui Dumnezeu lucreaza si prin osemintele celui drept, avem si in cartea a patra a Imparatilor (13.21), unde ni se istoriseste ca osemintele proorocului Eliseu au readus la viata un mort.

Asemenea minuni au fost facute si de sfintele moaste ale unor sfinti ai Bisericii, mai indepartata sau mai apropiata de zilele noastre.

Cinstim sfintele icoane, pentru ca ele ne inalta gandul la taina Intruparii Domnului. Luand chip de om, Domnul de-a aratat ca il putem infatisa si cinsti in zugravitura.

Cisntim sfintele icoane, apoi, pentru ca ele neajuta sa ne inaltam gandul la sfintii care s-au nevoit si au patimit pentru dreapta credinta, dandu-ne noua pilda intru totul vrednica de urmat. Asemenea unei fotografii, icoana ne duce cu gandul la sfantul pe care il reprezinta.

Mai cinstim sfintele icoane, pentru ca prin rugaciuni inaintea lor, adresate sfintilor pe care ii infatiseaza, credinciosii evlaviosi se fac partasi de imbelsugate daruri duhovnicesti.

Cinsitrea icoanelor nu este inchinare la idoli, pentru ca cinstirea nu o dam lemnului si culorilor, ci sfintilor infatisati pe lemn, bineplacuti lui Dumnezeu, ca unii care s-au invrednicit sa stea in cea mai stransa legatura cu Dumnezeu si deci sa poata mijloci pentru noi.

Inainte de a fi asezate in biserici si in casele credinciosilor, icoanele se sfintesc de catre preoti, dupa randuiala stabilita de Biserica.

Biserica nu este nici numai vazuta, nici numai nevazuta, ci este si vazuta si nevazuta. Vazuta este Biserica, pentru ca ea este pe pamant si vazuti sunt membrii ei din viata aceasta; vazute sunt ierarhia bisericeasca, marturisirea de credinta, slujbele, randuielile si canoanele bisericesti, iar nevazuta este Biserica, pentru ca este si in Cer, adica pe un alt plan de existenta; pentru ca nevazut este capul ei, Iisus Hristos; nevazuti sunt membrii ei care au trecut din aceeasi viata; nevazut este harul Duhului Sfant, care lucreaza in ea, precum nevazuta este si duhovniceasca legatura care uneste toate madularele Bisericii, intre ele, si cu capul Iisus Hrisots, toate facand un singur trup duhovnicesc.

Domnul nostru Iisus Hristos, intemeind Biserica, a asezat in ea ordine si randuiala, anume ca unii sa conduca, iar altii sa asculte, pastrand cu totii legatura dragostei si a pacii intre el si cu El. Conducatorii sunt clericii sau ierarhia bisericeasca, adica episcopii, preotii si diaconii, care au fost asezati de Sfintii Apostoli, in Biserica, pentru a propovadui cuvantul adevarului, pentru a face partasi pe credinciosi de harul dumnezeiesc si pentru a pastori obstea credinciosilor. Credinciosii nesfintiti pentru vreo treapta bisericeasca sunt numiti laici sau mireni. Cei ce fac parte din ierarhia bisericeaca se mai numesc si pastori sufletesti, iar mirenii se mai numesc turma duhovniceasca sau cuvantatoare.

Biserica este numita una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca, pentru ca acestea sunt cele mai de seama insusiri ale ei.

Biserica este una, pentru ca unul este intemeietorul si capul ei, Domnul Iisus Hristos, si unul este Duhul Sfant, care o insufleteste cu harul dumnezeiesc; una este invatatura ei cea adevarata si una calea cea dreapta care duce sigur la mantuire. Mantuitorul o singura Biserica a intemeiat si nu voieste sa fie mai multe. Diferitele Biserici ortodoxe nationale nu sunt Biserici despartite sau mai multe, ci numai membre ale singurului trup al Bisericii.

Biserica este sfanta, pentru ca sfant este intemeietorul si capul ei, Iisus Hristos, care a sfintit-o si pe ea cu sangele Sau (Efeseni 5, 25-27), si i-a dat puterea sa sfinteasca pe oameni, prin harul dumnezeiesc. Sfintenia Bisericii nu se pateaza deloc prin aceea ca in ea se gasesc si pacatosi, fiindca nu membrii Bisericii sfintesc Biserica, ci Biserica sfinteste pe membrii ei, ea neavand de la ei sfintenia, ci de la Domnul, prin Duhul Sfant.

Biserica este soborniceasca sau universala, pentru ca ii este dat sa se intinda peste tot pamantul si sa-i cuprinda pe toti oamenii, ca intr-un sobor a toata lumea, si pentru ca se conduce dupa cele statornicite la sfintele soboare a toata lumea. Biserica este soborniceasca si pentru ca detine adevarul religios deplin si pentru ca totdeauna si pretutindeni a invatat si invata neschimbat acelasi adevar dumnezeiesc universal.

Biserica este apostoleasca, pentru ca este asezata pe temelia Apostolilor si proorocilor, „piatra cea din capul unghiului fiind insusi Iisus Hristos” (Efeseni 2, 20), adica pentru ca are invatatura Domnului Iisus Hristos, pe care a primit-o de la Sfantul Apostol si tine randuielile acestora.