Despre vorbirea de rau

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Iosif cel Nou de la Partos, mitropolitul Banatului, ale Sfantului Mare Mucenic Nichita si ale Sfantului Ierarh Visarion, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Învătătură a Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Siriul, că nu se cade a ne jura, nici a grăi de rău.

A zis Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Ati auzit, că s-a zis celor de demult: să nu juri strâmb, ci să tii înaintea Domnului jurămintele tale”. Eu însă vă spun vouă: să nu jurati nicidecum, nici pe cer, fiindcă este tronul lui Dumnezeu, nici pe pământ, fiindcă este asternut al picioarelor Lui, nici pe lerusalim, fiindcă este cetatea marelui Împărat, nici pe capul tău, să nu te juri, fiindcă nu poti să faci un fir de păr alb sau negru. Ci cuvântul vostru să fie: ceea ce este da, da; si ceea ce este nu, nu; iar ce este mai mult decât acestea, de la cel rău este (Matei 5, 33— 37). Si cum îndrăznim noi a călca poruncile Celui ce ne-a făcut pe noi? După cel ce zice: „Până la cer ridică gura lor si cu limba lor străbat pământul” (Ps. 72, 9). Si îndrăznesti a-ti deschide gura ta fără de frică si a slobozi cuvinte de jurământ si de defăimare la cer si nu ai teamă că secera cea de văpaie, pe care a văzut-o Proorocul, s-ar putea sălăsui în casa ta, până când te va pierde din cele de sub cer, că îndrăznesti a-ti deschide gura împotriva Atotputernicului Dumnezeu, către Care îngerii, arhanghelii, heruvimii si serafimii nu îndrăznesc a căuta, că, cu frică si cutremur mare, stau înaintea Lui, lăudând numele Lui cel înfricosător si preaslăvit si cu totul vrednic de cinstit. Precum este scris: „Îndrăznetii, îngâmfatii, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer), pe când îngerii, desi sunt mai mari în tărie si putere, nu aduc în faŃa Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Acestia însă, ca niste dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse si nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor” (II Petru 2, l0—l2). Iar tu, om fiind, nu te cunosti pe tine; sau ti se pare că aceasta îti face îndreptătire. Nu, zic tie. Ci întru pieire si pierzanie îti va iesi tie lucrul acesta, că si sufletele altora le întinezi, ajutător făcându-te satanei. Că, zice Apostolul: „Învătati-vă si povătuiti-vă între voi, cu toată întelepciunea, cântati în inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I în psalmi, în laude si în cântări duhovnicesti” (CoL 3, l6). Iar tu, în locul acestora, lucruri împotrivă înveti: defăimări si jurăminte. Si te faci pe tine, si pe cei ce urmează nebunia ta, fii ai gheenei. Că gura pe care Dumnezeu a zidit-o pentru preamărirea Sa, tu pe aceasta cu defăimări ai umplut-o.

Deci, încetează, omule, ca nu cumva însusi cuvântul cu care defăimezi pe Dumnezeu să se facă văpaie în gură ta si să-ti ardă limba. Că oamenii, dacă se ceartă unii cu altii, după ce se împacă, se rusinează a se privi în fată ; cum tu, care azi stai în lume, iar mâine vei sta înaintea înfricosătorului divan, cum îndrăznesti unele ca acestea a zice? Nu te temi, că s-ar putea să se pogoare foc din cer si să te mistuiască pe tine, când deschizi gura împotriva Atotiitorului? Nici nu pui în mintea ta, că s-ar putea să se desfacă năpraznic pământul de sub picioarele tale si să te înghită? Nu te însela, omule, este cu neputintă a scăpa din mâinile Celui ce ne-a zidit. Ascultă pe cel ce zice: Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii si mortii. Până când întărâtăm pe Cela ce atâtea bunătăti ne-a dat nouă, Care, luând tină din pământ, a zidit pe om si a suflat întru el Duh de viată, Care a si supus toate sub picioarele Lui are ne cearcă si ne miluieste, Cela ce si pe Unul născut Fiul Său L-a dat pentru viata tuturor! Iar noi, în locul facerilor Lui de bine, spini si mărăcini li aducem, al căror sfârsit este arderea.

Întoarce-te dar, de acum înainte, la iubitorul de oameni si nepomenitorul de rău Dumnezeu, cerând pază gurii tale si usă de îngrădire împrejurul buzelor tale. Că văd pe Proorocul cât de înfricosat si de cutremurat strigă, vorbind cu Dumnezeu, prin curata rugăciune, zicând: „Doamne, auzit-am de faima Ta si m-am cutremurat de punerile Tale la cale, Dumnezeule”. Si iarăsi: „Auzit-am de aceasta si lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele si picioarele mele au sovăit” (Avacum 3, 2, l6). Iar, dacă rămânem defăimând pe Dreptul Judecător, să ascultăm pe Apostolul, care zice: „Sau dispretuiesti tu bogătia bunătătii Lui si a îngăduintei si îndelungii Lui răbdări, nestiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndemni la pocăintă? Dar, după învârtosarea ta si după inima ta nepocăită, îti aduni mânie în ziua mâniei si a arătării dreptei judecăti a lui Dumnezeu, care va da fiecăruia după faptele lui” (Rom 2, 4-6). Drept aceea, si în alt loc zice: „Dacă gresind, va gresi omul către om, se vor ruga pentru dânsul către Domnul. Iar dacă Domnului vom gresi, cum ne vom mai ruga Lui?” Deci să ne pocăim, fratilor. Până când amărâm pe Cel ce ne-a făcut pe noi? Dacă vom pierde limanul, unde ne vom mântui în vreme de furtună si de vifor! Dacă pe Domnul vom întărâta, către cine vom scăpa în ceasul necazului si al nevoii?

Eu, fratilor, acestea am scris vouă, nu ca unul ce arată cu fapta adevărul, ci ca un frate sfătuindu-vă. Că de nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, putin de nu s-ar fi sălăsluit în iad sufletul meu. Pentru aceea si pe voi vă rog, eu, cel ticălos între oameni, să vă rugati pentru mine către Domnul, ca să steargă multimea păcatelor mele, mai înainte de sfârsit, ca să nu fiu rusinat în asteptarea mea. Si în ceasul mortii să caute spre mine, după multimea îndurărilor Sale. Si, prin îngeri credinciosi si de lumină purtători, să povătuiască păcătosul meu suflet si, împreună cu ale voastre, în locasul dreptilor să-l odihnească. Că ce fel de frică si de cutremur nu are sufletul în ceasul acela? Căci, dacă acela ce se duce într-o tară depărtată, stă si se minunează, văzând popor străin si de altă limbă, pământ pe care niciodată nu l-a văzut, apoi, în ce fel de frică ne este sufletul, când se mută din lumea aceasta în ceea ce va să fie, văzând atunci cele ce niciodată nu le-a văzut? Deci, să ne îngrijim de cele de acolo, iubitilor, cu tot sufletul si inima. Să slujim lui Dumnezeu cu toată tăria noastră. Să păzim poruncile Lui cu toată puterea. Să iubim înfricosătorul si preacinstitul Numele Lui, iar pe aproapele ca pe noi însine, ca să ne învrednicim a auzi binecuvântatul glas; „Veniti, binecuvântatii Părintelui Meu, mosteniti împărătia cea pregătită vouă, de la întemeierea lumii” (Matei, 25, 34). Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce ne umple pe noi de binecuvântarea Sa, că întru toti vecii este mila Lui. Amin. 

(Proloage).

Acatistul zilei