Despre manie

 Pentru aducerea moastelor Sfantului Cuvios Dimitrie cel Nou la Bucuresti si Soborul Sfantului Arhanghel Gavriil, pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Stefan Savaitul si ale Sfintei Cuvioase Sara, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Cuvânt al Sfântului Teodor Studitul, despre mânie.

Fratilor si părintilor, putin ne-am depărtat de la voi si, iată, îndată venind, am aflat între voi neorânduieli. Si, oare, se cade înaintea soborului a arăta aceasta? Si atâta neorânduială, încât, unii, tinzându-si mâinile, au apucat unul de altul, cu mânie, cu iutime si cu strigare. Si despre unul, adică, nu este atâta mirare, fiindcă este mirean si încă nu este numărat cu fratii, dar, pentru celălalt, este lucru cu totul necuviincios si străin, pentru că cel călugărit si răstignit, pentru lume a facut lucrul acesta, cu mădularele lui cele pironite. Deci, te întreb eu pe tine frate: „Când te-ai pogorât de pe cruce si când te-ai slobozit cu această slobozenie si ti-ai pus mâinile, ca iudeii, pe Iisus?” Căci zice: „Cele ce ai făcut unuia dintru acesti frati, mai mici, ai Mei, Mie Mi-ai făcut. Oare, nu te-ai temut de fata Aceluia ce a grăit acestea? Sau nu te-ai rusinat de îngerul păzitor al vietii tale? Au nu te-ai sfiit de fratii cei ce te vedeau si se mirau?” Asa să lumineze, zice Scriptura, lumina noastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune si să proslăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” Iar pe tine, dimpotrivă, atâta te-a întunecat duhul cel rău, încât s-a si hulit numele lui Dumnezeu prin tine. Vai mie păcătosul, la câtă înăltime de viată suntem chemati, si unde ne-am pogorât, făcând neorânduieli, asemenea cu oamenii cei răi, mireni la năravuri. Dar zice el: Acela a început mai întâi sfada. Dar, n-ai auzit pe Domnul cum zice, către sluga care L-a lovit pe El peste obraz: „De am grăit rău, mărturiseste de rău, iar de am grăit bine, de ce Mă bati?” Si, iarăsi pe cruce zice: „Părinte, lasă-le lor păcatul acesta, că nu stiu ce fac.” Drept aceea, ai datoria, când esti clevetit, să grăiesti de bine. Si când esti bătut, să te rogi pentru cei ce te bat si, fiind hulit, să nu te mânii, iar tu, dacă nu te asemeni bunului Stăpân, vezi, cu cine te asemeni. Pentru aceea, dar, nu esti călugăr, ci bătăus, nici pustnic, ci tâlhar, nici fiu al păcii, ci esti fiu al mâniei. Oare, nu din defăimare au iesit bătăile si, bătăilor, le-a urmat moartea? Deci, cei ce fac unele ca acestea, să fie pusi la canonul ce li se cade, ca să nu meargă spre mai rău. Pentru că, unde vom pune pravila apostolească, care zice: „Episcopul sau preotul sau diaconul, de va bate pe credinciosii ce gresesc, sau pe necredinciosii ce fac strâmbătate, acela să fie lepădat din rangul lui.” Că nicidecum nu ne-a învăŃat pe noi Domnul unele ca acestea ci cele potrivnice: fiind bătut, tu să nu bati, fiind clevetit, nu răspunde, pătimind, nu te înspăimânta. Lui Dumnezeu este slava, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

(Proloagele)