joi, 22 februarie 2024

AM CITIT

"Dupa sapte ani"-Guillaume Musso



Cat timp am fost bunica cu norma intreaga, pe perioada de odihna a nepotilor am citit “Dupa sapte ani”, o carte excelenta, scrisa foarte frumos, plina de suspans, adrenalina și ceva dragoste.

Sebastian si Nikky, doua persoane total diferite, care provin din medii sociale diferite, se întâlnesc, se indragostesc, se casatoresc, au doi copii gemeni (pe Jeremy si Camille) si divorteaza. Fiica ramane in grija tatalui si o creste conform principiilor lui. Baiatul ramane in grija mamei si aceasta il creste asa cum este firea ei: libertina, putin inconstienta.

Cartea incepe cu o dimineata obisnuita, dar care se transforma in cateva zile de cosmar, in momentul in care Nikky il suna pe Sebastian sa ii spuna ca fiul lor a disparut de 3 zile.

Cand cei doi pleaca in cautarea fiului, te astepti ca il vor gasi imediat insa, de fiecare data cand spui gata, ceva se incurca, ceva nu merge bine, sunt aruncați într-o nouă aventură care te tine captivat, astfel ca nici nu stii cand trece timpul, cat de repede dai paginile cartii.

Finalul m-a dezamagit putin, pentru ca mi s-a parut ca firul povestii s-a terminat cam brusc.

Nu va povestesc mai mult, va las pe voi sa aflati ce se intampla cu Jeremy, daca a fost răpit sau este doar o gluma de adolescent și care sunt aventurile de care au parte cei doi părinți.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu