Pentru rugaciunile Sfintilor doctori fara de arginti Cosma si Damian, cei din Asia, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Fiule, de as fi avut toate bogatiile lumii, nu mi-as fi lipit inima de ele. Toata mangaierea sufletului meu a fost stramtorarea saraciei si in saracuta mea casa din Nazaret am fost mai multumita decat daca as fi locuit in palate marete si regesti.
Este
adevarat ca ma trageam din familia regeasca a lui David, dar pe vremea mea
aceasta familie a ajuns saraca.
Darurile
Crailor din Rasarit, aduse Fiului meu, le-am impartit saracilor. Ma bucuram mai
mult traind in saracie si lipsa decat daca as fi avut din belsug. Mergi si vezi
casa mea din Nazaret, si-ti va arata cat de departe am fost de bogatie si
stralucire.
Inima
mea n-a dorit decat bogatiile cele vesnice si nu s-a ingrijit deloc de cele
pamantesti.
Saracul
cu duhul se multumeste numai cu Dumnezeu si este cel mai bogat cand are
dragostea Lui. Omul care doreste bogatii si comori pamantesti, orbeste. Nimeni nu
se gandeste atat de putin la Dumnezeu si la al sau suflet, ca si cel ce vrea sa
adune multe lucruri lumesti.
Dorinta
flamanda de a avea, ocupa sufletul, acest chip grozav indeparteaza orice
inteles al lucrurilor duhovnicesti si impiedica inima pentru ca sa nu auda
glasul lui Dumnezeu care-i vorbeste. Niciodata nu vei fi asa de liber ca atunci
cand vei trai in saracie cu duhul.
Ce
bine iti aduc aurul si argintul, daca ele te zdrobesc mai intai cu grijile si
apoi iti rapesc si cerul?
Natura
se multumeste cu putin si tu de ce vrei sa ai lucruri luxoase si in plus,
daca-ti sunt de ajuns cele trebuincioase?
Putini
sunt cei ce nu-si lipesc inimile lor de bogatiile lor, si multi sunt cei care
se folosesc rau si chiar pentru aceea sunt aruncati in iad.
Ceea
ce ai de la Dumnezeu cheltuieste in fapte de milostenie, pentru ca vei da seama
de felul cum ai intrebuintat pana la cel din urma ban.
Sa
te gandesti ca la sfarsit, ori sarac, ori bogat, nu vei lua cu tine nimic si nu
vei duce cu tine decat faptele tale cele bune ori cele rele.
Calugarii
numeau manastirile case de saracie, pentru ca in ele nu adunau belsug de
bogatii, ci adunau multime de fapte crestine. Faptele cele bune si virtutile
sunt adevarate bogatii, pentru ca numai ele ii aduc bine sufletului. Curatia inimii
si constiinta buna sunt comorile cele nepretuite pentru vesnicie. De vrei sa le
ai, traieste in saracie cu duhul.
Urmeaza-ma
pe mine!
(Viata,
Urmarea si Psaltirea Maicii Domnului – Mama Noastra)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu