CUVANT DE FOLOS

 DESPRE RECUNOSTINTA SI INCREDEREA IN DUMNEZEU (I)

 

          A fost candva un mare nevoitor care, savarsind dumnezeiasca Liturghie, vedea alaturi de sine ingeri, dar nu era prea iscusit in dogme si, din simplitatea sufletului sau, luase de la eretici randuiala slujbei, de care se tinea fara sa isi dea seama ca greseste.

          Odata, la slujba a venit un diacon priceput in invatatura si batranul a savarsit Liturghia cu el.

          -Parinte, ce ai spus tu la slujba nu se potriveste cu credinta dreptslavitoare, ci este luat de la eretici - a zis dupa aceea diaconul, insa batranul, care din nou vazuse ingeri in vremea slujbei, nu l-a luat in seama.

          -Gresesti, parinte, Biserica nu primeste asa ceva – a staruit diaconul.

          Dupa atatea mustrari, batranul, vazand in ziua urmatoare, dupa obicei, ingeri, i-a intrebat:

          -Iata ce-mi spune diaconul: adevarat sa fie?

          -Sa ascultati de dansul, ca drept graieste – i-au spus ingerii.

          -Dar de ce nu m-ati indreptat chiar voi?

          -Dumnezeu a randuit ca oamenii sa fie indreptati tot de oameni!

 

(Apa vietii – 300 de istorioare cu talc duhovnicesc)