DESPRE SFINTELE TAINE

 SFANTA IMPARTASANIE - I

– Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtăşanii?

– Împărtăşania te desăvârşeşte, nu-ţi iartă păcatele. Dacă te spovedeşti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic şi la împărtăşit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva – te-a jignit cineva şi ai zis: „Treaba lui, ce dacă m-a jignit!” Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ţi recunoşti greşeala, ori, în sfârşit, să nu-l laşi să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: „Nu mai am nimic cu el!”, că e tot un fel de a-l dispreţui şi a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potriveşte cu armonia. Vorbeşte cu el, ca să vadă că eşti cald, nu respingător. Ura îşi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluţi cu toată lumea, dar cu amărăciune şi cu noduri. Asta nu e bine. Frăţiile voastre trebuie să ştiţi că a iubi pe vrăjmaşi este o poruncă. Dar pe nevrăjmaşi? Dar pe unul care ţi-a năzărit: „Uite şi ăla cum e, fistichiu!” Trebuie să fiţi serioşi în ce priveşte relaţia mută cu lumea, nu relaţia manifestată. Trebuie, ori să-l compătimeşti, ori să-l fericeşti în inima ta.

Eram la închisoare şi era acolo un om rău, foarte rău. Nu puteai să ai o relaţie cu el. Şi am zis în inima mea aşa: „Măi, ăsta are şi el o mamă şi mamă-sa îl iubeşte. Noi nu-l iubim. O, ce bine că îl iubeşte şi pe ăsta cineva!” Nu trebuie să ne complicăm judecând.

Şi te mărturiseşti incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbeşti de rău, şi ele se înregistrează toate. E uşor să spui: „Uite ce a făcut!”, dar tu nu ştii de ce a făcut şi nici nu-i cunoşti întoarcerea lui cu lacrimi. Şi nu auziţi că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut? Şi ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, şi asta-i prost, să se vorbească cu uşurinţă de rău de altul: „Da’ ce, numai eu vorbesc? Da’ ce, nu merită? Da’ ce, nu văd eu ce face?”

Fraţilor, nu există în creaţia lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu ştie Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu decât de oameni? Şi atunci, sigur că suntem urmăriţi. Şi nouă ni se cere dăruirea. Vreţi să biruiţi: smeriţi-vă şi nu judecaţi pe nimeni. Pentru că în felul acesta veţi fi liberi. Altfel nu. Îţi duci viaţa în funcţie de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. Iei lucruri prin comparaţie. „Eu nu sunt aşa!” Şi te iei în comparaţie cu un om pe care tu îl numeşti ticălos. De ce nu te iei în comparaţie cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Atonitul? De ce nu te iei în comparaţie cu diferiţi Părinţi cunoscuţi, care duc o viaţă aleasă? Mântuitorul spune: Iubiţi pe vrăjmaşi, pe cel care-ţi face rău. Cum e vorba: „Mi-a zis, şi i-am zis, şi am să-i zic!” Nu numai că nu-l ierţi, dar te gândeşti la o răzbunare faţă de el. Vreţi răzbunare? Vă învăţ eu: să-l iubiţi şi să-l pomeniţi la rugăciune. Pentru că dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, şi e mai bine aşa, că spune şi Scriptura: Răzbunarea e a Mea.

Pentru că tu nu eşti acela despre care zici că eşti mai mult sau mai puţin. Tu eşti acela care eşti în faţa lui Dumnezeu. Dumnezeu ştie toate aceste lucruri. Numai la lucrul acesta dacă sunteţi atenţi, sunteţi oameni cu nume duhovnicesc: să nu mai judeci pe nimeni. Pentru că, vrând-nevrând, îţi fuge mintea: că sunt fistichii, că lumea nu e pregătită de o viaţă creştinească – „Ce, domnule, mă opreşti de la viaţă?” Nu te opresc de la viaţă: tocmai, că vreau să te duc la Viaţă. În cazul în care nu primeşte sfatul, trebuie să ne rugăm pentru el, nu să stăm nepăsători. „Pentru că tot atâtea suflete ucidem câte din vina noastră lăsăm să se osândească” (Sfântul Grigorie de Nazianz).

 

(Ne vorbeste Parintele Arsenie Papacioc)