JUDECAREA APROAPELUI

 

PACATUL JUDECARII APROAPELUI (1)

 

Atunci cand vorbim despre judecare intelegem patima prin care condamnam, defaimam, umilim pe cineva sau pe mai multi, fie prin cuvintele rostite, fie prin actiunile noastre, fie chiar si numai prin gandurile pe care le avem. Este de la sine inteles, desigur, ca a critica pe cineva prin cuvinte sau prin diferite actiuni (si printr-o simpla strambatura a fetei putem face acest lucru) este mai de condamnat decat a judeca pe cineva numai prin gand, pentru ca in cel din ultim caz ne rezumam numai la noi insine neimplicandu-i si pe altii. Acest lucru nu inseamna insa ca, daca avem ganduri rele despre viata si activitatea aproapelui nostru si il condamnam numai in strafundul sufletului nostru, suntem nevinovati.

Cuviosul Dorotei ne explica clar ce inseamna exact judecarea aproapelui:

“Nimic nu il manie mai mult pe Dumnezeu, nimic nu il indeparteaza pe om de Acesta si nu il duce la parasire precum o fac cuvintele rele, judecarea si defaimarea aproapelui. Alt lucru este vorba rea, alt lucru este judecarea si alt lucru este defaimarea.

Vorbirea rea este atunci cand cineva transmite prin cuvinte pacatele aproapelui; de exemplu, cutare a spus minciuni, sau s-a maniat, sau s-a desfranat, sau a facut alte lucruri asemanatoare cu acestea. Spunand toate acestea deja acel om il vorbeste de rau, il barfeste pe aproapele sau, adica vorbeste cu rautate impotriva cuiva, discuta cu patima despre pacatele aceluia.

Judecarea consta in faptul de a condamna insusi omul despre care spunem ca este mincinos, sau manios, sau desfranat. Facand aceasta, criticam insasi aplecarea sufletului lui si tragem concluzii pentru intreaga lui viata spunand ca astfel este viata lui, acesta este el si asa il judecam; acesta este un pacat foarte mare. Este o mare diferenta intre a spune cineva despre altcineva ca s-a maniat si altceva a spune ca acela este un tip manios si sa traga astfel, cum am spus, concluzii pentru intreaga lui viata.”

In ceea ce priveste defaimarea aproapelui, Cuviosul Dorotei ne explica aceasta patima prezentand parabola vamesului si fariseului (Lc.18, 9-14):

“Fariseul din parabola, atunci cand se ruga si multumea Domnului pentru realizarile lui, nu spunea minciuni, ci adevarul. Nu a fost judecat insa pentru ca a multumit Domnului, deoarece avem obligatia sa multumim Domnului atunci cand ne-am invrednicit sa facem ceva bine, deoarece El a lucrat impreuna cu noi, ajutandu-ne la acel lucru. De aceea, asa cum am spus, nu a fost judecat fariseul deoarece a spus:”Nu sunt ca ceilalti oameni”, ci a fost judecat atunci cand si-a intors privirea catre vames si a spus:”Nu sunt nici ca acest vames de aici”. Atunci a pacatuit, deoarece in acest mod a criticat insasi persoana, a criticat aplecarea sufletului aceluia; cu o simpla expresie a judecat intreaga lui viata; de aceea vamesul a iesit din templu mai indreptat decat acesta. Deoarece nimic nu este mai greu, nimic nu face stricaciuni mai mari, dupa cum spun de multe ori, decat a judeca pe cineva si a condamna pe aproapele sau”.

Fapta de mai sus a fariseului constituie un exemplu clar de defaimare a aproapelui, adica de dispretuire totala a acestuia, de anihilare a personalitatii lui.

 

(Pacatul judecarii aproapelui si a slujitorilor sfintiti-arhimadrit Vasilios Papadari)