Pentru
rugaciunile Sfintilor 7 Mucenici Macabei, cu mama lor Solomoni si dascalul lor
Eleazar, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.
Nota: pentru ca in aceasta zi nu este
acatist, am ales sa postez acatistul restant din data de 16 mai
Acatistul Sfinților Cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei
Condacul 1
Preacuvioşilor
şi de Dumnezeu purtătorilor Părinţi Sila, Paisie și Natan, care s-au nevoit
duhovniceşte în Sihăstria Putnei şi, ca nişte stele luminoase, au strălucit pe
cerul Bisericii româneşti, cântări de laudă să le aducem cu dragoste, ca, prin
mijlocirile lor, de toate nevoile şi necazurile izbăvindu-ne, să le cântăm:
Bucură-te, treime de Cuvioși Părinți!
Icosul 1
Îngerul
Sfatului Celui Mare, Iisus Hristos Domnul, v-a chemat pe voi, fericiţilor
Părinţi Sila, Paisie şi Natan, încă din fragedă vârstă la viaţa îngerească. Iar
voi, răspunzând chemării, v-aţi arătat prin har şi prin nevoinţă fii ai Tatălui
ceresc, pentru aceea vă cântăm:
Bucuraţi-vă, aleșii Tatălui;
Bucuraţi-vă, următorii Fiului;
Bucuraţi-vă, ale Duhului lăcaşuri;
Bucuraţi-vă, ale Treimii sălaşuri;
Bucuraţi-vă, îngeri pământeşti;
Bucuraţi-vă, oameni cereşti;
Bucuraţi-vă, lumini duhovniceşti;
Bucuraţi-vă, făclii soborniceşti;
Bucuraţi-vă, vlăstare ale Duhului;
Bucuraţi-vă, fii ai tunetului;
Bucurați-vă, flori din pustie;
Bucuraţi-vă, a monahilor bucurie;
Bucură-te, treime de Cuvioși Părinţi!
Condacul al 2-lea
Iubind din
pruncie curăţia, Cuvioase Părinte Sila, ai mers la Stareţul Ghedeon din Schitul
Orăşeni, precum cerbul însetat la izvoarele apelor, așa cum zice
psalmistul, şi te-ai supus ascultării, maica smereniei și a întregii
înțelepciuni, ca un viteaz ostaş al lui Hristos, cântând: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înţelegerea cea
cu anevoie de înţeles - taina mântuirii - vrând tânărul Sila să o înţeleagă
prin trăire, a luat asupra sa crucea lepădării de sine şi L-a descoperit în
inima sa pe Hristos Cel înviat, pentru care îl lăudăm:
Bucură-te, ales ca şi Ieremia, din
Vechiul Legământ;
Bucură-te, viteaz ca şi David cel preablând;
Bucură-te, nou Abel prin viaţă curată;
Bucură-te, nou Moise prin înţelegere dreaptă;
Bucură-te, a Moldovei odraslă frumoasă;
Bucură-te, a Bisericii stea luminoasă;
Bucură-te, iubitor al slujbelor dumnezeieşti;
Bucură-te, râvnitor al tainelor duhovniceşti;
Bucură-te, ascultător al dumnezeiescului cuvânt;
Bucură-te, împlinitor al acestuia cu mult avânt;
Bucură-te, dispreţuitor al gândurilor trupeşti;
Bucură-te, cinstitor al viețuirii îngereşti;
Bucură-te, Sfinte Părinte Sila, de trei ori fericite!
Condacul al 3-lea
Puterea Celui
Preaînalt te-a umbrit, Părinte Paisie, şi ţi-a sădit în suflet dumnezeiescul
dor, de care aprins fiind şi cu lacrimi udând pământul inimii tale, ai secerat
spicele sfintelor virtuţi, cântând: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având pe
Cuvântul cel veşnic în inima sa Cuviosul Paisie, după ce s-a ostenit în viaţa
de obşte, tânjind după viaţa pusnicească, a alergat la Stareţul Sila, care,
bucurându-se, a săltat duhovniceşte şi i-a binecuvântat dorirea, iar noi îi
strigăm:
Bucură-te, mlădiţă duhovnicească;
Bucură-te, floare pustnicească;
Bucură-te, rod al ascultării;
Bucură-te, fiu al înfrânării;
Bucură-te, ucenic osârduitor;
Bucură-te, părinte primitor;
Bucură-te, cămară a fecioriei;
Bucură-te, vistierie a sărăciei;
Bucură-te, nou Iov întru răbdare;
Bucură-te, alt Avraam prin ascultare;
Bucură-te, cel ce, peste tot, nume bun ai lăsat;
Bucură-te, cel ce de adierea Sfântului Duh ești purtat;
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Părinte Paisie!
Condacul al 4-lea
Viforul ce se
ridicase împotriva fiilor Bisericii dreptslăvitoare, s-a abătut asupra Moldovei
Binecredinciosului Voievod Ştefan şi a risipit multe biserici şi mănăstiri;
dar, ajungând la schitul tău, Sfinte Natan, i-ai stat împotrivă ca un stâlp
însufleţit şi străjer al predaniei Sfinţilor Părinţi şi al limbii româneşti,
cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
A auzit Sfântul
Ierarh Iacob Putneanul de virtuţile care îţi împodobeau sufletul şi de râvna
pentru credinţa cea dreaptă şi, văzând darul scrierii tale celei frumoase, te-a
ales a-i fi părinte duhovnicesc şi îndeaproape lucrător împreună cu el, iar noi
îţi cântăm aşa:
Bucură-te, al Ortodoxiei fierbinte
apărător;
Bucură-te, cel ce ne ești părinte rugător;
Bucură-te, îndemnătorul nostru prin aleasa-ţi nevoinţă;
Bucură-te, izbăvitorul nostru de crunta suferinţă;
Bucură-te, sfinţit mărturisitor;
Bucură-te, drept propovăduitor;
Bucură-te, cel ce ne scapi de asupritori;
Bucură-te, cel ce ne ferești de înșelători;
Bucură-te, cu Iacob Putneanul împreună-lucrător;
Bucură-te, al neamului românesc ocrotitor;
Bucură-te, cel ce multe cărţi te-ai ostenit a scrie;
Bucură-te, cel ce numele ctitorilor ai făcut peste veacuri să se ştie;
Bucură-te, Sfinte Părinte Natan, mult-nevoitorule!
Condacul al 5-lea
Pe Soarele cel
în Trei Lumini, înţelegându-L treimea Cuvioşilor Părinţi că străluceşte cu
putere în neînseratul nostru Răsărit, prin curăţia inimii L-au văzut şi s-au
arătat martori ai Lui, cu adevărat, prin vieţuirea lor cea sfântă, strigând:
Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând
vrăjmașii nevăzuţi, în Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie și Natan, harul Duhului
Sfânt agonisit prin aspre osteneli și neîncetate rugăciuni, nerăbdând
strălucirea sa, s-au pornit cu ură împotriva lor, cu multe uneltiri
pricinuitoare de lipsuri, pentru care sfinţii aud acum de la noi acestea:
Bucuraţi-vă, icoane ale schimei
îngereşti;
Bucuraţi-vă, crini ai viețuirii călugăreşti;
Bucuraţi-vă, luceferi mult strălucitori;
Bucuraţi-vă, nori de lumină purtători;
Bucuraţi-vă, locuitori ai Ierusalimului ceresc;
Bucuraţi-vă, rugători pentru neamul românesc;
Bucuraţi-vă, fii luminaţi ai Bisericii Ortodoxe străbune;
Bucuraţi-vă, părinţi rugători ai celor ce vieţuiesc în lume;
Bucuraţi-vă, cei ce, flămânzind, pe mulţi aţi săturat;
Bucuraţi-vă, cei ce, însetând, pe mulţi aţi adăpat;
Bucuraţi-vă, cei ce, sărăcind, pe mulţi aţi îmbogăţit;
Bucuraţi-vă, cei ce, pătimind, pe mulţi aţi întărit;
Bucură-te, treime de Cuvioși Părinți!
Condacul al 6-lea
Vestitor şi
purtător de Dumnezeu făcându-se Cuviosul Sila, a alergat la Sihăstria Putnei şi
mult s-a ostenit pentru acest sfânt lăcaş şi pentru lavra cea mare a Putnei,
adunând milostenii de la bunii creştini şi de la domnitorii binecredincioşi,
pentru toate cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucind la
plinirea vremii în Sihăstria Putnei prin harul stăreţiei, Părinte Sila, ai
izgonit din inimile tuturor celor ce alergau la tine întunericul înşelării; și
idolii patimilor, nerăbdând călăuzirea ta luminoasă, au căzut, iar fiii tăi
duhovniceşti, care s-au izbăvit de ei, te cinsteau așa:
Bucură-te, îndreptător al vieţuirii
pustniceşti;
Bucură-te, izgonitor al nălucirilor diavoleşti;
Bucură-te, cel ce ai biruit rătăcirea;
Bucură-te, cel ce ai adus izbăvirea;
Bucură-te, cel ce ai înecat pe netrupescul Faraon;
Bucură-te, propovăduitor al Celui ce este Dumnezeu și Om;
Bucură-te, stâlp luminos şi călăuzitor;
Bucură-te, comoară frumoasă a virtuţilor;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii neîncetate;
Bucură-te, învăţător al vieţuirii neîntinate;
Bucură-te, când se cinstește astăzi al tău nume;
Bucură-te, cel ce prin minuni ajuți întreaga lume;
Bucură-te, Sfinte Părinte Sila, de trei ori fericite!
Condacul al 7-lea
Vrând a te
depărta şi mai mult de acest veac înşelător de acum, Cuvioase Paisie, te-ai
predat cu totul proniei celei dumnezeieşti şi lăsând egumenia Mănăstirii
„Sfântul Ilie”, ai fost rânduit la Mănăstirea Râşca şi apoi ai ales, cu
înţelepciune, a trăi în sihăstrie, pentru care cântăm: Aliluia
Icosul al 7-lea
Arătat-a
Ziditorul făptură nouă pe Sfântul Părinte Paisie, atunci când prin dumnezeiasca
voie s-au aflat moaştele sale de minuni făcătoare şi de bună mireasmă
izvorâtoare, împreună cu ale părinţilor săi duhovniceşti Sila şi Natan, printre
ruinele vechii bisericii a Sihăstriei Putnei. Iar noi, bucurându-ne de această
arătare, îl lăudăm strigându-i:
Bucură-te, luminător al celor ce se
ostenesc;
Bucură-te, povăţuitor al celor ce se mântuiesc;
Bucură-te, surpare a vrăjmaşilor nevăzuţi;
Bucură-te, pierzare a războinicilor văzuţi;
Bucură-te, cel ce te-ai suit la cer prin fapte bune;
Bucură-te, cel ce ai urât împătimirea cea către lume;
Bucură-te, cel ce ai dispreţuit îndulcirile lumeşti;
Bucură-te, cel ce ai alungat puterile diavoleşti;
Bucură-te, cel ce pe Satana l-ai biruit;
Bucură-te, cel ce pe Hristos L-ai preaslăvit;
Bucură-te, cel ce pe cinstitorii tăi îi păzești;
Bucură-te, cel ce izvor de bună-mireasmă eşti;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Paisie!
Condacul al 8-lea
Văzând naşterea
minunată a Cuviosului Paisie în Betleemul cel ceresc, Cuviosul Natan,
simţindu-şi apropiatul sfârşit mai mult s-a înstrăinat de lumea aceasta, şi
mintea cu totul în cer şi-a mutat prin neîncetată rugăciune, cântând, ca un
adevărat fiu al Bunei-Vestiri, Celui în peşteră născut şi în iesle înfăşat:
Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu totul fiind
între cei de jos, pe care îi păstorea, Cuviosul Natan, de părinţii Sila şi
Paisie şi de întreaga Biserică cerească nicicum nu era despărţit cu mintea şi
cu duhul, că, urmând Cuvântului Celui Necuprins, punea în inima sa suişuri
dumnezeieşti şi împreună cu ei preamărea pe Treimea cea de o fiinţă şi
nedespărţită, pentru care şi noi, îi aducem laude, zicând:
Bucură-te, trandafir neveştejit;
Bucură-te, crin preasfinţit;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru noi;
Bucură-te, cel ce ne izbăveşti din nevoi;
Bucură-te, cel ce ne dai vindecare;
Bucură-te, cel ce în ispite ne dai răbdare;
Bucură-te, cel ce ne mijloceşti cunună de viaţă;
Bucură-te, cel ce ne dăruieşti a harului dulceaţă;
Bucură-te, cu Natan, prorocul pocăinţei;
Bucură-te, cu Iacob Putneanul, apărătorul credinţei;
Bucură-te, bună-mireasmă a virtuţilor sfinte;
Bucură-te, iscusit meşteşugar de cuvinte;
Bucură-te, Sfinte Părinte Natan, mult-nevoitorule!
Condacul al 9-lea
Toată firea
îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al îndumnezeirii Sfinţilor Părinţi
Sila, Paisie şi Natan, căci, purtători de trup fiind, au vieţuit ca îngerii cei
fără de trup, şi, trăind în lumea aceasta, s-au arătat mai presus de ea,
învistierind în inima lor cea curată Focul cel mistuitor, pe Domnul Cel
neapropiat, Căruia cu un glas I-au cântat: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Pe ritorii cei
mult-vorbitori şi necredincioşi ai acestui veac îi vedem tăcând ca nişte peşti
fără de glas înaintea sfintelor voastre moaşte purtătoare de har şi
frumos-mirositoare; că nu se pricep să spună în ce chip deşi aţi murit, sunteţi
vii între credincioşi şi între următorii nevoinţei voastre ca nişte adevăraţi
părinţi. Iar noi, minunându-ne de o taină ca
aceasta, cu evlavie vă cinstim:
Bucuraţi-vă, părinţi preaiubiţi;
Bucuraţi-vă, doctori iscusiţi;
Bucuraţi-vă, călăuze cerești;
Bucuraţi-vă, albine duhovniceşti;
Bucuraţi-vă, harpe bine-glăsuitoare;
Bucuraţi-vă, izvoare frumos curgătoare;
Bucuraţi-vă, cei ce talanţii încredinţaţi i-aţi înmulţit;
Bucuraţi-vă, cei ce slugi credincioase v-aţi dovedit;
Bucuraţi-vă, preoți cu numărul Treimii;
Bucuraţi-vă, fii ai Cincizecimii;
Bucuraţi-vă, cei ce uşile cerului ni le deschideţi;
Bucuraţi-vă, cei ce poarta largă pierzării ne-o închideţi;
Bucură-te, treime de cuvioși părinți!
Condacul al 10-lea
Vrând să
mântuiască pe cei ce din dragoste pentru El au părăsit lumea, Mai-marele
păstorilor, a aşezat în fruntea turmei celei duhovniceşti de la Sihăstria
Putnei pe bunul păstor Sila, ca pe un luminător al asemănării cu Dumnezeu, care
pe toţi îi îndemna să cânte: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid eşti,
Părinte Sila, prin rugăciunile tale către Hristos, celor ce trăiesc în curăţie
şi tuturor celor ce aleargă la sfintele tale moaşte; că Mirele sufletelor
noastre te-a arătat pe tine vas ales al darurilor Duhului Sfânt, iar pe noi
ne-a învăţat să-ţi cântăm:
Bucură-te, alabastru cu mir ceresc;
Bucură-te, liman al celor ce se nevoiesc;
Bucură-te, toiag al nevăzătorilor;
Bucură-te, îndrumător al călătorilor;
Bucură-te, furnică mult nevoitoare;
Bucură-te, albină de nectar sfânt adunătoare;
Bucură-te, ctitor de lăcaşuri sfinte;
Bucură-te, cel îndumnezeit la minte;
Bucură-te, plugar duhovnicesc;
Bucură-te, sihastru dumnezeiesc;
Bucură-te, diamant al răbdării;
Bucură-te, icoană a înfrânării;
Bucură-te, Sfinte Părinte Sila, de trei ori fericite!
Condacul al 11-lea
Ostaşule viteaz
al Împăratului ceresc, Sfinte Părinte Paisie, nu se pricepe mintea noastră a-ţi
aduce laude pe măsura vredniciei tale; că se biruieşte şi mintea cea mai presus
de lume a te lăuda pe tine şi pe cei împreună cu tine nevoitori; însă, ca un
bun părinte, primeşte dragostea noastră cea duhovnicească şi pe cei buni, în
bunătate îi păzeşte, iar pe cei răi, buni îi fă cu bunătatea Celui singur Bun
şi de oameni Iubitor, Căruia Îi cântăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Făclie
primitoare de Lumina cea din Lumină vedem pe Cuviosul Stareţ Paisie
împotrivindu-se întunericului neştiinţei, uitării şi nepăsării duhovniceşti;
şi, aprinzând în sine râvna cea dumnezeiască, pe toţi îi învaţă a trăi în chip
cucernic și bineplăcut Domnului, pentru care se cinsteşte cu acestea:
Bucură-te, învăţător al neîmprăştierii;
Bucură-te, cel ce ai primit darul înainte-vederii;
Bucură-te, cu Paisie Egipteanul, Sfântul tău ocrotitor;
Bucură-te, cu Paisie de la Neamț, în acelaşi veac nevoitor;
Bucură-te, cu Sila şi Natan rugător pentru noi;
Bucură-te, cu Daniil Sihastru, mângâietor în nevoi;
Bucură-te, împreună cu ierarhul Leontie mijlocitor;
Bucură-te, împreună cu Ştefan cel Mare mărturisitor;
Bucură-te, împreună cu toţi sfinţii Moldovei luminător;
Bucură-te, împreună cu toţii sfinţii României ocrotitor;
Bucură-te, cel ce asculți a noastră rugăciune;
Bucură-te, ce ce ne primești smerita închinăciune;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Părinte Paisie!
Condacul al 12-lea
Cu harul şi
puterea mijlocirii tale, Părinte Natan, ocroteşte Biserica noastră, poporul acesta
şi toată suflarea dreptslăvitoare de toată reaua întâmplare, de rătăciri și
dezbinări, de ispitele ce vin de la trup, de la lume şi de la diavol, iar în
ceasul din urmă ne fii aproape cu solirile tale, ca împreună cu tine să cântăm
lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând
arătarea ta în aceste vremuri din urmă, te fericim toţi, Părinte Natan
fericite, împreună cu toţi Sfinţii ştiuţi şi neştiuţi ce s-au nevoit şi au
strălucit în părțile Bucovinei, ca pe un puternic mijlocitor înaintea Sfintei
Treimi şi ca pe un ocrotitor şi mângâietor al tuturor celor ce te fericesc aşa:
Bucură-te, cel ce în trezvie te-ai
arătat ca un Heruvim;
Bucură-te, cel ce în rugăciune ai fost ca un Serafim;
Bucură-te, al iubirii lui Hristos purtător;
Bucură-te, al Bunei-Vestiri propovăduitor;
Bucură-te, iubitor al sărăciei;
Bucură-te, părinte al pustiei;
Bucură-te, cel ce, flămânzind pe pământ, în cer te veselești;
Bucură-te, cel ce, însetând puţin în lume, har din cer dăruiești;
Bucură-te, cel ce, pătimind, te-ai bucurat;
Bucură-te, cel ce, în lipsuri fiind, ai răbdat;
Bucură-te, cel cu Sfinţii Sila şi Paisie împreună-nevoitor;
Bucură-te, pentru fiii Bisericii Răsăritului mijlocitor;
Bucură-te, Sfinte Părinte Natan, mult-nevoitorule!
Condacul al 13-lea
O, prealăudată
treime de Cuvioşi: Sila, Paisie și Natan, cercetează-ne și ne ascultă pe noi,
primește această smerită rugăciune a noastră și cere pentru noi Preasfintei
Treimi ca viața noastră în pace şi în adevărată pocăinţă să o săvârșim, iar în
veacul ce va să fie răspuns bun să aflăm la înfricoşătoarea judecată, ca,
împreună cu voi să cântăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh: Aliluia! (de
trei ori)
Rugăciune
Sfinților
Cuvioşi Părinţi Sila, Paisie şi Natan, iubind pe Dumnezeu şi frumusețea Casei
Lui, în vieţuirea voastră mult v-aţi ostenit şi aţi strălucit cu virtuţile, iar
talanţii cei daţi vouă de Părintele ceresc, de unde este toată darea cea bună,
i-aţi înmulţit, prin osteneala mâinilor şi prin neîncetata rugăciune, în
vremuri de linişte şi pace, ca şi în anii de lipsuri şi greutăţi ai stăpânirii
străine. De Dumnezeu-purtătorilor Părinţi, care ne-aţi lăsat sfintele voastre
moaște ca mărturie a sfințeniei, întăriţi-ne cu rugăciunile voastre ca să putem
trece prin valul ispitelor de tot felul, să iubim credinţa cea dreaptă, limba
strămoşească şi neamul. Luminaţi-ne calea, ca să nu ne pierdem în învălmăşeala
grijilor acestei lumi, ci prin mijlocirile voastre să ajungem şi noi la
frumuseţea cea negrăită a Luminii celei neînserate şi la odihna şi bucuria
veşnică a Împărăției cerurilor, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh,
în vecii vecilor. Amin.
(sursa: doxologia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu