TREZIRE DUHOVNICEASCA

Sa nu pricinuim noi sminteli

Pe cat putem, sa luam aminte ca noi sa nu dam prilejuri sa se creeze situatii grele. Sa nu deschidem crapaturi diavolului, deoarece sufletele care au cugetarea stricata se vatama si cauta apoi sa se indreptateasca pe ei insisi. Procedand astfel, intr-o parte zidim si in cealalta parte daramam.

Odata au venit la Coliba cativa tineri modernisti si am discutat cu ei. In ziua aceea trebuia sa ies din Sfantul Munte. Cand au aflat aceasta au iesit si aceia din Munte si pe vapor au venit si au stat alaturi de mine. M-au intrebat cu mult interes despre diferite subiecte duhovnicesti. Insa unii din corabie s-au smintit si au inceput sa ne priveasca foarte banuitor. Daca as fi putut prevedea ca s-ar putea sminti de aceasta ceilalti, m-as fi ingrijit sa iau masurile necesare.

Lumea este vicleana. Trebuie sa ne ingrijim sa nu cream sminteli. Nu suntem raspunzatori pentru cele de care nu ne putem apara sau pentru care nu avem experienta. Sa nu asteptam plata de la Dumnezeu, cand noi, din neatentia noastra pricinuim probleme. Plata avem numai atunci cand noi suntem atenti si problemele le creeaza vrajmasul. Cineva imi spune, de pilda, ca sunt inselat. Mai intai caut sa vad daca sunt inselat sau nu. “Ca s-o spuna acela, a vazut ceva. N-a putut-o spune asa, fara motiv. De ceva s-a smintit”. De aceea stau si ma gandesc ca sa aflu de ce s-a smintit, pentru ca sa ma indrept. Daca spune ca sunt inselat, atunci sunt vrajitor, iar pentru mine aceasta este castig, caci nu se va mai aduna lume si ma voi linisti. Dar acela, sarmanul, se va osandi, pentru ca face rau Bisericii. Nu-i pacat? Insa si eu sunt de vina, pentru ca la ceva nu am luat aminte.

Vin unii sa-mi sarute mana si ii lovesc usor peste cap. Altul vede si spune: ”Ii binecuvinteaza, desi este numai monah! Ce este aceasta?”. Nu sunt de vina ei, trebuie sa n-o mai fac eu.

-Parinte, daca cineva, din neatentie, creeaza o oarecare sminteala, unii spun: ”Lasa-l pe acesta, este lipsit de judecata!”.

-Lipsa de judecata are cel care nu poate gandi, nu cel care este neatent. Cel neatent aprinde foc si nu se gandeste ca va arde totul in locul unde l-a aprins. Cand vreodata aprinde foc un astfel de om si parleste si alte suflete, avem datoria sa ne rugam si sa aruncam si vreo galeata de apa. Sunt si altii care sunt violenti – au si evlavia impreuna cu vatamarea de minte – si atunci cand aud ceva cu care nu sunt de acord, fara sa cerceteze daca este corect sau nu, pe toate le fac praf. Atunci trebuie ca uneori sa calcam putin frana, alteori, atunci cand se opresc, sa punem si vreo piatra la roata lor, pentru ca altfel o pot lua anapoda si sa ia si pe altii de-a valma cu el.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)