Lumea nu poate sta fara credinta

            Au incercat sa desfiinteze religia deoarece credeau ca religia creeaza probleme. Acum incet-incet vad si ei ca omul, atunci cand nu crede, nu are frana si devine fiara; nu poate sta fara idealuri. Un ziarist a mers la un politician vechi, comunist, si l-a intrebat:”La ce anume trebuie sa ia aminte politicienii de astazi ca sa reuseasca, ca sa nu esueze?”. Si acela a raspuns: “Noi am esuat deoarece ne-am pus cu Biserica”. Cu alte cuvinte, comunistii, care nu cred si nu au nici o nazuinta duhovniceasca, au inteles faptul canuse pot pune cu Dumnezeu. Acum in Serbia au inceput sa zideasca biserici in unele locuri. Dupa aceea au vazut din statistici ca acolo unde exista biserici, exista mai putini bolnavi psihici, se fac mai putine crime, etc. Nu cred, dar ca sa nu dea medicamente pentru boli psihice, fac biserici. Si Ceausescu, cu toate ca a fost “ceasului lui eshu” (necuviintei), cu toate ca spunea despre Crestinism ca e opiul poporului etc., spunea totusi despre crestini ca sunt oameni buni. Pentru ca toti cei ce credeau aveau frana; nu faceau neoranduieli. In timp ce ceilalti, care nu credeau, le faceau pe toate praf. Cati sfinti vom avea din Rusia! Acum se iau de comunism, iar comunistii incearca sa le justifice pe toate. “Lenin si Marx, spun ei, au fost de acord cu Hristos, dar n-au inteles duhul Lui, de aceea au facut crime, etc.”. Iar aceasta pentru ca s-au ridicat crestinii:”Vrem sa revenim la traditia noastra veche”. Mai spun apoi ca toate acestea pe care le-au facut la Revolutie le-au facut chipurile, pentru ca n-au inteles duhul lui Hristos!

            Va veni ceasul cand si carmuitorii cei necredinciosi, nu numai cei credinciosi, vor intelege ca daca nu exista credinta, lumea nu poate sta si de aceea impune, intr-un anumit fel, oamenilor sa creada ca sa poata tine lumea. Va veni o vreme cand de nu vei face rugaciune intr-o zi, te vor inchide la inchisoare! Vei da socoteala celui mai mare daca te-ai rugat sau nu! ….si astfel lucrurile vor reveni la locul lor.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)